Anticoagulant lupic

Anticoagulantul lupic a fost identificat pentru prima data in anul 1950, cand a fost observat la pacientii cu lupus eritematos sistemic, dar si la cei cu alte boli autoimune. Desi initial a fost asociat in mod specific cu lupusul, ulterior s-a descoperit ca anticorpul poate aparea si la persoanele fara lupus, in cadrul altor afectiuni autoimune sau infectioase.

Anticoagulantul lupic este un anticorp anormal care afecteaza coagularea sangelui si face parte din grupul de anticorpi cunoscuti sub numele de anticorpi antifosfolipidici. Chiar daca numele sugereaza o conexiune cu boala lupus, acest anticorp nu este specific pentru lupus, ci poate fi prezent si in alte afectiuni autoimune sau poate aparea izolat.

Acest compus ataca fosfolipidele, componente ale membranelor celulare, dar si proteinele care se leaga de ele. Desi denumirea de anticoagulant sugereaza ca ar preveni coagularea, in realitate prezenta acestui anticorp creste riscul de trombembolism, adica de formarea de cheaguri de sange, conducand la o tendinta crescuta de coagulare.

La femeile insarcinate, anticoagulantul lupic poate conduce la formarea de trombi la nivelul placentei, blocand in acest mod circulatia sangelui catre fat. Astfel, apar complicatii, precum:

• avortul spontan;
• nasterea prematura;
• preeclampsia;
• mortalitatea fetala.

Aceasta analiza este indicata cand se doreste determinarea prezentei si a concentratiei de anticoagulant lupic din sange. Testul este recomandat de medic pentru:

• diagnosticarea sindromului antifosfolipidic;
• determinarea cauzei de tromboza repetata, avorturi spontane recurente;
• evaluarea riscului de tromboze;
• monitorizarea evolutiei bolilor autoimune.

Testul permite identificarea si dozarea anticoagulantul de tip lupic, adica a anticorpilor orientati impotriva complexelor fosfolipide-proteine. Metodele de masurare a concentratiei acetor anticorpi pot diferi in functie de laborator, dar rezultatele obtinute sunt similare.

Autoanticorpii lupici intervin in procesul de coagulare al sangelui, rezultand astfel un status protrombotic crescut. Anticoagulantul lupus este unul dintre cei 3 anticorpi antifosfolipidici primari. Acestia sunt corelati cu riscul crescut de aparitie al trombozei si al sindromului de anticorpi antifosfolipidici.

Acest sindrom fosfolipidic este o patologie autoimuna, caracterizata prin:

• status protrombotic;
• insuficienta de organ;
• complicatii specifice care apar in cazul femeilor insarcinate.

Ceilalti anticorpi antifosfolipidici sunt:

• anticorpii beta-2 glicoproteina I;
• anticorpii cardiolipina.

Testul anticoagulantului lupic este utilizat impreuna si cu alte investigatii, ce fac parte dintr-un profil antifosfolipidic. Printre acestea se afla:

• factorului V Leiden, antitrombina sau proteinele C si S – utilizati in procesul de diagnostic al trombofiliilor (tulburari de coagulare);
• anticorpilor cardiolipina si anticorpilor beta-2 glicoproteina I – pentru diagnosticarea sindromului antifosfolipidic.

In unele situatii, medicul poate indica si efectuarea unor investigatii suplimentare, pentru determinarea cu exactitate a cauzei pentru care se formeaza trombii. O astfel de investigatie este analiza APCR, ce testeaza rezistenta la proteina C activata. Aceasta analiza este utila cand exista o mutatie genetica a Factorului V Leiden, care se manifesta printr-un raspuns anormal al organismului la proteina C activate si un risc crescut de tromboze.

Testul anticoagulantului lupic este recomandat in cazul adultilor sub 50 ani care se prezinta la cabinetul medical cu un tablou clinic specific trombozei venoase profunde sau emboliei pulmonare. Astfel, acestia pot prezenta urmatoarele semne si simptome:

• edeme la nivelul membrelor inferioare (umflaturi);
• tegumente palide;
• durere;
• hiperhidroza (transpiratie excesiva);
• fatigabilitate (oboseala accentuata);
• cresterea frecventei respiratorii.

Determinarea anticoagulantului lupic are un rol important in cazul pacientelor care prezinta in istoric avorturi spontane recurente. Una dintre cauzele frecvente asociate avortului spontan este reprezentata de evenimentele trombotice in perioada sarcinii. Identificarea acestora orienteaza schema terapeutica data de medicul obstretician spre mentinerea unei sarcinii in siguranta.

Statusul protrombotic al femeilor insarcinate este un element important care influenteaza evolutia sarcinii. In cazul acesta, un tromb poate migra in circulatia materna sau fetala producand obstructia unui vas important. Tromboza in sarcina este monitorizata de catre medic, care recomanda utilizarea anticoagulantelor.

Inainte de recoltare, se recomanda ca pacientul sa informeze medicul despre suplimentele alimentare si tratamentul pe care il urmeaza. Unele clase de medicamente (antitromboticele) pot modifica rezultatul testului. In acest caz, medicul va restrictiona sau va ajusta dozele care se administreaza inainte de recoltare. Inainte de recoltare se recomanda evitarea consumului de alimente sau lichide pe o perioada de aproximativ 8 ore.

Prelevarea mostrei de sange pentru testul anticoagulantului lupic se realizeaza dimineata. Aceasta presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

• asepsia zonei de interes, cu scopul de a reduce riscul de aparitie al infectiilor;
• amplasarea unui garou la nivelul bratului, pentru a evidentia planul venos;
• recoltarea mostrei de sange cu ajutorul unui ac, prin abord venos;
• stocarea probei intr-un recipient special (vacutainer), care va fi trimis la laboratorul de analize;
• amplasarea unui plasture la nivelul zonei de punctie, pentru a scadea riscul de infectie.

In timpul procedurii pacientul poate simti un usor disconfort in momentul introducerii acului, care dispare treptat in cateva minute. La sfarsitul recoltarii, acesta este instruit sa aplice o usoara presiune in zona de punctie pentru a reduce riscul de aparitie al echimozei locale. Durata procedurii este de aproximativ 5 minute.

Interpretarea rezultatelor testului anticoagulantului lupic se realizeaza in corelatie cu tabloul clinic al pacientului. Rezultatul analizei poate fi de trei tipuri:

Un rezultat pozitiv (anticoagulant lupic pozitiv) poate aparea in cazul persoanelor care prezinta:

• tromboza venoasa;
• infectii localizate la nivel respirator;
• tromboza arteriala;
• avort (pierderea unei sarcini).

Daca o persoana obtine un raspuns pozitiv la testul anticoagulantului lupic, se recomanda repetarea testului dupa o perioada de aproximativ 12 saptamani. Astfel, medicul poate verifica evolutia afectiunii. De asemenea, cand situatia impune, medicul prescrie tratamentul potrivit pentru evitarea complicatiilor.

Un rezultat negativ (anticoagulant lupic negativ) se coreleaza cu absenta unei cauze imune a evenimentelor trombotice. De asemenea, la persoanele simptomatice, medicul recomanda efectuarea unor investigatii suplimentare, pentru a determina cauza aparitiei tabloului clinic.

Pentru intelegerea rolului testului pentru dozarea anticoagulantului lupic, se recomanda vizita la cabinetul medical. Medicul va oferi informatii despre:

• semnificatia testului;
• modul de recoltare;
• cand este indicat.

Printre intrebarile pe care pacientul le poate adresa medicului se regasesc:

• Ce reprezinta anticoagulantul lupic?
• Ce afectiuni se asociaza cu un rezultat pozitiv?
• Pot avea o afectiune autoimuna daca rezultatul este negativ?
• Ce teste suplimentare se recomanda pentru stabilirea diagnosticului de certitudine?

Testul pentru identificarea anticoagulantului lupic este o analiza medicala recomandata in cazul pacientilor care prezinta modificari ale procesului de coagulare. Anticoagulantul lupic este caracterizat de o serie de anticorpi care interactioneaza cu fosfolipidele si proteinele organismului. Dupa efectuarea acestui test si a altor investigatii suplimentare, medicul poate stabili cauza statusului protrombotic al pacientului.