Categories
Articol medical

Ciroza Hepatica : Simptome, diagnostic, tratament

Articol medical

Ciroza Hepatica : Simptome, diagnostic, tratament

Ciroza hepatica apare atunci cand tesutul hepatic normal si sanatos este inlocuit cu tesut cicatricial nefunctional. Pe masura ce boala avanseaza, ficatul are tot mai putin tesut sanatos. Ciroza este considerata ca fiind ultimul stadiul al fibrozarii ficatului si poate fi provocata de numeroase afectiuni. Manifestarile bolii apar abia in stadii avansate, motiv pentru care consultul medical periodic este indicat pentru a stopa timpuriu avansul cirozei. In continuare, poti citi mai multe despre cauzele cirozei hepatice, simptomele sale, cum se trateaza, dar si despre cum ar trebui sa arate dieta bolnavului de ciroza.

  • Cauze ale cirozei hepatice
  • Simptome ale cirozei hepatice
  • Complicatiile cirozei hepatice
  • Diagnosticarea cirozei hepatice
  • Cand sa mergi de urgenta la doctor
  • Tratamentul pentru ciroza hepatica
  • Alimentatia in ciroza hepatica
  • Cum poti incetini progresia bolii

Cauze ale cirozei hepatice

Ciroza hepatica poate fi cauzata de boli cronice ale ficatului, care duc la deteriorarea progresiva a tesutului hepatic. Aceasta deteriorare nu cauzeaza imediat ciroza, intrucat simptomele specifice pot aparea chiar si dupa cativa ani. Cele mai frecvente cauze ale cirozei hepatice includ:

  • Alcoolismul cronic – reprezinta una dintre principalele cauze ale cirozei hepatice. Consumul excesiv, pe o perioada lunga de timp, poate duce la inflamatia ficatului si, in timp, la ciroza. Cantitatea de alcool si durata expunerii care determina aparitia cirozei difera de la o persoana la alta;
  • Hepatita virala cronica – hepatita de tip C cronica este o alta cauza frecventa a cirozei hepatice. Similar alcoolului, si hepatita C duce la inflamarea ficatului si poate evolua catre ciroza. Se crede ca aproximativ 25% dintre persoanele care au hepatita C cronica vor dezvolta ciroza hepatica. De asemenea, hepatita B si hepatita D pot duce la aparitia cirozei, insa intr-o mai mica masura decat hepatita C;
  • Steatohepatita nonalcoolica – apare ca urmare a acumularii de grasimi la nivelul ficatului, insa fara a fi cauzata de consumul de alcool. Prin acumularea de grasimi, apare inflamatia tesutului ficatului. Persoanele cu aceasta afectiune se confrunta deseori si cu alte probleme de sanatate, precum diabetul, boala arteriala coronariana, colesterolul marit, malnutritia proteica si, in general, o dieta nesanatoasa;
  • Bolile ductelor biliare – aceasta inflamatie limiteaza sau opreste bila sa mai ajunga in intestinul subtire. Prin blocarea sa la nivelul ficatului, provoaca inflamatie si poate duce la ciroza. Cele mai comune afectiuni ale ductelor biliare sunt ciroza biliara primitiva si colangita sclerozanta primitiva;
  • Bolile genetice – unele boli mostenite pot interfera cu metabolismul unor substante la nivelul ficatului. Acestea includ boala Wilson, bolile depozitelor de glicogen, hemocromatoza, deficitul de alfa-1 antitripsina (DAAT);
  • Unele boli autoimune – in special hepatita autoimuna, care apare pe fondul unei probleme a sistemului imunitar- pot fi implicate in declansarea cirozei hepatice..

Alte posibile cauze ce apar cu o frecventa mai redusa includ:

  • Infectiile – mai ales sifilisul sau schistosomiaza (afecteaza tractul urinar si intestinul si se manifesta prin dureri abdominale, diaree si sange in urina), dar si unele infectii bacteriene sau parazitare care afecteaza ficatul;
  • Administrarea unor medicamente – in special metotrexatul, un imunosupresor, sau acetaminofenul (paracetamolul). Dozele prea mari de vitamina A sunt hepatotoxice, iar hipervitaminoza A cronica poate duce la aparitia inflamatiei hepatice;
  • Expunerea la anumite substante hepatotoxice, asa cum este arsenicul, o substanta prezenta in natura;
  • Ciroza cardiaca – daca inima nu functioneaza normal, sangele nu mai este pompat bine in corp si se acumuleaza la nivelul ficatului. Aceasta congestie poate duce la ciroza hepatica.

Factori de risc in ciroza hepatica

Pe langa cauzele mentionate mai sus, exista si o serie de factori de risc ce cresc probabilitatea de aparitie a cirozei hepatice:

  • Consumul excesiv de alcool;
  • Excesul ponderal si obezitatea;
  • Comportamente care cresc riscul de infectie cu virusul hepatic – folosirea comuna a acelor si contactul sexual neprotejat pot creste probabilitatea de infectie cu hepatita B sau C, care, la randul ei, poate duce, in timp, la ciroza hepatica.

Simptome ale cirozei hepatice

In primele stadii ale bolii, ciroza hepatica este asimptomatica. Abia atunci cand deteriorarea hepatica s-a extins, incep sa apara primele simptome. Statistic, aproximativ 33% dintre pacienti nu dezvolta simptome. Atunci cand acestea apar, pot include:

  • Febra;
  • Oboseala;
  • Paloare – pe fondul eliberarii de citochine, al anemiei sau al hipersplenismului;
  • Lipsa poftei de mancare;
  • Dificultati respiratorii;
  • Greata si varsaturi;
  • Mancarimi ale pielii;
  • Scaune deschise la culoare;
  • Icter – ingalbenirea pielii si a mucoaselor;
  • Pete galbene in jurul ochilor;
  • Vene sub forma unei panze de paianjen;
  • Ginecomastie – marirea sanilor la barbati;
  • Atrofie testiculara;
  • Reducerea libidoului;
  • Sangerari frecvente;
  • Inrosirea palmelor;
  • Sange in scaun;
  • Urina de culoare inchisa, portocalie sau maronie;
  • Invinetirea rapida a pielii chiar si in cazul unor traumatisme usoare;
  • Pierderea sau cresterea brusca in greutate;
  • Menstre anormale – apar din cauza dezechilibrarii productiei de hormoni si a metabolismului haotic;
  • Dureri abdominale – pot aparea din cauza maririi ficatului, a formarii calculilor biliari sau a acumularii lichidului ascitic (lichid acumulat in zona abdominala).
ciroza hepatica

Complicatiile cirozei hepatice

Lasata netratata, ciroza hepatica poate cauza complicatii grave, afectand chiar si alte organe. Mai jos sunt principalele complicatii asociate circulatiei sanguine:

  • Hipertensiune portala (hipertensiune in venele care ajung la ficat) – reprezinta una dintre cele mai frecvente complicatii ale stadiului tardiv al cirozei. Evolutia bolii incetineste circulatia normala din zona ficatului si creste presiunea in vena porta. Aceasta din urma transporta sangele de la intestine si splina la ficat. Odata cu aparitia hipertensiunii portale, pot aparea hemoragii gastrointestinale, afectiuni renale grave, hipertensiune pulmonara;
  • Edem si ascita, respectiv umflarea picioarelor si a abdomenului – tot din cauza hipertensiunii portale se acumuleaza lichid in picioare (edem) si in abdomen (ascita). Aceste efecte pot aparea ca urmare a incapacitatii ficatului de a produce proteine sanguine, asa cum este albumina. Retentia fluidelor in picioare si in zona abdominala poate cauza durere, deshidratare si dificultati respiratorii. Ascita reprezinta un factor de risc in aparitia peritonitei bacteriene;
  • Encefalopatie hepatica – aceasta consta in acumularea de toxine in sange, pe fondul degradarii ficatului. In mod normal, acesta ar trebui sa detoxifice sangele, insa, odata ce ajunge sa fie fibrozat, nu mai poate indeplini aceasta functie. Prezenta toxinelor in sange poate cauza confuzie, schimbari de comportament, somnolenta si dificultati in locomotie. Cele mai grave simptome ale encefalopatiei hepatice constau in lipsa de raspundere la stimuli si chiar coma;
  • Splenomegalie (marirea splinei) – hipertensiunea portala, aparuta din cauza cirozei hepatice, poate cauza modificari si la nivelul splinei. Drept urmare, scade numarul leucocitelor si al trombocitelor si apar simptome precum indigestia, durerile abdominale, sughiturile frecvente, vindecarea lenta a ranilor. Pe termen lung, pot aparea anemia, un risc mai mare de sangerari si infectii, cresterea riscului de rupere a splinei;
  • Hemoragie – pe fondul hipertensiunii portale, sangele ajunge sa fie redirectionat spre venele mici, iar acestea isi maresc volumul si devin varice. Cantitatea suplimentara de sange poate duce la ruperea vaselor si la aparitia hemoragiilor interne. Daca sangerarile apar aproape de esofagul inferior sau in zona mucoasei stomacale, viata poate fi in pericol. In cazul in care ficatul este mult prea afectat pentru a produce factori coagulanti, sangerarea poate continua;
  • Boala tromboembolica – scaderea numarului de trombocite si productia scazuta a factorului de coagulare pot face ca procesul de coagulare sa fie imprevizibil, crescand riscul de sangerare;
  • Infectii frecvente – persoanele care au ciroza hepatica se confrunta si cu infectii, deoarece ficatul nu mai produce proteinele necesare pentru a combate agentii patogeni.

Alte complicatii ale cirozei hepatice includ:

  • Malnutritie – ciroza poate afecta metabolizarea unor nutrienti in organism, ceea ce poate cauza slabiciune si pierderea in greutate;
  • Icter – este un efect al ficatului bolnav, care nu mai poate elimina bilirubina din sange. Acest compus este un reziduu de culoare galben-maronie, care are rolul de a distruge hematiile imbatranite de la nivelul ficatului. Drept urmare, pielea capata nuante pale sau chiar galbene, la fel si pielea subtire din jurul ochilor, iar urina este inchisa la culoare;
  • Boli ale oaselor – in unele cazuri, apar fenomenul de decalcifiere a oaselor (osteoporoza) si un risc mai mare de fracturi;
  • Un risc mai mare de cancer hepatic – o parte a persoanelor care au cancer hepatic au si ciroza hepatica;
  • Insuficienta hepatica acuta, suprapusa bolii hepatice cronice – apare atunci cand, pe fondul cirozei hepatice, apar noi inflamatii ale ficatului, iar functiile acestui organ se restrang. Medicii nu stiu de ce apare acest fenomen;
  • Alte complicatii pot fi menopauza prematura, diabetul, pierderea masei musculare si deficitul nutritiv. Persoanele care au ciroza hepatica prezinta frecvent deficiente de vitaminele B1 si B2, vitamina A, vitamina C, vitamina D, vitamina E, magneziu si seleniu.

Diagnosticarea cirozei hepatice

In stadiile incipiente ale bolii, nu apar, de obicei, simptome. Frecvent, ciroza este descoperita ca urmare a unui set de analize de sange de rutina sau a unei ecografii abdominale, pentru o alta problema de sanatate. Dupa realizarea examenului fizic, medicul poate recomanda o serie de analize de sange. Cel mai adesea, acestea includ:

  • TGP – acesta este o enzima prezenta in ficat, care ajuta la transformarea proteinelor in energie. Un nivel crescut poate aparea din cauza consumului excesiv de alcool sau a prezentei virusului hepatic;
  • TGO – o enzima prezenta in muschi si ficat. Cresterea acesteia inseamna ca ficatul este degradat;
  • ALP – o enzima prezenta in ficat, rinichi, sistemul digestiv si oase. Valorile crescute indica o problema a ficatului;
  • GGT – o enzima prezenta in ficat, ductele biliare si pancreas. Valorile ridicate ajuta la diagnosticarea pe fondul alcoolismului cronic;
  • Globulinele – acestea sunt proteine folosite de ficat pentru a combate infectiile. Valorile ridicate pot indica prezenta hepatitei, iar valorile scazute pot indica un deficit vitaminic sau ciroza cu o productie redusa de proteine;
  • Albumina – o alta proteina produsa de ficat. Are rolul de a transporta hormonii si vitaminele in organism. Are un nivel redus, in cazul cirozei hepatice;
  • Protrombina – o proteina produsa de ficat, ce contribuie la coagularea sangelui. Testarea sa consta in masurarea timpului necesar pentru coagularea sangelui;
  • Bilirubina – pigmentul galben, produs la degradarea globulelor rosii. Un nivel ridicat inseamna prezenta cirozei;
  • Testarea functiei renale – se verifica mai ales nivelul creatininei, deoarece, in stadiile avansate ale bolii, este afectata si functia renala. Un nivel ridicat al creatininei inseamna ca rinichii nu functioneaza normal;
  • Teste pentru determinarea infectiilor virale – de exemplu, medicul poate recomanda testarea pentru hepatita B si C;
  • Teste pentru determinarea hepatitei autoimune – este evaluat nivelul anticorpilor antinucleari. Pot indica ciroza hepatica cronica, pe fondul functionarii deficitare a sistemului imunitar.

Pentru mai multa precizie in stabilirea diagnosticului, medicul poate recomanda si o serie de investigatii imagistice:

  • Elastografia prin RMN sau elastografia tranzitorie – depisteaza nivelul de rigiditate al ficatului si exclude necesitatea de a realiza o biopsie hepatica;
  • RMN (rezonanta magnetica nucleara), tomografie computerizata (CT) si ecografia abdominala – ofera imagini ale ficatului si indicii cu privire la circulatia sanguina, dimensiunile ficatului si prezenta unor tumori;
  • Biopsia hepatica – doctorul va lua o proba de tesut din ficat, pentru a o analiza. Acest test va ajuta la observarea severitatii, a gradului de extindere si a cauzei deteriorarii ficatului. Daca testele imagistice nu sunt concludente, poate fi efectuata o biopsie;
  • Laparoscopie – medicul introduce un dispozitiv minuscul, laparoscopul, prevazut cu o camera video, printr-o incizie realizata in abdomen. Acest dispozitiv ajuta la observarea unui numar mai mare de detalii cu privire la zona vatamata a ficatului.
ciroza hepatica

Cand sa mergi de urgenta la doctor

Este indicat sa mergi urgent la medic, daca apar urmatoarele simptome:

  • Marirea dimensiunilor abdomenului;
  • Cresterea brusca in greutate;
  • Retentia crescuta de apa;
  • Modificarea comportamentului si a gandirii;
  • Sangerari care se opresc foarte greu.

De asemenea, daca observi urmatoarele simptome, este bine sa suni la 112:

  • Sange in scaun sau voma;
  • Dificultati respiratorii;
  • Confuzie;
  • Varsaturi continue;
  • Febra care nu cedeaza.

Tratamentul pentru ciroza hepatica

Tratamentul cirozei depinde de cauza bolii, precum si de gradul de deteriorare a ficatului. De cele mai multe ori, medicul va recomanda realizarea periodica a unor investigatii, pentru a vedea semnele progresului bolii sau aparitia complicatiilor, in special a varicelor esofagiene sau a cancerului hepatic. Prin tratament, se urmaresc incetinirea progresului bolii, evitarea complicatiilor si reducerea simptomelor existente. In continuare, poti citi despre principalele forme de tratament pentru ciroza hepatica.

Tratamentul pentru cauza de baza a cirozei hepatice

Detectarea cirozei in fazele incipiente poate ajuta la reducerea evolutiei rapide a bolii. In acest sens, medicul poate recomanda luarea unor masuri.

  • Tratamentul pentru dependenta de alcool – este vital ca persoanele care au ciroza hepatica sa inceteze consumul de alcool, deoarece acesta, chiar si in cantitati mici, este toxic pentru ficat. Daca renuntarea este dificila, medicul poate recomanda un program de tratament pentru dependenta;
  • Pierderea in greutate – persoanele care au ciroza hepatica pe fondul bolii ficatului non-alcoolic pot avea o imbunatatire a simptomelor, daca slabesc si isi tin sub control nivelul glicemiei;
  • Administrarea de medicamente pentru a preveni progresul deteriorarii ficatului – este indicata mai ales in cazul in care ciroza hepatica a fost provocata de hepatita B sau C, iar medicul va recomanda tratament specific pentru fiecare virus in parte. Prin administrarea de medicamente pentru tratarea infectiei cu virusul hepatitei C, cea mai frecventa forma hepatica ce duce la ciroza, scade riscul de complicatii, poate aparea regresul bolii, iar riscul de deces scade semnificativ;
  • Administrarea unor medicamente pentru controlul altor cauze ale cirozei si pentru reducerea simptomelor – in cazul persoanelor depistate timpuriu, medicamentele pot incetini progresia bolii spre stadii cronice. Alte medicamente reduc oboseala, durerea si mancarimile pielii. Pentru a corecta malnutritia si pentru a preveni osteoporoza, sunt recomandate suplimente alimentare.

Tratamentul complicatiilor cirozei hepatice

Daca ciroza hepatica a ajuns in faze avansate, medicul va recomanda un plan de tratament pentru a reduce din complicatii. Acesta poate consta in:

  • Reducerea excesului de lichid din organism – acest lucru se poate realiza printr-o dieta cu un continut redus de sodiu si administrarea de medicamente care ajuta la eliminarea retentiei de apa din organism; astfel, vor fi tinute sub control edemul si ascita. Uneori, acumularea de lichide poate necesita interventia chirurgicala, pentru a elimina fluidele. Daca este necesar, se va introduce un mic tub, numit stent portosistemic transjugular intrahepatic, in vena din interiorul ficatului. Acesta are rolul de a reduce presiunea sanguina si limiteaza acumularea de lichid in cavitatea abdominala;
  • Tratamentul hipertensiunii portale – in general, sunt recomandate antihipertensive si medicamente pentru prevenirea hemoragiei severe. Periodic, se vor realiza endoscopii digestive, pentru a monitoriza starea de sanatate a venelor marite de la nivelul stomacului si al esofagului; monitorizarea si administrarea de medicamente vor ajuta la reducerea riscului de hemoragie. Daca iei alte medicamente sau nu le poti tolera pe cele recomandate de medic, este posibil sa fie nevoie de realizarea unei proceduri numite bandare de varice sau ligatura varicelor, pentru a preveni hemoragiile ulterioare;
  • Tratamentul infectiilor – pentru a reduce riscul de infectii, medicul poate recomanda antibiotice. De asemenea, este indicata vaccinarea impotriva gripei, hepatitei si pneumoniei;
  • Monitorizarea continua pentru a depista timpuriu cancerul hepatic (daca apare) – detectarea timpurie a cancerului de ficat ajuta la administrarea in timp util a tratamentului si creste sansele de recuperare completa;
  • Prevenirea encefalopatiei hepatice – medicul prescrie medicamente pentru a preveni acumularea de toxine in sange;
  • Transplantul hepatic – daca boala este intr-un stadiu avansat sau daca medicamentele nu ajuta la reducerea simptomelor, iar ciroza continua sa progreseze, transplantul hepatic poate deveni singura solutie de tratament. Transplantul consta in inlocuirea ficatului bolnav cu unul sanatos, provenit de la un donator decedat sau de la o persoana in viata. Candidatii pentru transplant de ficat trec printr-o serie de teste, pentru a determina daca sunt suficient de sanatosi pentru a se recupera in urma interventiei chirurgicale.

Alimentatia in ciroza hepatica

Dieta unei persoane cu ciroza hepatica depinde de nevoile sale specifice si de starea generala de sanatate. Exista, totusi, cateva principii generale care se aplica majoritatii bolnavilor:

  • Evitarea alcoolului – orice cantitate de alcool este considerata toxica pentru sanatate, in cazul pacientilor care au ciroza hepatica. Consumul de alcool poate duce la progresul rapid al degradarii ficatului si chiar la insuficienta hepatica. De asemenea, consumul de alcool poate contribui la aparitia malnutritiei si creste riscul unor alte probleme de sanatate;
  • Limitarea consumului de grasimi – organismul digera grasimi cu ajutorul bilei, lichidul galben-maroniu produs de ficat. Atunci cand ficatul este bolnav, productia de bila are de suferit si pot aparea simptome digestive. De asemenea, ficatul afectat de ciroza are dificultati in procesarea grasimilor;
  • Gatirea corecta a carnii/fructelor de mare – persoanele cu ciroza hepatica se pot confrunta si cu limitarea functiilor sistemului imunitar. Astfel, bacteriile si virusurile prezente in carne pot cauza infectii grave, daca nu sunt gatite in mod corect. De exemplu, pentru a fi gatit, puiul are nevoie de o temperatura de 75 de grade Celsius, carnea de vita, de 70 de grade Celsius, cea de porc, de 65 de grade Celsius, cea de miel, de 70 de grade Celsius, iar pestele si fructele de mare se gatesc la aproximativ 63 de grade Celsius.

Pe langa schimbarea continutului dietei zilnice, este posibil sa fie nevoie sa schimbi si cantitatile de alimente consumate. Persoanele care au ciroza hepatica au un risc mai mare de malnutritie, astfel ca medicii recomanda cresterea consumului de calorii zilnice. 

Mai jos sunt principalele alimente pe care le poti consuma:

  • Fructe si legume proaspete sau gatite fara unt, ulei sau sare;
  • Oua;
  • Peste;
  • Pui sau curcan fara piele;
  • Iaurt slab;
  • Branza ricotta;
  • Branza maturata, precum cheddar sau mozzarella;
  • Nuci si seminte fara sare;
  • Fasole si alte legume uscate (de exemplu, linte);
  • Lapte cu un continut redus de grasimi;
  • Cereale integrale;
  • Paine, paste si gustari fara sare, din cereale integrale;
  • Condimente proaspete sau uscate;
  • Usturoi;
  • Cuscus;
  • Quinoa.

Mai jos sunt principalele alimente care ar trebui evitate:

  • Fructele de mare crude;
  • Produsele fast food si produsele prajite in ulei;
  • Carnea rosie;
  • Conservele de carne, supa sau legume;
  • Gustarile procesate (snacksuri, cipsuri, covrigei etc.);
  • Castraveti murati;
  • Carnati;
  • Sos de rosii (cu sare);
  • Popcorn (cu sare);
  • Paste, orez si paine alba;
  • Uleiuri bogate in grasimi partial hidrogenate (ulei de palmier, ulei de cocos);
  • Lactate integrale;
  • Branza cu sare;
  • Ketchup;
  • Sos de soia;
  • Dressing pentru salata, din comert.

Cum poti incetini progresia bolii

Mentinerea unui stil de viata sanatos si protejarea ficatului ajuta la reducerea riscului de ciroza hepatica. In acest sens, poti urma recomandarile de mai jos:

  • Nu consuma alcool – daca ai ciroza hepatica, alcoolul poate cauza complicatii grave, chiar si in cantitati mici;
  • Adopta o dieta sanatoasa, variata si echilibrata – include in dieta fructe, legume, carne slaba, cereale integrale. Limiteaza alimentele grase si prajite;
  • Mentine o greutate sanatoasa – excesul ponderal poate agrava simptomele cirozei hepatice. Daca esti supraponderal sau obez, poti cere sfatul medicului, pentru intocmirea unui plan de slabit;
  • Redu riscul de complicatii – evita contactul sexual neprotejat (acesta poate creste riscul de hepatita C) si vorbeste cu medicul, pentru a te vaccina impotriva hepatitei B;
  • Ia medicamente doar la recomandarea medicului – unele medicamente sau suplimente alimentare, in special vitamina A, fierul si cuprul, in cantitati mari, pot agrava ciroza hepatica.

Evolutia cirozei hepatice depinde foarte mult de cauzele bolii, severitatea sa, de complicatiile care apar si de eficacitatea tratamentului. Administrarea de medicamente si controlul periodic sunt neutralizate, daca persoana bolnava continua sa consume alcool. Totusi, daca boala este detectata timpuriu, iar pacientul urmeaza instructiunile medicului, vindecarea ficatului este posibila.

Sursa foto: Shutterstock

Categories
Articol medical

Pancreatita acuta si cronica : Cauze, diagnostic, tratament

Articol medical

Pancreatita acuta si cronica : Cauze, diagnostic, tratament

Pancreatita este o inflamatie a pancreasului, care apare atunci cand enzimele pancreatice incep sa digere pancreasul; acest proces poarta numele de autodigestie. Desi exista mai multe cauze, la 80% dintre pacienti, boala apare pe fondul litiazei biliare (pietre la vezica biliara) si al consumului de alcool. Pancreatita poate fi acuta sau cronica, iar in lipsa tratamentului, poate duce la cazuri severe si complicatii grave. Citind in continuare, poti afla mai multe despre functiile pancreasului, cauzele si simptomele pancreatitei, ce complicatii pot aparea, precum si cum poate fi tratata.

  • Ce este pancreasul
  • Tipuri de pancreatita
  • Cauze ale pancreatitei
  • Simptome ale pancreatitei
  • Complicatii ale pancreatitei
  • Diagnosticarea pancreatitei
  • Tratamentul pancreatitei
  • Prevenirea pancreatitei

Ce este pancreasul

Pancreasul este a doua cea mai mare glanda anexa a sistemului digestiv, dupa ficat. Se afla in spatele stomacului, in partea stanga a abdomenului, si este inconjurat de intestinul subtire, ficat si splina. Are o textura buretoasa, o lungime de aproximativ 15-25 de centimetri si o forma de para turtita. Partea cea mai larga, capul pancreasului, se afla inspre centrul abdomenului, in punctul de intersectie dintre stomac si prima parte a intestinului subtire. In aceasta zona, stomacul goleste alimentele partial digerate in intestin, iar pancreasul elibereaza enzimele.

Functiile pancreasului

Un pancreas sanatos are doua functii vitale pentru sanatate: functia exocrina, prin care secreta enzime pancreatice, si functia endocrina, prin care produce hormoni.

  • Functia exocrina – pancreasul contine glande exocrine, care produc enzime necesare digestiei. Acestea includ tripsina si chimotripsina, care ajuta la digestia proteinelor, amilaza, pentru digestia carbohidratilor, si lipaza, pentru a digera grasimile. Atunci cand alimentele ajung in stomac, aceste enzime pancreatice sunt eliberate si trec printr-un sistem de vase pancreatice, unindu-se cu bila in duoden, prima parte a intestinului subtire, unde faramiteaza resturile alimentare in parti mult mai mici, pentru a fi, mai apoi, absorbite in sange;
  • Functia endocrina – pancreasul contine mici celule insulare (insulele lui Langerhans), care produc si elibereaza hormoni direct in sange. Principalii hormoni pancreatici sunt insulina, care ajuta la reglarea nivelului zaharului din sange, si glucagonul, ce ridica nivelul zaharului din sange, atunci cand organismul are nevoie de acest lucru. Mentinerea nivelului zaharului in limite sanatoase este vitala pentru functionarea optima a unor organe precum ficatul, rinichii, creierul si sistemul cardiovascular. In cazul unui deficit partial sau total de insulina, apare diabetul zaharat.

Tipuri de pancreatita

Pancreatita poate fi acuta sau cronica. Pancreatita acuta apare brusc si evolueaza favorabil, daca se urmeaza tratamentul recomandat de medic. Majoritatea cazurilor sunt cauzate de litiaza biliara si sunt forme usoare ale bolii. Exista, totusi, si situatii care pot duce la complicatii grave si pot pune viata in pericol. Aceasta forma de pancreatita necesita internarea in spital, iar tratamentul ajuta la punerea in repaus a pancreasului, pentru a se putea vindeca. Se aplica perfuzii pentru hidratare, iar daca apar complicatii, poate fi nevoie de interventia chirurgicala.

De cealalta parte, pancreatita cronica se dezvolta in ani de zile si afecteaza permanent functiile pancreasului. De cele mai multe ori, este cauzata de consumul excesiv de alcool pe termen lung. Pot aparea complicatii, daca persoana sufera si de diabet sau malnutritie. Durerea severa poate duce la scaderea calitatii vietii. Afecteaza mai ales barbatii cu varsta cuprinsa intre 35 si 45 de ani; acestia au un risc de trei ori mai mare de a dezvolta boala, prin comparatie cu femeile.

Cauze ale pancreatitei

In functie de tipul pancreatitei, exista cauze diferite pentru aparitia bolii. Poti citi, mai jos, mai multe despre cauzele pancreatitei acute si ale pancreatitei cronice.

Cauzele pancreatitei acute

Pancreatita acuta poate fi cauzata de:

  • Litiaza biliara (calculi biliari sau „pietre la fiere”) – poate fi asimptomatica, fiind cauza principala a pancreatitei acute. In momentul contractarii vezicii biliare, pentru a evacua bila in intestinul subtire, se imping, pe calea biliara, si calculii biliari, in special daca sunt de mici dimensiuni. Canalul pancreatic si calea biliara se deschid printr-un orificiu comun in duoden. Daca acest orificiu este blocat de un calcul biliar, sucul pancreatic nu mai are cum sa ajunga in intestin si se acumuleaza. Drept urmare, enzimele pancreatice incep sa digere pancreasul si apare pancreatita acuta;
  • Consumul excesiv de alcool intr-un timp scurt.

In cazuri rare, pancreatita acuta poate fi provocata de:

  • Un nivel ridicat al trigliceridelor din sange;
  • Un nivel crescut al calciului din sange, mai ales in cazuri de hiperparatiroidism;
  • Reactii adverse la unele medicamente – aici intra estrogenii, steroizii, imunosupresoarele, antiretroviralele si unele diuretice;
  • Lezarea accidentala a pancreasului, ca urmare a realizarii unei interventii chirurgicale in zona abdomenului;
  • Un traumatism abdominal sever;
  • Infectii virale;
  • Pancreatita autoimuna – apare atunci cand sistemul imunitar ataca propriile celule.

Pancreatita cronica

Cele mai multe cazuri de pancreatita cronica sunt cauzate de consumul excesiv de alcool timp indelungat. Consumul cronic de alcool reprezinta o cauza a pancreatitei cronice in aproximativ 70% dintre cazuri. Ceva mai rar, pancreatita cronica poate fi determinata de:

  • Pancreatita autoimuna;
  • Boli genetice, precum fibroza chistica;
  • Obstructia ductului pancreatic sau a canalului biliar comun – prin tumori, cicatrici sau disfunctii ale sfincterului Odii;
  • Pancreatita ereditara – apare mai ales atunci cand cel putin doi membri ai familiei au sau au avut pancreatita;
  • Cauza necunoscuta – in circa 10-20% dintre cazurile de pancreatita.
pancreatita, pancreas, enzime pancreatice, autodigestie, litiaza biliara, insulina

Simptome ale pancreatitei

Pancreatita se remarca prin durerea prezenta atat la boala in varianta sa acuta, cat si la pancreatita cronica. Poti citi, mai jos, despre simptomele asociate pancreatitei.

Pancreatita acuta

Principalul simptom al pancreatitei acute este durerea. Apare in zona abdominala, cu o intensitate usoara spre severa, mai ales in partea superioara sau in zona centrala. Se poate localiza sub coaste, insa poate iradia in partea stanga sau dreapta ori spre spate.

La inceputul zilei, poate avea intensitate redusa, agravandu-se dupa masa. Daca pancreatita este cauzata de consumul excesiv de alcool, durerea poate aparea dupa 1-3 zile de la ingestie. Deseori, durerea devine intensa si constanta. Aplecarea in fata sau pozitia culcat pe lateral pot ajuta la ameliorarea durerii. Alte simptome includ:

  • Greata si varsaturi;
  • Lipsa poftei de mancare;
  • Febra, dificultati respiratorii, puls rapid si stare de soc, in formele severe ale bolii.

Pancreatita cronica

Pancreatita cronica se manifesta prin durere abdominala severa in partea superioara a abdomenului si care iradiaza in spate. Aceasta durere poate dura cateva ore sau chiar cateva zile. Chiar si alimentele pot cauza durere, iar aceasta devine constanta si invalidanta, daca persoana consuma in continuare alcool.

In ciuda apetitului normal, persoana cu pancreatita cronica poate pierde in greutate. Acest lucru se intampla deoarece pancreasul nu mai secreta suficiente enzime pentru a digera alimentele. Nutrientii nu mai sunt absorbiti normal si poate aparea fenomenul de malnutritie. Mai mult, scaunul este incarcat de grasimi si mirositor, glicemia este ridicata, mai ales atunci cand pancreasul are dificultati in a secreta insulina. In lipsa tratamentului de lunga durata, pacientii cu pancreatita cronica necesita spitalizari periodice, pentru a reduce din simptome.

Complicatii ale pancreatitei

Lasata netratata, pancreatita poate duce la complicatii grave, precum:

  • Pseudochistul de pancreas – este principala complicatie tardiva a pancreatitei acute severe. Apare la aproximativ 3-6 saptamani si afecteaza circa 10-15% dintre persoanele cu pancreatita. Un pseudochist de mari dimensiuni se poate rupe si poate provoca hemoragie si infectie;
  • Infectia pancreatica – in cazurile de pancreatita, pancreasul si tesutul din jurul sau devin vulnerabile in fata agentilor patogeni si creste riscul de infectii bacteriene si/sau fungice. Odata aparuta infectia, aceasta poate evolua in septicemie (infectie in sange) si insuficienta cardiaca. Tesutul afectat trebuie sa fie indepartat pe cale chirurgicala;
  • Insuficienta renala – agravarea pancreatitei poate cauza probleme renale suficient de grave, incat sa necesite dializa;
  • Dificultati respiratorii – pancreatita poate contribui la aparitia unor modificari chimice in organism, ce pot afecta respiratia si determina scaderea saturatiei de oxigen din sange;
  • Diabet – distrugerea celulelor pancreasului poate duce, in timp, la o productie deficitara de insulina. Acest lucru poate cauza diabet;
  • Malnutritie – o productie insuficienta de enzime pancreatice necesare pentru digestia nutrientilor duce la malnutritie. Aceasta se manifesta prin diaree, scaun gras si pierderea involuntara in greutate;
  • Cancer pancreatic – prezenta pancreatitei creste riscul de cancer de pancreas.

Diagnosticarea pancreatitei

Medicul gastroenterolog este cel care pune diagnosticul de pancreatita, pe baza istoricului medical, a simptomele existente si a analizelor. Deoarece pancreatita este dificil de diagnosticat in stadiu incipient, medicul specialist va realiza o serie de investigatii, pentru a exclude alte afectiuni care au simptome asemanatoare, asa cum sunt ulcerul gastric si cancerul pancreatic. Mai jos, poti citi mai multe despre diagnosticarea pancreatitei acute si a pancreatitei cronice.

Diagnosticul pancreatitei acute

Pancreatita acuta este diagnosticata mai ales pe baza analizelor de sange care determina nivelul de amilaza si lipaza. Aceste enzime digestive, secretate de pancreas, au un nivel de trei ori mai mare decat cel normal, in cazul pacientilor cu pancreatita acuta. Chiar daca aceste enzime au valori normale, daca medicul suspecteaza o pancreatita acuta, poate recomanda efectuarea unor investigatii imagistice:

  • Ecografie abdominala – aceasta analiza are rolul de a exclude o cauza biliara, calculii biliari reprezentand o cauza frecventa a pancreatitei acute;
  • Tomografie computerizata (CT) – este folosita mai ales atunci cand diagnosticul este incert. Este indicata si pentru a observa evolutia bolii si gradul de degradare al pancreasului;
  • Ecoendoscopie – este o investigatie relativ invaziva si nu se foloseste in toate cazurile de pancreatita acuta. Ajuta la identificarea calculilor biliari de dimensiuni mici, care ar putea trece neobservati in timpul ecografiei abdominale. Totodata, ofera o imagine a pancreasului;
  • Colangiopancreatografie retrograda prin rezonanta magnetica (MRCP) – este folosita pentru a evalua ductele biliare si pancreatice, vezica biliara si pancreasul.

Diagnosticul pancreatitei cronice

Analizele de sange nu sunt, in general, edificatoare, in cazul pancreatitei cronice. Medicul efectueaza istoricul medical si examenul fizic si se foloseste de investigatii imagistice pentru a stabili, cu precizie, diagnosticul de pancreatita cronica. Se pot recomanda investigatii precum:

  • Ecografia abdominala;
  • Tomografia computerizata;
  • Ecoendoscopia.

Tratamentul pancreatitei

Tratamentul pancreatitei depinde de forma bolii, de stadiul in care este depistata si de simptomele prezente. In continuare, poti citi despre principalele forme de tratament in pancreatita acuta si in pancreatita cronica.

Pancreatita acuta

Pancreatita acuta este tratata, de regula, la spital, unde pacientul este monitorizat pentru a se preintampina aparitia unor probleme grave. Se administreaza fluide si oxigen, iar persoanele cu pancreatita usoara incep sa se simta mai bine in aproximativ o saptamana. Multi pacienti sunt externati dupa doar cateva zile. Exista, insa, si cazuri grave, in care pot aparea complicatii care sa necesite internarea la terapie intensiva. In aceste situatii, recuperarea poate fi de lunga durata, iar uneori, exista si riscul de deces. Mai jos sunt principalele forme de tratament pentru pancreatita acuta:

  • Administrarea de lichide – pancreatita acuta poate duce la deshidratare, astfel ca este necesara administrarea de lichide prin perfuzie;
  • Oxigen – pentru a se asigura ca organismul primeste suficient oxigen, este posibil ca medicul sa recomande administrarea sa printr-un tub introdus in zona nasului. Acest tub poate fi indepartat dupa cateva zile, daca pancreatita se amelioreaza. Daca este vorba despre un caz sever, poate fi nevoie de echipament de ventilare, pentru a ajuta respiratia;
  • Analgezice – sunt recomandate pentru durerile abdominale severe. Unele medicamente administrate pot oferi o usoara senzatie de oboseala. Daca pancreatita a evoluat intr-o infectie, medicul poate recomanda si antibiotice;
  • Alimentatia – in cazurile usoare de pancreatita, pacientul isi poate mentine dieta obisnuita. In cazurile grave, insa, nu se recomanda alimentele solide, timp de cateva zile, din cauza faptului ca acestea suprasolicita pancreasul. In cazuri rare, medicul poate recomanda administrarea unui amestec lichid de nutrienti, direct in zona abdominala.
pancreatita, pancreas, enzime pancreatice, autodigestie, litiaza biliara, insulina

Odata ce pancreatita este sub control, medicul poate trece la tratarea cauzei. Prezenta calculilor biliari poate necesita o interventie, pentru a fi eliminati. In general, se realizeaza in timpul procedurii de colangiopancreatografie retrograda endoscopica (ERCP). Aceasta presupune introducerea unui tub subtire, prevazut cu o camera video, prin cavitatea bucala pana in abdomen, si extragerea calculilor biliari.

Ca o alternativa, calculii biliari pot fi indepartati si printr-o interventie chirurgicala. In perioada de recuperare, digerarea unor alimente, precum grasimile si produsele picante, poate fi dificila. Ideal, operatia de indepartare a calculilor biliari ar trebui realizata in cel mult doua saptamani de la atacul de pancreatita acuta, cu exceptia persoanelor care au alte afectiuni si nu pot suporta, pentru moment, interventia.

Odata recuperati dupa pancreatita acuta, pacientii ar trebui sa evite cu totul consumul de alcool, daca acesta a cauzat boala. Unele persoane cu pancreatita acuta se confrunta cu dependenta de alcool si ar putea necesita ajutor specializat, pentru a renunta. Medicul de familie poate recomanda un plan, pentru a renunta la abuzul de alcool.

Pancreatita cronica

Tratarea pancreatitei cronice presupune mai multe elemente: schimbarea stilului de viata, administrarea unor medicamente si interventia chirurgicala. Sa le luam pe rand pe fiecare.

Schimbarea stilului de viata

Evitarea alcoolul este primul pas. Persoanele cu pancreatita cronica ar trebui sa evite consumul de alcool, chiar daca acesta nu este responsabil pentru aparitia bolii. Prin eliminarea alcoolului din dieta, se previne continuarea degradarii pancreasului si se reduce durerea. Daca se continua consumul de alcool, creste probabilitatea de intensificare a durerii, este afectata viata de zi cu zi si apare un risc mai mare de complicatii.

Renuntarea la fumat este al doilea pas. Tutunul accelereaza degradarea cauzata de pancreatita cronica si poate duce la incetarea completa a functiilor pancreasului. Exista medicamente si programe de terapie, care te pot ajuta sa renunti la fumat.

Dieta este un alt aspect important. Deoarece pancreatita cronica afecteaza capacitatea organismului de a digera anumite alimente, s-ar putea sa fie nevoie sa faci unele schimbari in dieta. In general, se recomanda o dieta cu un continut redus de grasimi, dar bogat in calorii si proteine, precum si administrarea de suplimente vitaminice, solubile in grasimi.

Schimbarile asupra dietei zilnice trebuie realizate doar dupa consultarea medicului. Unele persoane pot primi si suplimente cu enzime pancreatice, pentru a inlesni digestia. Prin efectele secundare ale acestora, se afla constipatia sau diareea, varsaturile si durerile abdominale. Daca apar astfel de efecte, este indicat sa te adresezi medicului, pentru a-ti ajusta doza.

Administrarea de medicamente

Pentru a calma simptomele pancreatitei cronice, se recomanda steroizi si medicamente pentru durere. Steroizii ajuta la reducerea inflamatiei si calmeaza pancreatita cronica, produsa de probleme ale sistemului imunitar. Cu toate acestea, administrarea de steroizi pe termen lung poate cauza osteoporoza si ingrasare.

Medicamentele pentru tratarea durerii constau mai ales in administrarea de paracetamol sau ibuprofen. Cum administrarea pe termen lung poate cauza ulcer gastric, medicul va recomanda si o protectie pentru stomac, sub forma inhibitorilor pompei de protoni (reduc productia de suc gastric).

Daca paracetamolul si ibuprofenul nu dau rezultate, medicul poate recomanda analgezice din clasa opioidelor (de exemplu, codeina sau tramadol). Aceste medicamente pot avea efecte secundare, precum constipatia, greata si oboseala. Daca durerea este severa, se vor recomanda medicamente mai puternice, precum gabapentina, amitriptilina sau pregabalina. In cazul in care nici acestea nu functioneaza, se pot folosi injectii care blocheaza semnalul durerii de la pancreas.

Interventia chirurgicala

Una dintre cele mai cunoscute interventii consta in folosirea endoscopiei si a unui tratament numit litotripsie. Doctorul introduce un tub minuscul prin cavitatea bucala, iar acesta sparge calculii biliari in portiuni minuscule. Ulterior, endoscopul este folosit pentru a indeparta resturile de calculi biliari. Aceasta interventie in doi pasi ajuta la reducerea durerii, insa nu este permanenta. Daca pacientul nu urmeaza sfaturile medicului, este posibil sa revina pentru o noua interventie.

Un alt tip de interventie consta in indepartarea portiunii bolnave a pancreasului. Aceasta procedura poate fi folosita si daca endoscopia nu da rezultate.

De asemenea, persoanele diagnosticate cu pancreatita cronica ar trebui sa mearga la consult medical periodic, cel putin o data pe an, pentru a se asigura ca organismul primeste toti nutrientii de care are nevoie. Mai mult, la fiecare doi ani, este necesara testarea densitatii osoase, pentru a se asigura ca problemele digestive nu afecteaza sanatatea osoasa. In cazul in care pancreatita cronica este ereditara, trebuie realizat un screening anual pentru cancer pancreatic, iar daca exista probleme cu productia de insulina, este necesara testarea glicemiei la fiecare sase luni.

Prevenirea pancreatitei

Un stil de viata sanatos reprezinta principala solutie pentru a preveni aparitia pancreatitei. In acest sens, sunt recomandate urmatoarele:

  • Incetarea consumului de alcool;
  • Renuntarea la fumat;
  • Optarea pentru o dieta cu un continut redus de grasimi – se pune accent pe fructe, legume, cereale integrale si carne slaba;
  • Mentinerea unei greutati sanatoase si introducerea activitatii fizice usoare spre moderate in programul zilnic. De asemenea, este indicata evitarea dietelor care promit pierderea rapida a kilogramelor in plus. Ca urmare a dietelor, grasimile se acumuleaza in organism si pot duce la formarea calculilor biliari;
  • Consultul medical periodic.

Pancreatita este o boala cu potential periculos. Daca in cazurile usoare, riscul de deces este de doar 5%, daca boala este lasata netratata si apar complicatii precum hemoragii interne si leziuni, acesta ajunge pana la 50%. Evolutia bolii depinde, deci, atat de severitatea acesteia, cat si de stadiul in care este descoperita, de prezenta/absenta complicatiilor si de masurile luate de fiecare bolnav in parte. Renuntarea la alcool, luarea medicamentelor recomandate de medic si schimbarea stilului de viata sunt cateva masuri care pot permite bolnavilor sa revina la activitatile preferate.

Sursa foto: Shutterstock

Categories
Articol medical

Test rapid antigen COVID-19 : Tot ce ai nevoie sa stii

Testul rapid antigen SARS-CoV-2

Tot ce ai nevoie sa stii despre testul rapid antigen pentru diagnosticul infectiei COVID-19

De mai bine de un an, pandemia de COVID-19 ne-a dat lumea peste cap. Insa, un lucru am invatat: testarea in masa este, pe langa vaccin, unul dintre instrumentele importante cu care virusul SARS-CoV-2 poate fi tinut sub control.

Daca pana acum noi toti stiam de testul clasic RT-PCR, care ramane standardul de aur pentru diagnosticul de COVID-19, de curand avem un ajutor oficial nou (conform definitiei de caz actualizate de autoritati):  testul rapid de detectie a antigenelor virale ale noului tip de coronavirus. Acest test ofera un raspuns in aproximativ 15 minute si poate contribui semnificativ la reducerea ratei de infectare si limitarea raspandirii virusului. Pe scurt, cu cat persoana infectata primeste rezultatul mai devreme, cu atat se poate izola mai repede si poate evita contaminarea celor din jur.

In reteaua de laboratoare medicale Poliana este deja disponibil un test rapid antigen tip caseta. Ca sa intelegi cum functioneaza, ai nevoie de cateva informatii esentiale.

Ce este testul rapid antigen?

Testul rapid antigen este un test de diagnostic in vitro si este cel mai nou tip de testare a infectiei cu virusul SARS-CoV-2. Acest tip de test este recunoscut oficial de Comisia Europeana inca de la sfarsitul anului trecut si detecteaza antigenele, adica partea de virus pe care sistemul nostru imunitar o recunoaste.

Testul rapid antigen indica infectia in faza acuta a bolii. De aceea, trebuie retinut ca momentul recoltarii probei este extrem de important. Cu cat se face mai devreme, adica inca de la debutul simptomelor, atunci cand probele contin cele mai mari titruri virale, cu atat cresc sansele ca rezultatul sa fie unul cat se poate de clar. In schimb, probele obtinute dupa cinci zile de simptome pot aduce rezultate fals negative in comparatie cu un test RT-PCR, care are o sensibilitate mai mare.

Testul rapid antigen trebuie facut doar in unitatile sanitare, de catre personal medical calificat, nicidecum acasa, in sufragerie. Daca probele sunt recoltate necorespunzator, evident ca si rezultatul poate fi eronat.

Cum se recolteaza probele pentru testul antigen?

Recoltarea probelor pentru testul rapid antigen nu este complicata. Procedura este asemanatoare ce cea de la testul RT-PCR si presupune recoltarea unei secretii fie din nas (preferabil) sau din gat cu ajutorul unor betisoare prevazute cu tampoane. Dupa ce se iau probele, acestea se introduc intr-o solutie speciala, din care se vor pune cateva picaturi in caseta de testare, in locul dedicat probei. Atat de simplu. Acum nu mai trebuie decat sa astepti rezultatul. Acesta va fi citit in aproximativ 15 minute. Nu mai tarziu.

Interpretarea rezultatelor

Rezultatul este usor de interpretat. Caseta de testare are doua litere, iar semnificatia este urmatoarea: C este regiunea de control, iar T este regiunea de testare.

In cazul unui rezultat negativ, o sa apara o linie rosie in dreptul literei C, adica in zona de control. Acest lucru poate sa insemne doua lucruri: ca nu exista particule ale noului coronavirus in proba sau ca numarul de particule virale este sub intervalul detectabil.

Prezenta celor doua linii confirma infectia cu virusul Sars-CoV-2.

Daca nu apare nicio linie sau doar o linie in zona T, adica cea de testare, rezultatul este invalid si trebuie refacut intreg procesul. 

Avantajele testului rapid antigen COVID-19

RT-PCR este standardul de aur atunci cand vine vorba de diagnosticul de COVID-19, dar testul rapid antigen are doua avantaje clare:

  1. Este mai rapid
  2. Este mai ieftin

Mai rapid:

Unul dintre beneficiile testului rapid antigen este viteza mare de testare in comparatie cu RT-PCR, care da un rezultat in aproximativ 48 de ore.

Mai ieftin:

Testarea rapida a antigenelor virale este, de asemenea, mai putin costisitoare decat testul RT-PCR.

Programeaza-te pentru efectuarea unui test rapid: Detectie antigen SARS-CoV-2 (test rapid)

Care sunt dezavantajele testului rapid antigen?

Desi testul rapid antigen este o alternativa buna la testul standard, are si dezavantaje: acuratetea nu este aceeasi ca in cazul testului RT-PCR pentru ca depinde de cantitatea virala, dar si de numarul de zile care au trecut de la debutul bolii.  

De exemplu, daca rezultatul este unul pozitiv, deci indica prezenta antigenelor virale, nu inseamna ca in organism nu poate exista o infectie bacteriana sau o co-infectie cu alti virusi.

De asemenea, rezultatele negative nu exclud infectia cu SARS-CoV-2. In aceasta situatie, ar trebui facuta o analiza mai amanuntita a starii de sanatate a pacientului si chiar confirmarea cu un test RT-PCR, acolo unde este cazul.

Cand este indicat testul rapid antigen?

Testul antigen rapid are o serie de recomandari. Astfel, se indica utilizarea testelor rapide antigen atunci cand:

  • Persoana are deja simptomele bolii COVID-19. Este important ca testul sa fie facut cat mai repede, ideal in primele cinci zile, atunci cand incarcatura virala este cea mai mare.
  • Persoana este asimptomatica, dar este contact direct al unei persoane confirmate pozitiv. Testul trebuie facut la cel mult sapte zile de la contact.
  • Exista deja un focar de COVID-19. Testul rapid poate ajuta la depistarea precoce si astfel la izolarea cazurilor.
  • Este nevoie de screening in zone cu risc ridicat si spatii inchise, cum ar fi spitalele, scolile, casele de batrani si centrele de psihiatrie cu bolnavi cronici. In cazul in care vorbim de un screening repetat, acest lucru trebuie efectuat la 2-4 zile, iar daca rezultatul este unul pozitiv, atunci el trebuie confirmat si prin RT-PCR.
  • Este nevoie de screening la nivelul intregii populatii pentru a opri raspandirea virusului pe cat de mult posibil.

Astfel, testul rapid antigen poate fi un instrument valoros in diagnosticarea si controlul raspandirii COVID-19. Nu ezita sa ceri ajutorul de la primele simptome sau daca ai intrat in contact cu cineva pozitiv.

Surse:

www.who.int

https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/lab/resources/antigen-tests-guidelines.html

https://insp.gov.ro/

https://www.health.harvard.edu

https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/covid-19-diagnostic-test/about/pac-20488900

http://www.cnscbt.ro/index.php/2198-definitii-de-caz-si-recomandari-de-prioritizare-a-testarii-pentru-covid-19-actualizare-04-01-2021-1/file

https://ec.europa.eu/health/sites/health/files/preparedness_response/docs/covid-19_rat_recommendation_en.pdf

Categories
Articol medical

Menopauza : Ce este, simptome, analize medicale recomandate

Menopauza : Ce este, simptome, analize medicale recomandate

Daca faci un mic exercitiu de imaginatie, iti poti vizualiza corpul ca pe o masinarie complexa pe care incerci sa o intretii cat mai bine, ca sa poata functiona normal. Inevitabil, insa, odata cu trecerea timpului, organismul nu mai are acelasi randament, pentru ca intervine uzura. Din aceasta perspectiva, menopauza face parte din procesul biologic natural de imbatranire si aduce schimbari majore in viata oricarei femei. Ea nu trebuie vazuta, insa, ca perioada de declin, ci ca un mod de a marca incheierea unui capitol, pentru a face loc unui nou inceput. 

Menopauza nu este o boala, ci o provocare de a-ti privi corpul altfel. Este foarte important sa-ti intelegi organismul, sa te informezi corect, sa mergi la controale regulate la medicul specialist, ca sa stii cand si cum sa actionezi. In cele ce urmeaza, iti explicam ce inseamna, de fapt, menopauza, cand apare si cum se manifesta, care sunt analizele medicale recomandate in aceasta perioada si ce tratamente exista.  

  • Ce e menopauza si cand apare
  • Menopauza – cauze si simptome
  • Stadiile menopauzei
  • Complicatii asociate menopauzei
  • Analize medicale recomandate
  • Diagnostic si tratament

Ce e menopauza si cand apare

Menopauza

Dupa varsta de 40 de ani, productia de estrogen si progesteron, hormoni sexuali feminini, scade progresiv, ciclurile menstruale devin neregulate si, intr-un final, inceteaza cu totul. Menopauza marcheaza incetarea functiilor ovariene primare, adica atat a secretiei hormonilor sexuali (functia endocrina), cat si a ovulatiei (functia gametogenetica (ovogeneza)). In general, este un proces de lunga durata (menstrele nu mai sunt lunare, ci o data la 2-3 luni sau, dimpotriva, sunt mai dese si survin la 2-3 saptamani), dar, in unele cazuri, absenta menstrelor poate sa intervina brusc. Diagnosticul de menopauza este pus de medicul specialist si inseamna absenta totala a menstrei, timp de 12 luni. 

La ce varsta apare menopauza

O femeie se naste cu un anumit numar de foliculi primordiali, diferit de la caz la caz. Acesta poate varia intre un milion si doua milioane de foliculi. Dintre acestia, pana la pubertate mai raman intre 400.000 si 500.000. Dupa menarha (prima menstruatie), pierdem lunar, aproximativ 1.000 de foliculi. Dupa varsta de 35 de ani, rata pierderilor foliculare creste. Fenomenul continua pana cand toti foliculii primordiali „se consuma” si se instaleaza menopauza. 

Ne nastem cu un numar fix de foliculi primordiali, dar care nu este acelasi pentru toate femeile. De aceea, varsta de instalare a menopauzei este variabila. Concret, declinul numarului foliculilor ovarieni dicteaza aparitia menstrelor neregulate si a menopauzei, iar calitatea din ce in ce mai redusa a acestora duce la scaderea fertilitatii. De regula, varsta la care se instaleaza menopauza naturala este intre 40 si 55 de ani, cu o medie de 51 de ani, si se intinde pana la varsta de 65 de ani. 

Sunt, insa, cazuri in care procesul intervine inainte de 40 de ani, cand este vorba despre menopauza prematura. Totodata, unele femei pot avea menstre si dupa varsta de 55 de ani, situatii care necesita o monitorizare atenta, pentru ca exista riscul de hiperplazie de endometru (mucoasa uterina) si de cancer de san.  

Menopauza – cauze si simptome

Menopauza

Menopauza se poate instala din cauze multiple si cele mai frecvente dintre ele sunt:

  • scaderea naturala a nivelului hormonilor sexuali – organismul se resimte (apar modificari) in momentul in care se inregistreaza niveluri scazute de:
    • estrogen, progesteron, testosteron – hormoni produsi de ovare – secretia acestora se intensifica odata cu perioada pubertatii, ca raspuns la cresterea nivelului hormonului eliberator al gonadotropinelor, produs de hipotalamus, si care actioneaza asupra hipofizei (glanda pituitara) posterioara); pe masura ce imbatranesc, ovarele produc din ce in ce mai putin estrogen si progesteron, hormonii care regleaza, practic, menstruatia (faza foliculara sau proliferativa si cea luteala sau secretorie); implicit, dupa varsta de 35 de ani, fertilitatea incepe sa scada;
    • hormon foliculostimulant (FSH), hormon luteinizant (LH) – hormoni produsi de glanda pituitara posterioara; 
  • declinul natural al numarului de foliculi primordiali – in jurul varstei de 40 de ani, perioadele menstruale incep sa fie mai lungi sau mai scurte ca de obicei, cu o frecventa mai scazuta sau mai intensa; aceste modificari sunt constante pana la varsta medie de 51 de ani, cand ovarele nu mai elibereaza ovocite maturizate pentru a fi fertilizate si menstrele inceteaza;
  • ooforectomie (indepartarea chirurgicala a ovarelor) – indepartarea ovarelor duce la menopauza imediata, iar manifestarile ei, cum sunt bufeurile, pot fi severe, pentru ca nivelul hormonilor sexuali scade brusc, nu progresiv, asa cum se intampla in cazul menopauzei naturale; 
  • histerectomia – indepartarea chirurgicala a uterului (in caz de fibrom uterin, de pilda), dar nu si a ovarelor, nu cauzeaza neaparat menopauza imediata, pentru ca ovarele continua sa produca estrogen si progesteron; insa, histerectomia cu ovarectomie bilaterala, utilizata in cazul diverselor patologii oncologice sau nononcologice, duce la menstruatie imediata; 
  • ablatia ovariana – se refera la terapia hormonala, interventiile chirurgicale, chimioterapia, radioterapia folosite pentru oprirea functiei ovariene (chiar si temporar, in unele situatii), in cazul afectiunilor oncologice; ablatia ovariana poate fi insotita de manifestari precum bufeurile, in timpul sau la scurta vreme dupa aplicarea tratamentului respectiv; 
  • insuficienta ovariana primara – este vorba despre menopauza prematura, care apare inainte de varsta de 40 de ani, in aproximativ 1% dintre cazuri; ovarele nu mai produc suficienti hormoni reproductivi fie din cauze genetice, fie pe fondul unei afectiuni autoimune, de exemplu; de multe ori, insa, nu se cunoaste cauza exacta pentru care se instaleaza menopauza precoce; in aceste cazuri, este recomandata terapia hormonala, pentru a mentine functiile ovarelor macar pana la varsta naturala cand ar trebui sa survina menopaza, pentru a proteja creierul, inima si oasele;
  • leziuni sau afectiuni grave la nivelul pelvisului – si care au ca efect distrugerea ovarelor sau disfunctionalitati severe ale acestora. 

Cum se manifesta menopauza

Menopauza se manifesta diferit de la caz la caz. In general, primele semne apar cu 4-5 ani inainte de instalarea menopauzei, dar sunt si situatii in care ele pot continua si cativa ani dupa ultima menstruatie. Intensitatea lor, precum si numarul acestora, sunt variabile. Unele femei sunt complet asimptomatice, tranzitia spre menopauza avand loc fara ca acestea sa aiba tulburari climaterice majore. 

Este de retinut ca aceste simptome nu sunt ale unei boli, pentru ca menstruatia nu este o afectiune medicala. In termeni medicali, este vorba despre tulburari climacterice. Climacteriul este reprezentat de toate manifestarile care apar pe fondul carentei de estrogen, survenite la menopauza. Indiferent de severitatea lor, manifestarile menopauzei nu sunt tulburari grave, dar sunt complexe si pot cauza disconfort, uneori, intens. 

Cele mai frecvente simptome ale menopauzei sunt: 

  • manifestari vasomotorii – bufeuri (cresteri bruste ale temperaturii corporale, care creeaza senzatia de „valuri de caldura” ce apar la nivelul fetei si al gatului si se extind spre umeri si torace) urmate de transpiratie si de roseata (uneori); acestea sunt cele mai intalnite manifestari ale menopauzei, ele regasindu-se in 70-80% dintre cazuri; tulburarile vasomotorii pot sa apara cu mult timp inainte de menopauza propriu-zisa, la unele femei ele fiind prezente chiar si 7-10 ani; in general, sunt persistente 4-5 ani dupa ultima menstra; 
  • modificari ale mucoaselor si alterarea musculaturii netede – uscaciunea vaginala, cauzata de atrofia epiteliului vaginal, scaderea vascularizatiei, alterarea musculaturii netede, scaderea colagenului si a elastinei, pierderea terminatiilor nervoase; uscaciunea vaginala poate duce, la randul ei, la dispareunie (jena in timpul actului sexual); manifestari urinare de tip infectios (inclusiv usturime la mictiune), incontinenta urinara (pierderi involuntare de urina in timpul rasului, al stranutului, de exemplu), cauzata de atrofia musculutarii pelvine, dar si a detrusorului vezical (muschiul neted situat in peretele vezicii urinare); 
  • modificari ale tegumentelor si ale fanerelor – parul devine uscat si isi pierde din stralucire, unghiile sunt fragile si fara luciu, pielea este uscata si aspra; toate aceste manifestari apar pe fondul scaderii nivelului de colagen si elastina; 
  • tulburari de somn – manifestarile vasomotorii, care sunt scurte, dar puternice, se produc, de obicei, noaptea si au ca rezultat insomnia sau calitatea proasta a somnului, in 40-50% dintre cazuri; tulburarile de somn pot afecta calitatea vietii;
  • astenie – dispozitia generala proasta, starea constanta de oboseala intensa, lipsa de tonus, senzatia de epuizare fizica, dar si psihica (pot sa apara tulburari de memorie, dificultati de concentrare, stari de confuzie, depresie, stari de anxietate);
  • tulburari ale dispozitiei – 1-3 femei acuza tulburari ale dispozitiei, legate de menopauza; nivelul scazut al estrogenului are efect direct asupra unor mediatori cerebrali precum serotonina sau dopamina, care induc starea de bine si pot sa apara iritabilitatea, atacurile de panica, depresia;
  • artralgii si mialgii – dureri articulare (artralgiile) si musculare (mialgiile), localizate in mod special la nivelul umerilor, genunchilor, al spatelui si al degetelor;
  • cresterea ponderala – nivelul scazut al estrogenilor afecteaza rata metabolica, adica modul in care organismul converteste energia stocata in energie de lucru; de aici, apare cresterea ponderala, dar si pe fondul unei diete necorespunzatoare si al lipsei activitatii fizice regulate; 
  • pleoape si maini umflate – edeme palpebrale (ochii umflati, in special dimineata), accentuarea cearcanelor, a ridurilor, a pungilor de sub ochi, umflarea mainilor; 
  • cresterea tensiunii arteriale – in unele cazuri, o persoana care a fost hipotensiva pana la menopauza, poate deveni hipertensiva (HTA de 140/95 mm Hg); tensiunea arteriala optimala este egala sau usor mai mica de 120/80 mm coloana de mercur (mm Hg), potrivit ghidului Societatii Europene de Hipertensiune. 

Stadiile menopauzei

Menopauza

Factorii genetici si starea de sanatate a ovarelor au o influenta directa asupra momentului instalarii menopauzei. In unele cazuri, menopauza poate fi brusca, dar de obicei, ea este un proces natural, progresiv, care se intinde pe parcursul mai multor ani si care are trei etape:

Perimenopauza

De regula, aceasta faza a menopauzei incepe cu 4-5 ani inainte de menopauza propriu-zisa, cand ovarele incep sa produca, treptat, din ce in ce mai putin estrogen. Exista, insa, si situatii in care ea apare cu doar cateva luni inainte de menopauza propriu-zisa sau cazuri in care menopauza se instaleaza brusc, fara a avea drept cauza o afectiune medicala, o interventie chirurgicala sau o terapie anume. Perimenopauza dureaza pana in momentul in care menstra dispare cu totul. In ultimii 1-2 ani ai acestei etape, nivelul estrogenului scade mai repede. Multe femei au simptome inclusiv in aceasta perioada, cel mai des intalnit dintre ele fiind reprezentat de modificarile vasomotorii (bufeuri insotite de roseata si transpiratie). Totodata, fluxul menstrual poate fi mai abundent sau mai slab. Tot in aceasta perioada, menstruatia poate lipsi cateva luni si sa revina.

Menopauza propriu-zisa

Este perioada in care ovarele nu mai produc estrogen si nu mai elibereaza ovocite (ovulatie). Menopauza propriu-zisa este definita ca intervalul de 12 luni consecutive de la ultima menstruatie. 

Postmenopauza

Postmenopauza se refera la anii care urmeaza dupa menopauza. Daca luam in calcul varsta medie la care se instaleaza menopauza, si anume 51 de ani, si varsta maxima medie pana la care se poate intinde, adica 65 de ani, atunci postmenopauza dureaza aproximativ 10-14 ani. In aceasta perioada, simptomele de tipul bufeurilor, de exemplu, devin din ce in ce mai rare, pana dispar cu totul. Odata cu inaintarea in varsta, insa, creste riscul aparitiei unor afectiuni asociate cu scaderea nivelului estrogenului.

Complicatii asociate menopauzei

Dupa instalarea menopauzei, creste riscul dezvoltarii unor afectiuni medicale, cum ar fi: 

  • bolile cardiovasculare – cand nivelul estrogenului scade, creste riscul dezvoltarii afectiunilor cardiovasculare; de aceea, este important sa mergi la medic pentru controale de rutina si sa urmezi recomandarile acestuia in ceea ce priveste testele si analizele medicale pe care ar trebui sa le faci in aceasta perioada, cum ar fi profilul lipidic (colesterol total, colesterol HDL si LDL, lipide totale, trigliceride) sau monitorizarea tensiunii arteriale; 

Programeaza-te online pentru efectuarea Profilului lipidic la Poliana 

  • osteoporoza – mai ales in primii ani dupa instalarea menopauzei, densitatea osoasa se pierde rapid, oasele devin mai fragile si creste riscul de fracturi (cele mai afectate sunt: coloana vertebrala, soldurile si incheieturile); este de retinut faptul ca, in cazul postmenopauzei, este vorba despre osteoporoza primara (de tip I), nu senila sau secundara (de tip II), care are drept cauza o stare patologica sau un tratament; 
  • incontinenta urinara – pentru ca vaginul, uretra si muschiul neted al vezicii urinare isi pierd din elasticitate, poate sa apara nevoia de a urina urgent, frecvent si brusc, urmata de pierderi involuntare de urina (incontinenta de urgenta) sau pierderi de urina in timpul tusei, rasului, stranutului, efortului (incontinenta de stres); 
  • degradarea functiei sexuale si a celei cognitive – apar disconfortul si chiar sangerarile usoare in timpul actului sexual si poate scadea si libidoul; pe de alta parte, pot sa apara dificultati de memorie, diminuarea rationamentului abstract sau a performantelor verbale; totusi, nu exista studii suficiente care sa demonstreze clar legatura dintre nivelul scazut al estrogenului si degradarea functiei cognitive.

Analize medicale recomandate

Menopauza inseamna, in toate fazele ei, transformari majore ale organismului care se pregateste, practic, pentru o noua etapa a vietii. De aici rezulta toate manifestarile care apar si cresterea riscului pentru dezvoltarea unor afectiuni medicale. De aceea, este important sa mergi la controale medicale regulate, pentru un diagnostic corect si stabilirea unei scheme de tratament adecvate. Astfel, in aceasta perioada, medicul iti poate recomanda urmatoarele investigatii medicale:

  • screening uzual – hemoleucograma, profilul lipidic, glicemie, transaminaze, sumar de urina; 
  • analize de sange hormonale – pentru monitorizarea nivelului estrogenilor, a progesteronului, dar si a gonadotropilor (FSH, LH, prolactina); de asemenea, poate fi recomandata analiza de sange care indica nivelul hormonului de stimulare tiroidiana (TSH), pentru ca hipotiroidismul, de exemplu, poate avea simptome similare menopauzei; o alta analiza este cea pentru hormonul anti-mullerian (AMH), produs de tesuturile reproductive, pentru ca ea poate fi utila in evaluarea starii de fertilitate si poate indica aparitia menopauzei; 
  • analiza de sange pentru stabilirea nivelului vitaminei D (25-OH-vitamina D) – alaturi de testul DEXA, monitorizarea nivelului vitaminei D este importanta pentru depistarea osteoporozei;

Daca medicul ti-a recomandat sa faci aceste analize, poti merge in punctele de recoltare Poliana.

  • imagistica – mamografii sau ecografii mamare, ecografie utero-ovariana transvaginala, ecografie tiroidiana, ecografie abdominala, frecventa lor fiind anuala sau la doi ani, in functie de recomandarile medicului.

Totodata, este important de stiut ca pregatirea pentru analize este esentiala, pentru ca rezultatele testelor medicale sa reflecte cu acuratete starea organismului tau. Prin urmare, informeaza-te corect despre ce ai de facut inainte de a te prezenta la analize si, in cazul in care urmezi deja un tratament pentru o anumita afectiune, intreaba-ti medicul daca este necesar sa intrerupi medicatia.   

Diagnostic si tratament

Menopauza

De regula, observi modificarile care se produc cu organismul tau si poti intui ca te pregatesti de menopauza. Totusi, controalele medicale de specialitate iti pot da siguranta unui diagnostic corect (unele semne ale menopauzei pot fi similare altor afectiuni) si a stabilirii unei scheme de tratament adecvate, daca este cazul. Este important sa comunici direct si deschis cu medicul tau, sa-i prezinti toate simptomele si sa asculti explicatiile pe care ti le da, ca sa stii ce se intampla exact cu organismul tau in aceasta perioada destul de complicata din viata ta. Pentru stabilirea unui diagnostic corect, medicul va tine cont si de istoricul tau medical. 

In ceea ce priveste tratamentul, acesta este complex si depinde de particularitatile organismului tau. Este bine de stiut ca terapiile pot contribui la ameliorarea simptomelor menopauzei, mai ales atunci cand ele sunt intense, dar sunt importante si pentru prevenirea sau gestionarea eficienta a altor afectiuni cronice ce pot sa apara odata cu inaintarea in varsta. In functie de caz, tratamentul poate consta in:

  • terapie hormonala – terapia hormonala de substitutie (HRT) consta in combinatia de estrogen natural si progestativ; in cazul in care uterul lipseste, pe langa estrogen, este nevoie si de progestina (progesteron sintetic); o astfel de terapie poate contribui, printre altele, la imbunatatirea aspectului parului si al unghiilor, a profilului lipidic, la mentinerea densitatii osoase, la cresterea libidoului si la imbunatatirea starii fizice si psihice generale; terapia este, totusi, contraindicata in cazul accidentelor vasculare coronariene sau cerebrale, trombozei venoase profunde, neoplaziilor genito-mamare; 
  • terapie hormonala topica – administrarea de estrogen intravaginal, pentru diminuarea uscaciunii vaginale, a durerii la contactul sexual si reducerea pierderilor de urina; medicul poate recomanda administrarea de creme vaginale, tablete sau ovule care contin estrogeni (estriol); 
  • medicatie pentru prevenirea osteoporozei – administrarea de antioxidanti (seleniu, zinc, Omega 3, vitamina A, C, E, resveratrol), de calciu si vitamina D3 (folosite in preventia osteoporozei); tine cont de recomandarile medicului in ceea ce priveste dozele recomandate si modul de administrare; 
  • tratamente nonhormonale – in functie de particularitatile cazului tau, iti poate fi indicata prezentarea la un medic psihiatru, de pilda, care sa-ti recomande tratamente cu antidepresive usoare; consultul cardiologic sau neurologic poate fi necesar in cazul in care apar semne ale unei boli cardiovasculare;
  • adoptarea unui stil de viata sanatos – in functie de nevoile organismului tau, pot fi indicate o schimbare a dietei (cu mai putin consum de sare si lipide, de exemplu – in cazul hipertensiunii arteriale sau al unui nivel crescut al colesterolului), tratamente naturiste (exemple: ceaiurile de sunatoare, lavanda, valeriana pot contribui la imbunatatirea calitatii somnului), mai multa miscare zilnic, hidratarea corespunzatoare, respectarea programului de somn (7 ore pe noapte), mentinerea unei greutati cat mai aproape de normal. 

Menopauza este un proces natural care intervine, in general, dupa varsta de 40 de ani si se poate intinde pana la 65 de ani. Desi nu este o boala, ea are simptome specifice, datorate modificarilor complexe care se petrec in organism, si poate fi asociata cu alte afectiuni cronice care pot sa apara in aceasta perioada a vietii. Retine ca este important sa mergi la controale medicale periodice, sa fii cu analizele la zi si sa tii cont de recomandarile medicilor.

Surse:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/menopause/symptoms-causes/syc-20353397

https://www.webmd.com/menopause/guide/menopause-basics

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279311/

https://medlineplus.gov/menopause.html

https://www.medicalnewstoday.com/articles/317765

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2815011/

https://www.nhs.uk/conditions/menopause/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK532300/

https://sogr.ro/wp-content/uploads/2019/06/31.-Terapia-menopauzei.pdf

https://cardioportal.ro/files/pdf/200805301129278.pdf

Sursa foto: Shutterstock

Categories
Articol medical

Diabetul zaharat: Simptome, regim, diagnostic, tratament

Diabetul zaharat

Simptome, regim, diagnostic, tratament

Metaforic vorbind, viata pacientilor cu diabet este putin mai dulce decat in mod normal. Concentratia mare a glucozei in sange sta la baza afectiunii cronice numite diabet. Chiar daca este o boala cronica ce necesita multa atentie, efort, implicare, ea poate fi tinuta sub control printr-o serie de masuri. Accesul la informatii ne ajuta sa stim ce avem de facut in situatia in care am fost diagnosticati cu aceasta problema sau ne aflam pe lista persoanelor cu risc. De aceea, prezentam in acest ghid mai multe detalii despre: 

  • Ce este diabetul zaharat. Tipuri de diabet
  • Simptomele diabetului de tip 1
  • Simptomele diabetului de tip 2 
  • Cauzele aparitiei diabetului de tip 1
  • Cauzele si factorii de risc pentru diabetul de tip 2
  • Care sunt valorile normale ale glicemiei 
  • Analize pentru depistarea diabetului
  • Diabetul zaharat in timpul sarcinii
  • Tratamentul diabetului zaharat
  • Complicatiile diabetului 
  • Rolul alimentatiei in diabet
  • Preventia diabetului

Ce este diabetul. Tipuri de diabet

In termeni simpli, diabetul zaharat reprezinta acea afectiune in care nivelurile glicemiei (zaharul din sange) cresc peste normal. 

In mod normal, pentru a asigura cursul firesc al tuturor proceselor vitale , organismul transforma alimentele in glucoza, pe care o trimite in sange. De aici, insulina (hormon secretat de celulele beta, care se afla in pancreasul endocrin, avand rol important in metabolismul glucidelor) transporta glucoza din sange catre toate celulele. Ajunsa la nivelul celulelor, glucoza fie este transformata in energie necesara corpului pentru a indeplini anumite activitati (mentale, dar si fizice), fie este stocata pentru a fi utilizata mai tarziu. In cazul persoanelor care au diabet, organismul lor nu poate folosi corect insulina produsa ori nu are capacitatea de a secreta deloc insulina. Astfel, in functie de modul de manifestare al bolii, exista doua forme de diabet:

Diabetul de tip 1 

Este numit si diabet juvenil, deoarece apare mai ales la varste fragede, la copii, adolescenti si la persoanele pana in 35 de ani. In diabetul de tip 1, anticorpii produsi de sistemul imunitar ataca si distrug o parte sanatoasa a organismului, mai exact celulele beta ale pancreasului, care produc insulina. Astfel, diabetul de tip 1 este o boala autoimuna, care nu poate fi vindecata, insa, prin tratament, poate fi tinuta sub control. 

Diabetul de tip 2 

Se manifesta prin rezistenta corpului la insulina, plus deficiente la nivelul pancreasului. In cazul persoanelor cu diabet de tip 2, pancreasul poate produce insulina, insa celulele nu stiu sa o foloseasca eficient, prin urmare, glucoza se acumuleaza in sange. Atunci cand aceste celule dezvolta rezistenta la insulina, pancreasul ompenseaza deficitul, eliberand si mai multa insulina, incercand sa mentina un nivel normal al zaharului din sange. Spre deosebire de diabetul de tip 1, care nu se poate vindeca, in cazul diabetului de tip 2, rezistenta la insulina poate fi imbunatatita prin schimbarea stilului de viata, mai ales cand este depistat din timp. Este cea mai frecventa forma de diabet, fiind adesea asociata cu obezitatea. Pacientii nu sunt dependenti de tratamentul cu insulina, insa au nevoie sa isi corecteze nivelul glicemiei din organism printr-o alimentatie corespunzatoare, sport si tratamentul recomandat de medic, daca este necesar. 

Simptomele diabetului de tip 1

In cazul pacientilor cu diabet zaharat de tip 1, simptomele se manifesta destul de brusc. Corpul poate da urmatoarele semnale de alarma:  

  • Pierderea brusca si masiva in greutate, fara sa fi schimbat obiceiurile alimentare. Nemaiavand insulina, corpul incepe sa isi ia energia din muschi, grasimi si propriile resurse;
  • Setea intensa – este provocata de necesitatea corpului de a elimina excesul de zahar si glucide din organism; 
  • Urinatul des – este un simptom dat de nevoia organismului de a spala si de a elimina excesul de glucide; 
  • Oboseala acuta – in lipsa insulinei, corpul nu mai metabolizeaza alimentele si nu le mai poate transforma in energie;  
  • Vederea incetosata; 
  • Irascibilitatea, lipsa puterii de concentrare – glucoza este printre principalele surse de hrana ale creierului; in lipsa de insulina, celulele nu mai pot transporta glucoza din sange catre creier; 
  • Varsaturi – adesea, sunt cauzate de excesul de zahar din sange. 

Simptomele diabetului de tip 2 

In cazul pacientilor cu diabet de tip 2, simptomele pot fi mai vagi si ele apar in timp:

  • Sezatia de sete; 
  • Polifagie – pofta crescuta de mancare;
  • Poliurie – nevoia de urinare frecventa;
  • Infectii repetate  la nivelul pielii, gurii; 
  • Infectii urinare frecvente;
  • Tulburari de vedere;
  • Rani care se vindeca greu;
  • Amorteala mainilor si picioarelor. 

Cauzele aparitiei diabetului de tip 1

Cauza exacta a diabetului de tip 1 nu este pe deplin cunoscuta. Se stie ca anticorpii produsi de sistemul imunitar nu mai recunosc celulele beta-pancreatice ca fiind ale pancreasului, ci le vad ca pe niste „inamici” pe care trebuie sa ii distruga pentru a proteja corpul de un potential pericol. Motivul pentru care organismul reactioneaza pe acest tipar autoimun nu a fost inca descoperit. Studii moleculare se fac in continuare, in incercarea de a intelege adevaratele cauze ale aparitiei diabetului zaharat de tip 1. 

Cauzele si factorii de risc pentru diabetul de tip 2

Daca, in situatia diabetului zaharat de tip 1, nu sunt cunoscute cauzele clare, totul fiind doar la nivel de ipoteza, in cazul diabetului zaharat de tip 2, o parte dintre cauze sunt deja cunoscute. Prima si cea mai importanta cauza este considerata rezistenta la insulina, definita ca fiind un fenomen in care organismul produce insulina, insa celulele nu stiu sa o foloseasca asa cum ar trebui. De regula, aparitia acestei rezistente poate fi influentata de:

  • obezitate – in cazul persoanelor care sufera de obezitate in corp, in special in zona abdominala, exista o cantitate mare de celule grase, care impiedica metabolizarea corecta a insulinei produse de pancreas. Practic, insulina ramane „prinsa” in celulele de grasime;
  • istoricul familial – s-a observat ca, daca un membru al familiei, ruda de gradul 1, are diabet zaharat de tip 2, exista sanse ca boala sa fie transmisa la urmatoarea generatie;  
  • macrosomia – este intalnita in cazul copiilor cu greutatea la nastere de peste 4 kilograme. Femeile care au dat nastere unor feti macrosomi sunt predispuse in a dezvolta diabetul de tip 2 in decursul vietii lor; 
  • tratamente alopate pe termen lung – unele medicamente, cum ar fi glucocorticoizii, pot reduce raspunsul organismului la insulina.

Care sunt valorile normale ale glicemiei 

Valoarea normala a glicemiei sau a glucozei serice este de 60-90 mg/dl. In cazul unei persoane sanatoase, valorile glicemiei nu trebuie sa depaseasca 100 mg/dl. Glicemia bazala modificata are valori de 100-125 mg/dl, iar diabetul zaharat poate fi depistat la persoanele care au glicemia (glucoza serica) mai mare de 126 mg/dl, in cel putin doua zile diferite.

Analize pentru depistarea diabetului zaharat

diabetul zaharat

Masurarea glicemiei este metoda cea mai simpla prin care o persoana poate afla daca este sau nu predispusa la diabet zaharat. De regula, medicii folosesc testarea glucozei serice (glicemia bazala), testul de rutina al glucozei plasmatice si testul HBA1C pentru diagnosticarea diabetului. 

Testarea glucozei serice (glicemiei) dimineata 

Testul se face prin prelevarea de sange, dimineata, pe nemancate. Cel putin cu 8 ore inainte de testare, pacientul nu trebuie sa bea sau sa manance. Diagnosticul se poate pune pe baza a cel putin doua recoltari, in zile diferite. In cazul unei persoane sanatoase, valorile glicemiei serice nu depasesc 100 mg/dl. Daca, in trei zile diferite, valorile glicemiei depasesc 126 mg/dl, medicii pot pune diagnosticul de diabet.

Testarea hemoglobinei glicate HBA1C

Este o analiza de sange care se poate face si dupa masa. Testarea HBA1C furnizeaza informatii estimative privind nivelurile glicemiei din ultimele 3 luni. La pacientii sanatosi, valorile analizei sunt sub 5,7% sau 4.8-6 mg/dl. Persoana care sufera de prediabet si prezinta risc crescut de diabet poate prezenta valori de peste 6,5%.

Testul de rutina al glucozei plasmatice

Acest test se poate realiza in orice moment al zilei, independent de masa. Se face doar in cadrul laboratoarelor specializate, avantajul fiind ca rezultatul se primeste mai rapid decat in cazul testarii glucozei serice.

In cadrul clinicii Poliana, poti beneficia de aceste analize la preturi avantajoase. Clinica vine in ajutor cu cele mai noi metode de investigatie, care iti dau siguranta diagnosticului corect. Afla mai multe detalii pe pagina: analize medicale diabet.

Testul de toleranta la glucoza 

Numit si TTGO, este utilizat in principal pentru femeile insarcinate, care au avut niveluri crescute ale glicemiei in timpul sarcinii, sau in cazul persoanelor care au simptomele diabetului zaharat. Daca exista suspiciunea de prediabet sau diabet, se va efectua TTGO. In noaptea de dinainte si in dimineata testului, nu va trebui sa mananci nimic, insa poti bea apa. Dupa prima recoltare a sangelui, vei bea o bautura cu zahar (75 grame de glucoza) si dupa o ora, respectiv doua ore, o asistenta va recolta din nou sange, pentru a vedea cum a raspuns organismul la glucoza. De regula, testul de TTGO presupune efectuarea a trei glicemii: pe nemancate (la pacientii fara probleme de diabet, valoarea normala a glicemiei este sub 92 mg/dl), la o ora dupa ingestia a 75 g glucoza (normal < 180 mg/dl) si la doua ore dupa ingestia a 75 g glucoza (normal < 153 mg/dl).

Alte rezultate sau valori care pot indica riscul de a avea diabet sunt:

  • un nivel scazut al colesterolului HDL (< 50 mg/dl la femei, < 40 mg/dl la barbati);
  • un nivel crescut al trigliceridelor > 150 mg/dl;
  • o tensiune arteriala mare.

Clinica Poliana iti pune la dispozitie seturi de analize la preturi avantajoase. Acum poti verifica nivelul de glucoza cu ajutorul pachetului de analize medicale pentru depistarea diabetului zaharat. Pachetul include analize precum:

  • CREATININA SERICA
  • GLICEMIE
  • HEMOGLOBINA GLICOZILATA
  • UREE SERICA
  • EXAMEN COMPLET DE URINA

Afla mai multe detalii pe pagina: Pachet analize diabet

Diabetul zaharat in timpul sarcinii

diabetul zaharat

Diabetul gestational apare pe perioada sarcinii si necesita o monitorizare atenta. Conform statisticilor, aceasta forma de diabet se manifesta la una din 25 de sarcini pe plan mondial. In cazul anumitor femei gravide, in timpul sarcinii, hormonii secretati de placenta pot bloca actiunea insulinei secretate in corp. Astfel, apare riscul de a se instala rezistenta la insulina (insulinorezistenta). Nevoia de insulina poate creste chiar si de trei ori peste valoarea normala. Factorii de risc exista in caz de: 

  • Obezitate, greutate corporala crescuta;
  • Macrosomie – daca anterior ai nascut un copil cu greutatea > 4,5 kg;
  • Diabet gestational  la o sarcina anterioara;
  • Istoric familial – ai rude de gradul 1 cu diabet.

Tratamentul diabetului zaharat 

In cazul diabetului zaharat de tip 1, tratamentul se face exclusiv prin administrarea de insulina, conform recomandarilor medicului diabetolog. La acest tratament, se adauga si imbunatatirea stilului de viata, monitorizarea cantitatilor de carbohidrati din alimentatie, plus alte recomandari care ajuta pacientul sa mentina nivelul de glucoza si lipide la normal sau aproape de normal.

Insa, in cazul diabetului zaharat de tip 2, tratamentul depinde de gravitatea bolii, de momentul in care a fost diagnosticat, de varsta pacientului si de alte afectiuni prezente. Astfel, in tratarea diabetului de tip 2, exista mai multe solutii:

  • Controlul aportului de carbohidrati din alimentatie, pentru a reduce nivelul de glucide din sange si rezistenta la insulina; 
  • Diminuarea greutatii corporale, pentru a reduce grasimea viscerala din ficat si din pancreas;
  • Imbunatatirea stilului de viata, evitarea stresului si respectarea celor 7-8 ore de somn; 
  • Tratamentul medicamentos cu antidiabetice orale sau injectabile, care au rolul de a reduce rezistenta la insulina si de a imbunatati functia pancreasului;
  • Tratamentul prin chirurgie bariatrica – are ca obiectiv scaderea ponderala durabila, iar studiile au demonstrat ca exista o serie de efecte benefice pe termen lung in tratarea diabetului zaharat de tip 2.

Citeste si: 6 schimbari care va ajuta sa controlati diabetul zaharat

Complicatiile diabetului 

Fara a acorda atentie tratamentului, fara a imbunatati stilul de viata si fara a monitoriza modul de alimentatie, persoanele cu diabet zaharat au un risc crescut pentru o serie de probleme grave de sanatate, precum:  

  • Coma diabetica – poate fi cauzata de hipoglicemia severa sau de cetoacidoza diabetica (are loc cand organismul produce niveluri mari ale unor acizi in sange, numiti cetone). Coma diabetica poate duce la leziuni la nivelul creierului sau chiar la decesul pacientului;
  • Bolile cardiovasculare – din cauza nivelului ridicat de glucoza din sange, inima, arterele, vasele sanguine sunt afectate, ceea ce poate duce la instalarea hipertensiunii arteriale; 
  • Bolile renale – diabetul zaharat poate afecta functionarea corecta a vaselor sanguine de la nivelul rinichilor, ceea ce duce la scaderea eficientei functiei renale si insuficienta renala. Boala renala e mai frecventa la persoanele cu diabet fata de cele care nu au diabet;
  • Bolile oculare – nivelurile foarte ridicate ale glicemiei si ale tensiunii arteriale pot duce, in timp, la diminuarea sau chiar la pierderea vederii. 

Rolul alimentatiei in diabetul zaharat

Alimentatia este una dintre preocuparile importante ale persoanelor care sufera de diabet. Atentia lor merge mai ales in directia cantitatilor de carbohidrati si glucide din alimentele pe care le consuma. Chiar daca, la inceput, oricarui pacient i se pare greu sa calculeze tot ce pune pe farfurie, prin practica si atentie constanta, lucrurile devin mai usoare. Iata cateva directii pe care orice persoana cu diabet sau risc de diabet le poate urma: 

  • Se recomanda consumul in proportie mai mare a produselor vegetale si mai putine produse de origine animala; 
  • Evita consumul alimentelor procesate; 
  • Alege apa, cafea sau ceai in locul sucului de fructe, al bauturilor acidulate, indulcite cu zahar;
  • Limiteaza cat mai mult consumul de alcool;
  • Include in alimentatie grasimi nesaturate (uleiuri de masline, ulei de floarea-soarelui) si evita grasimile saturate (grasime de origine animala, uleiul de cocos, de palmier, untul); 
  • Evita consumul de alimente din faina alba si alege faina integrala; 
  • Pe langa faina integrala, principalele surse de carbohidrati permisi in diabet zaharat pot fi orezul, cartofii, legumele, fructele, leguminoasele lactatele, cerealele. 

Preventia diabetului

In cazul diabetului de tip 1, boala nu poate fi prevenita. Nestiind exact cauza aparitiei sale, devine dificil sa o previi. In schimb, in situatia diabetului de tip 2, exista un numar de factori care pot duce la instalarea bolii si care trebuie evitati din timp. Preventia diabetului de tip 2 se poate face prin:

  • Evitarea  consumului de alimente nesanatoase si adoptarea unor obiceiurile alimentare echilibrate; 
  • Evitarea aportului de zahar si grasimi saturate;
  • Evitarea unui stil de viata sedentar; 
  • Stoparea fumatului;
  • Mentinerea unei greutati corporale normale; 
  • Controlul tensiunii arteriale, evitarea factorilor de stres. 

Viata cu diabet poate parea mult diferita fata de cea „normala”, insa, cu ajutorul medicului si facand cateva schimbari cheie, poti tine sub control diabetul zaharat, astfel incat sa te bucuri din plin de fiecare zi. 

Sursa foto: Shutterstock

Categories
Articol medical

Adenom de prostata : Cauze, simptome si tratament

Adenomul de prostata: cauze, simptome si tratament

Cauze, simptome si tratament

Adenomul de prostata, cunoscut si ca hipertrofie prostatica benigna, este o manifestare comuna, intalnita exclusiv la barbati. De obicei, acesta apare dupa varsta de 40-50 de ani si influenteaza negativ buna functionare a sistemului urinar, iar in unele cazuri, poate cauza probleme la rinichi sau la nivelul tractului urinar. 

Potrivit statisticilor, peste 75% dintre barbatii cu varste de peste 40-50 de ani se confrunta cu aceasta afectiune, insa, in cele mai multe cazuri, adenoamele sunt bine tolerate si nu au un impact negativ sesizabil asupra calitatii vietii. Totusi, in anumite cazuri, adenomul de prostata poate duce la complicatii si disfunctii ale sistemului urinar. 

In cele ce urmeaza, vom vorbi pe larg despre ce este adenomul de prostata, cauzele acestei afectiuni, complicatiile ce pot aparea, simptome, dar si tratament.

  • Cauzele adenomului de prostata 
  • Factori de risc care influenteaza aparitia adenomului de prostata
  • Simptome ale adenomului de prostata 
  • Evolutia adenomului de prostata 
  • Adenomul de prostata versus cancerul de prostata
  • Complicatii ale adenomului de prostata 
  • Diagnosticul adenomului de prostata
  • Tratamentul adenomului de prostata
  • Preventia adenomului de prostata

Cauzele adenomului de prostata 

Cu toate ca motivele care duc la aparitia adenomului de prostata nu sunt stabilite cu exactitate, afectiunea este, deseori, pusa pe seama inaintarii in varsta, dar si a cresterii nivelului de hormoni din organism. 

In mod normal, organismul unui barbat produce o cantitate insemnata de testosteron, adica hormonul masculin, si o cantitate redusa de estrogen, hormonul feminin. Totusi, dupa varsta de 40 de ani, productia de testosteron a organismului se va diminua, iar cea de estrogen va creste, fenomen care va cauza multiplicarea celulelor prostatei. 

De asemenea, adenomul de prostata poate fi cauzat si de dihidrotestosteron, un hormon masculin care are rolul de a sustine dezvoltarea prostatei. Pe masura ce barbatul inainteaza in varsta, iar productia de testosteron incepe sa scada, va creste productia de dihidrotestosteron, care se va localiza in prostata, influentand multiplicarea celulelor acestui organ. 

Factori de risc care influenteaza aparitia adenomului de prostata

Cu toate ca aceasta afectiune a barbatilor este asociata, in general, cu inaintarea in varsta, exista o serie de factori de risc care pot influenta aparitia adenomului de prostata. Iata care sunt principalii: 

Ereditatea 

In multe cazuri, adenomul de prostata se prezinta ca o afectiune ereditara, adica, in cazul in care tatal sau bunicul unei persoane s-a confruntat cu aceasta boala, este posibil ca si descendentul lor sa manifeste problema medicala. 

Stilul de viata 

Persoanele care fumeaza, consuma frecvent alcool sau au o dieta dezechilibrata sunt mai predispuse sa se confrunte cu adenomul de prostata, odata cu inaintarea in varsta. Din fericire, in acest caz, progresia afectiunii poate fi incetinita prin adoptarea unui stil de viata sanatos. 

Anumite boli

Persoanele care se confrunta cu boli cardiovasculare sau cu diabet, boli care necesita tratamentul cu beta-blocante, sunt mai predispuse la a suferi de marirea prostatei. 

adenomul de prostata

Simptome ale adenomului de prostata 

Cand vine vorba despre simptome ale adenomului de prostata, acestea se impart in doua categorii: obstructive si iritative. Cu toate ca in faza incipienta, manifestarile specifice acestei afectiuni pot fi unele usoare, ele se pot agrava odata cu trecerea timpului, daca nu sunt tratatate.

Simptome obstructive 

In aceasta categorie intra acele simptome specifice, identificate in timpul urinarii, care ii pot confirma unei persoane ca se confrunta cu adenomul de prostata. Iata care sunt: 

  • Presiune slaba a jetului urinar;
  • Dificultati de incepere a urinarii;
  • Picurare dupa finalizarea urinarii;
  • Un jet urinar intermitent; 
  • Senzatia permanenta de golire incompleta a vezicii.

Simptome iritative

Simptomele din aceasta categorie pot avea o influenta negativa asupra calitatii vietii persoanei care se confrunta cu adenomul de prostata si includ: 

  • Nevoia de urinare frecventa, in special in timpul noptii;
  • Scurgerea de picaturi de urina inainte de a ajunge la baie (pseudoincontinenta);
  • Nevoie frecventa de a urina, chiar si atunci cand persoana in cauza nu a consumat foarte multe lichide. 

Evolutia adenomului de prostata 

Adenomul de prostata este o afectiune care se poate agrava in timp, daca nu este tratata corespunzator, si care poate evolua in trei etape: 

Etapa de prostatism

In aceasta etapa preliminara, adenomul de prostata va cauza hipertrofia musculaturii vezicale, iar persoana care se confrunta cu afectiunea va manifesta nevoia de urinari dese in timpul noptii, dar si scaderea fortei jetului urinar. 

Etapa de retentie incompleta de urina, fara distensie vezicala

In cazul persoanelor care sufera de adenom de prostata, se poate produce atrofierea musculaturii vezicale, iar in timp, apare reziduul vezical, care scade capacitatea de stocare a vezicii urinare. Drept urmare, persoanele suferinde se vor confrunta cu nevoia de a urina des in timpul zilei si vor intampina dificultati la urinare. 

Etapa de retentie incompleta de urina cu distensie vezicala 

Pe masura ce adenomul de prostata evolueaza, iar persoana care sufera de aceasta afectiune nu ia un tratament, reziduul vezical va creste la peste 300 ml, ceea ce va cauza simptome precum: dificultati tot mai mari la urinare, urinari din ce in ce mai dese, atat diurne, cat si nocturne sau incontinenta urinara, deoarece cantitatea de urina produsa depaseste capacitatea de stocare a vezicii. 

Adenomul de prostata versus cancerul de prostata

Desi simptomele manifestate in cazul adenomului de prostata sunt similare cu cele specifice cancerului de prostata, trebuie mentionat ca aceste afectiuni sunt diferite in ceea ce priveste complicatiile ce pot aparea, manifestarile, dar si tratamentul. 

In primul rand, adenomul de prostata este o afectiune benigna si nu creste in vreun fel riscul de aparitie a cancerului de prostata. De asemenea, in acest caz, tratamentul poate fi unul medicamentos, iar probabilitatea aparitiei unor complicatii care sa puna in pericol viata pacientului este aproape nula. 

In schimb, cancerul de prostata este o boala foarte serioasa, iar o persoana care se confrunta cu aceasta afectiune necesita atentia urgenta a unui medic specialist, pentru prescrierea unei scheme de tratament. 

De aceea, in cazul in care te confrunti cu simptomele specifice adenomului de prostata, insa consideri ca ar putea fi vorba despre o afectiune mai grava, este recomandat sa iei in calcul efectuarea unui test PSA, in urma caruia poti sa stabilesti daca ai sau nu motive de ingrijorare. 

Programeaza-te online pentru efectuarea unui test PSA (ANTIGEN SPECIFIC PROSTATIC) pe care Poliana ti-l pune la dispozitie!

Complicatii ale adenomului de prostata 

In cazul in care nu este tratat corespunzator sau are o evolutie agresiva, adenomul de prostata poate duce si la anumite complicatii care pot pune in pericol sanatatea celui care se confrunta cu ele, daca nu este urmat un tratament optim. Iata care sunt principalele complicatii:

  • Infectii urinare;
  • Dificultati in urinare sau chiar incapacitatea de a urina (retentie urinara);
  • Urinari cu sange (hematurie); 
  • Formarea de pietre la rinichi;
  • Infectii renale; 
  • Deteriorarea vezicii urinare.
adenomul de prostata

Diagnosticul adenomului de prostata

Daca te confrunti cu simptome specifice adenomului de prostata, este important sa te adresezi medicului urolog, care va putea confirma sau infirma prezenta acestei boli sau a posibilelor sale complicatii, prin examene si teste specifice, efectuate in urma unei anamneze (istoric medical). Iata care pot fi acestea: 

Examinarea fizica 

Examinarea fizica pentru depistarea adenomului de prostata presupune un examen rectal digital. Pentru desfasurarea sa, pacientul va trebui sa stea intins, pe o parte, aplecat sau cu picioarele la piept, in timp ce medicul ii va introduce un deget in rect, pentru a stabili care este dimensiunea prostatei si forma sa. Aceasta forma de examinare este una care poate confirma faptul ca pacientul se confrunta cu o prostata marita si deschide calea unor noi investigatii, necesare pentru punerea unui diagnostic. 

Analize medicale

Pentru diagnosticarea adenomului de prostata, va fi necesara si efectuarea unui set de analize medicale, solicitate de medicul urolog. Pe langa PSA, efectuat inaintea examinarii fizice, ale carui valori pot confirma ca pacientul se confrunta cu o prostata marita sau ca acesta prezinta semne ale cancerului de prostata, vor mai fi necesare anumite analize. 

Proba de urina este examenul prin care se depisteaza o eventuala infectie a tractului urinar, iar analizele de sange pot confirma anumite probleme de rinichi cu care pacientul s-ar putea confrunta.

Citeste si: Cum ne pregatim pentru analizele de sange

In cazul barbatilor de peste 50 de ani, este recomandata efectuarea unor analize medicale anuale, chiar daca nu prezinta simptome asociate cu adenomul de prostata, pentru a se asigura ca nu se confrunta cu aceasta afectiune, dar si pentru a-si verifica starea generala de sanatate.  

Teste imagistice 

In urma examinarii fizice si a analizelor, medicul poate solicita si efectuarea unor teste imagistice, precum ecografia abdominala si transrectala, care ii vor oferi acestuia o imagine mai clara asupra starii in care se afla prostata pacientului, daca dimensiunile sale sunt unele anormale si daca exista anumite complicatii. 

Alte teste

In anumite cazuri, urologul poate solicita anumite investigatii speciale, precum cistoscopia, care presupune introducerea unui cistoscop in uretra, pentru a verifica starea uretrei si a vezicii, analiza reziduului de urina, pentru a determina cantitatea de urina ramasa in vezica dupa urinare, sau un test urodinamic, care presupune umplerea vezicii cu un lichid, pentru a verifica presiunea jetului urinar.

Biopsia

Daca, in urma analizei tuturor testelor, medicul considera ca pacientul este suspect de cancer de prostata, acesta poate solicita o biopsie de prostata, adica recoltarea unei bucati din tesut si examinarea sa la microscop. 

adenomul de prostata

Tratamentul adenomului de prostata

Cu toate ca este o afectiune comuna la barbatii de peste 40-50 de ani, adenomul de prostata este tratabil, iar in functie de severitatea sa, poate presupune diverse scheme de tratament. Iata care sunt principalele: 

Tratamentul medicamentos

In urma confirmarii diagnosticului de adenom de prostata, medicul poate prescrie medicamente precum blocantele alfa, care ajuta la relaxarea muschilor vezicii si ai prostatei, medicamente pentru reducerea hormonilor, pentru impiedicarea schimbarilor hormonale aparute la barbatii de peste 40 de ani, sau antibiotice in situatia in care pacientul a dezvoltat infectii. 

Interventii chirurgicale 

In cazul in care tratamentul medicamentos nu s-a dovedit eficient, iar simptomele pacientului nu s-au ameliorat, ba chiar au aparut complicatii, medicul poate recomanda interventia chirurgicala. Din fericire, pentru cazurile moderate spre severe, exista posibilitatea utilizarii procedurilor minim invazive, precum: 

  • Termoterapia transuretrala – aceasta procedura presupune introducerea unui electrod, care distruge adenomul si asigura un flux optim al urinei;
  • Ablatiunea transuretrala cu ace – presupune folosirea unor unde radio, care vor distruge tesutul marit al prostatei;
  • Termoterapia indusa cu apa – tesutul in exces este distrus prin introducerea de apa calda.

In cazul in care pacientul prezinta complicatii, precum insuficienta renala, infectii urinare constante, pietre la rinichi sau episoade continue de urinare cu sange, medicul poate recomanda operatia de prostata. Aceasta se poate desfasura in trei moduri diferite: 

  • Prostatectomie simpla – chirurgul va efectua o incizie la nivelul abdomenului, cu scopul de a elimina partea interioara a prostatei; 
  • Rezectie transuretrala – cu ajutorul unui endoscop, introdus prin uretra, tesutul in exces va fi indepartat, bucata cu bucata;
  • Incizie transuretrala – presupune introducerea unui endoscop prin uretra, cu ajutorul caruia se va efectua o mica incizie in prostata, cu scopul de a imbunatati fluxul urinar si de a mari capacitatea de stocare a vezicii. 

Stilul de viata

Un stil de viata sanatos poate fi un excelent tratament impotriva adenomului de prostata. Printr-o alimentatie sanatoasa, miscare si evitarea consumului de alcool si cafea, simptomele se vor ameliora vizibil, intr-un timp destul de scurt.

In categoria de alimente interzise, in adenomul de prostata, intra carnea rosie, lactatele, cofeina, alcoolul si sarea. 

De asemenea, specialistii recomanda si o serie de bune practici, care te vor ajuta sa tii sub control simptomele adenomului de prostata. In primul rand, este necesar sa mergi la baie sa urinezi de indata ce simti nevoia sau chiar si atunci cand nu simti neaparat nevoia. 

Dupa caz, este recomandat sa eviti administrarea unor medicamente antihistaminice (pentru alergii) sau decongestionante, intrucat acestea iti pot provoca dificultati in golirea vezicii.

adenomul de prostata

Preventia adenomului de prostata

Intrucat, odata cu inaintarea in varsta, fiecare barbat se poate confrunta cu adenomul de prostata, este important sa fie urmate o serie de masuri, care sa limiteze cat mai mult impactul acestei afectiuni. In primul rand, masura recomandata de specialisti este legata de un stil de viata sanatos, cu o alimentatie bogata in somon, fructe cu coaja lemnoasa, tomate, citrice, ceapa, usturoi, fructe de padure sau broccoli, aceste alimente fiind si un excelent tratament naturist pentru adenomul de prostata. 

De asemenea, miscarea este un alt factor de preventie, care poate tine sub control simptomele adenomului de prostata. Astfel, sportul si exercitiile specifice, precum cele Kegel, pot ajuta sa previi aparitia acestei afectiuni. 

Mai mult, orice barbat care a implinit varsta de 50 de ani ar trebui sa fie supus unui control urologic de cel putin doua ori pe an, chiar si atunci cand nu prezinta simptome specifice acestei afectiuni. 

Adenomul de prostata este o afectiune comuna pentru barbatii de peste 40-50 de ani, care poate fi tinuta sub control sau chiar tratata, indiferent de severitatea sa. Totusi, pentru a te asigura ca nu te vei confrunta cu aceasta problema, este bine sa apelezi la masurile de preventie si sa incerci sa-ti ajustezi stilul de viata, astfel incat sa o eviti. 

Surse: 

https://www.healthline.com/health/enlarged-prostate#bph-vs-prostate-cancer

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/benign-prostatic-hyperplasia/symptoms-causes/syc-20370087

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/prostate-adenoma

https://www.urologiaserrateribal.com/en/patologia/benign-prostatic-hyperplasia-prostate-adenoma/

Sursa Foto: Shutterstock  

Categories
Articol medical

Tot ce trebuie sa stii despre timpul de protrombina

Timp de protrombina

Timp Quick - analiza de sange care masoara capacitatea de coagulare a sangelui.

Ce este

Timpul de protrombina este o analiza de sange care masoara capacitatea de coagulare a sangelui si care este utilizat pentru a depista sau diagnostica o afectare a procesului de coagulare. Protrombina este o proteina produsa de ficat si este unul dintre numerosii factori implicati in coagulare.

Cand este indicata analiza timpului de protrombina?

Medicul poate recomanda timpul de protrombina pentru:

  • A monitoriza eficienta tratamentului anticoagulant pe care il urmezi
  • A diagnostica afectiunile ficatului
  • A verifica capacitatea de coagulare a sangelui inainte de o interventie chirurgicala.

Timpul de protrombina este indicat si persoanelor care asteapta un transplant de ficat.

Medicul iti poate recomanda acest test si daca sangerezi usor, daca ai vanatai, in cazul menstruatiilor abundente sau a sangerarilor gingivale.

Cand iti este recomandat testul de protrombina, medicul iti poate indica si alte analize:

  • Teste suplimentare pentru verificarea starii ficatului, daca medicul suspecteaza ca ai o boala de ficat
  • Teste de coagulare suplimentare, daca medicul suspecteaza ca ai putea avea boli de coagulare a sangelui.

Cum se face

Timpul de protrombina este un test de sange obisnuit, care dureaza cateva minute. Sangele se recolteaza, de obicei, din brat.

Cum te pregatesti

Unele alimente si medicamente pe care le iei pot afecta rezultatele, mai ales daca iei warfarina, heparina sau alte anticoagulante ori daca iei vitamina K. Ti se poate cere sa nu consumi inainte alimente care au un nivel mare de vitamina K sau sa iei suplimente care o contin.

Este foarte important sa urmezi recomandarile medicului inainte de a face acest test.

Ghidul pacientului – pregatirea pentru recoltare
Programeaza-te online aici

Care sunt valorile normale?

Rezultatele timpului de protrombina sunt prezentate in 2 moduri:

  • In secunde. Timpul mediu de coagularea a sangelui este de 10-14 secunde. Un numar mai mare arata ca sangele are nevoie de mai mult timp pentru a se coagula. Un numar mai mic arata ca sangele se coaguleaza mai repede decat ar trebui.
  • Ca INR – ca procent, fiind utilizat in cazul administrarii de anticoagulante. La persoanele sanatoase, un INR de 1,1 sau mai mic este considerat normal. Un INR de 2,0 – 3,0 este, in general, o tinta terapeutica eficienta la persoanele care iau warfarina pentru tulburari precum fibrilatia atriala sau au un cheag de sange la picior sau la plamani. In anumite situatii, precum prezenta valvei cardiace mecanice, este nevoie de un INR putin mai crescut.

O timp de coagulare prea scazut este cauzat de:

  • Medicamentele anticoagulante
  • Afectiunile ficatului
  • Un nivel inadecvat de proteine implicate in coagularea sangelui
  • Deficitul de vitamina K
  • Alte substante din sange care impiedica activitatea factorilor de coagulare.

Un timp de coagularea prea rapid este cauzat de:

  • Un aport prea mare de vitamina K (alimente si suplimente)
  • Administrarea de medicamente care contin estrogen (anticonceptionale, tratamentul de substitutie hormonala).

Interpretare analiza: cand creste nivelul?

Cand INR este mai mare decat nivelul normal inseamna ca sangele se coaguleaza mai incet decat ar trebui.

Un timp de coagulare mai lung este cauzat de:

  • Medicamentele anticoagulante
  • Afectiunile ficatului
  • Un nivel inadecvat de proteine implicate in coagularea sangelui
  • Deficitul de vitamina K
  • Alte substante din sange care impiedica activitatea factorilor de coagulare.

Interpretare analiza: cand scade nivelul?

Un INR mai mic decat nivelul normal arata ca sangele se coaguleaza mai repede decat ar fi optim.

Un timp de coagulare prea acurt este cauzat de:

  • Un aport prea mare de vitamina K (alimente – ficat, ceai verde, soia- si suplimente)
  • Administrarea de medicamente care contin estrogen (anticonceptionale, tratamentul de substitutie hormonala).

In cat timp se elibereaza rezultatul?

In functie de laborator, rezultatul este disponibil in cel mult 15 zile lucratoare.

Surse de informatie:

https://labtestsonline.org/tests/prothrombin-time-and-international-normalized-ratio-ptinr https://www.urmc.rochester.edu/encyclopedia/content.aspx?contenttypeid=167&contentid=international_normalized_ratio

https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/prothrombin-time/about/pac-20384661

Categories
Articol medical

Ce trebuie sa stii despre VSH (viteza de sedimentare a hematiilor)

VSH - viteza de sedimentare a hematiilor

Analiza de sange care masoara rata de sedimentare a globulelor rosii

Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) este o analiza de sange care masoara rata la care sedimenteaza hematiile (globulele rosii) in eprubeta. In mod normal, hematiile sedimenteaza intr-un ritm relativ lent. O rata mai mare decat este normal poate indica existenta inflamatiei in organism. Inflamatia este parte a raspunsului sistemului imunitar. Poate fi o reactie la o infectie, sau la un traumatism sau poate fi, de asemenea, semnul unei boli cronice sau autoimune ori a unei alte conditii medicale.

Analiza VSH identifica si masoara inflamatia prezenta in corp, dar nu arata si cauza acesteia. De aceea, testul este rareori indicat de sine statator, ci alaturi de alte analize precum proteina C reactiva (CRP) si fibrinogenul.

Cand este indicat efectuarea testului VSH?

Testul VSH este recomandat de medic pentru a detecta bolile care cauzeaza inflamatie, cum sunt:

  • Bolile autoimune
  • Cancerele
  • Infectiile

Analiza este utila si pentru monitorizarea bolilor autoimune inflamatorii precum:

  • Poliartrita reumatoida
  • Lupusul eritematos sistemic

Medicul poate recomanda testul VSH persoanelor care au:

  • Unele tipuri de artrita
  • Unele probleme ale muschilor sau tesutului conjunctiv precum polimialgia reumatica

Semne si simptome care indica necesitatea efectuarii VSH

Poti avea indicatie sa faci un test VSH daca ai simptome ale bolilor inflamatorii precum artrita sau boala inflamatorie intestinala. Aceste simptome pot include:

  • Dureri articulare sau intepenire care dureaza mai mult de 30 de minute dimineata
  • Durere de cap, mai ales daca este insotita si de durere la nivelul umerilor
  • Scadere in greutate anormala
  • Durere la nivelul umerilor, gatului, pelvisului
  • Simptome digestive precum diareea, febra, sangele in materiile fecale sau durerea abdominala anormala

Medicul mai poate recomanda analiza VSH daca ai febra, pierderea poftei de mancare, sau semne de anemie.

In cazul unor boli precum arterita temporala, medicul recomanda VSH-ul pentru monitorizarea afectiunii. In cazul limfomului Hodgkin (cancer al sistemului limfatic), o crestere semnificativa a VSH poate arata o recidiva dupa chimioterapie.

Programeaza-te online aici

Cum se face?

Analiza VSH presupune recoltarea unei cantitati mici de sange venele de la nivelul bratului. Procedura de recoltare dureaza mai putin de 5 minute.

Dupa ce se recolteaza, proba de sange este dusa in laborator si este expusa actiunii fortei gravitationale timp de o ora. In timpul si dupa aceasta ora, medicul biolog va analiza cat de repede sedimenteaza globulele rosii pe fundul eprubetei, cat de repede si in ce cantitate.

Inflamatia poate determina aparitia de proteine anormale in sange, ceea ce determina modificarea timpului si cantitatii de globule rosii care se depun (sedimenteaza).

Cum te pregatesti pentru analiza?

Viteza de sedimentare a hematiilor este o analiza de sange obisnuita si nu necesita o pregatire anume. Nu este nevoie de post sau de evitarea unor alimente. pentru o anumita perioada inainte de recoltarea sangelui, totusi, se recomanda ca analiza sa fie facuta pe nemancate (à jeun).

Ghidul pacientului – pregatirea pentru recoltare

La ce sa te astepti cand mergi sa faci aceasta analiza?

Dupa ce vei face testul VSH, locul intepaturii poate sa fie sensibil cateva ore, dar vei putea sa iti desfasori activitatile obisnuite.

Ce insemana rezultatele testului?

Medicul nu se va baza doar pe VSH pentru a pune un diagnostic. Un VSH anormal nu pune asadar diagnosticul pentru o boala anume. Testul identifica o inflamatie posibila in organism, care necesita investigatii suplimentare.

Exista unii factori care pot influenta rezultate VSH-ului, printre care:

  • Varsta avansata
  • Administrarea unor tratamente medicamentoase
  • Sarcina.

Care sunt valorile normale?

Valorile VSH sunt exprimate in mm/h (ora). Sunt considerate normale urmatoarele valori: intre 0 si 22 mm/h pentru barbati si 0-29 mm/h pentru femei.

Interpretare analiza: cand creste nivelul?

Exista multe cauze ale cresterii VSH-ului. Printre acestea, se numara:

  • Anemia
  • Bolile renale
  • Obezitatea
  • Bolile tiroidiene
  • Unele tipuri de cancer printre care limfomul si mielomul multiplu
  • Bolile autoimune (lupus, artrita, boala Waldenstrom, un cancer rar, arterita temporala, polimialgia reumatica, hiperfibrinogenemia, vasculita)
  • Infectiile (osoase, cardiace, cutanate, sistemice, tuberculoza).

Valori mai mari se pot masura in mod normal, fara sa fie asociate unei boli, in perioada sarcinii sau la persoane cu varsta inaintata.

Interpretare analiza: cand scade nivelul?

Cand rezultatele arata un nivel scazut al VSH, poate fi vorba de:

  • Insuficienta cardiaca congestiva (ICC)
  • Hipofibrinogenemie
  • Proteine plasmatice scazute (care pot avea legatura cu o boala de ficat sau de rinichi)
  • Leucocitoza (valori prea mari ale leucocitelor in sange)
  • Policitemia vera (boala rara care presupune producerea unui numar prea mare de globule rosii)
  • Anemia cu celule in secera, boala care afecteaza globulele rosii.

In cat timp se da rezultatul?

Rezultatul testului VSH este disponibil in cateva zile.

Pentru mai multe informatii si detalii, contactati unul dintre cele 20 de Puncte de recoltare Poliana, care deservesc toate cele 8 orase in care Poliana este prezenta.

Surse de informatie:

https://medlineplus.gov/lab-tests/erythrocyte-sedimentation-rate-esr/

https://labtestsonline.org.uk/tests/erythrocyte-sedimentation-rate-esr

https://www.healthline.com/health/esr#procedure

https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/sed-rate/about/pac-20384797

Categories
Articol medical

Monitorizarea post-COVID

Importanta monitorizarii post-COVID

Gestionarea reactiilor post-infectie

Te-ai confruntat cu simptomele COVID-19: te-ai simtit rau, extrem de obosit, letargic, ai stat in pat si nu ai avut pofta de mancare multe zile. Totodata, a devenit dificil pentru tine sa te implici in activitatile cotidiene asa cum o faceai cand nivelul energiei era maximum si nu te simteai epuizat atat fizic, cat si psihic.

Au urmat 2 saptamani cu stare febrila, transpiratie abundenta, dificultati in respiratie care apareau in valuri, durere in piept, dureri in tot corpul, lipsa puterii de concentrare, senzatie de “ceata” pe creier, cefalee persistenta si toate aceste simptome parca nu voiau sa cedeze in ciuda tratamentului medicamentos.

Dupa ce rezultatele analizelor, efectuate dupa cateva saptamani, au aratat ca te-ai vindecat, unele manifestari au continuat si inca iti creeaza disconfort, desi tu sperai ca te vei simti bine. In situatia descrisa se afla pana la 50-80% dintre persoanele diagnosticate cu aceasta boala, considerata de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) la debutul pandemiei o afectiune pe termen scurt, cu recuperare in aproximativ 2 saptamani in cazurile usoare si 3-6 saptamani in cazul pacientilor
cu forme severe sau critice. In prezent, statisticile arata ca exista cazuri in care recuperarea completa este estimata la peste 50 de zile si, uneori, depaseste 90 de zile, persoanele respective ajungand sa fie diagnosticate cu ceea ce se numeste “sindromul post-COVID”, care inseamna simptome persistente sau complicatii ale bolii. Prin urmare, devine importanta monitorizarea pacientilor post-infectie si verificarea starii generale de sanatate.

Care sunt cauzele si simptomele post-COVID

Potrivit OMS, majoritatea sechelelor presupun afectarea anumitor organe in urma fazei de infectare acuta, manifestarea unei stari hiperinflamatorii, reducerea circulatiei sanguine la nivel cerebral, viremie persistenta sau raspuns inadecvat al anticorpilor
(ca o consecinta a unei boli autoimune, precum mononucleoza ori boala Lyme, de exemplu).
Cele mai frecvente simptome raportate includ oboseala, dispnee, tuse, durere articulara, durere in piept, cefalee, febra si palpitatii; mai rar, declin cognitiv, depresie, dureri musculare, tulburari de coagulare (care pot avea impact la nivelul muschiului cardiac, plamanilor, picioarelor, ficatului si rinichilor). Complicatiile severe nusunt obisnuite, insa acestea pot afecta numeroase organe si pot sa apara si in cazul
persoanelor care s-au confruntat cu forme usoare de COVID-19:

  • Cardiovasculare (inflamatie de miocard, disfunctie ventriculara, insuficienta
    cardiaca)
  • Respiratorii (probleme pulmonare, pneumomie asociata cu tesut cicatricial
    si afectarea respiratiei pe termen lung, embolism pulmonar)
  • Renale (traumatism renal acut)
  • Dermatologice (rash (roseata), alopecie, leziuni la nivelul extremitatilor)
  • Neurologice (disfunctii olfactive si gustative, tulburari de somn,
    probleme de memorie, ameteala)
  • Psihiatrice (depresie, anxietate, tulburari de dispozitie)
  • Musculo-scheletice (slabiciune si dureri musculare)

Nu sunt cunoscute deocamdata cu exactitate cauzele si consecintele pe termen lung ale acestor simptome persistente. Specialistii afirma ca acest sindrom post-COVID poate avea efecte asupra calitatii vietii, insa nu se asteapta la un impact sever asupra unor organe afectate.

Categorii afectate

Simptomele post-COVID pot aparea atat la persoanele care au trecut printr-o forma usoara, dar si in randul celor cu episoade severe, care au necesitat spitalizare. Insa, categoriile cu risc crescut sunt urmatoarele: adultii peste 50 de ani, persoanele diagnosticate cu o forma severa, persoanele cu afectiuni preexistente, in special cardiopulmonare,
hipertensiune, diabet sau obezitate. Mergi la medic daca te confrunti cu simptome persistente. Specialitatile recomandate sunt: cardiologie, pneumologie, gastroenterologie, hematologie, nefrologie, neurologie, endocrinologie. Si nu uita sa ai in vedere in continuare masurile de preventie: distantarea sociala, purtarea mastii, evitarea
aglomeratiei, igiena corecta a mainilor si evitarea atingerii fetei. Trebuie sa stii ca exista cazuride reinfectare cu SARS-CoV-2, chiar daca aceste situatii sunt rare.

Gestionarea reactiilor post-infectie

In general, recuperarea trebuie sa fie de natura holistica – aceasta implica tratament cu medicamente antipiretice, antiinflamatorii, anticoagulante, precum si tehnici de respiratie profunda (diafragmatica),
exercitii yoga, folosirea pulsoximetrului pentru monitorizarea pulsului si a nivelului de oxigen (nivelul optim trebuie sa fie 94-98%, iar la sub 92% este necesara suplimentarea de oxigen), miscari fizice usoare.

In urma examenului clinic (fizic) si a studierii istoricului medical, specialistul poate recomanda un set de investigatii, precum CT-ul, RMN-ul, ecocardiografia sau radiografia toracica (in cazul sechelelor respiratorii sau cardiace), precum si analize de sange specifice
cum sunt, printre altele: proteina C reactiva (creste in infectie acuta), hemoleucograma completa (pentru stabilirea raspunsului inflamator), feritina (pentru observarea starii protrombotice), troponina (in caz de sindrom coronarian acut sau miocardita).

Laboratoarele Poliana va pun la dispozitie pachete de analize de sange pentru monitorizarea pacientilor
care au trecut prin infectia cu SARS-CoV-2, cu scopul verificarii starii generale
de sanatate. Acestea sunt urmatoarele:

Despre utilitatea analizelor de laborator incluse in pachetele de analize pentru monitorizarea post-COVID

Patologia cardiaca implicata sau exacerbarea celei existente in infectia cu virusul SARS-CoV-2 poate fi depistata sau tinuta sub observatie prin efectuarea analizelor medicale de sange. Acestea, CREATINKINAZA si TROPONINA, arata afectarea muschiului cardiac si ghideaza medicul catre prescrierea unui tratament adecvat.

Posibilitatea afectarii renale la pacientii cu COVID-19, cat si a celor care au deja boli renale asociate, induce o conduita (terapeutica) de monitorizare a analizelor (CREATININA SERICA, UREE SERICA, EXAMEN COMPLET DE URINA SUMAR SI SEDIMENT URINAR) ce pot indruma catre stabilirea tratamentului corespunzator.

Maladia COVID-19 poate provoca inflamare vasculara, ce duce la tulburari ale circulatiei sanguine, tulburari ce pot provoca trombi sau sangerari abundente. O atenta urmarire a TIMPULUI DE PROTROMBINA QUICK si INR si a FIBRINOGENULUI poate sa reduca riscurile unei hemoragii sau ale producerii unui accident vascular cerebral.

TGP si TGO sunt analize medicale care arata in ce fel a fost afectat ficatul de medicamentele luate.  In cazul in care ficatul a fost afectat, valorile TGP si TGO vor iesi in afara limitelor normale ceea ce va ajuta medicul sa prescrie o conduita terapeutica care sa ajute la refacerea functiei hepatice.

Pentru mai multe informatii si detalii, contactati unul dintre cele 20 de Puncte de recoltare Poliana, care deservesc toate cele 8 orase in care Poliana este prezenta.

Surse:

www.bmj.com

www.cdc.gov

www.health.harvard.edu

www.msdmanuals.com

www.houstonmethodist.org

www.mayoclinic.org

Categories
Articol medical

Trigliceride serice

Rolul trigliceridelor in organism

Despre importanta efectuarii acestei analize medicale

Ce reprezinta aceasta analiza

Testul masoara cantitatea de trigliceride din sange. Acestea sunt un tip de lipide (grasimi). In cazul in care consumi mai multe calorii decat sunt necesare (de obicei, din surse precum carbohidratii), acestea se transforma in trigliceride si organismul le stocheaza in celulele adipoase pentru a fi folosite ulterior. Cand corpul are nevoie de trigliceride, acestea sunt eliberate in circulatia sanguina pentru a furniza combustibil muschilor, ca acestia sa functioneze optim. Rezultatul analizei ajuta medicul sa stabileasca riscul de a dezvolta o boala cardiaca, ateroscleroza (acumularea placii de aterom la nivelul arterelor) sau de a suferi un infarct de miocard ori un accident vascular cerebral.

Trigliceridele, alaturi de analiza colesterolului total, a colesterolului HDL si a colesterolului LDL fac parte din profilul lipidic, un test de sange de rutina care trebuie efectuat o data la 5 ani.

Daca urmezi tratament pentru hipertrigliceridemie, medicul va recomanda analiza trigliceridelor mai frecvent pentru a monitoriza eficienta tratamentului. De asemenea, daca esti diagnosticat cu prediabet sau diabet, este important sa efectuezi regulat aceasta analiza, deoarece trigliceridele cresc daca nu gestionezi corect nivelurile glicemiei.

Cand este recomandata masurarea nivelului de trigliceride din sange

Pentru adulti. Profilul lipidic, care include si trigliceridele, este recomandat pentru evaluarea riscului de boala cardiaca la adultii sanatosi. In cazul in care exista factori de risc pentru boala cardiaca, analiza trebuie efectuata mai des. Acestia pot fi: fumatul, obezitatea, alimentatia nesanatoasa, sedentarismul, varsta (barbatii peste 45 si femeile peste 55), hipertensiunea (tensiunea arteriala peste 140/90 sau tratamentul antihipertensiv), istoricul familial de boala cardiaca prematura, boala cardiaca preexistenta, infarctul de miocard in antecedente, diabetul sau prediabetul. De asemenea, Ghidurile publicate de American College of Cardiology si de American Heart Association recomanda ca adultii care urmeaza tratament cu statine sa efectueze profilul lipidic la 4-12 saptamani de la debutul tratamentului si, ulterior, la 3-12 luni, pentru a monitoriza eficienta medicamentelor.

Pentru copii si tineri. Screeningul pentru profilul lipidic este recomandat si in cazul copiilor sau adultilor tineri. Acestia trebuie testati o data intre 9 si 11 ani si, din nou, intre 17 si 21 de ani. Screeningul timpuriu sau mai frecvent este recomandat in cazul copiilor si adultilor tineri cu risc de a dezvolta boala cardiaca la varsta adulta, unii dintre factorii de risc fiind similari cu cei ai adultilor. Copiii sub 2 ani sunt prea mici pentru a fi testati. 

Programeaza-te online pentru efectuarea Profilului lipidic la Poliana. 

Ce presupune pregatirea pentru analiza

Testarea inseamna recoltarea unei probe de sange de la nivelul venei bratului. Se recomanda sa nu mananci cu 9-14 ore inainte de analiza si sa bei doar apa. Trebuie sa eviti consumul de alcool cu 24 de ore inainte de recoltare. Anunta medicul daca urmezi un tratament medicamentos.

Anumite medicamente pot creste nivelul trigliceridelor: corticosteroizii, inhibitorii de proteaza pentru HIV, betablocantele, estrogenul, aspirina, medicamentele pentru leucemie, hipocolesterolemiantele, uleiul de peste, contraceptivele, unele antipsihotice, retinoizii, statinele. Sarcina, poate, de asemenea, sa influenteze rezultatele. Riscurile analizei sunt minime, rareori se pot produce hematoame sau infectii la locul injectarii.

Trigliceride. Valori de referinta

Ghidurile internationale mentioneaza urmatoarele:

Adulti: sub 150 mg/dL (normale), 150 – 199 mg/dL (limita de sus), 200 – 499 mg/dL (crescute), peste 500 mg/dL (foarte crescute).

Nou-nascuti – 9 ani: sub 75 mg/dL (normale), 75-99 mg/dL (limita de sus), peste 100 mg/dL (crescute).

Adolescenti 10-19 ani: sub 90 mg/dL (normale), 90-129 mg/dL (limita de sus), peste 130 mg/dL (crescute).

Adulti tineri peste 19 ani: sub 115 mg/dL (normale), 115-149 mg/dL (limita de sus), peste 150 mg/dL (crescute).

Cand trigliceridele depasesc valorile de 1000 mg/dL, exista riscul, in cazul copiilor si adultilor, de a dezvolta pancreatita si, prin urmare, tratamentul de reducere a nivelului trigliceridelor trebuie inceput cat mai repede posibil.

Daca medicul ti-a recomandat sa faci aceasta analiza, poti merge in punctele de recoltare Poliana.

Ce inseamna rezultatele anormale

In cazul in care nivelurile trigliceridelor sunt ridicate, si colesterolul poate fi crescut – afectiunea este denumita hiperlipidemie. Daca esti diabetic si glicemiile sunt in afara limitelor de referinta, si trigliceridele pot fi marite. Exista numerosi factori care favorizeaza cresterea nivelurilor trigliceridelor: fumatul, sedentarismul, obezitatea, consumul excesiv de alcool, alimentatia scazuta in proteine si bogata in carbohidrati. Si anumite afectiuni pot creste trigliceridele: ciroza hepatica, diabetul necontrolat, factorii genetici, hiperlipidemia, hipotiroidismul, boala renala, pancreatita.

Nivelul scazut al trigliceridelor poate fi pus pe seama urmatorilor factori: alimentatie scazuta in grasimi, hipertiroidism, sindrom de malabsorbtie, subnutritie.

Surse:

https://medlineplus.gov

https://labtestsonline.org

www.healthline.com