Categories
Articol medical

Boala Lyme este transmisa prin muscatura unei capuse cu picioare infectate, cunoscuta in mod obisnuit sub numele de capusa de caprioara. Boala Lyme este cauzata de patru specii principale de bacterii. Borrelia burgdorferi si Borrelia mayonii provoaca boala Lyme in Statele Unite, in timp ce Borrelia afzelii si Borrelia garinii sunt cauzele principale ale bolii in Europa si Asia.

Capusa se infecteaza dupa ce se hraneste cu sangele infectat al unei caprioare, pasari sau soarece. Pentru a transmite infectia la om, o capusa trebuie sa fie prezenta pe piele timp de aproximativ 36 pana la 48 de ore. Multi oameni depistati cu boala Lyme nu isi amintesc despre muscatura de capusa.

Numele bolii provine de la orasul in care a fost recunoscuta pentru prima data, in 1975, respectiv orasul Old Lymem in statul Connecticut, SUA. Ulterior, s-a constatat ca Boala Lyme este cea mai frecventa boala transmisa de capuse in Europa si Statele Unite. Un risc crescut de a face aceasta boala o au oamenii care locuiesc sau petrec mai mult timp in zone cu multi copaci. In plus, persoanele cu animale domestice care viziteaza zonele verzi au, de asemenea, un risc mai mare de a face boala Lyme.

Simptome

Semnele si simptomele bolii Lyme variaza. Ele apar de obicei in etape, dar acestea se pot suprapune. Caracteristica bolii Lyme este, insa, eruptia cutanata ce seamana cu un ochi de taur.

Semne si simptome precoce

In urma muscaturii unei capuse, apare o umflatura mica, rosie, asemanatoare cu cea a ciupiturii de tantar. Indepartarea capusei face ca umflatura sa dispara in cateva zile. Aceasta aparitie este una normala si nu indica prezenta bolii Lyme.

Cu toate acestea, exista semne si simptome care pot aparea in decurs de o luna dupa ce o persoana a fost infectata. Acestea sunt:

  • Eczema

Poata aparea de la trei pana la 30 de zile dupa o muscatura de capusa infectata. Se manifesta ca o zona rosie in expansiune care, uneori, se limpezeste in centru, formand un model de ochi de taur.

Eruptia cutanata (eritem migrans) se extinde lent pe parcursul zilelor si se poate raspandi pe o suprafata a corpului de pana la 30 de centimetri in diametru.

De obicei, nu provoaca mancarime sau durere, dar zona se poate simti calda la atingere.

Eritemul migrans este unul dintre semnele distinctive ale bolii Lyme. Cu toate acestea, nu toata lumea cu boala Lyme dezvolta eruptie cutanata. Pe de alta parte, unele persoane dezvolta eruptie cutanata in mai multe zone ale corpului.

Alte simptome ale bolii Lyme sunt:

  • febra;
  • frisoane;
  • oboseala;
  • dureri musculare;
  • cefaleea;
  • rigiditatea gatului si ganglioni limfatici mariti.

Semne si simptome tardive

Daca primele simptome nu sunt tratate, in urmatoarele saptamani sau luni pot aparea noi semne ale infectiei Lyme. Acestea includ:

  • Eritem migrans, cand eruptia poate aparea pe alte zone ale corpului.
  • Dureri articulare. Crizele de durere articulara severa si umflarea articulatiilor afecteaza in special genunchii, dar durerea se poate muta de la o articulatie la alta.
  • Probleme neurologice. La saptamani, luni sau chiar ani dupa infectie, s-ar putea dezvolta: inflamatia membranelor din jurul creierului (meningita), paralizia temporara a unei parti a fetei (paralizia lui Bell), amorteala sau slabiciune la nivelul membrelor si afectatarea mobilitatii.

Semne si simptome mai putin frecvente

La cateva saptamani dupa infectie, unii oameni dezvolta:

  • probleme cu inima, cum ar fi bataile neregulate ale inimii;
  • inflamatia ochilor;
  • inflamatie hepatica (hepatita);
  • oboseala severa;

Daca ai fost muscat de o capusa, cel mai bine este sa mergi la medic. Si asta pentru ca simpla muscatura poate duce la boala Lyme. Cu cat capusa ramane mai mult prinsa de piele, cu atat este mai mare riscul de a dezvolta boala. Infectia Lyme este putin probabila daca reusesti indepartarea capusei in 36 – 48 de ore.

De asemenea, tratamentul pentru boala Lyme este mai eficient daca este inceput devreme.

Totodata, este necesar sa mergi la medic chiar daca ai avut simptome, dar acestea au disparut. Chiar daca ele nu mai sunt vizibile, nu inseamna ca si boala a disparut. Netratata, boala Lyme se poate raspandi in alte parti ale corpului timp de cateva luni pana la ani dupa infectie, cauzand artrita si probleme ale sistemului nervos. Capusele pot transmite si alte boli, cum ar fi babesioza si febra capuselor de Colorado.

Diagnosticul bolii Lyme

Diagnosticul bolii Lyme incepe cu o revizuire a istoricului de sanatate al pacientului. Medicul va efectua, de asemenea, un examen fizic pentru a identifica prezenta unei eruptii cutanate sau a altor simptome caracteristice bolii Lyme. Nu se recomanda testarea pentru boala Lyme in timpul infectiei localizate timpurii. Testele de sange sunt relevante la cateva saptamani dupa infectia initiala, cand sunt prezenti anticorpi.

Medicul poate recomanda urmatoarele teste:

  • Testul imunosorbent legat de enzime (ELISA) este utilizat pentru a detecta anticorpii impotriva Borrelia burgdorferi.
  • Testul Western blot sau imunoamprenta este utilizat pentru a confirma un test ELISA pozitiv. Acesta verifica prezenta anticorpilor la proteinele specifice Borrelia burgdorferi.
  • Testarea PCR a lichidului articular sau LCR ( lichidului cefalorahidian): reactia in lant a polimerazei (PCR) este utilizata pentru a evalua persoanele cu artrita Lyme persistenta sau simptome ale sistemului nervos. Se efectueaza pe lichidul articular sau lichidul cefalorahidian (LCR). Testarea PCR pe LCR pentru diagnosticul bolii Lyme nu este recomandata in mod obisnuit din cauza sensibilitatii scazute. Un test negativ nu exclude diagnosticul. In schimb, majoritatea oamenilor vor avea rezultate pozitive PCR in lichidul articular daca sunt testate inainte de terapia cu antibiotice.

Tratamentul bolii Lyme

Diagnosticul precoce si tratamentul adecvat cu antibiotice al bolii Lyme sunt importante si pot ajuta la prevenirea bolii Lyme tardive. Schemele urmeaza patru manifestari importante ale bolii Lyme, respectiv, tintesc tratarea:

  • eritemului migrans;
  • boala Lyme neurologica;
  • cardita Lyme;
  • artrita Lyme;

Unii pacienti raporteaza simptome persistente de durere, oboseala sau dificultati de gandire chiar si dupa tratamentul pentru boala Lyme.

Boala Lyme este cel mai bine tratata in stadiile incipiente. Tratamentul pentru boala diagnosticata timpuriu este administrarea de antibiotice pe cale orala, pentru o perioada cuprinsa intre 10 si 14 zile. El are rolul de a elimina infectia.

Medicamentele utilizate pentru tratarea bolii Lyme includ doxiciclina, amoxicilina sau cefuroxima. Cefuroxima si amoxicilina pot fi prescrise si pentru tratarea femeile care alapteaza.

De asemenea, antibioticele intravenoase (IV) sunt utilizate pentru unele forme de boala Lyme, inclusiv pentru cele cu afectare cardiaca sau a sistemului nervos central.

Dupa imbunatatirea starii pacientului si pentru a termina tratamentul, medicii vor prescrie trecerea la antibioticul oral. O cura completa de tratament dureaza de obicei 14 pana la 28 de zile.

De exemplu, artrita Lyme, un simptom in stadiu avansat al bolii Lyme care poate aparea la unii oameni, este tratata cu antibiotice orale timp de 28 de zile.

Este boala Lyme contagioasa?

Boala Lyme este o infectie cauzata de bacterii transmise de capuse de caprioara. Aceste bacterii se gasesc in fluidele corporale, dar nu exista dovezi ca boala Lyme poate fi transmisa unei alte persoane prin stranut, tuse sau sarut. De asemenea, nu exista dovezi ca boala Lyme poate fi transmisa sexual sau prin transfuzie de sange.

De asemenea, conform CDC, nu exista rapoarte despre transmiterea bolii Lyme prin laptele matern.

Prevenirea

Cel mai bun mod de a preveni boala Lyme este de a evita zonele in care exista capuse de caprioara, in special zonele impadurite, stufoase, cu iarba inalta.

De asemenea, riscul de infectare poate fi redus cu ajutorul a catorva masuri de precautie simple:

  • Cand te afli in zone impadurite sau cu iarba, poarta pantofi, pantaloni lungi bagati in sosete, bluze cu maneci lungi, palarie si manusi. Incerca sa ramai pe poteci si sa eviti sa mergi prin zone cu tufisuri joase si iarba inalta. Daca ai si cainele cu tine, tine-l in lesa.
  • Foloseste insecticide. Aplica pe piele repelent pentru insecte, cu o concentratie de 20% sau mai mare. Parintii ar trebui sa aplice repelent copiilor, evitandu-le mainile, ochii si gura.
  • Pastreaza-ti curtea curata si tunde periodic gazonul.
  • Verifica imbracamintea ta si pe cea a copiilor, precum si blana animalelor de companie.

Daca ai petrecut timp in zone cu verdeata, este util sa faci dus imediat ce intri in casa. Capusele raman adesea pe piele ore intregi inainte de a se prinde in piele. Dusul si stergerea cu prosopul ar putea elimina capusele neprinse in piele. In cazul in care observi o capusa pe piele, o poti scoate cu ajutorul unei pensete. Prinde usor capusa de cap, dar nu o strange sau strivi, ci trage-o cu grija si constant. Odata ce ai indepartat intreaga capusa, aplica antiseptic in zona muscaturii.

Vestea proasta este ca boala Lyme nu ofera imunitate si o poti face de mai multe ori.

 

 

Surse de informatie:

  • cdc.gov;
  • mayoclinic.org
  • healthline.com/
Categories
Articol medical

Oxiuroza reprezinta infectia cu helmiti si are o prevalenta de aproximativ 40%. Oxiurii sunt viermi de culoare alba sau gri. Acestia sunt intalniti frecvent la copii. Tratamentul infectiilor se poate realiza cu medicamente antiparazitare.

  • Oxiurii
  • Etiologia si simptomele oxiurozei
  • Diagnostic
  • Complicatii
  • Tratament
  • Preventia

Oxiurii

Oxiurii sunt viermi paraziti. Persoanele infectate prezinta acesti viermi la nivel intestinal si rectal. Dimensiunile acestor paraziti variaza intre 6 si 12 milimetri. Culoarea lor este gri deschis sau alb.

Infectia cu oxiuri este intalnita sub numele de enterobioza. Aceasta se intalneste la aproximativ 1 miliard de persoane la nivel global. Cel mai frecvent, infectia este prezenta la copii, dar boala se poate transmite si la membrii familiei.

Locurile unde persoanele pot contacta frecvent oxiurii sunt:

  • gradinite;
  • scoli;
  • azile de batrani;
  • centre de ingrijire a oamenilor fara adapost.

Etiologia si simptomele oxiurozei

Oxiurii se transmit prin intermediul oualor depuse in regiunea perianala. Prezenta parazitului in aceasta zona determina aparitia pruritului (mancarimii). Persoanele se vor scarpina in regiunea perianala si, astfel, ouale ajung la nivelul tegumentelor degetelor si al unghiilor.

Daca persoana nu isi spala mainile, parazitii pot ajunge la nivelul:

  • tegumentelor altor persoane;
  • tractului digestiv;
  • suprafetei lenjeriilor de pat;

Ouale pot rezista la acest nivel aproximativ 3 saptamani si pot fi vizualizate la microscop. Eclozarea are loc la nivel intestinal, apoi oxiurii se indreapta spre regiunea anala. La acest nivel, acestia vor depune o noua generatie de oua.

Transmiterea acestei infectii se realizeaza prin inghitirea parazitilor sub forma de oua. Astfel, persoanele pot lua contact cu acestea prin urmatoarele metode:

  • contactul cu lenjeriile de pat infectate;
  • inhalarea oualor transportate prin aer;
  • contactul cu blana animalelor de companie (caini, pisici).

Printre simptomele persoanelor infectate cu oxiuri se regasesc:

  • prurit in zona vaginala;

Pruritul in zona vaginala este un simptom caracteristic persoanelor de sex feminin. De asemenea, acestea mai pot prezenta secretii vaginale abundente.

  • insomnie;

Insomnia este un simptom care apare ca efect secundar al pruritului nocturn. Aceasta poate duce la scaderea calitatii somnului, diminuarea concentrarii, oboseala diurna si pierdere in greutate.

  • pierderea apetitului;
  • durere;
  • prurit in zona anala;

Pruritul zonei anale este mai accentuat noaptea, din cauza oxiurilor care depun oua perianal in aceasta perioada. De asemenea, persoanele pot prezenta iritatii la acest nivel.

  • modificari ale comportamentului (iritabilitate);
  • iritatii in regiunea anala;
  • deteriorarea starii generale.

Diagnostic

Persoanelor care prezinta simptome caracteristice infectiei cu oxiuri le este recomandata vizita la medicul specialist. Acesta va realiza o anamneza, care cuprinde intrebari despre:

  • debutul simptomelor;
  • tipul acestora;
  • durata manifestarii crizelor simptomatice;
  • intensitatea simptomatologiei in functie de momentul in care se manifesta (pruritul se intensifica noaptea, cand oxiurii depun oua in regiunea perianala);
  • factorii care determina aparitia simptomelor;
  • momentul in care debuteaza simptomatologia;
  • factorii care amelioreaza intensitatea simptomatologiei;
  • istoricul de boala al pacientului;
  • antecedentele heredocolaterale (istoricul familial de boala);
  • consumul de alcool;

Pentru a confirma prezenta oxiurilor, medicul poate recomanda efectuarea „testului benzii”. Acesta presupune colectarea oualor de oxiuri din zona anala cu ajutorul unei benzi adezive transparente atasate in zona anala. Apoi, aceasta banda va fi examinata la microscop, unde se pot evidentia ouale.

Medicul specialist va oferi informatii importante referitoare la momentul cel mai potrivit si tehnica potrivita pentru colectarea oualor.

De asemenea, pentru confirmarea diagnosticului, medicul poate vizualiza in mod direct oxiurii. Astfel, dupa ce pacientul adoarme, parazitii maturi parasesc rectul si ajung in zona anala pentru a-si depune ouale.

Viermii vizibili in jurul anusului apar dupa aproximativ 2 ore din momentul in care persoana adoarme. Acestia au urmatoarele caracteristici:

  • au dimensiuni mici;
  • sunt subtiri;
  • au o culoare alb-cenusie.

Pentru a preleva viermii in aceasta perioada este recomandata folosirea unei benzi adezive, care ulterior va fi examinata de medicul specialist. De asemenea, prezenta oualor de oxiuri poate fi semnalata si in urma realizarii unei coproculturi (probe de scaun).

infectia-1Complicatii

In lipsa unui tratament adecvat, infectiile cu oxiuri pot determina aparitia urmatoarelor complicatii:

  • patologii gastro-intestinale (apendicita, diverticulita);
  • inflamatii ale aparatului genital (vagin, mucoasa uter);
  • infectii tract urinar;
  • dureri abdominale;
  • infectii ale regiunii anale rezultate in urma sangerarilor produse de grataj (scarpinare).

Pentru a preveni aparitia complicatiilor, pacientilor le este recomandata:

  • spalarea regiunii anale folosind apa calda si sapun;
  • evitarea gratajului (scarpinatului).

Tratament

Tratamentul infectiilor cu oxiuri se realizeaza cu ajutorul medicamentelor antiparazitare orale. In cazul copiilor care prezinta patologia, este recomandat ca intreaga familie sa urmeze schema de tratament.

Medicul specialist poate recomanda urmarea unui tratament care cuprinde doua doze de medicamente. Prima doza se administreaza imediat dupa diagnosticare. Ulterior, a doua doza se utilizeaza dupa un interval de 2 saptamani pentru a elimina viermii care eclozeaza mai tarziu.

De asemenea, medicul recomanda:

  • spalarea frecventa a mainilor;
  • igienizarea obiectelor din locuinta;
  • spalarea corpului in fiecare dimineata si folosirea unei lenjerii curate de fiecare data.

Preventia

Pentru a preveni infectia cu oxiuri, medicul specialist poate recomanda:

  • spalarea mainilor cu apa si sapun;

Spalarea cu apa si sapun este importanta. Astfel, este impiedicata patrunderea oualor de oxiuri in tractul digestiv.

  • dusuri regulate;
  • igienizarea spatiului casnic;
  • spalarea lenjeriilor de pat, prosoapelor, lenjeriilor de corp (la temperaturi ridicate);
  • curatarea si taierea regulata a unghiilor.

Infectia parazitara cu oxiuri este o patologie intalnita frecvent intr-o comunitate. Aceasta se transmite prin inghitirea oualor de oxiuri. Parazitul isi depune ouale in regiunea anala. Printre simptomele cele mai frecvente se regasesc pruritul, durerea, pierderea apetitului si insomnia. Confirmarea diagnosticului se realizeaza prin prelevarea pe o banda adeziva a oualor de oxiuri. Aplicarea tratamentului corespunzator conduce la vindecarea bolii si evitarea aparitiei complicatiilor.

 

 

Bibliografia:
www.betterhealth.vic.gov.au, https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/pinworms, accesat la data de 15.08.2022;
www.cdc.gov, https://www.cdc.gov/parasites/pinworm/gen_info/faqs.html, accesat la data de 15.08.2022;
my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21137-pinworms, accesat la data de 15.08.2022;
www.healthline.com, https://www.healthline.com/health/pinworms#complications, accesat la data de 15.08.2022;
www.mayoclinic.org, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/pinworm/symptoms-causes/syc-20376382, accesat la data de 15.08.2022;
www.health.ny.gov, https://www.health.ny.gov/diseases/communicable/pinworm/fact_sheet.htm#:~:text=Pinworms%20are%20white%2C%20parasitic%20worms,the%20skin%20around%20the%20anus., accesat la data de 15.08.2022.

Categories
Articol medical

Infectiile urinare se manifesta la nivelul tractului urinar: vezica urinara, uretra, rinichi. Sunt cauzate de diferiti agenti patogeni, dintre care cel mai frecvent este Escherichia coli. Acestea prezinta simptome caracteristice care, pentru ameliorare, necesita tratament antibiotic.

  • Tipuri de infectii urinare
  • Cauzele infectiilor urinare
  • Infectia urinara – simptome
  • Infectia urinara – diagnostic
  • Infectia urinara – tratament
  • Infectii urinare recurente
  • Prevenirea infectiilor urinare

Tipuri de infectii urinare

Infectiile urinare pot afecta mai multe componente ale tractului urinar. Astfel, in functie de nivelul la care se dezvolta infectia, pot exista:

  • uretrita (infectia este la nivelul uretrei);
  • cistita (este afectata vezica urinara);
  • pielonefrita (infectia este localizata la nivel renal).

Pentru a va asigura ca sanatatea sistemului urinar este la cote optime, va recomandam pachetul de analize infectii urinare la pret corect.  

Cauzele infectiilor urinare

Infectiile urinare sunt mai frecvente la femei, comparativ cu barbatii. Acestea au uretra mai scurta, ceea ce inseamna ca pasajul multiplicarii bacteriene este mai scurt.

Frecvent, infectiile urinare se dezvolta ca urmare a tranzitiei bacteriilor de la nivelul anusului la uretra. Distanta dintre anus si uretra este mica la femeie, ceea ce favorizeaza infectia. Adesea, agentul patogen care determina acest tip de infectii este Escherichia coli, un bacil gram negativ.

Pot exista si alte bacterii care determina infectii urinare. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt:

  • Klebsiella sp.;
  • Proteus sp.;
  • Enterococcus faecalis;
  • Enterobacteriaceae sp.;
  • Staphylococcus saprophyticus.

Programeaza-te acum la o consultatie, pentru a discuta cu un specialist despre problemele tale medicale!

Factori de risc

Infectile urinare sunt favorizate de unii factori, mai ales in situatiile in care nu se respecta regulile de igiena. Printre cei mai frecventi factori se afla:

  • actul sexual;
  • sarcina;
  • consumul redus de lichide;
  • amanarea mersului la toaleta;
  • igiena deficitara;
  • varsta (tinerii si persoanele in varsta sunt mai predispusi la a dezvolta infectii urinare);
  • menopauza (scaderea nivelului de estrogen produce modificari ale pH-ului vaginal, ceea ce favorizeaza aparitia infectiilor);
  • diabetul zaharat;
  • litiaza urinara;
  • adenomul de prostata;
  • procesele maligne;
  • anomaliile structurale ale tractului urinar;
  • prezenta sondei urinare;
  • sistemul imunitar slabit (in cazul bolilor autoimune, infectiilor HIV, cancerului).

Infectia urinara – simptome

Simptomele pot fi diferite de la persoana la persoana. Unii pacienti pot fi asimptomatici, dar frecvent apar urmatoarele semne si simptome:

  • disurie (durere sau disconfort la urinare; adesea, pacientul acuza usturime la urinare);
  • polakiurie (urinare frecventa);
  • hematurie (prezenta sangelui in urina);
  • nicturie (urinarea in timpul noptii);
  • durere la nivelul pelvisului;
  • febra;
  • senzatia de greata;

Infectia urinara – diagnostic

infectii-urinare1Diagnosticul de infectie urinara este stabilit de catre medic. Acesta efectueaza o anamneza detaliata si un examen clinic. Confirmarea diagnosticului necesita realizarea unui sumar de urina si a uroculturii. Pentru a determina care este tratamentul antibiotic cel mai potrivit pentru vindecarea infectiei urinare, se efectueaza antibiograma, care evidentiaza antibioticele la care agentul patogen prezinta sensibilitate sau rezistenta. Pe baza acesteia, se contureaza schema de tratament.

In cazul in care infectiile urinare sunt recurente, medicul poate recomanda si unele investigatii imagistice. Printre acestea se afla:

  • ecografia – este o metoda neinvaziva si neiradianta, care poate evidentia morfologia organelor tractului urinar. Sunt evidentiati calculii urinari, dar si semnele de inflamatie.
  • cistoscopia – permite evaluarea interiorului vezicii urinare. Pentru a fi realizata, este necesar a introduce prin uretra un instrument (cunoscut sub denumirea de cistoscop) cu o camera la unul dintre capete. Astfel, se pot vizualiza mucoasa vezicii, posibili calculi sau alte leziuni la acest nivel.
  • tomografia computerizata – presupune utilizarea razelor X, dar ofera mai multe detalii referitoare la morfologia organelor. Rezultatele sunt emise sub forma unor sectiuni care evidentiaza cu acuratete ridicata modificarile morfologice (de structura).

Infectia urinara – tratament

Cel mai eficient tratament pentru infectia urinara este cel antibiotic. Acesta este ales in functie de rezultatele obtinute in cadrul antibiogramei. Este important a construi schema de tratament pe baza antibiogramei, pentru a preveni recidivele si rezistenta agentilor patogeni la substantele medicamentoase.

Pe langa antibiotic, medicul mai poate recomanda si alte tratamente auxiliare, care sa amelioreze simptomele infectiei urinare, precum:

  • antiseptice locale (capsule cu albastru de metilen);
  • suplimente cu merisor;
  • analgezice;

Acestea nu vindeca infectia urinara, dar cresc gradul de confort al pacientului, prin reducerea simptomatologiei.

Este important a asocia tratamentului medicamentos urmatoarele:

  • consumul crescut de lichide;
  • igiena riguroasa;
  • igienizarea dupa actul sexual;
  • purtarea lenjeriei de bumbac,
  • evitarea mentinerii unei lenjerii ude timp indelungat (schimbarea slipului dupa iesirea din mare).

Complicatiile infectiei urinare

Tratarea infectiilor urinare este foarte importanta. O infectie netratata se poate agrava atat in ceea ce priveste simptomatologia, cat si localizarea. Astfel, o infectie inferioara se poate extinde si la componentele superioare ale tractului urinar, chiar pana la nivel renal, determinand aparitia pielonefritei. In acest fel, functia renala este afectata, tratamentul este mult mai costisitor, iar vindecarea este mai indelungata.

Alte complicatii ce pot aparea in cazul infectiilor urinare sunt:

  • avort sau nastere prematura (in cazul femeilor insarcinate);
  • stricturi uretrale (ingustari ale uretrei, care apar mai frecvent la barbati);
  • sepsis (infectie generalizata)
  • cronicizarea pielonefritei si evolutia acesteia spre insuficienta renala cronica.

Infectii urinare recurente

La unii pacienti, infectiile urinare se pot repeta. Acestea pot fi cauzate de acelasi patogen ca in prima infectie sau de patogeni diferiti. Aparitia repetata a infectiilor poate fi determinata de:

  • nerespectarea indicatiilor de tratament;
  • administrarea antibioticului pe o perioada mai scurta de timp;
  • utilizarea antibioticului necorespunzator;
  • nerespectarea regulilor de igiena.

In cazul pacientilor cu infectii recurente, medicul poate recomanda urmatoarele:

  • administrarea unor doze mai mici de antibiotic, pentru durate mai lungi de timp;
  • administrarea unor suplimente alimentare care contribuie la mentinerea sanatatii tractului urinar;
  • un vaccin impotriva agentului patogen care cauzeaza infectia urinara.

Prevenirea infectiilor urinare

Infectiile urinare pot fi prevenite prin adoptarea unor noi obiceiuri, precum:

  • consumul frecvent de lichide – are rolul de a stimula functia renala. In acest fel, agentii patogeni sunt eliminati prin urina, iar multiplicarea lor este impiedicata.
  • igiena riguroasa – adoptarea unor obiceiuri riguroase de igiena este esentiala mai ales in cazul femeilor, unde distanta dintre uretra si vagin, respectiv anus este scazuta. Astfel, dupa efectuarea nevoilor fiziologice, este indicat a igieniza zona dinspre anterior spre posterior. De asemenea, este important a nu utiliza un fragment al servetelului de doua ori la nivelul aceleiasi suprafate.
  • evitarea amanarii urinarii (temporizarea mictiunilor) – a amana mersul la toaleta constituie un factor favorizant al aparitiei infectiilor urinare, deoarece permite multiplicarea bacteriana.
  • alegerea unei metode contraceptive optime – folosirea diafragmei, a spermicidelor sau a prezervativelor cu spermicide poate favoriza dezvoltarea infectiilor urinare.
  • urinarea dupa actul sexual – contribuie la indepartarea bacteriilor si, astfel, riscul de a dezvolta infectii urinare scade.
  • utilizarea lenjeriei de bumbac – bumbacul contribuie la reducerea umiditatii in zona inghinala, ceea ce ingreuneaza multiplicarea bacteriana.
  • folosirea diferitelor substante care altereaza pH-ul vaginal – un pH modificat favorizeaza multiplicarea bacteriana. Consulta medicul cu privire la cremele vaginale si gelurile de spalare utilizate. De asemenea, este important a nu spala interiorul vaginului, pentru a nu modifica pH-ul si flora vaginala.
  • evitarea produselor de igiena cu parfum sau a substantelor iritante;
  • reducerea consumului de alimente sau bauturi cu un continut crescut de zahar.

Infectiile urinare reprezinta afectiuni ale tractului urinar si sunt cauze de agenti microbieni, cel mai frecvent fiind implicat bacilul Escherichia coli. Acestea prezinta simptome specifice, dar diagnosticul necesita confirmarea prin efectuarea uroculturii, pentru a pune in evidenta agentul patogen ce determina infectia. Pentru a beneficia de tratamentul optim, consulta medicul inca de la aparitia primelor simptome.

 

 

Bibliografie:

Flores-Mireles A. L. et al., 2016, Urinary tract infections: epidemiology, mechanisms of infection and treatment options, Nat. Rev. Microbiol., 13(5):269-284;

www.medscape.com, https://www.medscape.com/answers/233101-3209/which-organisms-are-responsible-for-urinary-tract-infection-uti, accesat la data 19.07.2022;

www.nhs.uk, https://www.nhs.uk/conditions/urinary-tract-infections-utis/, accesat la data 19.07.2022;

www.cdc.gov, https://www.cdc.gov/antibiotic-use/uti.html, accesat la data 19.07.2022;

www.mayoclinic.org, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/urinary-tract-infection/symptoms-causes/syc-20353447, accesat la data 19.07.2022;

my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/9135-urinary-tract-infections, accesat la data 19.07.2022.

Categories
Articol medical

Boala impetigo, cunoscuta si ca „boala bubelor dulci”, este o afectiune infectioasa, acuta si contagioasa, care apare predominant la copii. Frecvent, bubele dulci apar la copii cu varste intre 2 si 5 ani. Cel mai adesea, leziunile apar la nivelul fetei, al membrelor, dar pot fi observate si in alte zone ale corpului.

  • Cauzele bolii impetigo
  • Tipuri de impetigo
  • Semne si simptome
  • Diagnosticarea bolii impetigo
  • Tratamentul bolii impetigo
  • Preventie

Cauzele bolii impetigo

Boala impetigo este cauzata de infectia cu Staphylococcus aureus si Streptococcus pyogenes. Acesti agenti patogeni se cantoneaza la nivelul leziunilor pielii, in acest mod dezvoltandu-se infectia. Asadar, cei mai predispusi la a face „bube dulci” sunt copiii care prezinta:

  • leziuni ale pielii;
  • taieturi;
  • muscaturi de insecte;
  • piele iritata (dupa o raceala, pielea este iritata in jurul nasului);

Boala impetigo poate aparea si daca pielea este intacta. Aceasta afectiune este contagioasa, astfel incat contactul cu leziunile specifice bolii sau cu lichidul de la nivelul acestora determina instalarea bolii. De asemenea, si contactul cu obiecte contaminate poate conduce la dezvoltarea bolii.

Factori de risc

Exista unii factori de risc care pot favoriza aparitia bolii impetigo. Printre acestia se afla:

  • clima calda si umeda;
  • dermatita atopica;
  • diabetul zaharat;
  • infectiile;
  • sistemul imunitar slabit;
  • psoriazis;
  • arsurile solare;
  • infectia cu virusul Herpes simplex.;
  • igiena deficitara;
  • spatiile aglomerate;
  • sporturile de contact.

Tipuri de impetigo

In functie de aspectul veziculelor, boala impetigo se poate clasifica in:

  • impetigo nonbulos (contagioasa);
  • impetigo bulos.

Impetigo nonbulos

Impetigo nonbulos este caracterizat de aparitia unor vezicule de dimensiuni mici, de aproximativ 2 centimetri. Acestea sunt initial rosiatice, iar cand se sparg, se formeaza o crusta a carei culoare poate varia de la galben pana la maro. Evolutia bolii consta in uscarea si caderea crustelor. Vindecarea leziunilor nu este insotita de cicatrici.

Impetigo bulos

Caracteristica acestei afectiuni consta in aparitia unor vezicule de dimensiuni mai mari, de aproape 3 centimetri, ce au un continut lichidian. Dupa spargerea acestora, se formeaza o crusta galbuie. Dupa vindecarea leziunilor nu raman cicatrici.

Semne si simptome

Boala impetigo se manifesta prin aparitia unor vezicule cu continut lichidian serocitrin, care poate deveni purulent. Zona din jurul veziculelor este eritematoasa si poate fi pruriginoasa. Daca vezicula este sparta, zona este acoperita de o crusta. Initial, crusta prezinta culoarea rosie central, care va disparea odata cu uscarea. Dupa uscare, crusta este eliminata, iar leziunea este vindecata.

Alte semne si simptome specifice bolii impetigo sunt urmatoarele:

  • prurit (senzatie de mancarime);
  • durere;
  • febra;
  • diaree;

Ca urmare a prezentei pruritului, copilul poate produce leziuni de grataj (generate de scarpinat). In acest mod, infectia se raspandeste, iar vindecarea va dura mai mult timp.

Complicatii

Netratata corespunzator, boala impetigo poate genera unele complicatii, precum:

  • glomerulonefrita poststreptococica;

Este caracterizata de inflamatia glomerulilor renali, care se manifesta prin reducerea functiei renale. Astfel, scade rata de filtrare glomerulara.

  • fasceita necrozanta;

Apare ca urmare a propagarii infectiei in profunzimea epidermului.

  • sindrom de soc toxic;

Acest sindrom se manifesta ca urmare a patrunderii agentului patogen in circulatia sanguina.

  • febra reumatica;

Febra reumatica este o boala autoimuna intalnita majoritar la copii cu varsta intre 5-15 ani. Cel mai frecvent, afecteaza inima, articulatiile, creierul si pielea.

  • celulita;

Reprezinta infectarea tesutului subepidermal. Este esential a fi tratata rapid, pentru a preveni raspandirea in circulatia sanguina si limfatica.

  • limfangita;

Se caracterizeaza prin raspandirea inflamatiei la nivelul sistemului limfatic.

Diagnosticarea bolii impetigo

impetigo1Diagnosticul este stabilit doar de catre medicul dermatolog. De cele mai multe ori, diagnosticul este dat doar pe baza examenului clinic, nefiind necesare investigatii suplimentare. Cu toate acestea, unii medici recomanda efectuarea de:

  • hemoleucograma;
  • ecografie renala;
  • investigatii ale functiei renale (boala impetigo poate afecta rinichiul, cu aparitia glomerulonefritei poststreptococice);
  • examenul lichidului vezicular (pentru determinarea agentului patogen).

Complicațiile renale apar dupa vindecarea bolii impetigo, la aproximativ 1-2 saptamani.

Tratamentul bolii impetigo

Tratamentul bolii impetigo consta in administrarea antibioticelor. Acestea pot fi administrate:

  • topic (daca sunt prezente putine vezicule);
  • oral (in caz de multiple vezicule).

Pe durata bolii, este important a acorda o atentie deosebita igienei leziunilor. Aceasta are rolul de a preveni raspandirea infectiei la alte zone, dar și de a reduce contagiozitatea. Astfel, este indicat a curata leziunile cu apa si sapun, de trei ori pe zi. Dupa curatare, se aplica un antiseptic local si un unguent cu antibiotic.

Vindecarea leziunilor dureaza pana la doua saptamani, daca este administrat tratamentul corespunzator. Reintoarcerea in colectivitate se poate face dupa 2 zile de la inceperea tratamentului, cand riscul de contagiozitate se reduce semnificativ.

In cazul in care tratamentul nu este administrat, leziunile se vindeca in aproximativ 3 saptamani. Chiar daca leziunile se vindeca, riscul de complicatii este mai crescut fara tratament.

Preventie

Boala impetigo este o afectiune care poate fi prevenita prin aplicarea urmatoarelor masuri:

  • igienizarea leziunilor tegumentare cu apa calduta si sapun;
  • dezinfectarea cu un antiseptic local;
  • aplicarea unui bandaj la nivelul leziunilor;
  • utilizarea pansamentelor pe timpul zilei, pentru a preveni infectarea;
  • taierea unghiilor copiilor (sunt prevenite leziunile de grataj);
  • deprinderea regulilor de igiena de catre copil;
  • spalarea mainilor cat mai des;
  • folosirea servetelelor in caz de rinoree (curgerea nasului) sau stranut.

Pentru a preveni infectarea altor persoane sunt importante urmatoarele:

  • evitarea contactului cu veziculele sau cu lichidul vezicular;
  • mentinerea unor reguli stricte de igiena;
  • spalarea separata a hainelor membrilor familiei;
  • schimbarea hainelor si a lenjeriei zilnic;
  • evitarea piscinelor (în special daca nu este administrat tratamentul sau in primele zile ale acestuia).

Boala impetigo este o afectiune care se manifesta preponderent la copii. Este cauzata de Staphylococcus aureus si Streptococcus pyogenes si se manifesta prin aparitia unor vezicule cu lichid, ceea ce face ca boala sa fie cunoscuta si sub denumirea de „bube dulci”. Aceasta poate fi prevenita prin respectarea regulilor de igiena si evitarea contactului cu persoanele infectate.

 

Bibliografie:

www.cdc.gov, https://www.cdc.gov/groupastrep/diseases-public/impetigo.html, accesat la data 17.07.2022;

www.mayoclinic.org, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/impetigo/symptoms-causes/syc-20352352#:~:text=Impetigo%20, accesat la data 17.07.2022;

www.healthline.com, https://www.healthline.com/health/impetigo#complications, accesat la data 17.07.2022;

www.nhs.uk, https://www.nhs.uk/conditions/impetigo/, accesat la data 17.07.2022;

www.webmd.com, https://www.webmd.com/skin-problems-and-treatments/understanding-impetigo-basics, accesat la data 17.07.2022;

my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15134-impetigo, accesat la data 17.07.2022.

Categories
Articol medical

Insuficienta venoasa consta intr-o tulburare a functiei venoase de intoarcere a sangelui de la nivelul inferior (picioarele), inapoi catre inima. Atunci cand acest fenomen se petrece pe o perioada mai indelungata si mijloacele organismului de combatere a unei astfel de disfunctii sunt depasite, se considera ca insuficienta venoasa are un caracter cronic.

Citeste mai departe despre ce este mai exact insuficienta venoasa cronica, din ce cauze poate aparea, care sunt principalele manifestari prin care poate fi sesizata, prin ce metode se poate diagnostica, dar si cum se poate trata si preveni pe viitor o astfel de afectiune.

  • Ce este insuficienta venoasa cronica si de ce apare
  • Semne si simptome in insuficienta venoasa cronica
  • Diagnosticul in insuficienta venoasa cronica
  • Tratament insuficienta venoasa cronica
  • Preventia in insuficienta venoasa cronica

Ce este insuficienta venoasa cronica si de ce apare

In mod obisnuit, sistemul venos este o retea bine distribuita, controlata si permanent reglata. Aceste particularitati asigura o buna intoarcerea a sangelui care a cedat oxigenul tesuturilor inapoi catre inima, cu scopul reoxigenarii.

Intrucat circulatia venoasa inferioara presupune o deplasare impotriva gravitatiei (ex: de la venele mainii sau venele mebrului inferior  catre inima), exista mai multe mecanisme fiziologice care permit realizarea acestei intoarceri: contractia muschilor membrelor inferioare, functionarea inimii care are o pompa ce nu doar impinge, ci si aspira etc.

O particularitate extrem de importanta a structurii venelor o reprezinta prezenta valvelor. Aceste valve sunt niste pliuri ale peretelui venos, orientate unidirectional, ce au un rol cheie in preventia stagnarii sangelui la nivel inferior prin orientarea fluxului catre partea superioara a corpului.

Atunci cand, din diferite cauze, valvele nu mai pot functiona in mod corespunzator, sangele venos nu mai poate fi impins impotriva gravitatiei cu aceeasi performanta si, astfel, se produce o staza venoasa.

insuficienta-venoasa1Astfel, acest intreg fenomen poarta denumirea de insuficienta venoasa cronica (uneori se poate face referire si sub forma de boala venoasa cronica sau insuficienta veno-limfatica).

Cauze ale insuficientei venoase

insuficienta-venoasa2Printre principalele cauze de instalare a insuficientei venoase se numara:

  • Excesul ponderal – in special obezitatea;
  • Sarcina;
  • Sedentarismul;
  • Ortostatism prelungit (statul in picioare pentru perioade mari de timp);
  • Istoricul de traumatisme sau interventii chirurgicale recente la nivelul membrelor inferioare;
  • Istoric de tromboza venoasa profunda (cu posibil sindrom posttrombotic);
  • Istoric de tromboflebita (inflamatia venelor superficiale);
  • Istoric in familie de insuficienta venoasa;
  • Obiceiuri daunatoare (ex: fumatul, consumul de alcool in exces).

Semne si simptome in insuficienta venoasa cronica

Tabloul clinic din insuficienta venoasa cronica poate fi destul de sugestiv, nu numai pentru medic, ci si pentru pacient (fapt ce poate grabi vizita la medic). In general, acesta este compus din semne si simptome precum:

  • Edeme (tumefieri) la nivelul membrelor inferioare (edeme insuficienta venoasa);
  • Durere la nivelul membrelor inferioare, adesea resimtita in timpul mersului si atenuata de repaus;
  • Varice vizibile pe suprafata membrelor inferioare;

insuficienta-venoasa3Modificarea culorii tegumentelor (de obicei intr-o nuanta maronie) in apropierea gleznelor;

  • Exfoliere si mancarimi la nivelul tegumentelor;
  • Ulceratii vizibile;
  • Spasme musculare, urmate de o senzatie dureroasa;
  • Prezenta unui disconfort inexplicabil la nivelul membrelor inferioare, cu necesitatea deplasarii pentru a-l calma (sindromul picioarelor nelinistite).

Asocierea acestor semne si simptome poate varia de la o persoana la alta, atat ca tablou, cat si din punctul de vedere al severitatii (insuficienta venoasa simptome intensitate).

Este important ca inca de la depistarea primelor manifestari sugestive pentru o afectiune venoasa la nivelul membrelor inferioare sa se programeze o consultatie de specialitate.

Diagnosticul in insuficienta venoasa cronica

In scopul depistarii unei insuficiente venoase cronice, medicul (adesea specializat in chirurgie vasculara) va prelua istoricul medical al pacientului si, ulterior, va efectua un examen clinic, cu focus asupra zonei membrelor inferioare.

In cadrul istoricului medical, se pot decela simptomele resimtite de pacient, semnele observate in ultima perioada, precum si momentul in care au debutat acestea. De asemenea, se pot identifica potentiali factori de risc sau agravanti (ex: obezitatea, fumatul).

In urma examenului clinic, se pot depista venele varicoase, modificarile aspectului tegumentelor, precum si alte semne sugestive acestei patologii.

De cele mai multe ori, aceste doua etape orienteaza suficient de mult diagnosticul catre insuficienta venoasa. Totusi, aceasta trebuie confirmata si paraclinic. In acest scop, cel mai adesea, se realizeaza o ecografie duplex.

Ecografia duplex reprezinta un tip de ecografie vasculara, capabila sa evidentieze vasele de sange atat din punct de vedere structural (identificarea valvelor), cat si functional (evaluarea fluxului de sange). Astfel, se poate identifica o stagnare a sangelui cauzata de functionarea deficitara a valvelor.

Tratament insuficienta venoasa cronica

insuficienta-venoasa4Tratamentul pentru insuficienta venoasa cronica poate varia de la un caz la altul, in functie de cauza declansatoare a afectiunii, de gradul severitatii tabloului clinic, precum si de caracteristicile particulare ale pacientului (ex: pacient in varsta sau tanar, cu alte patologii asociate sau nu etc.).

La modul general, o schema terapeutica poate consta in:

  • Tehnici de imbunatatire a circulatiei sangelui venos;
  • Tratament medicamentos;
  • Tratament minim invaziv;
  • Interventie chirurgicala (boala venoasa cronica tratament chirurgical).

Ingrijirea pacientului cu insuficienta venoasa periferica

Pentru a realiza ingrijirea pacientului cu insuficienta venoasa periferica, se poate incepe cu tehnicile de imbunatatire a circulatiei sangelui venos. Aceste tehnici pot fi aplicate atat in stadiile incipiente, cat si in cele avansate (insuficienta venoasa cronica stadii).

Astfel, se pot aplica metode precum ridicarea picioarelor in momentul repausului, aplicarea unor sosete compresive speciale si efectuarea unor exercitii fizice pentru realizarea contractiei musculaturii membrelor inferioare.

Tratamentul propriu-zis (reducere edeme insuficienta venoasa, imbunatatire flux sangvin)

Pentru cazurile mai severe de insuficienta venoasa cronica, ce nu pot fi ameliorate doar prin schimbarea stilului de viata, se implementeaza o schema terapeutica complexa.

Tratamentul medicamentos consta in administrarea de diuretice (cu eliminarea fluidului acumulat si reducerea edemelor), antibiotice (pentru ulcere si alte infectii locale), precum si aspirina.

In unele situatii, in special in stadiile avansate, se poate incerca inlaturarea din sistemul circulator a vaselor afectate. Acest lucru se poate face fie minim invaziv (de preferat), fie chirurgical (in cazurile complicate).

Preventia in insuficienta venoasa cronica

Cu toate ca insuficienta venoasa cronica beneficiaza de un diagnostic destul de facil si de o multitudine de optiuni terapeutice, este de preferat ca aceasta sa fie prevenita, nu tratata. In acest fel, calitatea vietii pacientilor ramane una buna si riscul de complicatii scade.

Alimentatie insuficienta venoasa si renuntare la obiceiuri nesanatoase

Un mare factor de risc sau chiar cauza in dezvoltarea insuficientei venoase il constituie obezitatea. Prin urmare, ajustarea alimentatiei in scopul scaderii in greutate va reprezenta o metoda profilactica eficienta.

De asemenea, un stil de viata sanatos nu poate fi obtinut fara renuntarea la obiceiurile nesanatoase, precum fumatul si consumul excesiv de alcool.

Exercitii fizice pentru insuficienta venoasa

Contractiile musculare de la nivelul membrelor inferioare joaca un rol important in mentinerea intoarcerii venoase la un nivel optim.

Astfel, pentru a putea pastra acest efect, este recomandat sa se evite pe cat posibil statul excesiv in picioare (fara deplasare de pe loc) si sa se efectueze exercitii fizice pentru insuficienta venoasa sau, cel putin, sa se practice plimbari in fiecare zi.

In concluzie, insuficienta venoasa cronica este o patologie ce poate altera desfasurarea normala a activitatilor de zi cu zi si, implicit, afecta calitatea vietii per total. Cu toate ca exista metode terapeutice prin care aceasta afectiune poate fi gestionata, este de preferat ca insuficienta venoasa sa fie prevenita prin intermediul metodelor profilactice disponibile.

 

Bibliografie:

Insuficienta venoasa https://www.healthline.com/health/venous-insufficiency#treatment

Insuficienta venoasa cronica https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/chronic-venous-insufficiency#:~:text=Chronic%20venous%20insufficiency%20occurs%20when,(pool)%20in%20your%20legs.

Despre insuficienta venoasa cronica https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/16872-chronic-venous-insufficiency-cvi

Ecografia vasculara https://my.clevelandclinic.org/health/diagnostics/17606-vascular-ultrasound

Insuficienta venoasa cronica https://vascular.org/patients-and-referring-physicians/conditions/chronic-venous-insufficiency

Categories
Articol medical

Medicina muncii reprezinta o ramura a medicinei care se ocupa cu prevenirea, diagnosticarea si mentinerea unei evidente a bolilor angajatilor. Altfel spus, medicina muncii se ocupa cu realizarea examenului medical periodic al angajatilor, pentru a monitoriza starea acestora de sanatate. Accidentele de munca si incurajarea comportamentelor sanogene sunt tot o componenta importanta a medicinei muncii.

  • Cand se realizeaza examenul medical pentru medicina muncii?
  • Avantajele examenului de medicina muncii
  • Cum se desfasoara examenul de medicina muncii?
  • Cum se stabileste daca o persoana este apta sa lucreze?
  • Actele elaborate la finalul examenului de medicina muncii

Cand se realizeaza examenul medical pentru medicina muncii?

Examinarea medicala poate fi realizata in urmatoarele situatii:

  • la angajare;
  • periodic (de cele mai multe ori, este realizat anual);
  • la reluarea activitatii (in cazul persoanelor ce nu s-au prezentat la locul de munca pentru mai mult de 30 de zile – concediu de maternitate);
  • determinarea capacitatii de adaptare la situatiile de munca (aceasta examinare este efectuata angajatilor predispusi la situatii de risc);
  • la schimbarea locului de munca.

Medicul de medicina muncii poate oferi angajatorului anumite recomandari cu privire la structurarea mediului de munca. Astfel, acesta poate sugera anumite modificari ale locului de munca:

  • sa evite dezvoltarea anumitor patologii;
  • sa realizeze o adaptare mai usoara a personalului cu anumite afectiuni la conditiile de munca;
  • sa permita mentinerea unui mediu optim pentru angajati.

Avantajele examenului de medicina muncii

Introducerea examenului de medicina muncii prezinta beneficii atat pentru angajat, cat si pentru angajator. Unele dintre aceste avantaje sunt:

  • optimizarea mediului de lucru;
  • cresterea randamentului de lucru al angajatilor;
  • prevenirea anumitor afectiuni;
  • diminuarea zilelor de concediu medical (prin prevenirea imbolnavirii);
  • avizarea concediilor medicale;
  • diagnosticarea precoce a unor patologii;
  • crearea unor conditii de munca sanogene.

Medicina muncii se ocupa si cu desfasurarea activitatilor de consiliere dedicate angajatilor care nu sunt apti pentru a lucra in anumite domenii. Astfel, acestora le sunt recomandate unele zone de lucru, care se potrivesc starii lor de sanatate.

Cum se desfasoara examenul de medicina muncii?

Pentru a realiza acest examen medical este necesara prezenta unui medic specializat in medicina muncii. Pentru a putea fi apt sa practice activitati specifice medicinei muncii, medicul necesita o formare postuniversitara, cu o durata de 4 ani. La finalul acesteia, cunostintele sunt testate prin intermediul unui examen de specialitate.

Examenul de medicina muncii cuprinde urmatoarele:

  • anamneza;
  • examenul clinic;
  • investigatiile paraclinice.

Anamneza

In cadrul anamnezei, medicul doreste sa afle:

  • istoricul medical;
  • tratamentele urmate;
  • daca pacientul are alergii;
  • traseul profesional din punct de vedere medical;
  • predispozitia pentru anumite boli.

Predispozitia pentru a dezvolta anumite afectiuni se poate estima luand in considerare stilul de viata al pacientului, comportamentele sanogene adoptate si patologiile cu transmitere ereditara prezente la membrii familiei.

Examenul clinic

Examenul clinic cuprinde:

  • monitorizarea semnelor vitale (puls, saturatia oxigenului);
  • analiza faciesului (poate indica prezenta anumitor afectiuni);
  • inspectia tegumentelor;
  • inspectia fanerelor (unghii, par);
  • palparea abdomenului;
  • testarea reflexelor;
  • determinarea campului vizual;
  • evaluarea acuitatii vizuale;
  • analiza mersului (poate ascunde unele patologii ale sistemului nervos).

Investigatiile paraclinice

Investigatiile paraclinice pe care medicul le poate recomanda sunt:

  • hemoleucograma;
  • markeri inflamatori;
  • analiza colesterolului si a trigliceridelor;
  • markeri ai leziunii hepatice (transaminazele);
  • bilirubina;
  • markeri ai functiei renale (uree, creatinina);
  • glicemia;
  • hemoglobina glicozilata
  • sumar de urina;
  • electrocardiograma (EKG);
  • radiografia pulmonara;
  • masurarea tensiunii arteriale.

medicina-muncii1Cum se stabileste daca o persoana este apta sa lucreze?

Medicul pentru medicina muncii este cel care evalueaza si determina daca o persoana este apta pentru un anumit post. Aceasta se realizeaza in functie de locul de munca vizat si de conditia medicala a viitorului angajat.

Dintre criteriile care se iau in considerare pentru o astfel de decizie, cele mai importante sunt:

  • influenta caracteristicilor locului de munca asupra starii de sanatate a angajatului;
  • siguranta realizarii activitatilor la locul de munca;
  • prezenta factorilor de risc ce pot influenta starea de sanatate;
  • severitatea afectiunilor pe care angajatul le are;
  • riscul ca patologia angajatului sa puna in pericol colegii;
  • influenta starii de sanatate asupra activitatilor desfasurate la locul de munca.

Rezultatele examenului de medicina muncii

In funcție de criteriul aptitudinii de a activa pentru un anumit post, angajatul poate fi incadrat in categoriile:

  • apt;

Din punct de vedere medical, angajatul poate indeplini cerintele postului.

  • apt conditionat;

Angajatul poate sa isi indeplineasca sarcinile, dar cu respectarea anumitor recomandari medicale.

  • inapt temporar in munca;

In acest caz, persoana nu este capabila sa indeplineasca sarcinile postului pentru o perioada. Acest lucru poate fi cauzat de aparitia unei afectiuni sau a unei sarcini (femeia insarcinata). Dupa vindecare sau dupa ce a nascut, este necesara o reevaluare pentru a ocupa postul.

  • inapt permanent in munca;

Starea medicala a persoanei o impiedica sa realizeze sarcinile impuse la locul de munca.

Actele elaborate la finalul examenului de medicina muncii

La finalul examinarii, medicul va elibera un document care atesta daca persoana este apta sa activeze la locul de munca. In cadrul acestui document sunt inregistrate:

  • afectiunile prezente;
  • rezultatele investigatiilor paraclinice;
  • recomandari medicale.

De asemenea, dosarul dedicat medicinei muncii mai contine:

  • certificatele de concediu medical;
  • fisa medicala;
  • documente medicale care evidentiaza aspecte ale starii medicale a angajatului.

Examenul de medicina muncii este necesar oricarei persoane care doreste sa se angajeze. Acesta este efectuat periodic si permite evaluarea starii de sanatate a angajatilor.

 

Bibliografie:

industrialhealth.co.ke, http://industrialhealth.co.ke/importance-pre-employment-medical-assessmentstests-workplacecompany/, accesat la data 27.06.2022;

accace.com, https://accace.com/mandatory-medical-examination-employment-romania/, accesat la data 27.06.2022;

www.healthline.com, https://www.healthline.com/find-care/articles/primary-care-doctors/getting-physical-examination#what-it-entails, accesat la data 27.06.2022;

www.medburymedicals.com, https://www.medburymedicals.com/pre-employment-medical-exams/, accesat la data 27.06.2022;

www.adzuna.com.au, https://www.adzuna.com.au/blog/2017/11/15/companies-check-send-medical/, accesat la data 27.06.2022.

Categories
Articol medical

Sistemul endocrin este format din totalitatea glandelor endocrine, a hormonilor secretati de acestea si a receptorilor care permit actiunea hormonilor la nivelul celulelor tinta. Este una dintre cele trei mari cai de comunicare la nivelul organismului si, astfel, permite buna functionare a acestuia. Atunci cand apar disfunctii la nivelul sistemului endocrin, cauza acestora trebuie intotdeauna depistata, intrucat aceste disfunctii pot afecta intreg organismul si, implicit, calitatea vietii.

Citeste mai departe despre cum este sistemul endocrin alcatuit, care sunt principalele afectiuni care pot influenta functionarea acestui sistem, din ce cauze apar, prin ce manifestari se pot evidentia, dar si cum se pot depista si trata astfel de disfunctii.

  • Ce este sistemul endocrin
  • Disfunctii endocrine – ce sunt si de ce apar
  • Semne si simptome in disfunctii endocrine
  • Diagnosticul in boli endocrine
  • Tratarea bolilor endocrine

Ce este sistemul endocrin

Prin sistem endocrin se intelege totalitatea structurilor (glande, hormoni si receptori) care participa la realizarea unei comunicari la distanta, prin secretia unor mediatori si transportarea lor la nivelul celulelor tinta, unde isi exercita efectul necesar.

Glandele endocrine

O glanda endocrina reprezinta un organ specializat in sinteza, stocarea si secretia in sange a hormonilor (ce inseamna endocrine). La nivelul organismului, exista mai multe glande endocrine, situate in diferite zone ale corpului (glande endocrine exemple):

  1. Hipotalamusul – este o structura ce detine o multitudine de functii, de la reglarea somnului, a temperaturii corporale, a apetitului si a echilibrului hidric, pana la secretia hormonilor stimulatori si inhibitori pentru hipofiza;
  2. Hipofiza (glanda pituitara) – organ de dimensiuni extrem de mici, de dimensiunea unui bob de mazare, situat mai jos de hipotalamus si influentat semnificativ de acesta; la randul ei, hipofiza influenteaza activitatea majoritatii glandelor endocrine;
  3. Glanda pineala – reprezinta o glanda extrem de mica, de marimea unui bob de orez, la om,  implicata in reglarea somnului prin secretia hormonului numit melatonina;
  4. Tiroida – este o glanda endocrina extrem de importanta, situata la baza gatului, implicata in multiple procese la nivelul intregului organism si al carei dezechilibru este semnificativ resimtit;
  5. Paratiroidele – localizate adesea in proximitatea tiroidei (de cele mai multe ori, pe fata posterioara a acesteia); detin un rol cheie in echilibrul calciului;
  6. Timusul – rolul sau endocrin este important la copii; la adulti, acest organ involueaza;
  7. Glandele suprarenale – situate deasupra fiecarui rinichi, atasate de acestia; detin roluri esentiale in reglarea metabolismului si a tensiunii arteriale;
  8. Pancreasul endocrin – pancreasul este un organ mixt (cu functie endocrina si exocrina); celulele sale endocrine secreta insulina si glucagonul, cu rol in reglarea glicemiei;
  9. Ovarul si testiculele – ca si pancreasul, ovarul si testiculele sunt glande mixte, cu functie exocrina si endocrina; aceste glande sunt responsabile pentru secretia estrogenilor si testosteronului.

Hormonii

Hormonii sunt niste mediatori chimici, secretati de catre glandele endocrine. Acestia sunt fie stocati temporar, pana cand este nevoie de ei, fie sunt direct eliberati in circulatia sangvina, cu scopul transportarii lor la tesuturile tinta.

Acesti mediatori, desi pot calatori oriunde in corp, se opresc la nivelul tesuturilor echipate cu receptori specifici, care ii pot recunoaste. Prin intermediul acelor receptori, hormonii isi pot exercita efectele (ex: scaderea sau cresterea glicemiei, cresterea tensiunii arteriale, stimularea cresterii).

Disfunctii endocrine – ce sunt si de ce apar

d-endocrine1Atunci cand se foloseste denumirea de disfunctii endocrine, se face referire la diferitele boli ale sistemului endocrin (sau simplu, probleme endocrinologice). Aceste disfunctii pot aparea ca urmare a mai multor factori si pot afecta una sau mai multe glande, in functie de nivelul la care s-a produs defectul.

In general, se pot intalni disfunctii endocrine atunci cand exista un dezechilibru al nivelului de hormoni (fie in plus, fie in minus).

Acest dezechilibru poate fi determinat de glanda responsabila de secretia hormonilor respectivi (ex: tiroida si glandele suprarenale) sau poate aparea ca o disfunctie la nivelul glandelor reglatoare (ex: hipofiza sau chiar hipotalamusul, care stimuleaza sau inhiba activitatea tiroidei si suprarenalelor).

In alte situatii, poate interveni un proces autoimun, care distruge celulele responsabile cu secretia hormonala. Acest lucru se petrece in diabetul de tip I, tiroidita autoimuna (boala Hashimoto) sau in boala Basedow-Graves.

In cazuri rare, un proces tumoral poate influenta secretia hormonala atat prin scaderea acesteia, cat si prin cresterea excesiva. Procesul tumoral poate fi malign, insa adesea este benign (ex: adenomul hipofizar).

Exemple de disfunctii endocrine includ:

  • Hipotiroidismul – adesea prin tiroidita autoimuna Hashimoto;
  • Hipertiroidismul – adesea prin boala Basedow-Graves;
  • Diabetul (tip I sau tip II);
  • Sindromul ovarelor polichistice;
  • Sindromul Cushing – disfunctia glandelor suprarenale;
  • Acromegalia – excesul de hormon de crestere;
  • Nanismul (hipofizar sau tiroidian).

Semne si simptome in disfunctii endocrine

d-endocrine2Tabloul clinic in bolile endocrine poate varia considerabil, intrucat fiecare glanda are functia sa bine stabilita si, in cazul unor disfunctii endocrine, apar semne si simptome specifice fiecarei glande in parte.

Uneori, manifestarile clinice pot fi destul de sugestive pentru glanda afectata (ex: manifestarile din hiper sau hipotiroidism). Alteori, poate fi nevoie de un diagnostic mai elaborat (ex: in adenomul hipofizar).

Exemple de semne si simptome ce pot indica prezenta unor disfunctii endocrine includ:

  • Cresterea frecventei batailor inimii, agitatie, insomnie, tremor, intoleranta la cald si gusa – in hipertiroidism;
  • Scaderea frecventei batailor inimii, somnolenta, intoleranta la frig, tegumente uscate, constipatie, par friabil – in hipotiroidism;
  • Foame si sete excesive, urinari frecvente, modificarea greutatii – in diabet;
  • Cresterea in greutate, aspectul sugestiv al fetei (de luna plina sau pletoric), vergeturi rosii-violacee – in sindromul Cushing;
  • Tulburari ale ciclului menstrual, hirsutism (par in exces), modificarea greutatii – in sindromul ovarelor polichistice.

Diagnosticul in boli endocrine

d-endocrine3Dificultatea diagnosticului bolilor endocrine poate varia, in functie de glanda afectata (ex: tiroida vs hipofiza) si de modul in care s-a produs disfunctia (autoimun, tumoral etc.).

Adesea, testele de sange pot fi extrem de utile sau chiar ofera certitudinea in majoritatea disfunctiilor endocrine. Alteori, poate fi necesara completarea cu alte teste paraclinice.

Principalele teste folosite in diagnostic includ:

  • Teste de sange – de baza (ex: hemoleucograma, glicemia), cat si tintite (ex: hormonii tiroidieni, FSH si LH);
  • Teste de urina;
  • Teste genetice – in cazul bolilor cu determinism genetic;
  • Teste imagistice – pentru adenomul hipofizar (CT, RMN), sindromul ovarelor polichistice (ecografie).

Tratarea bolilor endocrine

Dupa ce s-a obtinut diagnosticul de certitudine si s-a putut evidentia care sunt glandele endocrine afectate, este important ca disfunctiile endocrine sa fie tratate. La randul sau, tratamentul este adaptat fiecarei persoane in parte si fiecarei patologii in parte.

Uneori, poate fi necesar doar tratament medicamentos pentru restabilirea functiei hormonale (ex: tratament cu levotiroxina in hipotiroidismul cauzat de boala Hashimoto). Alteori, insa, trebuie tratata problema de fond (ex: adenomul hipofizar, cancerul tiroidian).

Tratamentul, in general, este fie medicamentos, fie chirurgical, prin radioterapie sau chimioterapie. De asemenea, in cazul celui medicamentos, durata poate varia de la o perioada bine definita pana la tot restul vietii.

In concluzie, disfunctiile endocrine constituie probleme de sanatate ce pot afecta calitatea vietii si desfasurarea activitatilor de zi cu zi si, in unele cazuri, pot pune in pericol viata pacientului. Astfel, este important ca problema sa fie adresata inca de la primele semne si simptome observate, cu scopul depistarii timpurii si instituirii tratamentului.

Medicul endocrinolog preia istoricul medical al fiecarui pacient, cu scopul depistarii unor informatii ce pot orienta procesul diagnostic. Ulterior, este efectuat un examen clinic, pentru a completa istoricul.

 

Bibliografie:

 

Sistemul endocrin https://www.hopkinsmedicine.org/health/wellness-and-prevention/anatomy-of-the-endocrine-system#:~:text=The%20endocrine%20system%20is%20a,Hypothalamus.

Ce este sistemul endocrin https://www.epa.gov/endocrine-disruption/what-endocrine-system

Disfunctii endocrine https://www.medicalnewstoday.com/articles/endocrine-disorders#diagnosis

Tipuri de disfunctii https://hospital.uillinois.edu/primary-and-specialty-care/diabetes-and-endocrinology/endocrine-disorders

Lista disfunctii endocrine https://www.endocrineweb.com/conditions

Sindromul ovarelor polichistice https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/pcos/symptoms-causes/syc-20353439#:~:text=Polycystic%20ovary%20syndrome%20is%20a,fail%20to%20regularly%20release%20eggs.

Tratament https://www.tgh.org/institutes-and-services/conditions/endocrine-disorder

Categories
Articol medical

La Poliana am introdus in portofoliul de servicii recoltarile pentru analizele ginecologice. Se vor recolta probe pentru o gama variata de analize.

Pentru a ne asigura ca rezultatele analizelor va fi conform normelor in vigoare, va rugam ca inainte de recoltate sa respectati conditiile din ghidul de pregătire pentru recoltarea probelor de ginecologie.

Punctele de recoltare Poliana dotate cu cabinete de ginecologie și cu asistenți specializați în recoltarea probelor de ginecologie le găsiți în:

București:

Punct de recoltare 1 Mai
Clinica Mărășești
Punct de recoltare Ritmului
Punct de recoltare Șos. Alexandriei
Punct de recoltare str. Pajurei

Ilfov:

Punct de recoltare Otopeni

Pitești:

Punct de recoltare Mioveni

Ploiești:

Clinica Ploiești

Dâmbovița:

Punct de recoltare Târgoviște

Constanța:

Punct de recoltare Mamaia

Detalii si programari la 031 9108

Categories
Articol medical

Unele afectiuni cronice sunt frecvent depistate incepand cu varsta de 50 de ani, factorii genetici, stilul de viata si genul persoanei jucand un rol important. Cei trei factori fac aproape imposibil ca adultii aflati in aceasta categorie de varsta sa nu fie inclusi in statisticile bolilor cronice. In acest context, s-ar putea sa te intrebi daca poti sa faci ceva pentru a preveni sau amana aparitia problemelor de sanatate. Raspunsul este da. Vorbim pe larg in acest articol despre bolile comune in randul populatiei de peste 50 ani , dar si care sunt modalitatile de prevenire.

Astfel, daca afectiunea este depistata din timp, ea poate fi gestionata astfel incat sa fie evitate posibilele complicatii.

Hipertensiunea arteriala

O afectiune comuna pe care medicii o intalnesc in randul persoanelor trecute de 50 de ani este hipertensiunea arteriala. Aceasta este un factor de risc major pentru boli de inima si accident vascular cerebral.

Unul dintre motivele pentru care hipertensiunea arteriala este atat de raspandita in aceasta grupa de varsta este ca sistemul vascular se modifica pe masura ce imbatranim. Arterele devin mai putin elastice, iar presiunea din interiorul lor creste. De asemenea, cresterea in greutate si stresul care insotesc aceasta varsta contribuie la manifestarea afectiunii in randul celor de peste 50 de ani.

Vestea buna este ca hipertensiunea arteriala poate fi tinuta sub control, cu ajutorul medicamentelor si a unor modificari aduse stilului de viata, inclusiv alimentatia si exercitiile fizice.

Odata ce ai ajuns la 50 de ani, este necesar sa iti monitorizezi regulat tensiunea arteriala. O valoare aflata la sau sub 120/80 este considerata normala. Orice trece de 140 este mult si necesita un consult medical.

Mentinerea sub control a tensiunii arteriale este importanta si pentru creier. Studiile au descoperit ca hipertensiunea arteriala crescuta manifestata in aceasta etapa a vietii poate spori riscul de a dezvolta dementa mai tarziu. Diabetul a fost, de asemenea, asociat cu probabilitatea crescuta de a dezvolta dementa si ambele cresc riscul de accident vascular cerebral.

Pentru a-ti mentine creierul sanatos pe masura ce imbatranesti este recomandat sa:

  • ramai activ fizic;
  • mananci sanatos;
  • renunti sau sa eviti fumatul;
  • iti testezi si tratezi simptomelor de apnee in somn, daca ele exista;
  • gestionezi stresul.

Colesterolul crescut

Dupa varsta de 50 de ani colesterolul necesita o atentie speciala. Colesterolul ridicat este un alt factor ce contribuie la aparitia bolilor de inima. Si asta pentru ca se poate acumula in interiorul vaselor de sange in timp si poate sa incetineasca sau sa blocheze fluxul sanguin. Depunerile se pot desprinde si pot provoca un cheag de sange sau chiar atac de cord sau accident vascular cerebral.

Pentru a preveni si gestiona nivelul colesterolului,  sunt o serie de factori ai stilului de viata pe care ii poti controla. Acestia sunt:

  • evitarea sau renuntarea la fumat si consumul excesiv de alcool;
  • consumul de legume si zarzavaturi crude, precum si de cereale, bogate in fibre;
  • activitatea fizica;
  • mentinerea unei greutati corporale optime;
  • minimizarea grasimilor saturate (de origine animala) si a grasimilor trans (ex. din margarina) din dieta.

Boala cardiaca ischemica sau boala coronariana

Boala cardiaca ischemica sau boala coronariana este o afectiune cauzata de acumularea unor placi de-a lungul peretilor arterelor coronare care iriga muschiul cardiac, ceea ce ingusteaza arterele ce vascularizeaza inima. Arterele inguste sau chiar blocate scad cantitatea de sange bogat in oxigen livrat catre inima. Acest lucru poate provoca alte complicatii, cum ar fi cheaguri de sange, angina pectorala sau un atac de cord.

Pentru cei care sufera de aceasta boala, medicii recomanda:

  • evitarea grasimilor saturate si trans, a aportului ridicat de zahar si sare;
  • consumul de legume si zarzavaturi crude bogate in fibre
  • un somn cuprins intre sapte si opt ore pe noapte;
  • gestionarea stresului;
  • precticarea regulata a exercitiilor fizice;
  • renuntarea la fumat.

Diabetul

Diabetul este o boala cronica ce se instaleaza la varste tot mai tinere. Cifrele arata ca 1 din 10 romani are diabet zaharat, iar 3 din 10 romani au prediabet. Acest lucru face ca boala sa fie una comuna in randul celor de peste 50 de ani. Lasat netratat, consecintele asupra sanatatii sunt printre cele mai grave.

Diabetul poate fi gestionat prin modificari aduse stilului de viata, inclusiv o dieta sanatoasa si activitate fizica. Pentru a ajuta la controlul nivelului de zahar din sange este necesar insa si tratament medicamentos.

Ca si in cazul hipertensiunii arteriale si colesterolului, semnele si simptomele diabetului nu sunt intotdeauna sesizabile. Pentru depistarea lui, este necesar sa va testati periodic glicemia. Atentie! Daca este lasat netratat, diabetul poate duce la o serie de afectiuni de sanatate, inclusiv boli de rinichi, pierderea vederii si boli de inima.

Pentru a impiedica aparitia diabetului sau pentru a-l gestiona, sunt necesare:

  • respectarea unei diete sanatoase, inclusiv monitorizarea aportului de carbohidrati si calorii;
  • exercitii fizice timp de 30 de minute de cinci ori pe saptamana pentru a mentine sub control nivelul glucozei din sange si pentru a controla cresterea in greutate. Inclusiv mersul pe jos in ritm alert are efecte spectaculoase asupra sanatatii.

Artrita

O afectiune care apare in jurul varstei de 50 de ani, dar care este adesea trecuta cu vederea este artroza, in special osteoartroza. Afectiunea consta in deteriorarea cartilajului articular dintre oase. Durerea generata de artroza se poate manifesta tot mai intens.

Daca resimti dureri articulare sau rigiditate in urma activitatii zilnice, anunta medicul pentru a te asigura daca este vorba sau nu de artrita reumatoida – boala autoimuna si inflamatorie.

Analgezicele ajuta la combaterea durerii, iar cresterea activitatii fizice, fizioterapia sau kinetoterapia pot contribui la prevenirea durerii si a dizabilitatilor suplimentare.

Osteoporoza

Osteoporoza afecteaza in special femeile. Ele trebuie sa acorde o atentie sporita sanatatii osoase odata ce ajung la varsta de 50 de ani. De atunci, osteoporoza sau rarefierea oaselor devine cel mai frecventa. Acest lucru este cauzat in special de unul dintre factorii de risc pentru osteoporoza, respectiv menopauza. Incetarea producerii de estrogen scade densitatea osoasa.

Activitatea si exercitiile fizice pot ajuta la reducerea riscului de a dezvolta osteoporoza. Tot pentru prevenirea afectiunii, trebuie acordata atentie aportului de calciu si nivelurilor de vitamina D, ambele fiind importante pentru sanatatea oaselor.

Anxietate/depresie

Fie ca esti parinte, ai un job solicitant sau trebuie sa faci fata activitatilor de zi cu zi, daca ai peste 50 de ani este foarte probabil sa te simti stresat. Manifestat pe perioade lungi, stresul iti poate afecta sanatatea mintala, care la randul ei iti afecteaza sanatatea fizica.

Statisticile arata ca aproximativ 20% dintre persoanele cu varsta de 50 de ani sau mai mult se confrunta cu un anumit tip de afectiune ce tine de sanatatea mintala, iar anxietatea si depresia sunt printre cele mai frecvente. La fel ca tratamentul aplicat in cazul oricarei alte afectiuni si creierul are nevoie sa fie ajutat in caz de astfel de manifestari.

Probleme de vedere

Pe masura ce inaintezi in varsta, este normal sa observi schimbari legate de vederea ta. Sunt cateva modificari comune ce apar in randul adultilor de peste 50 de ani. Acestea includ:

  • pierderea capacitatii de a vedea de aproape, in special la citit;
  • dificultati in a distinge culorile, cum ar fi albastrul de negru;
  • nevoia de mai mult timp pentru adaptarea la nivelurile schimbatoare de lumina;

Vestea buna este ca astfel de probleme sunt adesea usor de corectat. Ochelarii, lentilele de contact si o lumina imbunatatita te pot ajuta si iti pot permite sa iti mentii stilul de viata.

Pe de alta parte, dupa 50 de ani, creste riscul de a dezvolta unele boli si afectiuni mai grave ale ochilor.  Pastreaza-ti ochii cat mai sanatosi posibil, facandu-ti examene oftalmologice regulate, astfel incat orice problema sa poata fi depistata din timp. Gasirea si tratarea timpurie a oricarei probleme te poate ajuta sa iti protejezi vederea si sa previi pierderea ei.

Multi oameni nu observa niciun semn sau simptom in stadiile incipiente ale bolilor oculare. Recomandarea medicilor este ca majoritatea persoanelor cu diabet zaharat sau hipertensiune arteriala sa faca un control amanuntit la oftalmolog, cel putin o data pe an.

 

Surse de informatie:

webmd.com

https://www.ncoa.org/

www.aarp.org

Forumul roman de diabet

Categories
Articol medical

In cazul persoanelor care sufera de diabet de tip I, pancreasul nu produce insulina sau produce foarte putina. Insulina ajuta zaharul din sange sa patrunda in celulele din organism pentru a fi transformate in energie. Fara insulina, zaharul din sange nu poate patrunde in celule si se acumuleaza in sange. Nivelul ridicat de zahar din sange dauneaza organismului si provoaca multe dintre simptomele si complicatiile diabetului.

In trecut, afectiunea a fost numita diabet zaharat insulino-dependent sau diabet juvenil. De obicei, diabetul zaharat de tip I se dezvolta la copii, adolescenti si adulti tineri, dar poate aparea la orice varsta.

Diabetul de tip I este mai putin frecvent decat cel de tip II, estimandu-se ca aproximativ intre 5 si 10% dintre persoane sufera de diabet de tipul I.

Simptome

De cele mai multe ori, semnele si simptomele nu sunt evidente, dar ele pot deveni severe. Simptomele includ:

  • sete extrema;
  • foame crescuta, aparuta mai ales dupa masa;
  • gura uscata;
  • stomac deranjat si varsaturi;
  • urinare frecventa;
  • pierdere in greutate inexplicabila, chiar daca mananci suficient;
  • oboseala;
  • vedere incetosata;
  • respiratie ingreunata;
  • infectii frecvente ale pielii, tractului urinar sau ale vaginului;
  • schimbarile de dispozitie;
  • enurezis la un copil care nu a avut episoade de mictiuni involuntare noaptea.

Pe langa aceste simptome, exista si o serie de alte semne care trag un semnal de alarma fata de gravitatea afectiunii. Acestea pot fi:

  • tremuraturi si confuzie;
  • respiratie rapida;
  • dureri de burta;
  • pierderea constientei ;

Cauzele diabetului de tip I

Insulina este un hormon care ajuta la patrunderea  zaharului (glucozei) in tesuturile corpului. Concret, celulele il folosesc drept combustibil. Deteriorarea celulelor beta din cauza diabetului de tip I anuleaza procesul. Glucoza nu poate patrunde in celule, deoarece insulina nu este acolo pentru a-si face treaba. In timp ce zaharul se acumuleaza in sange, celulele mor de foame. Acest fenomen produce cresterea glucozei din sange, numita hiperglicemie, ceea ce poate duce la:

  • Deshidratare: cand exista zahar in plus in sange, faci pipi mai mult. Acesta este modul prin care corpul scapa de exces. O cantitate mare de apa iese cu acea urina, determinand deshidratarea corpului.
  • Pierdere in greutate: glucoza care se elimina prin urinare ia cu ea si calorii. De aceea, multe persoane cu nivel ridicat de zahar in sange pierd din greutate.

Cetoacidoza diabetica

Daca organismul tau nu poate obtine suficienta glucoza pentru a-si produce energia, descompune celulele adipoase. Acest lucru creeaza substante chimice numite cetone.

Ficatul elibereaza zaharul pe care il depoziteaza pentru a ajuta. Dar corpul nu il poate folosi fara insulina, asa ca se acumuleaza in sange, impreuna cu cetonele acide. Acest amestec de glucoza suplimentara, deshidratare si acumulare de acizi cetonici este cunoscut sub numele de cetoacidoza si poate pune viata in pericol daca nu este tratat imediat.

Cauzele diabetului de tip I

Cercetarile de pana acum au aratat ca diabetul de tip I ar putea fi cauzat de o reactie autoimuna. Aceasta reactie distruge celulele din pancreas care produc insulina, numite celule beta. Procesul poate dura luni sau ani inainte sa apara orice simptom. Diabetul de tip I poate aparea impreuna cu alte boli autoimune, cum ar fi boala Graves sau vitiligo.

Unii oameni au anumite gene – trasaturi transmise de la parinte la copil – care ii fac mai susceptibili de a dezvolta diabet de tip I. Cu toate acestea, multi dintre ei nu vor avea diabet de tip 1 chiar daca au genele prezente. Un factor declansator, cum ar fi un virus, poate juca, de asemenea, un rol in dezvoltarea diabetului de tip I.  Dieta si obiceiurile de viata nu provoaca diabet de tip I.

Factori de risc

Diabetul de tip 1 afecteaza in mod egal atat barbatii, cat si femeile. Sunt insa o serie de factori de risc despre care vorbim in continuare:

  • Istoric in familie: oricine are un parinte sau un frate cu diabet zaharat de tip I are un risc usor crescut de a dezvolta aceasta afectiune.
  • Genetica: prezenta anumitor gene indica un risc crescut de a dezvolta diabet de tip I.
  • Varsta: desi diabetul de tip I poate aparea la orice varsta, el se remarca la doua varfuri de varste: la copiii intre 4 si 7 ani si la copiii intre 10 si 14 ani.

Testarea pentru diabetul de tip 1

Un simplu test de sange iti va arata daca ai sau nu diabet. Se recomanda ca analiza sa fie facuta in cadrul unui laborator.

Valorile normale ale glicemiei, in urma testarii dupa minimum opt ore de la ultima masa, sunt cuprinse intre 60 si 110 mg/dl. Ele pot varia usor in functie de metoda de laborator folosita.

De asemenea, valoarea glicemiei luata la o ora dupa masa nu trebuie sa depaseasca 160 mg/dl.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, pentru stabilirea diagnosticului de diabet zaharat, valoarea glicemiei a jeun trebuie sa fie de 126 mg/dl.

Daca medicul pune diagnosticul de diabet zaharat de tip I, va poate recomanda analiza pentru autoanticorpi. Rezultatul ar putea indica indica faptul ca organismul se ataca singur. Fenomenul este adesea intalnit la cei cu diabet de tip 1, dar nu si la cei cu diabet de tip 2.

De asemenea, este posibil sa ti se recomande analiza unei probe de urina, pentru a investiga prezenta cetonelor. A avea cetone in urina pledeaza pentru faptul ca ai diabet de tip 1 in loc de tip 2, desi cetonuria apare in toate cazurile de decompensare a pacientului diabetic din cauza unui management terapeutic deficitar al afectiunii.

Tratament

Persoanele care sufera de diabet de tip I trebuie sa faca injectii cu insulina. Substanta este necesara pentru a gestiona nivelul zaharului din sange si pentru a da energie corpului. Insulina nu poate fi administrata, inca, sub forma de pastila. Si aceasta pentru ca acidul din stomac ar distruge-o inainte de a putea ajunge in sange. Medicul va stabili cel mai eficient tip si doza de insulina pentru fiecare caz in parte.

De asemenea, este necesar ca bolnavul cu diabet de tip I sa isi masoare regulat nivelul de zahar din sange. Medicul va recomanda cat de des trebuie verificat si care ar trebui sa fie valorile tinta. Mentinerea nivelului de zahar din sange cat mai aproape de tinta ajuta la prevenirea sau intarzierea aparitiei complicatiilor legate de diabet.

O atentie deosebita trebuie acordata si gestionarii stresului zilnic. Desi face parte din viata, stresul trebuie gestionat pentru ca ingreuneaza tinerea sub control a diabetului.

Activitatea fizica regulata, somnul suficient si exercitiile de relaxare pot ajuta si ele in mentinerea sub control a nivelului glicemiei.

Totodata, contribuie si alegerile alimentare sanatoase, controlul tensiunii arteriale si a colesterolului.

Complicatii

In timp, diabetul de tip I poate afecta organele importante ale corpului, inclusiv inima, vasele de sange, nervii, ochii si rinichii, ducand la complicatii.  Acestea pot chiar pune viata in pericol. Solutia pentru evitarea riscului de producere a acestora este mentinerea unui nivel normal de zahar in sange.

Iata care sunt posibilele complicatii ce pot aparea in cazul unei persoane care sufera de diabet zaharat de tip I:

  • Boli ale inimii si ale vaselor de sange

Diabetul creste dramatic riscul de aparitie a diferitelor probleme cardiovasculare, inclusiv boala coronariana cu durere in piept, infarct de miocard, accident vascular cerebral, ingustarea arterelor si hipertensiune arteriala.

  • Leziuni ale nervilor (neuropatie)

Excesul de zahar poate leza peretii vaselor mici de sange – capilare – care  hranesc nervii, in special de la nivelul picioarelor. De asemenea, afecteaza metabolismul celulelor nervoase, mari consumatoare de glucoza pentru producerea energiei. Neuropatia diabetica poate provoca furnicaturi, amorteala, arsuri sau durere care de obicei incepe la varful degetelor de la picioare sau de la maini si se extinde treptat in sus.

Controlul slab al zaharului din sange poate duce, in cele din urma, la pierderea sensibilitatii la nivelul membrelor afectate.

Leziunile nervilor care afecteaza tractul gastrointestinal pot cauza probleme precum greata, varsaturi, diaree sau constipatie. In cazul barbatilor, poate aparea disfunctia erectila.

  • Leziuni renale (nefropatie)

Rinichii contin milioane de grupuri mici de vase de sange care filtreaza deseurile din sangele tau. Diabetul poate deteriora acest sistem delicat de filtrare. Leziunile severe pot duce la insuficienta renala sau o boala renala ireversibila in stadiu terminal, care necesita dializa sau transplant de rinichi.

  • Leziuni oculare

Diabetul poate deteriora vasele de sange ale retinei, afectiune cunoscuta ca retinopatie diabetica.  Principalul risc este acela de orbire.  Diabetul creste, de asemenea, riscul altor afectiuni grave de vedere, cum ar fi cataracta si glaucomul.

  • “Piciorul diabetic”

Leziunile nervilor la nivelul picioarelor sau fluxul sanguin slab catre picioare cresc riscul aparitiei diferitelor complicatii. Lasate netratate, taieturile si veziculele se pot infecta si pot duce in cele din urma la amputarea degetelor de la picior.

  • Afectiuni ale pielii si gurii

Diabetul va poate lasa mai susceptibil la infectii ale pielii si gurii, inclusiv infectii bacteriene si fungice. Exista risc crescut de boala a gingiilor si de uscaciune a gurii.

  • Complicatii ale sarcinii

Nivelurile ridicate ale zaharului din sange pot fi periculoase atat pentru mama, cat si pentru copil. Riscul de avort spontan, de nastere a unui fat mort si de malformatii congenitale creste atunci cand diabetul nu este bine controlat. Pentru mama, diabetul creste riscul de cetoacidoza diabetica, retinopatie, hipertensiune arteriala indusa de sarcina si preeclampsie.

Preventie

Nu exista o modalitate cunoscuta de a preveni diabetul de tip 1. Cercetatorii fac insa studii pentru prevenirea bolii si a distrugerii celulelor insulare la persoanele care sunt nou diagnosticate.

Vestea buna este ca persoanele diagnosticate cu diabet de tip I pot avea o viata lunga si sanatoasa daca isi controleaza cu atentie nivelul glicemiei.

 

Surse de informatie:

cdc.gov

webmd.com

mayoclinic.org