Categories
Articol medical

Afectiunile renale

Afectiunile renale

Afectiunile renale pot influenta capacitatea organismului de a curata sangele, de a filtra lichidele, a elimina substantele reziduale si de a controla tensiunea arteriala.

În cazul in care rinichii nu functioneaza optim, substantele reziduale si lichidele raman in organism si pot provoca umflaturi la nivelul gleznelor, varsaturi, slabiciune, somn agitat sau dificultati de respiratie. Daca afectiunea renala nu este tratata la timp se poate instala blocajul renal sau insuficienta renala, situatie care poate duce chiar la decesul pacientului.

Rolul rinichilor

Rinichii sanatosi:

  • Mentin echilibrul apei in organism, dar si a mineralelor cum ar fi sodiu, potasiu si fosfor din sange,
  • Îndeparteaza substantele reziduale din sange dupa digestie, activitate musculara sau dupa expunerea la substante chimice sau medicamente,
  • Produc renina, enzima care contribuie la reglarea tensiunii arteriale,
  • Produc o substanta chimica numita eritropoietina care stimuleaza producerea de celule rosii din sange,
  • Produc o forma activa de vitamina D, necesara pentru sanatatea oaselor .

Afectiunile renale acute

Întreruperea brusca a activitatii renale se numeste insuficienta renala acuta. Dintre cele mai frecvente cauze amintim:

  • scaderea fluxului de sange la nivelul rinichilor,
  • leziuni ale rinichilor,
  • deshidratare a tesutul muscular care implica eliberarea de prea multa proteina in sange,
  • infectie severa (sepsis),
  • afectiuni ale prostatei (prostata marita care blocheaza fluxul de urina),
  • complicatii aparute in timpul sarcinii, cum ar fi eclampsia si preeclampsia,
  • afectiunile autoimune.

Afectiunile renale cronice

Întreruperea functiei rinichilor pentru o perioada mai lunga de 3 luni se numeste boala renala cronica. Este posibil sa nu aveti simptome in stadiile incipiente. Diabetul (tipurile 1 si 2) si tensiunea arteriala ridicata sunt cei mai comuni factori responsabili de afectiunile renale. De asemenea, pot conduce la deteriorarea a functiei renale afectiuni ca:

  • Afectiuni ale sistemului imunitar precum lupus
  • Bolile virale cronice (HIV/SIDA, hepatita B si C)
  • Din cauza infectiilor severe precum Pielonefrita, rinichii prezinta cicatrici dupa procesul de vindecare. Repetarea acestor episoade conduce la deteriorarea grava a functiei renale.
  • Inflamatia glomerulilor are drept rezultat glomerulonefrita. Acest fenomen se poate intampla brusc dupa o infectie streptococica.
  • Boala de rinichi polichistic este cea mai frecventa boala renala ereditara, care se manifesta prin aparitia de chisturi la nivelul rinichiului.
  • Malformatiile congenitale sunt deseori cauzele ocluziei de tract urinar sau a altor malformatii care afecteaza rinichii. Una dintre cele mai comune malformatii este un fel de supapa intre vezica si uretra. Unele defecte congenitale se pot trata prin interventie chirurgicala.

Drogurile, substantele toxice, utilizarea pe termen lung a unor medicamente (medicamente antiinflamatoare nesteroidiene precum ibuprofenul) pot afecta permanent rinichii.

Ce sunt infectiile renale?

Rinichii au un rol vital in mentinerea unui organism sanatos. Principala lor functie este aceea de filtrare a sangelui de toxinele acumulate din degradarea proteinelor din alimente sau din diferite procese interne. Toxinele impreuna cu excesul de apa din organism sunt eliminate de rinichi prin urina.

Tractul urinar este alcatuit din:

  • Rinichi
  • Uretere – sunt doua organe tubulare subtiri, cate unul pentru fiecare rinichi, care au rolul de a transporta urina de la rinichi catre vezica vezica urinara
  • Vezica urinara – este un organ care acumuleaza urina
  • Uretra – este deschiderea care permite urinei sa paraseasca vezica urinara

Infectiile urinare sunt declansate de actiunea unei bacterii asupra tractului urinar. Cele mai multe infectii ale tractului urinar implica doar vezica urinara. Atunci cand infectiile se agraveaza si este implicat si tractul urinar superior, apare pielonefrita. Orice infectie a rinichilor trebuie tratata imediat deoarece riscurile sunt foarte mari.

Cele mai frecvente cauze ale infectiilor urinare sunt reprezentete de bacterii aerobe-negative, dintre cele mai frecvente Escherichia coli. Femeile fac mai des infectii urinare decat barbatii. Explicatia este data de anatomia aparatului urinar, identic la ambele sexe cu exceptia uretei. Acest organ care inchide aparatul renal are dimensiuni mai mici in cazul femeilor si se afla mai aproape de vagin si anus si astfel devine permisiv in fata germenilor.

Femeile insarcintate sunt mai predispuse la infectii ale vezicii urinare, deoarece copilul poate exercita presiune asupra ureterei femeii si poate incetini fluxul de urina.

Simptomele infectiei urinare

Semnele acestei afectiuni pot fi reprezentate de:

  • Urina urat mirositoare, tulbure, inchisa la culoare sau cu urme de sange;
  • Urina in cantitati reduse la fiecare mictiune;
  • Senzatia continua de nevoie de urinare sau tendinta de urinare la intervale scurte de timp;
  • Durere in abdomenul inferior, durere lombara sau laterala;
  • Senzatia de vezica urinara plina, chiar si dupa mictiune;
  • Lipsa poftei de mancare
  • Stare de rau, cu ameteli si febra.

Diagnosticul de infectie urinara este stabilit de medicul urolog, de ginecolog sau medicul de familie, in functie de situatie. Dupa efectuarea unor investigatii specifice si a evaluarii istoricului medical al pacientului, medicul va stabili tratamentul adecvat si va face recomandari de igiena si alimentatie. Este bine sa reveniti la control, pentru a va asigura ca v-ati vindecat. Daca in timpul tratamentului simptomele se inrautatesc, mergeti de urgenta la medic.

Pentru a stabili un diagnostic corect si un tratament optim este obligatoriu efectuarea urmatoarelor investigatii:

  • examen de urina – care determina prezenta leucocitelor, hematiilor, proteinelor
  • urocultura – precizeaza tipul microbului
  • teste de sange – pentru a controla functia rinichiului (uree, creatinina, acid uric) si sindromul infectios (VSH -fibrinogen)
  • ecografie de tract urinar (care poate evidentia precoce prezenta unor factori favorizanti, anomalii ale rinichiului, cailor urinare, prezenta refluxului vezico-ureteral).

La aceste investigatii se pot adauga si altele recomandate de medicul specialist in functie de simptomatologia pacientului si eventuale boli asociate.

Tratamentul infectiilor urinare

Tratamentul specific infectiilor urinare este cu antibiotic, de obicei timp de o saptamana sau doua. Chiar daca simptomele vor trece in scurt timp, tratamentul trebuie urmat pe intreaga perioada recomandata de medic sau farmacist, deoarece exista riscul ca nu toate bacteriile sa fie eliminate si ca boala sa recidiveze.

În cazul femeilor insarcinate urina trebuie monitorizata in vederea depistarii din timp a infectiilor urinare, inainte ca aceasta sa ajung la rinichi si sa apara riscul de avort.

Infectiile urinare severe pot necesita spitalizare si tratament antibiotic injectabil.

Cum putem preveni aparitia unei infectii urinare?

  • Consumati o cantitate mare de lichide, mai ales apa plata.
  • Urinati imediat ce apare senzatia (nu amanati) sau dupa contact sexual.
  • Ştergeti-va dinspre anterior spre posterior dupa evacuarea vezicii urinare, evitand astfel contaminarea regiunii uretrale cu bacterii din regiunea anala.
  • Mentineti o igiena intima exemplara.
  • Goliti vezica urinara cat mai repede posibil dupa un contact sexual.
  • Evitati produsele igienice si cosmetice potential iritante. Uzul deodorantelor, a pudrei de talc si a gelurilor de dus in regiunea genitala pot irita uretra. De asemenea, alimentele picante si cafeaua sunt iritante uretrale.
  • Daca aveti dureri, luati calmantele recomandate de medic. Pentru ameliorarea durerilor, puteti pune in zona abdominala sau lombara o sursa de caldura sau o sticla cu apa calda (nu fierbinte!) infasurata intr-un prosop.

Sursa text: WebMD
Foto: Freepik.com

Categories
Articol medical

Nivelul de sodiu din sânge

Sodiu

Nivelul de sodiu din sânge

Testul pentru sodiu seric este efectuat pentru stabilirea nivelului de sodiu (natriu, NA) din sânge. Sodiul este atât un electrolit cât și un mineral, care joacă un rol foarte important în păstrarea echilibrului electroliților și a apei (cantitatea de lichid din interiorul și exteriorul celulelor) din sânge. Sodiul este important și pentru modul în care funcționează nervii și mușchii.

Cea mai mare parte din cantitatea de sodiu din organism (aproximativ 85%) se găsește în sânge și în lichidul limfatic, fiind partial controlată de hormonul numit aldosteron, produs la nivelul glandelor suprarenale. Nivelul aldosteronului din organism acționează ca un indice pentru rinichi în ceea ce privește cantitatea de sodiu eliminată prin urină. De asemenea, cantități mici de sodiu sunt eliminate prin piele atunci când transpirați.

În natură sodiul este regăsit în majoritatea alimentelor sau ca ingredient al mâncărurilor gătite, sub forma sării de masă sau a bicarbonatului de sodiu. Sodiul poate fi întâlnit și în industria farmaceutică, intrând în componența unor medicamente precum laxativele, aspirina, apa de gură sau pasta de dinți.

În general nivelul scăzut de sodiu în organism este întâlnit doar la persoanele care suferă de insuficiență cardiacă, malnutriție și diaree.

Pentru a stabili nivelul sodiului din sânge se efectează un test de sânge. Alți electroliți, cum ar fi potasiu, calciu, clor, magneziu și fosfat, pot fi verificați într-o probă de sânge în același timp cu testul de sânge pentru sodiu.

De ce se face testul

Testul de sânge pentru a verifica nivel de sodiu din organism este efectuat pentru:

  • a verifica echilibrului electroliților și al apei din organism.
  • a determina cauzele care duc la simptomelor variațiilor nivelurilor scăzute sau ridicate de sodiu.
  • a monitoriza evoluția bolilor rinichilor sau a glandelor suprarenale

Rezultate

Parametrii normali ai nivelului de sodiu din sânge au fost stabiliți după cum urmează:

  • Adulti: 136-145 mEq/L (miliechivalenti per litru);
  • Copii: 138-145 mEq/L.

Dacă rezultatele testului indică valori mai mari decât media normală (hipernatremie), acest lucru se poate datora unei diete bogate în sodiu sau deshidratării organismului. Deshidratarea poate fi cauzată și de unele afecțiuni medicale precum: diaree sau stări de vomă severe, sindromul Cushing, boli sau leziuni ale rinichilor, cetoacidoza diabetică sau diabetului insipid.

Dacă, dimpotrivă, rezultatele testului indică valori mai mici ale nivelului de sodiu (hiponatremie) acest lucru poate fi cauzat de: transpirație în exces, arsuri, diaree sau stări de vomă severe, exces de lichide (cu precădere apă), alimentația săracă, activitatea scazută a glandelor suprarenale sau a glandei tiroide, insuficiență cardiacă, boli ale rinichilor, ciroza, fibroza chistica sau sindromul secreției inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH).

Ce poate afecta testul?

Rezultatele testului pot fi influențate de:

  • administarea unor medicamente precum: anticoncepționale orale, corticosteroizi, antibiotice, estrogen, antidepresive triciclice, heparină, medicamente noninflamatorii nesteroidiene, diuretice, litium și multe medicamente menite să trateze presiunea arterială crescută.
  • nivelul crescut de glucoză, trigliceride sau proteine;
  • administrarea intravenoasă de lichide (IV) în urma unei spitalizări sau intervenții chirurgicale recente.

Important!

Cereți medicului să vă interpreteze rezultatele testului. Chiar dacă testul indică un nivel ridicat sau scăzut de sodiu seric, acest fapt nu înseamnă că sunteți în mod automat bolnav. Medicul va decide dacă sunt necesare teste adiționale pentru depistarea vreunei afecțiuni medicale de care puteti fi suspect.

Sursa text: WebMD
Foto: Freepik.com