Alergiile apar atunci cand sistemul imunitar al unei persoane reactioneaza la o substanta straina (polen, veninul unor insecte, matreata provenita de la animalul de companie, un aliment), care este inofensiva pentru majoritatea oamenilor.
Sistemul imunitar sintetizeaza proteine denumite anticorpi. In cazul persoanelor care sufera de alergii, organismul produce anticorpi impotriva unor substante care nu reprezinta, in sine, un pericol. Gravitatea alergiilor variaza de la o persoana la alta: poate fi vorba despre o iritatie minora sau despre anafilaxie.
Care sunt cauzele aparitiei alergiilor?
Exista factori de risc pentru declansarea alergiilor?
Care sunt simptomele alergiilor?
Care sunt posibilele complicatii ale alergiilor?
Diagnosticul alergiilor
Cum se trateaza alergiile?
Alergie versus raceala
Alergie, sensibilizare, intoleranta
Cum pot fi prevenite alergiile?
Care sunt cauzele aparitiei alergiilor?
Prima etapa in declansarea alergiilor este reprezentata de momentul in care sistemul imunitar confunda o substanta inofensiva cu un potential agresor. In acest caz, sunt sintetizati anticorpi care raman activi impotriva alergenului respectiv. La urmatoarea expunere la acelasi alergen, acesti anticorpi secreta in organism histamina, responsabila pentru simptomele alergiei.
Cei mai frecventi alergeni includ:
Alergeni respiratori: polenul, matreata de la animale, acarienii si mucegaiul;
Alergeni alimentari: arahidele, alte nuci, graul, soia, pestele, fructele de mare, ouale si laptele;
Intepaturi de insecte: albine si viespi;
Medicamente: cel mai frecvent peniciline sau derivati ai penicilinelor;
Exista factori de risc pentru declansarea alergiilor?
Se considera ca au un risc mai mare sa dezvolte alergii persoanele care:
Au un istoric familial de astm sau alergii;
Sufera deja de astm sau de alte boli cu substrat alergic;
Care sunt simptomele alergiilor?
Simptomele alergiilor pot varia mult, in functie de substantele care sunt implicate in declansarea lor, de poarta de intrare in organism si de intensitatea cu care reactioneaza sistemul imunitar.
Febra fanului este o alergie respiratorie cunoscuta si ca rinita alergica si poate determina:
Stranut;
Mancarimi ale nasului, ochilor si in cerul gurii;
Nas infundat sau rinoree;
Alergiile alimentare pot determina:
Gadilaturi in cavitatea bucala;
Umflarea buzelor, limbii, fetei sau gatului;
Urticarie;
Soc anafilactic.
Alergiile la intepaturile de insecte pot determina:
O zona mare de edem in jurul intepaturii;
Mancarimi sau urticarie pe corp;
Tuse, presiune in piept, wheezing, dificultati de respiratie;
Unele tipuri de alergie, inclusiv alergiile alimentare si cele la intepaturile de insecte, pot declansa o reactie severa, denumita anafilaxie. Anafilaxia este considerata o urgenta medicala imediata, care poate conduce foarte rapid la socul anafilactic. Printre simptomele anafilaxiei si socului anafilactic se numara:
Pierderea cunostintei;
O scadere a tensiunii arteriale;
Dificultati severe de respiratie;
Iritatii si eruptii cutanate;
Ameteala;
Puls rapid si slab;
Greata si varsaturi.
Care sunt posibilele complicatii ale alergiilor?
Persoanele alergice sau cu teren alergic au un risc crescut de a dezvolta anumite probleme de sanatate sau complicatii ale bolii:
Sinuzite, otite, pneumonii, mai ales la persoanele cu astm sau cu rinita alergica;
Astm, care este adesea indus de un alergen din mediu;
Diagnosticul alergiilor
In cazul in care esti suspect de alergii, medicul de familie te va indruma catre o consultatie in cabinetul medicului alergolog. Anamneza este o etapa extrem de importanta a consultatiei, in urma careia medicul poate afla ce simptome te supara, ce anume pare sa le declanseze, daca ai deja alte alergii sau daca suferi de afectiuni frecvent asociate alergiilor.
In completarea anamnezei si a examenului clinic, medicul poate recomanda si investigatii suplimentare pentru a afla mai multe informatii despre alergiile pacientului:
Testele cutanate se fac prin expunerea unor mici zone de piele de pe antebrat la diversi alergeni, la ser fiziologic si la histamina (folosita ca martor) si evaluarea reactiei cutanate la fiecare dintre acestia. Disconfortul la care este expus pacientul este minor, iar testul este foarte sigur. E importanta intreruperea tratamentului cu antihistaminice inainte de efectuarea testului;
Testele de sange urmaresc titrul de IgE si prezenta anticorpilor fata de cei mai frecventi alergeni. Exista teste extrem de complexe, care permit evaluarea unui numar foarte mare de alergeni, potrivite persoanelor cu reactii alergice frecvente si in cazul carora nu a putut fi indentificat factorul declansator;
Dieta de eliminare este recomandata in cazul persoanelor cu alergii alimentare neindentificate. Se incearca, intr-o prima faza, eliminarea din dieta a alimentului suspectat de declansarea alergiei, timp de cateva saptamani, in care simptomele ar trebui sa se diminueze pana la disparitie. Apoi, alimentul se reintroduce si se urmareste daca reapar simptomele. In cazul in care exista mai multi alergeni sau alergeni neidentificati, medicul poate recomanda o dieta extrem de restrictiva timp de cateva saptamani, urmata de reintroducerea, pe rand, a cate unui aliment, exact pe tiparul diversificarii clasice a bebelusilor, pana la identificarea alimentului vinovat;
Testele de provocare se efectueaza doar sub supraveghere medicala stricta, intr-o unitate care poate acorda primul ajutor. Practic, pacientului i se administreaza cantitati din ce in ce mai mari din alergenul suspectat, pentru a se evalua modul de reactie. Este un test ceva mai riscant decat altele, dar este considerat a fi cel mai precis mod de a identifica alergiile alimentare.
Cum se trateaza alergiile?
Tratarea alergiilor este un proces complex, care include atat medicatie, cat si schimbari importante ale stilului de viata.
Evitarea alergenilor
Acolo unde este posibil, medicul va recomanda pacientului sa evite substantele despre care stie ca ii declanseaza alergii. Pacientul va exclude din alimentatie ingredientele pe care nu le tolereaza si va evita expunerea la factorii de mediu incriminati.
Sistemele de filtrare si purificare a aerului sunt foarte utile in perioadele in care concentratia de alergeni respiratori este mare. De asemenea, lenjeria de pat speciala impotriva acarienilor si-a dovedit eficienta in ameliorarea simptomelor la persoanele alergice.
Medicatia
In functie de tipul de alergie identificat si de simptomele acesteia, medicul poate recomanda asocierea unui tratament medicamentos care sa reduca inflamatia locala si sa moduleze raspunsul sistemului imunitar. Acesta poate fi prescris sub forma de pastile, siropuri, picaturi pentru nas si ochi, spray-uri nazale etc.
Exista mai multe tipuri de medicamente utilizate in tratarea alergiilor, si ele includ:
Antihistaminice;
Decongestionante;
Corticosteroizi;
Modificatori ai leucotrienelor;
Stabilizatori ai membranei mastocitare;
Anticolinergice
Imunoterapia
In cazul alergiilor grave sau al alergiilor care nu pot fi tinute sub control cu ajutorul medicatiei obisnuite, medicul poate recomanda imunoterapia. Tratamentul presupune injectarea repetata a unor extracte purificate din alergenul respectiv, administrate pe o perioada de cativa ani. Imunoterapia este disponibila, in cazul unor anumiti alergeni, si sub forma unor medicamente sublinguale; ele sunt frecvent folosite in cazul alergiei la polen.
Epinefrina (adrenalina) de urgenta
In cazul persoanelor cu alergii severe, cu alergii multiple sau care au un istoric de anafilaxie, medicul poate prescrie achizitia unei seringi speciale cu epinefrina, de folosit in situatii de urgenta. Una dintre cele mai cunoscute este EpiPenul, utilizat pentru a reduce simptomele pana cand se poate institui tratamentul medical adecvat.
Alergie versus raceala
La adulti, dar mai ales la copii, se pune adeseori problema diferentierii intre o alergie cu simptome respiratorii si o raceala. Ambele evolueaza cu rinoree, stranut si tuse, asadar, uneori poate fi dificil sa le deosebesti. Exista simptome mai putin evidente care te pot ajuta sa faci diferenta. De pilda, alergiile pot determina eruptii cutanate si mancarime in zona ochilor, in timp ce raceala evolueaza cu dureri musculare sau febra.
Tusea este un simptom frecvent in alergii, raceli, astm (care are si el o importanta componenta alergica) si bronsita. Alergiile sezoniere permit o diferentiere mai usoara fata de tusea infectioasa, dar in cazul alergenilor permanenti (fum de tigara, praf, acarieni, poluare), care intretin o tuse cronica, medicul poate avea nevoie de investigatii mai amanuntite pentru a elucida etiologia tusei.
Alergie, sensibilizare, intoleranta
De multe ori pacientii confunda cele 3 procese patologice si folosesc termeni improprii pentru a descrie problema de sanatate cu care se confrunta. Alergia, sensibilizarea si intoleranta sunt diferite prin mecanismul care le declanseaza, chiar daca o parte dintre simptome pot fi comune.
Alergia este o reactie a sistemului imunitar al organismului, in momentul in care este expus la un element nou si inofensiv, dar fata de care se activeaza asa cum ar face-o in momentul expunerii la un agresor;
Sensibilizarea reprezinta accentuarea efectelor normale ale unei subtante. De pilda, cofeina dintr-o cescuta de cafea, tolerata foarte bine de majoritatea persoanelor, poate declansa palpitatii si tremor la unii indivizi;
Intoleranta este diagnosticata atunci cand o anumita substanta declanseaza simptome neplacute, fara ca sistemul imunitar sa fie implicat. De pilda, unele persoane fac diaree cand consuma un anumit aliment sau cand il consuma in cantitate mare.
Cum pot fi prevenite alergiile?
Cea mai buna metoda de prevenire a alergiilor este evitarea alergenului, dar acest lucru nu este posibil intotdeauna. In continuare, cateva sfaturi practice utile in cazul unor anumite tipuri de alergii.
Alergia la acarieni
Evita covoarele, perdelele, tapiteriile, pernele, jucariile din plus si asa mai departe;
Curata frecvent pernele, perdelele sau mobilierul tapitat prin aspirare si spalare la temperaturi ridicate;
Foloseste huse de saltea, pilota si perne antiacarieni;
Foloseste un aspirator cu filtru HEPA;
Sterge regulat suprafetele de praf.
Alergia la animalele de companie
Limiteaza accesul animalului in casa la o zona fara covoare;
Nu permite accesul animalelor in dormitor;
Spala animalul de companie cat de des iti permite medicul veterinar;
Tunde si piaptana patrupedul afara;
Spala frecvent textilele pe care sta patrupedul;
Foloseste filtre de aer;
Imbunatateste ventilatia in locuinta.
Alergia la mucegai
Pastreaza locuinta uscata si bine ventilata;
Renunta la plantele de interior;
Nu usca rufe in casa;
Foloseste un dezumidificator performant;
Evita cladirile in care e umezeala, zonele cu iarba proaspat taiata, frunze uscate, lemn ud.
Alergiile alimentare
Verifica atent eticheta fiecarui produs;
Comunica foarte clar alergia pe care o ai atunci cand mananci la restaurant;
Evita locurile in care exista riscul ca alimentele sa intre in contact unul cu celalalt;
Verifica mereu fiecare fel de mancare, pentru ca ingredientele se pot schimba in timp, iar ele nu sunt mereu listate in meniu.
Rinita alergica
Verifica aplicatiile meteo pentru indicele de polen si evita sa iesi in zilele in care acesta e crescut;
Evita sa usuci rufele afara in perioadele cu indice de polen ridicat;
Tine usile si geamurile inchise in zilele cu mult polen;
Fa dus si schimba hainele imediat ce ai venit de afara;
Evita zonele verzi in perioada de inflorire a plantelor la care esti alergic;
Roaga pe altcineva sa tunda gazonul.
Alergia la intepaturile de insecte
Poarta imbracaminte care acopera cat mai bine pielea;
Mergi incaltat, preferabil cu incaltaminte inchisa cand umbli prin iarba;
Foloseste repelente impotriva insectelor;
Evita parfumurile puternice, care atrag insectele.
Alergiile sunt un grup de afectiuni care pot scadea calitatea vietii pacientilor, dar care afecteaza peste jumatate din populatia tarilor dezvoltate. Prin urmare, este important sa beneficiezi de un diagnostic precis si de sfaturi eficiente pentru a le gestiona. Nu ezita sa contactezi specialistul atunci cand este nevoie.
Colica biliara, denumita adesea, in mod popular, criza de bila sau criza de fiere, reprezinta acea senzatie dureroasa intensa, situata in zona corespunzatoare vezicii biliare de la nivelul peretelui abdominal si aparuta, cel mai adesea, ca urmare a obstructiei cailor biliare. De cele mai multe ori, obstructia este produsa de catre calculii biliari, stare patologica ce poarta numele de litiaza biliara. Tabloul clinic din colica biliara, desi culminat de durere, este alcatuit din semne si simptome diverse.
Afla, in cele ce urmeaza, ce este colica biliara, de ce apare litiaza, cum se produce obstructia cailor biliare, care este tabloul clinic si cum se poate diagnostica si trata colica biliara.
Ce este colica biliara (criza de bila)
Cauze colica biliara – litiaza
Calculi biliari – cand apar si cum produc colica biliara
Semne si simptome colica biliara (criza biliara)
Diagnostic si tratament colici biliare
Regim alimentar colica biliara
Ce este colica biliara (criza de bila)
Prin colica se intelege o durere abdominala de intensitate crescuta, violenta, cu caracter spasmodic, determinata de contractia brusca a musculaturii peretilor cailor de excretie a bilei.
Aceasta durere puternica apare atunci cand, pe traiectul ductelor de excretie, se regaseste situat un calcul biliar si, astfel, peretii ductali se contracta asupra unei structuri dure, inextensibile. Calculul este format la nivelul vezicii biliare si, atunci cand este eliminat, durerea dispare.
Ce este colecistul (vezica biliara)
Colecistul, denumit si vezica biliara, reprezinta un organ cavitar care depoziteaza bila (fierea) in perioadele dintre mese si care, prin contractia peretilor, evacueaza bila in perioadele digestive, atunci cand este nevoie de ea.
Ce este bila
Bila (sau fierea) este un lichid vascos, de culoare galben-verzuie, secretat de catre celulele hepatice si depozitat la nivelul vezicii biliare. Rolul bilei este de a participa la procesele de digestie si absorbtie a grasimilor.
Cauze colica biliara – litiaza
In cazul colicii biliare, etiologia este unica si extrem de sugestiva. Astfel, daca s-a depistat ca durerea abdominala resimtita este de tip colicativ si zona corespunde situarii vezicii biliare, cu siguranta este prezenta litiaza biliara.
Prin litiaza se intelege acumularea calculilor biliari atat la nivelul cavitatii vezicii biliare, cat si in ductele de excretie ale bilei sau chiar la nivelul canalelor hepatice.
Colica biliara si, implicit, litiaza biliara nu apar in randul intregii populatii. Astfel, anumite categorii de persoane se pot afla la risc pentru dezvoltarea acestei afectiuni. Printre principalii factori de risc ce cresc susceptibilitatea aparitiei colicii biliare se afla:
Sexul – femeile sunt mai predispuse decat barbatii;
Varsta – litiaza biliara si durerea colicativa apar, cel mai adesea, dupa varsta de 40 de ani;
Istoricul familial – exista o sansa mai mare de producere a litiazei biliare la persoanele care au in familie cel putin o ruda de grad I care a suferit de aceasta patologie;
Supraponderalitatea sau chiar obezitatea;
Afectiunile sistemului digestiv (ex: boala Crohn);
Dieta bogata in grasimi, fainoase si zahar rafinat;
Calculi biliari – cand apar si cum produc colica biliara
Calculii biliari reprezinta niste depuneri solide, multiple, adesea formate din colesterol, si care se acumuleaza la nivelul vezicii biliare. In mod normal, acestia se pot dezvolta sau acumula treptat si pot stagna (litiaza biliara veziculara), fara a produce vreo manifestare clinica ce ar putea indica prezenta lor.
Totusi, atunci cand cel putin un calcul se deplaseaza de la nivelul cavitatii vezicii biliare si, odata cu secretia biliara, ajunge in unul din ductele de excretie ale bilei (ex: litiaza coledociana), acesta poate obstrua ductul si poate determina aparitia durerilor colicative.
Semne si simptome colica biliara (criza biliara)
Dupa cum ii sugereaza si numele, simptomul central din tabloul clinic al colicii biliare este durerea.
Aceasta poate fi perceputa, la inceput, ca o durere abdominala superioara, situata in principal in spatiul subcostal drept (hipocondrul drept), care poate sa iradieze spre umarul drept. Poate fi insotita de fenomene digestive (varsaturi, gust amar in gura, eructatii, balonari).
In unele cazuri, mai avansate, prin obstructia canalelor biliare si in special a coledocului, poate aparea icterul verdinic (culoare galben-verzui a pielii).
Durerea situata in cadranul superior abdominal poate fi confundata cu o durere de cauza gastrica, pancreatica sau cu afectiunea denumita colecistita acuta.
Totusi, spre deosebire de acestea, durerea colicativa din criza de bila dispare de la sine, fara a necesita tratament, atunci cand calculul a depasit zona in care a produs obstructia.
In cazul in care calculul nu a fost eliminat in mod spontan, tratamentele uzuale nu au efect asupra crizei de bila, astfel ca durerea va inceta doar in urma inlaturarii obstacolului.
Diagnostic si tratament colici biliare
La primele semne ale unei dureri de tip colicativ in zona abdominala, este important ca pacientul sa fie vazut cat mai curand de un medic gastroenterolog. Acesta va putea prelua istoricul medical, atat personal, cat si familial, si va efectua un examen fizic complet.
Pentru a putea afla cu certitudine daca este prezenta litiaza biliara, care ar fi putut produce durerea specifica unei crize de bila, este nevoie de confirmare imagistica.
Adesea, pentru confirmarea imagistica a prezentei calculilor, se foloseste ecografia abdominala. Prin intermediul acesteia, se pot vizualiza atat colecistul, cat si caile biliare.
Atunci cand imaginea nu este clara sau este nevoie de o calitate superioara a imaginii, se poate apela la un examen CT sau chiar RMN.
Ulterior, dupa confirmarea diagnosticului de colica biliara si, implicit, de litiaza biliara, este necesar sa fie stabilit planul terapeutic.
Cel mai adesea, tratamentul din litiaza biliara consta in colecistectomie (inlaturarea completa a colecistului), prin tehnica laparoscopica. Riscurile asociate sunt mai mici decat in cazul unei interventii clasice, iar recuperarea este una rapida.
Atunci cand aceasta tehnica nu este posibila, se foloseste metoda clasica de interventie chirurgicala.
De asemenea, in cazul in care pacientul refuza interventia chirurgicala sau aceasta ar presupune un risc considerabil asupra sanatatii, calculii pot fi inlaturati prin metode minim invazive (cu riscul aferent de reaparitie a litiazei biliare).
Complicatii
Complicatiile colicii biliare sunt cauzate de acumularea de calculi sau migrarea acestora pe unul din ductele biliar, hepatic sau canal coledoc.
Icterul mecanic, adica blocarea secretiei biliare insotita de reflux biliar, poate afecta functia ficatului pana la insuficienta hepatica daca nu se intervine de urgenta pentru eliminarea calculilor care obstrueaza canalele de excretie biliara. Prezenta calculilor la nivelul zonei de iesire a coledocului in duoden, poate afecta grav pancreasul, determinand pancreatita acuta.
Peritonita acuta. Acumularea excesiva a calculilor in vezicula biliara, poate duce la perforatii ale acesteia si, intregul continut biliar, extrem de acid, produce lezarea tesuturilor din jur si apoi infectarea peritoneului, patologie denumita peritonita acuta.
Regim alimentar colica biliara
Intrucat vezica biliara, sucul biliar si caile biliare sunt implicate in digestia si absorbtia lipidelor, iar litiaza este, cel mai adesea, rezultatul acumularii calculilor din colesterol, dieta adoptata are un impact semnificativ asupra riscului de aparitie a crizei de bila.
Reducerea consumului de lipide saturate, a zaharului procesat si a carbohidratilor regasiti in paine alba si paste, precum si cresterea consumului de fibre pot fi pasi cruciali in limitarea probabilitatii pentru dezvoltarea litiazei biliare.
Astfel, colica biliara poate fi o stare patologica responsabila pentru un grad de disconfort considerabil. Chiar daca se produce eliminarea spontana a calculului biliar responsabil pentru durerea de tip colicativ, un alt calcul poate obstrua caile biliare. Prin urmare, este esential ca, inca de la primele semne ale colicii, simptomatologia sa fie adresata medicului gastroenterolog.
Varicele sau venele varicoase sunt vene care au suferit o dilatare accentuata. Acestea sunt caracteristice bolii varicoase si pot aparea in cadrul insuficientei venoase. Localizarea acestora poate fi in orice zona a corpului, dar sunt mai frecvente la nivelul membrelor inferioare. Varicele sunt observate sub piele, fiind bine evidentiate si avand un traiect sinuos. Majoritatea celor care acuza prezenta varicelor sunt femeile, acestea avand o predispozitie pentru dezvoltarea acestei patologii.
Cauzele varicelor
Simptomele varicelor
Diagnosticarea varicelor
Complicatiile varicelor
Tratamentul varicelor
Recomandari pentru prevenirea varicelor
Cauzele varicelor
Venele prezinta o serie de valve care au rolul de a facilita intoarcerea sangelui la inima. In cazul in care aceste valve se deterioreaza, intoarcerea sangelui la inima este ingreunata. Astfel, sangele stagneaza la nivelul venelor, ceea ce conduce la dilatarea acestora. In timp, dilatarea devine permanenta si creste riscul aparitiei complicatiilor. In acest fel apar varicele. Evolutia acestei afectiuni se concretizeaza prin distructia peretelui venos.
La debutul acestei afectiuni, sangele in exces de la nivelul venelor poate refula in capilare (vase de sange de calibru mic). La randul lor, capilarele se dilata si devin vizibile. Acest semn este cunoscut sub denumirea de telangiectazie sau vene „in panza de paianjen”.
Varicele pot avea cauza genetica sau pot fi favorizate de anumiti factori. In cele mai multe dintre situatii, factorul principal este reprezentat de ortostatismul prelungit. In ortostatism, intoarcerea venoasa este ingreunata, ca urmare a gravitatiei. Alti factori pot fi reprezentati de:
Telangiectaziile nu sunt insotite de alte simptome. De obicei, acestea sunt rosiatice sau albastrui. Apar majoritar la nivelul membrelor inferioare, dar pot aparea si pe fata sau pe alte zone ale corpului.
Diagnosticarea varicelor
Consultul medical este indicat a se efectua cat mai devreme de la observarea primelor simptome. Medicul va efectua o anamneza detaliata, un examen clinic si va cere realizarea investigatiilor necesare. Anamneza are rolul de a releva detalii privind istoricul medical, stilul de viata, mediul de lucru, tratamentele pe care le urmeaza pacientul.
Pentru a determina prezenta venelor varicoase, medicul poate recomanda o ecografie Doppler. Aceasta investigatie nu este invaziva si nu doare. Este usor de efectuat si nu necesita o pregatire speciala. Prin intermediul ecografiei Doppler, medicul observa care este structura venelor si modul in care decurge circulatia sangelui.
Complicatiile varicelor
Prezenta varicelor poate determina si aparitia unor complicatii, daca nu sunt tratate corespunzator. Astfel, pacientii pot prezenta:
ulcer varicos;
tromboza (care poate conduce la embolie pulmonara);
Pentru a preveni aparitia acestor complicatii, este esential a te adresa medicului de la aparitia primelor simptome.
Tratamentul varicelor
Tratamentul este stabilit in functie de particularitatile fiecarui pacient: varsta, alte afectiuni asociate, istoric medical. Urmarea tratamentului recomandat este importanta pentru a preveni complicatiile.
Pozitii care faciliteaza intoarcerea venoasa
Daca simptomele nu sunt accentuate, medicul poate indica adoptarea unor tehnici care faciliteaza intoarcerea venoasa. Astfel, daca petreci mult timp in ortostatism (stand in picioare), este indicat ca de minimum 3 ori pe zi, timp de 15 minute, sa stai in decubit (culcat la orizontala) cu picioarele ridicate pe o perna. In situatia in care nu ai aceasta disponibilitate, este suficient sa efectuezi cateva miscari de flexie ale picioarelor. Daca stai mult timp pe scaun, poti face pauza la intervale de 30 de minute pentru a efectua cateva exercitii sau a face cativa pasi.
Ciorapi de compresie
Exista si varianta purtarii ciorapilor de compresie. Acestia sunt alcatuiti dintr-un material elastic, care creeaza compresie asupra musculaturii si a vaselor de sange. Prin aceasta actiune este favorizata intoarcerea sangelui venos. Ciorapii de compresie sunt eficienti daca sunt purtati in fiecare zi.
Scleroterapia
Scleroterapia este o tehnica destul de des folosita in tratarea varicelor. Aceasta presupune injectarea unei solutii sclerozante in venele varicoase. Solutia determina aparitia unui proces inflamator la nivelul venei, care va duce la colapsarea venei si obstruarea circulatiei. In acest fel, sangele nu mai circula prin acea vena, circulatia fiind preluata de catre venele sanatoase din vecinatate. In timp, aspectul inestetic al varicelor sau al telangiectaziilor va disparea ca urmare a resorbtiei acestora.
Ablatia termala
Scopul acestei tehnici terapeutice este acela de a leza venele varicoase, determinand retractia si obturarea acestora. Pot fi folosite atat lumina emisa de un laser, cat si energia emisa prin radiofrecventa. Aceasta energie termica degradeaza peretele venos. La fel ca si in cazul scleroterapiei, sangele este preluat de venele din vecinatate, astfel incat circulatia nu este afectata.
Daca vena e voluminoasa se foloseste laserul endovenos, considerata cea mai moderna metoda minim-invaziva de tratament al varicelor. Laserul are capacitatea de a inchide termic vena varicoasa, tratand astfel cauza varicelor. Procedeul se face sub anestezie locala. Actionand din interiorul venei, sub control ecografic, nu raman cicatrici si nu exista durere postoperator, iar pacientul poate parasi spitalul in cateva ore pe propriile picioare.
Microflebectomia varicoasa
Microflebectomia varicoasa este o tehnica chirurgicala minim invaziva. Aceasta presupune excizia formatiunilor varicoase dupa practicarea unor incizii mici, de cativa milimetri. Ulterior, inciziile sunt inchise. Dupa efectuarea operatiei, este recomandata purtarea ciorapilor de compresie pentru cel putin 2 saptamani.
Folosirea aburului
In cadrul acestei metode, este introdus un cateter la nivelul venei. Acesta emite abur care determina ocluzia venoasa.
Aplicarea unui adeziv medical
Pentru a determina inchiderea venei varicoase este introdus un adeziv care faciliteaza adeziunea peretilor. In acest fel, lumenul venei se inchide.
Aceste tratamente prezinta multiple avantaje:
au o durata scurta de realizare;
recuperarea este rapida;
nu prezinta complicatii importante;
rezultatele estetice sunt satisfacatoare.
Cu toate acestea, exista situatii cand nu pot fi efectuate:
varicele sunt prezente imediat sub piele (exista riscul de arsuri in cazul tehnicilor ce folosesc energia termica);
in cazul in care femeia este insarcinata.
Recomandari pentru prevenirea varicelor
Varicele pot fi prevenite sau cel putin evolutia acestora poate fi incetinita prin adoptarea unui stil de viata sanatos si deprinderea unor obiceiuri.
Prevenirea obezitatii
Mentinerea unei diete echilibrate din punct de vedere nutritional impiedica instalarea obezitatii, care reprezinta un factor de risc major. Un alt rol important il au exercitiile fizice. Acestea au si avantajul de a favoriza intoarcerea venoasa, deoarece in timpul efectuarii lor, apare contractia musculara. Prin contractie, muschii comprima venele si faciliteaza circulatia sangelui.
Evitarea ortostatismului prelungit
Ortostatismul ingreuneaza intoarcerea sangelui de la nivelul venelor membrului inferior. Daca nu este posibil a reduce durata in care stai in picioare, incearca sa schimbi pozitia si sa efectuezi cativa pasi la intervale regulate.
Adoptarea unor pozitii care faciliteaza intoarcerea venoasa
O postura care faciliteaza intoarcerea venoasa este cea in decubit, cu picioarele ridicate. De asemenea, este recomandata evitarea pozitiilor care ingreuneaza circulatia sanguina. Dintre acestea fac parte: statul in sezut picior peste picior, statul prelungit pe scaun. Purtarea incaltamintei cu toc pentru perioade indelungate constituie un alt element care perturba circulatia venoasa.
Bibliografie:
www.bassmedicalgroup.com, https://www.bassmedicalgroup.com/vein-center-blog/3-different-types-of-varicose-veins, accesat la data 17.02.2022
www.betterhealth.vic.gov.au, https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/varicose-veins-and-spider-veins#prevention-of-varicose-veins-and-spider-veins, accesat la data 17.02.2022
www.nhlbi.nih.gov, https://www.nhlbi.nih.gov/health-topics/varicose-veins, accesat la data 17.02.2022
www.healthdirect.gov.au, https://www.healthdirect.gov.au/varicose-veins, accesat la data 17.02.2022
www.medlineplus.gov, https://medlineplus.gov/varicoseveins.html, accesat la data 17.02.2022
www.hopkinsmedicine.org, https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/varicose-veins, accesat la data 17.02.2022
Insuficienta renala este o afectiune renala care determina ca acest organ pereche sa nu mai functioneze la capacitatea sa optima si sa nu mai reuseasca sa isi îndeplineasca eficient functia de eliminare a substantelor toxice si a excesului de apa din organism. Insuficienta renala determina afectarea altor organe; de aceea, este foarte important sa stii care sunt cauzele care o determina si cand este momentul sa mergi la medic.
Rolul rinichilor in organism
Ce este insuficienta renala?
Tipuri de insuficienta renala
Stadializarea insuficientei renale
Cauzele insuficientei renale
Insuficienta renala – simptome
Insuficienta renala – diagnostic
Tratamentul insuficientei renale
Cum poate fi prevenita insuficienta renala?
Rolul rinichilor în organism
In mod normal, in cazul unui adult sanatos, rinichii filtreaza zilnic aproximativ 200 litri de sange si produc in jur de 2 litri de urina. Functiile pe care le indeplinesc pot fi rezumate astfel:
Elimina reziduurile generate de metabolizarea nutrientilor, in vederea producerii de energie, necesara functionarii organismului;
Elimina excesul de apa;
Regleaza concentratia mineralelor din organism (calciu, sodiu, potasiu), permitand functionarea corecta a sistemelor si organelor si mentinand homeostazia;
Produc hormoni esentiali pentru functionarea organismului: eritropoetina, implicata in reinnoirea globulelor rosii, respectiv renina, implicata in reglarea volumului de sange circulant si a tensiunii arteriale.
Ce este insuficienta renala?
Insuficienta renala mai este denumita si boala cronica de rinichi, abreviata BCR. Ea reprezinta o scadere de diferite grade a capacitatii de filtrare a plasmei de catre rinichi. Ca urmare a acestei deficiente de functionare, produsii toxici se acumuleaza la nivelul organismului si determina afectarea altor sisteme si organe.
Tipuri de insuficienta renala
Exista doua tipuri principale de insuficienta renala: cea acuta si cea cronica. Simptomele, evolutia bolii si optiunile de tratament sunt diferite pentru fiecare dintre ele.
Insuficienta renala acuta se produce prin scaderea brusca a functiei rinichilor.
Insuficienta renala cronica apare daca alterarea functiei renale se mentine timp de minimum 3 luni.
Stadializarea insuficientei renale
Stadiile insuficientei renale cronice sunt numerotate de la 1 (forma cea mai usoara) la 5 (cea mai severa). Rata de filtrare glomerulara este indicatorul care permite aceasta stadializare si care oglindeste cat de bine functioneaza rinichii.
Stadiul 1 este caracterizat de o rata de filtrare glomerulara mai mare sau egala cu 90. Nu exista, inca, simptome sau complicatii, dar exista o afectare a functiei renale. Boala poate fi controlata si incetinita prin alimentatie sanatoasa, exercitiu fizic, renuntarea la tutun sau alcool.
Stadiul 2 este caracterizat de o rata de filtrare glomerulara intre 60 si 89. Deteriorarea renala este mai usor detectabila, dar controlabila cu ajutorul unui stil de viata sanatos si al controlarii bolilor cardiovasculare si inflamatorii.
Stadiul 3 este caracterizat de o rata de filtrare glomerulara între 30 si 59; afectarea renala este suficient de importanta incat sa apara si primele simptome de boala: umflarea mainilor si picioarelor, modificari ale urinei, durere locala.
Stadiul 4 este caracterizat de o rata de filtrare glomerulara de 15-29; simptomele mentionate mai sus se mentin si se agraveaza si li se adauga anemia, cresterea tensiunii arteriale si afectarea osoasa. Tratamentul este vital pentru incetinirea progresiei bolii.
Stadiul 5 are o rata de filtrare glomerulara mai mica de 15. Se considera, in acest caz, ca functia renala este complet pierduta si ca este nevoie fie de dializa, fie de transplant de rinichi, pentru supravietuire.
Cauzele insuficientei renale
Exista o multime de cauze care pot declansa insuficienta renala:
Glomerulonefrita
Diabetul zaharat de tip I sau II, care conduce la aparitia nefropatiei diabetice
Hipertensiunea arteriala necontrolata
Boala polichistica renala ereditara
Administrarea, pe perioade indelungate, a antiinflamatoarelor nesteroidiene (acetaminofen si ibuprofen)
Ateroscleroza, care determina aparitia infarctului renal ischemic
Obstructia cailor urinare de catre calculi, structuri, tumori sau adenomul de prostata
Boli vasculare inflamatorii: arterita, vasculita
Scaderea volumului de sange de filtrat prin hemoragii masive, deshidratare, scaderea tensiunii arteriale sau insuficienta cardiaca si alte evenimente cardiace majore.
Insuficienta renala – simptome
Simptomele insuficientei renale sunt diferite in functie de tipul de boala: acuta sau cronica.
Insuficienta renala acuta
In cazul insuficientei renale acute, simptomele specifice sunt reprezentate de:
Oboseala, letargie, agitatie, crampe, edem cerebral, convulsii, inconstienta, coma uremica
Anemie si sindroame hemoragipare
Imunodepresie
Eruptii cutanate, echimoze, purpure
Cresterea frecventei urinarilor, dar scaderea cantitatii de urina si eventual prezenta sangelui in urina
Edeme la nivelul fetei (palpebrale), mainilor si picioarelor.
Insuficienta renala cronica
In cazul insuficientei renale cronice, simptomele lipsesc pana in momentul in care functia renala scade la aproximativ 25%, faza considerata tardiva in evolutia bolii. Printre simptome, enumeram:
Umflarea mainilor, picioarelor si fetei din cauza acumularii lichidului in exces in organism
Crampe musculare, amorteala cu furnicaturi, insomnie, dureri de cap, confuzie
Colorarea in galben a pielii, prurit (mancarimi) cutanate
Urini reduse cantitativ, nicturie (urini mai frecvente noaptea), posibil urini cu sange, leucocite, bacterii in functie de boala care a generat insuficienta renala cronica.
Insuficienta renala – diagnostic
Primul pas spre diagnosticarea insuficientei renale este reprezentat de analizele de sange si urina. Se vor determina: albumina si creatinina urinara, hemoleucograma, ureea serica, BUN, clearance-ul creatininei, creatinina, rata de filtrare glomerulara si ionograma.
Investigatiile trebuie completate de examenele imagistice: ecografie renala, CT si rezonanta magnetica nucleara, in functie de recomandarea medicului.
In anumite cazuri, se recomanda efectuarea unei biopsii renale, a unei pielografii retrograde sau a unei scintigrafii renale.
Tratamentul insuficientei renale
Tratamentul difera in functie de tipul de insuficienta renala de care sufera pacientul.
Insuficienta renala acuta
Se urmareste indepartarea cauzei care a determinat afectarea functiei renale si sustinerea organismului pana la vindecarea rinichiului si restabilirea functiei acestuia:
Restabilirea volemiei (a volumului de sange circulant) prin oprirea hemoragiei si hidratarea corespunzatoare
Echilibrarea hidroelectrolitica si stabilizarea tensiunii arteriale la o valoare sanatoasa
Tratamentul cauzelor cardiovasculare, a diabetului sau al infectiilor renale
Eliminarea calculilor renali, obstructiilor sau tumorilor tractului urinar sau prostatei, daca ele exista.
Tratamentul glomerulonefritelor acute sau altor afectiuni care au generat sau intretin deterioarea functiei renale
Dializa peritoneala si hemodializa suplinesc functia renala, in cazul in care rata de filtrare glomerulara scade periculos de mult si rinichiul nu poate elimina reziduurile din sange.
Insuficienta renala cronica
Tratamentul insuficientei renale cronice variaza in functie de stadiul bolii. In stadiile incipiente, este suficient sa iti modifici stilul de viata, prin adoptarea unui regim alimentar hipoproteic, a unui program de exercitii fizice si corectarea afectiunilor preexistente, de tipul hipertensiunii arteriale, lupusului sistemic sau al diabetului zaharat. Desi nu par mare lucru, aceste schimbari sunt suficiente pentru a incetini mult progresia bolii.
In fazele avansate, se pune problema dializei sau a transplantului renal.
Dializa
Dializa presupune filtrarea sangelui in mod artificial, pentru suplinirea functiei renale. Se poate opta pentru dializa peritoneala sau pentru hemodializa, in functie de recomandarile medicului si de particularitatile fiecarui caz medical.
Transplantul renal
Pentru transplant, este necesara existenta unui donator compatibil cu receptorul. Se fac numeroase teste care sa confirme aceasta compatibilitate, pentru a creste sansele de reusita.
Regimul alimentar in insuficienta renala
Regimul alimentar este de importanta vitala, in cazul insuficientei renale, prima masura recomandata fiind sa se opteze pentru o dieta hipoproteica, cel putin in primele faze ale bolii.
Uneori, este necesara limitarea aportului de sodiu si potasiu, de glucide si/sau de lichide, de fosfor si magneziu. Pe de alta parte, se recomanda suplimentarea aportului de calciu, de fier si, doar in cazurile avansate, de proteine.
Cum poate fi prevenita insuficienta renala?
O atitudine preventiva este intotdeauna de dorit, ea constand in controlul greutatii, un stil de viata sanatos, o alimentatie corecta, exercitiu fizic regulat si vizite medicale periodice.
Pentru incetinirea evolutiei bolii si prevenirea complicatiilor, se recomanda:
Monitorizarea si mentinerea in parametri normali a tensiunii arteriale
Respectarea tratamentelor pentru alte afectiuni
Renuntarea la fumat si alcool
Evitarea excesului de medicamente, chiar daca sunt eliberate fara prescriptie medicala
Tratarea prompta a oricaror infectii urinare sau altor afectiuni renale cronice cu potential evolutiv.
Bibliografie:
Feather, Adam, D. Randall, M. Waterhouse, Kumar and Clarks Clinical Medicine, Editura Elsevier Books, 2020
Cunoscuta si sub denumirea de pojar, rujeola este considerata una dintre bolile copilariei, dar lucrurile nu stau chiar asa, caci ea poate afecta si adultii si poate genera o simptomatologie grava, chiar la mult timp dupa infectie.
Ce este rujeola?
Rujeola – transmitere si simptome
Complicatii in rujeola
Rujeola – diagnostic si tratament
Care este prognosticul in cazul infectiei cu virusul rujeolic?
Cum se previne rujeola?
Ce este rujeola?
Rujeola este o infectie virala foarte contagioasa, cauzata de un Morbillivirus din familia Paramyxovirus. Boala a fost prima cauza de deces la copiii cu varste mai mici de 5 ani, inainte de anul 1963, cand s-a introdus vaccinarea impotriva rujeolei. In perioada dinaintea vaccinarii, se inregistrau 2.6 milioane decese anuale, cauzate de rujeola.
Desi vaccinul este disponibil pe piata de ceva vreme, inca exista un numar incredibil de mare de decese, aparute in special la copiii mai mici de 5 ani.
Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, anual, mor peste 140.000 persoane din cauza pojarului.
In Romania, rata de deces din cauza rujeolei este de 4 la mie, cifrele inregistrate anual demonstrand ca, in tara, ne confruntam cu o epidemie de rujeola.
Rujeola – transmitere si simptome
Virusul rujeolic are o durata de viata de peste 2 ore in aer sau pe suprafete si infecteaza peste 90% dintre persoanele susceptibile. Transmiterea se face, cel mai adesea, prin aerul contaminat cu picaturile de saliva sau prin secretiile persoanei infectate, dar poate fi luat si de pe suprafete.
Perioada de incubatie variaza intre 10 si 14 zile, timp in care virusul este localizat si se multiplica in faringe. Din pacate, boala este contagioasa timp de 5-6 zile inainte de aparitia simptomelor si inca 5-6 zile dupa primele semne clinice, astfel ca riscul de contaminare este foarte mare.
Initial, cand vorbim despre rujeola, simptomele sunt cele ale unei infectii respiratorii: febra, tuse seaca, secretii nazale apoase, durere de gat si conjunctivita. Starea generala este modificata, iar febra care poate creste pana spre 40 de grade Celsius poate fi insotita de dureri musculare sau de cap. Spre finalul etapei prodromale, apare si semnul Koplik, considerat specific pentru rujeola, care consta in aparitia unor puncte albe cu centrul alb-albastrui, in cavitatea bucala. Aceasta faza, denumita faza prodromala, poate dura timp de 2-3 zile si este urmata de etapa eruptiei cutanate.
In etapa a treia a bolii, apare eruptia cutanata, sub forma unor pete rosii de mici dimensiuni, unele dintre ele usor denivelate. Acestea apar mai intai la nivelul fetei, gatului, bratelor si pieptului si apoi se extind pe toata suprafata corpului. Unele pete sunt suficient de mari incat sa se alature celor din vecinatate, astfel ca pielea de pe corp capata un aspect iritat. Aparitia petelor este insotita de pusee febrile de 40-41 grade Celsius, care dureaza intre 3 si 5 zile, dar se pot prelungi.
Complicatii in rujeola
In cazul copiilor cu sistem imunitar fragil sau al persoanelor expuse la o incarcatura virala foarte mare, este posibila aparitia complicatiilor, consecutiv infectiei cu virusul rujeolic. Statistic, se considera ca aceste complicatii apar la aproximativ 30% dintre persoanele infectate:
Otita medie bacteriana, care poate evolua pana in punctul pierderii auzului
Laringita si bronsita: pustulele din cavitatea bucala sunt extinse in tractul respirator si se pot suprainfecta
Pneumonie, care apare frecvent ca o complicatie a rujeolei si care poate fi fatala, in special la copiii de varsta mica
Encefalita postrujeolica, denumita panencefalita sclerozanta subacuta, apare la 1 din 1000 cazuri, la ani de zile dupa infectia cu virusul rujeolic, si este fatala
La gravidele infectate, rujeola determina avort, nastere prematura, greutate redusa la nastere si deces.
Rujeola – diagnostic si tratament
Boala poate fi diagnosticata simptomatic, in fazele mai avansate, sau prin teste de sange, exsudat faringian sau test de urina. Tabloul clinic este destul de expresiv, mai ales dupa aparitia semnului Koplik sau a eruptiei cutanate caracteristice.
Rujeola versus rubeola
Desi ambele sunt considerate boli ale copilariei, cu transmitere pe calea aerului, si sunt contagioase cu zile bune inainte de aparitia primelor simptome, rubeola este considerata o afectiune usoara, ale carei semne clinice – eruptie usoara si adenopatie – se remit de la sine.
Din pacate, la femeile gravide, si rubeola este teratogena si poate determina avort spontan sau defecte congenitale. Prin urmare, este important ca mai ales femeile care, din cauza locului de munca, sunt expuse riscului de a contacta rubeola, sa fie la zi cu vaccinurile.
Cum se trateaza rujeola?
Fiind o boala virala, rujeola nu beneficiaza de un tratament specific, ci doar de tratament simptomatic.
Pentru persoanele nevaccinate, cu expunere cunoscuta la virus, mai ales in cazul sugarilor, se recomanda vaccinarea in termen de 72 ore. In acest caz, boala poate fi evitata complet sau se poate asigura o forma cu evolutie usoara, fara risc de complicatii.
In cazul femeilor însarcinate, al copiilor foarte mici sau al persoanelor care sufera de o forma de imunosupresie, se recomanda administrarea de imunoglobulina specifica. Protocolul medical sustine ca administrarea imunoglobulinei in decurs de 6 zile dupa contactul cu virusul poate preveni boala sau poate favoriza aparitiei unei forme usoare.
Tratamentul simptomatic consta in antitermice si antiinflamatorii, aspirina fiind interzisa la copii. In cazul in care iritatia orala si cea cutanata sunt foarte intense, se pot administra analgezice usoare. De asemenea, daca este necesar, se pot prescrie medicamente simptomatice pentru tuse.
In cazul copiilor cu imunitate slabita, cu varsta mai mare de 1 an, se recomanda un supliment de 200.000 UI vitamina A.
Hidratarea adecvata, repausul la pat, suplimentele cu zinc si cu vitamina C si D sunt, de asemenea, utile in vindecarea mai rapida.
In cazurile mai severe, cu suprainfectie bacteriana, medicul va decide administrarea de antibiotic.
Care este prognosticul in cazul infectiei cu virusul rujeolic?
Rujeola afecteaza persoane de orice varsta, iar complicatiile pot aparea, de asemenea, indiferent de varsta pacientului.
Copiii beneficiaza de imunitate pasiva primita de la mama, dar, in cazul bebelusilor care nu sunt alaptati, aceasta este considerata insuficienta, la 2-3 luni dupa nastere. Cel mai mare risc de aparitie a complicatiilor il au copiii nevaccinati, cu varsta mai mica de 5 ani.
In cazul persoanelor sanatoase, prognosticul este considerat, in general, bun, mortalitatea fiind de 2-4 la mie. Pe de alta parte, metodele de preventie sunt menite sa protejeze categoriile vulnerabile, cum sunt gravidele sau bebelusii prea mici pentru a fi vaccinati.
Cum se previne rujeola?
Vaccinarea si administrarea rapelului, conform schemei nationale de vaccinare, asigura o eficienta de 95% impotriva infectiei cu virusul rujeolic. In cazul gravidelor care calatoresc in zone cu risc epidemic, al persoanelor cu boli autoimune sau care primesc medicatie imunosupresoare, se recomanda administrarea unei doze suplimentare de vaccin, pentru o protectie adecvata.
In cazul adultilor care nu stiu daca au fost vaccinati în copilarie, se recomanda efectuarea unei doze primare si a rapelului, pentru o protectie completa.
La copii, vaccinarea consta in administrarea a doua doze: prima dintre ele la implinirea varstei de un an si a doua, intre 5 si 7 ani. In contextul epidemiei de rujeola, prima doza se poate administra la 9 luni, urmata de doza de la 1 an (12-15 luni) si de rapel (4-5 ani).
Avand in vedere faptul ca, in medie, 1 din 4 pacienti diagnosticati cu rujeola are nevoie de spitalizare, iar boala afecteaza deopotriva adultii susceptibili si copiii si poate genera complicatii si multi ani mai tarziu, este nedrept sa o descriem ca fiind o simpla boala a copilariei. E de retinut faptul ca unica metoda sigura de preventie este vaccinarea.
Stilul de viata stresant, regimul alimentar haotic si chiar administrarea unor medicamente pot afecta simtitor sanatatea tractului digestiv. Printre cele mai frecvente boli ale stomacului se numara diferitele tipuri de gastrita. Afla care sunt manifestarile acestei afectiuni, cum poate fi ea depistata, dar si care sunt metodele de tratament disponibile.
Ce este gastrita si cate tipuri de gastrita exista?
Cauzele gastritei
Criza de gastrita – simptome si complicatii
Metode de diagnostic
Tratamentul in gastrita
Ce este gastrita si cate tipuri de gastrita exista?
Atunci cand are loc inflamarea sau iritarea mucoasei stomacului, vorbim despre diagnosticul de gastrita. Aceasta afectiune nu este neaparat una severa, insa, daca ramane netratata pentru multa vreme, poate evolua catre complicatii precum ulcerul. Mucoasa gastrica este o membrana care captuseste peretele interior al stomacului si are ca rol principal protejarea stomacului de actiunea enzimelor digestive, prin secretarea de sucuri gastrice care mentin un pH acid.
In functie de durata manifestarilor, dar si de factorii declansatori, gastrita poate fi de doua feluri:
gastrita acuta – este, de obicei, de scurta durata si apare la consumul ocazional de alimente iritante, intoxicarea cu anumite substante toxice sau din cauza iritarii mucoasei prin varsaturi repetate;
gastrita cronica – se imparte, la randul ei, in trei subtipuri: gastrita cronica de tip A (la pacientii cu afectiuni autoimune, de unde si denumirea de gastrita autoimuna), gastrita cronica de tip B (in infectia cu Helicobacter pylori) si gastrita cronica de tip C (aparuta in urma unor interventii chirurgicale).
Cauzele gastritei
Inflamarea mucoasei gastrice poate avea loc in numeroase moduri, astfel ca, printre cauzele declansatoare ale gastritei se numara urmatoarele:
infectiile – pot fi de natura bacteriana, virala sau infectii cu paraziti. In ceea ce priveste infectiile cu bacterii, cea mai frecventa este infectia cu Helicobacter pylori, insa gastrita mai apare si atunci cand organismul ia contact cu alte bacterii, precum streptococul alfa-hemolitic, Proteus sau E. Coli;
alimentatia dezechilibrata – consumul preponderent de alimente iritante (produse semipreparate, alimente prajite sau picante, dulciuri) ori bauturi alcoolice sau carbogazoase ajunge, uneori, sa provoace inflamarea mucoasei gastrice;
medicamentele cu efect iritant – tratamentul indelungat sau in doze mari cu unele medicamente, asa cum sunt antiinflamatoarele nesteroidiene, poate contribui la declansarea gastritei;
obiceiurile vicioase – fumatul si consumul excesiv de alcool pot avea efecte deosebit de nocive si asupra sanatatii stomacului. Fiind puternic iritante, atat tutunul, cat si alcoolul pot provoca iritatii sau chiar leziuni la nivelul mucoasei gastrice;
stresul – un stil de viata stresant isi pune intotdeauna amprenta asupra starii de sanatate a organismului, acest lucru fiind valabil si in acest caz, stresul aflandu-se printre cei mai frecventi factori ai declansarii gastritei.
Criza de gastrita – simptome si complicatii
Indiferent ca vorbim de o forma acuta sau de una cronica a gastritei, simptomele acestei afectiuni sunt aceleasi. Astfel, pacientul poate acuza:
dureri abdominale la nivelul epigastrului (in capul pieptului), ce se pot accentua imediat dupa mese;
senzatie de arsura de-a lungul tractului digestiv (pirozis);
meteorism (balonare);
senzatia de prea plin dupa fiecare masa;
greata sau varsaturi;
lipsa poftei de mancare;
in cazuri rare, atunci cand se produc ulceratii si sangerari la nivelul mucoasei gastrice, poate aparea melena (prezenta sangelui in scaun);
scadere in greutate.
Complicatii posibile
Exista situatii cand gastrita evolueaza tacit, fara simptome evidente, ajungand sa fie depistata atunci cand deja a avansat spre afectiuni mai severe. Printre cele mai des intalnite complicatii ale gastritei se numara ulcerul gastric (atunci cand ulceratiile apar la nivelul mucoasei stomacului) sau duodenal (cand leziunile se formeaza pe peretele duodenului). Daca leziunile provocate de ulcer ajung sa perforeze peretele afectat, ulcerul devine o urgenta chirurgicala, fiind o complicatie ce poate pune in pericol viata pacientului. De aceea, diagnosticarea timpurie a gastritei si administrarea tratamentului corespunzator au o importanta majora in prevenirea unei afectiuni cum este ulcerul.
Alte complicatii ce pot fi provocate de evolutia gastritei sunt: anemia feripriva, anemia megaloblastica, peritonita acuta sau chiar cancerul gastric.
Metode de diagnostic
Stabilirea diagnosticului de gastrita implica o serie de investigatii:
analiza pentru depistarea bacteriei Helicobacter pylori – aceasta bacterie se face responsabila de un numar foarte ridicat de cazuri de gastrita si ulcer, motiv pentru care aceasta investigatie este printre primele care se realizeaza. Recoltarea pentru aceasta analiza se face din materiile fecale;
coprocultura si/sau examen coproparazitar – pentru a identifica posibilele infectii cu bacterii, respectiv paraziti intestinali;
endoscopia digestiva superioara – este o investigatie imagistica, realizata cu ajutorul unui endoscop (un furtun prevazut cu o camera video) introdus pe tractul digestiv, pentru a evidentia posibilele inflamatii sau leziuni de la nivelul mucoasei. Uneori, medicul poate considera necesara prelevarea unei probe de tesut, in vederea realizarii unei biopsii.
radiografia cu bariu – pacientul ingereaza o suspensie pe baza de sulfat de bariu, dupa care se realizeaza o radiografie cu raze X, pentru a urmari traseul sulfatului de bariu de-a lungul tractului digestiv si pentru a evidentia eventualele zone inflamate.
Tratamentul in gastrita
In functie de simptomele prezente, dar si de rezultatele investigatiilor medicale, medicul specialist apeleaza la diferite metode de tratament, ce pot include:
tratament simptomatic – include medicamente ce reduc sau inhiba secretia gastrica in exces. Clasele de medicamente folosite cel mai des pentru ameliorarea simptomelor gastritei sunt antiacidele, inhibitorii pompei de protoni (IPP: omeprazol, esomeprazol, pantoprazol etc.) si inhibitorii receptorilor histaminei (ranitidina, famotidina etc.);
tratament antibiotic – este indicat in infectia cu H. pylori sau alta bacterie, fiind stabilit in urma unei antibiograme, pentru a identifica acele antibiotice la care agentul patogen este sensibil. De regula, in infectia cu Helicobacter pylori, se stabileste o schema de tratament cu doua sau chiar trei antibiotice asociate;
regim alimentar – pentru evitarea crizelor de hiperaciditate gastrica, este recomandat un regim bazat pe alimente fierte sau coapte, cu prudenta in ceea ce priveste fructele si legumele proaspete. De asemenea, este contraindicat consumul de alimente prajite sau cu un continut ridicat in grasimi, acelasi lucru fiind valabil si pentru dulciuri, bauturi carbogazoase, alcool sau cofeina in exces. Sunt recomandate mese frecvente, la ore fixe, cu portii mici.
Gastrita, desi in aparenta inofensiva, poate avea efecte pe termen lung asupra calitatii vietii, provocand stari neplacute, in special dupa mese. De asemenea, daca nu este tratata corespunzator, gastrita poate conduce la agravarea simptomelor si la evolutia catre afectiuni mai severe, cu repercusiuni grave. De aceea, preventia si depistarea bolii intr-o faza incipienta joaca un rol esential pentru sanatate.
Anticorpii reprezinta un tip de proteine sub forma de imunoglobuline, produse de catre sistemul imun, ce detin rolul de a se lega de antigenele (patogenii) patrunse in organism, cu scopul de a facilita eliminarea lor din organism si de a crea un raspuns protector pe viitor. Determinarea lor atat calitativa, cat si cantitativa este o masura eficienta pentru evidentierea prezentei si nivelului lor la momentul recoltarii. In cazul COVID 19, testarea anticorpilor este extrem de utila in depistarea unei infectii simptomatice sau asimptomatice, precum si a nivelului de protectie oferit de catre vaccinare sau boala.
Afla, in cele ce urmeaza, cum se produc anticorpii specifici COVID 19, de cate tipuri sunt, care este metoda prin care se recolteaza acestia si ce utilitate prezinta aflarea titrului de anticorpi.
Cum apar anticorpii specifici COVID 19
De cate tipuri pot fi testele de anticorpi
Cum se recolteaza probele
Ce semnificatie au rezultatele analizelor
Cum apar anticorpii specifici COVID 19
Anticorpii anti virus Sars-Cov 2, virusul specific bolii COVID 19, reprezinta niste proteine (imunoglobuline) in forma de Y, produse de catre organism (mai precis, de catre limfocitele B ale sistemului imun), cu scopul de a identifica virusul si de a se lega de acesta.
Atat anticorpii, cat si antigenele (virusurile) detin niste structuri specifice care manifesta o afinitate moleculara reciproca, cu ajutorul carora se poate crea o legatura de compatibilitate. Anticorpii corespunzatori unui virus identifica structura antigenica a acestuia si, printr-un mecanism de tipul „lacat si cheie”, se leaga de patogen.
Dat fiind faptul ca anticorpul in sine nu este capabil sa neutralizeze virusul, ci doar sa il identifice si sa il evidentieze, acesta il prezinta, mai departe, unor celule specializate in eliminarea patogenilor (ex: limfocitele T). Prin intermediul celulelor sistemului imun specializate in eliminarea virusului, acesta este eliminat, iar anticorpii mai raman in circulatie o anumita perioada de timp.
Atat in urma trecerii prin boala, cat si ca rezultat al vaccinarii, se formeaza o anumita cantitate de anticorpi ce detin, pe parcursul unui timp limitat, rolul protectiei impotriva unei viitoare posibile infectari.
De cate tipuri pot fi testele de anticorpi
Din punct de vedere structural si in functie de locul in care acestia actioneaza, de statutul acut sau cronic al patologiei si de gradul de vindecare al infectiei, anticorpii identificati in circulatie pot fi de mai multe feluri. In cazul COVID 19, acestia pot fi de trei tipuri:
Anticorpi IgM (de faza acuta) – se gasesc in circulatia sangvina si sunt reprezentativi pentru o infectie recenta; odata ce simptomatologia se remite, acestia isi scad titrul treptat, pana dispar complet;
Anticorpi IgG (cu persistenta in timp) – ca si IgM, se regasesc in sange si reprezinta anticorpii cu memorie, care indica o infectie trecuta, vindecata; in tip ce IgM dispar intr-un interval relativ scurt, IgG se regasesc in circulatie pentru o durata mai lunga de timp;
Anticorpi IgA – se situeaza la nivelul mucoaselor si determina imunitatea locala; se pot depista in saliva si in sange; au utilitate practica mai mica decat in cazul IgG si IgM.
Testele de anticorpi anti Sars-Cov 2 pot fi cantitative sau calitative. Ele deceleaza diferitii anticorpi anti Sars- Cov2, in functie de etapa acuta sau de postinfectie, respectiv postvaccinare a bolii COVID si pot fi de trei feluri:
Anticorpi IgG si IgM anti-nucleocapsida – reprezinta un tip de test calitativ, astfel ca poate doar confirma prezenta sau absenta infectiei cu Sars-Cov 2; nucleocapsida este o proteina imunogena, aflata in interiorul coronavirusului; acesti anticorpi dureaza maxim 6 luni postinfectie;
Anticorpi IgG anti proteina Spike – este un tip de test cantitativ, ce indica numarul total de anticorpi obtinuti fie prin boala, fie ca rezultat al vaccinarii sau ambele;
Anticorpi IgG neutralizanti anti-Spike – este acel tip de test cantitativ ce indica numarul de anticorpi cu rol de protectie, rezultati prin intermediul vaccinarii sau ca urmare a bolii.
Analiza pentru anticorpi anti-nucleocapsida se recolteaza in a doua saptamana de la debutul simptomatologiei (nu mai devreme de 7 zile si, de preferat, nu mai tarziu de 14). Analizele cantitative pentru anticorpi anti-Spike se recolteaza dupa doua saptamani de la debutul simptomatologiei (in cazul trecerii prin boala) sau dupa o saptamana de la rapel (in cazul vaccinarii).
Cum se recolteaza probele
Analiza anticorpilor specifici COVID 19 nu difera de analizele normale de sange. Astfel, este necesara o proba de sange, ce va fi ulterior transportata catre laborator si prelucrata in incinta acestuia.
Nu este nevoie de o pregatire speciala din partea pacientului, in perioada anterioara recoltarii. Trebuie, totusi, tinut cont de numarul minim de zile necesar inaintea efectuarii tipului de test recomandat (ex: 15 zile inainte de recoltarea anticorpilor anti-Spike).
Metoda de electie prin care se recolteaza proba de sange este prin punctie venoasa la nivelul plicii cotului. Riscurile procedurii sunt minime, asociate strict efectelor locale cauzate de strapungerea tesuturilor prin punctie, si constau in senzatie de durere minima, sangerare si echimoze (vanatai).
Ce semnificatie au rezultatele analizelor
In functie de tipul de test pentru care s-a optat, rezultatele pot fi de tipul pozitiv sau negativ (in cazul testelor calitative) si de tip numeric (in cazul celor cantitative).
Pentru testul calitativ de identificare a anticorpilor anti-nucleocapsida:
Rezultatul pozitiv – semnifica posibilitatea unei treceri prin boala, chiar si in lipsa unei simptomatologii, fiind, astfel, capabil sa evidentieze chiar si un caz asimptomatic; trebuie tinut cont de faptul ca, in unele cazuri, testul poate fi unul fals-pozitiv;
Rezultatul negativ – indica absenta anticorpilor anti Sars-Cov 2; uneori, rezultatul negativ poate fi doar temporar, in special daca recoltarea a fost realizata prea devreme si anticorpii nu au apucat sa se formeze.
Pentru testele cantitative, rezultatele se regasesc sub forma numerica, incadrate intr-un interval de referinta. Acest interval trebuie intotdeauna consultat, intrucat poate fi diferit de la un laborator la altul.
Pana la momentul actual, nu a fost identificat un numar ideal de anticorpi neutralizanti cu rol protector. Astfel, se ia in considerare doar limita de referinta oferita de laborator.
In concluzie, tinand cont de evolutia pandemiei de COVID 19 si de importanta asigurarii starii optime de sanatate pe tot parcursul acesteia, realizarea testelor de anticorpi constituie un pas extrem de important in aceasta directie. Indiferent ca este vorba de o suspiciune sau o certitudine a unei infectari sau doar o dorinta de evaluare a raspunsului imun postvaccinare, testele cantitative si calitative reprezinta un instrument cheie in evaluarea starii de sanatate si competentei sistemului imun.
Boala Wilson reprezinta o patologie cu transmitere genetica, ale carei manifestari apar ca urmare a unei acumulari excesive de cupru la nivel hepatic, cerebral si ocular. Boala este intalnita atat la femei, cat si la barbati si poate fi prezenta chiar si in lipsa semnelor si simptomelor. Diagnosticul bolii poate intampina diferite dificultati, iar tratamentul trebuie instituit timpuriu, pentru a impiedica aparitia complicatiilor nedorite asociate acestei afectiuni.
Afla, in cele ce urmeaza, ce este boala Wilson si cum apare, cum se poate transmite afectiunea din generatie in generatie, care sunt manifestarile specifice acesteia, ce complicatii pot interveni si cum se depisteaza si trateaza aceasta afectiune rara.
Ce este boala Wilson si de ce apare
Cum se transmite boala Wilson
Semne si simptome in boala Wilson
Complicatii posibile
Boala Wilson – etape de diagnostic
Boala Wilson – protocol de tratament
Ce este boala Wilson si de ce apare
Boala Wilson este o afectiune cu transmitere genetica, aparuta ca urmare a mutatiei genei ATP7B, responsabile de codificarea unei ATP-aze (enzime) implicate in transportul cuprului. Acest fapt conduce la acumularea de cupru in exces atat la nivel hepatic, cat si cerebral si ocular.
Factorii de risc asociati bolii Wilson sunt legati de istoricul familial al pacientului. Astfel, in cazul prezentei mutatiei genei ATP7B la parinti sau frati, chiar si in absenta manifestarilor specifice bolii Wilson, riscul de mostenire a genei respective si de dezvoltare a bolii simptomatice creste semnificativ.
Se considera ca riscul de mostenire a genei mutante si dezvoltare a bolii sau ramanerea la statusul de purtator este egal la femei si barbati.
Cum se transmite boala Wilson
Transmiterea bolii Wilson este una genetica, printr-un mecanism autozomal recesiv. Acest fapt inseamna ca, pentru ca aceasta boala sa poata fi transmisa din generatie in generatie, este nevoie ca gena ce sufera mutatia sa fie preluata atat de la mama, cat si de la tata.
In cazul in care gena este preluata doar de la unul din parinti, persoana care a mostenit-o capata statusul de purtator si nu dezvolta simptomele specifice bolii. Riscul de transmitere depinde de cativa factori:
Atunci cand ambii parinti sunt purtatori ai genei, exista o sansa de 25% ca cel putin un copil sa nu mosteneasca gena;
Atunci cand ambii parinti sunt purtatori ai genei, exista un risc de 50% ca cel putin un copil sa fie purtator, la randul lui;
Atunci cand ambii parinti sunt purtatori ai genei, exista un risc de 25% de a avea cel putin un copil cu boala simptomatica.
Semne si simptome in boala Wilson
Tabloul clinic din boala Wilson este unul complex si difera in functie de zona afectata (nivel hepatic, cerebral, ocular). Data fiind multitudinea de semne si simptome care se incadreaza in tabloul clinic al bolii Wilson, diagnosticul diferential poate fi unul dificil, boala fiind confundata usor cu alta mai des intalnita in practica medicala.
Manifestari hepatice
La nivelul ficatului, acumularea in exces de cupru poate conduce la aparitia unei multitudini de manifestari clinice, printre care se regasesc:
Stari accentuate de slabiciune si oboseala;
Spasme musculare la nivel abdominal;
Dureri abdominale;
Meteorism abdominal (balonare);
Greata si varsaturi;
Pierderea apetitului;
Prurit (mancarimi);
Edem (tumefiere) la nivelul abdomenului si al membrelor inferioare;
Icter – ingalbenirea tegumentelor;
Aparitia stelutelor vasculare – vascularizatie accentuata, vizibila la nivelul pielii, sub forma unor retele (stelute).
Manifestari neurologice
Semnele si simptomele neurologice din boala Wilson apar ca urmare a unei acumulari excesive de cupru la nivel cerebral. Exemple de manifestari neurologice intalnite in aceasta afectiune sunt:
Tulburarile de vorbire, memorie si/sau vedere;
Tulburarile de mers si coordonare;
Modificarile dispozitiei si personalitatii;
Alterarea sanatatii mintale – aparitia depresiei;
Migrenele;
Manifestari oculare
Probabil cel mai reprezentativ semn pentru boala Wilson este inelul Kayser-Fleischer, o depunere de nuanta maro-auriu sub forma de inel, aparuta ca urmare a acumularii de cupru la nivelul corneei.
O alta manifestare oculara specifica este cataracta floarea-soarelui, identificabila prin centrul multicolor, din care pornesc raze spre exterior.
Alte manifestari
Alte semne si simptome posibile in boala Wilson sunt:
Coloratiile sau depigmentarile la nivelul unghiilor;
Osteoporoza;
Osteoartrita;
Litiaza renala;
Hipotensiunea;
Dereglarile ciclului menstrual.
Complicatii posibile
In lipsa unui tratament adecvat, acumularea excesiva de cupru in diferitele organe poate conduce la aparitia unor complicatii nedorite. Acestea pot fi:
Insuficienta hepatica (acuta sau cronica) – apare ca urmare a injuriei tesutului hepatic si poate necesita un transplant;
Ciroza hepatica – in urma injuriei cronice, cauzate de acumularea de cupru, tesutul hepatic incepe sa se cicatrizeze, scazand volumul de tesut sanatos structural si functional;
Persistenta simptomelor neurologice sau chiar agravarea lor;
Tulburarile hemodinamicii sangvine, precum si a componentelor sangelui – aparitia anemiei si icterului hemolitic;
Agravarea tulburarilor de dispozitie.
Boala Wilson – etape de diagnostic
Diagnosticul in boala Wilson poate fi unul destul de dificil, intrucat semnele si simptomele acestei afectiuni sunt comune cu multe alte patologii. Istoricul medical este extrem de important, in special cel familial, intrucat prezenta unei boli simptomatice la o ruda de grad I reprezinta un risc semnificativ de mostenire a genei mutante.
Examenul fizic general vine in completarea istoricului medical si poate releva anumite semne evidente (ex: inelul Kayser-Fleischer sau cataracta floarea-soarelui).
Pentru a completa diagnosticul si a obtine o certitudine, medicul va putea opta pentru efectuarea unor teste paraclinice suplimentare:
Teste de sange – evaluarea nivelului de cupru circulant (prin intermediul ceruloplasminei) si a functiei hepatice (prin intermediul markerilor hepatici);
Teste de urina – se masoara cantitatea de cupru excretata in termen de 24 de ore;
Teste genetice – identificarea genei mutante;
Biopsie hepatica – prelevarea unei probe de tesut hepatic si evaluarea acesteia pentru prezenta de cupru.
Boala Wilson – protocol de tratament
Tratamentul in boala Wilson poate fi diferit de la un pacient la altul, in functie de manifestarile clinice prezente si de gradul de severitate al afectarii organelor tinta. In general, exista doua mari abordari terapeutice, in cazul bolii Wilson:
Tratamentul medicamentos – reprezentat de agenti chelatori, ce au rolul de a facilita eliminarea cuprului din organism (ex: penicilamina) si preparate care scad absorbtia cuprului din produsele consumate (ex: acetatul de zinc);
Tratamentul chirurgical – reprezentat de transplantul de ficat si aplicat in cazul instalarii insuficientei hepatice.
In concluzie, boala Wilson este o afectiune cu transmitere genetica, ce prezinta un tablou clinic complex, usor confundabil cu alte afectiuni cu manifestari similare. Identificarea prezentei genei mutante este un pas cheie in stabilirea diagnosticului de certitudine, iar instituirea tratamentului cat mai timpuriu poate preveni aparitia complicatiilor nedorite.
Bibliografie:
Boala Wilson https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/wilsons-disease/symptoms-causes/syc-20353251
Insulina este un hormon secretat in mod normal de catre organism, mai precis, la nivelul pancreasului, si care detine rolul principal de a facilita patrunderea glucozei in celule, pentru utilizarea ei ca sursa primara de energie in desfasurarea proceselor metabolice. In cazul unei productii insuficiente sau al unei absente a productiei, insulina poate fi inlocuita cu un analog sintetic, cu scopul mentinerii unei glicemii normale si preventiei consecintelor nefavorabile ale unei hiperglicemii cronice.
Afla, in cele ce urmeaza, ce este, mai exact, insulina, ce rol major detine ea la nivelul organismului, cum se administreaza insulina sintetica, de cate tipuri poate fi insulina si ce alte informatii pot fi utile.
Cine secreta insulina si ce este insulina
Rolul insulinei in organism
Diabetul zaharat si cand se administreaza insulina
Tipuri de insulina injectabila
Cum se realizeaza administrarea insulinei
Cum se ajusteaza doza de insulina in functie de glicemie
Insulinemie. Rezistenta la insulina
Cine secreta insulina si ce este insulina
Insulina este un hormon secretat in mod fiziologic de catre organism. Pancreasul este glanda endocrina responsabila pentru productia acestui hormon la nivelul celulelor specializate de tip beta. Ulterior, dupa ce hormonul a fost sintetizat, acesta este eliberat in circulatia sangvina.
In urma consumului de carbohidrati, nivelul de glucoza din sange creste. Astfel, insulina este secretata si eliberata in circulatie, avand rolul de a favoriza patrunderea glucozei sangvine in interiorul celulelor. In acest mod, glicemia scade, iar celulele se pot folosi de glucoza captata, pentru a produce energia necesara proceselor metabolice din organism.
Cu cat nivelul de glucoza din sange este mai mare, cu atat mai multa insulina se va secreta si cu atat mai multa glucoza va fi captata de catre celule.
Rolul insulinei in organism
Insulina detine un rol extrem de important la nivelul organismului, respectiv de a facilita patrunderea glucozei ingerate si circulante la nivel sangvin in interiorul celulelor. Indirect, se produc mai multe efecte benefice, astfel ca se poate considera ca insulina are mai multe roluri.
Printre efectele insulinei, se regasesc:
Scaderea glicemiei (nivelul de glucoza din sange) – atunci cand creste glicemia, creste si secretia de insulina, cu scopul de a reduce cantitatea de glucoza circulanta;
Facilitarea patrunderii glucozei in celule;
Depozitarea glucozei in exces – la nivel hepatic, sub forma depozitelor de glicogen; aceste depozite pot fi degradate la nevoie, utilizand glucoza in perioadele dintre mese.
Diabetul zaharat si cand se administreaza insulina
Diabetul este o boala cronica ce se caracterizeaza prin absenta sintezei si secretiei de insulina, productia ei in cantitati insuficiente sau depasirea maximului de productie necesar scaderii glicemiei.
Diabetul se imparte in trei categorii principale:
Diabet tip I (insulinodependent) – boala autoimuna, in care celulele pancreatice nu mai produc insulina sau produc o cantitate insuficienta; astfel, administrarea de insulina exogena este obligatorie;
Diabet tip II – boala dobandita, in care sunt produse cantitati insuficiente de insulina in raport cu glicemia; acest tip de diabet se afla in stransa legatura cu stilul de viata;
Diabet gestational – apare la 5-10% din numarul total de femei insarcinate si, de cele mai multe ori, dispare dupa nastere.
Atat diabetul de tip I, cat si cel de tip II si, in cazuri izolate, cel gestational pot beneficia de insulina administrata medicamentos (injectabil). Aceasta insulina exogena are rolul de a o substitui pe cea care nu mai este produsa de catre pancreas sau de a completa o cantitate insuficienta a acesteia.
Decizia de administrare a insulinei exogene se realizeaza numai impreuna cu medicul curant si in functie de tipul de diabet elucidat in urma diagnosticului.
Tipuri de insulina injectabila
In functie de necesitatile fiecarui pacient in parte, insulina se poate regasi sub mai multe forme de administrare, precum si in diferite doze. In general, clasificarea se face in functie de aspecte precum timpul de actiune si forma de administrare (injectabila sau neinjectabila).
In functie de timpul de actiune
Tinand cont de timpul de actiune, insulina se imparte in 5 mari categorii:
Insulina cu actiune rapida – efectul se instaleaza intr-un interval de 2-20 de minute, atinge un varf la 3 ore si apoi incepe sa se diminueze, la 5 ore;
Insulina cu actiune scurta – efectul apare la interval de 30 de minute de la administrare, are efect maxim in fereastra 2-5 ore si se diminueaza dupa 6-8 ore;
Insulina cu actiune intermediara – actioneaza la 60-90 de minute de la administrare, are efectul maxim in intervalul 4-10 ore si se diminueaza dupa 16-24 de ore;
Insulina cu actiune indelungata – efectul se mentine la aproximativ acelasi nivel pe o durata de 24 de ore de la administrare;
Insulina mixta – reprezinta o combinatie dintre o insulina cu actiune rapida sau scurta cu una cu actiune intermediara.
In functie de modul de administrare
De cele mai multe ori, insulina este autoadministrata sub forma injectabila, prin intermediul unei seringi sau sub forma unui stilou (cu un ac mai mic). In cazul in care pacientul nu tolereaza acele, exista si alte modalitati posibile de administrare a insulinei, ceea ce implica folosirea unor ace mai mici sau care nu sunt la vedere:
Pompa de insulina – se plaseaza subcutanat si furnizeaza un aport continuu de insulina;
Injectie tip „jet” – dispozitivul se pozitioneaza in contact direct cu pielea, iar cantitatea necesara de insulina este „impinsa” prin piele, eliminand aspectul vizual neplacut al acelor.
Cum se realizeaza administrarea insulinei
Intrucat aproape toate modalitatile de administrare a insulinei presupun injectarea acesteia, este important de stiut cum se realizeaza administrarea.
Astfel, odata aleasa modalitatea de administrare a insulinei, medicul curant va instrui pacientul despre pasii care trebuie urmati, pentru ca acesta sa isi poata autoadministra doza necesara. Locurile de electie in care se realizeaza injectarea includ:
Zona fesiera;
La nivelul bratului (umarului);
La nivelul unei coapse;
Zona abdominala.
Intrucat administrarea se va realiza cu o frecventa mare (zilnica sau chiar de mai multe ori intr-o zi), este important ca pacientul sa inteleaga modalitatea corecta de injectare, astfel incat sa asigure o administrare corecta si cat mai putin neplacuta.
Cum se ajusteaza doza de insulina in functie de glicemie
Persoanele cu diabet tip I au nevoie de administrare a insulinei exogene in fiecare zi, intrucat, in mod normal, insulina este secretata de pancreas, iar celulele pancreatice tip beta nu mai pot sintetiza cantitatea necesara. Persoanele cu diabet tip 2 sau gestational pot primi tratament cu insulina in functie de necesitate, decizie stabilita doar de catre medicul curant.
Glicemia este un parametru ce fluctueaza in special in functie de dieta adoptata intr-o perioada sau chiar de stilul de viata per total. Astfel, un aport mare de carbohidrati va creste nivelul glicemiei si, implicit, necesarul de insulina.
In general, indiferent de tipul de diabet ce necesita insulina, se incepe cu o doza care, ulterior, se va ajusta in functie de nevoile fiecarei persoane in parte. In timp, pacientul incepe sa invete cum sa isi ajusteze dieta, respectiv necesarul de insulina, in functie de produsele consumate intr-o zi sau pe o durata mai lunga de timp.
Insulinemie. Rezistenta la insulina
Prin insulinemie se intelege cantitatea de insulina din sange. In cazul in care productia de insulina este una foarte mare (hipersecretia de insulina), se foloseste termenul de hiperinsulinemie. Aceasta apare adeseori in diabetul de tip II, atunci cand celulele pancreatice incearca sa amelioreze hiperglicemia prin secretia unei cantitati suplimentare de insulina.
Fenomen central ce declanseaza diabetul de tip II, rezistenta la insulina include mentinerea hiperglicemiei si lipsa raspunsului la insulina, chiar si in prezenta unei secretii crescute a acesteia.
In concluzie, insulina este un hormon sintetizat si secretat in mod normal de catre celulele pancreatice specializate. In lipsa secretiei ei sau a unui raspuns la prezenta acesteia in circulatie, poate interveni diabetul, o boala cronica ce prezinta un tablou clinic cu manifestari nedorite si care, in lipsa tratamentului, se poate complica. Din fericire, in lipsa unei productii de insulina, aceasta poate fi substituita medicamentos, oferind pacientilor o calitate a vietii buna si o ameliorare a simptomatologiei diabetului.
