Category: Articol medical

Categories
Articol medical

Afectiunile renale

Afectiunile renale

Afectiunile renale pot influenta capacitatea organismului de a curata sangele, de a filtra lichidele, a elimina substantele reziduale si de a controla tensiunea arteriala.

În cazul in care rinichii nu functioneaza optim, substantele reziduale si lichidele raman in organism si pot provoca umflaturi la nivelul gleznelor, varsaturi, slabiciune, somn agitat sau dificultati de respiratie. Daca afectiunea renala nu este tratata la timp se poate instala blocajul renal sau insuficienta renala, situatie care poate duce chiar la decesul pacientului.

Rolul rinichilor

Rinichii sanatosi:

  • Mentin echilibrul apei in organism, dar si a mineralelor cum ar fi sodiu, potasiu si fosfor din sange,
  • Îndeparteaza substantele reziduale din sange dupa digestie, activitate musculara sau dupa expunerea la substante chimice sau medicamente,
  • Produc renina, enzima care contribuie la reglarea tensiunii arteriale,
  • Produc o substanta chimica numita eritropoietina care stimuleaza producerea de celule rosii din sange,
  • Produc o forma activa de vitamina D, necesara pentru sanatatea oaselor .

Afectiunile renale acute

Întreruperea brusca a activitatii renale se numeste insuficienta renala acuta. Dintre cele mai frecvente cauze amintim:

  • scaderea fluxului de sange la nivelul rinichilor,
  • leziuni ale rinichilor,
  • deshidratare a tesutul muscular care implica eliberarea de prea multa proteina in sange,
  • infectie severa (sepsis),
  • afectiuni ale prostatei (prostata marita care blocheaza fluxul de urina),
  • complicatii aparute in timpul sarcinii, cum ar fi eclampsia si preeclampsia,
  • afectiunile autoimune.

Afectiunile renale cronice

Întreruperea functiei rinichilor pentru o perioada mai lunga de 3 luni se numeste boala renala cronica. Este posibil sa nu aveti simptome in stadiile incipiente. Diabetul (tipurile 1 si 2) si tensiunea arteriala ridicata sunt cei mai comuni factori responsabili de afectiunile renale. De asemenea, pot conduce la deteriorarea a functiei renale afectiuni ca:

  • Afectiuni ale sistemului imunitar precum lupus
  • Bolile virale cronice (HIV/SIDA, hepatita B si C)
  • Din cauza infectiilor severe precum Pielonefrita, rinichii prezinta cicatrici dupa procesul de vindecare. Repetarea acestor episoade conduce la deteriorarea grava a functiei renale.
  • Inflamatia glomerulilor are drept rezultat glomerulonefrita. Acest fenomen se poate intampla brusc dupa o infectie streptococica.
  • Boala de rinichi polichistic este cea mai frecventa boala renala ereditara, care se manifesta prin aparitia de chisturi la nivelul rinichiului.
  • Malformatiile congenitale sunt deseori cauzele ocluziei de tract urinar sau a altor malformatii care afecteaza rinichii. Una dintre cele mai comune malformatii este un fel de supapa intre vezica si uretra. Unele defecte congenitale se pot trata prin interventie chirurgicala.

Drogurile, substantele toxice, utilizarea pe termen lung a unor medicamente (medicamente antiinflamatoare nesteroidiene precum ibuprofenul) pot afecta permanent rinichii.

Ce sunt infectiile renale?

Rinichii au un rol vital in mentinerea unui organism sanatos. Principala lor functie este aceea de filtrare a sangelui de toxinele acumulate din degradarea proteinelor din alimente sau din diferite procese interne. Toxinele impreuna cu excesul de apa din organism sunt eliminate de rinichi prin urina.

Tractul urinar este alcatuit din:

  • Rinichi
  • Uretere – sunt doua organe tubulare subtiri, cate unul pentru fiecare rinichi, care au rolul de a transporta urina de la rinichi catre vezica vezica urinara
  • Vezica urinara – este un organ care acumuleaza urina
  • Uretra – este deschiderea care permite urinei sa paraseasca vezica urinara

Infectiile urinare sunt declansate de actiunea unei bacterii asupra tractului urinar. Cele mai multe infectii ale tractului urinar implica doar vezica urinara. Atunci cand infectiile se agraveaza si este implicat si tractul urinar superior, apare pielonefrita. Orice infectie a rinichilor trebuie tratata imediat deoarece riscurile sunt foarte mari.

Cele mai frecvente cauze ale infectiilor urinare sunt reprezentete de bacterii aerobe-negative, dintre cele mai frecvente Escherichia coli. Femeile fac mai des infectii urinare decat barbatii. Explicatia este data de anatomia aparatului urinar, identic la ambele sexe cu exceptia uretei. Acest organ care inchide aparatul renal are dimensiuni mai mici in cazul femeilor si se afla mai aproape de vagin si anus si astfel devine permisiv in fata germenilor.

Femeile insarcintate sunt mai predispuse la infectii ale vezicii urinare, deoarece copilul poate exercita presiune asupra ureterei femeii si poate incetini fluxul de urina.

Simptomele infectiei urinare

Semnele acestei afectiuni pot fi reprezentate de:

  • Urina urat mirositoare, tulbure, inchisa la culoare sau cu urme de sange;
  • Urina in cantitati reduse la fiecare mictiune;
  • Senzatia continua de nevoie de urinare sau tendinta de urinare la intervale scurte de timp;
  • Durere in abdomenul inferior, durere lombara sau laterala;
  • Senzatia de vezica urinara plina, chiar si dupa mictiune;
  • Lipsa poftei de mancare
  • Stare de rau, cu ameteli si febra.

Diagnosticul de infectie urinara este stabilit de medicul urolog, de ginecolog sau medicul de familie, in functie de situatie. Dupa efectuarea unor investigatii specifice si a evaluarii istoricului medical al pacientului, medicul va stabili tratamentul adecvat si va face recomandari de igiena si alimentatie. Este bine sa reveniti la control, pentru a va asigura ca v-ati vindecat. Daca in timpul tratamentului simptomele se inrautatesc, mergeti de urgenta la medic.

Pentru a stabili un diagnostic corect si un tratament optim este obligatoriu efectuarea urmatoarelor investigatii:

  • examen de urina – care determina prezenta leucocitelor, hematiilor, proteinelor
  • urocultura – precizeaza tipul microbului
  • teste de sange – pentru a controla functia rinichiului (uree, creatinina, acid uric) si sindromul infectios (VSH -fibrinogen)
  • ecografie de tract urinar (care poate evidentia precoce prezenta unor factori favorizanti, anomalii ale rinichiului, cailor urinare, prezenta refluxului vezico-ureteral).

La aceste investigatii se pot adauga si altele recomandate de medicul specialist in functie de simptomatologia pacientului si eventuale boli asociate.

Tratamentul infectiilor urinare

Tratamentul specific infectiilor urinare este cu antibiotic, de obicei timp de o saptamana sau doua. Chiar daca simptomele vor trece in scurt timp, tratamentul trebuie urmat pe intreaga perioada recomandata de medic sau farmacist, deoarece exista riscul ca nu toate bacteriile sa fie eliminate si ca boala sa recidiveze.

În cazul femeilor insarcinate urina trebuie monitorizata in vederea depistarii din timp a infectiilor urinare, inainte ca aceasta sa ajung la rinichi si sa apara riscul de avort.

Infectiile urinare severe pot necesita spitalizare si tratament antibiotic injectabil.

Cum putem preveni aparitia unei infectii urinare?

  • Consumati o cantitate mare de lichide, mai ales apa plata.
  • Urinati imediat ce apare senzatia (nu amanati) sau dupa contact sexual.
  • Ştergeti-va dinspre anterior spre posterior dupa evacuarea vezicii urinare, evitand astfel contaminarea regiunii uretrale cu bacterii din regiunea anala.
  • Mentineti o igiena intima exemplara.
  • Goliti vezica urinara cat mai repede posibil dupa un contact sexual.
  • Evitati produsele igienice si cosmetice potential iritante. Uzul deodorantelor, a pudrei de talc si a gelurilor de dus in regiunea genitala pot irita uretra. De asemenea, alimentele picante si cafeaua sunt iritante uretrale.
  • Daca aveti dureri, luati calmantele recomandate de medic. Pentru ameliorarea durerilor, puteti pune in zona abdominala sau lombara o sursa de caldura sau o sticla cu apa calda (nu fierbinte!) infasurata intr-un prosop.

Sursa text: WebMD
Foto: Freepik.com

Categories
Articol medical

6 schimbari care va ajuta sa controlati diabetul zaharat

6 schimbări în stilul de viață care vă ajută să controlați diabetul zaharat

6 schimbari care va ajuta sa controlati diabetul zaharat

Cu ajutorul medicului și făcând șase schimbări cheie în viața de zi cu zi, puteți să țineți sub control diabetul zaharat.

1. Mâncați sănătos.

Este foarte important să aveți o dietă variată și echilibrată atunci când suferiți de diabet zaharat, întrucât ceea ce mâncați influențează glicemia. Contrar părerii generale, niciun aliment nu este strict interzis dar este recomandat să nu consumați cantități de alimente mai mari decât are nevoie organismul. Nu uitați să mâncați legume, fructe și cereale integrale din belșug. Optați pentru lactate fără grăsimi și carne slabă. Limitați pe cât de mult posibil alimentele bogate în zahăr și grăsimi. Carbohidrații se transformă în zahăr, așa că acordați o grijă deosebită consumului de produse ce conțin carbohidrați și încercați să mențineți un echilibru al acestora de la o masă la alta. Acest lucru este esențial dacă faceți tratament cu insulină sau luați medicamente pentru controlul glicemiei.

2. Faceți mișcare!

Dacă sunteți o persoană sedentară, este timpul să începeți să faceți mișcare. Nu este neapărat nevoie să mergeți la sală sau să alergați. Este suficient să faceți plimbări lungi și să duceți o viață activă pentru a începe să vă scadă cantitatea de zahăr din sânge.

Alte avantaje ar fi scăderea incidenței afecțiunilor cardiace, scăderea în greutate, eliberarea de stres, etc. Specialiștii susțin că sunt suficiente 30 de minute de efort moderat zilnic.

3. Faceți-vă controale periodice!

Este recomandabil să consultați un medic de cel puțin două ori pe an. Diabetul zaharat crește riscul de afecțiuni cardiace așa că este preferabil să vă cunoașteți limitele colesterolului, tensiunii arteriale și media de zahăr din sânge la 3 luni.
Faceți-vă un examen oftalmologic în fiecare an și consultați un specialist pentru a verifica dacă aveți probleme cum ar fi ulcerații ale membrelor și leziuni ale nervilor.

4. Gestionați-vă stresul!

Nivelul de zahăr din sânge crește când sunteți stresat sau anxios. Încercați să găsiți modalități de a vă elibera de stres – prin respirație profundă, yoga sau hobby-uri care vă ajută să vă relaxați.

5. Renunțați la fumat!

Diabetul zaharat crește șansele de a avea probleme de sănătate cum ar fi bolile de inimă, afecțiunile oculare, accident vascular cerebral, boli de rinichi, boli cardiovasculare, leziuni ale nervilor și probleme ale picioarelor. Dacă sunteți fumător, șansa de a suferi de complicații din cauza acestor probleme este și mai mare. De asemenea, fumatul îngreunează capacitatea de a face exerciții fizice. Discutați cu medicul despre modalități de a renunța la fumat.

6. Evitați excesul de alcool!

Un consum moderat de alcool vă va ajuta să controlați concentrația de zahăr din sânge. Specialiștii recomandă ca femeile să consume maxim un pahar de alcool pe zi, iar barbații maxim două. Consumul de alcool poate face ca glicemia să crească sau să scadă prea mult. În cazul în care urmați un tratament cu insulină sau luați medicamente pentru diabet, mâncați atunci când consumați băuturi alcoolice. Unele băuturi, cum ar fi vinul, spre exemplu, pot avea un conținut mai mare de carbohidrati, așa încât este necesar să luați acet lucru în considerare atunci când vă calculați cantitatea de carbohidrați consumată.

Poliana va pune la dispozitie un pachet de analize medicale pentru depistarea diabetului zaharat in stadiul incipient si pentru monitorizarea nivelului de glucoza.

Sursa text: WebMD
Foto: freeimages.com

Categories
Articol medical

Tot ce trebuie sa stii despre timpul de protrombina (timp Quick/ INR)

timpul de protrombina

Tot ce trebuie sa stii despre timpul de protrombina (timp Quick/ INR). Cand si de ce este indicata analiza coagularii sangelui

Ce este

Timpul de protrombina este o analiza de sange care masoara capacitatea de coagulare a sangelui.  Timpul de protrombina este utilizat pentru a depista sau diagnostica o afectare a procesului de coagulare.

Protrombina este o proteina produsa de ficat si este unul dintre numerosii factori implicati in coagulare.

Cand este indicata analiza

Medicul poate recomanda timpul de protrombina pentru:

  • Monitorizarea eficientei tratamentului anticoagulant,
  • Diagnosticarea afectiunilor ficatului,
  • Verificarea capacitatii de coagulare a sangelui inainte de o interventie chirurgicala.

Timpul de protrombina este indicat si persoanelor care asteapta un transplant de ficat.

Medicul iti poate recomanda acest test si daca sangerezi usor, daca ai vanatai, in cazul menstruatiilor abundente sau a sangerarilor gingivale.

Cand iti este recomandat testul de protrombina, medicul iti poate indica si alte analize:

  • Teste suplimentare pentru verificarea starii ficatului, daca medicul suspecteaza ca ai o boala de ficat
  • Teste de coagulare suplimentare, daca medicul suspecteaza ca ai putea avea boli de coagulare a sangelui.

Cum se face

Timpul de protrombina este un test de sange obisnuit, care dureaza cateva minute. Sangele se recolteaza, de obicei, din brat.

Cum te pregatesti

Unele alimente si medicamente pe care le iei pot afecta rezultatele, mai ales daca iei warfarina, heparina sau alte anticoagulante ori daca iei vitamina K. Ti se poate cere sa nu consumi inainte alimente care au un nivel mare de vitamina K sau sa iei suplimente care o contin.

Este foarte important sa urmezi recomandarile medicului inainte de a face acest test.

Care sunt valorile normale

Rezultatele timpului de protrombina sunt prezentate in 2 moduri:

  • In secunde. Timpul mediu de coagularea a sangelui este de 10-14 secunde. Un numar mai mare arata ca sangele are nevoie de mai mult timp pentru a se coagula. Un numar mai mic arata ca sangele se coaguleaza mai repede decat ar trebui.
  • Ca INR – ca procent, fiind utilizat in cazul administrarii de anticoagulante. La persoanele sanatoase, un INR de 1,1 sau mai mic este considerat normal. Un INR de 2,0 – 3,0 este, in general, o tinta terapeutica eficienta la persoanele care iau warfarina pentru tulburari precum fibrilatia atriala sau au un cheag de sange la picior sau la plamani. In anumite situatii, precum prezenta valvei cardiace mecanice, este nevoie de un INR putin mai crescut.

Interpretare analiza: cand creste nivelul

Cand INR este mai mare decat nivelul normal inseamna ca sangele se coaguleaza mai incet decat ar trebui.

Un timp de coagulare mai lung este cauzat de:

  • Medicamentele anticoagulante,
  • Afectiunile ficatului,
  • Un nivel inadecvat de proteine implicate in coagularea sangelui,
  • Deficitul de vitamina K,
  • Alte substante din sange care impiedica activitatea factorilor de coagulare.

Interpretare analiza: cand scade nivelul?

Un INR mai mic decat nivelul normal arata ca sangele se coaguleaza mai repede decat ar fi optim.

Un timp de coagulare prea acurt este cauzat de:

  • Un aport prea mare de vitamina K (alimente – ficat, ceai verde, soia- si suplimente),
  • Administrarea de medicamente care contin estrogen (anticonceptionale, tratamentul de substitutie hormonala).

Surse de informatie:

https://labtestsonline.org/tests/prothrombin-time-and-international-normalized-ratio-ptinr https://www.urmc.rochester.edu/encyclopedia/content.aspx?contenttypeid=167&contentid=international_normalized_ratio

https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/prothrombin-time/about/pac-20384661

Categories
Articol medical

Tipurile de Hepatita A, B si C

Tipurile de Hepatita A, B si C - IDS Laboratories

Tipurile de Hepatita A, B si C

Prezentare generală

Hepatitele virale, inclusiv hepatitele A, B şi C, sunt boli distincte care afectează ficatul, prezintă simptome diferite şi au tratamente diferite. La nivel mondial, incidenţa hepatitei este mai mare în rândul consumatorilor de droguri recreaţionale și a unor anumite medicamente. Tipul de hepatită este determinat prin teste de laborator.

Hepatita A

Hepatita A este extrem de contagioasă și se poate răspândi de la o persoană la alta în situaţii extrem de variate. De obicei, Hepatita A prezintă doar simptome uşoare şi multe persoane care sunt infectate nu își dau seama niciodată că sunt bolnave. Virusul se poate vindeca în mod spontan și nu provoacă leziuni hepatice pe termen lung.

Căile de transmitere

Hepatita A se transmite de obicei prin alimentaţie sau prin apă. Alimentele pot fi contaminate când sunt atinse de o persoană cu hepatită care nu s-a spălat pe mâini după ce a folosit toaleta şi care transferă astfel în produsele alimentare cantități mici de materii fecale infectate. Un alt factor de risc îl constituie consumul de fructe de mare crude, de fructe şi de legume nespălate precum şi modul de preparare a alimentelor. Virusul poate apărea şi în creşe în cazul în care angajații nu sunt atenți la spălarea mâinilor după schimbarea scutecelor.

Cine este expus hepatitei A

Persoanele care trăiesc sau călătoresc într-o țară unde hepatita A este foarte răspândită pot contracta cu uşurinţă această boală. Este indicat să verificaţi înainte de a face o călătorie în străinătate pe site-urile de specialitate dacă au apărut focare recente. De asemenea, consumul de alimente crude sau al apei de la robinet poate crește riscul contaminării în timpul călătoriilor. Şi copiii care merg la creşă sunt expuşi unui risc mai mare de contractare a hepatitei A.

Hepatita B

Multi adulţi care suferă de hepatita B au simptome ușoare pentru o perioadă scurtă de timp și apoi se însănătoşesc în mod spontan. La unele persoane însă, organismul nu poate lupta singur împotriva virusului şi infecţia se cronicizează. Aproape 90% din copiii care au virusul hepatitei B vor fi purtători toata viață. În timp, hepatita B poate duce la probleme grave, cum ar fi leziuni hepatice, insuficienţa hepatică şi cancer hepatic.

Căile de transmitere

Hepatita B se poate transmite prin contactul cu sângele sau fluidele corporale ale unei persoane infectate, prin contact sexul neprotejat, prin folosirea de seringi sau instrumente medicale nesterilizate, prin folosirea în comun a obiectelor de igienă personală (lame de ras, periuţă de dinţi). În plus, gravidele purtătoare de virus infectează de regulă copilul în timpul naşterii. Hepatita B nu se transmite prin îmbrățișare, împărţirea alimentelor sau tuse.

Cine este expus hepatitei B

Oricine se poate infecta cu virusul hepatic, dar persoanele expuse riscului de a dezvolta hepatita B sunt cele care fac sex neprotejat cu un partener infectat, consumatorii de droguri care folosesc în comun ace de seringă contaminate, personalul medical care lucreaza cu sânge sau persoanele care traiesc cu cineva care are hepatită cronică B.

Hepatita C

Aproximativ 25% dintre persoanele care suferă de hepatita C înving virusul după o infecție pe termen scurt. Restul vor fi purtători ai virusului pe termen lung. Hepatita cronică C poate provoca complicații foarte grave, inclusiv insuficienţa hepatică şi cancer hepatic. Totuși, există tratamente eficiente împortiva virusului hepatitei C.

Căile de transmitere

Hepatita C se transmite cel mai frecvent prin sânge. Hepatita C se poate transmite şi prin tatuaje, piercing-uri, pe cale materno-fetală şi sexuală, în special în coinfecţia cu HIV.

Cine este expus hepatitei C

Persoanele care şi-au injectat droguri în orice moment al vieţii, chiar și o singură dată în urmă cu mulți ani, ar putea suferi de hepatită cronică C. Deoarece de multe ori Hepatita C este asimptomatică, mulți foști consumatori de droguri nu realizează că sunt infectaţi. De asemenea, persoanele care au primit o transfuzie de sânge prezintă un risc mai mare.

Cum este diagnosticată hepatita

Hepatita cronică poate ataca ficatul ani de zile, fără a exista niciun simptom. În cazul în care infecția nu este diagnosticată, monitorizată și tratată, bolnavul va avea în cele din urmă leziuni hepatice grave. Din fericire, testele de sânge pot determina dacă aveți hepatită virală și de ce tip este.

Poliana ofera o gama completa de analize pentru afectiuni hepatice.  Detalii in oricare din punctele de recoltare.

Sursa:    WebMD

Categories
Articol medical

Tot ce trebuie sa stii despre PSA

PSA

Tot ce trebuie sa stii despre PSA

PSA (antigenul specific prostatic) este o proteina produsa de celulele prostatei si poate fi un indicator al cancerului de prostata. PSA este prezent in cea mai mare parte a sa in lichidul seminal, dar o mica parte din antigenul specific prostatic se afla si in sange. Testul PSA masoara nivelul in sange al acestui antigen. Cand exista unele boli, cum este prostata marita sau inflamata, in circuitul sangvin ajunge mai mult PSA. Nivelul PSA se masoara si pentru a monitoriza raspunsul la tratament al persoanelor care au fost diagnosticate cu cancer de prostata. 

Cand si de ce este indicat efectuarea testului PSA

Medicii pot sa indice efectuarea de controale preventive la barbatii care se afla in categoria de risc (tatal sau frati care au avut cancer de prostata) incepand de la varsta de 40-45 de ani, iar la barbatii care nu au risc crescut incepand de la 50 de ani. Decizia de a efectua testul ca modalitate de depistare precoce a cancerului de prostata trebuie sa o ia fiecare pacient discutand in prealabil cu medicul despre beneficiile si riscurile analizei.

Testul PSA este indicat si barbatilor care au simptome sugestive pentru prezenta bolilor prostatei. Printre acestea, se numara dificultatea de a elimina urina sau mictiunea greoaie, debitul urinar slab si urinarile frecvente mai ales noaptea.

Analiza PSA este recomandata si pentru monitorizarea pacientilor cu istoric de cancer de prostata, pentru a se urmari daca boala a recidivat.  

Cum se face testul PSA

Testul PSA este o analiza de sange; se recolteaza o proba din sangele venos. Rezultatele sunt prezentate ca nanograme ale PSA per mililitru (ng/ml) de sange.  

Pregatirea pacientului pentru efectuarea testului PSA

Se recomanda evitarea ejacularii cu 48 de ore inainte de testare, deoarece aceasta este asociata cu cresterea nivelului PSA. De asemenea, testarea trebuie sa se faca inainte de efectuarea unui tuseu rectal, deoarece presiunea care este exercitata asupra glandei prostatice in timpul tuseului rectal poate sa duca la cresterea nivelului antigenului prostatic in sange. De asemenea, examinarea trebuie sa se efectueze inainte de efectuarea unei biopsii de prostata, sau dupa ce au trecut cel putin 6 saptamani de la efectuarea biopsiei. 

Care sunt valorile normale

Valorile normale ale PSA variaza cu varsta persoanei. In general pentru barbatii cu varsta intre 50-60 de ani se considera drept normale valorile mai mici de 3,1,ng/ml.Totusi, valorile trebuie interpretate de catre medic, cu precautie, deoarece pot varia la aceeasi persoana in timp.

Interpretare rezultatului testului PSA

Cand creste nivelul?

Un nivel crescut al PSA in sange este asociat cu prezenta unor boli sau conditii medicale benigne sau maligne, precum cancerul de prostata. Printre cauzele benigne se numara hiperplazia benigna de prostata (hipertrofia benigna de prostata sau adenom de prostata), prostatita si infectiile de tract urinar. Un nivel crescut al PSA poate sa fie asociat cu ejacularea sau cu diverse explorari medicale (tuseu rectal, cistoscopie, biopsie de prostata). Unii medici recomanda repetarea testului PSA pentru a vedea daca un nivel crescut al acestei analize este sau nu asociat cu cauzele necanceroase, deoarece nivelul PSA poate sa varieze destul de mult in functie de marimea prostatei, de efectuarea unor explorari anterioare ale prostatei, de varsta, prezenta altor boli, istoricul medical al pacientului sau de administrarea anumitor medicamente.

Un nivel PSA ridicat dupa tratamentul cancerului de prostata poate arata recidiva bolii.

Nivelul PSA poate sa se mentina ridicat la cateva luni dupa o infectie de tract urinar si la 48 de ore dupa efectuarea exercitiilor fizice intense.

Cand scade nivelul?

Medicamentele recomandate frecvent in hiperplazia benigna de prostata pot sa scada nivelul PSA cu 50% dupa 6 – 12 luni de la administrarea lor. Un alt medicament care poate sa scada nivelul PSA este ketoconazolul, un antifungic. Acelasi efect il poate avea si consumul de plante care contin fitoestrogeni (soia), compusi care mimeaza actiunea estrogenului.  

Surse de informatie:

https://labtestsonline.org.uk/tests/psa

https://www.cdc.gov/cancer/prostate/basic_info/get-screened.htm

https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/psa-test/about/pac-20384731

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15351581/

Categories
Articol medical

Sumarul de urina

?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Ce este sumarul de urina

Sumarul de urina este una din analizele pe care ar trebui sa le facem periodic, chiar daca nu avem probleme de sanatate. Este o analiza simpla care ne poate ajuta sa descoperim din timp boli grave precum afectiunile renale, hepatice si diabetul.

Analiza urinei este un test cu rezultate relativ rapide si care se obtin usor, insa cu o incarcatura informationala deosebita pentru medicul curant. Poate fi recomandata la internarea in spital, ca analiza de rutina, ca parte a unei evaluari de sarcina sau parte a setului de analize necesare inainte de realizarea unei interventii chirurgicale. De asemenea, examenul de urina este efectuat atunci cand o persoana prezinta simptome ale unei afectiuni renale sau probleme la nivelul tractului urinar.

Examenul de urina este recomandat cand o persoana prezinta:

  • Dureri abdominale
  • Dureri de spate
  • Dureri la urinare sau urinari frecvente
  • Sange in urina

Daca ati fost diagnosticat deja ca suferind de o afectiune renala, aceasta analiza poate fi recomandata la intervale regulate de timp ca o metoda de monitorizare a functiei organelor, starii de sanatate si a raspunsului la tratament.

Cum functioneaza

Exista trei modalitati diferite de a analiza urina, iar un sumar de urina poate cuprinde toate aceste trei etape si anume: un examen vizual, unul microscopic si un test dipstick.

Examenul vizual

– este evaluata culoarea, claritatea, nebulozitatea si concentratia urinei. Urina este de obicei clara. Nebulozitatea sau mirosul neobisnuit pot indica o problema. Prezenta sangelui in urina ii confera un aspect rosu sau maro. Un aspect tulbure poate indica o infectie.

Examenul microscopic

– elementele si formatiunile solide din urina cum sunt celulele rosii, celulele albe, bacteriile sau cristalele se pot observa numai la microscop. Cand aceste elemente sunt putine, nu au importanta pentru sanatate, dar cand depasesc o anumita cantitate, pot indica anumite afectiuni sau infectii.

Testul dipstick

– pentru a face acest test, se foloseste un betisor subtire din plastic tratat cu substante chimice. Acesta este cufundat in urina, iar substantele chimice de pe betisor reactioneaza si isi schimba culoarea daca anumite substante sunt prezente sau daca nivelurile lor sunt peste limitele normale.

Testul dipstick verifica urmatoarele:

  • Aciditatea (sau pH-ul) – un nivel ridicat al acidului din urina poate indica pietre la rinichi, o infectie a tractului urinar sau o alta afectiune.
  • Proteinele – daca sunt in cantitati mai mari pot indica o afectiune renala
  • Glucoza – un continut ridicat de zahar (glucoza) in urina poate fi un marker pentru diabet zaharat
  • Celulele albe – prezenta lor in urina sunt un semn de infectie
  • Bilirubina – in mod normal, bilirubina este transportata in sange si eliminata de ficat. Prezenta bilirubinei in urina poate indica o afectiune a ficatului.
  • Sangele – poate fi un semn de infectii sau anumite boli. Prezenta sangelui in urina necesita teste suplimentare.

Cum ne pregatim pentru analiza de urina

Pentru a ne asigura ca testul ofera rezultate concludente, pacientul trebuie sa aduca la cunostinta medicului daca ia medicamente si ce fel de tratamente urmeaza, intrucat acestea pot influenta parametrii unei analize corecte a urinii. Pacientul nu trebuie sa consume alimente care pot colora urina, cum ar fi, de exemplu, sfecla rosie. Se va evita recoltarea urinei la femei in timpul menstruatiei.

Recoltarea urinei pentru test poate fi facuta fie acasa, fie la cabinetul medical, dimineata, dupa efectuarea unei toalete riguroase. Urina este recoltata in recipiente speciale pentru a fi evitate eventualele erori.

Iata pasii care trebuie urmati pentru a fi siguri ca rezultatele vor fi concludente:

  • Pacientul trebuie sa se spele pe maini si sa spele zona genitala.
  • Pacientul va incepe sa urineze in toaleta.
  • Dupa ce urina a curs timp de cateva secunde, recipientul colector se aseaza sub fluxul urinar si se colecteaza aproximativ 60 ml de urina din ”jetul mijlociu”.
  • La sfarsit recipientul este transportat la laborator.

Colectarea unei probe de urina de la un copil mic, un sugar sau de la pacientii care nu pot preleva proba singuri poate implica folosirea unui cateter inserat prin uretra in vezica urinara.

Ce ne indica rezultatele

Un test obisnuit de urina poate depista cauzele unor simptome. Investigatia poate oferi informatii despre starea de sanatate sau eventualele probleme ale pacientului precum si necesitatea de a face si eventuale alte analize mai amanuntite.

Categories
Articol medical

Testul de bilirubina

?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Ce este testul de bilirubina

Testul de bilirubina masoara cantitatea de bilirubina din sange. In general, testul pentru stabilirea nivelului de bilirubina din sange este efectuat pentru a se monitoriza activitatea ficatului sau pentru depistarea unor boli precum icter, anemie si boli hepatice.

Bilirubina este o substanta de culoare galben-maronie, produsa de catre bila. Bilirubina este formata prin distrugerea celulelor rosii (hematiile) imbatranite la nivelul ficatului, fiind eliminata din organism prin defecatie.

Daca nivelul bilirubinei este mai mare decat normal, este un semn fie ca celulele rosii ale sangelui se descompun intr-un ritm neobisnuit, fie ca ficatul nu o poate metaboliza sau nu se poate elimina in mod corespunzator in intestin.

De ce se face acest test

La copii si adulti, testul de bilirubina se face pentru a evalua functiile ficatului si a monitoriza afectiuni ale ficatului precum ciroza, hepatita si calculi biliari. De asemenea, se foloseste in diagnosticarea cauzelor ce duc la o distrugere masiva a hematiilor (celulele rosii), cum ar fi in cazul anemiei hemolitice. Aceasta este o afectiune care presupune distrugerea celulelelor rosii din sange mai rapid decat sunt produse de organism.

Nivelul ridicat de bilirubina poate provoca o ingalbenire a pielii si a ochilor, afectiune cunoscuta sub numele de icter. Excesul de bilirubina este frecvent la nou-nascuti. Icterul neonatal necesita tratament cum ar fi fototerapia, care trateaza icterul cu ajutorul unei lumini speciale. In cazuri rare poate fi nevoie si de o transfuzie sangvina.

Cum se face testul

Proba pentru testul de determinare a nivelului bilirubinei este asemanatoare oricarei alte analize de sange. Asistenta medicala va lega un garou in jurul bratului, pentru evidentierea venei din care se va lua proba de sange. Zona in care va fi introdus acul va fi stearsa in prealabil cu alcool sanitar pentru a evita riscul unei infectii. Dupa ce acul a fost corect introdus in vena, se ataseaza de acesta un recipient si sangele va fi colectat in acest tub. Dupa ce se va colecta destul sange pentru analiza, asistenta va dezlega garoul si va pansa zona. La nou-nascuti, sangele este de obicei prelevat de la nivelul calcaiului.

Este necesar sa informati medicul inainte de test despre cat de activ ati fost, despre ce alimente ati consumat si ce medicamente ati luat. Dieta, medicamentele si exercitiile fizice pot influenta rezultatele. Dupa test, va veti putea relua activitatile normale imediat.

Scopul testului de bilirubina

Acest test poate fi recomandat de medic daca dati semne de icter (ingalbenirea pielii si a albului ochilor), aveti anemie sau un nivel scazut de celule rosii, aveti reactie toxica la medicamente, in cazul pacientilor aloolici, celor care au fost expusi virusilor hepatici, au urina inchisa, au greata si varsaturi, au dureri abdominale sau umflaturi abdominale, scaun de culoarea argilei, celor care dau semne de oboseala nejustificat.

Interpretarea rezultatelor

Testul de bilirubina masoara bilirubina totala. Aceasta exista in sange sub doua forme:

  • bilirubina indirecta (sau neconjugata) si
  • bilirubina directa (sau conjugata).

Bilirubina indirecta (sau neconjugata): rezulta din distrugerea excesiva a hematiilor (celulelor rosii in sange). Ea traverseaza fluxul sangvin pana la ficat.

Bilirubina directa (conjugata) rezulta din bilirubina indirecta datorita transformarii ce are loc la nivelul ficatului. Ea trece prin intestine si este eliminata prin scaun.

Bilirubina totala masoara toata bilirubina din sange (directa si indirecta). In timp ce bilirubina totala si bilirubina directa sunt masurate direct din sange, bilirubina indirecta este derivata din masuratorile celorlalte doua.

Pentru adultii cu varsta de peste 18 ani, bilirubina totala normala poate fi de pana la 1,2 miligrame pe decilitru (mg / dL) de sange. Pentru cei sub 18 ani, nivelul normal va fi de 1 mg/dL. Rezultatele normale pentru bilirubina directa (conjugata) trebuie sa fie mai mici de 0,3 mg / dL.

Barbatii au tendinta de a avea niveluri de bilirubina putin mai ridicate decat femeile. Afro-americanii tind sa aiba niveluri mai mici de bilirubina decat cei din alte rase.

Bilirubina totala ridicata, care este in cea mai mare parte bilirubina indirecta (neconjugata) poate fi cauzata de:

  • Anemie
  • Ciroza
  • O reactie la transfuzia de sange
  • Sindromul Gilbert – o afectiune ereditara comuna,in care exista o deficienta a unei enzime care ajuta la descompunerea bilirubinei.
  • Hepatita virala
  • O reactie la medicamente
  • Boala hepatica cauzata de alcool
  • Calculi biliari

Exercitiile fizice sustinute pot creste nivelul de bilirubina, in vreme ce cofeina, penicilina, barbituricele si medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) numite salicilate reduc nivelul de bilirubina.

In cazul in care aveti un nivel al bilirubinei mai scazut decat cel normal nu trebuie sa va ingrijorati: acesta nu reprezinta o problema.

La nou-nascuti, nivelurile ridicate de bilirubina care nu se ajusteaza in maxim 2 saptamani pot fi un semn al:

  • incompatibilitatii tipului de sange intre mama si copil,
  • lipsei de oxigen,
  • a unei infectii mostenite sau
  • a unei boli care afecteaza ficatul.

Sursa text: WebMD
Foto: Freepik.com

Categories
Articol medical

Hemoleucograma completa

hemoleucograma completa
hemoleucograma completa

Tot ce trebuie sa stii despre hemoleucograma completa

Cand si de ce este indicata

Ce este hemoleucograma completa

Hemoleucograma completa este un test de sange indicat pentru evaluarea starii generale de sanatate si pentru detectarea unor boli, printre care anemia, infectiile si leucemia.

Hemoleucograma completa ofera informatii despre tipul si numarul celulelor din sange: globule rosii, globule albe si trombocite.

Sangele nostru este format din diferite tipuri de celule vii care asigura hranirea tesuturilor, asigura oxigenul, vitaminele, anticorpii necesari vietii. Sunt trei tipuri de celule care circula in plasma: globulele rosii (hematiile sau eritrocitele), globulele albe (leucocitele) si trombocitele (plachetele sangvine), fiecare dintre acestea avand roluri bine stabilite. Globulele rosii contin hemoglobina, o proteina care asigura transportul oxigenului catre toate tesuturile organismului. Globulele albe intervin in apararea organismului fata de bacterii, virusuri si ciuperci si ajuta sistemul imunitar. Trombocitele au rol in coagularea sangelui, intervenind atunci cand se produce o sangerare datorata unui traumatism al vaselor de sange.

Principalele componente ale sangelui care sunt masurate in cadrul acestei analize:

  • Numarul de globulele rosii (eritrocite, RBC)
  • Numarul de globule albe (leucocite, WBC). Exista 5 tipuri de globule albe: neutrofilele, eozinofilele, limfocitele, monocitele si bazofilele – fiecare dintre aceste avand o functie in protejarea fata de infectii.
  • Formula leucocitara, care masoara in ce proportie sunt prezente diferitele tipuri de globule albe.
  • Cantitatea de hemoglobina (HGB), proteina care transporta oxigenul in sange
  • Hematocritul (HCT), care masoara procentul de globule rosii din sange
  • Indicii eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina eritrocitara medie (HEM), concentratia medie de hemoglobina (CHEM) si largimea distributiei eritrocitare (RDW);
  • Trombocitele sau plachetele sangvine, esentiale in procesul de coagulare a sangelui; numar de trombocite si indici trombocitari: volumul trombocitar mediu (VTM) si largimea distributiei trombocitare (PDW);

Cresterile sau scaderile anormale ale valorilor acestora arata ca exista conditii medicale care necesita analize suplimentare.

Poliana va propune – ca prim pas in prevenirea unei afectiuni – efectuarea periodica a unui set de 10 analize medicale, Pachetul Screening Anual Adulti, care ofera informatii despre starea generala de sanatate a organelor interne si poate semnala aparitia anumitor afectiuni. 
Programeaza-te aici.

Cand este indicata efectuarea unei hemoleucograme

Hemoleucograma completa este recomandata din mai multe motive:

  • Evaluarea starii generale de sanatate. Medicul iti poate recomanda hemoleucograma completa pentru a monitoriza starea generala a sanatatii sau pentru a depista boli precum anemia sau leucemia.
  • Diagnosticarea unei conditii medicale. Medicul iti poate indica hemoleucograma completa daca ai slabiciune, oboseala, febra, inflamatie, vanatai sau sangerare. Hemoleucograma completa ajuta la depistarea cauzelor acestor semne sau simptome. Daca medicul suspecteaza ca ai putea avea o infectie, acest test ajuta la confirmarea diagnosticului.
  • Monitorizarea unei conditii medicale. Daca ai fost diagnosticat cu o boala de sange, medicul iti poate recomanda hemoleucograma completa.
  • Monitorizarea unui tratament medical. O hemoleucograma completa poate fi indicata pentru monitorizarea sanatatii daca iei medicamente care pot afecta componentele sangelui.

Cum se face

Hemoleucograma completa este o analiza de sange – presupune recoltarea de sange venos (din brat). Recoltarea se face in eprubeta cu substanta anticoagulanta.

Cum te pregatesti

Se recomanda ca hemoleucograma completa sa se faca pe nemancate (à jeun). Daca se face postprandial trebuie evitate mesele bogate in grasimi, pentru ca interfereaza cu anumiti parametri. Nu este nevoie de o pregatire speciala.

Valorile normale

Valorile normale pot sa difere in functie de varsta si in functie de sex.

Componentii sangelui Valori normale
Eritrocite (RBC) Barbati: 4,3 – 6,1 milioane celule/microlitru
Femei: 4,0 – 5,4 milioane celule/microlitru
Hemoglobina (HGB) Barbati: 13,8 – 17,5 g/dl
Femei: 12,3 – 15,3 g/dl
Hematocrit (HCT) Barbati: 40,7 – 50,3%
Femei: 36,1 – 44,3%
Numarul globule albe (WBC) 3.500 – 10.500 celule/mcL
Numar trombocite 150.000 – 450.000/mcL

Interpretarea unei hemoleucograme

Cand creste nivelul

Numarul globule albe (WBC) crescut peste limite poate arata prezenta unei infectii bacteriene sau virale, o inflamatie, leucemie, neoplasme mieloproliferative, alergii, astm, distrugerea unui tesut (trauma, infarct), exercitiu fizic intens sau stres intens.

Un nivel prea mare al eritrocitelor (RBC) poate sa arate o concentratie scazuta de oxigen, care este asociata cu bolile cardiace, insuficienta cardiaca, altitudini mari, BPOC (boala pulmonara obstructiva cronica), fibroza pulmonara, alte boli de plamani, sindromul de apnee de somn, fumatul. Un RBC crescut poate arata si deshidratarea organismului.

Un nivel prea mare al hemoglobinei apare in eritrocitoza.

Valorile hematocritului (HCT) crescute peste limita normala arata deshidratarea, prezenta bolilor de inima sau pulmonare si afectiuni precum policitemia vera.

Un nivel prea mare al trombocitelor este intalnit dupa sangerari, in inflamatie, infectii, interventii chirurgicale in boli osoase.

Cand scade nivelul

Eritrocitele (RBC) scazute pot arata prezenta anemiei, a bolilor osoase, a bolilor cronice inflamatorii sau a bolii cronice de rinichi.

Un nivel prea mic al hemoglobinei (HGB) este intalnit in anemie, ciroza, hipotiroidism, leucemie, intoxicatie cu plumb, limfom. Alte cauze: sangerarile (ciclu menstrual abundent, sangerare la nivelul sistemului digestiv – ulcer, cancer, hemoroizi).

Hematocritul (HCT) scazut este asociat cu anemia, cu unele tipuri de cancer, cu chimioterapia, cu insuficienta renala.

Numarul scazut de globule albe (WBC) poate fi intalnit in infectii virale care afecteaza activitatea maduvei osoase, unele boli congenitale, unele cancere care afecteaza maduva, boli autoimune, infectii (HIV), adminstrare de medicamente (antibiotice), sarcoidoza, anemia aplastica, chimioterapia, leucemie, malnutritie, radioterapie, tuberculoza.

Numarul scazut de trombocite (trombocitopenia) este asociat cu tulburari de sange, cu boli ale maduvei osoase, cu bolile autoimune, hepatice, splina marita.

In cat timp se da rezultatul

In functie de laborator, rezultatele sunt gata in cateva zile lucratoare.

Surse de informatie:

https://labtestsonline.org.uk/tests/full-blood-count-fbc

https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/complete-blood-count/about/pac-20384919

https://www.cdc.gov/immigrantrefugeehealth/guidelines/domestic/general/discussion/complete-blood-count.html

Categories
Articol medical

Helicobacter Pylori

helicobacter pylori
helicobacter pylori

Ce este Helicobacter Pylori

Helicobacter Pylori este o bacterie localizata la nivelul mucoasei stomacului si a duodenului. Dupa o evolutie cronica de mai multi ani, poate cauza ulceratii ale mucoasei gastrice sau duodenale. In unele cazuri, infectia cu Helicobacter Pylori poate poate duce chiar la cancer de stomac.

Infectia cu Helicobacter Pylori este una dintre cele mai raspandite afecţiuni (aproape doua treimi din populatia lumii este afectata). In majoritatea cazurilor, Helicobacter Pylori este de cele mai multe ori asimptomatica si nu provoaca ulcere. Odata fixata in stomac, ea continua sa se raspandeasca pe toata durata vietii, uneori fara sa fie observata si fara sa determine consecinte negative asupra sanatatii persoanei infectate. Totusi, pe masura ce din ce in ce mai multa lume primeste acces la apa curata si salubrizare, riscul de contaminare cu bacteria scade si el.

Multa vreme medicii au crezut ca principalii vinovati pentru aparitia ulcerului sunt alimentele condimentate, fumatul, stresul cotidian, consumul de alcool sau alte obiceiuri nesanatoase. In 1982, oamenii de stiinta au descoperit Helicobacter Pylori si au constatat ca germenii sunt cauza celor mai multe tipuri de ulcer.

Infectia cu Helicobacter Pylori se transmite pe cale orala, prin intermediul hranei contaminate, apei, salivei. Helicobacter Pylori este mai frecvent intalnita in tarile sau comunitatile care nu dispun de surse de apa potabila corespunzator tratate sau de sisteme de canalizare bune. Infectia este cel mai frecvent dobandita in copilarie.

Simptome

Dupa ce Helicobacter Pylori patrunde in organism, ataca mucoasa stomacului care are rolul de protectie de acidul pe care stomacul il produce in timpul digestiei. Odata ce bacteria a afectat stratul de mucus protector, acidul trece prin mucoasa ducand astfel la ulcer. Din aceasta cauza pot aparea hemoragii digestive, dureri, iar tractul digestiv nu isi mai indeplineste functiile in mod corespunzator. Durerea nu este una constanta, ea poate aparea sau disparea, fiind accentuata in momentele in care stomacul este gol, cum ar fi intre mese sau in timpul somnului. Durerea poate dura cateva minute sau chiar ore. Simptomele pot fi ameliorate rapid dupa consumul de lactate, alimente, sau administrarea de medicatie antacida. Alte simptome ale ulcerului includ: balonare, flatulenta, lipsa poftei de mancare, greata insotita de stari de voma, scaderea nejustificata in greutate.

Ulcerul poate provoca sangerari ale mucoasei gastrice si intestinale. Daca prezentati urmatoarele simptome, consultati de urgenta medicul: scaun cu urme de sange, de culoare rosu inchis sau negru, probleme de respiratie, ameteli sau stari de lesin, oboseala nejustificata,voma cu sange, dureri intense abdominale.

Chiar daca nu este considerata o cauza principala, Helicobacter Pylori poate cauza cancer de stomac, simptomele fiind urmatoarele: dureri abdominale sau balonare, greata, lipsa apetitului, senzatie de satietate dupa consumul unei cantitati mici de alimente, stari de voma, scaderea nejustificata in greutate.

Stabilirea diagnosticului

Daca nu aveti simptome de ulcer, este posibil ca medicul sa nu va testeze pentru Helicobacter Pylori. Totusi, daca prezentati sau ati avut astfel de simptome in trecut, este indicat sa faceti un test pentru depistarea Helicobacter Pylori. Medicamentele, cum ar fi antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) pot afecta mucoasa gastrica, de aceea este important sa aflati care este cauza simptomelor prezentate pentru a putea beneficia de un tratament corespunzator.

Pentru inceput, specialistul va analiza istoricul dumneavoastra medical, simptomele si medicamentele pe care le luati. Urmeaza o examinare fizica care include verificarea abdomenului prin palpare, pentru a verifica daca exista umflaturi, sensibilitate sau durere. De asemenea, medicul va va indica efectuarea unui set de analize de laborator.

Cum putem diagnostica infectia cu Helicobacter Pylori

Pentru a putea diagnostica infectia cu Helicobacter Pylori medicul specialist poate apela la teste precum:

  • Endoscopia digestiva superioara – presupune introducerea unui tub flexibil dotat cu o camera de luat vederi de-a lungul esofagului pana in stomac si duoden. Cu ajutorul acestui instrument, medicul preleva mostre de tesut care vor fi examinate pentru a depista prezenta bacteriilor.
  • Computerul tomograf (CT) – care face fotografii detaliate ale interiorului corpului.

Daca sunteti diagnosticat cu Helicobacter Pylori, medicul poate considera necesara efectuarea unor teste care vizeaza cancerul de stomac. Acestea includ:

  • Examenul fizic
  • Teste de sange pentru a verifica anemia, cand organismul nu are suficiente globule rosii. Acest lucru se poate intampla daca aveti o tumoare care sangereaza.
  • Analiza materiilor fecale
  • Endoscopie
  • Biopsia – medicul preleveaza o bucata mica de tesut din stomac pentru a cauta semne de cancer. Biopsia se poate face simultan cu endoscopia.
  • Teste care fac fotografii detaliate din interiorul corpului, cum ar fi scanarea CT sau imagistica prin rezonanta magnetica (RMN)

Tratament

Daca prezentati ulceratii cauzate de Helicobacter Pylori, veti avea nevoie de tratament pentru a distruge germenii, pentru a va vindeca mucoasa stomacala si pentru a preveni reaparitia ulceratiilor. Tratamentul dureaza, de obicei 1-2 saptamani si include medicamente ca:

  • Antibiotice pentru a distruge bacteriile din organism, cum ar fi amoxicilina, claritromicina (Biaxin), metronidazol (Flagyl), tetraciclina (Sumycin) sau tinidazol (Tindamax). Cel mai probabil vi se va administra o combinatie de cel putin 2 antibiotice care sa distruga bacteria, pentru a eradica infectia.
  • Medicamente care reduc cantitatea de acid din stomac.
  • Subsalicilatul de bismut, care poate ajuta la tratarea completa a Helicobacter Pylori daca este administrat in combinatie cu antibioticele.
  • Medicamente care blocheaza histamina chimica, responsabila de aciditatea din stomac.

Tratamentul poate insemna administrarea mai multor pastile pe zi timp de cateva saptamani. Este foarte important sa luati toata medicatia prescrisa de medic deoarece, daca nu luati antibiotice in mod corect, bacteriile din organism pot deveni rezistente la antibiotic, ceea ce face ca infectiile sa fie mai greu de tratat.

Tratamentul infectiei cu Helicobacter Pylori este urmat la majoritatea pacientilor de o testare a eficientei eradicarii fie prin test respirator, fie prin testarea materiilor fecale efectuata la 1-2 saptamani de la terminarea tratamentului.

Preventie

Pentru prevenirea infectarii cu Helicobacter Pylori adoptati masurile generale aplicate in cazul infectiilor digestive: spalati-va des pe maini cu apa si cu sapun, beti apa numai din surse sigure, mentineti o buna igiena in bucatarie, preparati hrana in conditii sigure, conform indicatiilor, evitati sa consumati alimente servite de persoane care nu s-au spalat pe maini.

Desi stresul, alimentele condimentate, alcoolul si fumatul nu provoaca ulcere, ele pot ingreuna o vindecare rapida sau pot intensifica durerea. Consultati specialistul pentru a afla modalitati de a gestiona stresul, de a va imbunatati dieta si, daca fumati, modalitati de a renunta la fumat.

Sursa text: WebMD
Foto: Freepik.com

Categories
Articol medical

Testul Babes – Papanicolau

Testul Babes – Papanicolau

Prezentare generala

Testul Babes – Papanicolau (PAP) se face cu scopul identificării modificărilor celulare anormale de la nivelul colului uterin. În timpul acestuia se va recolta un eșantion mic de celule de pe suprafața colului uterin. Proba este apoi transferată pe o lamelă sau amestecată cu o substanță lichidă (citologie pe bază de lichid) și trimisă la laborator pentru a fi analizată la microscop. Celulele sunt examinate pentru a fi identificate schimbările anormale la nivelul celulelor care pot indica displazie cervicală sau cancer de col uterin.

Recomandarea efectuării testului Papanicolau se bazează pe vârsta pacientei şi pe prezenţa sau absenţa factorilor care cresc riscul apariţiei afecţiunilor ginecologice. Consultaţi-vă medicul pentru a afla cât de des este necesar să efectuaţi acest test.

De cele mai multe ori, modificările anormale ale celulelor de pe colul uterin sunt cauzate de anumite tipuri de papilomavirus uman sau HPV. În cele mai multe cazuri, HPV este cauza principală de cancer de col uterin. La femeile cu vârstă de peste 30 de ani, testul HPV poate fi facut în același timp ca testul Papanicolau. În cazul în care pacienta are până în 26 de ani, este recomandată administrarea vaccinului HPV pentru a preveni infecţia cu HPV care poate provoca, de cele mai multe ori, cancer de col uterin.

De ce este indicat sa faceti testul Babes – Papanicolau

Rolul testului Papanicolau este de a depista eventualele modificări anormale ale celulelor din colul uterin. Depistarea timpurie a acestor modificări și tratarea lor, dacă este necesar, reduc considerabil probabilitatea de a face cancer de col uterin.

Cum vă pregatiti pentru testul Babes – Papanicolau

Inainte de test:

  • Faceți-vă programare atunci când nu sunteți la menstruație deoarece sângele poate interfera cu rezultatul testului.
  • Evitați spălăturile vaginale, utilizarea tampoanelor interne, a ovulelor, spermicidelor etc. cu cel puțin 24 de ore înainte de efectuarea testului.
  • Evitați contactul sexual cu 24 – 48 ore înainte de efectuarea testului.

Este indicat să precizați medicului ginecolog și următoarele aspecte:

  • dacă sunteți însărcinată.
  • dacă aveți în zona genitală dureri, mâncărimi, roșeață, răni, umflături sau secreție vaginală vâscoasă sau urât mirositoare.
  • dacă luați pilule contraceptive.
  • dacă este primul test Papanicolau pe care îl faceți.
  • care a fost prima și ultima zi de menstruație și cât a durat ciclul menstrual.
  • dacă ați suferit intervenții chirurgicale sau alte proceduri cum ar fi radioterapia la nivelul vaginului, colului uterin, uterului sau vulvei.
  • dacă ați efectuat în trecut un test Papanicolau care a avut rezultate anormale

Pentru confortul dumneavoastră este indicat să urinați înainte de efectuarea testului.

Cum se face un test Babes – Papanicolau

Odată ajunsă în cabinetul ginecologic vi se va cere să vă dezbrăcați de la talie în jos și să vă întindeți pe spate pe masa ginecologică, cu picioarele ridicate și așezate pe niste suporturi speciale. Acest lucru permite medicului ginecolog să examineze zona genitală, vaginul și colul uterin.

Medicul folosește un instrument numit specul, care ține vaginul deschis, iar cu o spatulă sau o perie fină, recoltează celule din colul uterin. Proba este apoi transferată pe o lamelă sau amestecată cu o substanță lichidă și trimisă la laborator pentru a fi analizată la microscop.

Ce simtiti în timpul testului Babes – Papanicolau

Cu siguranță vă veți simți mai confortabil în timpul testului dacă sunteți relaxată. Evitați să vă țineți respirația sau să încordați mușchii pentru a nu vă spori disconfortul.

Este posibil să aveți o senzație de disconfort atunci când este introdus speculul, mai ales dacă vaginul este iritat, sensibil sau îngust. De asemenea, este posibil să simțiți o anumită presiune atunci când se recoltează proba.

Riscuri

Sunt foarte puține șanse să aveți probleme în urma efectuării testului Babes – Papanicolau. Foarte rar, poate apărea o mică sângerare, de aceea este indicat să folosiți un tampon zilnic după efectuarea testului.

Rezultate

Testul Babes – Papanicolau se face pentru a detecta apariția unor modificări anormale în celulele colului uterin. Rezultatele sunt de obicei disponibile în o săptămână sau două. Adresați-vă medicului pentru a ști cu exactitate în cât timp veți primi rezultatele.

Clasificare

Rezultat test Papanicolau normal – proba recoltată conține suficiente celule și nu au fost detectate celule anormale.

Rezultat test Papanicolau anormal – proba recoltată nu conține suficiente celule sau au fost detectate celule anormale.

Cateva elemente care pot afecta rezultatul testului Babes – Papanicolau:

  • sânge menstrual pe lamelă: acest lucru poate îngreuna examinarea celulelor cervicale.
  • existența unei infecții vaginale.
  • spălăturile vaginale sau folosirea de creme sau preparate pentru uz ginecologic cu 24 de ore înainte de efectuarea testului.
  • insuficiente celule recoltate.

Cateva sfaturi

Un rezultat normal al testului Babes – Papanicolau nu exclude complet prezența celulelor anormale (displazia cervicală) sau a cancerului de col uterin. Uneori, testul nu depistează celulele anormale chiar dacă acestea sunt prezente (rezultat fals negativ). Dacă totuși ați avut 3 rezultate normale consecutive, se reduce șansa de rezultate fals negative. Există și cazuri în care testul poate indica celule anormale atunci când acestea nu sunt prezente (rezultat fals-pozitiv). Consultați-vă medicul pentru interpretarea rezultatelor testului Papanicolau.

Pacientele cu rezultate ale testului Papanicolau anormale sau cele cu vârsta de peste 30 de ani pot fi testate pentru papilomavirus uman (HPV), o infecție cu transmitere sexuală, care provoacă veruci genitale. Unele tipuri de HPV pot provoca cancer de col uterin. Testul HPV poate sau nu poate fi efectuat în același timp cu testul Babes – Papanicolau. Rezultatele testului HPV poate ajuta medicul să decidă dacă se impun teste sau tratamente suplimentare.

În cazul examenului Papanicolau în mediu lichid, proba este introdusă într-un flacon care conține un mediu special și trimisă la laborator pentru procesare. În plus, testul Babes – Papanicolau în mediu lichid permite testarea concomitenta, din aceeași probă, a prezentei tipurilor HPV (virusul papilloma uman) cu grad ridicat de risc. Totuși, studiile arata ca testele Papanicolau în mediu lichid pot indica mai multe rezultate fals – pozitive față de testul convențional.

Nu este suficientă doar efectuarea unui test Babes – Papanicolau pentru diagnosticarea displaziei cervicale sau a cancerului de col uterin. De cele mai multe ori sunt necesare teste suplimentare, cum ar fi colposcopia sau biopsia cervicală.

Testul Babes – Papanicolau nu este folosit pentru a determina infecțiile cu transmitere sexuală sau alte tipuri de cancer, altele decât cel de col uterin. Dacă se suspectează infecții cu transmitere sexuală, sunt necesare alte teste de specialitate pentru a confirma un diagnostic și anume:

  • Teste pentru vaginita bacteriană
  • Teste pentru herpes genital
  • Teste de sifilis
  • Teste de Chlamydia
  • Teste de gonoree

auto-examinarea vaginală vă poate ajuta să vă cunoașteți mai bine corpul, să știți ce este normal pentru dumneavoastră și să descoperiți simptome precoce de infecții sau alte afecțiuni, dar aceasta nu poate să înlocuiască un examen pelvian regulat și testul Babes – Papanicolau făcut de un medic. Apelați așadar la un specialist ori de câte ori este nevoie!

Sursa text: WebMD
Foto: freeimages.com