O infectie a tractului respirator poate afecta sinusurile, gatul, plamanii sau caile respiratorii. De la o banala durere de gat, o astfel de afectiune poate ajunge pana la complicatii severe, precum insuficienta respiratorie, atunci cand exista prea mult dioxid de carbon in sange. De asemenea, in cazuri grave, infectia se poate raspandi si in alte parti ale corpului, cum ar fi creierul sau inima.
Durerea abdominala, numita impropriu de stomac, se refera la disconfortul resimtit in zona cuprinsa intre piept si pelvis. De obicei, problemele digestive sunt considerate cea mai frecventa cauza a acestui tip de durere.
Cand o femeie inceteaza definitiv sa mai aiba menstruatie, ea a ajuns in stadiul vietii numit menopauza. De obicei, cu aceasta etapa se incheie capacitatea unei femei de a concepe copii. Medical, termenul de menopauza este folosit pentru a defini perioada de timp in care nivelurile hormonale ale unei femei incep sa se schimbe. Se spune ca menopauza este completa atunci cand perioadele menstruale au incetat definitiv de mai bine de un an.
Totodata, exista si o faza de tranzitie inainte de menopauza. Ea este denumita perimenopauza. In aceasta perioada, aportul de ovule mature in ovarele femeii scade si ovulatia devine neregulata. In acelasi timp, scade si productia de estrogen si progesteron. Majoritatea simptomelor menopauzei sunt cauzate de scaderea mare a nivelului de estrogen. Concret, menopauza este perioada ce marcheaza sfarsitul ciclurilor menstruale si poate aparea oricand, intre 30 si 51 de ani.
Problemele pentru o femeie intrata la menopauza sunt generate de manifestarile acestui proces natural. Printre ele se numara bufeurile si simptomele emotionale ce pot perturba somnul, pot reduce nivelul de energie sau pot afecta sanatatea emotionala. Vestea buna este ca simptomele pot fi combatute cu ajutorul tratamentului medicamentos, a schimbarilor aduse stilului de viata si chiar a terapiei hormonale.
Varsta la care poate aparea menopauza
Desi varsta medie a menopauzei este de 51 de ani, ea se poate instala oricand, de la 30 de ani si pana la peste 51 de ani. Datele arata ca femeile care fumeaza si sunt subponderale pot sa intre mai devreme la menopauza. In general, o femeie tinde sa intre la menopauza la aproximativ aceeasi varsta la care a intrat si mama ei.
Menopauza poate aparea si din alte motive decat cele naturale, generand doua tipuri de menopauza, respectiv:
Menopauza prematura: atunci cand exista insuficienta ovariana inainte de varsta de 40 de ani si poate fi asociata cu fumatul, expunerea la radiatii, medicamentele chimioterapeutice sau interventiile chirurgicale ce afecteaza alimentarea ovarului cu sange. Insuficienta ovariana prematura se mai numeste si insuficienta ovariana primara.
Menopauza chirurgicala: se poate instala dupa indepartarea unuia sau a ambelor ovare. De asemenea, mai poate aparea ca urmare a radiatiilor aplicate in zona pelvisului, inclusiv a ovarelor, pentru a trata o afectiune oncologica. Acest lucru duce la instalarea brusca a menopauzei, iar femeile afectate au adesea simptome mai severe decat daca ar avea menopauza in mod natural.
Simptome
Desi exista o serie de simptome comune menopauzei, fiecare femeie poate prezenta semne diferite. Unele dintre ele au simptome putine, care se manifesta usor, in timp ce alte femei au simptome frecvente, care genereaza un nivel crescut de stres. Semnele si simptomele menopauzei includ:
Bufeuri
Bufeurile sunt cel mai frecvent simptom al menopauzei. Aproximativ 75% dintre femeile aflate la menopauza au de infruntat cresteri bruste, scurte si periodice ale temperaturii corpului. De obicei, bufeurile incep inainte de ultima menstruatie a femeii. Pentru 80% dintre femei, bufeurile se manifesta pe o perioada de pana la doi ani. Exista insa si un mic procent de femei care au bufeuri pentru perioade mai mari de doi ani. Aceste episoade par sa fie legate direct de scaderea nivelului de estrogen. De asemenea, bufeurile variaza ca frecventa si intensitate pentru fiecare femeie in parte.
Pe langa cresterea temperaturii corpului, un bufeu poate provoca si accelerarea ritmului cardiac. Ca urmare a acesteia, apare transpiratia brusca, pe masura ce corpul incearca sa-si reduca temperatura. Acest simptom poate fi, de asemenea, insotit de palpitatii si ameteli.
Bufeurile care apar noaptea se numesc transpiratii nocturne, iar o femeie afectata se poate trezi plina de sudoare, astfel incat sa fie nevoita sa-si schimbe hainele si chiar cearsafurile.
Bufeurile apar ca urmare a scaderii nivelului de estrogen. Ca raspuns la bufeuri, glandele elibereaza cantitati mai mari de alti hormoni care afecteaza partea creierului responsabila cu reglarea temperaturii corpului, determinand fluctuatiile. S-a demonstrat ca terapia hormonala amelioreaza, in cazul multor femei, o parte din disconfortul bufeurilor. Atentie! Utilizarea hormonilor pentru combaterea bufeurilor poate fi facuta doar daca este prescrisa de catre medic. Medicamentele sunt terapii aprobate pentru ameliorarea bufeurilor moderate pana la severe si a simptomelor de atrofie vulvara si vaginala. Desi terapia hormonala poate fi eficienta pentru prevenirea, de exemplu, a osteoporozei postmenopauza, aceasta ar trebui luata in considerare numai pentru femeile cu risc semnificativ de osteoporoza care nu pot lua medicamente fara estrogeni. Se recomanda ca terapia hormonala sa fie utilizata la cele mai mici doze, pentru cel mai scurt timp necesar pentru a atinge obiectivele tratamentului. Femeile aflate in postmenopauza care utilizeaza sau intentioneaza sa utilizeze terapia hormonala ar trebui sa discute cu medicul lor despre posibilele beneficii si riscuri ale tratamentului.
Sugestii pentru a face fata bufeurilor:
Pentru a face fata mai usor bufeurilor, femeile aflate la menopauza ar putea sa:
se imbrace cu haine pe care le pot scoate atunci cand incepe bufeul;
sa evite alimentele si bauturile care pot provoca bufeuri, cum ar fi cele picante, alcoolul, cafeaua, ceaiul si alte bauturi fierbinti;
sa se hidrateze atunci cand incepe bufeul;
sa reduca nivelul de stres;
sa foloseasca lenjerie de pat, lenjerie intima si imbracaminte care sa ii permita pielii sa respire;
sa pastreze un jurnal al simptomelor, pentru a observa ce ar putea declansa bufeurile.
Pentru a diminua bufeurile, o femeie poate aduce unele schimbari in stilul sau de viata, cum ar fi o alimentatie sanatoasa si miscarea fizica. O atentie deosebita trebuie acordata ingrijirii sanatatii mintale in timpul menopauzei si perimenopauzei. Si asta pentru ca schimbarile de dispozitie si anxietatea sunt la ordinea zilei.
Atrofie vaginala
Atrofia vaginala este un alt simptom al menopauzei. Afectiunea se manifesta prin uscarea si subtierea tesuturilor vaginului si a uretrei. Acest lucru poate duce la durere in timpul actului sexual, precum si la vaginita, cistita si infectii ale tractului urinar. Pentru a combate uscaciunea vaginala, exista creme hidratante vaginale sau lubrifianti. Un farmacist le poate recomanda pe cele potrivite. Exista si alte tratamente pentru atrofia vaginala pe care un medic le poate prescrie, cum ar fi terapia de substitutie hormonala sau creme, pesare vaginale, geluri sau inele vaginale.
Relaxarea muschilor pelvieni
Si relaxarea muschilor pelvieni poate fi un simptom al menopauzei si poate duce la incontinenta urinara. De asemenea, creste riscul ca uterul, vezica urinara, uretra sau rectul sa iasa in vagin ( prolaps uterin si vaginal).
Efecte cardiace
Tot ca simptome ale menopauzei pot aparea ameteli intermitente, senzatii anormale, cum ar fi amorteala, intepaturi, furnicaturi si/sau sensibilitate crescuta, palpitatii si ritm cardiac crescut.
Cresterea parului
Schimbarea hormonilor poate face ca unele femei sa se confrunte cu o crestere a parului facial sau o subtiere si rarire a parului de pe scalp.
Sanatate mintala
Desi se crede ca sanatatea mintala poate fi afectata de menopauza, mai multe studii au indicat ca femeile aflate in aceasta etapa a vietii nu sufera de anxietate, depresie, furie, nervozitate sau sentimente de stres, mai mult decat femeile de aceeasi varsta care inca au menstruatie. Simptomele psihologice si emotionale de oboseala, iritabilitate, insomnie si nervozitate pot fi legate atat de lipsa de estrogen, stresul de imbatranire, cat si de schimbarea rolurilor unei femei.
Osteoporoza
Osteoporoza este o afectiune care se poate instala in timpul menopauzei si care scade rezistenta oaselor. Acest lucru se intampla pe masura ce estrogenul- care joaca un rol important in mentinerea densitatii oaselor- scade in anii postmenopauza. Scaderea rezistentei oaselor duce la un risc ridicat de fracturi. Pentru a proteja oasele, sunt necesare:
exercitii fizice regulate si miscare, in general;
dieta sanatoasa, cu fructe, legume si lactate;
statul la soare, pentru declansarea productiei de vitamina D, necesara mentinerii sanatatii oaselor;
suplimente de vitamina D;
renuntarea la fumat si reducerea consumului de alcool.
Tratament
In prezent, exista mai multe terapii care ajuta la gestionarea simptomelor menopauzei. Printre ele, cele mai importante sunt:
Terapia hormonala
Terapia hormonala implica administrarea unei combinatii de hormoni feminini, estrogen si progesteron, in timpul perimenopauzei si a menopauzei. Cel mai frecvent, este prescrisa sub forma de pastile. Cu toate acestea, estrogenul poate fi administrat si prin utilizarea de plasturi pentru piele si creme vaginale.
Terapia cu estrogeni
Terapia cu estrogen implica administrarea de estrogen. El este necesar pentru ca nu mai este produs de organism. Terapia cu estrogen este adesea prescrisa pentru femeile care au suferit o histerectomie. Administrarea estrogenului este prescrisa sub forma de pastile, plasturi pentru piele si creme vaginale.
Tratament non-hormonal
Acest tip de tratament implica utilizarea altor tipuri de medicamente pentru a ameliora unele dintre simptomele asociate menopauzei.
Alternative de estrogen
Alternativele pentru estrogen sunt asa-numitii „estrogeni sintetici”, precum ospemifenul. Ele amelioreaza simptomele atrofiei vaginale fara a afecta riscul de cancer endometrial.
Terapii alternative
Homeopatia si tratamentele pe baza de plante, numite adesea hormoni biosimilari, pot oferi o oarecare ameliorare a unor simptome ale menopauzei. Cu toate acestea, exista preocupari cu privire la potenta, siguranta, puritate si eficacitate.
Concluzii
O femeie aflata la menopauza trebuie sa acorde o atentie crescuta ingrijirii sanatatii sale. In aceasta perioada, sunt necesare vizite mai dese in cabinetul medicului care va monitoriza starea pacientei si va prescrie terapiile potrivite.
Bolile de piele variaza foarte mult ca simptome si severitate. Aceste boli pot provoca eruptii cutanate, inflamatii, mancarimi sau alte modificari la nivelul epidermei, cel mai mare organ ce acopera si protejeaza corpul. Ele pot fi temporare sau permanente, dureroase sau nedureroase. O parte dintre bolile de piele pot fi genetice, in timp ce unele se declanseaza ca urmare a stilului de viata.
Daca si tu te confrunti cu o afectiune a pielii pe care inca nu ai diagnosticat-o, iti recomandam sa te programezi la medic cat mai repede. Si aceasta pentru ca daca unele boli ale pielii au efecte minore asupra sanatatii tale, altele iti pot pune viata in pericol.
Functiile indeplinite de piele
Diagnosticarea la timp si tratarea oricarei boli de piele este cu atat mai importanta cu cat epiderma are rolul principal de a acoperi si proteja intregul corp. De asemenea, pielea:
retine lichidul si previne deshidratarea;
ajuta sa simti senzatii precum temperatura sau durerea;
tine la distanta bacteriile, virusii si alte cauze de infectie;
stabilizeaza temperatura corpului;
sintetizeaza vitamina D, ca raspuns la expunerea la soare.
Concret, bolile de piele cuprind toate afectiunile care irita, inflameaza sau blocheaza porii. Ele pot provoca eruptii cutanate sau alte modificari ale aspectului pielii.
Cele mai intalnite boli de piele
Sunt sute de afectiuni care se pot manifesta la nivelul pielii. Cele mai frecvente pot provoca simptome similare, astfel incat este important sa stim sa le diferentiem. De asemenea, o serie de afectiuni ale pielii pot dura pe tot parcursul vietii. Unele pot incepe in copilarie si pot continua pana la varsta adulta. Exista si boli ale pielii in care simptomele nu sunt intotdeauna prezente, dar reapar in anumite momente.
Printre cele mai intalnite boli ale pielii se numara:
Dermatita seboreica
La bebelusi, dermatita seboreica mai poarta numele de “cruste de lapte”. Pe pielea bebelusului se formeaza pete solzoase, asemenea unor coji, care se intalnesc cel mai frecvent pe scalpul acestuia.
La adulti, dermatita seboreica poate aparea oriunde pe corp. Afectiunea poate sa dispara si sa reapara pe tot parcursul vietii. Pielea afectata poate deveni rosiatica, umflata si grasa. De asemenea, dermatita seboreica se poate manifesta si sub forma de cruste albe sau galbene, pe suprafata pielii.
Tratarea dermatitei seboreice se poate face cu folosirea unui sampon special si aplicarea de creme medicamentoase pe pielea afectata.
Nevi melanocitari sau alunite
Nevii melanocitari sau alunitele sunt excrescente care se formeaza atunci cand celulele pielii se aduna impreuna cu tesutul din jur. Cele mai multe sunt numite „alunite comune” si sunt inofensive. Cu toate acestea, ele trebuie monitorizate si verificate in mod regulat. Orice modificare a aspectului, cum ar fi cresterea dimensiunii sau schimbarea culorii, ar putea fi un semn de alerta pentru cancerul de piele.
Rozaceea
Rozaceea provoaca cel mai frecvent roseata pe fata. La persoanele cu pielea inchisa la culoare, zona afectata poate fi mai intunecata si mai calda decat pielea din jur. Exista patru subtipuri de rozacee:
rozaceea eritemato-telangiectatica, ce se manifesta prin roseata si vase de sange vizibile.
Rozaceea oculara care poate provoca roseata si iritatie a ochilor, pleoape umflate, senzatia de corp strain in ochi.
Rozaceea papulo-pustuloasa poate provoca umflatura, aspect neregulat al pielii, eruptii care pot semana cu acneea.
Rozaceea fimatoasa, ce cauzeaza ingrosarea pielii si a nasului (rinofima) si o textura denivelata a pielii.
In ceea ce priveste tratamentul, nu exista un remediu cunoscut pentru rozacee. Medicii trateaza simptomele cu medicamente antiinflamatoare topice sau orale.
Lupus
Lupusul este o tulburare autoimuna complexa. Provoaca inflamatie si durere, iar efectele specifice pot varia de la persoana la persoana. Lupusul poate afecta orice parte a corpului. Simptomele de pe piele tind sa se manifeste sub forma de pete sau inele rosii, eruptii cutanate asemanatoare arsurilor solare pe nas si obraji si eruptii circulare pe restul pielii. Ele nu provoaca mancarime si nu dor. Simptomele pot fi insotite de dureri de cap, febra, oboseala si articulatii umflate, rigide sau dureroase. Statisticile arata ca 9 din 10 persoane cu lupus sunt femei. Tratamentul pentru lupus este unul medicamentos.
Psoriazis
Psoriazisul este o tulburare autoimuna. Simptomele includ de obicei pete cu mancarimi ale pielii si au un aspect neobisnuit. Zonele de piele afectate de psoriazis pot varia ca dimensiune si severitate. La o persoana cu piele alba, zonele afectate sunt, de obicei, rosii sau roz, cu solzi albi.
Exista cinci tipuri principale de psoriazis:
Psoriazisul in placi, ce provoaca pete groase pe piele.
Psoriazisul pustular, ce provoaca pustule inconjurate de piele care poate fi rosie.
Psoriazisul eritrodermic, ce determina zone larg raspandite care par arse grav.
Psoriazisul invers provoaca o eruptie cutanata stralucitoare in pliurile pielii, cum ar fi la axile sau in jurul organelor genitale.
Psoriazisul gutat provoaca pete mici pe scalp, fata, corp si membre.
Medicii pot trata simptomele psoriazisului cu diferite medicamente, inclusiv creme si unguente. Un dermatolog poate recomanda cel mai potrivit plan de tratament.
Eczema
Eczema debuteaza, de obicei, la inceputul copilariei, dar poate aparea si la varsta adulta. Exista mai multe tipuri de eczeme, inclusiv dermatita atopica si dermatita de contact. Eczema poate provoca eruptii pe sau in jurul fetei, scalpului, coatelor, gatului, incheieturilor, gleznelor sau picioarelor. Eruptiile cutanate provoaca mancarime intensa si pot deveni denivelate. Ele isi pot schimba culoarea sau se pot ingrosa. La adulti, reactiile cutanate pot acoperi o mai mare parte a corpului, ceea ce duce la zone uscate, cu mancarimi pe intreaga suprafata a corpului.
Simptomele pot fi mai putin vizibile la persoanele cu pielea mai inchisa, in comparatie cu cei care au pielea mai deschisa. Nu exista un remediu cunoscut pentru eczeme. Afectiunea se poate rezolva de la sine, dar sunt disponibile si medicamente care amelioreaza simptomele.
Vitiligo
Vitiligo provoaca o pierdere a pigmentarii pielii. Afectiunea face ca, in general, sa apara pete albe pe piele, in zonele expuse la lumina soarelui. De asemenea, persoanele cu vitiligo isi pierd, adesea, culoarea parului, devreme.
In prezent, nu exista un tratament pentru vitiligo, dar sunt disponibile o serie de variante pentru a tine boala sub control, inclusiv terapia cu lumina si medicamentele topice. O persoana are, de asemenea, optiunea operatiei chirurgicale.
Boli de piele temporare
Unele boli de piele dispar cu timpul sau cu ajutorul unui tratament medicamentos. Iata care sunt acestea:
Acneea
Acneea este una dintre cele mai raspandite afectiuni ale pielii. Simptomele pot include:
pustulele, care sunt cosuri cu puroi la varf;
papule, care sunt umflaturi care provin dintr-o infectie a foliculilor de par;
noduli, care sunt umflaturi dureroase sub piele;
chisturi, care sunt umflaturi mai mari, dureroase, pline de puroi, sub piele.
Orice persoana se poate confrunta cu acnee, la un moment dat. Afectiunea poate fi tratata cu ajutorul unor creme sau chiar medicamentos. Pentru femei, tratamentul poate implica terapie hormonala.
Urticarie
Urticaria se manifesta prin mancarimi si aparitia unor umflaturi mici pe piele, de culoare roz sau rosiatice. Urticaria este generata, de obicei, de o reactie alergica, dar poate aparea si din cauza stresului sau a purtarii anumitor haine stramte.
De obicei, bubitele apar in grupuri. Ele pot disparea dintr-o parte a corpului si pot reaparea in alta. Tratamentul implica, de obicei, antihistaminice sau corticosteroizi.
Negi
Virusul papiloma uman, cunoscut si sub numele de HPV, provoaca veruci care sunt contagioase. Aceste umflaturi pot aparea in orice parte a corpului, de obicei pe maini, picioare si articulatii. Ele tind sa fie de culoarea pielii unei persoane sau mai inchise. Negii dispar uneori de la sine, dar in functie de tipul si localizarea lor, un dermatolog poate recomanda indepartarea lor chirurgicala.
Infectia fungica a unghiilor
Onicomicoza sau infectia fungica a unghiilor implica o crestere excesiva a ciupercilor langa, sub si in jurul unghiilor. De obicei, afecteaza unghiile de la picioare. Marginile unghiilor se pot sfarama, iar suprafetele lor pot avea descuamari albicioase-galbui. Diferite tipuri de ciuperci pot provoca aceasta infectie. In functie de ciuperca, medicii pot prescrie medicamente orale sau topice. In unele cazuri, poate fi necesar sa se indeparteze unghia afectata.
Herpes oral
Herpesul se manifesta sub forma unor vezicule rosii, pline cu lichid. Aceste vezicule apar de obicei in apropierea gurii. Pielea afectata se poate simti dureroasa si sensibila. Inainte de aparitia veziculelor, pot exista mancarime si o senzatie de arsura.
Virusul herpes simplex provoaca herpesul bucal, care poate dura pana la doua saptamani. Herpesul reapare periodic. Desi nu exista un tratament care sa opreasca recidivele, diferite remedii, inclusiv antivirale ca aciclovir, pot reduce simptomatologia.
Candidoza
Cresterea excesiva a ciupercii Candida albicans provoaca aparitia candidozei. Cand afecteaza pielea, se numeste candidoza cutanata sau moniliaza cutanata. Zonele pot fi iritate si pot prezenta leziuni sau mici pustule. Candidoza se dezvolta de obicei in pliurile pielii, cum ar fi axila. Uneori, afecteaza fata. De obicei, oamenii pot preveni candidoza prin imbunatatirea igienei pielii si evitand utilizarea excesiva a antibioticelor. Pentru a o trata, medicii pot prescrie creme antifungice si corticosteroizi.
Picior de atlet
Piciorul atletului este o infectie fungica. Ciuperca responsabila se dezvolta in conditii calde si umede, cum ar fi in interiorul pantofilor de sport. Simptomele pot include pielea uscata, cu mancarimi si descuamare. De asemenea, pot aparea vezicule si sangerare, iar pielea dintre degetele de la picioare sau de pe talpa piciorului poate fi umeda, crapata sau solzoasa. De obicei, medicii trateaza piciorul atletului cu creme sau spray-uri antifungice.
Cancer de piele
Cancerul implica cresterea necontrolata a celulelor si se poate intampla oriunde. Desi cancerul de piele poate pune viata in pericol, tratamentele pot fi eficiente daca un medic il diagnosticheaza timpuriu.
Aceste tipuri de cancer tind sa apara dupa expunerea prelungita la soare. Pielea mai inchisa la culoare produce mai multa melanina, ceea ce ofera pielii mai multa protectie impotriva razelor solare daunatoare. Totusi, cercetarile arata ca afectiunea tinde sa fie diagnosticata mai tarziu la oameni cu pielea inchisa la culoare. Acest lucru are ca rezultat ingrijirea medicala intarziata si o probabilitate mai mare de deces. Exista mai multe tipuri de cancer de piele, iar unele sunt mai des intalnite decat altele.
Boli de piele manifestate subcutanat
Unele afectiuni apar in straturile mai profunde ale pielii. Printre acestea se numara:
Carbuncul
Atunci cand bacteria Staphylococcus aureus patrunde in foliculii de par si provoaca o infectie extinsa, ea poate duce la aparitia fie a furunculului, fie, in situatii mai grave, a carbunculului. Carbunculul este un abces cutanat care apare atunci cand puroiul se acumuleaza la nivelul foliculilor de par sau sub piele si la nivelul tesuturilor adiacente. Este format din mai multi noduli inflamati sub piele (mai multe furuncule), care pot fi rosii si au un centru alb sau galben, care este puroiul. Carbunculele sunt practic, grupuri de furuncule care se unesc sub piele si penetreaza chiar si straturile mai profunde, subcutanate, ducand la cicatrici. Carbunculul poate elimina puroiul prin mai multe orificii ale pielii sau poate forma o crusta peste noduli. Carbunculii se pot reumple cu puroi. Alte simptome includ oboseala, mancarime a nodulului si febra. Medicii trateaza de obicei carbunculii cu antibiotice, drenaj si spalaturi antibacteriene.
Celulita infectioasa
Celulita este generata de o infectie bacteriana, manifestata in straturile mai profunde ale pielii. Afectiunea se dezvolta rapid si se poate raspandi in tot corpul. Pielea afectata poate fi rosie, umflata, fierbinte si dureroasa sau sensibila. Celulita este mai frecventa la nivelul picioarelor, dar poate aparea oriunde in corp. Celulita severa poate pune viata in pericol, iar tratamentul implica, in general, antibiotice.
Boli de piele legate de varsta
Anumite afectiuni ale pielii au probabilitate mai mare sa se dezvolte in anumite perioade ale vietii, astfel:
in copilarie:
Impetigo si rujeola sunt doar doua afectiuni care sunt mai frecvente in timpul copilariei. De asemenea, hemangioamele, care sunt tumori inofensive, sunt mai vizibile in timpul copilariei si pot deveni de neobservat pana la adolescenta. Ele se pot forma si pe alte organe decat pielea si sunt frecvente pe ficat.
Pojarul sau rujeola este o alta boala de piele, virala, foarte infectioasa, transmisa prin aer. Vaccinul impotriva rujeolei, oreionului si a rubeolei protejeaza majoritatea oamenilor. Un simptom al rujeolei este o eruptie rosie sau maro care se raspandeste pe corp. Alte simptome includ febra, ochi lacrimati si nas care curge, tuse si mici pete rosiatice in interiorul gurii. Nu exista tratament, asa ca medicii tind sa trateze simptomatic si sa monitorizeze pentru a preveni complicatiile.
Impetigo este o infectie bacteriana contagioasa si una dintre cele mai frecvente infectii ale pielii la copiii mici. De obicei, provoaca rani si vezicule cu mancarime in jurul gurii si in alta parte a fetei.
Aceste rani lasa o crusta care se usuca si o urma rosie, care se estompeaza fara cicatrici. Tratamentul implica de obicei un antibiotic.
Dermatomiozita
Dermatomiozita este o boala inflamatorie rara a pielii, care este cel mai frecvent intalnita in randul copiilor cu varsta cuprinsa intre 5 si 15 ani si la adultii cu varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani.
Simptomele comune includ o eruptie cutanata rosie spre violet pe piept, fata, unghii sau coate, precum si slabiciune si umflare musculara. Nu exista tratament, dar unele remedii pot ajuta la gestionarea simptomelor.
la maturitate
Probabilitatea de a dezvolta una dintre urmatoarele afectiuni creste odata cu varsta.
Zona Zoster
Oamenii pot face zona zoster ca urmare a contactarii virusului varicelo-zosterian, care provoaca si varicela. Cand o persoana se recupereaza de varicela, de obicei in copilarie, virusul ramane in corpul sau si se deplaseaza catre nervi. La un moment dat, mai tarziu in viata, se poate reactiva si poate cauza zona zoster. Acest lucru apare cel mai frecvent la adultii in varsta. Boala incepe sa se manifeste cu o senzatie dureroasa, iar in decurs de doua zile se dezvolta o eruptie rosiatica, cu vezicule. Tratamentul antiviral in primele 48 de ore de la dezvoltarea eruptiei cutanate poate ajuta la limitarea durerii care insoteste zona zoster. Pentru a preveni zona zoster, este disponibila vaccinarea.
Keratoza seboreica
Keratoza seboreica se manifeta sub forma unor umflaturi inofensive, ce apar de obicei odata cu varsta. Ele pot fi negre, maro inchis sau galbene si pot forma o zona de piele denivelata. Nu este intotdeauna usor sa faci distinctia intre keratozele seboreice si cancerul de piele, asa ca un medic va realiza testarea pentru eliminarea oricarui risc. Oamenii pot opta pentru eliminarea keratozei seboreice prin crioterapie sau electrochirurgie.
Pete cauzate de varsta
Petele cauzate de varsta, denumite si pete hepatice, sunt plate si au mai mult pigment decat pielea din jur. In cazul persoanelor cu pielea mai deschisa, aceste pete apar, de obicei, dupa expunerea la soare, de-a lungul anilor. Aceste pete nu necesita tratament, dar o persoana poate alege sa le elimine pe cale chirurgicala.
Diagnosticare
In cele mai multe cazuri, o boala de piele poate fi diagnosticata de catre medic, dupa ce examineaza pielea. Daca examinarea pielii nu ofera raspunsuri clare, medicul poate recomanda efectuarea anumitor investigatii, respectiv:
biopsie, ce consta in indepartarea unei bucati mici de piele pentru a fi examinata la microscop;
prelevarea unei mostre de piele pentru a testa bacterii, ciuperci sau virusi;
test de plasture cutanat, aplicand cantitati mici de substante pentru a testa reactiile alergice;
examinare cu lumina ultravioleta (UV), pentru a vedea mai clar pigmentul pielii;
diascopie, apasarea unei lame de microscop pe un plasture de piele pentru a vedea daca pielea isi schimba culoarea;
dermatoscopie, folosind un dispozitiv portabil numit dermatoscop pentru a diagnostica leziunile pielii;
Testul Tzanck, care examineaza lichidul dintr-un blister pentru a verifica herpes simplex sau herpes zoster.
Cauze
In ceea ce priveste cauzele afectiunilor pielii, printre cele comune se numara:
bacterii prinse in porii pielii si foliculii de par;
ciuperci, paraziti sau microorganisme care traiesc pe piele;
virusi;
un sistem imunitar slabit;
contactul cu alergeni, iritanti sau pielea infectata a unei alte persoane;
factori genetici;
boli care afecteaza tiroida, sistemul imunitar, rinichii si alte sisteme ale corpului;
stresul care poate provoca dezechilibre hormonale, care pot declansa sau agrava tulburari ale pielii;
expunerea la soare;
Concluzii
Nu toate afectiunile pielii raspund la tratament. Unele afectiuni dispar fara tratament. Persoanele cu afectiuni permanente ale pielii trec adesea prin perioade de simptome severe. Cele mai multe afectiuni ale pielii reapar din cauza anumitor factori declansatori, cum ar fi stresul sau boala.
Bolile cu transmitere sexuala sunt infectii care se raspandesc de la o persoana la alta, in timpul actului sexual. Ele sunt boli des intalnite, iar cei mai multi dintre oameni nu au niciun simptom. Medicii ne atentioneaza insa, ca, fara tratament, bolile cu transmitere sexuala pot duce la probleme grave de sanatate, pana la deces. Vestea buna este ca testarea ajuta la rezolvarea din timp a problemelor generate de bolile cu transmitere sexuala.
Potrivit specialistilor, infectiile cu transmitere sexuala (ITS) si bolile cu transmitere sexuala (BTS) nu sunt de fapt acelasi lucru. O infectie, care se produce atunci cand bacteriile, virusii sau parazitii ataca organismul, apare inaintea bolii. Ea poate sa fie prezenta in organism, dar fara simptome. Pe de alta parte, boala vine intotdeauna cu semne clare. De aceea, testarea are o importanta deosebita. Si asta pentru ca o infectie este primul pas pe drumul catre boala, chiar daca, de obicei, nu provoaca simptome.
Daca suspectezi ca si tu ai putea avea o infectie produsa in urma unui contact sexual neprotejat si vrei sa te asiguri ca sanatatea ta este in regula, cel mai bine ar fi sa te testezi. Poliana iti pune la dispozitie un pachet de analize prin care iti poti testa anticorpii pentru:
HIV (antigen anticorpi HIV 1+2),
hepatita (anticorpi anti HCV ),
virusul hepativ B (antigen Hbs),
sifilis (TPHA).
Infectiile apar atunci cand agenti patogeni, cum ar fi virusi, bacterii sau paraziti, intra in organism si incep sa se inmulteasca. Modul in care intra in corpul tau depinde de tipul de agent patogen. Unii intra prin contact piele pe piele cu o persoana care are o infectie, altii sunt transmisi printr-un schimb de fluide corporale, cum ar fi sperma, secretiile vaginale sau sangele. Infectia se transforma in boala atunci cand acesti agenti patogeni provoaca deteriorarea celulelor si apar semne si simptome. Pe de alta parte, nu toate infectiile cu transmitere sexuala se transforma obligatoriu in boli. Printre acestea este si HPV-ul, care poate exista in organism si poate sa dispara de la sine. Daca nu se intampla acest lucru, atunci apare boala, provoacand veruci genitale si anumite tipuri de cancer.
Simptome ale bolilor cu transmitere sexuala
De la infectare si pana la aparitia simptomelor, pot trece saptamani, luni sau chiar ani de zile. De aceea, testarea joaca un rol crucial. Simptomele variaza intre bolile cu transmitere sexuala si pot afecta diferite parti ale corpului, in functie de tipul de activitate sexuala intretinuta, respectiv sex vaginal, anal sau oral. Astfel, pot aparea:
umflaturi, rani sau eruptii cutanate in sau in jurul organelor genitale, anusului, feselor sau coapselor;
modificari ale cantitatii, culorii sau mirosului secretiilor vaginale;
scurgeri ale penisului;
sangerare vaginala neobisnuita sau spotting intre menstruatii sau dupa sex;
urinare dureroasa sau cu usturimi;
durere in timpul penetrarii vaginale sau anale;
dureri pelvine;
testicule dureroase sau umflate;
furnicaturi sau mancarimi in jurul organelor genital;
ganglioni limfatici umflati si durerosi, in special in zona inghinala si a gatului;
eruptii cutanate genitale sau anale;
sangerare rectala.
Testarea impotriva bolilor cu transmitere sexuala
In SUA, Centrul pentru Prevenirea si Controlul Bolilor (CDC) recomanda screening-ul anual pentru toti adultii activi sexual, dar ca regula generala este indicata testarea daca:
ai facut sex fara o metoda de protectie, cum ar fi prezervativul;
ai intretinut sau planuiesti sa faci sex cu un partener nou;
ai mai multi parteneri sexuali;
esti ingrijorat ca este posibil sa fi fost expus la o infectie cu transmitere sexuala;
Perioada de incubatie
Atentie insa! Daca ai fost expus unei infectii cu transmitere sexuala, nu merge imediat la testare. Si asta pentru ca infectiile au o perioada de incubatie. Incubatia este timpul dintre momentul in care ai contactat infectia si pana cand corpul recunoaste si produce anticorpi impotriva acesteia. Prezenta acestor anticorpi sau lipsa acestora va oferi rezultatul in urma testarii. Perioadele de incubatie variaza intre infectii, de la cateva zile pentru chlamydia si gonoree, pana la saptamani sau luni pentru HPV si sifilis.
Daca crezi ca ai fost expus la o infectie cu transmitere sexuala, adreseaza-te medicului cat mai curand posibil. In functie de situatia in cate te afli, medicul te va sfatui cu privire la urmatorii pasi, cand sa te testezi si ce masuri preventive ai putea sa iei, respectiv profilaxia post-expunere, daca este posibil sa fi fost expus la HIV.
Daca te-ai testat, iar rezultatul este unul negativ, medicul iti poate recomanda sa iti faci regulat screening pentru infectiile cu transmitere sexuala.
Daca ai un rezultat pozitiv in urma testarii, medicul iti va prescrie tratamentul, in functie de diagnostic.
Cele mai frecvente infectii sunt cauzate de bacterii, astfel ca o cura de antibiotice poate vindeca infectia. Atentie insa ca antibioticele nu functioneaza in cazul infectiilor produse de virusi, care vor deveni, adesea, afectiuni pe termen lung. Medicamentele antivirale pot gestiona de obicei simptomele si pot reduce riscul de transmitere a acestora.
Prevenirea bolilor cu transmitere sexuala
Reducerea numarului de parteneri sexuali poate reduce riscul de aparitie a bolilor cu transmitere sexuala. A fi intr-o relatie pe termen lung, reciproc monogama, cu un partener neinfectat este una dintre cele mai fiabile modalitati de a evita bolile cu transmitere sexuala.
Utilizarea corecta si consecventa a prezervativului este foarte eficienta pentru reducerea transmiterii bolilor sexuale.
Vaccinarea: Vaccinurile sunt metode sigure, eficiente si recomandate pentru a preveni hepatita B si HPV. Vaccinarea HPV este recomandata preadolescentilor cu varsta de 11 sau 12 ani, dar si anumitor categorii de adulti.
Abstinenta: cea mai sigura modalitate de a evita infectiile si ulterior bolile cu transmitere sexuala este abstinenta, insa este, realist, cea mai putin practicabila.
Masurile de prevenire sunt cu atat mai importante cu cat exista zeci de boli cu transmitere sexuala. Vorbim in continuare despre cele mai intalnite infectii care le produc, majoritatea fiind asimptomatice.
Chlamydia
Chlamydia este o infectie bacteriana a tractului genital. Chlamydia poate fi dificil de detectat, deoarece infectiile in stadiu incipient provoaca adesea putine sau deloc semne si simptome. Cand apar, simptomele incep de obicei la una pana la trei saptamani dupa ce ati fost expus transmiterii, pot fi usoare si trec rapid.
Semnele si simptomele pot include:
urinarea dureroasa;
dureri abdominale inferioare;
secretii vaginale la femei;
secretii din penis la barbati;
durere in timpul actului sexual la femei;
sangerari intre menstruatii;
durere testiculara;
Gonoree
Gonoreea este o infectie bacteriana a tractului genital. Bacteriile se pot dezvolta si in gura, gat, ochi si anus. Primele simptome de gonoree apar, in general, in decurs de 10 zile de la expunere. Cu toate acestea, unii oameni pot fi infectati luni de zile inainte de aparitia semnelor sau simptomelor, printre care se numara:
secretii groase, tulburi sau sangeroase din penis sau vagin;
durere sau senzatie de arsura la urinare;
sangerari menstruale abundente sau sangerari intre menstruatii;
testicule dureroase, umflate;
miscari intestinale dureroase;
mancarime anala;
Trichomoniaza
Trichomonaza este o infectie sexuala comuna, cauzata de un parazit microscopic, unicelular, numit trichomonas vaginalis. Acest organism se transmite in timpul actului sexual de la o persoana care are deja infectia.
Organismul infecteaza de obicei tractul urinar la barbati, dar adesea nu provoaca simptome. Trichomonaza infecteaza de obicei vaginul la femei. Atunci cand trichomonaza provoaca simptome, acestea pot aparea in decurs de 5 pana la 28 de zile de la expunere si pot varia de la iritatie usoara pana la inflamatie severa. Semnele si simptomele pot include:
secretii vaginale albe, verzui sau galbui;
secretie din penis;
miros vaginal puternic;
mancarime sau iritatie vaginala;
mancarime sau iritatie in interiorul penisului, la nivelul uretrei;
durere in timpul actului sexual;
urinarea dureroasa.
HIV
HIV este o infectie cu virusul imunodeficientei umane. HIV interfereaza cu capacitatea organismului de a lupta impotriva virusilor, bacteriilor si ciupercilor ce cauzeaza boli. De obicei, infectia HIV duce la SIDA, o boala cronica care pune viata in pericol. In cele mai multe cazuri, infectia cu HIV nu are simptome. Exista insa persoane care dezvolta o boala asemanatoare gripei, de obicei la doua pana la sase saptamani dupa ce au fost infectate. Totusi, singurul mod de a sti daca cineva este infectat cu HIV este testarea. Daca suspectezi o astfel de infectie, poti face chiar acum o programare la Poliana. Iti poti testa antigen /anticorpii HIV 1+2, in cadrul unui pachet de analize.
Semne si simptome ale HIV
Semnele si simptomele timpurii HIV dispar, de obicei, in decurs de o saptamana pana la o luna si sunt adesea confundate cu cele ale unei alte infectii virale. In aceasta perioada, esti foarte infectios. Simptomele mai persistente sau mai severe ale infectiei cu HIV pot sa nu apara timp de 10 ani sau mai mult dupa infectia initiala. Simptomele HIV in stadiu incipient pot include:
febra;
durere de cap;
durere de gat;
ganglioni limfatici tumefiati;
eczema;
oboseala;
Pe masura ce virusul continua sa se inmulteasca si sa distruga celulele imune, se pot dezvolta infectii usoare sau semne si simptome cronice, cum ar fi:
ganglioni limfatici umflati – adesea unul dintre primele semne ale infectiei cu HIV;
diaree
pierdere in greutate;
febra;
tuse si dificultati de respiratie;
stadiul avansat al infectiei cu HIV;
Semnele si simptomele infectiei cu HIV in stadiu avansat includ:
oboseala persistenta, inexplicabila;
transpiratii nocturne;
frisoane sau febra mai mare de 38 C, timp de cateva saptamani;
umflarea ganglionilor limfatici pentru mai mult de trei luni;
diaree cronica;
dureri de cap persistente;
infectii neobisnuite;
Herpesul genital
Herpesul genital este o infectie sexuala foarte contagioasa, generata de un tip de virus herpes simplex (HSV) care patrunde in organism prin mici rupturi in piele sau membrane mucoase. Majoritatea persoanelor infectate cu HSV nu stiu niciodata ca au afectiunea, deoarece nu au semne sau simptome sau acestea sunt atat de usoare incat trec neobservate. Cand semnele si simptomele sunt vizibile, primul episod este in general cel mai rau. Unii oameni nu au niciodata un al doilea episod. Altii, insa, pot avea episoade recurente timp de zeci de ani. Atunci cand se manifesta, semnele si simptomele herpesului genital pot include:
mici umflaturi rosii, vezicule sau rani deschise in zonele genitale si anale si in zonele din apropiere;
durere sau mancarime in jurul zonei genitale, feselor si interiorului coapselor;
Ulceratiile pot face urinarea dureroasa. Este posibil sa existe durere si sensibilitate in zona genitala pana cand infectia dispare. In timpul unui episod initial, este posibil ca semnele si simptomele sa fie asemanatoare gripei, cum ar fi dureri de cap, dureri musculare si febra, precum si ganglioni limfatici umflati in zona inghinala. In unele cazuri, infectia poate fi activa si contagioasa chiar si atunci cand nu sunt prezente rani.
Infectia cu papilomavirus uman (HPV)
Infectia cu HPV este una dintre cele mai frecvente tipuri de infectii cu transmitere sexuala. Unele tulpini de HPV expun femeile la un risc crescut de a dezvolta cancer de col uterin. Alte forme cauzeaza veruci genitale. De obicei, HPV nu are semne sau simptome, dar cand apar se pot manifesta ca:
mici umflaturi de culoarea carnii sau gri in zona genital;
mai multe negi apropiati unul de altul care iau forma de conopida;
mancarime sau disconfort in zona genital;
sangerare in timpul actului sexual;
De obicei, verucile genitale nu provoaca simptome. Negii genitali pot fi de pana la 1 milimetru in diametru sau se pot multiplica in grupuri mari. Negii se pot dezvolta si in gura sau gatul unei persoane care a facut sex oral cu o persoana infectata.
Hepatita
Hepatita A, hepatita B si hepatita C sunt infectii virale contagioase care afecteaza ficatul. Hepatitele B si C sunt cele mai grave dintre cele trei, dar fiecare poate provoca inflamarea ficatului. Unii oameni nu dezvolta niciodata semne sau simptome. Dar pentru cei care o fac, semnele si simptomele pot aparea la cateva saptamani dupa expunere si pot include:
oboseala;
greata si varsaturi;
durere sau disconfort abdominal, in special in zona ficatului din partea dreapta, sub coastele inferioare;
pierderea poftei de mancare;
febra;
urina inchisa la culoare;
dureri musculare sau articulare;
mancarime;
ingalbenirea pielii si a albului ochilor (icter);
Daca ai avut contact sexual cu o persoana infectata, pentru a scapa de griji, cel mai bine ar fi sa te testezi. La Poliana iti poti testa anticorpi anti HCV, in cadrul unui pachet de analize conceput pentru testarea la bolile cu transmitere sexuala.
Sifilis
Sifilisul este o infectie bacteriana. Boala afecteaza organele genitale, pielea si membranele mucoase, dar poate implica si multe alte parti ale corpului, inclusiv creierul si inima.
Semnele si simptomele sifilisului pot aparea in trei stadii, respectiv primar, secundar si tertiar. Unii oameni se confrunta si cu sifilisul latent, in care testele de sange sunt pozitive pentru bacterii, dar nu sunt prezente simptome.
La inceput, la locul infectiei poate fi prezenta doar o ranire mica (ulceratie), nedureroasa, pe organele genitale, rect, limba sau buzele. Pe masura ce boala se agraveaza, simptomele pot include:
eruptie cutanata marcata de pete rosii sau maro-rosiatice, de marimea unui ban, peste orice zona a corpului, inclusiv palmele si talpile;
febra;
ganglioni limfatici mariti;
oboseala si o vaga senzatie de disconfort;
Fara tratament, bacteriile de sifilis se pot raspandi, ducand la leziuni grave ale organelor interne si la moarte, dupa ani de la infectia initiala.
Unele dintre semnele si simptomele sifilisului in stadiu avansat includ:
lipsa de coordonare;
amorteala;
paralizie;
orbire;
dementa;
Exista, de asemenea, o afectiune cunoscuta sub numele de sifilis congenital, care apare atunci cand o femeie insarcinata cu sifilis transmite boala copilului ei nenascut. Sifilisul congenital pune viata in pericol, asa ca este important ca femeile insarcinate cu sifilis sa fie tratate.
Neurosifilis
In orice stadiu, sifilisul poate afecta sistemul nervos. Neurosifilisul poate fi asimptomatic sau poate provoca simptome precum:
dureri de cap;
schimbari de comportament;
probleme de miscare;
Daca esti ingrijorat referitor la riscul de a fi contactat aceasta infectie bacteriana, adreseaza-te medicului si mergi sa te testezi pentru a scapa de griji sau pentru a incepe cat mai repede tratamentul. La Poliana, exista posibilitatea efectuarii testarii TPHA (sifilis), alaturi de restul analizelor care depisteaza anticorpii pentru alte boli cu transmitere sexuala.
Diagnosticul si tratamentul in timp util sunt importante pentru a evita sau a intarzia problemele de sanatate mai grave, care pot pune viata in pericol, dar si pentru a evita infectarea altora.
Boala Lyme este transmisa prin muscatura unei capuse cu picioare infectate, cunoscuta in mod obisnuit sub numele de capusa de caprioara. Boala Lyme este cauzata de patru specii principale de bacterii. Borrelia burgdorferi si Borrelia mayonii provoaca boala Lyme in Statele Unite, in timp ce Borrelia afzelii si Borrelia garinii sunt cauzele principale ale bolii in Europa si Asia.
Capusa se infecteaza dupa ce se hraneste cu sangele infectat al unei caprioare, pasari sau soarece. Pentru a transmite infectia la om, o capusa trebuie sa fie prezenta pe piele timp de aproximativ 36 pana la 48 de ore. Multi oameni depistati cu boala Lyme nu isi amintesc despre muscatura de capusa.
Numele bolii provine de la orasul in care a fost recunoscuta pentru prima data, in 1975, respectiv orasul Old Lymem in statul Connecticut, SUA. Ulterior, s-a constatat ca Boala Lyme este cea mai frecventa boala transmisa de capuse in Europa si Statele Unite. Un risc crescut de a face aceasta boala o au oamenii care locuiesc sau petrec mai mult timp in zone cu multi copaci. In plus, persoanele cu animale domestice care viziteaza zonele verzi au, de asemenea, un risc mai mare de a face boala Lyme.
Simptome
Semnele si simptomele bolii Lyme variaza. Ele apar de obicei in etape, dar acestea se pot suprapune. Caracteristica bolii Lyme este, insa, eruptia cutanata ce seamana cu un ochi de taur.
Semne si simptome precoce
In urma muscaturii unei capuse, apare o umflatura mica, rosie, asemanatoare cu cea a ciupiturii de tantar. Indepartarea capusei face ca umflatura sa dispara in cateva zile. Aceasta aparitie este una normala si nu indica prezenta bolii Lyme.
Cu toate acestea, exista semne si simptome care pot aparea in decurs de o luna dupa ce o persoana a fost infectata. Acestea sunt:
Eczema
Poata aparea de la trei pana la 30 de zile dupa o muscatura de capusa infectata. Se manifesta ca o zona rosie in expansiune care, uneori, se limpezeste in centru, formand un model de ochi de taur.
Eruptia cutanata (eritem migrans) se extinde lent pe parcursul zilelor si se poate raspandi pe o suprafata a corpului de pana la 30 de centimetri in diametru.
De obicei, nu provoaca mancarime sau durere, dar zona se poate simti calda la atingere.
Eritemul migrans este unul dintre semnele distinctive ale bolii Lyme. Cu toate acestea, nu toata lumea cu boala Lyme dezvolta eruptie cutanata. Pe de alta parte, unele persoane dezvolta eruptie cutanata in mai multe zone ale corpului.
Alte simptome ale bolii Lyme sunt:
febra;
frisoane;
oboseala;
dureri musculare;
cefaleea;
rigiditatea gatului si ganglioni limfatici mariti.
Semne si simptome tardive
Daca primele simptome nu sunt tratate, in urmatoarele saptamani sau luni pot aparea noi semne ale infectiei Lyme. Acestea includ:
Eritem migrans, cand eruptia poate aparea pe alte zone ale corpului.
Dureri articulare. Crizele de durere articulara severa si umflarea articulatiilor afecteaza in special genunchii, dar durerea se poate muta de la o articulatie la alta.
Probleme neurologice. La saptamani, luni sau chiar ani dupa infectie, s-ar putea dezvolta: inflamatia membranelor din jurul creierului (meningita), paralizia temporara a unei parti a fetei (paralizia lui Bell), amorteala sau slabiciune la nivelul membrelor si afectatarea mobilitatii.
Semne si simptome mai putin frecvente
La cateva saptamani dupa infectie, unii oameni dezvolta:
probleme cu inima, cum ar fi bataile neregulate ale inimii;
inflamatia ochilor;
inflamatie hepatica (hepatita);
oboseala severa;
Daca ai fost muscat de o capusa, cel mai bine este sa mergi la medic. Si asta pentru ca simpla muscatura poate duce la boala Lyme. Cu cat capusa ramane mai mult prinsa de piele, cu atat este mai mare riscul de a dezvolta boala. Infectia Lyme este putin probabila daca reusesti indepartarea capusei in 36 – 48 de ore.
De asemenea, tratamentul pentru boala Lyme este mai eficient daca este inceput devreme.
Totodata, este necesar sa mergi la medic chiar daca ai avut simptome, dar acestea au disparut. Chiar daca ele nu mai sunt vizibile, nu inseamna ca si boala a disparut. Netratata, boala Lyme se poate raspandi in alte parti ale corpului timp de cateva luni pana la ani dupa infectie, cauzand artrita si probleme ale sistemului nervos. Capusele pot transmite si alte boli, cum ar fi babesioza si febra capuselor de Colorado.
Diagnosticul bolii Lyme
Diagnosticul bolii Lyme incepe cu o revizuire a istoricului de sanatate al pacientului. Medicul va efectua, de asemenea, un examen fizic pentru a identifica prezenta unei eruptii cutanate sau a altor simptome caracteristice bolii Lyme. Nu se recomanda testarea pentru boala Lyme in timpul infectiei localizate timpurii. Testele de sange sunt relevante la cateva saptamani dupa infectia initiala, cand sunt prezenti anticorpi.
Medicul poate recomanda urmatoarele teste:
Testul imunosorbent legat de enzime (ELISA) este utilizat pentru a detecta anticorpii impotriva Borrelia burgdorferi.
Testul Western blot sau imunoamprenta este utilizat pentru a confirma un test ELISA pozitiv. Acesta verifica prezenta anticorpilor la proteinele specifice Borrelia burgdorferi.
Testarea PCR a lichidului articular sau LCR ( lichidului cefalorahidian): reactia in lant a polimerazei (PCR) este utilizata pentru a evalua persoanele cu artrita Lyme persistenta sau simptome ale sistemului nervos. Se efectueaza pe lichidul articular sau lichidul cefalorahidian (LCR). Testarea PCR pe LCR pentru diagnosticul bolii Lyme nu este recomandata in mod obisnuit din cauza sensibilitatii scazute. Un test negativ nu exclude diagnosticul. In schimb, majoritatea oamenilor vor avea rezultate pozitive PCR in lichidul articular daca sunt testate inainte de terapia cu antibiotice.
Tratamentul bolii Lyme
Diagnosticul precoce si tratamentul adecvat cu antibiotice al bolii Lyme sunt importante si pot ajuta la prevenirea bolii Lyme tardive. Schemele urmeaza patru manifestari importante ale bolii Lyme, respectiv, tintesc tratarea:
eritemului migrans;
boala Lyme neurologica;
cardita Lyme;
artrita Lyme;
Unii pacienti raporteaza simptome persistente de durere, oboseala sau dificultati de gandire chiar si dupa tratamentul pentru boala Lyme.
Boala Lyme este cel mai bine tratata in stadiile incipiente. Tratamentul pentru boala diagnosticata timpuriu este administrarea de antibiotice pe cale orala, pentru o perioada cuprinsa intre 10 si 14 zile. El are rolul de a elimina infectia.
Medicamentele utilizate pentru tratarea bolii Lyme includ doxiciclina, amoxicilina sau cefuroxima. Cefuroxima si amoxicilina pot fi prescrise si pentru tratarea femeile care alapteaza.
De asemenea, antibioticele intravenoase (IV) sunt utilizate pentru unele forme de boala Lyme, inclusiv pentru cele cu afectare cardiaca sau a sistemului nervos central.
Dupa imbunatatirea starii pacientului si pentru a termina tratamentul, medicii vor prescrie trecerea la antibioticul oral. O cura completa de tratament dureaza de obicei 14 pana la 28 de zile.
De exemplu, artrita Lyme, un simptom in stadiu avansat al bolii Lyme care poate aparea la unii oameni, este tratata cu antibiotice orale timp de 28 de zile.
Este boala Lyme contagioasa?
Boala Lyme este o infectie cauzata de bacterii transmise de capuse de caprioara. Aceste bacterii se gasesc in fluidele corporale, dar nu exista dovezi ca boala Lyme poate fi transmisa unei alte persoane prin stranut, tuse sau sarut. De asemenea, nu exista dovezi ca boala Lyme poate fi transmisa sexual sau prin transfuzie de sange.
De asemenea, conform CDC, nu exista rapoarte despre transmiterea bolii Lyme prin laptele matern.
Prevenirea
Cel mai bun mod de a preveni boala Lyme este de a evita zonele in care exista capuse de caprioara, in special zonele impadurite, stufoase, cu iarba inalta.
De asemenea, riscul de infectare poate fi redus cu ajutorul a catorva masuri de precautie simple:
Cand te afli in zone impadurite sau cu iarba, poarta pantofi, pantaloni lungi bagati in sosete, bluze cu maneci lungi, palarie si manusi. Incerca sa ramai pe poteci si sa eviti sa mergi prin zone cu tufisuri joase si iarba inalta. Daca ai si cainele cu tine, tine-l in lesa.
Foloseste insecticide. Aplica pe piele repelent pentru insecte, cu o concentratie de 20% sau mai mare. Parintii ar trebui sa aplice repelent copiilor, evitandu-le mainile, ochii si gura.
Pastreaza-ti curtea curata si tunde periodic gazonul.
Verifica imbracamintea ta si pe cea a copiilor, precum si blana animalelor de companie.
Daca ai petrecut timp in zone cu verdeata, este util sa faci dus imediat ce intri in casa. Capusele raman adesea pe piele ore intregi inainte de a se prinde in piele. Dusul si stergerea cu prosopul ar putea elimina capusele neprinse in piele. In cazul in care observi o capusa pe piele, o poti scoate cu ajutorul unei pensete. Prinde usor capusa de cap, dar nu o strange sau strivi, ci trage-o cu grija si constant. Odata ce ai indepartat intreaga capusa, aplica antiseptic in zona muscaturii.
Vestea proasta este ca boala Lyme nu ofera imunitate si o poti face de mai multe ori.
Oxiuroza reprezinta infectia cu helmiti si are o prevalenta de aproximativ 40%. Oxiurii sunt viermi de culoare alba sau gri. Acestia sunt intalniti frecvent la copii. Tratamentul infectiilor se poate realiza cu medicamente antiparazitare.
Oxiurii
Etiologia si simptomele oxiurozei
Diagnostic
Complicatii
Tratament
Preventia
Oxiurii
Oxiurii sunt viermi paraziti. Persoanele infectate prezinta acesti viermi la nivel intestinal si rectal. Dimensiunile acestor paraziti variaza intre 6 si 12 milimetri. Culoarea lor este gri deschis sau alb.
Infectia cu oxiuri este intalnita sub numele de enterobioza. Aceasta se intalneste la aproximativ 1 miliard de persoane la nivel global. Cel mai frecvent, infectia este prezenta la copii, dar boala se poate transmite si la membrii familiei.
Locurile unde persoanele pot contacta frecvent oxiurii sunt:
gradinite;
scoli;
azile de batrani;
centre de ingrijire a oamenilor fara adapost.
Etiologia si simptomele oxiurozei
Oxiurii se transmit prin intermediul oualor depuse in regiunea perianala. Prezenta parazitului in aceasta zona determina aparitia pruritului (mancarimii). Persoanele se vor scarpina in regiunea perianala si, astfel, ouale ajung la nivelul tegumentelor degetelor si al unghiilor.
Daca persoana nu isi spala mainile, parazitii pot ajunge la nivelul:
tegumentelor altor persoane;
tractului digestiv;
suprafetei lenjeriilor de pat;
Ouale pot rezista la acest nivel aproximativ 3 saptamani si pot fi vizualizate la microscop. Eclozarea are loc la nivel intestinal, apoi oxiurii se indreapta spre regiunea anala. La acest nivel, acestia vor depune o noua generatie de oua.
Transmiterea acestei infectii se realizeaza prin inghitirea parazitilor sub forma de oua. Astfel, persoanele pot lua contact cu acestea prin urmatoarele metode:
contactul cu lenjeriile de pat infectate;
inhalarea oualor transportate prin aer;
contactul cu blana animalelor de companie (caini, pisici).
Printre simptomele persoanelor infectate cu oxiuri se regasesc:
prurit in zona vaginala;
Pruritul in zona vaginala este un simptom caracteristic persoanelor de sex feminin. De asemenea, acestea mai pot prezenta secretii vaginale abundente.
insomnie;
Insomnia este un simptom care apare ca efect secundar al pruritului nocturn. Aceasta poate duce la scaderea calitatii somnului, diminuarea concentrarii, oboseala diurna si pierdere in greutate.
pierderea apetitului;
durere;
prurit in zona anala;
Pruritul zonei anale este mai accentuat noaptea, din cauza oxiurilor care depun oua perianal in aceasta perioada. De asemenea, persoanele pot prezenta iritatii la acest nivel.
modificari ale comportamentului (iritabilitate);
iritatii in regiunea anala;
deteriorarea starii generale.
Diagnostic
Persoanelor care prezinta simptome caracteristice infectiei cu oxiuri le este recomandata vizita la medicul specialist. Acesta va realiza o anamneza, care cuprinde intrebari despre:
debutul simptomelor;
tipul acestora;
durata manifestarii crizelor simptomatice;
intensitatea simptomatologiei in functie de momentul in care se manifesta (pruritul se intensifica noaptea, cand oxiurii depun oua in regiunea perianala);
factorii care determina aparitia simptomelor;
momentul in care debuteaza simptomatologia;
factorii care amelioreaza intensitatea simptomatologiei;
istoricul de boala al pacientului;
antecedentele heredocolaterale (istoricul familial de boala);
consumul de alcool;
Pentru a confirma prezenta oxiurilor, medicul poate recomanda efectuarea „testului benzii”. Acesta presupune colectarea oualor de oxiuri din zona anala cu ajutorul unei benzi adezive transparente atasate in zona anala. Apoi, aceasta banda va fi examinata la microscop, unde se pot evidentia ouale.
Medicul specialist va oferi informatii importante referitoare la momentul cel mai potrivit si tehnica potrivita pentru colectarea oualor.
De asemenea, pentru confirmarea diagnosticului, medicul poate vizualiza in mod direct oxiurii. Astfel, dupa ce pacientul adoarme, parazitii maturi parasesc rectul si ajung in zona anala pentru a-si depune ouale.
Viermii vizibili in jurul anusului apar dupa aproximativ 2 ore din momentul in care persoana adoarme. Acestia au urmatoarele caracteristici:
au dimensiuni mici;
sunt subtiri;
au o culoare alb-cenusie.
Pentru a preleva viermii in aceasta perioada este recomandata folosirea unei benzi adezive, care ulterior va fi examinata de medicul specialist. De asemenea, prezenta oualor de oxiuri poate fi semnalata si in urma realizarii unei coproculturi (probe de scaun).
Complicatii
In lipsa unui tratament adecvat, infectiile cu oxiuri pot determina aparitia urmatoarelor complicatii:
inflamatii ale aparatului genital (vagin, mucoasa uter);
infectii tract urinar;
dureri abdominale;
infectii ale regiunii anale rezultate in urma sangerarilor produse de grataj (scarpinare).
Pentru a preveni aparitia complicatiilor, pacientilor le este recomandata:
spalarea regiunii anale folosind apa calda si sapun;
evitarea gratajului (scarpinatului).
Tratament
Tratamentul infectiilor cu oxiuri se realizeaza cu ajutorul medicamentelor antiparazitare orale. In cazul copiilor care prezinta patologia, este recomandat ca intreaga familie sa urmeze schema de tratament.
Medicul specialist poate recomanda urmarea unui tratament care cuprinde doua doze de medicamente. Prima doza se administreaza imediat dupa diagnosticare. Ulterior, a doua doza se utilizeaza dupa un interval de 2 saptamani pentru a elimina viermii care eclozeaza mai tarziu.
De asemenea, medicul recomanda:
spalarea frecventa a mainilor;
igienizarea obiectelor din locuinta;
spalarea corpului in fiecare dimineata si folosirea unei lenjerii curate de fiecare data.
Preventia
Pentru a preveni infectia cu oxiuri, medicul specialist poate recomanda:
spalarea mainilor cu apa si sapun;
Spalarea cu apa si sapun este importanta. Astfel, este impiedicata patrunderea oualor de oxiuri in tractul digestiv.
dusuri regulate;
igienizarea spatiului casnic;
spalarea lenjeriilor de pat, prosoapelor, lenjeriilor de corp (la temperaturi ridicate);
curatarea si taierea regulata a unghiilor.
Infectia parazitara cu oxiuri este o patologie intalnita frecvent intr-o comunitate. Aceasta se transmite prin inghitirea oualor de oxiuri. Parazitul isi depune ouale in regiunea anala. Printre simptomele cele mai frecvente se regasesc pruritul, durerea, pierderea apetitului si insomnia. Confirmarea diagnosticului se realizeaza prin prelevarea pe o banda adeziva a oualor de oxiuri. Aplicarea tratamentului corespunzator conduce la vindecarea bolii si evitarea aparitiei complicatiilor.
Bibliografia: www.betterhealth.vic.gov.au, https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/pinworms, accesat la data de 15.08.2022; www.cdc.gov, https://www.cdc.gov/parasites/pinworm/gen_info/faqs.html, accesat la data de 15.08.2022; my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21137-pinworms, accesat la data de 15.08.2022; www.healthline.com, https://www.healthline.com/health/pinworms#complications, accesat la data de 15.08.2022; www.mayoclinic.org, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/pinworm/symptoms-causes/syc-20376382, accesat la data de 15.08.2022; www.health.ny.gov, https://www.health.ny.gov/diseases/communicable/pinworm/fact_sheet.htm#:~:text=Pinworms%20are%20white%2C%20parasitic%20worms,the%20skin%20around%20the%20anus., accesat la data de 15.08.2022.
Infectiile urinare se manifesta la nivelul tractului urinar: vezica urinara, uretra, rinichi. Sunt cauzate de diferiti agenti patogeni, dintre care cel mai frecvent este Escherichia coli. Acestea prezinta simptome caracteristice care, pentru ameliorare, necesita tratament antibiotic.
Tipuri de infectii urinare
Cauzele infectiilor urinare
Infectia urinara – simptome
Infectia urinara – diagnostic
Infectia urinara – tratament
Infectii urinare recurente
Prevenirea infectiilor urinare
Tipuri de infectii urinare
Infectiile urinare pot afecta mai multe componente ale tractului urinar. Astfel, in functie de nivelul la care se dezvolta infectia, pot exista:
uretrita (infectia este la nivelul uretrei);
cistita (este afectata vezica urinara);
pielonefrita (infectia este localizata la nivel renal).
Infectiile urinare sunt mai frecvente la femei, comparativ cu barbatii. Acestea au uretra mai scurta, ceea ce inseamna ca pasajul multiplicarii bacteriene este mai scurt.
Frecvent, infectiile urinare se dezvolta ca urmare a tranzitiei bacteriilor de la nivelul anusului la uretra. Distanta dintre anus si uretra este mica la femeie, ceea ce favorizeaza infectia. Adesea, agentul patogen care determina acest tip de infectii este Escherichia coli, un bacil gram negativ.
Pot exista si alte bacterii care determina infectii urinare. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt:
Klebsiella sp.;
Proteus sp.;
Enterococcus faecalis;
Enterobacteriaceae sp.;
Staphylococcus saprophyticus.
Programeaza-te acum la o consultatie, pentru a discuta cu un specialist despre problemele tale medicale!
Factori de risc
Infectile urinare sunt favorizate de unii factori, mai ales in situatiile in care nu se respecta regulile de igiena. Printre cei mai frecventi factori se afla:
actul sexual;
sarcina;
consumul redus de lichide;
amanarea mersului la toaleta;
igiena deficitara;
varsta (tinerii si persoanele in varsta sunt mai predispusi la a dezvolta infectii urinare);
menopauza (scaderea nivelului de estrogen produce modificari ale pH-ului vaginal, ceea ce favorizeaza aparitia infectiilor);
sistemul imunitar slabit (in cazul bolilor autoimune, infectiilor HIV, cancerului).
Infectia urinara – simptome
Simptomele pot fi diferite de la persoana la persoana. Unii pacienti pot fi asimptomatici, dar frecvent apar urmatoarele semne si simptome:
disurie (durere sau disconfort la urinare; adesea, pacientul acuza usturime la urinare);
polakiurie (urinare frecventa);
hematurie (prezenta sangelui in urina);
nicturie (urinarea in timpul noptii);
durere la nivelul pelvisului;
febra;
senzatia de greata;
Infectia urinara – diagnostic
Diagnosticul de infectie urinara este stabilit de catre medic. Acesta efectueaza o anamneza detaliata si un examen clinic. Confirmarea diagnosticului necesita realizarea unui sumar de urina si a uroculturii. Pentru a determina care este tratamentul antibiotic cel mai potrivit pentru vindecarea infectiei urinare, se efectueaza antibiograma, care evidentiaza antibioticele la care agentul patogen prezinta sensibilitate sau rezistenta. Pe baza acesteia, se contureaza schema de tratament.
In cazul in care infectiile urinare sunt recurente, medicul poate recomanda si unele investigatii imagistice. Printre acestea se afla:
ecografia – este o metoda neinvaziva si neiradianta, care poate evidentia morfologia organelor tractului urinar. Sunt evidentiati calculii urinari, dar si semnele de inflamatie.
cistoscopia – permite evaluarea interiorului vezicii urinare. Pentru a fi realizata, este necesar a introduce prin uretra un instrument (cunoscut sub denumirea de cistoscop) cu o camera la unul dintre capete. Astfel, se pot vizualiza mucoasa vezicii, posibili calculi sau alte leziuni la acest nivel.
tomografia computerizata – presupune utilizarea razelor X, dar ofera mai multe detalii referitoare la morfologia organelor. Rezultatele sunt emise sub forma unor sectiuni care evidentiaza cu acuratete ridicata modificarile morfologice (de structura).
Infectia urinara – tratament
Cel mai eficient tratament pentru infectia urinara este cel antibiotic. Acesta este ales in functie de rezultatele obtinute in cadrul antibiogramei. Este important a construi schema de tratament pe baza antibiogramei, pentru a preveni recidivele si rezistenta agentilor patogeni la substantele medicamentoase.
Pe langa antibiotic, medicul mai poate recomanda si alte tratamente auxiliare, care sa amelioreze simptomele infectiei urinare, precum:
antiseptice locale (capsule cu albastru de metilen);
suplimente cu merisor;
analgezice;
Acestea nu vindeca infectia urinara, dar cresc gradul de confort al pacientului, prin reducerea simptomatologiei.
Este important a asocia tratamentului medicamentos urmatoarele:
consumul crescut de lichide;
igiena riguroasa;
igienizarea dupa actul sexual;
purtarea lenjeriei de bumbac,
evitarea mentinerii unei lenjerii ude timp indelungat (schimbarea slipului dupa iesirea din mare).
Complicatiile infectiei urinare
Tratarea infectiilor urinare este foarte importanta. O infectie netratata se poate agrava atat in ceea ce priveste simptomatologia, cat si localizarea. Astfel, o infectie inferioara se poate extinde si la componentele superioare ale tractului urinar, chiar pana la nivel renal, determinand aparitia pielonefritei. In acest fel, functia renala este afectata, tratamentul este mult mai costisitor, iar vindecarea este mai indelungata.
Alte complicatii ce pot aparea in cazul infectiilor urinare sunt:
avort sau nastere prematura (in cazul femeilor insarcinate);
stricturi uretrale (ingustari ale uretrei, care apar mai frecvent la barbati);
sepsis (infectie generalizata)
cronicizarea pielonefritei si evolutia acesteia spre insuficienta renala cronica.
Infectii urinare recurente
La unii pacienti, infectiile urinare se pot repeta. Acestea pot fi cauzate de acelasi patogen ca in prima infectie sau de patogeni diferiti. Aparitia repetata a infectiilor poate fi determinata de:
nerespectarea indicatiilor de tratament;
administrarea antibioticului pe o perioada mai scurta de timp;
utilizarea antibioticului necorespunzator;
nerespectarea regulilor de igiena.
In cazul pacientilor cu infectii recurente, medicul poate recomanda urmatoarele:
administrarea unor doze mai mici de antibiotic, pentru durate mai lungi de timp;
administrarea unor suplimente alimentare care contribuie la mentinerea sanatatii tractului urinar;
un vaccin impotriva agentului patogen care cauzeaza infectia urinara.
Prevenirea infectiilor urinare
Infectiile urinare pot fi prevenite prin adoptarea unor noi obiceiuri, precum:
consumul frecvent de lichide – are rolul de a stimula functia renala. In acest fel, agentii patogeni sunt eliminati prin urina, iar multiplicarea lor este impiedicata.
igiena riguroasa – adoptarea unor obiceiuri riguroase de igiena este esentiala mai ales in cazul femeilor, unde distanta dintre uretra si vagin, respectiv anus este scazuta. Astfel, dupa efectuarea nevoilor fiziologice, este indicat a igieniza zona dinspre anterior spre posterior. De asemenea, este important a nu utiliza un fragment al servetelului de doua ori la nivelul aceleiasi suprafate.
evitarea amanarii urinarii (temporizarea mictiunilor) – a amana mersul la toaleta constituie un factor favorizant al aparitiei infectiilor urinare, deoarece permite multiplicarea bacteriana.
alegerea unei metode contraceptive optime – folosirea diafragmei, a spermicidelor sau a prezervativelor cu spermicide poate favoriza dezvoltarea infectiilor urinare.
urinarea dupa actul sexual – contribuie la indepartarea bacteriilor si, astfel, riscul de a dezvolta infectii urinare scade.
utilizarea lenjeriei de bumbac – bumbacul contribuie la reducerea umiditatii in zona inghinala, ceea ce ingreuneaza multiplicarea bacteriana.
folosirea diferitelor substante care altereaza pH-ul vaginal – un pH modificat favorizeaza multiplicarea bacteriana. Consulta medicul cu privire la cremele vaginale si gelurile de spalare utilizate. De asemenea, este important a nu spala interiorul vaginului, pentru a nu modifica pH-ul si flora vaginala.
evitarea produselor de igiena cu parfum sau a substantelor iritante;
reducerea consumului de alimente sau bauturi cu un continut crescut de zahar.
Infectiile urinare reprezinta afectiuni ale tractului urinar si sunt cauze de agenti microbieni, cel mai frecvent fiind implicat bacilul Escherichia coli. Acestea prezinta simptome specifice, dar diagnosticul necesita confirmarea prin efectuarea uroculturii, pentru a pune in evidenta agentul patogen ce determina infectia. Pentru a beneficia de tratamentul optim, consulta medicul inca de la aparitia primelor simptome.
Bibliografie:
Flores-Mireles A. L. et al., 2016, Urinary tract infections: epidemiology, mechanisms of infection and treatment options, Nat. Rev. Microbiol., 13(5):269-284;
www.medscape.com, https://www.medscape.com/answers/233101-3209/which-organisms-are-responsible-for-urinary-tract-infection-uti, accesat la data 19.07.2022;
www.nhs.uk, https://www.nhs.uk/conditions/urinary-tract-infections-utis/, accesat la data 19.07.2022;
www.cdc.gov, https://www.cdc.gov/antibiotic-use/uti.html, accesat la data 19.07.2022;
www.mayoclinic.org, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/urinary-tract-infection/symptoms-causes/syc-20353447, accesat la data 19.07.2022;
my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/9135-urinary-tract-infections, accesat la data 19.07.2022.
Boala impetigo, cunoscuta si ca „boala bubelor dulci”, este o afectiune infectioasa, acuta si contagioasa, care apare predominant la copii. Frecvent, bubele dulci apar la copii cu varste intre 2 si 5 ani. Cel mai adesea, leziunile apar la nivelul fetei, al membrelor, dar pot fi observate si in alte zone ale corpului.
Cauzele bolii impetigo
Tipuri de impetigo
Semne si simptome
Diagnosticarea bolii impetigo
Tratamentul bolii impetigo
Preventie
Cauzele bolii impetigo
Boala impetigo este cauzata de infectia cu Staphylococcus aureus si Streptococcus pyogenes. Acesti agenti patogeni se cantoneaza la nivelul leziunilor pielii, in acest mod dezvoltandu-se infectia. Asadar, cei mai predispusi la a face „bube dulci” sunt copiii care prezinta:
leziuni ale pielii;
taieturi;
muscaturi de insecte;
piele iritata (dupa o raceala, pielea este iritata in jurul nasului);
Boala impetigo poate aparea si daca pielea este intacta. Aceasta afectiune este contagioasa, astfel incat contactul cu leziunile specifice bolii sau cu lichidul de la nivelul acestora determina instalarea bolii. De asemenea, si contactul cu obiecte contaminate poate conduce la dezvoltarea bolii.
Factori de risc
Exista unii factori de risc care pot favoriza aparitia bolii impetigo. Printre acestia se afla:
In functie de aspectul veziculelor, boala impetigo se poate clasifica in:
impetigo nonbulos (contagioasa);
impetigo bulos.
Impetigo nonbulos
Impetigo nonbulos este caracterizat de aparitia unor vezicule de dimensiuni mici, de aproximativ 2 centimetri. Acestea sunt initial rosiatice, iar cand se sparg, se formeaza o crusta a carei culoare poate varia de la galben pana la maro. Evolutia bolii consta in uscarea si caderea crustelor. Vindecarea leziunilor nu este insotita de cicatrici.
Impetigo bulos
Caracteristica acestei afectiuni consta in aparitia unor vezicule de dimensiuni mai mari, de aproape 3 centimetri, ce au un continut lichidian. Dupa spargerea acestora, se formeaza o crusta galbuie. Dupa vindecarea leziunilor nu raman cicatrici.
Semne si simptome
Boala impetigo se manifesta prin aparitia unor vezicule cu continut lichidian serocitrin, care poate deveni purulent. Zona din jurul veziculelor este eritematoasa si poate fi pruriginoasa. Daca vezicula este sparta, zona este acoperita de o crusta. Initial, crusta prezinta culoarea rosie central, care va disparea odata cu uscarea. Dupa uscare, crusta este eliminata, iar leziunea este vindecata.
Alte semne si simptome specifice bolii impetigo sunt urmatoarele:
prurit (senzatie de mancarime);
durere;
febra;
diaree;
Ca urmare a prezentei pruritului, copilul poate produce leziuni de grataj (generate de scarpinat). In acest mod, infectia se raspandeste, iar vindecarea va dura mai mult timp.
Complicatii
Netratata corespunzator, boala impetigo poate genera unele complicatii, precum:
glomerulonefrita poststreptococica;
Este caracterizata de inflamatia glomerulilor renali, care se manifesta prin reducerea functiei renale. Astfel, scade rata de filtrare glomerulara.
fasceita necrozanta;
Apare ca urmare a propagarii infectiei in profunzimea epidermului.
sindrom de soc toxic;
Acest sindrom se manifesta ca urmare a patrunderii agentului patogen in circulatia sanguina.
febra reumatica;
Febra reumatica este o boala autoimuna intalnita majoritar la copii cu varsta intre 5-15 ani. Cel mai frecvent, afecteaza inima, articulatiile, creierul si pielea.
celulita;
Reprezinta infectarea tesutului subepidermal. Este esential a fi tratata rapid, pentru a preveni raspandirea in circulatia sanguina si limfatica.
limfangita;
Se caracterizeaza prin raspandirea inflamatiei la nivelul sistemului limfatic.
Diagnosticarea bolii impetigo
Diagnosticul este stabilit doar de catre medicul dermatolog. De cele mai multe ori, diagnosticul este dat doar pe baza examenului clinic, nefiind necesare investigatii suplimentare. Cu toate acestea, unii medici recomanda efectuarea de:
Complicațiile renale apar dupa vindecarea bolii impetigo, la aproximativ 1-2 saptamani.
Tratamentul bolii impetigo
Tratamentul bolii impetigo consta in administrarea antibioticelor. Acestea pot fi administrate:
topic (daca sunt prezente putine vezicule);
oral (in caz de multiple vezicule).
Pe durata bolii, este important a acorda o atentie deosebita igienei leziunilor. Aceasta are rolul de a preveni raspandirea infectiei la alte zone, dar și de a reduce contagiozitatea. Astfel, este indicat a curata leziunile cu apa si sapun, de trei ori pe zi. Dupa curatare, se aplica un antiseptic local si un unguent cu antibiotic.
Vindecarea leziunilor dureaza pana la doua saptamani, daca este administrat tratamentul corespunzator. Reintoarcerea in colectivitate se poate face dupa 2 zile de la inceperea tratamentului, cand riscul de contagiozitate se reduce semnificativ.
In cazul in care tratamentul nu este administrat, leziunile se vindeca in aproximativ 3 saptamani. Chiar daca leziunile se vindeca, riscul de complicatii este mai crescut fara tratament.
Preventie
Boala impetigo este o afectiune care poate fi prevenita prin aplicarea urmatoarelor masuri:
igienizarea leziunilor tegumentare cu apa calduta si sapun;
dezinfectarea cu un antiseptic local;
aplicarea unui bandaj la nivelul leziunilor;
utilizarea pansamentelor pe timpul zilei, pentru a preveni infectarea;
taierea unghiilor copiilor (sunt prevenite leziunile de grataj);
deprinderea regulilor de igiena de catre copil;
spalarea mainilor cat mai des;
folosirea servetelelor in caz de rinoree (curgerea nasului) sau stranut.
Pentru a preveni infectarea altor persoane sunt importante urmatoarele:
evitarea contactului cu veziculele sau cu lichidul vezicular;
mentinerea unor reguli stricte de igiena;
spalarea separata a hainelor membrilor familiei;
schimbarea hainelor si a lenjeriei zilnic;
evitarea piscinelor (în special daca nu este administrat tratamentul sau in primele zile ale acestuia).
Boala impetigo este o afectiune care se manifesta preponderent la copii. Este cauzata de Staphylococcus aureus si Streptococcus pyogenes si se manifesta prin aparitia unor vezicule cu lichid, ceea ce face ca boala sa fie cunoscuta si sub denumirea de „bube dulci”. Aceasta poate fi prevenita prin respectarea regulilor de igiena si evitarea contactului cu persoanele infectate.
Bibliografie:
www.cdc.gov, https://www.cdc.gov/groupastrep/diseases-public/impetigo.html, accesat la data 17.07.2022;
www.mayoclinic.org, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/impetigo/symptoms-causes/syc-20352352#:~:text=Impetigo%20, accesat la data 17.07.2022;
www.healthline.com, https://www.healthline.com/health/impetigo#complications, accesat la data 17.07.2022;
www.nhs.uk, https://www.nhs.uk/conditions/impetigo/, accesat la data 17.07.2022;
www.webmd.com, https://www.webmd.com/skin-problems-and-treatments/understanding-impetigo-basics, accesat la data 17.07.2022;
my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15134-impetigo, accesat la data 17.07.2022.
0319108 
