Categories
Stire

Laborator de Biologie Moleculara Poliana

analize medicale @ Poliana

Laborator de Biologie Moleculara

Diagnosticarea infectiei cu SARS-CoV-2 prin tehnica RT-PCR

Nou laborator de analize medicale Poliana in Bucuresti

Luna aceasta Poliana deschide un Laborator de Biologie Moleculara in Bucuresti pentru a raspunde cererilor actuale privind depistarea COVID-19. Acest laborator va procesa pentru inceput, in principal, probe biologice pentru diagnosticarea infectiei cu SARS-CoV-2. Recoltarea probelor biologice pentru efectuarea acestui test poate fi facuta in toate orasele in care Poliana are puncte de recoltare.

Metoda RT-PCR (Reverse-Transcription – Polymerase Chain Reaction) este cea mai utilizata metoda pentru identificarea coronavirusurilor, tehnica presupunand analiza ARN-ului viral pentru detectarea prezentei materialului genetic specific agentului patogen.

Ce este biologia moleculara

Biologia moleculara este un domeniu stiintific axat pe studiul structurilor chimice si al proceselor fenomenelor biologice care implica acele componente de baza ale vietii, anume moleculele. Focusul deosebit este pe acizii nucleici (ADN si ARN) si pe proteine – macromoleculele esentiale functiilor care intretin viata – precum si pe modul in care aceste molecule interactioneaza si se comporta in cadrul celulelor.

Specialistii in biologie moleculara cerceteaza bazele moleculare ale proceselor genetice – acestia identifica localizarea genelor pe cromozomii specifici, asociaza aceste gene cu anumite caracteristici ale organismului si apeleaza la ingineria genetica (tehnologia de recombinare a AND) pentru a izola, secventializa si modifica genele vizate. Aceste abordari includ, de asemenea, tehnici precum PCR (Polymerase Chain Reaction) bazata pe o tehnologie in vitro care imita capacitatea naturala de replicare a ADN si care consta in generarea rapida a unor copii multiple ale unei secvente tinta (ADN sau ARN) dintr-un patogen specific. Ulterior, produsul amplificat PCR este depistat, iar numarul de copii ale secventei-tinta creste exponential cu fiecare ciclu de amplificare.

Metodele de diagnostic recomandate pentru COVID 19

Diagnosticul de laborator al infectiei cu SARS-CoV-2 se poate face prin:

  • evidentierea virusului prin tehnici de amplificare a materialului sau genetic (RT-PCR),
  • detectia anticorpilor specifici, care reprezinta raspunsul imun al organismului la infectia cu virusul.

In comparatie cu alte metode de identificare a virusului disponibile, tehnica RT-PCR in timp real este semnificativ mai rapida si are un potential mai redus de contaminare sau erori, ceea ce o pozitioneaza ca fiind cea mai precisa metoda disponibila pentru diagnosticarea infectiei COVID-19.

Tehnica PCR a fost descrisa initial in 1985. De atunci, secventierea si clonarea genelor a devenit mult mai simpla, iar PCR a devenit “standardul de aur” (Golden Standard) pentru diagnosticarea infectiilor virale. Sensibilitatea crescuta a metodei permite identificarea copiilor virale chiar si in etapele initiale ale infectiei. Aceasta metoda permite depistarea cu specificitate foarte mare a unor concentratii foarte scazute ale materialului genetic de analizat.

PCR functioneaza doar prin analiza ADN-ului, dar SARS-CoV-2 este un virus ARN, de aceea sunt necesare enzime (revers transcriptaza) care transforma materialul genetic al virusului, ARN-ul in ADN, care va fi analizat, PCR amplificand semnificativ materialul genetic viral daca acesta este prezent pentru a putea fi mai usor de identificat. Acest material genetic este detectabil atunci cand o persoana este infectata.

Programeaza-te online pentru testul RT-PCR la orice punct de recoltare Poliana.

Probe biologice prelucrate

Testul foloseste tampoane de exsudat nazal si faringian recoltate din nasul si gatul unei persoane, conform procedurilor standard. De asemenea, se pot utiliza probe recoltate de la nivelul tractului respirator inferior (sputa sau lavaj bronhoalveolar), in formele grave de boala sau piese prelevate la necropsie. Proba recoltata este descarcata intr-un recipient cu mediu de transport, care asigura supravietuirea, in conditii optime, a virusului pana in momentul in care aceasta intra in lucru.

Din proba prelevata de la pacient (cel mai frecvent, exsudatul nasofaringian) cu ajutorul unor reactivi speciali este extras ARN-ul viral. Acest test vine cu avantajul ca pune in evidenta virusul, chiar daca acesta este prezent in cantitati foarte mici si, in consecinta, persoanele infectate vor fi detectate, in marea lor majoritate, inca din primele zile de infectie.

Echipamentele folosite

In Laboratorul de Biologie Moleculara Poliana, extractia acidului nucleic se efectueaza automat cu extractorul PANAMAX 48. Printre alte caracteristici importante aparatul este prevazut cu Self Check (auto-verificare pentru prevenirea erorilor umane) si cu un sistem anti-contaminare (prin dezinfectare UV).

Ulterior, se realizeaza amplificarea si detectia prin multiplex RT-PCR a virusului, prin identificarea genelor orf 1ab (specifica SARS-CoV-2) si E (comuna coronavirusurilor, de screening) si a unui control intern (pentru monitorizarea extractiei si amplificarii).

Proba este considerata pozitiva daca se detecteaza cel putin 2 secvente tinta ale genomului viral, dintre care cel putin una, specifica SARS-CoV-2.

Interpretarea rezultatelor

Un rezultat pozitiv (detectabil) indica prezenta in proba analizata a ARN SARS–CoV–2, sugestiv pentru diagnosticul bolii COVID 19.

Un rezultat negativ (nedetectabil) indica absenta din proba analizata a ARN-ului SARS–CoV-2. Un rezultat negativ nu exclude posibilitatea infectiei cu SARS–CoV–2. Sunt mai multi factori care pot genera rezultate fals negative: proba cu continut necorespunzator de produs biologic, proba recoltata prea devreme sau tarziu, in cursul evolutiei bolii, proba recoltata/transportata necorespunzator. 

Categories
Articol medical

Testul de bilirubina

Ce este testul de bilirubina

Testul de bilirubina masoara cantitatea de bilirubina din sange. In general, testul pentru stabilirea nivelului de bilirubina din sange este efectuat pentru a se monitoriza activitatea ficatului sau pentru depistarea unor boli precum icter, anemie si boli hepatice.

Bilirubina este o substanta de culoare galben-maronie, produsa de catre bila. Bilirubina este formata prin distrugerea celulelor rosii (hematiile) imbatranite la nivelul ficatului, fiind eliminata din organism prin defecatie.

Daca nivelul bilirubinei este mai mare decat normal, este un semn fie ca celulele rosii ale sangelui se descompun intr-un ritm neobisnuit, fie ca ficatul nu o poate metaboliza sau nu se poate elimina in mod corespunzator in intestin.

De ce se face acest test

La copii si adulti, testul de bilirubina se face pentru a evalua functiile ficatului si a monitoriza afectiuni ale ficatului precum ciroza, hepatita si calculi biliari. De asemenea, se foloseste in diagnosticarea cauzelor ce duc la o distrugere masiva a hematiilor (celulele rosii), cum ar fi in cazul anemiei hemolitice. Aceasta este o afectiune care presupune distrugerea celulelelor rosii din sange mai rapid decat sunt produse de organism.

Nivelul ridicat de bilirubina poate provoca o ingalbenire a pielii si a ochilor, afectiune cunoscuta sub numele de icter. Excesul de bilirubina este frecvent la nou-nascuti. Icterul neonatal necesita tratament cum ar fi fototerapia, care trateaza icterul cu ajutorul unei lumini speciale. In cazuri rare poate fi nevoie si de o transfuzie sangvina.

Cum se face testul

Proba pentru testul de determinare a nivelului bilirubinei este asemanatoare oricarei alte analize de sange. Asistenta medicala va lega un garou in jurul bratului, pentru evidentierea venei din care se va lua proba de sange. Zona in care va fi introdus acul va fi stearsa in prealabil cu alcool sanitar pentru a evita riscul unei infectii. Dupa ce acul a fost corect introdus in vena, se ataseaza de acesta un recipient si sangele va fi colectat in acest tub. Dupa ce se va colecta destul sange pentru analiza, asistenta va dezlega garoul si va pansa zona. La nou-nascuti, sangele este de obicei prelevat de la nivelul calcaiului.

Este necesar sa informati medicul inainte de test despre cat de activ ati fost, despre ce alimente ati consumat si ce medicamente ati luat. Dieta, medicamentele si exercitiile fizice pot influenta rezultatele. Dupa test, va veti putea relua activitatile normale imediat.

Scopul testului de bilirubina

Acest test poate fi recomandat de medic daca dati semne de icter (ingalbenirea pielii si a albului ochilor), aveti anemie sau un nivel scazut de celule rosii, aveti reactie toxica la medicamente, in cazul pacientilor aloolici, celor care au fost expusi virusilor hepatici, au urina inchisa, au greata si varsaturi, au dureri abdominale sau umflaturi abdominale, scaun de culoarea argilei, celor care dau semne de oboseala nejustificat.

Interpretarea rezultatelor

Testul de bilirubina masoara bilirubina totala. Aceasta exista in sange sub doua forme:

  • bilirubina indirecta (sau neconjugata) si
  • bilirubina directa (sau conjugata).

Bilirubina indirecta (sau neconjugata): rezulta din distrugerea excesiva a hematiilor (celulelor rosii in sange). Ea traverseaza fluxul sangvin pana la ficat.

Bilirubina directa (conjugata) rezulta din bilirubina indirecta datorita transformarii ce are loc la nivelul ficatului. Ea trece prin intestine si este eliminata prin scaun.

Bilirubina totala masoara toata bilirubina din sange (directa si indirecta). In timp ce bilirubina totala si bilirubina directa sunt masurate direct din sange, bilirubina indirecta este derivata din masuratorile celorlalte doua.

Pentru adultii cu varsta de peste 18 ani, bilirubina totala normala poate fi de pana la 1,2 miligrame pe decilitru (mg / dL) de sange. Pentru cei sub 18 ani, nivelul normal va fi de 1 mg/dL. Rezultatele normale pentru bilirubina directa (conjugata) trebuie sa fie mai mici de 0,3 mg / dL.

Barbatii au tendinta de a avea niveluri de bilirubina putin mai ridicate decat femeile. Afro-americanii tind sa aiba niveluri mai mici de bilirubina decat cei din alte rase.

Bilirubina totala ridicata, care este in cea mai mare parte bilirubina indirecta (neconjugata) poate fi cauzata de:

  • Anemie
  • Ciroza
  • O reactie la transfuzia de sange
  • Sindromul Gilbert – o afectiune ereditara comuna,in care exista o deficienta a unei enzime care ajuta la descompunerea bilirubinei.
  • Hepatita virala
  • O reactie la medicamente
  • Boala hepatica cauzata de alcool
  • Calculi biliari

Exercitiile fizice sustinute pot creste nivelul de bilirubina, in vreme ce cofeina, penicilina, barbituricele si medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) numite salicilate reduc nivelul de bilirubina.

In cazul in care aveti un nivel al bilirubinei mai scazut decat cel normal nu trebuie sa va ingrijorati: acesta nu reprezinta o problema.

La nou-nascuti, nivelurile ridicate de bilirubina care nu se ajusteaza in maxim 2 saptamani pot fi un semn al:

  • incompatibilitatii tipului de sange intre mama si copil,
  • lipsei de oxigen,
  • a unei infectii mostenite sau
  • a unei boli care afecteaza ficatul.

Sursa text: WebMD
Foto: Freepik.com

Categories
Articol medical

Ce trebuie sa stii despre TSH

Ce trebuie sa stii despre TSH

Testul TSH este o analiza care masoara nivelul in sange al hormonului de stimulare tiroidiana.

Hormonul de stimulare tiroidiana (TSH) este produs de glanda pituitara (hipofiza) si are un rol important in reglarea cantitatii de hormoni tiroidieni din sange. Un nivel prea mare sau prea mic de TSH arata ca glanda tiroida nu functioneaza corespunzator.

Tiroida este o glanda endocrina mica, de forma unui fluture, care se afla la baza gatului. Glanda tiroida secreta hormoni care controleaza rapiditatea si eficienta cu care celulele organismului transforma substantele nutritive in energie (metabolism). Hormonii tiroidieni joaca, de asemenea, un rol important in controlul greutatii, in reglarea temperaturii corpului si chiar in starile de dispozitie.

Cand este indicata analiza

Testul TSH este recomandat pentru a se evalua daca glanda tiroida functioneaza normal.

Medicul iti poate indica testul daca ai simptome sugestive pentru existenta unui nivel prea mare de hormoni tiroidieni (hipertiroidism) sau prea mic (hipotiroidism).

Printre simptomele hipertiroidismului, se numara:

  • Intoleranta la caldura
  • Anxietatea
  • Pierderea in greutate
  • Tremorul mainilor
  • Ritm cardiac rapid
  • Iesirea ochilor din orbite
  • Edeme
  • Somn neodihnitor

Manifestarile hipotiroidismului includ:

  • Cresterea in greutate
  • Oboseala
  • Caderea parului
  • Intoleranta la frig
  • Ciclu menstrual neregulat
  • Constipatia.

Testarea TSH este indicata si pentru monitorizarea tratamentului in bolile tiroidiene. 

Cum se face

Testul TSH este o analiza de sange. Se recolteaza sange dintr-o vena a bratului. Intreaga procedura dureaza mai putin de 5 minute.  

Cum te pregatesti

Nu este nevoie de o pregatire speciala inainte; testul se face pe nemancate.

Care sunt valorile normale?

Potrivit Asociatiei Americane a Bolilor de Tiroida, valorile normale ale TSH sunt cuprinse intre 0.4 si 4.0 mU/l.

Valorile anormale ale TSH trebuie sa fie completate de analize suplimentare pentru aflarea cauzei.

Interpretare analiza: cand creste nivelul?

Un rezultat TSH marit poate arata prezenta hipotiroidismului, desi o crestere mica poate fi trecatoare, neavand legatura cu o tulburare tiroidiana. Foarte rar, un TSH marit poate indica o problema a glandei pituitare, cum ar fi o tumora care produce cantitati mari de TSH. Cresterea TSH poate sa apara in hipotiroidism, cand se administreaza un tratament insuficient.

Interpretare analiza: cand scade nivelul?

Un nivel prea mic al TSH poate arata o glanda tiroida hiperactiva (hipertiroidism) sau afectarea glandei pituitare. Un TSH scazut poate sa apara la persoanele cu hipotiroidism, daca li se administreaza prea multe medicamente tiroidiene.

Un TSH scazut poate fi intalnit si in primul trimestru de sarcina.

Poliana va propune Pachetul Endocrinologie care contine cinci analize medicale si ofera informatii despre echilibrul hormonal al organismului.  

In cat timp se da rezultatul?

In functie de laborator, rezultatul este disponibil in cateva zile lucratoare.

Surse de informatie:

https://labtestsonline.org.uk/tests/thyroid-stimulating-hormone-tshhttps://medlineplus.gov/lab-tests/tsh-thyroid-stimulating-hormone-test/

https://medlineplus.gov/lab-tests/tsh-thyroid-stimulating-hormone-test/