Mult timp bacteriile au fost considerate ca organisme de evitat. In prezent stim ca miliarde de bacterii ne populeaza corpurile, ajuta la digestie si joaca un rol important pentru sanatatea noastra.
Cercetarile arata ca bacteriile intestinale influenteaza sansele de a avea diabet, obezitate, depresie si cancer de colon.
Ce sunt bacteriile intestinale?
In interiorul intestinului traiesc intre 300 si 500 de tipuri de bacterii, care au aproape 2 milioane de gene. Impreuna cu alte microorganisme ca virusi si fungi, formeaza flora intestinala.
Fiecare persoana are o flora intestinala unica, ca o amprenta: combinatia bacteriilor din corpul nostru este diferita de cea a oricarei altei persoane. Aceasta este influentata partial de flora mamei – mediul la care am fost expusi la nastere – si partial de dieta si stilul nostru de viata.
Bacteriile se gasesc in tot corpul nostru, dar cele existente la nivelul tractului digestiv au cel mai mare impact asupra sanatatii. Cele mai multe sunt in intestin si colon si au un rol important in digestie, metabolism si in sistemul imunitar.
Bacteriile intestinale si bolile
Cercetarile arata ca bacteriile intestinale ale persoanelor sanatoase sunt diferite de cele ale persoanelor cu anumite boli. Oamenii bolnavi pot avea prea multe sau prea putine bacterii de un anumit tip, sau le pot lipsi o varietate mai mare din acestea. Se presupune ca unele tipuri de bacterii protejeaza impotriva imbolnavirii, in timp ce altele cresc riscul.
Oamenii de stiinta au aratat ca exista legaturi intre urmatoarele boli si bacteriile intestinale:
Obezitate, diabet tip 2 si boli cardiovasculare: bacteriile intestinale afecteaza metabolismul organismului. Ele determina lucruri cum ar fi cate calorii obtinem din mancare si ce fel de nutrienti extragem din ea. Prea multe bacterii intestinale pot schimba fibrele din alimentatie in acizi grasi, ceea ce pot duce la depozite adipoase in ficat si la ceea ce se numeste “sindrom metabolic“ – deseori un precursor al diabetului de tip 2, bolilor cardiovasculare si obezitatii.
Boli inflamatorii intestinale, inclusiv boala Chron si colita ulcerativa: se crede ca persoanele care sufera de aceste afectiuni au un nivel mai scazut de anumite bacterii intestinale antiinflamatorii. Detaliile acestei legaturi nu sunt inca bine cunoscute, dar se presupune ca unele bacterii pot face ca organismul sa atace intestinele si sa pregateasca terenul pentru aceste boli.
Cancerul de colon: studiile au aratat ca persoanele care sufera de cancer de colon au flora microbiana diferita fata de persoanele sanatoase.
Anxietate, depresie si autism: intestinul are foarte multe terminatii nervoase care comunica cu creierul. Unii medici numesc aceasta conexiune “axa creier-intestin”. Studiile sugereaza ca exista o legatura intre bacteriile intestinale si boli ale sistemului nervos central, cum ar fi anxietatea, depresia si autismul.
Poliartrita: se crede ca oamenii cu poliartrita reumatoida au un nivel crescut de bacterii care provoaca inflamatie fata de cei care nu sufera de aceasta boala.
Cateva sfaturi pentru o flora intestinala sanatoasa
Incepeti printr-o dieta hranitoare, bogata in fibre, cum ar fi fructele, legumele si cerealele integrale. O dieta cu multe grasimi si zahar, dar cu un continut scazut de fibre, poate distruge anumite tipuri de bacterii intestinale, reducand diversitatea florei intestinale.
Exercitiile fizice pot de asemenea sa incurajeze diversitatea florei intestinale. O diversitate mai mare poate insemna o viata mai sanatoasa cu risc scazut de imbolnavire.
Nu este suficient sa luati probiotice pentru a preveni diabetul sau pentru a trata poliartrita. Expertii subliniaza faptul ca este nevoie de mai multe investigatii pentru a stabili exact ce tipuri de bacterii cresc riscul anumitor boli.
In curand este posibil sa apara optiunea de a lua un medicament sau un supliment cu o anumita tulpina bacteriana pentru a reduce sau chiar pentru a vindeca anumite boli.
In cadrul unei diete hipocalorice se consuma intre 800 si 1500 de calorii pe zi. Pentru unele persoane, o dieta cu putine calorii este o alternativa pentru slabirea pe termen scurt.
Multe diete hipocalorice sunt formule fabricate comercial de maxim 800 de calorii, care inlocuiesc toate alimentele pe care le consumam de obicei in cursul unei zile. Altele, cum ar fi bine cunoscuta dieta cu grapefruit (numita si dieta Hollywood) se bazeaza pe consumul in mod repetat de aceleasi alimente cu un continut scazut de calorii.
Dietele hipocalorice nu trebuie confundate cu suplimentele alimentare care pot inlocui o masa sau doua pe zi.
Cat de eficiente sunt dietele hipocalorice?
Daca aveti indicele de masa corporala (ICM) de peste 30 (care corespunde obezitatii), atunci o dieta hipocalorica va poate ajuta sa slabiti un kilogram sau doua pe saptamana, aproximativ 20 de kilograme in 20 de saptamani.
Pierderea unui numar mare de kilograme poate ameliora afectiunile medicale legate de greutate cum ar fi diabetul, hipertensiunea si colesterolul marit. Totusi, pe termen lung, dietele hipocalorice nu sunt mai eficiente decat cele simple. Odata ce terminati o dieta este necesar sa va schimbati si stilul de viata, continuand cu o alimentatie sanatoasa si exercitii fizice regulate.
Sunt dietele hipocalorice sanatoase?
Dietele hipocalorice nu sunt recomandate tuturor. Pentru a va asigura ca o asemenea dieta este potrivita pentru dumneavoastra, consultati in prealabil un medic.
In cazul in care IMC-ul dumneavoastra este mai mare de 30, atunci dietele hipocalorice sunt in general sigure atata vreme cat va aflati sub supraveghere medicala. Dietele hipocalorice se recomanda persoanelor supraponderale dar nu obeze (cu un IMC de 27-30) doar in cazul in care acestea au afectiuni medicale legate de greutate si daca se afla sub supraveghere medicala.
Dietele hipocalorice nu sunt recomandate femeilor insarcinate sau celor care alapteaza si nici copiilor sau adolescentilor, cu exceptia celor aflati in cadrul unor programe specializate de tratament. De asemenea, nu sunt recomandate nici persoanelor de peste 50 de ani, atat pentru a nu interfera cu medicamentele pe care le iau pentru afectiunile deja existente cat si pentru a evita efectele secundare posibile.
Care sunt efectele secundare ale dietelor hipocalorice?
Persoanele care urmeaza o dieta hipocalorica pe o perioada de 4-16 saptamani pot suferi de efecte secundare cum ar fi oboseala, constipatie, stari de greata si diaree. Aceste stari se imbunatatesc de obicei dupa cateva saptamani si rareori duc la intreruperea dietei.
Cele mai grave si des intalnite efecte secundare ale dietelor hipocalorice sunt pietrele la vezica biliara. Riscul acestora creste in timpul pierderilor rapide de greutate. Nu se stie cu siguranta daca pietrele sunt cauzate de dietele hipocalorice sau de kilogramele pierdute.
Ce alte dezavantaje prezinta dietele hipocalorice?
O alimentatie echilibrata este importanta pentru a fi sanatos. O dieta hipocalorica asigura cu greu o nutritie bogata si satisfacatoare. De asemenea, 800 de calorii pe zi sunt insuficiente pentru a va asigura energia necesara activitatilor zilnice si exercitiilor fizice regulate, cu atat mai mult cand consumati aceleasi alimente in fiecare zi.
Pe parcursul dietei hipocalorice este recomandabil sa consultati medicul sau nutritionistul pentru a va asigura ca aveti parte de toti nutrientii de care organismul are nevoie.
O alimentatie sanatoasa inseamna o alimentatie variata. Vitaminele si mineralele joaca un rol important in mentinerea sanatatii. Daca veti consuma doza zilnica de vitamine si minerale recomandata, va veti simti si veti arata bine la orice varsta.
Regula culorilor
Pentru a va asigura ca alimentele pe care le consumati contin toti nutrientii de care aveti nevoie, va recomandam sa consumati un curcubeu de legume si fructe la fiecare masa a zilei.
Fructele si legumele colorate contin o concentratie mai mare de vitamine, minerale si antioxidanti, iar coloritul diferit ofera beneficii diferite. Pigmentii care dau culoare alimentelor sunt, de asemenea, substante nutritive care pot reduce riscul de cancer si boli cronice, cum ar fi bolile de inima.
Vitaminele
Cele mai importante vitamine sunt considerate a fi antioxidantii (vitamina E, C si A, impreuna cu seleniu mineral) si vitamina D.
Antioxidantii ajuta la neutralizarea radicalilor liberi. Radicalii liberi sunt molecule care distrug celulele si care sunt considerati responsabili pentru dezvoltarea multor afectiuni. O dieta bogata in fructe si legume furnizeaza antioxidantii necesari, protejeaza organismul si il ajuta sa combata diverse afectiuni.
Dintre alimentele bogate in antioxidanti amintim si pe cele ce contin:
Vitamina A si beta-caroten: dovleacul, sucul de fructe, morcovii, spanacul, cartofii dulci, pepenele galben si mango.
Vitamina D stimuleaza absorbtia calciului si mentinerea unei proportii corespunzatoare de calciu in oase. Fara un nivel adecvat de vitamina D exista un risc mai mare de fracturi osoase – in special la varstnici.
Prima sursa de vitamina D este lumina soarelui. In cazul unei slabe expuneri la soare trebuie sa furnizam resurse organismului prin alimentatie. Vitamina D este continuta de laptele integral si lactatele nedegresate, pestele gras (hering, macrou, somon) oua, unt, ficat.
Importanta calciului
Calciul este unul din principalele elemente nutritive de care organismul are nevoie pentru a ramane sanatos si puternic. Acesta este un element esential pentru sanatatea oaselor, a dintilor si pentru prevenirea osteoporozei. Mai mult, alimentele bogate in calciu si proteine pot ajuta chiar si in curele de slabire deoarece stimuleaza metabolismul. Cele mai bune surse de calciu sunt produsele lactate, dar si verdeturile, cerealele si sucul de portocale.
Ce alegem: produsele alimentare sau pastilele?
Suplimentele sunt cel mai simplu mod de a oferi organismului ceea ce are nevoie. In acest scop puteti utiliza vitamine si minerale pe langa dieta dvs. normala. Totusi, suplimentele nu pot inlocui o dieta sanatoasa si nici nu pot inlocui unele substante nutritive si fibre care se gasesc in alimente. Este mult mai bine sa obtineti nutrientii din alimente si sa luati un singur supliment de vitamine / minerale pe zi – cu exceptia cazului in care medicul va recomanda altfel. Retineti ca in anumite cazuri (cum ar fi sarcina) este necesar sa luati suplimente specifice, de aceea este indicat sa consultati specialistul ori de cate ori este nevoie.
De retinut:
Vitaminele si mineralele nu contin calorii.
Toate vitaminele si mineralele pot fi gasite in produsele alimentare.
In cazul in care dieta dumneavoastra contine prea putine vitamine sau minerale o perioada lunga de timp, va aparea o deficienta de vitamine sau minerale.
Pentru a va asigura ca organismul nu sufera de nicio deficienta si functioneaza la capacitate maxima, trebuie sa incercati sa obtineti majoritatea vitaminelor din dieta (citeste aici despre dietele hipocalorice). Daca la regimul alimentar pe care il urmati adaugati vitaminele potrivite, va veti bucura de o stare buna de sanatate si veti avea un nivel ridicat de energie.
Colesterolul este o substanta lipidica (grasime) esentiala in producerea de noi celule, precum si a unor vitamine si hormoni steroizi. In cantitatile necesare desfasurarii proceselor fiziologice ale organismului, el nu este periculos, insa excesul conduce la probleme de sanatate specifice. In continuare, poti afla ce roluri indeplineste, care este diferenta intre colesterol bun si rau, care sunt valorile normale, ce semnifica valorile anormale si ce poti face ca sa mentii un nivel optim de colesterol in sange.
Ce este colesterolul si care sunt rolurile lui
Ce este colesterolul bun, ce este colesterolul rau si ce semnifica fiecare
Care sunt factorii care influenteaza cresterea colesterolului
Care este legatura dintre colesterol si trigliceride
Cand este cazul sa ne testam colesterolul si in ce consta aceasta analiza
Care sunt valorile normale, cele anormale si ce semnifica fiecare
Cum apare riscul cardiovascular si ce presupune
Ce stil de viata trebuie adoptat pentru a mentine un nivel optim al colesterolului
Ce este colesterolul si care sunt rolurile lui
Acest component lipidic, regasit in toate celulele din organismul nostru, circula in sange pentru a putea fi transportat acolo unde este nevoie de el. Cu toate ca ficatul isi poate produce singur necesarul de colesterol, acesta se poate procura si din produse de origine animala (oua, carne, lactate). In combinatie, raportul este de 80% productie hepatica, 20% surse alimentare.
Rolurile colesterolului sunt extrem de importante pentru dezvoltarea si functionarea normala a organismului. Printre ele se afla:
Rolul structural – colesterolul intra in compozitia stratului extern al membranei oricarei celule;
Rolul digestiv – intra in compozitia bilei si, astfel, participa la digestia lipidelor;
Rolul metabolic – participa la formarea vitaminei D si a hormonilor steroizi (cortizol și aldosteronă în glandele suprarenale), hormonilor sexuali (progesteron, estrogen și testosteron), astfel ca oasele, dintii si muschii sa se poata dezvolta normal.
Ce este colesterolul bun, ce este colesterolul rau si ce semnifica fiecare
Pentru a putea intelege de ce nu exista un singur tip de colesterol, ci mai multe, trebuie sa ne gandim la cum este el transportat in sange.
Colesterolul, ca si alte lipide, nu este solubil in apa, de aceea nu circula singur, ci este insotit de lipoproteine, (complexe formate din proteine hidrosolubile si lipide) clasificate in functie de densitate in LDL (lipoproteine cu densitate scazuta) si HDL (high density lipoprotein).. Acest tip de colesterol inglobat in HDL a fost denumit “colesterolul bun”, impiedicand procesul de formare a placii de aterom. LDL-ul transporta colesterolul de la ficat la celulele organismului. Acest tip de colesterol inglobat in LDL este “colesterolul rau”, pentru ca favorizeaza ateromatoza. Acestea sunt, in fapt, tipurile de colesterol existente in circulatie, care difera in functie de procentele de proteine si lipide din fiecare. Cele mai utilizate in practica medicala sunt HDL colesterolul si LDL colesterolul.
HDL colesterolul (colesterolul bun)
Cand spunem colesterol bun, trebuie sa ne gandim la ceva ce ne aduce un beneficiu. In cazul acesta, colesterolul inglobat in HDL (high density lipoprotein) indica o buna protectie cardiovasculara, scazand riscul de infarct miocardic si accident vascular cerebral.
Protectia este realizata prin legarea si transportarea colesterolului de la nivelul vaselor de sange si tesuturilor (unde ar putea cauza ateroscleroza) inapoi la ficat, pentru a fi degradat si eliminat din corp. Cu alte cuvinte HDL colesterolul este denumit “colesterol bun” pentru ca impiedica formarea placilor de aterom in vasele sangvine.
LDL colesterolul (colesterolul rau)
In opozitie cu HDL-ul, colesterolul rau ar trebui sa ne indice un efect nedorit asupra organismului. Astfel, un LDL colesterol marit se coreleaza cu un risc cardiovascular ridicat. Acest fapt se petrece din cauza proprietatii lipoproteinei LDL (low density lipoprotein) de a transporta colesterolul de la ficat catre tesuturi si de a se cantona in stratul intern al peretelui arterial , formand, in timp, placa de aterom (ateroscleroza).
Care sunt factorii care influenteaza cresterea colesterolului
Oricine, indiferent de varsta, inaltime si greutate, poate avea un nivel ridicat al colesterolului. Acest fapt se datoreaza multitudinii de factori care ii pot influenta valorile. Astfel, potentiale cauze de colesterol marit sunt:
Factorul genetic – reprezentat de hipercolesterolemia familiala sau de alte cauze genetice;
Stilul de viata – dieta bogata in grasimi saturate, fumatul, consumul excesiv de alcool, sedentarismul;
Alti factori – varsta avansata, obezitatea, circumferinta crescuta a taliei (peste 102 centimetri la barbati si peste 89 de centimetri la femei), sexul masculin, istoricul de hipercolesterolemie in familie.
Care este legatura dintre colesterol si trigliceride
Trigliceridele reprezinta forma cea mai des intalnita sub care se afla lipidele. Acestea au rol energetic si de stocare a excesului de grasimi din organism. Se gasesc impachetate impreuna cu colesterolul, in complexele de tip lipoproteine.
Cand dorim sa aflam nivelul colesterolului din sange, trebuie intotdeauna sa adaugam si trigliceridele in setul de analize. Un nivel crescut de trigliceride, asociat cu un colesterol marit, nu face decat sa creasca si mai mult riscul de afectiuni cardiovasculare.
Valorile trigliceridelor ar trebui sa fie in intervalul 50-150 mg/dl. Un nivel optim de trigliceride este mai usor de atins decat cel de colesterol, datorita raspunsului rapid si favorabil la dieta si exercitii fizice.
Cand este cazul sa ne testam colesterolul si in ce consta aceasta analiza
Acest tip de analiza masoara cantitatea de colesterol aflata in circulatie. Incepand cu varsta de 20 de ani, oricine ar trebui sa efectueze analiza colesterolului, mai ales din cauza faptului ca un nivel crescut nu se manifesta prin simptome.
In general, colesterolul nu se masoara izolat, ci in cadrul unui profil lipidic. Astfel, ce se recolteaza, mai exact, sunt:
Colesterolul total;
LDL colesterolul;
HDL colesterolul;
VLDL colesterolul;
Trigliceridele;
Non-HDL colesterolul;
Raportul dintre colesterolul total si HDL.
Recoltarea este una simpla si nu prezinta riscuri semnificative. Ca pregatire, este nevoie de repaus alimentar cu 12 ore inaintea momentului recoltarii.
Care sunt valorile normale, cele anormale si ce semnifica fiecare
Valorile normale ale colesterolului nu se pot regasi intr-un singur interval, ci in mai multe, dat fiind ca exista diferente fiziologice intre femei si barbati, precum si intre copii si adulti.
Astfel, valorile normale pentru colesterolul total, HDL si LDL colesterol, grupate in functie de varsta si sex, sunt:
Varsta mai mica sau egala cu 19 ani
Colesterol total – mai mic de 170 mg/dl;
LDL colesterol – mai mic de 110 mg/dl;
HDL colesterol – mai mare de 45 mg/dl.
Barbati cu varsta mai mare sau egala cu 20 de ani
Colesterol total – intre 125 mg/dl si 200 mg/dl;
LDL colesterol – mai mic de 100 mg/dl;
HDL colesterol – mai mare de 40 mg/dl.
Femei cu varsta mai mare sau egala cu 20 de ani
Colesterol total – intre 125 mg/dl si 200 mg/dl;
LDL colesterol – mai mic de 100 mg/dl;
HDL colesterol – mai mare de 50 mg/dl.
Un nivel ideal de LDL colesterol este pana in limita mentionata pentru fiecare categorie de varsta si sex. Totusi, acest aspect este valabil doar daca persoana respectiva nu sufera deja de afectiuni cardiovasculare si/sau diabet. In cazul in care acestea sunt prezente, nivelul ar trebui sa fie de pana la 70 mg/dl.
Nivelul optim de HDL este de peste 60 mg/dl, indiferent de varsta sau sex. Acesta este asociat cu o buna protectie impotriva evenimentelor cardiovasculare.
Astfel, un nivel ridicat de LDL colesterol semnifica un risc crescut pentru formarea placilor de aterom, iar un HDL scazut nu il va putea contrabalansa. In acelasi timp, un nivel crescut de HDL nu va reusi, de unul singur, sa ofere protectie completa. Prin urmare, este nevoie atat de un nivel normal de LDL, cat si de HDL colesterol.
Cum apare riscul cardiovascular si ce presupune
Analiza colesterolului este atat de importanta, datorita informatiilor pe care le furnizeaza in lipsa unei simptomatologii. Un nivel ridicat de LDL colesterol si/sau unul insuficient de HDL colesterol indica un semnal de alarma asupra unui risc crescut al incidentei bolilor cardiovasculare.
Procesul din spatele aparitiei acestui risc este legat de comportamentul LDL colesterolului. In urma aderarii LDL colesterolului la tunica interna avasului de sange, se formeaza, in timp, o placa de aterom (ateroscleroza).
Placa de aterom, prin ingrosare si calcificare, va determina ingustarea vasului de sange respectiv, care nu va mai putea suplini necesarul de oxigen al tesuturilor. O alta posibilitate este de rupere a placii de aterom, care se soldeaza cu migrarea fragmentelor calcificate la distanta si cu formarea de trombi (cheaguri) de sange la nivelul placii rupte, care pot obtura si mai mult lumenul vasului. Astfel, va creste riscul evenimentelor de tip ischemic, precum:
Infarctul miocardic;
Accidentul vascular cerebral;
Angina pectorala;
Boala coronariana;
Boala arteriala periferica.
Ce stil de viata trebuie adoptat pentru a mentine un nivel optim al colesterolului
Cu toate ca nivelul crescut al colesterolului poate fi determinat si de factori genetici, cea mai mare problema o reprezinta stilul de viata inadecvat. Pentru a putea vedea o imbunatatire a nivelului de colesterol, acest stil trebuie schimbat rapid si radical, prin mijloace precum:
Dieta saraca in carne, dar bogata in legume, fructe si cereale integrale;
Reducerea consumului altor alimente de origine animala (unt, oua, branza);
Reducerea consumului de grasimi saturate (de origine animala, ulei de cocos) si cresterea celui de grasimi nesaturate (cu exceptia celor hidrogenate);
Scaderea in greutate (daca este necesar);
Renuntarea la fumat;
Reducerea sau abandonarea consumului de bauturi alcoolice si dulci;
Practicarea in mod regulat a exercitiilor fizice;
Verificarea in mod regulat a glicemiei si tensiunii arteriale;
Reducerea nivelului de stres psihic.
Toate aceste masuri se pot urma chiar si in cazul unui nivel normal al colesterolului. In acest fel, se poate preveni aparitia unui nivel crescut, evitand riscurile aferente.
In unele cazuri, alaturi de adoptarea unui stil de viata sanatos, se poate introduce si tratamentul medicamentos. Acesta consta in administrarea de statine (ex: Atorvastatin), care functioneaza prin reducerea productiei hepatice de colesterol.
Astfel, atat pentru a preveni, cat si pentru a corecta nivelul crescut al colesterolului, o dieta echilibrata si un stil de viata activ vor fi intotdeauna de prima intentie. Alaturi de acestea, efectuarea periodica a profilului lipidic din sange trebuie sa devina o analiza nelipsita din setul anual recomandat.
Surse foto: Pixabay, Shutterstock
Bibliografie:
Colesterol crescut https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/high-blood-cholesterol/symptoms-causes/syc-20350800
Hipertiroidismul apare atunci cand glanda tiroida produce prea multi hormoni tiroidieni, in special tiroxina. Ca urmare a acestui dezechilibru hormonal, poate fi afectat metabolismul, se pierde in greutate fara un motiv aparent si apar batai neregulate ale inimii. Detectata timpuriu si tratata corespunzator, boala are un prognostic bun.
Care sunt cauzele hipertiroidismului
Care sunt simptomele hipertiroidismului
Cum este diagnosticat hipertiroidismul
Cum se trateaza hipertiroidismul
Dieta in hipertiroidism
Cum poate fi prevenit
Care sunt cauzele hipertiroidismului
Hipertiroidismul apare, de obicei, ca urmare a existentei unei afectiuni tiroidiene anterioare, dar poate fi provocat si de doze excesive de iod sau de anumite medicamente. Mai jos sunt principalele cauze ale hipertiroidismului:
Boala Graves – este cea mai frecventa cauza a hipertiroidismului. Nu se stie cauza exacta a aparitiei bolii, insa se crede ca este determinata de o combinatie de factori, printre care predispozitia genetica, varsta, stresul, hormonii sexuali si prezenta unei afectiuni a sistemului imunitar. In functie de anomaliile sistemului imunitar, apare ceea ce numim popular „gusa”, in fapt, cresterea anormala a glandei tiroide si stimularea functiilor sale. Cu toate acestea, nu exista o legatura intre marimea glandei tiroide si gradul de hipertiroidism. Este posibil, deci, sa ai o glanda tiroida marita usor, care sa produca o cantitate mare de hormoni; alternativ, gusa mare poate produce hormoni tiroidieni in exces, insa la un nivel putin peste normal. Afecteaza mai ales femeile cu varsta cuprinsa intre 20 si 50 de ani;
Gusa nodulara toxica – este cunoscuta drept boala Plummer, fiind o alta cauza frecventa a hipertiroidismului, responsabila mai ales pentru cazurile ce afecteaza persoanele de peste 60 de ani. Poate fi corelata cu un deficit de iod. In aceasta situatie, glanda tiroida este marita, iar nodulii produc o cantitate prea mare de hormoni tiroidieni. De multe ori, acest tip de gusa se dezvolta dintr-o glanda marita, prezenta multi ani la rand; tiroida devine tot mai hiperactiva, pana la instalarea hipertiroidismului. Nu se stie de ce apare hiperactivitatea gusei nodulare;
Nodulul tiroidian cald – se dezvolta independent de nodulii care produc hormoni in mod normal. Nodulii calzi ajung sa produca hormoni tiroidieni in mod normal si pot duce la hipertiroidism. Daca doar un singur nodul cald cauzeaza hipertiroidismul, acesta poarta numele de adenom toxic solitar;
Tiroidita – este responsabila mai ales pentru formele temporare de hipertiroidism. Pe scurt, glanda tiroida produce hormoni tiroidieni, care ajung in sange, pana in momentul in care incetineste si ajunge sa produca o cantitate insuficienta de hormoni, fapt care duce la aparitia hipotiroidismului, un fenomen temporar;
Administrarea excesiva a medicamentelor pentru hipotiroidism – persoanele care se confrunta cu hipotiroidism, deci glanda tiroida produce o cantitate insuficienta de hormoni, iau tratament de substitutie hormonala. Daca doza de medicament este prea ridicata, poate aparea hipertiroidismul (temporar). De regula, reducerea dozei duce la ameliorarea problemei;
Consumul excesiv de iod – acesta poate fi luat din alimente, din medicamente si/sau din unele suplimente alimentare. Cele mai multe cazuri de acest fel afecteaza mai ales persoanele predispuse genetic la hipertiroidism.
Factori de risc
Exista un risc mai mare de hipertiroidism, in cazul urmatoarelor categorii de persoane:
Persoanele care au mai avut hipertiroidism;
Femeile – au un risc mai mare decat barbatii, din cauza diferentelor in modul de functionare al sistemului imunitar;
Persoanele care au afectiuni cronice, mai ales diabet de tip 1, anemie pernicioasa sau insuficienta suprarenala primara;
Persoanele de peste 60 de ani;
Persoanele care au nascut in ultimele sase luni si gravidele;
Persoanele care au avut o interventie chirurgicala in zona tiroidei sau se confrunta cu o alta problema a tiroidei (boala Graves, guta etc.);
Persoanele cu rude apropiate (parinti sau frati), care au sau au avut boli tiroidiene.
Care sunt simptomele hipertiroidismului
Simptomele hipertiroidismului apar lent si pot exista diferente de la o persoana la alta. Mai jos sunt principalele simptome asociate hipertiroidismului:
Glanda tiroida marita, vizibila, sub forma gusei. Uneori, se poate simti o anomalie si la atingere;
Intoleranta la caldura – metabolismul accelerat determina cresterea temperaturii corporale. Frecvent, persoana cu hipertiroidism este singura din incapere care propune deschiderea ferestrei sau poarta maneca scurta, in timp ce altii poarta pulovere;
Oboseala – un organism hiperactiv oboseste mai repede. Poti ramane fara suflu dupa traversarea strazii, urcarea scarilor sau cararea cumparaturilor;
Transpiratia si setea – cresterea temperaturii corporale duce la functionarea excesiva a glandelor sudoripare. Transpiratia in exces determina multi bolnavi sa inlocuiasca lichidele pierdute;
Foamea – hipertiroidismul cauzeaza un consum mai mare de energie din partea organismului. Pentru refacerea rezervelor, corpul cere mai multa mancare, iar bolnavii au un apetit constant;
Scaderea in greutate – in ciuda unui consum alimentar ridicat, pacientul cu hipertiroidism poate pierde 2,5-5 kg, mai ales pe fondul accelerarii metabolismului;
Diareea – hipertiroidismul provoaca inclusiv accelerarea tranzitului intestinal, ceea ce duce la scaune frecvente si moi;
Pulsul ridicat – daca masori pulsul, vei constata ca este mai rapid decat de obicei. O activitate obisnuita, precum statul pe canapea, genera, in trecut, un ritm cardiac de 60-70 de batai pe minut; acum, acesta poate creste pana la 80-100 de batai pe minut;
Palpitatiile – hipertiroidismul cauzeaza un ritm cardiac anormal. Este ceva obisnuit pentru un bolnav sa simta, din senin, ca inima ii bate foarte tare. Se poate intampla atat cand faci miscare, cat si in repaus;
Schimbarea de dispozitie – epuizarea fizica si suprastimularea sistemului nervos central pot cauza o gama larga de schimbari emotionale. Anxietatea poate alterna cu depresia, insomnia sau nervozitatea;
Slabiciunea musculara – o productie ridicata de hormoni tiroidieni duce la slabirea musculaturii. Slabiciunea afecteaza mai ales mainile si picioarele. Daca ai un stil de viata activ, probabil ca ai observat efectele bolii asupra performantelor tale;
Tremurul mainilor – suprastimularea nervoasa poate explica tremurul mainilor. Acesta poate fi subtil sau suficient de vizibil, incat iti este imposibil sa tii un pahar cu apa in mana, fara sa-l versi;
Problemele de vedere – sunt asociate mai ales cu persoanele care au boala Graves. Cel mai frecvent simptom este retractia pleoapelor, care face ochii sa para bulbucati. De asemenea, te poti confrunta cu vedere dubla, vedere incetosata, sensibilitate la lumina, ochi umflati si umezi;
Schimbarile menstruale si de fertilitate – persoanele care sufera de hipertiroidism au menstre abundente sau absente. Aceste schimbari ale ciclului menstrual pot afecta ovulatia si fertilitatea;
Infertilitatea masculina – hipertiroidismul poate duce la scaderea productiei de sperma si creste riscul de infertilitate temporara;
Urticaria – o eruptie insotita de prurit (mancarimi).
Simptomele hipertiroidismului la varstnici
Hipertiroidismul la varstnici se poate manifesta prin simptome clasice sau specifice, motiv pentru care diagnosticarea este amanata, timp in care boala progreseaza. In general, varstnicii prezinta unul sau mai multe dintre simptomele de mai jos:
Depresie – exista un risc mai mare la varstnicii cu hipertiroidism decat la tineri;
Fibrilatie atriala – afecteaza aproximativ 35% dintre varstnicii cu hipertiroidism. Fibrilatia atriala inseamna o anomalie a ritmului cardiac, aparuta din cauza unor probleme ale atriilor, camerele superioare ale inimii. Un simptom tipic al fibrilatiei atriale este pulsul de peste 100 de batai pe minut;
Anxietate si epuizare fizica – predominante la tineri, aceste simptome afecteaza aproximativ 20% dintre varstnici;
Insuficienta cardiaca – se manifesta prin slabiciune fizica, oboseala, dificultati respiratorii si umflarea gleznelor. Aceste probleme apar, deoarece inima trebuie sa depuna un efort suplimentar pentru a pompa sange;
Pierdere in greutate – daca tinerii slabesc aproximativ 2-3 kg, varstnicii se confrunta cu o pierdere in greutate profunda, persoanele afectate parand subnutrite.
Impactul asupra inimii
Simptomele cardiace sunt prezente la majoritatea persoanelor cu hipertiroidism. Acestea includ:
Hipertensiune arteriala – bolnavii se confrunta mai ales cu un nivel ridicat al tensiunii sistolice (cifra cea mare, atunci cand citesti tensiunea arteriala). Afecteaza mai ales persoanele varstnice;
Tulburari ale ritmului cardiac – sunt frecvente fibrilatiile atriale sau tahicardia sinusala, atunci cand ritmul cardiac este de peste 100 de batai pe minut. Pot fi insotite si de palpitatii, constientizarea batailor inimii;
Durere in piept – apare mai ales la varstnici. O productie crescuta de hormoni tiroidieni determina un efort suplimentar din partea inimii. Drept urmare, muschiul cardiac necesita mai mult oxigen, iar daca arterele coronare sunt obstruate, inima face fata cu greu si apare durerea in piept (angina pectorala).
Impactul asupra sarcinii
Hipertiroidismul poate afecta gravida si copilul, inainte si dupa nastere. De cele mai multe ori, boala este prezenta inainte de sarcina, insa este descoperita pe durata graviditatii sau dupa nastere.
In lipsa tratamentului, exista un risc mai mare de probleme fetale, copilul putand avea dificultati neuro-intelectuale la nastere. Totodata, este posibil sa apara fenomenul de preeclampsie. Aceasta se manifesta prin hipertensiune arteriala, probleme de rinichi si ficat si o greutate redusa la nastere. Un alt aspect important se refera la riscul crescut de nastere prematura. In ceea ce priveste transmiterea bolii, datele actuale arata ca hipertiroidismul se transmite la fat in 1% dintre copiii nascuti din mame cu boala Graves.
Tratamentul poate fi diferit fata de alti pacienti cu hipertiroidism. Se pot administra medicamente precum metimazol sau propiltiouracil, insa nu se recomanda iodul radioactiv si carbimazolul, deoarece pot duce la defecte la nastere. Atunci cand medicatia nu da rezultate, medicul poate propune interventia chirurgicala, care este perfect sigura. Chiar daca are hipertiroidism, mama poate alapta fara probleme.
Pe de alta parte, daca urmezi tratament pentru hipertiroidism, medicii recomanda folosirea anticonceptionalelor, deoarece medicatia poate afecta dezvoltarea copilului din primul trimestru.
Complicatii ale hipertiroidismului
In absenta tratamentului, hipertiroidismul poate avea complicatii grave, precum:
Oasele casante – oasele slabite pot creste riscul de osteoporoza. Acest lucru apare, deoarece o productie ridicata de hormoni tiroidieni impiedica absorbtia calciului in oase, un aspect important in mentinerea rezistentei lor;
Problemele de vedere – afecteaza mai ales persoanele care au si boala Graves. Daca in stadiile timpurii ale bolii, ochii sunt rosii si umflati, in timp, problemele pot evolua, pana la pierderea vederii;
Umflarea si inrosirea labei piciorului si a tibiei, zona de la genunchi in jos;
Criza tireotoxica – fara tratament, simptomele hipertiroidismului se pot intensifica, febra continua, iar pulsul accelerat si delirul pot necesita interventia medicala de urgenta;
Insuficienta cardiaca – apare atunci cand inima nu mai poate pompa suficient sange pentru a ajunge in tot corpul. De asemenea, exista un risc mai mare de atac vascular cerebral.
Cum este diagnosticat hipertiroidismul
Medicul specialist pune diagnosticul pe baza istoricului medical, a examenului fizic si a investigatiilor.
In timpul istoricului medical, doctorul va pune mai multe intrebari referitoare la simptome, cand au aparut, care este frecventa si intensitatea lor. De asemenea, va dori sa stie daca ai rude cu hipertiroidism, daca suferi de alte afectiuni ale tiroidei si daca iei medicamente pentru a trata alte probleme de sanatate.
Examenul fizic presupune masurarea inaltimii, a greutatii, pulsului si tensiunii arteriale. Medicul va palpa zona gatului, pentru a vedea daca exista umflaturi specifice gusii. Urmatorul pas este examinarea ochilor, pentru a vedea daca prezinta semne specifice bolii Graves: durere la palpare, ochi inflamati si rosii, sensibilitate la lumina.
Desi istoricul medical si examenul fizic sunt, de multe ori, suficiente pentru a pune diagnosticul, realizarea unor investigatii suplimentare permite medicului sa determine stadiul bolii, daca exista sau nu complicatii, precum si daca este necesara o interventie chirurgicala. Mai jos sunt principalele investigatii recomandate in diagnosticarea hipertiroidismului.
Analize de sange
Analizele de sange ajuta la cimentarea diagnosticului si pot include:
TSH (hormonul de stimulare tiroidiana) si FT4 (tiroxina libera) – atunci cand nivelul TSH este prea scazut, mai mic de 0,45 mIU/L, este nevoie de testarea FT4 sau de o alta analiza, pentru estimarea nivelului tiroxinei libere. Daca nivelul FT4 depaseste 2 ng/dL, se poate stabili diagnosticul de hipertiroidism;
T3 (hormonul triiodotironina) – testarea nivelului acestui hormon poate fi folosita pentru stabilirea diagnosticului. Testul masoara cantitatea de hormon existenta in circulatia sanguina, iar testul suplimentar FT3 (triiodotironina libera) masoara nivelul hormonilor ce pot fi folositi in organism. Un nivel foarte ridicat al FT3 indica prezenta hipertiroidismului. Acelasi test poate ajuta la determinarea severitatii bolii;
Anticorpii tiroidieni – prezenta unor anticorpi precum TRAb (anticorpi anti-receptor TSH) si TSI (imunoglobulina stimulatoare a tiroidei) confirma boala Graves si hipertiroidismul.
Alte investigatii
Uneori, este posibil sa se efectueze teste ce folosesc iod radioactiv. Pentru acestea, medicul iti va spune sa nu mananci cu o seara inainte de realizarea testului. De asemenea, daca urmezi tratament pentru o alta problema a tiroidei, va trebui sa opresti administrarea sa cu 3-5 zile inainte de test, potrivit indicatiilor doctorului.
Cel mai folosit este testul de captare a iodului radioactiv. Medicul va efectua acest test pentru a masura nivelul de iod ce poate fi captat de glanda tiroida. Pentru realizarea sa, vei inghiti o cantitate mica de iod radioactiv, cu o zi inainte de test. A doua zi, un tehnician in medicina nucleara iti va scana gatul cu o sonda.
Examenul nu este dureros, iar aparatul nu atinge pielea. Testul va ajuta medicul se determine modul de functionare al glandei tiroide. In cazul in care glanda tiroida absoarbe o cantitate mica de iod, inseamna ca glanda este hipoactiva, insa poate indica si alte lucruri. Daca nivelul hormonilor tiroidieni este ridicat, iar captarea de iod scazuta, inseamna ca tiroida secreta cantitati mari de hormoni tiroidieni. Cu toate acestea, testul poate indica, pur si simplu, prezenta unei cantitati mari de iod in organism.
Un nivel anormal de iod radioactiv absorbit poate indica si faptul ca glanda mai degraba produce hormoni, decat secreta, fapt ce indica un deficit de iod in organism.
O alta investigatie utila in diagnosticarea hipertiroidismului este scintigrafia tiroidiana. Aceasta ajuta la depistarea anomaliilor structurale ale tiroidei. Este necesara inghitirea unei cantitati mici de iod radioactiv sau administrarea intravenoasa a unui alt material radioactiv, technetiul.
Ulterior, se introduce, prin cavitatea bucala, un tub prevazut cu o camera video si un bec. Acest dispozitiv ofera imagini ale glandei tiroide din unghiuri diferite. In timpul procedurii, trebuie sa stai nemiscat si cu gatul intins, pentru a limita disconfortul. Testul dureaza aproximativ 30 de minute.
Scintigrafia cu un rezultat anormal poate indica o glanda tiroida marita sau mica. Mai mult, investigatia evidentiaza zonele cu activitate intensa ori redusa.
Cum se trateaza hipertiroidismul
Prin administrarea tratamentului, se doreste normalizarea functiei glandei tiroide. Acest lucru poate fi obtinut prin administrarea de iod radioactiv sau de alte medicamente ori prin interventie chirurgicala, atunci cand glanda tiroida este indepartata partial sau total. Mai jos sunt principalele forme de tratament pentru hipertiroidism.
Administrarea de betablocante
Inainte de administrarea de iod radioactiv, doctorii recomanda betablocante. Aceste medicamente ajuta la ameliorarea simptomelor, reduc tensiunea arteriala si angina pectorala si contribuie la blocarea actiunii hormonilor tiroidieni asupra tesuturilor.
Administrarea de iod radioactiv
Administrarea de iod radioactiv sau ablatia cu iod radioactiv este eficienta in tratarea hipertiroidismului. Foarte raspandita in SUA, este folosita rareori in Europa. Tratamentul functioneaza, deoarece distruge o parte a glandei tiroide si, astfel, reduce productia de hormoni.
Prin aceasta procedura, se doreste ca organismul sa ajunga sa produca o cantitate normala de hormoni tiroidieni, insa, frecvent apare hipotiroidismului; acesta va necesita tratament de substitutie hormonala pe viata. Vestea buna este ca, astfel, hormonii tiroidieni vor ramane in limite normale, iar simptomele se vor ameliora.
Administrarea iodului radioactiv este destul de simpla. Vei lua iodul sub forma de pilula sau diluat in apa. Spre deosebire de iodul radioactiv din timpul diagnosticarii, acum este vorba de o cantitate putin mai mare.
Tiroida hiperactiva va capta iodul, iar moleculele radioactive vor incepe sa distruga celulele tiroidei. Dupa cateva zile, iodul necaptat va fi eliminat prin urina. Poate fi nevoie de 6-12 saptamani de tratament, pana la normalizarea nivelului hormonilor tiroidieni. De multe ori, se poate instala hipotiroidismul si va trebui sa incepi un tratament de substitutie hormonala. Printre efectele secundare ale administrarii de iod radioactiv se numara uscarea gurii si o sensibilitate a gatului.
Dupa tratament, va trebui sa te autoizolezi pentru cateva zile, pentru a evita expunerea copiilor sau a gravidelor la radiatiile din fluidele corpului tau.
Administrarea de antitiroidiene de sinteza
Medicamentele antitiroidiene au rolul de a bloca productia de hormoni tiroidieni si ajuta la reducerea nivelului lor din organism. Spre deosebire de administrarea de iod radioactiv, aceste medicamente nu afecteaza iremediabil glanda tiroida.
Cu toate acestea, tratamentul trebuie administrat timp de 1-2 ani, iar in 20-30% dintre cazuri, boala revine. Antitiroidienele sunt recomandate inainte de tratamentul cu iod radioactiv sau de interventia chirurgicala de indepartare a glandei, deoarece au rolul de a reduce simptomele cardiovasculare asociate hipertiroidismului.
Tratamentul pentru oftalmopatia Graves
Daca boala Graves, asociata hipertiroidismului, afecteaza ochii, poti folosi lacrimi artificiale sau geluri lubrifiante, insa doar la recomandarea medicului. De asemenea, sunt de evitat vantul si lumina puternica. Daca simptomele sunt severe, doctorul poate recomanda corticosteroizi, care vor reduce ochii bulbucati.
Interventia chirurgicala
In general, inainte de operatie, se recomanda o cura de medicamente antitiroidiene, iar in cazurile severe, in care nivelul hormonilor tiroidieni este foarte crescut, pot fi folosite si medicamente pe baza de iod.
In timpul interventiei chirurgicale, glanda tiroida este indepartata printr-o incizie de dimensiuni medii. Uneori, se efectueaza endoscopic, adica prin incizii minuscule la nivelul pielii, insa o astfel de procedura nu este tipica.
Indepartarea partiala sau totala a tiroidei are o eficienta ridicata, iar complicatiile afecteaza mai putin de 2% dintre pacienti. Acestea pot include deteriorarea glandelor paratiroide, situate in spatele tiroidei si care controleaza nivelul calciului din organism. Totodata, este posibila deteriorarea celor doi nervi laringieni; acest lucru poate duce la raguseala si pierderea vocii. Daca se deterioreaza doar un nerv laringian, pierderea vocii este, in general, temporara. In cazul in care sunt afectati ambii nervi, pierderea vocii poate fi severa si, foarte rar, se vindeca de la sine.
Mai mult, daca glanda tiroida a fost extirpata in totalitate, nu va mai exista tesut tiroidian pentru a produce hormoni, se va instala hipotiroidismul si va trebui sa iei medicamente de substitutie hormonala pentru tot restul vietii.
Dieta in hipertiroidism
Dieta unui bolnav de hipertiroidism ar trebui sa includa alimente cu un continut redus de iod. Sunt indicate alimente precum:
Fructele proaspete;
Nucile si semintele fara sare;
Painea fara sare, laptele si ouale;
Cerealele integrale;
Cartofii;
Mierea;
Broccoli;
Varza;
Varza de Bruxelles;
Conopida;
Varza kale;
Spanacul;
Fasolea;
Lintea;
Carnea slaba de pui sau curcan;
Cuscusul;
Nucile braziliene;
Semintele de chia;
Ciupercile;
Carnea de vita sau miel;
Orezul;
Nautul;
Uleiul de masline /cocos;
Avocado;
Condimentele, in special turmericul, piperul si ardeiul iute.
De asemenea, este bine sa eviti:
Conservele de peste/alge/sushi etc. ce contin sare;
Branza sarata;
Albusul – contine cantitati mari de iod;
Colorantii alimentari – contin iod;
Cerealele cu gluten – cauzeaza inflamatii si pot dauna tiroidei;
Produsele din soia – pot interfera cu unele medicamente pentru hipertiroidism;
Cafeina (cafea, ceai verde/negru, bauturi energizante, unele ciocolate) – pot exacerba simptomele hipertiroidismului. Le poti inlocui cu apa fructata, ceai de plante sau sucuri de fructe.
Cum poate fi prevenit
In cele mai multe cazuri, hipertiroidismul nu poate fi prevenit. Boala Graves este, de multe ori, mostenita, iar hipertiroidismul poate aparea in momentul unei productii ridicate de hormoni tiroidieni, de exemplu, inainte sau dupa sarcina.
Singura forma de hipertiroidism care poate fi prevenita este cea cauzata de consumul excesiv de iod. Aceasta substanta este utila, iar inlaturarea sa cu totul poate duce la hipotiroidism. In acest context, iodul nu trebuie interzis, ci limitat. Poti face acest lucru prin adoptarea unei diete sanatoase, variate si echilibrate, din care sa nu lipseasca fructele, legumele, cerealele integrale, carnea slaba si pestele. Activitatea fizica moderata si tinerea sub control a stresului ajuta si ele la reducerea riscului de aparitie a bolii.
Hipertiroidismul este o afectiune des intalnita, ce apare, de regula, alaturi de alte probleme ale glandei tiroide. Diagnosticarea timpurie si administrarea tratamentului recomandat de medic reduc riscul necesitatii interventiei chirurgicale, iar in cazul in care aceasta este imperioasa, operatia de indepartare partiala a glandei tiroide previne urmarea unui tratament hormonal pe viata.
Ciroza hepatica apare atunci cand tesutul hepatic normal si sanatos este inlocuit cu tesut cicatricial nefunctional. Pe masura ce boala avanseaza, ficatul are tot mai putin tesut sanatos. Ciroza este considerata ca fiind ultimul stadiul al fibrozarii ficatului si poate fi provocata de numeroase afectiuni. Manifestarile bolii apar abia in stadii avansate, motiv pentru care consultul medical periodic este indicat pentru a stopa timpuriu avansul cirozei. In continuare, poti citi mai multe despre cauzele cirozei hepatice, simptomele sale, cum se trateaza, dar si despre cum ar trebui sa arate dieta bolnavului de ciroza.
Cauze ale cirozei hepatice
Simptome ale cirozei hepatice
Complicatiile cirozei hepatice
Diagnosticarea cirozei hepatice
Cand sa mergi de urgenta la doctor
Tratamentul pentru ciroza hepatica
Alimentatia in ciroza hepatica
Cum poti incetini progresia bolii
Cauze ale cirozei hepatice
Ciroza hepatica poate fi cauzata de boli cronice ale ficatului, care duc la deteriorarea progresiva a tesutului hepatic. Aceasta deteriorare nu cauzeaza imediat ciroza, intrucat simptomele specifice pot aparea chiar si dupa cativa ani. Cele mai frecvente cauze ale cirozei hepatice includ:
Alcoolismul cronic – reprezinta una dintre principalele cauze ale cirozei hepatice. Consumul excesiv, pe o perioada lunga de timp, poate duce la inflamatia ficatului si, in timp, la ciroza. Cantitatea de alcool si durata expunerii care determina aparitia cirozei difera de la o persoana la alta;
Hepatita virala cronica – hepatita de tip C cronica este o alta cauza frecventa a cirozei hepatice. Similar alcoolului, si hepatita C duce la inflamarea ficatului si poate evolua catre ciroza. Se crede ca aproximativ 25% dintre persoanele care au hepatita C cronica vor dezvolta ciroza hepatica. De asemenea, hepatita B si hepatita D pot duce la aparitia cirozei, insa intr-o mai mica masura decat hepatita C;
Steatohepatita nonalcoolica – apare ca urmare a acumularii de grasimi la nivelul ficatului, insa fara a fi cauzata de consumul de alcool. Prin acumularea de grasimi, apare inflamatia tesutului ficatului. Persoanele cu aceasta afectiune se confrunta deseori si cu alte probleme de sanatate, precum diabetul, boala arteriala coronariana, colesterolul marit, malnutritia proteica si, in general, o dieta nesanatoasa;
Bolile ductelor biliare – aceasta inflamatie limiteaza sau opreste bila sa mai ajunga in intestinul subtire. Prin blocarea sa la nivelul ficatului, provoaca inflamatie si poate duce la ciroza. Cele mai comune afectiuni ale ductelor biliare sunt ciroza biliara primitiva si colangita sclerozanta primitiva;
Bolile genetice – unele boli mostenite pot interfera cu metabolismul unor substante la nivelul ficatului. Acestea includ boala Wilson, bolile depozitelor de glicogen, hemocromatoza, deficitul de alfa-1 antitripsina (DAAT);
Unele boli autoimune – in special hepatita autoimuna, care apare pe fondul unei probleme a sistemului imunitar- pot fi implicate in declansarea cirozei hepatice..
Alte posibile cauze ce apar cu o frecventa mai redusa includ:
Infectiile – mai ales sifilisul sau schistosomiaza (afecteaza tractul urinar si intestinul si se manifesta prin dureri abdominale, diaree si sange in urina), dar si unele infectii bacteriene sau parazitare care afecteaza ficatul;
Administrarea unor medicamente – in special metotrexatul, un imunosupresor, sau acetaminofenul (paracetamolul). Dozele prea mari de vitamina A sunt hepatotoxice, iar hipervitaminoza A cronica poate duce la aparitia inflamatiei hepatice;
Expunerea la anumite substante hepatotoxice, asa cum este arsenicul, o substanta prezenta in natura;
Ciroza cardiaca – daca inima nu functioneaza normal, sangele nu mai este pompat bine in corp si se acumuleaza la nivelul ficatului. Aceasta congestie poate duce la ciroza hepatica.
Factori de risc in ciroza hepatica
Pe langa cauzele mentionate mai sus, exista si o serie de factori de risc ce cresc probabilitatea de aparitie a cirozei hepatice:
Consumul excesiv de alcool;
Excesul ponderal si obezitatea;
Comportamente care cresc riscul de infectie cu virusul hepatic – folosirea comuna a acelor si contactul sexual neprotejat pot creste probabilitatea de infectie cu hepatita B sau C, care, la randul ei, poate duce, in timp, la ciroza hepatica.
Simptome ale cirozei hepatice
In primele stadii ale bolii, ciroza hepatica este asimptomatica. Abia atunci cand deteriorarea hepatica s-a extins, incep sa apara primele simptome. Statistic, aproximativ 33% dintre pacienti nu dezvolta simptome. Atunci cand acestea apar, pot include:
Febra;
Oboseala;
Paloare – pe fondul eliberarii de citochine, al anemiei sau al hipersplenismului;
Lipsa poftei de mancare;
Dificultati respiratorii;
Greata si varsaturi;
Mancarimi ale pielii;
Scaune deschise la culoare;
Icter – ingalbenirea pielii si a mucoaselor;
Pete galbene in jurul ochilor;
Vene sub forma unei panze de paianjen;
Ginecomastie – marirea sanilor la barbati;
Atrofie testiculara;
Reducerea libidoului;
Sangerari frecvente;
Inrosirea palmelor;
Sange in scaun;
Urina de culoare inchisa, portocalie sau maronie;
Invinetirea rapida a pielii chiar si in cazul unor traumatisme usoare;
Pierderea sau cresterea brusca in greutate;
Menstre anormale – apar din cauza dezechilibrarii productiei de hormoni si a metabolismului haotic;
Dureri abdominale – pot aparea din cauza maririi ficatului, a formarii calculilor biliari sau a acumularii lichidului ascitic (lichid acumulat in zona abdominala).
Complicatiile cirozei hepatice
Lasata netratata, ciroza hepatica poate cauza complicatii grave, afectand chiar si alte organe. Mai jos sunt principalele complicatii asociate circulatiei sanguine:
Hipertensiune portala (hipertensiune in venele care ajung la ficat) – reprezinta una dintre cele mai frecvente complicatii ale stadiului tardiv al cirozei. Evolutia bolii incetineste circulatia normala din zona ficatului si creste presiunea in vena porta. Aceasta din urma transporta sangele de la intestine si splina la ficat. Odata cu aparitia hipertensiunii portale, pot aparea hemoragii gastrointestinale, afectiuni renale grave, hipertensiune pulmonara;
Edem si ascita, respectiv umflarea picioarelor si a abdomenului – tot din cauza hipertensiunii portale se acumuleaza lichid in picioare (edem) si in abdomen (ascita). Aceste efecte pot aparea ca urmare a incapacitatii ficatului de a produce proteine sanguine, asa cum este albumina. Retentia fluidelor in picioare si in zona abdominala poate cauza durere, deshidratare si dificultati respiratorii. Ascita reprezinta un factor de risc in aparitia peritonitei bacteriene;
Encefalopatie hepatica – aceasta consta in acumularea de toxine in sange, pe fondul degradarii ficatului. In mod normal, acesta ar trebui sa detoxifice sangele, insa, odata ce ajunge sa fie fibrozat, nu mai poate indeplini aceasta functie. Prezenta toxinelor in sange poate cauza confuzie, schimbari de comportament, somnolenta si dificultati in locomotie. Cele mai grave simptome ale encefalopatiei hepatice constau in lipsa de raspundere la stimuli si chiar coma;
Splenomegalie (marirea splinei) – hipertensiunea portala, aparuta din cauza cirozei hepatice, poate cauza modificari si la nivelul splinei. Drept urmare, scade numarul leucocitelor si al trombocitelor si apar simptome precum indigestia, durerile abdominale, sughiturile frecvente, vindecarea lenta a ranilor. Pe termen lung, pot aparea anemia, un risc mai mare de sangerari si infectii, cresterea riscului de rupere a splinei;
Hemoragie – pe fondul hipertensiunii portale, sangele ajunge sa fie redirectionat spre venele mici, iar acestea isi maresc volumul si devin varice. Cantitatea suplimentara de sange poate duce la ruperea vaselor si la aparitia hemoragiilor interne. Daca sangerarile apar aproape de esofagul inferior sau in zona mucoasei stomacale, viata poate fi in pericol. In cazul in care ficatul este mult prea afectat pentru a produce factori coagulanti, sangerarea poate continua;
Boala tromboembolica – scaderea numarului de trombocite si productia scazuta a factorului de coagulare pot face ca procesul de coagulare sa fie imprevizibil, crescand riscul de sangerare;
Infectii frecvente – persoanele care au ciroza hepatica se confrunta si cu infectii, deoarece ficatul nu mai produce proteinele necesare pentru a combate agentii patogeni.
Alte complicatii ale cirozei hepatice includ:
Malnutritie – ciroza poate afecta metabolizarea unor nutrienti in organism, ceea ce poate cauza slabiciune si pierderea in greutate;
Icter – este un efect al ficatului bolnav, care nu mai poate elimina bilirubina din sange. Acest compus este un reziduu de culoare galben-maronie, care are rolul de a distruge hematiile imbatranite de la nivelul ficatului. Drept urmare, pielea capata nuante pale sau chiar galbene, la fel si pielea subtire din jurul ochilor, iar urina este inchisa la culoare;
Boli ale oaselor – in unele cazuri, apar fenomenul de decalcifiere a oaselor (osteoporoza) si un risc mai mare de fracturi;
Un risc mai mare de cancer hepatic – o parte a persoanelor care au cancer hepatic au si ciroza hepatica;
Insuficienta hepatica acuta, suprapusa bolii hepatice cronice – apare atunci cand, pe fondul cirozei hepatice, apar noi inflamatii ale ficatului, iar functiile acestui organ se restrang. Medicii nu stiu de ce apare acest fenomen;
Alte complicatii pot fi menopauza prematura, diabetul, pierderea masei musculare si deficitul nutritiv. Persoanele care au ciroza hepatica prezinta frecvent deficiente de vitaminele B1 si B2, vitamina A, vitamina C, vitamina D, vitamina E, magneziu si seleniu.
Diagnosticarea cirozei hepatice
In stadiile incipiente ale bolii, nu apar, de obicei, simptome. Frecvent, ciroza este descoperita ca urmare a unui set de analize de sange de rutina sau a unei ecografii abdominale, pentru o alta problema de sanatate. Dupa realizarea examenului fizic, medicul poate recomanda o serie de analize de sange. Cel mai adesea, acestea includ:
TGP – acesta este o enzima prezenta in ficat, care ajuta la transformarea proteinelor in energie. Un nivel crescut poate aparea din cauza consumului excesiv de alcool sau a prezentei virusului hepatic;
TGO – o enzima prezenta in muschi si ficat. Cresterea acesteia inseamna ca ficatul este degradat;
ALP – o enzima prezenta in ficat, rinichi, sistemul digestiv si oase. Valorile crescute indica o problema a ficatului;
GGT – o enzima prezenta in ficat, ductele biliare si pancreas. Valorile ridicate ajuta la diagnosticarea pe fondul alcoolismului cronic;
Globulinele – acestea sunt proteine folosite de ficat pentru a combate infectiile. Valorile ridicate pot indica prezenta hepatitei, iar valorile scazute pot indica un deficit vitaminic sau ciroza cu o productie redusa de proteine;
Albumina – o alta proteina produsa de ficat. Are rolul de a transporta hormonii si vitaminele in organism. Are un nivel redus, in cazul cirozei hepatice;
Protrombina – o proteina produsa de ficat, ce contribuie la coagularea sangelui. Testarea sa consta in masurarea timpului necesar pentru coagularea sangelui;
Bilirubina – pigmentul galben, produs la degradarea globulelor rosii. Un nivel ridicat inseamna prezenta cirozei;
Testarea functiei renale – se verifica mai ales nivelul creatininei, deoarece, in stadiile avansate ale bolii, este afectata si functia renala. Un nivel ridicat al creatininei inseamna ca rinichii nu functioneaza normal;
Teste pentru determinarea infectiilor virale – de exemplu, medicul poate recomanda testarea pentru hepatita B si C;
Teste pentru determinarea hepatitei autoimune – este evaluat nivelul anticorpilor antinucleari. Pot indica ciroza hepatica cronica, pe fondul functionarii deficitare a sistemului imunitar.
Pentru mai multa precizie in stabilirea diagnosticului, medicul poate recomanda si o serie de investigatii imagistice:
Elastografia prin RMN sau elastografia tranzitorie – depisteaza nivelul de rigiditate al ficatului si exclude necesitatea de a realiza o biopsie hepatica;
RMN (rezonanta magnetica nucleara), tomografie computerizata (CT) si ecografia abdominala – ofera imagini ale ficatului si indicii cu privire la circulatia sanguina, dimensiunile ficatului si prezenta unor tumori;
Biopsia hepatica – doctorul va lua o proba de tesut din ficat, pentru a o analiza. Acest test va ajuta la observarea severitatii, a gradului de extindere si a cauzei deteriorarii ficatului. Daca testele imagistice nu sunt concludente, poate fi efectuata o biopsie;
Laparoscopie – medicul introduce un dispozitiv minuscul, laparoscopul, prevazut cu o camera video, printr-o incizie realizata in abdomen. Acest dispozitiv ajuta la observarea unui numar mai mare de detalii cu privire la zona vatamata a ficatului.
Cand sa mergi de urgenta la doctor
Este indicat sa mergi urgent la medic, daca apar urmatoarele simptome:
Marirea dimensiunilor abdomenului;
Cresterea brusca in greutate;
Retentia crescuta de apa;
Modificarea comportamentului si a gandirii;
Sangerari care se opresc foarte greu.
De asemenea, daca observi urmatoarele simptome, este bine sa suni la 112:
Sange in scaun sau voma;
Dificultati respiratorii;
Confuzie;
Varsaturi continue;
Febra care nu cedeaza.
Tratamentul pentru ciroza hepatica
Tratamentul cirozei depinde de cauza bolii, precum si de gradul de deteriorare a ficatului. De cele mai multe ori, medicul va recomanda realizarea periodica a unor investigatii, pentru a vedea semnele progresului bolii sau aparitia complicatiilor, in special a varicelor esofagiene sau a cancerului hepatic. Prin tratament, se urmaresc incetinirea progresului bolii, evitarea complicatiilor si reducerea simptomelor existente. In continuare, poti citi despre principalele forme de tratament pentru ciroza hepatica.
Tratamentul pentru cauza de baza a cirozei hepatice
Detectarea cirozei in fazele incipiente poate ajuta la reducerea evolutiei rapide a bolii. In acest sens, medicul poate recomanda luarea unor masuri.
Tratamentul pentru dependenta de alcool – este vital ca persoanele care au ciroza hepatica sa inceteze consumul de alcool, deoarece acesta, chiar si in cantitati mici, este toxic pentru ficat. Daca renuntarea este dificila, medicul poate recomanda un program de tratament pentru dependenta;
Pierderea in greutate – persoanele care au ciroza hepatica pe fondul bolii ficatului non-alcoolic pot avea o imbunatatire a simptomelor, daca slabesc si isi tin sub control nivelul glicemiei;
Administrarea de medicamente pentru a preveni progresul deteriorarii ficatului – este indicata mai ales in cazul in care ciroza hepatica a fost provocata de hepatita B sau C, iar medicul va recomanda tratament specific pentru fiecare virus in parte. Prin administrarea de medicamente pentru tratarea infectiei cu virusul hepatitei C, cea mai frecventa forma hepatica ce duce la ciroza, scade riscul de complicatii, poate aparea regresul bolii, iar riscul de deces scade semnificativ;
Administrarea unor medicamente pentru controlul altor cauze ale cirozei si pentru reducerea simptomelor – in cazul persoanelor depistate timpuriu, medicamentele pot incetini progresia bolii spre stadii cronice. Alte medicamente reduc oboseala, durerea si mancarimile pielii. Pentru a corecta malnutritia si pentru a preveni osteoporoza, sunt recomandate suplimente alimentare.
Tratamentul complicatiilor cirozei hepatice
Daca ciroza hepatica a ajuns in faze avansate, medicul va recomanda un plan de tratament pentru a reduce din complicatii. Acesta poate consta in:
Reducerea excesului de lichid din organism – acest lucru se poate realiza printr-o dieta cu un continut redus de sodiu si administrarea de medicamente care ajuta la eliminarea retentiei de apa din organism; astfel, vor fi tinute sub control edemul si ascita. Uneori, acumularea de lichide poate necesita interventia chirurgicala, pentru a elimina fluidele. Daca este necesar, se va introduce un mic tub, numit stent portosistemic transjugular intrahepatic, in vena din interiorul ficatului. Acesta are rolul de a reduce presiunea sanguina si limiteaza acumularea de lichid in cavitatea abdominala;
Tratamentul hipertensiunii portale – in general, sunt recomandate antihipertensive si medicamente pentru prevenirea hemoragiei severe. Periodic, se vor realiza endoscopii digestive, pentru a monitoriza starea de sanatate a venelor marite de la nivelul stomacului si al esofagului; monitorizarea si administrarea de medicamente vor ajuta la reducerea riscului de hemoragie. Daca iei alte medicamente sau nu le poti tolera pe cele recomandate de medic, este posibil sa fie nevoie de realizarea unei proceduri numite bandare de varice sau ligatura varicelor, pentru a preveni hemoragiile ulterioare;
Tratamentul infectiilor – pentru a reduce riscul de infectii, medicul poate recomanda antibiotice. De asemenea, este indicata vaccinarea impotriva gripei, hepatitei si pneumoniei;
Monitorizarea continua pentru a depista timpuriu cancerul hepatic (daca apare) – detectarea timpurie a cancerului de ficat ajuta la administrarea in timp util a tratamentului si creste sansele de recuperare completa;
Prevenirea encefalopatiei hepatice – medicul prescrie medicamente pentru a preveni acumularea de toxine in sange;
Transplantul hepatic – daca boala este intr-un stadiu avansat sau daca medicamentele nu ajuta la reducerea simptomelor, iar ciroza continua sa progreseze, transplantul hepatic poate deveni singura solutie de tratament. Transplantul consta in inlocuirea ficatului bolnav cu unul sanatos, provenit de la un donator decedat sau de la o persoana in viata. Candidatii pentru transplant de ficat trec printr-o serie de teste, pentru a determina daca sunt suficient de sanatosi pentru a se recupera in urma interventiei chirurgicale.
Alimentatia in ciroza hepatica
Dieta unei persoane cu ciroza hepatica depinde de nevoile sale specifice si de starea generala de sanatate. Exista, totusi, cateva principii generale care se aplica majoritatii bolnavilor:
Evitarea alcoolului – orice cantitate de alcool este considerata toxica pentru sanatate, in cazul pacientilor care au ciroza hepatica. Consumul de alcool poate duce la progresul rapid al degradarii ficatului si chiar la insuficienta hepatica. De asemenea, consumul de alcool poate contribui la aparitia malnutritiei si creste riscul unor alte probleme de sanatate;
Limitarea consumului de grasimi – organismul digera grasimi cu ajutorul bilei, lichidul galben-maroniu produs de ficat. Atunci cand ficatul este bolnav, productia de bila are de suferit si pot aparea simptome digestive. De asemenea, ficatul afectat de ciroza are dificultati in procesarea grasimilor;
Gatirea corecta a carnii/fructelor de mare – persoanele cu ciroza hepatica se pot confrunta si cu limitarea functiilor sistemului imunitar. Astfel, bacteriile si virusurile prezente in carne pot cauza infectii grave, daca nu sunt gatite in mod corect. De exemplu, pentru a fi gatit, puiul are nevoie de o temperatura de 75 de grade Celsius, carnea de vita, de 70 de grade Celsius, cea de porc, de 65 de grade Celsius, cea de miel, de 70 de grade Celsius, iar pestele si fructele de mare se gatesc la aproximativ 63 de grade Celsius.
Pe langa schimbarea continutului dietei zilnice, este posibil sa fie nevoie sa schimbi si cantitatile de alimente consumate. Persoanele care au ciroza hepatica au un risc mai mare de malnutritie, astfel ca medicii recomanda cresterea consumului de calorii zilnice.
Mai jos sunt principalele alimente pe care le poti consuma:
Fructe si legume proaspete sau gatite fara unt, ulei sau sare;
Oua;
Peste;
Pui sau curcan fara piele;
Iaurt slab;
Branza ricotta;
Branza maturata, precum cheddar sau mozzarella;
Nuci si seminte fara sare;
Fasole si alte legume uscate (de exemplu, linte);
Lapte cu un continut redus de grasimi;
Cereale integrale;
Paine, paste si gustari fara sare, din cereale integrale;
Condimente proaspete sau uscate;
Usturoi;
Cuscus;
Quinoa.
Mai jos sunt principalele alimente care ar trebui evitate:
Uleiuri bogate in grasimi partial hidrogenate (ulei de palmier, ulei de cocos);
Lactate integrale;
Branza cu sare;
Ketchup;
Sos de soia;
Dressing pentru salata, din comert.
Cum poti incetini progresia bolii
Mentinerea unui stil de viata sanatos si protejarea ficatului ajuta la reducerea riscului de ciroza hepatica. In acest sens, poti urma recomandarile de mai jos:
Nu consuma alcool – daca ai ciroza hepatica, alcoolul poate cauza complicatii grave, chiar si in cantitati mici;
Adopta o dieta sanatoasa, variata si echilibrata – include in dieta fructe, legume, carne slaba, cereale integrale. Limiteaza alimentele grase si prajite;
Mentine o greutate sanatoasa – excesul ponderal poate agrava simptomele cirozei hepatice. Daca esti supraponderal sau obez, poti cere sfatul medicului, pentru intocmirea unui plan de slabit;
Redu riscul de complicatii – evita contactul sexual neprotejat (acesta poate creste riscul de hepatita C) si vorbeste cu medicul, pentru a te vaccina impotriva hepatitei B;
Ia medicamente doar la recomandarea medicului – unele medicamente sau suplimente alimentare, in special vitamina A, fierul si cuprul, in cantitati mari, pot agrava ciroza hepatica.
Evolutia cirozei hepatice depinde foarte mult de cauzele bolii, severitatea sa, de complicatiile care apar si de eficacitatea tratamentului. Administrarea de medicamente si controlul periodic sunt neutralizate, daca persoana bolnava continua sa consume alcool. Totusi, daca boala este detectata timpuriu, iar pacientul urmeaza instructiunile medicului, vindecarea ficatului este posibila.
Pancreatita este o inflamatie a pancreasului, care apare atunci cand enzimele pancreatice incep sa digere pancreasul; acest proces poarta numele de autodigestie. Desi exista mai multe cauze, la 80% dintre pacienti, boala apare pe fondul litiazei biliare (pietre la vezica biliara) si al consumului de alcool. Pancreatita poate fi acuta sau cronica, iar in lipsa tratamentului, poate duce la cazuri severe si complicatii grave. Citind in continuare, poti afla mai multe despre functiile pancreasului, cauzele si simptomele pancreatitei, ce complicatii pot aparea, precum si cum poate fi tratata.
Ce este pancreasul
Tipuri de pancreatita
Cauze ale pancreatitei
Simptome ale pancreatitei
Complicatii ale pancreatitei
Diagnosticarea pancreatitei
Tratamentul pancreatitei
Prevenirea pancreatitei
Ce este pancreasul
Pancreasul este a doua cea mai mare glanda anexa a sistemului digestiv, dupa ficat. Se afla in spatele stomacului, in partea stanga a abdomenului, si este inconjurat de intestinul subtire, ficat si splina. Are o textura buretoasa, o lungime de aproximativ 15-25 de centimetri si o forma de para turtita. Partea cea mai larga, capul pancreasului, se afla inspre centrul abdomenului, in punctul de intersectie dintre stomac si prima parte a intestinului subtire. In aceasta zona, stomacul goleste alimentele partial digerate in intestin, iar pancreasul elibereaza enzimele.
Functiile pancreasului
Un pancreas sanatos are doua functii vitale pentru sanatate: functia exocrina, prin care secreta enzime pancreatice, si functia endocrina, prin care produce hormoni.
Functia exocrina – pancreasul contine glande exocrine, care produc enzime necesare digestiei. Acestea includ tripsina si chimotripsina, care ajuta la digestia proteinelor, amilaza, pentru digestia carbohidratilor, si lipaza, pentru a digera grasimile. Atunci cand alimentele ajung in stomac, aceste enzime pancreatice sunt eliberate si trec printr-un sistem de vase pancreatice, unindu-se cu bila in duoden, prima parte a intestinului subtire, unde faramiteaza resturile alimentare in parti mult mai mici, pentru a fi, mai apoi, absorbite in sange;
Functia endocrina – pancreasul contine mici celule insulare (insulele lui Langerhans), care produc si elibereaza hormoni direct in sange. Principalii hormoni pancreatici sunt insulina, care ajuta la reglarea nivelului zaharului din sange, si glucagonul, ce ridica nivelul zaharului din sange, atunci cand organismul are nevoie de acest lucru. Mentinerea nivelului zaharului in limite sanatoase este vitala pentru functionarea optima a unor organe precum ficatul, rinichii, creierul si sistemul cardiovascular. In cazul unui deficit partial sau total de insulina, apare diabetul zaharat.
Tipuri de pancreatita
Pancreatita poate fi acuta sau cronica. Pancreatita acuta apare brusc si evolueaza favorabil, daca se urmeaza tratamentul recomandat de medic. Majoritatea cazurilor sunt cauzate de litiaza biliara si sunt forme usoare ale bolii. Exista, totusi, si situatii care pot duce la complicatii grave si pot pune viata in pericol. Aceasta forma de pancreatita necesita internarea in spital, iar tratamentul ajuta la punerea in repaus a pancreasului, pentru a se putea vindeca. Se aplica perfuzii pentru hidratare, iar daca apar complicatii, poate fi nevoie de interventia chirurgicala.
De cealalta parte, pancreatita cronica se dezvolta in ani de zile si afecteaza permanent functiile pancreasului. De cele mai multe ori, este cauzata de consumul excesiv de alcool pe termen lung. Pot aparea complicatii, daca persoana sufera si de diabet sau malnutritie. Durerea severa poate duce la scaderea calitatii vietii. Afecteaza mai ales barbatii cu varsta cuprinsa intre 35 si 45 de ani; acestia au un risc de trei ori mai mare de a dezvolta boala, prin comparatie cu femeile.
Cauze ale pancreatitei
In functie de tipul pancreatitei, exista cauze diferite pentru aparitia bolii. Poti citi, mai jos, mai multe despre cauzele pancreatitei acute si ale pancreatitei cronice.
Cauzele pancreatitei acute
Pancreatita acuta poate fi cauzata de:
Litiaza biliara (calculi biliari sau „pietre la fiere”) – poate fi asimptomatica, fiind cauza principala a pancreatitei acute. In momentul contractarii vezicii biliare, pentru a evacua bila in intestinul subtire, se imping, pe calea biliara, si calculii biliari, in special daca sunt de mici dimensiuni. Canalul pancreatic si calea biliara se deschid printr-un orificiu comun in duoden. Daca acest orificiu este blocat de un calcul biliar, sucul pancreatic nu mai are cum sa ajunga in intestin si se acumuleaza. Drept urmare, enzimele pancreatice incep sa digere pancreasul si apare pancreatita acuta;
Consumul excesiv de alcool intr-un timp scurt.
In cazuri rare, pancreatita acuta poate fi provocata de:
Un nivel ridicat al trigliceridelor din sange;
Un nivel crescut al calciului din sange, mai ales in cazuri de hiperparatiroidism;
Reactii adverse la unele medicamente – aici intra estrogenii, steroizii, imunosupresoarele, antiretroviralele si unele diuretice;
Lezarea accidentala a pancreasului, ca urmare a realizarii unei interventii chirurgicale in zona abdomenului;
Un traumatism abdominal sever;
Infectii virale;
Pancreatita autoimuna – apare atunci cand sistemul imunitar ataca propriile celule.
Pancreatita cronica
Cele mai multe cazuri de pancreatita cronica sunt cauzate de consumul excesiv de alcool timp indelungat. Consumul cronic de alcool reprezinta o cauza a pancreatitei cronice in aproximativ 70% dintre cazuri. Ceva mai rar, pancreatita cronica poate fi determinata de:
Pancreatita autoimuna;
Boli genetice, precum fibroza chistica;
Obstructia ductului pancreatic sau a canalului biliar comun – prin tumori, cicatrici sau disfunctii ale sfincterului Odii;
Pancreatita ereditara – apare mai ales atunci cand cel putin doi membri ai familiei au sau au avut pancreatita;
Cauza necunoscuta – in circa 10-20% dintre cazurile de pancreatita.
Simptome ale pancreatitei
Pancreatita se remarca prin durerea prezenta atat la boala in varianta sa acuta, cat si la pancreatita cronica. Poti citi, mai jos, despre simptomele asociate pancreatitei.
Pancreatita acuta
Principalul simptom al pancreatitei acute este durerea. Apare in zona abdominala, cu o intensitate usoara spre severa, mai ales in partea superioara sau in zona centrala. Se poate localiza sub coaste, insa poate iradia in partea stanga sau dreapta ori spre spate.
La inceputul zilei, poate avea intensitate redusa, agravandu-se dupa masa. Daca pancreatita este cauzata de consumul excesiv de alcool, durerea poate aparea dupa 1-3 zile de la ingestie. Deseori, durerea devine intensa si constanta. Aplecarea in fata sau pozitia culcat pe lateral pot ajuta la ameliorarea durerii. Alte simptome includ:
Greata si varsaturi;
Lipsa poftei de mancare;
Febra, dificultati respiratorii, puls rapid si stare de soc, in formele severe ale bolii.
Pancreatita cronica
Pancreatita cronica se manifesta prin durere abdominala severa in partea superioara a abdomenului si care iradiaza in spate. Aceasta durere poate dura cateva ore sau chiar cateva zile. Chiar si alimentele pot cauza durere, iar aceasta devine constanta si invalidanta, daca persoana consuma in continuare alcool.
In ciuda apetitului normal, persoana cu pancreatita cronica poate pierde in greutate. Acest lucru se intampla deoarece pancreasul nu mai secreta suficiente enzime pentru a digera alimentele. Nutrientii nu mai sunt absorbiti normal si poate aparea fenomenul de malnutritie. Mai mult, scaunul este incarcat de grasimi si mirositor, glicemia este ridicata, mai ales atunci cand pancreasul are dificultati in a secreta insulina. In lipsa tratamentului de lunga durata, pacientii cu pancreatita cronica necesita spitalizari periodice, pentru a reduce din simptome.
Complicatii ale pancreatitei
Lasata netratata, pancreatita poate duce la complicatii grave, precum:
Pseudochistul de pancreas – este principala complicatie tardiva a pancreatitei acute severe. Apare la aproximativ 3-6 saptamani si afecteaza circa 10-15% dintre persoanele cu pancreatita. Un pseudochist de mari dimensiuni se poate rupe si poate provoca hemoragie si infectie;
Infectia pancreatica – in cazurile de pancreatita, pancreasul si tesutul din jurul sau devin vulnerabile in fata agentilor patogeni si creste riscul de infectii bacteriene si/sau fungice. Odata aparuta infectia, aceasta poate evolua in septicemie (infectie in sange) si insuficienta cardiaca. Tesutul afectat trebuie sa fie indepartat pe cale chirurgicala;
Insuficienta renala – agravarea pancreatitei poate cauza probleme renale suficient de grave, incat sa necesite dializa;
Dificultati respiratorii – pancreatita poate contribui la aparitia unor modificari chimice in organism, ce pot afecta respiratia si determina scaderea saturatiei de oxigen din sange;
Diabet – distrugerea celulelor pancreasului poate duce, in timp, la o productie deficitara de insulina. Acest lucru poate cauza diabet;
Malnutritie – o productie insuficienta de enzime pancreatice necesare pentru digestia nutrientilor duce la malnutritie. Aceasta se manifesta prin diaree, scaun gras si pierderea involuntara in greutate;
Cancer pancreatic – prezenta pancreatitei creste riscul de cancer de pancreas.
Diagnosticarea pancreatitei
Medicul gastroenterolog este cel care pune diagnosticul de pancreatita, pe baza istoricului medical, a simptomele existente si a analizelor. Deoarece pancreatita este dificil de diagnosticat in stadiu incipient, medicul specialist va realiza o serie de investigatii, pentru a exclude alte afectiuni care au simptome asemanatoare, asa cum sunt ulcerul gastric si cancerul pancreatic. Mai jos, poti citi mai multe despre diagnosticarea pancreatitei acute si a pancreatitei cronice.
Diagnosticul pancreatitei acute
Pancreatita acuta este diagnosticata mai ales pe baza analizelor de sange care determina nivelul de amilaza si lipaza. Aceste enzime digestive, secretate de pancreas, au un nivel de trei ori mai mare decat cel normal, in cazul pacientilor cu pancreatita acuta. Chiar daca aceste enzime au valori normale, daca medicul suspecteaza o pancreatita acuta, poate recomanda efectuarea unor investigatii imagistice:
Ecografie abdominala – aceasta analiza are rolul de a exclude o cauza biliara, calculii biliari reprezentand o cauza frecventa a pancreatitei acute;
Tomografie computerizata (CT) – este folosita mai ales atunci cand diagnosticul este incert. Este indicata si pentru a observa evolutia bolii si gradul de degradare al pancreasului;
Ecoendoscopie – este o investigatie relativ invaziva si nu se foloseste in toate cazurile de pancreatita acuta. Ajuta la identificarea calculilor biliari de dimensiuni mici, care ar putea trece neobservati in timpul ecografiei abdominale. Totodata, ofera o imagine a pancreasului;
Colangiopancreatografie retrograda prin rezonanta magnetica (MRCP) – este folosita pentru a evalua ductele biliare si pancreatice, vezica biliara si pancreasul.
Diagnosticul pancreatitei cronice
Analizele de sange nu sunt, in general, edificatoare, in cazul pancreatitei cronice. Medicul efectueaza istoricul medical si examenul fizic si se foloseste de investigatii imagistice pentru a stabili, cu precizie, diagnosticul de pancreatita cronica. Se pot recomanda investigatii precum:
Ecografia abdominala;
Tomografia computerizata;
Ecoendoscopia.
Tratamentul pancreatitei
Tratamentul pancreatitei depinde de forma bolii, de stadiul in care este depistata si de simptomele prezente. In continuare, poti citi despre principalele forme de tratament in pancreatita acuta si in pancreatita cronica.
Pancreatita acuta
Pancreatita acuta este tratata, de regula, la spital, unde pacientul este monitorizat pentru a se preintampina aparitia unor probleme grave. Se administreaza fluide si oxigen, iar persoanele cu pancreatita usoara incep sa se simta mai bine in aproximativ o saptamana. Multi pacienti sunt externati dupa doar cateva zile. Exista, insa, si cazuri grave, in care pot aparea complicatii care sa necesite internarea la terapie intensiva. In aceste situatii, recuperarea poate fi de lunga durata, iar uneori, exista si riscul de deces. Mai jos sunt principalele forme de tratament pentru pancreatita acuta:
Administrarea de lichide – pancreatita acuta poate duce la deshidratare, astfel ca este necesara administrarea de lichide prin perfuzie;
Oxigen – pentru a se asigura ca organismul primeste suficient oxigen, este posibil ca medicul sa recomande administrarea sa printr-un tub introdus in zona nasului. Acest tub poate fi indepartat dupa cateva zile, daca pancreatita se amelioreaza. Daca este vorba despre un caz sever, poate fi nevoie de echipament de ventilare, pentru a ajuta respiratia;
Analgezice – sunt recomandate pentru durerile abdominale severe. Unele medicamente administrate pot oferi o usoara senzatie de oboseala. Daca pancreatita a evoluat intr-o infectie, medicul poate recomanda si antibiotice;
Alimentatia – in cazurile usoare de pancreatita, pacientul isi poate mentine dieta obisnuita. In cazurile grave, insa, nu se recomanda alimentele solide, timp de cateva zile, din cauza faptului ca acestea suprasolicita pancreasul. In cazuri rare, medicul poate recomanda administrarea unui amestec lichid de nutrienti, direct in zona abdominala.
Odata ce pancreatita este sub control, medicul poate trece la tratarea cauzei. Prezenta calculilor biliari poate necesita o interventie, pentru a fi eliminati. In general, se realizeaza in timpul procedurii de colangiopancreatografie retrograda endoscopica (ERCP). Aceasta presupune introducerea unui tub subtire, prevazut cu o camera video, prin cavitatea bucala pana in abdomen, si extragerea calculilor biliari.
Ca o alternativa, calculii biliari pot fi indepartati si printr-o interventie chirurgicala. In perioada de recuperare, digerarea unor alimente, precum grasimile si produsele picante, poate fi dificila. Ideal, operatia de indepartare a calculilor biliari ar trebui realizata in cel mult doua saptamani de la atacul de pancreatita acuta, cu exceptia persoanelor care au alte afectiuni si nu pot suporta, pentru moment, interventia.
Odata recuperati dupa pancreatita acuta, pacientii ar trebui sa evite cu totul consumul de alcool, daca acesta a cauzat boala. Unele persoane cu pancreatita acuta se confrunta cu dependenta de alcool si ar putea necesita ajutor specializat, pentru a renunta. Medicul de familie poate recomanda un plan, pentru a renunta la abuzul de alcool.
Pancreatita cronica
Tratarea pancreatitei cronice presupune mai multe elemente: schimbarea stilului de viata, administrarea unor medicamente si interventia chirurgicala. Sa le luam pe rand pe fiecare.
Schimbarea stilului de viata
Evitarea alcoolul este primul pas. Persoanele cu pancreatita cronica ar trebui sa evite consumul de alcool, chiar daca acesta nu este responsabil pentru aparitia bolii. Prin eliminarea alcoolului din dieta, se previne continuarea degradarii pancreasului si se reduce durerea. Daca se continua consumul de alcool, creste probabilitatea de intensificare a durerii, este afectata viata de zi cu zi si apare un risc mai mare de complicatii.
Renuntarea la fumat este al doilea pas. Tutunul accelereaza degradarea cauzata de pancreatita cronica si poate duce la incetarea completa a functiilor pancreasului. Exista medicamente si programe de terapie, care te pot ajuta sa renunti la fumat.
Dieta este un alt aspect important. Deoarece pancreatita cronica afecteaza capacitatea organismului de a digera anumite alimente, s-ar putea sa fie nevoie sa faci unele schimbari in dieta. In general, se recomanda o dieta cu un continut redus de grasimi, dar bogat in calorii si proteine, precum si administrarea de suplimente vitaminice, solubile in grasimi.
Schimbarile asupra dietei zilnice trebuie realizate doar dupa consultarea medicului. Unele persoane pot primi si suplimente cu enzime pancreatice, pentru a inlesni digestia. Prin efectele secundare ale acestora, se afla constipatia sau diareea, varsaturile si durerile abdominale. Daca apar astfel de efecte, este indicat sa te adresezi medicului, pentru a-ti ajusta doza.
Administrarea de medicamente
Pentru a calma simptomele pancreatitei cronice, se recomanda steroizi si medicamente pentru durere. Steroizii ajuta la reducerea inflamatiei si calmeaza pancreatita cronica, produsa de probleme ale sistemului imunitar. Cu toate acestea, administrarea de steroizi pe termen lung poate cauza osteoporoza si ingrasare.
Medicamentele pentru tratarea durerii constau mai ales in administrarea de paracetamol sau ibuprofen. Cum administrarea pe termen lung poate cauza ulcer gastric, medicul va recomanda si o protectie pentru stomac, sub forma inhibitorilor pompei de protoni (reduc productia de suc gastric).
Daca paracetamolul si ibuprofenul nu dau rezultate, medicul poate recomanda analgezice din clasa opioidelor (de exemplu, codeina sau tramadol). Aceste medicamente pot avea efecte secundare, precum constipatia, greata si oboseala. Daca durerea este severa, se vor recomanda medicamente mai puternice, precum gabapentina, amitriptilina sau pregabalina. In cazul in care nici acestea nu functioneaza, se pot folosi injectii care blocheaza semnalul durerii de la pancreas.
Interventia chirurgicala
Una dintre cele mai cunoscute interventii consta in folosirea endoscopiei si a unui tratament numit litotripsie. Doctorul introduce un tub minuscul prin cavitatea bucala, iar acesta sparge calculii biliari in portiuni minuscule. Ulterior, endoscopul este folosit pentru a indeparta resturile de calculi biliari. Aceasta interventie in doi pasi ajuta la reducerea durerii, insa nu este permanenta. Daca pacientul nu urmeaza sfaturile medicului, este posibil sa revina pentru o noua interventie.
Un alt tip de interventie consta in indepartarea portiunii bolnave a pancreasului. Aceasta procedura poate fi folosita si daca endoscopia nu da rezultate.
De asemenea, persoanele diagnosticate cu pancreatita cronica ar trebui sa mearga la consult medical periodic, cel putin o data pe an, pentru a se asigura ca organismul primeste toti nutrientii de care are nevoie. Mai mult, la fiecare doi ani, este necesara testarea densitatii osoase, pentru a se asigura ca problemele digestive nu afecteaza sanatatea osoasa. In cazul in care pancreatita cronica este ereditara, trebuie realizat un screening anual pentru cancer pancreatic, iar daca exista probleme cu productia de insulina, este necesara testarea glicemiei la fiecare sase luni.
Prevenirea pancreatitei
Un stil de viata sanatos reprezinta principala solutie pentru a preveni aparitia pancreatitei. In acest sens, sunt recomandate urmatoarele:
Incetarea consumului de alcool;
Renuntarea la fumat;
Optarea pentru o dieta cu un continut redus de grasimi – se pune accent pe fructe, legume, cereale integrale si carne slaba;
Mentinerea unei greutati sanatoase si introducerea activitatii fizice usoare spre moderate in programul zilnic. De asemenea, este indicata evitarea dietelor care promit pierderea rapida a kilogramelor in plus. Ca urmare a dietelor, grasimile se acumuleaza in organism si pot duce la formarea calculilor biliari;
Consultul medical periodic.
Pancreatita este o boala cu potential periculos. Daca in cazurile usoare, riscul de deces este de doar 5%, daca boala este lasata netratata si apar complicatii precum hemoragii interne si leziuni, acesta ajunge pana la 50%. Evolutia bolii depinde, deci, atat de severitatea acesteia, cat si de stadiul in care este descoperita, de prezenta/absenta complicatiilor si de masurile luate de fiecare bolnav in parte. Renuntarea la alcool, luarea medicamentelor recomandate de medic si schimbarea stilului de viata sunt cateva masuri care pot permite bolnavilor sa revina la activitatile preferate.
De mai bine de un an, pandemia de COVID-19 ne-a dat lumea peste cap. Insa, un lucru am invatat: testarea in masa este, pe langa vaccin, unul dintre instrumentele importante prin care virusul SARS-CoV-2 poate fi tinut sub control.
Ce este testul rapid antigen? Cum se recolteaza probele si cum se interpreteaza rezultatele? Care sunt avantajele si dezavantajele unui astfel de test si cand este indicat? Sunt cateva dintre intrebarile la care iti raspundem, in cele ce urmeaza. Retine ca, in reteaua de laboratoare medicale Poliana, este deja disponibil un test rapid antigen tip caseta. Ca sa intelegi cum functioneaza, ai nevoie de cateva informatii esentiale. Totodata, afli si ce poti face in cazul depistarii pozitive.
Ce este testul rapid antigen
Cum se recolteaza probele pentru testul antigen
Interpretarea rezultatelor
Avantajele testului rapid antigen COVID-19
Care sunt dezavantajele testului rapid antigen
Cand este indicat testul rapid antigen
Ce sa faci in cazul depistarii pozitive
Ce este testul rapid antigen?
Daca, pana acum, cu totii stiam de testul clasic RT-PCR, care ramane standardul de aur pentru diagnosticul de COVID-19, de curand avem un ajutor oficial nou (conform definitiei de caz actualizate de autoritati): testul rapid de detectie a antigenelor virale ale noului tip de coronavirus. Acest test ofera un raspuns, in aproximativ 15 minute, si poate contribui semnificativ la reducerea ratei de infectare si la limitarea raspandirii virusului. Pe scurt, cu cat persoana infectata primeste rezultatul mai devreme, cu atat se poate izola mai repede si poate evita contaminarea celor din jur.
Testul rapid antigen este un test de diagnostic in vitro fiind cel mai nou tip de testare a infectiei cu virusul SARS-CoV-2. Acest tip de test este recunoscut oficial de Comisia Europeana inca de la sfarsitul anului trecut si detecteaza antigenele, adica partea de virus pe care sistemul nostru imunitar o recunoaste.
Testul rapid antigen indica infectia in faza acuta a bolii. De aceea, trebuie retinut ca momentul recoltarii probei este extrem de important. Cu cat se face mai devreme, adica inca de la debutul simptomelor, atunci cand probele contin cele mai mari titruri virale, cu atat cresc sansele ca rezultatul sa fie unul cat se poate de clar. In schimb, probele obtinute dupa cinci zile de simptome pot aduce rezultate fals negative in comparatie cu un test RT-PCR, care are o sensibilitate mai mare.
Testul rapid antigen trebuie facut doar in unitatile sanitare, de catre personal medical calificat, nicidecum acasa, in sufragerie. Daca probele sunt recoltate necorespunzator, evident ca si rezultatul poate fi eronat.
Cum se recolteaza probele pentru testul antigen?
Recoltarea probelor pentru testul rapid antigen nu este complicata. Procedura este asemanatoare celei de la testul RT-PCR si presupune recoltarea unei secretii fie din nas (preferabil), fie din gat cu ajutorul unor betisoare prevazute cu tampoane. Dupa ce se iau probele, acestea se introduc intr-o solutie speciala, din care se vor pune cateva picaturi in caseta de testare, in locul dedicat probei. Atat de simplu. Acum nu mai trebuie decat sa astepti rezultatul. Acesta va fi citit in aproximativ 15 minute. Nu mai tarziu.
Interpretarea rezultatelor
Rezultatul este usor de interpretat. Caseta de testare are doua litere, iar semnificatia este urmatoarea:
C – este regiunea de control;
T – este regiunea de testare.
In cazul unui rezultat negativ, o sa apara o linie rosie in dreptul literei C, adica in zona de control.
Acest lucru poate avea doua semnificatii:
nu exista particule ale noului coronavirus in proba;
sau
numarul de particule virale este sub intervalul detectabil.
Prezenta celor doua linii confirma infectia cu virusul Sars-CoV-2.
Daca nu apare nicio linie sau doar o linie in zona T, adica cea de testare, rezultatul este invalid si trebuie refacut intreg procesul.
Avantajele testului rapid antigen COVID-19
RT-PCR este standardul de aur atunci cand vine vorba de diagnosticul de COVID-19, dar testul rapid antigen are doua avantaje clare:
Este mai rapid
Este mai ieftin
Testul antigen este mai rapid
Unul dintre beneficiile testului rapid antigen este viteza mare de testare in comparatie cu RT-PCR, care da un rezultat in aproximativ 48 de ore.
Testul antigen este mai ieftin
Testarea rapida a antigenelor virale este, de asemenea, mai putin costisitoare decat testul RT-PCR.
Profita de pachetele cu preturi preferentiale! Alege varianta care ti se potriveste. Programeaza-te pentru efectuarea unui test rapid: Detectie antigen SARS-CoV-2 (test rapid)
Care sunt dezavantajele testului rapid antigen
Desi testul rapid antigen este o alternativa buna la testul standard, are si dezavantaje: acuratetea nu este aceeasi ca in cazul testului RT-PCR pentru ca depinde de cantitatea virala, dar si de numarul de zile care au trecut de la debutul bolii.
De exemplu, daca rezultatul este unul pozitiv, deci indica prezenta antigenelor virale, nu inseamna ca in organism nu poate exista o infectie bacteriana sau o co-infectie cu alte virusuri.
De asemenea, rezultatele negative nu exclud infectia cu SARS-CoV-2. In aceasta situatie, ar trebui facuta o analiza mai amanuntita a starii de sanatate a pacientului si chiar confirmarea cu un test RT-PCR, acolo unde este cazul.
Cand este indicat testul rapid antigen
Testul antigen rapid are o serie de recomandari. Astfel, este indicata utilizarea testelor rapide antigen atunci cand:
persoana are deja simptomele bolii COVID-19; este important ca testul sa fie facut cat mai repede, ideal in primele cinci zile, atunci cand incarcatura virala este cea mai mare;
persoana este asimptomatica, dar este contact direct al unei persoane confirmate pozitiv; testul trebuie facut la cel mult sapte zile de la contact;
exista deja un focar de COVID-19; testul rapid poate ajuta la depistarea precoce si, astfel, la izolarea cazurilor;
este nevoie de screening in zone cu risc ridicat si spatii inchise, cum ar fi spitalele, scolile, casele de batrani si centrele de psihiatrie cu bolnavi cronici; in cazul in care vorbim de un screening repetat, acest lucru trebuie efectuat la 2-4 zile, iar daca rezultatul este unul pozitiv, atunci el trebuie confirmat si prin RT-PCR;
este nevoie de screening la nivelul intregii populatii, pentru a opri raspandirea virusului pe cat de mult posibil.
Ce sa faci in cazul depistarii pozitive
In cazul depistarii pozitive, sunt mai multe masuri pe care trebuie sa le iei, si anume:
este obligatoriu sa faci un test RT-PCR – daca in urma unui test antigen rapid, rezultatul este pozitiv, atunci el trebuie confirmat si printr-un test RT-PCR;
ramai la domiciliu si tine legatura cu medicul de familie – daca esti asimptomatic sau daca manifestarile sunt usoare, poti alege sa ramai acasa si sa urmezi recomandarile medicului de familie; acesta te va tine sub monitorizare pentru urmatoarele 14 zile si va anunta cazul tau la DSP;
trebuie sa te izolezi – chiar daca locuiesti singur, trebuie sa te izolezi de restul membrilor de familie; ai obligatia legala de a nu parasi domiciliul, pana la terminarea perioadei de 14 zile; medicul de familie iti elibereaza concediu medical de boala, la finalul celor 14 zile;
daca ai intrat in contact cu cineva, ai obligatia sa anunti – daca nu ai intrat in contact cu vreun vecin, nu ai obligatia legala sa-ti anunti vecinii sau Asociatia de proprietari despre starea ta de sanatate; daca vreunul dintre vecini sau o alta persoana pe care o cunosti a fost, insa, contact direct cu tine, esti obligat sa anunti acest lucru la Directia de Sanatate Publica sau la medicul de familie si sa-l instiintezi si pe cel in cauza;
daca simptomele se agraveaza – tine legatura permanenta cu medicul de familie; daca simptomele se agraveaza pe parcursul celor 14 zile de izolare, atunci, dupa ce ai vorbit cu medicul de familie, suna la 112, ca sa te programezi pentru a fi transportat la un spital in vederea evaluarii; medicul curant va decide daca se impune internarea sau monitorizarea in continuare, la domiciliu, sub indrumarea medicului de familie;
dupa cele 14 zile de izolare – cele 14 zile de izolare sunt dispuse prin decizie DSP; dupa epuizarea lor, poti parasi locuinta; contacteaza medicul de familie, care iti va confirma vindecarea la DSP, si iti va face recomandari in ceea ce priveste conduita in perioada urmatoare.
Este important de mentionat si faptul ca testele pot sa ramana pozitive o perioada mai mare de timp, chiar si dupa ce te-ai vindecat. Daca au trecut 14 zile de la primul test pozitiv si cel putin 72 de ore de cand nu mai ai niciun simptom, atunci nu mai esti considerat contagios. Nu este recomandata repetarea testului in primele 90 de zile de la diagnostic. Ca sa te intorci la serviciu, angajatorul iti poate solicita un rezultat negativ al testului. Totodata, daca starea ta de sanatate a necesitat internarea si simptomele dispar inainte de cele 14 zile si esti externat, ai obligatia sa te izolezi in continuare, la domiciliu, pentru restul perioadei ramase.
Testul rapid antigen poate fi un instrument valoros in diagnosticarea si controlul raspandirii COVID-19. Nu ezita sa ceri ajutorul de la primele simptome sau daca ai intrat in contact cu cineva pozitiv.
Daca faci un mic exercitiu de imaginatie, iti poti vizualiza corpul ca pe o masinarie complexa pe care incerci sa o intretii cat mai bine, ca sa poata functiona normal. Inevitabil, insa, odata cu trecerea timpului, organismul nu mai are acelasi randament, pentru ca intervine uzura. Din aceasta perspectiva, menopauza face parte din procesul biologic natural de imbatranire si aduce schimbari majore in viata oricarei femei. Ea nu trebuie vazuta, insa, ca perioada de declin, ci ca un mod de a marca incheierea unui capitol, pentru a face loc unui nou inceput.
Menopauza nu este o boala, ci o provocare de a-ti privi corpul altfel. Este foarte important sa-ti intelegi organismul, sa te informezi corect, sa mergi la controale regulate la medicul specialist, ca sa stii cand si cum sa actionezi. In cele ce urmeaza, iti explicam ce inseamna, de fapt, menopauza, cand apare si cum se manifesta, care sunt analizele medicale recomandate in aceasta perioada si ce tratamente exista.
Ce e menopauza si cand apare
Menopauza – cauze si simptome
Stadiile menopauzei
Complicatii asociate menopauzei
Analize medicale recomandate
Diagnostic si tratament
Ce e menopauza si cand apare
Dupa varsta de 40 de ani, productia de estrogen si progesteron, hormoni sexuali feminini, scade progresiv, ciclurile menstruale devin neregulate si, intr-un final, inceteaza cu totul. Menopauza marcheaza incetarea functiilor ovariene primare, adica atat a secretiei hormonilor sexuali (functia endocrina), cat si a ovulatiei (functia gametogenetica (ovogeneza)). In general, este un proces de lunga durata (menstrele nu mai sunt lunare, ci o data la 2-3 luni sau, dimpotriva, sunt mai dese si survin la 2-3 saptamani), dar, in unele cazuri, absenta menstrelor poate sa intervina brusc. Diagnosticul de menopauza este pus de medicul specialist si inseamna absenta totala a menstrei, timp de 12 luni.
La ce varsta apare menopauza
O femeie se naste cu un anumit numar de foliculi primordiali, diferit de la caz la caz. Acesta poate varia intre un milion si doua milioane de foliculi. Dintre acestia, pana la pubertate mai raman intre 400.000 si 500.000. Dupa menarha (prima menstruatie), pierdem lunar, aproximativ 1.000 de foliculi. Dupa varsta de 35 de ani, rata pierderilor foliculare creste. Fenomenul continua pana cand toti foliculii primordiali „se consuma” si se instaleaza menopauza.
Ne nastem cu un numar fix de foliculi primordiali, dar care nu este acelasi pentru toate femeile. De aceea, varsta de instalare a menopauzei este variabila. Concret, declinul numarului foliculilor ovarieni dicteaza aparitia menstrelor neregulate si a menopauzei, iar calitatea din ce in ce mai redusa a acestora duce la scaderea fertilitatii. De regula, varsta la care se instaleaza menopauza naturala este intre 40 si 55 de ani, cu o medie de 51 de ani, si se intinde pana la varsta de 65 de ani.
Sunt, insa, cazuri in care procesul intervine inainte de 40 de ani, cand este vorba despre menopauza prematura. Totodata, unele femei pot avea menstre si dupa varsta de 55 de ani, situatii care necesita o monitorizare atenta, pentru ca exista riscul de hiperplazie de endometru (mucoasa uterina) si de cancer de san.
Menopauza – cauze si simptome
Menopauza se poate instala din cauze multiple si cele mai frecvente dintre ele sunt:
scaderea naturala a nivelului hormonilor sexuali – organismul se resimte (apar modificari) in momentul in care se inregistreaza niveluri scazute de:
estrogen, progesteron, testosteron – hormoni produsi de ovare – secretia acestora se intensifica odata cu perioada pubertatii, ca raspuns la cresterea nivelului hormonului eliberator al gonadotropinelor, produs de hipotalamus, si care actioneaza asupra hipofizei (glanda pituitara) posterioara); pe masura ce imbatranesc, ovarele produc din ce in ce mai putin estrogen si progesteron, hormonii care regleaza, practic, menstruatia (faza foliculara sau proliferativa si cea luteala sau secretorie); implicit, dupa varsta de 35 de ani, fertilitatea incepe sa scada;
declinul natural al numarului de foliculi primordiali – in jurul varstei de 40 de ani, perioadele menstruale incep sa fie mai lungi sau mai scurte ca de obicei, cu o frecventa mai scazuta sau mai intensa; aceste modificari sunt constante pana la varsta medie de 51 de ani, cand ovarele nu mai elibereaza ovocite maturizate pentru a fi fertilizate si menstrele inceteaza;
ooforectomie (indepartarea chirurgicala a ovarelor) – indepartarea ovarelor duce la menopauza imediata, iar manifestarile ei, cum sunt bufeurile, pot fi severe, pentru ca nivelul hormonilor sexuali scade brusc, nu progresiv, asa cum se intampla in cazul menopauzei naturale;
histerectomia – indepartarea chirurgicala a uterului (in caz de fibrom uterin, de pilda), dar nu si a ovarelor, nu cauzeaza neaparat menopauza imediata, pentru ca ovarele continua sa produca estrogen si progesteron; insa, histerectomia cu ovarectomie bilaterala, utilizata in cazul diverselor patologii oncologice sau nononcologice, duce la menstruatie imediata;
ablatia ovariana – se refera la terapia hormonala, interventiile chirurgicale, chimioterapia, radioterapia folosite pentru oprirea functiei ovariene (chiar si temporar, in unele situatii), in cazul afectiunilor oncologice; ablatia ovariana poate fi insotita de manifestari precum bufeurile, in timpul sau la scurta vreme dupa aplicarea tratamentului respectiv;
insuficienta ovariana primara – este vorba despre menopauza prematura, care apare inainte de varsta de 40 de ani, in aproximativ 1% dintre cazuri; ovarele nu mai produc suficienti hormoni reproductivi fie din cauze genetice, fie pe fondul unei afectiuni autoimune, de exemplu; de multe ori, insa, nu se cunoaste cauza exacta pentru care se instaleaza menopauza precoce; in aceste cazuri, este recomandata terapia hormonala, pentru a mentine functiile ovarelor macar pana la varsta naturala cand ar trebui sa survina menopaza, pentru a proteja creierul, inima si oasele;
leziuni sau afectiuni grave la nivelul pelvisului – si care au ca efect distrugerea ovarelor sau disfunctionalitati severe ale acestora.
Cum se manifesta menopauza
Menopauza se manifesta diferit de la caz la caz. In general, primele semne apar cu 4-5 ani inainte de instalarea menopauzei, dar sunt si situatii in care ele pot continua si cativa ani dupa ultima menstruatie. Intensitatea lor, precum si numarul acestora, sunt variabile. Unele femei sunt complet asimptomatice, tranzitia spre menopauza avand loc fara ca acestea sa aiba tulburari climaterice majore.
Este de retinut ca aceste simptome nu sunt ale unei boli, pentru ca menstruatia nu este o afectiune medicala. In termeni medicali, este vorba despre tulburari climacterice. Climacteriul este reprezentat de toate manifestarile care apar pe fondul carentei de estrogen, survenite la menopauza. Indiferent de severitatea lor, manifestarile menopauzei nu sunt tulburari grave, dar sunt complexe si pot cauza disconfort, uneori, intens.
Cele mai frecvente simptome ale menopauzei sunt:
manifestari vasomotorii – bufeuri (cresteri bruste ale temperaturii corporale, care creeaza senzatia de „valuri de caldura” ce apar la nivelul fetei si al gatului si se extind spre umeri si torace) urmate de transpiratie si de roseata (uneori); acestea sunt cele mai intalnite manifestari ale menopauzei, ele regasindu-se in 70-80% dintre cazuri; tulburarile vasomotorii pot sa apara cu mult timp inainte de menopauza propriu-zisa, la unele femei ele fiind prezente chiar si 7-10 ani; in general, sunt persistente 4-5 ani dupa ultima menstra;
modificari ale mucoaselor si alterarea musculaturii netede – uscaciunea vaginala, cauzata de atrofia epiteliului vaginal, scaderea vascularizatiei, alterarea musculaturii netede, scaderea colagenului si a elastinei, pierderea terminatiilor nervoase; uscaciunea vaginala poate duce, la randul ei, la dispareunie (jena in timpul actului sexual); manifestari urinare de tip infectios (inclusiv usturime la mictiune), incontinenta urinara (pierderi involuntare de urina in timpul rasului, al stranutului, de exemplu), cauzata de atrofia musculutarii pelvine, dar si a detrusorului vezical (muschiul neted situat in peretele vezicii urinare);
modificari ale tegumentelor si ale fanerelor – parul devine uscat si isi pierde din stralucire, unghiile sunt fragile si fara luciu, pielea este uscata si aspra; toate aceste manifestari apar pe fondul scaderii nivelului de colagen si elastina;
tulburari de somn – manifestarile vasomotorii, care sunt scurte, dar puternice, se produc, de obicei, noaptea si au ca rezultat insomnia sau calitatea proasta a somnului, in 40-50% dintre cazuri; tulburarile de somn pot afecta calitatea vietii;
astenie – dispozitia generala proasta, starea constanta de oboseala intensa, lipsa de tonus, senzatia de epuizare fizica, dar si psihica (pot sa apara tulburari de memorie, dificultati de concentrare, stari de confuzie, depresie, stari de anxietate);
tulburari ale dispozitiei – 1-3 femei acuza tulburari ale dispozitiei, legate de menopauza; nivelul scazut al estrogenului are efect direct asupra unor mediatori cerebrali precum serotonina sau dopamina, care induc starea de bine si pot sa apara iritabilitatea, atacurile de panica, depresia;
artralgii si mialgii – dureri articulare (artralgiile) si musculare (mialgiile), localizate in mod special la nivelul umerilor, genunchilor, al spatelui si al degetelor;
cresterea ponderala – nivelul scazut al estrogenilor afecteaza rata metabolica, adica modul in care organismul converteste energia stocata in energie de lucru; de aici, apare cresterea ponderala, dar si pe fondul unei diete necorespunzatoare si al lipsei activitatii fizice regulate;
pleoape si maini umflate – edeme palpebrale (ochii umflati, in special dimineata), accentuarea cearcanelor, a ridurilor, a pungilor de sub ochi, umflarea mainilor;
cresterea tensiunii arteriale – in unele cazuri, o persoana care a fost hipotensiva pana la menopauza, poate deveni hipertensiva (HTA de 140/95 mm Hg); tensiunea arteriala optimala este egala sau usor mai mica de 120/80 mm coloana de mercur (mm Hg), potrivit ghidului Societatii Europene de Hipertensiune.
Stadiile menopauzei
Factorii genetici si starea de sanatate a ovarelor au o influenta directa asupra momentului instalarii menopauzei. In unele cazuri, menopauza poate fi brusca, dar de obicei, ea este un proces natural, progresiv, care se intinde pe parcursul mai multor ani si care are trei etape:
Perimenopauza
De regula, aceasta faza a menopauzei incepe cu 4-5 ani inainte de menopauza propriu-zisa, cand ovarele incep sa produca, treptat, din ce in ce mai putin estrogen. Exista, insa, si situatii in care ea apare cu doar cateva luni inainte de menopauza propriu-zisa sau cazuri in care menopauza se instaleaza brusc, fara a avea drept cauza o afectiune medicala, o interventie chirurgicala sau o terapie anume. Perimenopauza dureaza pana in momentul in care menstra dispare cu totul. In ultimii 1-2 ani ai acestei etape, nivelul estrogenului scade mai repede. Multe femei au simptome inclusiv in aceasta perioada, cel mai des intalnit dintre ele fiind reprezentat de modificarile vasomotorii (bufeuri insotite de roseata si transpiratie). Totodata, fluxul menstrual poate fi mai abundent sau mai slab. Tot in aceasta perioada, menstruatia poate lipsi cateva luni si sa revina.
Menopauza propriu-zisa
Este perioada in care ovarele nu mai produc estrogen si nu mai elibereaza ovocite (ovulatie). Menopauza propriu-zisa este definita ca intervalul de 12 luni consecutive de la ultima menstruatie.
Postmenopauza
Postmenopauza se refera la anii care urmeaza dupa menopauza. Daca luam in calcul varsta medie la care se instaleaza menopauza, si anume 51 de ani, si varsta maxima medie pana la care se poate intinde, adica 65 de ani, atunci postmenopauza dureaza aproximativ 10-14 ani. In aceasta perioada, simptomele de tipul bufeurilor, de exemplu, devin din ce in ce mai rare, pana dispar cu totul. Odata cu inaintarea in varsta, insa, creste riscul aparitiei unor afectiuni asociate cu scaderea nivelului estrogenului.
Complicatii asociate menopauzei
Dupa instalarea menopauzei, creste riscul dezvoltarii unor afectiuni medicale, cum ar fi:
bolile cardiovasculare – cand nivelul estrogenului scade, creste riscul dezvoltarii afectiunilor cardiovasculare; de aceea, este important sa mergi la medic pentru controale de rutina si sa urmezi recomandarile acestuia in ceea ce priveste testele si analizele medicale pe care ar trebui sa le faci in aceasta perioada, cum ar fi profilul lipidic (colesterol total, colesterol HDL si LDL, lipide totale, trigliceride) sau monitorizarea tensiunii arteriale;
osteoporoza – mai ales in primii ani dupa instalarea menopauzei, densitatea osoasa se pierde rapid, oasele devin mai fragile si creste riscul de fracturi (cele mai afectate sunt: coloana vertebrala, soldurile si incheieturile); este de retinut faptul ca, in cazul postmenopauzei, este vorba despre osteoporoza primara (de tip I), nu senila sau secundara (de tip II), care are drept cauza o stare patologica sau un tratament;
incontinenta urinara – pentru ca vaginul, uretra si muschiul neted al vezicii urinare isi pierd din elasticitate, poate sa apara nevoia de a urina urgent, frecvent si brusc, urmata de pierderi involuntare de urina (incontinenta de urgenta) sau pierderi de urina in timpul tusei, rasului, stranutului, efortului (incontinenta de stres);
degradarea functiei sexuale si a celei cognitive – apar disconfortul si chiar sangerarile usoare in timpul actului sexual si poate scadea si libidoul; pe de alta parte, pot sa apara dificultati de memorie, diminuarea rationamentului abstract sau a performantelor verbale; totusi, nu exista studii suficiente care sa demonstreze clar legatura dintre nivelul scazut al estrogenului si degradarea functiei cognitive.
Analize medicale recomandate
Menopauza inseamna, in toate fazele ei, transformari majore ale organismului care se pregateste, practic, pentru o noua etapa a vietii. De aici rezulta toate manifestarile care apar si cresterea riscului pentru dezvoltarea unor afectiuni medicale. De aceea, este important sa mergi la controale medicale regulate, pentru un diagnostic corect si stabilirea unei scheme de tratament adecvate. Astfel, in aceasta perioada, medicul iti poate recomanda urmatoarele investigatii medicale:
analize de sange hormonale – pentru monitorizarea nivelului estrogenilor, a progesteronului, dar si a gonadotropilor (FSH, LH, prolactina); de asemenea, poate fi recomandata analiza de sange care indica nivelul hormonului de stimulare tiroidiana (TSH), pentru ca hipotiroidismul, de exemplu, poate avea simptome similare menopauzei; o alta analiza este cea pentru hormonul anti-mullerian (AMH), produs de tesuturile reproductive, pentru ca ea poate fi utila in evaluarea starii de fertilitate si poate indica aparitia menopauzei;
analiza de sange pentru stabilirea nivelului vitaminei D (25-OH-vitamina D) – alaturi de testul DEXA, monitorizarea nivelului vitaminei D este importanta pentru depistarea osteoporozei;
imagistica – mamografii sau ecografii mamare, ecografie utero-ovariana transvaginala, ecografie tiroidiana, ecografie abdominala, frecventa lor fiind anuala sau la doi ani, in functie de recomandarile medicului.
Totodata, este important de stiut ca pregatirea pentru analize este esentiala, pentru ca rezultatele testelor medicale sa reflecte cu acuratete starea organismului tau. Prin urmare, informeaza-te corect despre ce ai de facut inainte de a te prezenta la analize si, in cazul in care urmezi deja un tratament pentru o anumita afectiune, intreaba-ti medicul daca este necesar sa intrerupi medicatia.
Diagnostic si tratament
De regula, observi modificarile care se produc cu organismul tau si poti intui ca te pregatesti de menopauza. Totusi, controalele medicale de specialitate iti pot da siguranta unui diagnostic corect (unele semne ale menopauzei pot fi similare altor afectiuni) si a stabilirii unei scheme de tratament adecvate, daca este cazul. Este important sa comunici direct si deschis cu medicul tau, sa-i prezinti toate simptomele si sa asculti explicatiile pe care ti le da, ca sa stii ce se intampla exact cu organismul tau in aceasta perioada destul de complicata din viata ta. Pentru stabilirea unui diagnostic corect, medicul va tine cont si de istoricul tau medical.
In ceea ce priveste tratamentul, acesta este complex si depinde de particularitatile organismului tau. Este bine de stiut ca terapiile pot contribui la ameliorarea simptomelor menopauzei, mai ales atunci cand ele sunt intense, dar sunt importante si pentru prevenirea sau gestionarea eficienta a altor afectiuni cronice ce pot sa apara odata cu inaintarea in varsta. In functie de caz, tratamentul poate consta in:
terapie hormonala – terapia hormonala de substitutie (HRT) consta in combinatia de estrogen natural si progestativ; in cazul in care uterul lipseste, pe langa estrogen, este nevoie si de progestina (progesteron sintetic); o astfel de terapie poate contribui, printre altele, la imbunatatirea aspectului parului si al unghiilor, a profilului lipidic, la mentinerea densitatii osoase, la cresterea libidoului si la imbunatatirea starii fizice si psihice generale; terapia este, totusi, contraindicata in cazul accidentelor vasculare coronariene sau cerebrale, trombozei venoase profunde, neoplaziilor genito-mamare;
terapie hormonala topica – administrarea de estrogen intravaginal, pentru diminuarea uscaciunii vaginale, a durerii la contactul sexual si reducerea pierderilor de urina; medicul poate recomanda administrarea de creme vaginale, tablete sau ovule care contin estrogeni (estriol);
medicatie pentru prevenirea osteoporozei – administrarea de antioxidanti (seleniu, zinc, Omega 3, vitamina A, C, E, resveratrol), de calciu si vitamina D3 (folosite in preventia osteoporozei); tine cont de recomandarile medicului in ceea ce priveste dozele recomandate si modul de administrare;
tratamente nonhormonale – in functie de particularitatile cazului tau, iti poate fi indicata prezentarea la un medic psihiatru, de pilda, care sa-ti recomande tratamente cu antidepresive usoare; consultul cardiologic sau neurologic poate fi necesar in cazul in care apar semne ale unei boli cardiovasculare;
adoptarea unui stil de viata sanatos – in functie de nevoile organismului tau, pot fi indicate o schimbare a dietei (cu mai putin consum de sare si lipide, de exemplu – in cazul hipertensiunii arteriale sau al unui nivel crescut al colesterolului), tratamente naturiste (exemple: ceaiurile de sunatoare, lavanda, valeriana pot contribui la imbunatatirea calitatii somnului), mai multa miscare zilnic, hidratarea corespunzatoare, respectarea programului de somn (7 ore pe noapte), mentinerea unei greutati cat mai aproape de normal.
Menopauza este un proces natural care intervine, in general, dupa varsta de 40 de ani si se poate intinde pana la 65 de ani. Desi nu este o boala, ea are simptome specifice, datorate modificarilor complexe care se petrec in organism, si poate fi asociata cu alte afectiuni cronice care pot sa apara in aceasta perioada a vietii. Retine ca este important sa mergi la controale medicale periodice, sa fii cu analizele la zi si sa tii cont de recomandarile medicilor.
Metaforic vorbind, viata pacientilor cu diabet este putin mai dulce decat in mod normal. Concentratia mare a glucozei in sange sta la baza afectiunii cronice numite diabet. Chiar daca este o boala cronica ce necesita multa atentie, efort, implicare, ea poate fi tinuta sub control printr-o serie de masuri. Accesul la informatii ne ajuta sa stim ce avem de facut in situatia in care am fost diagnosticati cu aceasta problema sau ne aflam pe lista persoanelor cu risc. De aceea, prezentam in acest ghid mai multe detalii despre:
Ce este diabetul zaharat. Tipuri de diabet
Simptomele diabetului de tip 1
Simptomele diabetului de tip 2
Cauzele aparitiei diabetului de tip 1
Cauzele si factorii de risc pentru diabetul de tip 2
Care sunt valorile normale ale glicemiei
Analize pentru depistarea diabetului
Diabetul zaharat in timpul sarcinii
Tratamentul diabetului zaharat
Complicatiile diabetului
Rolul alimentatiei in diabet
Preventia diabetului
Ce este diabetul. Tipuri de diabet
In termeni simpli, diabetul zaharat reprezinta acea afectiune in care nivelurile glicemiei (zaharul din sange) cresc peste normal.
In mod normal, pentru a asigura cursul firesc al tuturor proceselor vitale , organismul transforma alimentele in glucoza, pe care o trimite in sange. De aici, insulina (hormon secretat de celulele beta, care se afla in pancreasul endocrin, avand rol important in metabolismul glucidelor) transporta glucoza din sange catre toate celulele. Ajunsa la nivelul celulelor, glucoza fie este transformata in energie necesara corpului pentru a indeplini anumite activitati (mentale, dar si fizice), fie este stocata pentru a fi utilizata mai tarziu. In cazul persoanelor care au diabet, organismul lor nu poate folosi corect insulina produsa ori nu are capacitatea de a secreta deloc insulina. Astfel, in functie de modul de manifestare al bolii, exista doua forme de diabet:
Diabetul de tip 1
Este numit si diabet juvenil, deoarece apare mai ales la varste fragede, la copii, adolescenti si la persoanele pana in 35 de ani. In diabetul de tip 1, anticorpii produsi de sistemul imunitar ataca si distrug o parte sanatoasa a organismului, mai exact celulele beta ale pancreasului, care produc insulina. Astfel, diabetul de tip 1 este o boala autoimuna, care nu poate fi vindecata, insa, prin tratament, poate fi tinuta sub control.
Diabetul de tip 2
Se manifesta prin rezistenta corpului la insulina, plus deficiente la nivelul pancreasului. In cazul persoanelor cu diabet de tip 2, pancreasul poate produce insulina, insa celulele nu stiu sa o foloseasca eficient, prin urmare, glucoza se acumuleaza in sange. Atunci cand aceste celule dezvolta rezistenta la insulina, pancreasul ompenseaza deficitul, eliberand si mai multa insulina, incercand sa mentina un nivel normal al zaharului din sange. Spre deosebire de diabetul de tip 1, care nu se poate vindeca, in cazul diabetului de tip 2, rezistenta la insulina poate fi imbunatatita prin schimbarea stilului de viata, mai ales cand este depistat din timp. Este cea mai frecventa forma de diabet, fiind adesea asociata cu obezitatea. Pacientii nu sunt dependenti de tratamentul cu insulina, insa au nevoie sa isi corecteze nivelul glicemiei din organism printr-o alimentatie corespunzatoare, sport si tratamentul recomandat de medic, daca este necesar.
Simptomele diabetului de tip 1
In cazul pacientilor cu diabet zaharat de tip 1, simptomele se manifesta destul de brusc. Corpul poate da urmatoarele semnale de alarma:
Pierderea brusca si masiva in greutate, fara sa fi schimbat obiceiurile alimentare. Nemaiavand insulina, corpul incepe sa isi ia energia din muschi, grasimi si propriile resurse;
Setea intensa – este provocata de necesitatea corpului de a elimina excesul de zahar si glucide din organism;
Urinatul des – este un simptom dat de nevoia organismului de a spala si de a elimina excesul de glucide;
Oboseala acuta – in lipsa insulinei, corpul nu mai metabolizeaza alimentele si nu le mai poate transforma in energie;
Vederea incetosata;
Irascibilitatea, lipsa puterii de concentrare – glucoza este printre principalele surse de hrana ale creierului; in lipsa de insulina, celulele nu mai pot transporta glucoza din sange catre creier;
Varsaturi – adesea, sunt cauzate de excesul de zahar din sange.
Simptomele diabetului de tip 2
In cazul pacientilor cu diabet de tip 2, simptomele pot fi mai vagi si ele apar in timp:
Sezatia de sete;
Polifagie – pofta crescuta de mancare;
Poliurie – nevoia de urinare frecventa;
Infectii repetate la nivelul pielii, gurii;
Infectii urinare frecvente;
Tulburari de vedere;
Rani care se vindeca greu;
Amorteala mainilor si picioarelor.
Cauzele aparitiei diabetului de tip 1
Cauza exacta a diabetului de tip 1 nu este pe deplin cunoscuta. Se stie ca anticorpii produsi de sistemul imunitar nu mai recunosc celulele beta-pancreatice ca fiind ale pancreasului, ci le vad ca pe niste „inamici” pe care trebuie sa ii distruga pentru a proteja corpul de un potential pericol. Motivul pentru care organismul reactioneaza pe acest tipar autoimun nu a fost inca descoperit. Studii moleculare se fac in continuare, in incercarea de a intelege adevaratele cauze ale aparitiei diabetului zaharat de tip 1.
Cauzele si factorii de risc pentru diabetul de tip 2
Daca, in situatia diabetului zaharat de tip 1, nu sunt cunoscute cauzele clare, totul fiind doar la nivel de ipoteza, in cazul diabetului zaharat de tip 2, o parte dintre cauze sunt deja cunoscute. Prima si cea mai importanta cauza este considerata rezistenta la insulina, definita ca fiind un fenomen in care organismul produce insulina, insa celulele nu stiu sa o foloseasca asa cum ar trebui. De regula, aparitia acestei rezistente poate fi influentata de:
obezitate – in cazul persoanelor care sufera de obezitate in corp, in special in zona abdominala, exista o cantitate mare de celule grase, care impiedica metabolizarea corecta a insulinei produse de pancreas. Practic, insulina ramane „prinsa” in celulele de grasime;
istoricul familial – s-a observat ca, daca un membru al familiei, ruda de gradul 1, are diabet zaharat de tip 2, exista sanse ca boala sa fie transmisa la urmatoarea generatie;
macrosomia – este intalnita in cazul copiilor cu greutatea la nastere de peste 4 kilograme. Femeile care au dat nastere unor feti macrosomi sunt predispuse in a dezvolta diabetul de tip 2 in decursul vietii lor;
tratamente alopate pe termen lung – unele medicamente, cum ar fi glucocorticoizii, pot reduce raspunsul organismului la insulina.
Care sunt valorile normale ale glicemiei
Valoarea normala a glicemiei sau a glucozei serice este de 60-90 mg/dl. In cazul unei persoane sanatoase, valorile glicemiei nu trebuie sa depaseasca 100 mg/dl. Glicemia bazala modificata are valori de 100-125 mg/dl, iar diabetul zaharat poate fi depistat la persoanele care au glicemia (glucoza serica) mai mare de 126 mg/dl, in cel putin doua zile diferite.
Analize pentru depistarea diabetului zaharat
Masurarea glicemiei este metoda cea mai simpla prin care o persoana poate afla daca este sau nu predispusa la diabet zaharat. De regula, medicii folosesc testarea glucozei serice (glicemia bazala), testul de rutina al glucozei plasmatice si testul HBA1C pentru diagnosticarea diabetului.
Testarea glucozei serice (glicemiei) dimineata
Testul se face prin prelevarea de sange, dimineata, pe nemancate. Cel putin cu 8 ore inainte de testare, pacientul nu trebuie sa bea sau sa manance. Diagnosticul se poate pune pe baza a cel putin doua recoltari, in zile diferite. In cazul unei persoane sanatoase, valorile glicemiei serice nu depasesc 100 mg/dl. Daca, in trei zile diferite, valorile glicemiei depasesc 126 mg/dl, medicii pot pune diagnosticul de diabet.
Testarea hemoglobinei glicate HBA1C
Este o analiza de sange care se poate face si dupa masa. Testarea HBA1C furnizeaza informatii estimative privind nivelurile glicemiei din ultimele 3 luni. La pacientii sanatosi, valorile analizei sunt sub 5,7% sau 4.8-6 mg/dl. Persoana care sufera de prediabet si prezinta risc crescut de diabet poate prezenta valori de peste 6,5%.
Testul de rutina al glucozei plasmatice
Acest test se poate realiza in orice moment al zilei, independent de masa. Se face doar in cadrul laboratoarelor specializate, avantajul fiind ca rezultatul se primeste mai rapid decat in cazul testarii glucozei serice.
In cadrul clinicii Poliana, poti beneficia de aceste analize la preturi avantajoase. Clinica vine in ajutor cu cele mai noi metode de investigatie, care iti dau siguranta diagnosticului corect. Afla mai multe detalii pe pagina: analize medicale diabet.
Testul de toleranta la glucoza
Numit si TTGO, este utilizat in principal pentru femeile insarcinate, care au avut niveluri crescute ale glicemiei in timpul sarcinii, sau in cazul persoanelor care au simptomele diabetului zaharat. Daca exista suspiciunea de prediabet sau diabet, se va efectua TTGO. In noaptea de dinainte si in dimineata testului, nu va trebui sa mananci nimic, insa poti bea apa. Dupa prima recoltare a sangelui, vei bea o bautura cu zahar (75 grame de glucoza) si dupa o ora, respectiv doua ore, o asistenta va recolta din nou sange, pentru a vedea cum a raspuns organismul la glucoza. De regula, testul de TTGO presupune efectuarea a trei glicemii: pe nemancate (la pacientii fara probleme de diabet, valoarea normala a glicemiei este sub 92 mg/dl), la o ora dupa ingestia a 75 g glucoza (normal < 180 mg/dl) si la doua ore dupa ingestia a 75 g glucoza (normal < 153 mg/dl).
Alte rezultate sau valori care pot indica riscul de a avea diabet sunt:
un nivel scazut al colesterolului HDL (< 50 mg/dl la femei, < 40 mg/dl la barbati);
un nivel crescut al trigliceridelor > 150 mg/dl;
o tensiune arteriala mare.
Clinica Poliana iti pune la dispozitie seturi de analize la preturi avantajoase. Acum poti verifica nivelul de glucoza cu ajutorul pachetului de analize medicale pentru depistarea diabetului zaharat. Pachetul include analize precum:
Diabetul gestational apare pe perioada sarcinii si necesita o monitorizare atenta. Conform statisticilor, aceasta forma de diabet se manifesta la una din 25 de sarcini pe plan mondial. In cazul anumitor femei gravide, in timpul sarcinii, hormonii secretati de placenta pot bloca actiunea insulinei secretate in corp. Astfel, apare riscul de a se instala rezistenta la insulina (insulinorezistenta). Nevoia de insulina poate creste chiar si de trei ori peste valoarea normala. Factorii de risc exista in caz de:
Obezitate, greutate corporala crescuta;
Macrosomie – daca anterior ai nascut un copil cu greutatea > 4,5 kg;
Diabet gestational la o sarcina anterioara;
Istoric familial – ai rude de gradul 1 cu diabet.
Tratamentul diabetului zaharat
In cazul diabetului zaharat de tip 1, tratamentul se face exclusiv prin administrarea de insulina, conform recomandarilor medicului diabetolog. La acest tratament, se adauga si imbunatatirea stilului de viata, monitorizarea cantitatilor de carbohidrati din alimentatie, plus alte recomandari care ajuta pacientul sa mentina nivelul de glucoza si lipide la normal sau aproape de normal.
Insa, in cazul diabetului zaharat de tip 2, tratamentul depinde de gravitatea bolii, de momentul in care a fost diagnosticat, de varsta pacientului si de alte afectiuni prezente. Astfel, in tratarea diabetului de tip 2, exista mai multe solutii:
Controlul aportului de carbohidrati din alimentatie, pentru a reduce nivelul de glucide din sange si rezistenta la insulina;
Diminuarea greutatii corporale, pentru a reduce grasimea viscerala din ficat si din pancreas;
Imbunatatirea stilului de viata, evitarea stresului si respectarea celor 7-8 ore de somn;
Tratamentul medicamentos cu antidiabetice orale sau injectabile, care au rolul de a reduce rezistenta la insulina si de a imbunatati functia pancreasului;
Tratamentul prin chirurgie bariatrica – are ca obiectiv scaderea ponderala durabila, iar studiile au demonstrat ca exista o serie de efecte benefice pe termen lung in tratarea diabetului zaharat de tip 2.
Fara a acorda atentie tratamentului, fara a imbunatati stilul de viata si fara a monitoriza modul de alimentatie, persoanele cu diabet zaharat au un risc crescut pentru o serie de probleme grave de sanatate, precum:
Coma diabetica – poate fi cauzata de hipoglicemia severa sau de cetoacidoza diabetica (are loc cand organismul produce niveluri mari ale unor acizi in sange, numiti cetone). Coma diabetica poate duce la leziuni la nivelul creierului sau chiar la decesul pacientului;
Bolile cardiovasculare – din cauza nivelului ridicat de glucoza din sange, inima, arterele, vasele sanguine sunt afectate, ceea ce poate duce la instalarea hipertensiunii arteriale;
Bolile renale – diabetul zaharat poate afecta functionarea corecta a vaselor sanguine de la nivelul rinichilor, ceea ce duce la scaderea eficientei functiei renale si insuficienta renala. Boala renala e mai frecventa la persoanele cu diabet fata de cele care nu au diabet;
Bolile oculare – nivelurile foarte ridicate ale glicemiei si ale tensiunii arteriale pot duce, in timp, la diminuarea sau chiar la pierderea vederii.
Rolul alimentatiei in diabetul zaharat
Alimentatia este una dintre preocuparile importante ale persoanelor care sufera de diabet. Atentia lor merge mai ales in directia cantitatilor de carbohidrati si glucide din alimentele pe care le consuma. Chiar daca, la inceput, oricarui pacient i se pare greu sa calculeze tot ce pune pe farfurie, prin practica si atentie constanta, lucrurile devin mai usoare. Iata cateva directii pe care orice persoana cu diabet sau risc de diabet le poate urma:
Se recomanda consumul in proportie mai mare a produselor vegetale si mai putine produse de origine animala;
Evita consumul alimentelor procesate;
Alege apa, cafea sau ceai in locul sucului de fructe, al bauturilor acidulate, indulcite cu zahar;
Limiteaza cat mai mult consumul de alcool;
Include in alimentatie grasimi nesaturate (uleiuri de masline, ulei de floarea-soarelui) si evita grasimile saturate (grasime de origine animala, uleiul de cocos, de palmier, untul);
Evita consumul de alimente din faina alba si alege faina integrala;
Pe langa faina integrala, principalele surse de carbohidrati permisi in diabet zaharat pot fi orezul, cartofii, legumele, fructele, leguminoasele lactatele, cerealele.
Preventia diabetului
In cazul diabetului de tip 1, boala nu poate fi prevenita. Nestiind exact cauza aparitiei sale, devine dificil sa o previi. In schimb, in situatia diabetului de tip 2, exista un numar de factori care pot duce la instalarea bolii si care trebuie evitati din timp. Preventia diabetului de tip 2 se poate face prin:
Evitarea consumului de alimente nesanatoase si adoptarea unor obiceiurile alimentare echilibrate;
Evitarea aportului de zahar si grasimi saturate;
Evitarea unui stil de viata sedentar;
Stoparea fumatului;
Mentinerea unei greutati corporale normale;
Controlul tensiunii arteriale, evitarea factorilor de stres.
Viata cu diabet poate parea mult diferita fata de cea „normala”, insa, cu ajutorul medicului si facand cateva schimbari cheie, poti tine sub control diabetul zaharat, astfel incat sa te bucuri din plin de fiecare zi.
Sursa foto: Shutterstock
Cere o programare
Ai nevoie de analize medicale?
Suntem prezenți în mai multe orașe, astfel încât ție să-ți fie ușor
să ajungi cât mai repede la unul din laboratoarele noastre.
