Accidentul vascular cerebral (AVC): cauze, simptome, tratament, preventie

Accidentul vascular cerebral este un eveniment medical important, care necesita o interventie medicala rapida. Cauza declansarii acestei patologii o constituie scaderea fluxului sangvin intr-o regiune din creier. Interventia rapida si administrarea unui tratament corespunzator duc la incetinirea procesului ischemic si la reducerea numarului de complicatii.

Cauze

Pentru o functionare corespunzatoare, creierul necesita o irigatie completa a tesutului cerebral. Aceasta asigura aportul de substante nutritive si preluarea substantelor toxice, spre a fi eliminate.

In urma scaderii fluxului sangvin cerebral, se instaleaza un proces de ischemie, care produce, treptat, leziuni la nivel cerebral. Etapa finala a acestui proces o constituie moartea tisulara (tesut) cerebrala a teritoriului afectat.

De asemenea, distrugerea unor zone din creier produce afectarea functiilor controlate de acel segment cerebral. Acest eveniment este insotit de o recuperare incompleta si de alte complicatii.

In functie de cauza declansatoare a accidentului vascular cerebral, acestea se clasifica in:

  • hemoragic;

Accidentul vascular hemoragic se produce prin ruperea peretelui unui vas de sange care iriga creierul. In urma acestui eveniment, apare o hemoragie la nivel cerebral, insotita de scaderea fluxului sangvin. Cauzele cele mai frecvente ale AVC hemoragic sunt: hipertensiunea arteriala, malformatiile vasculare, anevrismul cerebral, traumatismele, medicatia anticoagulanta in exces. Frecventa acestui tip de urgenta medicala este de aproximativ 13% din totalul accidentelor vasculare.

  • ischemic;

Accidentul vascular ischemic este o patologie determinata de prezenta unui tromb la nivelul circulatiei cerebrale, care obstrueaza alimentarea cu sange a creierului. Dupa originea trombului, acesta poate fi de la nivelul inimii (cardiogen) sau din vasele sangvine. Accidentele vasculare cerebrale de tip ischemic au o frecventa de aproximativ 87%. Cauza principala este, de cele mai multe ori, ateroscleroza.

  • tranzitor;

In cazul accidentului vascular cerebral tranzitor, circulatia de la nivel cerebral este intrerupta de un tromb, dar pentru o scurta durata. Astfel, dupa depasirea momentului critic, se restabilizeaza perfuzia cerebrala. Persoanelor care prezinta un astfel de AVC le este recomandata vizita urgenta la medicul specialist, pentru diagnostic si tratament. Astfel, pot fi evitate viitoarele urgente vasculare cerebrale.

Ateroscleroza

Ateroscleroza este o patologie vasculara ce are ca rezultat:

  • ingustarea lumenului sangvin;
  • degradarea structurii peretelui arterial;
  • formarea de trombi.

Frecvent, aceasta patologie este asimptomatica si progreseaza silentios. Aceasta se formeaza prin depunerea succesiva a lipidelor la nivelul peretilor arteriali. In timp, acestea sunt acoperite de un strat de fibrina, cu rol de stabilizare a placii de aterom.

Ateroscleroza este factorul principal, implicat in dezvoltarea patologiei cerebro-vasculare (accident vascular cerebral) si de tip coronarian. Printre alte afectiuni care au la baza ateroamele, se regasesc:

  • angina pectorala;
  • cardiopatia ischemica;
  • infarctul miocardic;
  • moartea subita cardiaca.

De asemenea, acest strat poate fi degradat de coloana sangvina, iar in timp, se poate rupe. In urma acestui eveniment, pot rezulta:

  • trombi;

Factori de risc

In functie de posibilitatea de a fi influentati, factorii de risc pentru atacul vascular cerebral sunt:

  • reversibili;

In categoria factorilor de risc ireversibili se regasesc:

  • varsta;

Persoanele cu varsta de peste 55 de ani au un risc mai mare de a dezvolta aceasta patologie.

  • sexul;

Persoanele de sex masculin au un risc mai crescut de a dezvolta un atac vascular cerebral.

Din categoria factorilor de risc reversibili fac parte:

  • factorii de risc medicali;
  • factorii de risc ai stilului de viata.

Factorii de risc care au legatura cu istoricul medical al pacientului sunt:

  • diabetul;
  • hipercolesterolemia;
  • hipertensiunea arteriala;
  • insuficienta cardiaca;
  • defectele cardiace congenitale;
  • miocardita;
  • fibrilatia atriala;
  • terapiile hormonale;
  • medicatia anticonceptionala.

Factorii de risc care tin de stilul de viata sunt:

  • consumul de substante ilegale;
  • fumatul;
  • consumul de alcool;
  • sedentarismul;
  • obezitatea;
  • dieta inadecvata.

Pacientii care sunt predispusi unui atac vascular cerebral prezinta urmatorii factori de risc:

  • fumatul;
  • sedentarismul;
  • consumul de alcool;
  • obezitatea;
  • dieta bogata in grasimi.

Simptome

Simptomatologia caracteristica accidentului vascular cerebral cuprinde:

  • afazie (dificultati de vorbire si intelegere);
  • tulburari de vedere uni/binoculare;
  • paralizie brat sau picior;
  • asimetrie fata;
  • hipotonie (scadere tonus) musculara la nivelul membrelor;
  • cefalee (dureri de cap);
  • varsaturi;
  • pierderea starii de constienta;
  • alterarea orientarii spatio-temporale;
  • tulburarile de mers;
  • pierderea echilibrului.

Complicatii

In lipsa unui tratament adecvat intr-un timp cat mai scurt, atacul vascular cerebral poate duce la aparitia urmatoarelor complicatii ireversibile:

  • paralizie;
  • afazie;
  • tulburari de deglutitie;
  • durere;
  • pierderea memoriei;
  • tulburari emotionale;
  • schimbari de comportament;
  • tulburari de rationament.

Diagnostic

Persoanelor care prezinta semne si simptome caracteristice unui atac vascular cerebral le este recomandata vizita, in cel mai scurt timp, la medicul specialist. Acesta va realiza anamneza si examenul clinic, pentru a stabili diagnosticul.

Anamneza cuprinde intrebari despre:

  • debutul simptomelor;
  • durata acestora;
  • factorii declansatori;
  • factorii care amelioreaza simptomatologia;
  • istoricul medical personal;
  • antecedentele heredocolaterale (istoricul familial de boala);
  • consumul de alcool;
  • fumat;
  • consumul de substante ilegale;
  • alergii.

Dupa aceasta etapa, medicul va realiza examenul obiectiv al pacientului, folosind tehnici de:

  • observatie;
  • palpare;
  • percutie;

Prin intermediul acestora, medicul specialist va urmari:

  • starea de constienta a pacientului;
  • coordonarea miscarilor;
  • tulburarile de echilibru;
  • dificultatea de vedere;
  • tonicitatea musculara;
  • dificultatea de vorbire si de intelegere.

Pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine, medicul specialist poate recomanda efectuarea unor analize de sange si a examinarilor paraclinice. Printre acestea se regasesc:

  • tomografia computerizata (CT);
  • imagistica prin rezonanta magnetica (RMN);
  • electrocardiograma;
  • angiografia cerebrala;
  • ecocardiografia;
  • ecografia carotidiana.

stroke1Tratament

Tratamentul este recomandat de catre medicul specialist, in functie de:

  • tipul de atac vascular cerebral;
  • durata de timp de la debutul simptomatologiei.

Cu fiecare minut de la debutul unui accident vascular cerebral, intr-o regiune importanta din creier, au loc urmatoarele tipuri de distructii tisulare:

  • aproximativ 2 milioane de neuroni;
  • 10 km de fibre nervoase mielinizate;
  • 15 milioane de sinapse.

Tratamentul AVC ischemic

Scopul administrarii tratamentului in AVC ischemic este restabilirea perfuziei cerebrale. Astfel, medicul poate recomanda efectuarea:

  • tratamentului medicamentos administrat intravenos;

Tratamentul medicamentos administrat pe cale intravenoasa are o eficienta crescuta, daca este utilizat in maximum 4 ore de la debutul simptomatologiei. Sunt utilizate substante fibrinolitice. Acestea cresc sansa de supravietuire si reduc numarul complicatiilor. Odata administrat, factorul activator al plasminogenului descompune trombul si, astfel, restabileste perfuzia cerebrala.

  • procedurii de tratament endovasculare;

Procedurile de tratament endovasculare sunt foarte eficiente si reduc aparitia complicatiilor in urma unui atac vascular cerebral. Timpul in care trebuie efectuate aceste proceduri trebuie sa fie cat mai rapid.

Tratamentul endovascular presupune urmatoarele tipuri de proceduri:

  • indepartarea endovasculara a trombului;

Cu ajutorul unui instrumentar special, medicul specialist realizeaza indepartarea trombului din vasul obstruat, folosind un abord arterial. Aceasta procedura este folosita pentru cheagurile de dimensiuni mari. Pentru a eficientiza metoda, se administreaza, in paralel, factorul activator al plasminogenului, cu rol in descompunerea trombului.

  • administrarea directa a medicamentelor la nivelul cheagului;

Aceasta metoda se realizeaza prin abord arterial in regiunea inghinala. Astfel, medicul specialist, cu ajutorul unui instrumentar special, administreaza medicatia la locul trombului.

Pentru a stabili eficienta tratamentului si raportul dintre riscuri si beneficii, medicul specialist analizeaza datele obtinute din examenul clinic si paraclinic.

Tratamentul AVC hemoragic

Tratamentului de urgenta al AVC hemoragic are ca scop:

  • controlul sangerarii;
  • reducerea presiunii exercitate asupra creierului, de excesul de lichid.

Pentru aceasta, medicul specialist poate stabili urmatoarele tipuri de tratament:

  • medicamentos;

Tratamentul cuprinde medicamente cu rol in: scaderea tensiunii intracraniene, scaderea tensiunii arteriale, prevenirea convulsiilor si a spasmelor.

  • chirurgical;

Tratamentul chirurgical are drept scop indepartarea sangelui din cavitatea craniana si reducerea compresiei exercitate de acesta pe creier. Aplicarea acestei proceduri trebuie stabilita de echipa de medici, printre care se gasesc neurologul si neurochirurgul.

Preventie

Pentru a preveni aparitia unui atac vascular cerebral, medicul specialist recomanda:

  • evitarea sedentarismului;
  • schimbarea dietei alimentare;
  • scaderea in greutate;
  • controlul valorilor colesterolului sangvin;
  • evitarea bauturilor alcoolice;
  • controlul hipertensiunii.
  • renuntarea la fumat;
  • administrarea corecta a medicamentelor;
  • controlul glicemiei si al diabetului zaharat.

De asemenea, stabilirea unei relatii optime intre medic si pacient poate ajuta in preventia aparitiei accidentelor vasculare cerebrale.

Accidentul vascular cerebral este o patologie care necesita o diagnosticare corecta si aplicarea cat mai rapida a tratamentului corespunzator. Acesta poate fi de tip hemoragic sau ischemic. Pacientilor care prezinta semne si simptome caracteristice unui AVC le este recomandata vizita la medicul specialist, pentru a evita aparitia complicatiilor. Tratamentul va fi stabilit de catre medicul specialist, in functie de datele obtinute din examinarea clinica si paraclinica.

 

Bibliografie:

www.cdc.gov, https://www.cdc.gov/stroke/prevention.htm, accesat la data de 25.10.2022;

www.nhlbi.nih.gov, https://www.nhlbi.nih.gov/health/stroke/treatment, accesat la data de 25.10.2022;

www.mayoclinic.org, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/stroke/diagnosis-treatment/drc-20350119, accesat la data de 25.10.2022;

www.medlineplus.gov, https://medlineplus.gov/stroke.html, accesat la data de 25.10.2022;

www.healthline.com, https://www.healthline.com/health/cerebrovascular-accident#types, accesat la data de 25.10.2022;

www.cdc.gov, https://www.cdc.gov/stroke/about.htm, accesat la data de 25.10.2022;

www.nhs.uk, https://www.nhs.uk/conditions/stroke/, accesat la data de 25.10.2022.