Categorie: Articol medical

Infectiile urinare se manifesta la nivelul tractului urinar: vezica urinara, uretra, rinichi. Sunt cauzate de diferiti agenti patogeni, dintre care cel mai frecvent este Escherichia coli. Acestea prezinta simptome caracteristice care, pentru ameliorare, necesita tratament antibiotic.

• Tipuri de infectii urinare
• Cauzele infectiilor urinare
• Infectia urinara – simptome
• Infectia urinara – diagnostic
• Infectia urinara – tratament
• Infectii urinare recurente
• Prevenirea infectiilor urinare

Tipuri de infectii urinare

Infectiile urinare pot afecta mai multe componente ale tractului urinar. Astfel, in functie de nivelul la care se dezvolta infectia, pot exista:

• uretrita (infectia este la nivelul uretrei);
• cistita (este afectata vezica urinara);
• pielonefrita (infectia este localizata la nivel renal).

Pentru a va asigura ca sanatatea sistemului urinar este la cote optime, va recomandam pachetul de analize infectii urinare la pret corect.  

Cauzele infectiilor urinare

Infectiile urinare sunt mai frecvente la femei, comparativ cu barbatii. Acestea au uretra mai scurta, ceea ce inseamna ca pasajul multiplicarii bacteriene este mai scurt.

Frecvent, infectiile urinare se dezvolta ca urmare a tranzitiei bacteriilor de la nivelul anusului la uretra. Distanta dintre anus si uretra este mica la femeie, ceea ce favorizeaza infectia. Adesea, agentul patogen care determina acest tip de infectii este Escherichia coli, un bacil gram negativ.

Pot exista si alte bacterii care determina infectii urinare. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt:

• Klebsiella sp.;
• Proteus sp.;
• Enterococcus faecalis;
• Enterobacteriaceae sp.;
• Staphylococcus saprophyticus.

Programeaza-te acum la o consultatie, pentru a discuta cu un specialist despre problemele tale medicale!

Factori de risc

Infectile urinare sunt favorizate de unii factori, mai ales in situatiile in care nu se respecta regulile de igiena. Printre cei mai frecventi factori se afla:

• actul sexual;
• sarcina;
• consumul redus de lichide;
• amanarea mersului la toaleta;
• igiena deficitara;
• varsta (tinerii si persoanele in varsta sunt mai predispusi la a dezvolta infectii urinare);
• menopauza (scaderea nivelului de estrogen produce modificari ale pH-ului vaginal, ceea ce favorizeaza aparitia infectiilor);
• diabetul zaharat;
• litiaza urinara;
• adenomul de prostata;
• procesele maligne;
• anomaliile structurale ale tractului urinar;
• prezenta sondei urinare;
• sistemul imunitar slabit (in cazul bolilor autoimune, infectiilor HIV, cancerului).

Infectia urinara – simptome

Simptomele pot fi diferite de la persoana la persoana. Unii pacienti pot fi asimptomatici, dar frecvent apar urmatoarele semne si simptome:

• disurie (durere sau disconfort la urinare; adesea, pacientul acuza usturime la urinare);
• polakiurie (urinare frecventa);
• hematurie (prezenta sangelui in urina);
• nicturie (urinarea in timpul noptii);
• durere la nivelul pelvisului;
• febra;
• senzatia de greata;

Infectia urinara – diagnostic

Diagnosticul de infectie urinara este stabilit de catre medic. Acesta efectueaza o anamneza detaliata si un examen clinic. Confirmarea diagnosticului necesita realizarea unui sumar de urina si a uroculturii. Pentru a determina care este tratamentul antibiotic cel mai potrivit pentru vindecarea infectiei urinare, se efectueaza antibiograma, care evidentiaza antibioticele la care agentul patogen prezinta sensibilitate sau rezistenta. Pe baza acesteia, se contureaza schema de tratament.

In cazul in care infectiile urinare sunt recurente, medicul poate recomanda si unele investigatii imagistice. Printre acestea se afla:

• ecografia – este o metoda neinvaziva si neiradianta, care poate evidentia morfologia organelor tractului urinar. Sunt evidentiati calculii urinari, dar si semnele de inflamatie.
• cistoscopia – permite evaluarea interiorului vezicii urinare. Pentru a fi realizata, este necesar a introduce prin uretra un instrument (cunoscut sub denumirea de cistoscop) cu o camera la unul dintre capete. Astfel, se pot vizualiza mucoasa vezicii, posibili calculi sau alte leziuni la acest nivel.
• tomografia computerizata – presupune utilizarea razelor X, dar ofera mai multe detalii referitoare la morfologia organelor. Rezultatele sunt emise sub forma unor sectiuni care evidentiaza cu acuratete ridicata modificarile morfologice (de structura).

Infectia urinara – tratament

Cel mai eficient tratament pentru infectia urinara este cel antibiotic. Acesta este ales in functie de rezultatele obtinute in cadrul antibiogramei. Este important a construi schema de tratament pe baza antibiogramei, pentru a preveni recidivele si rezistenta agentilor patogeni la substantele medicamentoase.

Pe langa antibiotic, medicul mai poate recomanda si alte tratamente auxiliare, care sa amelioreze simptomele infectiei urinare, precum:

• antiseptice locale (capsule cu albastru de metilen);
• suplimente cu merisor;
• analgezice;

Acestea nu vindeca infectia urinara, dar cresc gradul de confort al pacientului, prin reducerea simptomatologiei.

Este important a asocia tratamentului medicamentos urmatoarele:

• consumul crescut de lichide;
• igiena riguroasa;
• igienizarea dupa actul sexual;
• purtarea lenjeriei de bumbac,
• evitarea mentinerii unei lenjerii ude timp indelungat (schimbarea slipului dupa iesirea din mare).

Complicatiile infectiei urinare

Tratarea infectiilor urinare este foarte importanta. O infectie netratata se poate agrava atat in ceea ce priveste simptomatologia, cat si localizarea. Astfel, o infectie inferioara se poate extinde si la componentele superioare ale tractului urinar, chiar pana la nivel renal, determinand aparitia pielonefritei. In acest fel, functia renala este afectata, tratamentul este mult mai costisitor, iar vindecarea este mai indelungata.

Alte complicatii ce pot aparea in cazul infectiilor urinare sunt:

• avort sau nastere prematura (in cazul femeilor insarcinate);
• stricturi uretrale (ingustari ale uretrei, care apar mai frecvent la barbati);
• sepsis (infectie generalizata)
• cronicizarea pielonefritei si evolutia acesteia spre insuficienta renala cronica.

Infectii urinare recurente

La unii pacienti, infectiile urinare se pot repeta. Acestea pot fi cauzate de acelasi patogen ca in prima infectie sau de patogeni diferiti. Aparitia repetata a infectiilor poate fi determinata de:

• nerespectarea indicatiilor de tratament;
• administrarea antibioticului pe o perioada mai scurta de timp;
• utilizarea antibioticului necorespunzator;
• nerespectarea regulilor de igiena.

In cazul pacientilor cu infectii recurente, medicul poate recomanda urmatoarele:

• administrarea unor doze mai mici de antibiotic, pentru durate mai lungi de timp;
• administrarea unor suplimente alimentare care contribuie la mentinerea sanatatii tractului urinar;
• un vaccin impotriva agentului patogen care cauzeaza infectia urinara.

Prevenirea infectiilor urinare

Infectiile urinare pot fi prevenite prin adoptarea unor noi obiceiuri, precum:

• consumul frecvent de lichide – are rolul de a stimula functia renala. In acest fel, agentii patogeni sunt eliminati prin urina, iar multiplicarea lor este impiedicata.
• igiena riguroasa – adoptarea unor obiceiuri riguroase de igiena este esentiala mai ales in cazul femeilor, unde distanta dintre uretra si vagin, respectiv anus este scazuta. Astfel, dupa efectuarea nevoilor fiziologice, este indicat a igieniza zona dinspre anterior spre posterior. De asemenea, este important a nu utiliza un fragment al servetelului de doua ori la nivelul aceleiasi suprafate.
• evitarea amanarii urinarii (temporizarea mictiunilor) – a amana mersul la toaleta constituie un factor favorizant al aparitiei infectiilor urinare, deoarece permite multiplicarea bacteriana.
• alegerea unei metode contraceptive optime – folosirea diafragmei, a spermicidelor sau a prezervativelor cu spermicide poate favoriza dezvoltarea infectiilor urinare.
• urinarea dupa actul sexual – contribuie la indepartarea bacteriilor si, astfel, riscul de a dezvolta infectii urinare scade.
• utilizarea lenjeriei de bumbac – bumbacul contribuie la reducerea umiditatii in zona inghinala, ceea ce ingreuneaza multiplicarea bacteriana.
• folosirea diferitelor substante care altereaza pH-ul vaginal – un pH modificat favorizeaza multiplicarea bacteriana. Consulta medicul cu privire la cremele vaginale si gelurile de spalare utilizate. De asemenea, este important a nu spala interiorul vaginului, pentru a nu modifica pH-ul si flora vaginala.
• evitarea produselor de igiena cu parfum sau a substantelor iritante;
• reducerea consumului de alimente sau bauturi cu un continut crescut de zahar.

Infectiile urinare reprezinta afectiuni ale tractului urinar si sunt cauze de agenti microbieni, cel mai frecvent fiind implicat bacilul Escherichia coli. Acestea prezinta simptome specifice, dar diagnosticul necesita confirmarea prin efectuarea uroculturii, pentru a pune in evidenta agentul patogen ce determina infectia. Pentru a beneficia de tratamentul optim, consulta medicul inca de la aparitia primelor simptome.

Bibliografie:

Flores-Mireles A. L. et al., 2016, Urinary tract infections: epidemiology, mechanisms of infection and treatment options, Nat. Rev. Microbiol., 13(5):269-284;

www.medscape.com, https://www.medscape.com/answers/233101-3209/which-organisms-are-responsible-for-urinary-tract-infection-uti, accesat la data 19.07.2022;

www.nhs.uk, https://www.nhs.uk/conditions/urinary-tract-infections-utis/, accesat la data 19.07.2022;

www.cdc.gov, https://www.cdc.gov/antibiotic-use/uti.html, accesat la data 19.07.2022;

www.mayoclinic.org, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/urinary-tract-infection/symptoms-causes/syc-20353447, accesat la data 19.07.2022;

my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/9135-urinary-tract-infections, accesat la data 19.07.2022.

Boala impetigo, cunoscuta si ca „boala bubelor dulci”, este o afectiune infectioasa, acuta si contagioasa, care apare predominant la copii. Frecvent, bubele dulci apar la copii cu varste intre 2 si 5 ani. Cel mai adesea, leziunile apar la nivelul fetei, al membrelor, dar pot fi observate si in alte zone ale corpului.

• Cauzele bolii impetigo
• Tipuri de impetigo
• Semne si simptome
• Diagnosticarea bolii impetigo
• Tratamentul bolii impetigo
• Preventie

Cauzele bolii impetigo

Boala impetigo este cauzata de infectia cu Staphylococcus aureus si Streptococcus pyogenes. Acesti agenti patogeni se cantoneaza la nivelul leziunilor pielii, in acest mod dezvoltandu-se infectia. Asadar, cei mai predispusi la a face „bube dulci” sunt copiii care prezinta:

• leziuni ale pielii;
• taieturi;
• muscaturi de insecte;
• piele iritata (dupa o raceala, pielea este iritata in jurul nasului);

Boala impetigo poate aparea si daca pielea este intacta. Aceasta afectiune este contagioasa, astfel incat contactul cu leziunile specifice bolii sau cu lichidul de la nivelul acestora determina instalarea bolii. De asemenea, si contactul cu obiecte contaminate poate conduce la dezvoltarea bolii.

Factori de risc

Exista unii factori de risc care pot favoriza aparitia bolii impetigo. Printre acestia se afla:

• clima calda si umeda;
• dermatita atopica;
• diabetul zaharat;
• infectiile;
• sistemul imunitar slabit;
• psoriazis;
• arsurile solare;
• infectia cu virusul Herpes simplex.;
• igiena deficitara;
• spatiile aglomerate;
• sporturile de contact.

Tipuri de impetigo

In functie de aspectul veziculelor, boala impetigo se poate clasifica in:

• impetigo nonbulos (contagioasa);
• impetigo bulos.

Impetigo nonbulos

Impetigo nonbulos este caracterizat de aparitia unor vezicule de dimensiuni mici, de aproximativ 2 centimetri. Acestea sunt initial rosiatice, iar cand se sparg, se formeaza o crusta a carei culoare poate varia de la galben pana la maro. Evolutia bolii consta in uscarea si caderea crustelor. Vindecarea leziunilor nu este insotita de cicatrici.

Impetigo bulos

Caracteristica acestei afectiuni consta in aparitia unor vezicule de dimensiuni mai mari, de aproape 3 centimetri, ce au un continut lichidian. Dupa spargerea acestora, se formeaza o crusta galbuie. Dupa vindecarea leziunilor nu raman cicatrici.

Semne si simptome

Boala impetigo se manifesta prin aparitia unor vezicule cu continut lichidian serocitrin, care poate deveni purulent. Zona din jurul veziculelor este eritematoasa si poate fi pruriginoasa. Daca vezicula este sparta, zona este acoperita de o crusta. Initial, crusta prezinta culoarea rosie central, care va disparea odata cu uscarea. Dupa uscare, crusta este eliminata, iar leziunea este vindecata.

Alte semne si simptome specifice bolii impetigo sunt urmatoarele:

• prurit (senzatie de mancarime);
• durere;
• febra;
• diaree;

Ca urmare a prezentei pruritului, copilul poate produce leziuni de grataj (generate de scarpinat). In acest mod, infectia se raspandeste, iar vindecarea va dura mai mult timp.

Complicatii

Netratata corespunzator, boala impetigo poate genera unele complicatii, precum:

• glomerulonefrita poststreptococica;

Este caracterizata de inflamatia glomerulilor renali, care se manifesta prin reducerea functiei renale. Astfel, scade rata de filtrare glomerulara.

• fasceita necrozanta;

Apare ca urmare a propagarii infectiei in profunzimea epidermului.

• sindrom de soc toxic;

Acest sindrom se manifesta ca urmare a patrunderii agentului patogen in circulatia sanguina.

• febra reumatica;

Febra reumatica este o boala autoimuna intalnita majoritar la copii cu varsta intre 5-15 ani. Cel mai frecvent, afecteaza inima, articulatiile, creierul si pielea.

• celulita;

Reprezinta infectarea tesutului subepidermal. Este esential a fi tratata rapid, pentru a preveni raspandirea in circulatia sanguina si limfatica.

• limfangita;

Se caracterizeaza prin raspandirea inflamatiei la nivelul sistemului limfatic.

Diagnosticarea bolii impetigo

Diagnosticul este stabilit doar de catre medicul dermatolog. De cele mai multe ori, diagnosticul este dat doar pe baza examenului clinic, nefiind necesare investigatii suplimentare. Cu toate acestea, unii medici recomanda efectuarea de:

• hemoleucograma;
• ecografie renala;
• investigatii ale functiei renale (boala impetigo poate afecta rinichiul, cu aparitia glomerulonefritei poststreptococice);
• examenul lichidului vezicular (pentru determinarea agentului patogen).

Complicațiile renale apar dupa vindecarea bolii impetigo, la aproximativ 1-2 saptamani.

Tratamentul bolii impetigo

Tratamentul bolii impetigo consta in administrarea antibioticelor. Acestea pot fi administrate:

• topic (daca sunt prezente putine vezicule);
• oral (in caz de multiple vezicule).

Pe durata bolii, este important a acorda o atentie deosebita igienei leziunilor. Aceasta are rolul de a preveni raspandirea infectiei la alte zone, dar și de a reduce contagiozitatea. Astfel, este indicat a curata leziunile cu apa si sapun, de trei ori pe zi. Dupa curatare, se aplica un antiseptic local si un unguent cu antibiotic.

Vindecarea leziunilor dureaza pana la doua saptamani, daca este administrat tratamentul corespunzator. Reintoarcerea in colectivitate se poate face dupa 2 zile de la inceperea tratamentului, cand riscul de contagiozitate se reduce semnificativ.

In cazul in care tratamentul nu este administrat, leziunile se vindeca in aproximativ 3 saptamani. Chiar daca leziunile se vindeca, riscul de complicatii este mai crescut fara tratament.

Preventie

Boala impetigo este o afectiune care poate fi prevenita prin aplicarea urmatoarelor masuri:

• igienizarea leziunilor tegumentare cu apa calduta si sapun;
• dezinfectarea cu un antiseptic local;
• aplicarea unui bandaj la nivelul leziunilor;
• utilizarea pansamentelor pe timpul zilei, pentru a preveni infectarea;
• taierea unghiilor copiilor (sunt prevenite leziunile de grataj);
• deprinderea regulilor de igiena de catre copil;
• spalarea mainilor cat mai des;
• folosirea servetelelor in caz de rinoree (curgerea nasului) sau stranut.

Pentru a preveni infectarea altor persoane sunt importante urmatoarele:

• evitarea contactului cu veziculele sau cu lichidul vezicular;
• mentinerea unor reguli stricte de igiena;
• spalarea separata a hainelor membrilor familiei;
• schimbarea hainelor si a lenjeriei zilnic;
• evitarea piscinelor (în special daca nu este administrat tratamentul sau in primele zile ale acestuia).

Boala impetigo este o afectiune care se manifesta preponderent la copii. Este cauzata de Staphylococcus aureus si Streptococcus pyogenes si se manifesta prin aparitia unor vezicule cu lichid, ceea ce face ca boala sa fie cunoscuta si sub denumirea de „bube dulci”. Aceasta poate fi prevenita prin respectarea regulilor de igiena si evitarea contactului cu persoanele infectate.

Bibliografie:

www.cdc.gov, https://www.cdc.gov/groupastrep/diseases-public/impetigo.html, accesat la data 17.07.2022;

www.mayoclinic.org, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/impetigo/symptoms-causes/syc-20352352#:~:text=Impetigo%20, accesat la data 17.07.2022;

www.healthline.com, https://www.healthline.com/health/impetigo#complications, accesat la data 17.07.2022;

www.nhs.uk, https://www.nhs.uk/conditions/impetigo/, accesat la data 17.07.2022;

www.webmd.com, https://www.webmd.com/skin-problems-and-treatments/understanding-impetigo-basics, accesat la data 17.07.2022;

my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15134-impetigo, accesat la data 17.07.2022.

Medicina muncii reprezinta o ramura a medicinei care se ocupa cu prevenirea, diagnosticarea si mentinerea unei evidente a bolilor angajatilor. Altfel spus, medicina muncii se ocupa cu realizarea examenului medical periodic al angajatilor, pentru a monitoriza starea acestora de sanatate. Accidentele de munca si incurajarea comportamentelor sanogene sunt tot o componenta importanta a medicinei muncii.

• Cand se realizeaza examenul medical pentru medicina muncii?
• Avantajele examenului de medicina muncii
• Cum se desfasoara examenul de medicina muncii?
• Cum se stabileste daca o persoana este apta sa lucreze?
• Actele elaborate la finalul examenului de medicina muncii

Cand se realizeaza examenul medical pentru medicina muncii?

Examinarea medicala poate fi realizata in urmatoarele situatii:

• la angajare;
• periodic (de cele mai multe ori, este realizat anual);
• la reluarea activitatii (in cazul persoanelor ce nu s-au prezentat la locul de munca pentru mai mult de 30 de zile – concediu de maternitate);
• determinarea capacitatii de adaptare la situatiile de munca (aceasta examinare este efectuata angajatilor predispusi la situatii de risc);
• la schimbarea locului de munca.

Medicul de medicina muncii poate oferi angajatorului anumite recomandari cu privire la structurarea mediului de munca. Astfel, acesta poate sugera anumite modificari ale locului de munca:

• sa evite dezvoltarea anumitor patologii;
• sa realizeze o adaptare mai usoara a personalului cu anumite afectiuni la conditiile de munca;
• sa permita mentinerea unui mediu optim pentru angajati.

Avantajele examenului de medicina muncii

Introducerea examenului de medicina muncii prezinta beneficii atat pentru angajat, cat si pentru angajator. Unele dintre aceste avantaje sunt:

• optimizarea mediului de lucru;
• cresterea randamentului de lucru al angajatilor;
• prevenirea anumitor afectiuni;
• diminuarea zilelor de concediu medical (prin prevenirea imbolnavirii);
• avizarea concediilor medicale;
• diagnosticarea precoce a unor patologii;
• crearea unor conditii de munca sanogene.

Medicina muncii se ocupa si cu desfasurarea activitatilor de consiliere dedicate angajatilor care nu sunt apti pentru a lucra in anumite domenii. Astfel, acestora le sunt recomandate unele zone de lucru, care se potrivesc starii lor de sanatate.

Cum se desfasoara examenul de medicina muncii?

Pentru a realiza acest examen medical este necesara prezenta unui medic specializat in medicina muncii. Pentru a putea fi apt sa practice activitati specifice medicinei muncii, medicul necesita o formare postuniversitara, cu o durata de 4 ani. La finalul acesteia, cunostintele sunt testate prin intermediul unui examen de specialitate.

Examenul de medicina muncii cuprinde urmatoarele:

• anamneza;
• examenul clinic;
• investigatiile paraclinice.

Anamneza

In cadrul anamnezei, medicul doreste sa afle:

• istoricul medical;
• tratamentele urmate;
• daca pacientul are alergii;
• traseul profesional din punct de vedere medical;
• predispozitia pentru anumite boli.

Predispozitia pentru a dezvolta anumite afectiuni se poate estima luand in considerare stilul de viata al pacientului, comportamentele sanogene adoptate si patologiile cu transmitere ereditara prezente la membrii familiei.

Examenul clinic

Examenul clinic cuprinde:

• monitorizarea semnelor vitale (puls, saturatia oxigenului);
• analiza faciesului (poate indica prezenta anumitor afectiuni);
• inspectia tegumentelor;
• inspectia fanerelor (unghii, par);
• palparea abdomenului;
• testarea reflexelor;
• determinarea campului vizual;
• evaluarea acuitatii vizuale;
• analiza mersului (poate ascunde unele patologii ale sistemului nervos).

Investigatiile paraclinice

Investigatiile paraclinice pe care medicul le poate recomanda sunt:

• hemoleucograma;
• markeri inflamatori;
• analiza colesterolului si a trigliceridelor;
• markeri ai leziunii hepatice (transaminazele);
• bilirubina;
• markeri ai functiei renale (uree, creatinina);
• glicemia;
• hemoglobina glicozilata
• sumar de urina;
• electrocardiograma (EKG);
• radiografia pulmonara;
• masurarea tensiunii arteriale.

Cum se stabileste daca o persoana este apta sa lucreze?

Medicul pentru medicina muncii este cel care evalueaza si determina daca o persoana este apta pentru un anumit post. Aceasta se realizeaza in functie de locul de munca vizat si de conditia medicala a viitorului angajat.

Dintre criteriile care se iau in considerare pentru o astfel de decizie, cele mai importante sunt:

• influenta caracteristicilor locului de munca asupra starii de sanatate a angajatului;
• siguranta realizarii activitatilor la locul de munca;
• prezenta factorilor de risc ce pot influenta starea de sanatate;
• severitatea afectiunilor pe care angajatul le are;
• riscul ca patologia angajatului sa puna in pericol colegii;
• influenta starii de sanatate asupra activitatilor desfasurate la locul de munca.

Rezultatele examenului de medicina muncii

In funcție de criteriul aptitudinii de a activa pentru un anumit post, angajatul poate fi incadrat in categoriile:

• apt;

Din punct de vedere medical, angajatul poate indeplini cerintele postului.

• apt conditionat;

Angajatul poate sa isi indeplineasca sarcinile, dar cu respectarea anumitor recomandari medicale.

• inapt temporar in munca;

In acest caz, persoana nu este capabila sa indeplineasca sarcinile postului pentru o perioada. Acest lucru poate fi cauzat de aparitia unei afectiuni sau a unei sarcini (femeia insarcinata). Dupa vindecare sau dupa ce a nascut, este necesara o reevaluare pentru a ocupa postul.

• inapt permanent in munca;

Starea medicala a persoanei o impiedica sa realizeze sarcinile impuse la locul de munca.

Actele elaborate la finalul examenului de medicina muncii

La finalul examinarii, medicul va elibera un document care atesta daca persoana este apta sa activeze la locul de munca. In cadrul acestui document sunt inregistrate:

• afectiunile prezente;
• rezultatele investigatiilor paraclinice;
• recomandari medicale.

De asemenea, dosarul dedicat medicinei muncii mai contine:

• certificatele de concediu medical;
• fisa medicala;
• documente medicale care evidentiaza aspecte ale starii medicale a angajatului.

Examenul de medicina muncii este necesar oricarei persoane care doreste sa se angajeze. Acesta este efectuat periodic si permite evaluarea starii de sanatate a angajatilor.

Bibliografie:

industrialhealth.co.ke, http://industrialhealth.co.ke/importance-pre-employment-medical-assessmentstests-workplacecompany/, accesat la data 27.06.2022;

accace.com, https://accace.com/mandatory-medical-examination-employment-romania/, accesat la data 27.06.2022;

www.healthline.com, https://www.healthline.com/find-care/articles/primary-care-doctors/getting-physical-examination#what-it-entails, accesat la data 27.06.2022;

www.medburymedicals.com, https://www.medburymedicals.com/pre-employment-medical-exams/, accesat la data 27.06.2022;

www.adzuna.com.au, https://www.adzuna.com.au/blog/2017/11/15/companies-check-send-medical/, accesat la data 27.06.2022.

Sistemul endocrin este format din totalitatea glandelor endocrine, a hormonilor secretati de acestea si a receptorilor care permit actiunea hormonilor la nivelul celulelor tinta. Este una dintre cele trei mari cai de comunicare la nivelul organismului si, astfel, permite buna functionare a acestuia. Atunci cand apar disfunctii la nivelul sistemului endocrin, cauza acestora trebuie intotdeauna depistata, intrucat aceste disfunctii pot afecta intreg organismul si, implicit, calitatea vietii.

Citeste mai departe despre cum este sistemul endocrin alcatuit, care sunt principalele afectiuni care pot influenta functionarea acestui sistem, din ce cauze apar, prin ce manifestari se pot evidentia, dar si cum se pot depista si trata astfel de disfunctii.

• Ce este sistemul endocrin
• Disfunctii endocrine – ce sunt si de ce apar
• Semne si simptome in disfunctii endocrine
• Diagnosticul in boli endocrine
• Tratarea bolilor endocrine

Ce este sistemul endocrin

Prin sistem endocrin se intelege totalitatea structurilor (glande, hormoni si receptori) care participa la realizarea unei comunicari la distanta, prin secretia unor mediatori si transportarea lor la nivelul celulelor tinta, unde isi exercita efectul necesar.

Glandele endocrine

O glanda endocrina reprezinta un organ specializat in sinteza, stocarea si secretia in sange a hormonilor (ce inseamna endocrine). La nivelul organismului, exista mai multe glande endocrine, situate in diferite zone ale corpului (glande endocrine exemple):

1. Hipotalamusul – este o structura ce detine o multitudine de functii, de la reglarea somnului, a temperaturii corporale, a apetitului si a echilibrului hidric, pana la secretia hormonilor stimulatori si inhibitori pentru hipofiza;
2. Hipofiza (glanda pituitara) – organ de dimensiuni extrem de mici, de dimensiunea unui bob de mazare, situat mai jos de hipotalamus si influentat semnificativ de acesta; la randul ei, hipofiza influenteaza activitatea majoritatii glandelor endocrine;
3. Glanda pineala – reprezinta o glanda extrem de mica, de marimea unui bob de orez, la om,  implicata in reglarea somnului prin secretia hormonului numit melatonina;
4. Tiroida – este o glanda endocrina extrem de importanta, situata la baza gatului, implicata in multiple procese la nivelul intregului organism si al carei dezechilibru este semnificativ resimtit;
5. Paratiroidele – localizate adesea in proximitatea tiroidei (de cele mai multe ori, pe fata posterioara a acesteia); detin un rol cheie in echilibrul calciului;
6. Timusul – rolul sau endocrin este important la copii; la adulti, acest organ involueaza;
7. Glandele suprarenale – situate deasupra fiecarui rinichi, atasate de acestia; detin roluri esentiale in reglarea metabolismului si a tensiunii arteriale;
8. Pancreasul endocrin – pancreasul este un organ mixt (cu functie endocrina si exocrina); celulele sale endocrine secreta insulina si glucagonul, cu rol in reglarea glicemiei;
9. Ovarul si testiculele – ca si pancreasul, ovarul si testiculele sunt glande mixte, cu functie exocrina si endocrina; aceste glande sunt responsabile pentru secretia estrogenilor si testosteronului.

Hormonii

Hormonii sunt niste mediatori chimici, secretati de catre glandele endocrine. Acestia sunt fie stocati temporar, pana cand este nevoie de ei, fie sunt direct eliberati in circulatia sangvina, cu scopul transportarii lor la tesuturile tinta.

Acesti mediatori, desi pot calatori oriunde in corp, se opresc la nivelul tesuturilor echipate cu receptori specifici, care ii pot recunoaste. Prin intermediul acelor receptori, hormonii isi pot exercita efectele (ex: scaderea sau cresterea glicemiei, cresterea tensiunii arteriale, stimularea cresterii).

Disfunctii endocrine – ce sunt si de ce apar

Atunci cand se foloseste denumirea de disfunctii endocrine, se face referire la diferitele boli ale sistemului endocrin (sau simplu, probleme endocrinologice). Aceste disfunctii pot aparea ca urmare a mai multor factori si pot afecta una sau mai multe glande, in functie de nivelul la care s-a produs defectul.

In general, se pot intalni disfunctii endocrine atunci cand exista un dezechilibru al nivelului de hormoni (fie in plus, fie in minus).

Acest dezechilibru poate fi determinat de glanda responsabila de secretia hormonilor respectivi (ex: tiroida si glandele suprarenale) sau poate aparea ca o disfunctie la nivelul glandelor reglatoare (ex: hipofiza sau chiar hipotalamusul, care stimuleaza sau inhiba activitatea tiroidei si suprarenalelor).

In alte situatii, poate interveni un proces autoimun, care distruge celulele responsabile cu secretia hormonala. Acest lucru se petrece in diabetul de tip I, tiroidita autoimuna (boala Hashimoto) sau in boala Basedow-Graves.

In cazuri rare, un proces tumoral poate influenta secretia hormonala atat prin scaderea acesteia, cat si prin cresterea excesiva. Procesul tumoral poate fi malign, insa adesea este benign (ex: adenomul hipofizar).

Exemple de disfunctii endocrine includ:

• Hipotiroidismul – adesea prin tiroidita autoimuna Hashimoto;
• Hipertiroidismul – adesea prin boala Basedow-Graves;
• Diabetul (tip I sau tip II);
• Sindromul ovarelor polichistice;
• Sindromul Cushing – disfunctia glandelor suprarenale;
• Acromegalia – excesul de hormon de crestere;
• Nanismul (hipofizar sau tiroidian).

Semne si simptome in disfunctii endocrine

Tabloul clinic in bolile endocrine poate varia considerabil, intrucat fiecare glanda are functia sa bine stabilita si, in cazul unor disfunctii endocrine, apar semne si simptome specifice fiecarei glande in parte.

Uneori, manifestarile clinice pot fi destul de sugestive pentru glanda afectata (ex: manifestarile din hiper sau hipotiroidism). Alteori, poate fi nevoie de un diagnostic mai elaborat (ex: in adenomul hipofizar).

Exemple de semne si simptome ce pot indica prezenta unor disfunctii endocrine includ:

• Cresterea frecventei batailor inimii, agitatie, insomnie, tremor, intoleranta la cald si gusa – in hipertiroidism;
• Scaderea frecventei batailor inimii, somnolenta, intoleranta la frig, tegumente uscate, constipatie, par friabil – in hipotiroidism;
• Foame si sete excesive, urinari frecvente, modificarea greutatii – in diabet;
• Cresterea in greutate, aspectul sugestiv al fetei (de luna plina sau pletoric), vergeturi rosii-violacee – in sindromul Cushing;
• Tulburari ale ciclului menstrual, hirsutism (par in exces), modificarea greutatii – in sindromul ovarelor polichistice.

Diagnosticul in boli endocrine

Dificultatea diagnosticului bolilor endocrine poate varia, in functie de glanda afectata (ex: tiroida vs hipofiza) si de modul in care s-a produs disfunctia (autoimun, tumoral etc.).

Adesea, testele de sange pot fi extrem de utile sau chiar ofera certitudinea in majoritatea disfunctiilor endocrine. Alteori, poate fi necesara completarea cu alte teste paraclinice.

Principalele teste folosite in diagnostic includ:

• Teste de sange – de baza (ex: hemoleucograma, glicemia), cat si tintite (ex: hormonii tiroidieni, FSH si LH);
• Teste de urina;
• Teste genetice – in cazul bolilor cu determinism genetic;
• Teste imagistice – pentru adenomul hipofizar (CT, RMN), sindromul ovarelor polichistice (ecografie).

Tratarea bolilor endocrine

Dupa ce s-a obtinut diagnosticul de certitudine si s-a putut evidentia care sunt glandele endocrine afectate, este important ca disfunctiile endocrine sa fie tratate. La randul sau, tratamentul este adaptat fiecarei persoane in parte si fiecarei patologii in parte.

Uneori, poate fi necesar doar tratament medicamentos pentru restabilirea functiei hormonale (ex: tratament cu levotiroxina in hipotiroidismul cauzat de boala Hashimoto). Alteori, insa, trebuie tratata problema de fond (ex: adenomul hipofizar, cancerul tiroidian).

Tratamentul, in general, este fie medicamentos, fie chirurgical, prin radioterapie sau chimioterapie. De asemenea, in cazul celui medicamentos, durata poate varia de la o perioada bine definita pana la tot restul vietii.

In concluzie, disfunctiile endocrine constituie probleme de sanatate ce pot afecta calitatea vietii si desfasurarea activitatilor de zi cu zi si, in unele cazuri, pot pune in pericol viata pacientului. Astfel, este important ca problema sa fie adresata inca de la primele semne si simptome observate, cu scopul depistarii timpurii si instituirii tratamentului.

Medicul endocrinolog preia istoricul medical al fiecarui pacient, cu scopul depistarii unor informatii ce pot orienta procesul diagnostic. Ulterior, este efectuat un examen clinic, pentru a completa istoricul.

Bibliografie:

Sistemul endocrin https://www.hopkinsmedicine.org/health/wellness-and-prevention/anatomy-of-the-endocrine-system#:~:text=The%20endocrine%20system%20is%20a,Hypothalamus.

Ce este sistemul endocrin https://www.epa.gov/endocrine-disruption/what-endocrine-system

Disfunctii endocrine https://www.medicalnewstoday.com/articles/endocrine-disorders#diagnosis

Tipuri de disfunctii https://hospital.uillinois.edu/primary-and-specialty-care/diabetes-and-endocrinology/endocrine-disorders

Lista disfunctii endocrine https://www.endocrineweb.com/conditions

Sindromul ovarelor polichistice https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/pcos/symptoms-causes/syc-20353439#:~:text=Polycystic%20ovary%20syndrome%20is%20a,fail%20to%20regularly%20release%20eggs.

Tratament https://www.tgh.org/institutes-and-services/conditions/endocrine-disorder

In cazul persoanelor care sufera de diabet de tip I, pancreasul nu produce insulina sau produce foarte putina. Insulina ajuta zaharul din sange sa patrunda in celulele din organism pentru a fi transformate in energie. Fara insulina, zaharul din sange nu poate patrunde in celule si se acumuleaza in sange. Nivelul ridicat de zahar din sange dauneaza organismului si provoaca multe dintre simptomele si complicatiile diabetului.

In trecut, afectiunea a fost numita diabet zaharat insulino-dependent sau diabet juvenil. De obicei, diabetul zaharat de tip I se dezvolta la copii, adolescenti si adulti tineri, dar poate aparea la orice varsta.

Diabetul de tip I este mai putin frecvent decat cel de tip II, estimandu-se ca aproximativ intre 5 si 10% dintre persoane sufera de diabet de tipul I.

Simptome

De cele mai multe ori, semnele si simptomele nu sunt evidente, dar ele pot deveni severe. Simptomele includ:

• sete extrema;
• foame crescuta, aparuta mai ales dupa masa;
• gura uscata;
• stomac deranjat si varsaturi;
• urinare frecventa;
• pierdere in greutate inexplicabila, chiar daca mananci suficient;
• oboseala;
• vedere incetosata;
• respiratie ingreunata;
• infectii frecvente ale pielii, tractului urinar sau ale vaginului;
• schimbarile de dispozitie;
• enurezis la un copil care nu a avut episoade de mictiuni involuntare noaptea.

Pe langa aceste simptome, exista si o serie de alte semne care trag un semnal de alarma fata de gravitatea afectiunii. Acestea pot fi:

• tremuraturi si confuzie;
• respiratie rapida;
• dureri de burta;
• pierderea constientei ;

Cauzele diabetului de tip I

Insulina este un hormon care ajuta la patrunderea  zaharului (glucozei) in tesuturile corpului. Concret, celulele il folosesc drept combustibil. Deteriorarea celulelor beta din cauza diabetului de tip I anuleaza procesul. Glucoza nu poate patrunde in celule, deoarece insulina nu este acolo pentru a-si face treaba. In timp ce zaharul se acumuleaza in sange, celulele mor de foame. Acest fenomen produce cresterea glucozei din sange, numita hiperglicemie, ceea ce poate duce la:

• Deshidratare: cand exista zahar in plus in sange, faci pipi mai mult. Acesta este modul prin care corpul scapa de exces. O cantitate mare de apa iese cu acea urina, determinand deshidratarea corpului.
• Pierdere in greutate: glucoza care se elimina prin urinare ia cu ea si calorii. De aceea, multe persoane cu nivel ridicat de zahar in sange pierd din greutate.

Cetoacidoza diabetica

Daca organismul tau nu poate obtine suficienta glucoza pentru a-si produce energia, descompune celulele adipoase. Acest lucru creeaza substante chimice numite cetone.

Ficatul elibereaza zaharul pe care il depoziteaza pentru a ajuta. Dar corpul nu il poate folosi fara insulina, asa ca se acumuleaza in sange, impreuna cu cetonele acide. Acest amestec de glucoza suplimentara, deshidratare si acumulare de acizi cetonici este cunoscut sub numele de cetoacidoza si poate pune viata in pericol daca nu este tratat imediat.

Cauzele diabetului de tip I

Cercetarile de pana acum au aratat ca diabetul de tip I ar putea fi cauzat de o reactie autoimuna. Aceasta reactie distruge celulele din pancreas care produc insulina, numite celule beta. Procesul poate dura luni sau ani inainte sa apara orice simptom. Diabetul de tip I poate aparea impreuna cu alte boli autoimune, cum ar fi boala Graves sau vitiligo.

Unii oameni au anumite gene – trasaturi transmise de la parinte la copil – care ii fac mai susceptibili de a dezvolta diabet de tip I. Cu toate acestea, multi dintre ei nu vor avea diabet de tip 1 chiar daca au genele prezente. Un factor declansator, cum ar fi un virus, poate juca, de asemenea, un rol in dezvoltarea diabetului de tip I.  Dieta si obiceiurile de viata nu provoaca diabet de tip I.

Factori de risc

Diabetul de tip 1 afecteaza in mod egal atat barbatii, cat si femeile. Sunt insa o serie de factori de risc despre care vorbim in continuare:

• Istoric in familie: oricine are un parinte sau un frate cu diabet zaharat de tip I are un risc usor crescut de a dezvolta aceasta afectiune.
• Genetica: prezenta anumitor gene indica un risc crescut de a dezvolta diabet de tip I.
• Varsta: desi diabetul de tip I poate aparea la orice varsta, el se remarca la doua varfuri de varste: la copiii intre 4 si 7 ani si la copiii intre 10 si 14 ani.

Testarea pentru diabetul de tip 1

Un simplu test de sange iti va arata daca ai sau nu diabet. Se recomanda ca analiza sa fie facuta in cadrul unui laborator.

Valorile normale ale glicemiei, in urma testarii dupa minimum opt ore de la ultima masa, sunt cuprinse intre 60 si 110 mg/dl. Ele pot varia usor in functie de metoda de laborator folosita.

De asemenea, valoarea glicemiei luata la o ora dupa masa nu trebuie sa depaseasca 160 mg/dl.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, pentru stabilirea diagnosticului de diabet zaharat, valoarea glicemiei a jeun trebuie sa fie de 126 mg/dl.

Daca medicul pune diagnosticul de diabet zaharat de tip I, va poate recomanda analiza pentru autoanticorpi. Rezultatul ar putea indica indica faptul ca organismul se ataca singur. Fenomenul este adesea intalnit la cei cu diabet de tip 1, dar nu si la cei cu diabet de tip 2.

De asemenea, este posibil sa ti se recomande analiza unei probe de urina, pentru a investiga prezenta cetonelor. A avea cetone in urina pledeaza pentru faptul ca ai diabet de tip 1 in loc de tip 2, desi cetonuria apare in toate cazurile de decompensare a pacientului diabetic din cauza unui management terapeutic deficitar al afectiunii.

Tratament

Persoanele care sufera de diabet de tip I trebuie sa faca injectii cu insulina. Substanta este necesara pentru a gestiona nivelul zaharului din sange si pentru a da energie corpului. Insulina nu poate fi administrata, inca, sub forma de pastila. Si aceasta pentru ca acidul din stomac ar distruge-o inainte de a putea ajunge in sange. Medicul va stabili cel mai eficient tip si doza de insulina pentru fiecare caz in parte.

De asemenea, este necesar ca bolnavul cu diabet de tip I sa isi masoare regulat nivelul de zahar din sange. Medicul va recomanda cat de des trebuie verificat si care ar trebui sa fie valorile tinta. Mentinerea nivelului de zahar din sange cat mai aproape de tinta ajuta la prevenirea sau intarzierea aparitiei complicatiilor legate de diabet.

O atentie deosebita trebuie acordata si gestionarii stresului zilnic. Desi face parte din viata, stresul trebuie gestionat pentru ca ingreuneaza tinerea sub control a diabetului.

Activitatea fizica regulata, somnul suficient si exercitiile de relaxare pot ajuta si ele in mentinerea sub control a nivelului glicemiei.

Totodata, contribuie si alegerile alimentare sanatoase, controlul tensiunii arteriale si a colesterolului.

Complicatii

In timp, diabetul de tip I poate afecta organele importante ale corpului, inclusiv inima, vasele de sange, nervii, ochii si rinichii, ducand la complicatii.  Acestea pot chiar pune viata in pericol. Solutia pentru evitarea riscului de producere a acestora este mentinerea unui nivel normal de zahar in sange.

Iata care sunt posibilele complicatii ce pot aparea in cazul unei persoane care sufera de diabet zaharat de tip I:

• Boli ale inimii si ale vaselor de sange

Diabetul creste dramatic riscul de aparitie a diferitelor probleme cardiovasculare, inclusiv boala coronariana cu durere in piept, infarct de miocard, accident vascular cerebral, ingustarea arterelor si hipertensiune arteriala.

• Leziuni ale nervilor (neuropatie)

Excesul de zahar poate leza peretii vaselor mici de sange – capilare – care  hranesc nervii, in special de la nivelul picioarelor. De asemenea, afecteaza metabolismul celulelor nervoase, mari consumatoare de glucoza pentru producerea energiei. Neuropatia diabetica poate provoca furnicaturi, amorteala, arsuri sau durere care de obicei incepe la varful degetelor de la picioare sau de la maini si se extinde treptat in sus.

Controlul slab al zaharului din sange poate duce, in cele din urma, la pierderea sensibilitatii la nivelul membrelor afectate.

Leziunile nervilor care afecteaza tractul gastrointestinal pot cauza probleme precum greata, varsaturi, diaree sau constipatie. In cazul barbatilor, poate aparea disfunctia erectila.

• Leziuni renale (nefropatie)

Rinichii contin milioane de grupuri mici de vase de sange care filtreaza deseurile din sangele tau. Diabetul poate deteriora acest sistem delicat de filtrare. Leziunile severe pot duce la insuficienta renala sau o boala renala ireversibila in stadiu terminal, care necesita dializa sau transplant de rinichi.

• Leziuni oculare

Diabetul poate deteriora vasele de sange ale retinei, afectiune cunoscuta ca retinopatie diabetica.  Principalul risc este acela de orbire.  Diabetul creste, de asemenea, riscul altor afectiuni grave de vedere, cum ar fi cataracta si glaucomul.

• “Piciorul diabetic”

Leziunile nervilor la nivelul picioarelor sau fluxul sanguin slab catre picioare cresc riscul aparitiei diferitelor complicatii. Lasate netratate, taieturile si veziculele se pot infecta si pot duce in cele din urma la amputarea degetelor de la picior.

• Afectiuni ale pielii si gurii

Diabetul va poate lasa mai susceptibil la infectii ale pielii si gurii, inclusiv infectii bacteriene si fungice. Exista risc crescut de boala a gingiilor si de uscaciune a gurii.

• Complicatii ale sarcinii

Nivelurile ridicate ale zaharului din sange pot fi periculoase atat pentru mama, cat si pentru copil. Riscul de avort spontan, de nastere a unui fat mort si de malformatii congenitale creste atunci cand diabetul nu este bine controlat. Pentru mama, diabetul creste riscul de cetoacidoza diabetica, retinopatie, hipertensiune arteriala indusa de sarcina si preeclampsie.

Preventie

Nu exista o modalitate cunoscuta de a preveni diabetul de tip 1. Cercetatorii fac insa studii pentru prevenirea bolii si a distrugerii celulelor insulare la persoanele care sunt nou diagnosticate.

Vestea buna este ca persoanele diagnosticate cu diabet de tip I pot avea o viata lunga si sanatoasa daca isi controleaza cu atentie nivelul glicemiei.

Surse de informatie:

cdc.gov

webmd.com

mayoclinic.org

Diabetul de tip 2 este o boala ce afecteaza atat adultii, cat si copiii si adolescentii, dar cele mai expuse riscului sunt persoanele de varsta mijlocie.

Boala cronica se manifesta prin afectarea modului in care organismul regleaza si utilizeaza zaharul, avand ca rezultat circulatia intr-o cantitate prea mare a glucozei in sange. In cele din urma, nivelurile ridicate ale zaharului din sange pot duce la tulburari ale sistemului circulator, nervos si imunitar.

Concret, in diabetul de tip 2, exista doua probleme:

• pancreasul nu produce suficienta insulina – hormonul ce regleaza intrarea zaharului in celule;
• celulele raspund slab la insulina si absorb mai putin zahar.

Desi diabetul de tip 2 era cunoscut ca fiind o boala a adultilor, atat diabetul de tip 1, cat si cel de tip 2 pot debuta in timpul copilariei. Acest lucru se intampla din cauza numarului in crestere de copii cu obezitate, ceea ce a dus la mai multe cazuri de diabet de tip 2 la persoanele mai tinere.

Nu exista vindecare pentru diabetul de tip 2. Boala poate fi insa gestionata prin pierderea in greutate, alimentatie sanatoasa si exercitii fizice. Daca toate acestea nu dau rezultat in gestionarea nivelului glicemiei, atunci este posibil sa fie nevoie si de medicamente pentru diabet sau de terapie cu insulina.

Semne si simptome

Simptomele diabetului de tip 2 pot fi atat de usoare incat sa nu fie observate. Acestea includ:

• sete intensa
• urinarea frecventa
• vedere incetosata
• stare de irascibilitate
• furnicaturi sau amorteli la nivelul mainilor sau picioarelor
• oboseala
• rani care nu se vindeca
• infectii recurente
• senzatie de foame
• pierdere in greutate

Cauze

Excesul de greutate si lipsa activitatii fizice contribuie la gestionarea anormala a nivelului zaharului din sange. In diabetul zaharat de tip 2, celulele corpului, in special din muschi, tesutul adipos si ficat devin rezistente la actiunea insulinei si nu mai pot prelua suficienta glucoza din sange pentru nevoile lor energetice, desi pancreasul produce in prima faza, compensator,  insulina in exces pentru a gestiona nivelul glicemiei. Abia in etape mai avansate ale diabetului zaharat de tip 2, celulele pancreatice care secreta insulina devin epuizate si nivelul de insulina scade in sange.

Insulina este un hormon care provine din glanda situata sub si in spatele stomacului, numita pancreas. Insulina regleaza modul in care organismul foloseste zaharul, mai precis glucoza,  astfel:

• zaharul din sange stimuleaza pancreasul sa secrete insulina.
• insulina circula in sange, permitand zaharului sa intre in celule.
• cantitatea de zahar din sange scade.
• ca raspuns la aceasta scadere, pancreasul elibereaza mai putina insulina.

Rolul glucozei

Glucoza este sursa principala de energie pentru celulele care alcatuiesc organismul. Glucoza provine din doua surse majore, respectiv alimente si ficat. Ea este absorbita in sange, unde intra in celule cu ajutorul insulinei. Ficatul stocheaza si produce glucoza.

Cand nivelul de glucoza este scazut, ficatul descompune glicogenul stocat in glucoza pentru a mentine nivelul de glucoza din sange (glicemia), intr-un interval normal.

In diabetul de tip 2, acest proces nu functioneaza bine. In loc sa intre in celule, zaharul se acumuleaza in sange. Pe masura ce nivelul zaharului din sange creste, celulele beta producatoare de insulina din pancreas elibereaza mai multa insulina. In cele din urma, aceste celule devin afectate si nu pot produce suficienta insulina pentru a satisface cerintele organismului.

In diabetul de tip 1, sistemul imunitar distruge „din greseala” celulele beta, de regula in cadrul unei boli autoimune sau dupa o infectie virala, lasand organismul cu putina sau fara insulina.

Factori de risc

Exista o serie de factori ce pot creste riscul de a dezvolta diabet de tip 2. Acestia includ:

• Greutatea: excesul de greutate sau obezitatea reprezinta riscul principal de a dezvolta diabet de tip 2.
• Distributia grasimilor: depozitarea grasimii in principal in abdomen – mai degraba decat pe solduri si coapse – creste riscul de a face diabet zaharat de tip 2.
• Inactivitate: cu cat o persoana este mai putin activa, cu atat riscul este mai mare. Miscarea si activitatea fizica ajuta la controlarea greutatii, consuma glucoza ca sursa de energie si face celulele mai sensibile la insulina.
• Diabet in familie: riscul de diabet de tip 2 creste daca parintele sau fratele unei persoane are diabet de tip 2.
• Nivelurile lipidelor din sange: un risc crescut este asociat cu niveluri scazute de colesterol HDL -colesterolul „bun”- si niveluri ridicate de trigliceride.
• Varsta. Riscul de diabet de tip 2 creste pe masura inaintarii in varsta, mai ales dupa 45 de ani.
• Prediabet. Este o afectiune in care nivelul zaharului din sange este mai mare decat in ​​mod normal, dar nu suficient de ridicat pentru a fi clasificat drept diabet. Lasat netratat, prediabetul evolueaza adesea spre diabet de tip 2.
• Riscuri legate de sarcina. Riscul de a dezvolta diabet de tip 2 creste daca femeia gravida a dezvoltat diabet gestational cand era insarcinata sau daca a nascut un copil cu o greutate mai mare 4 kilograme.
• Sindromul ovarului polichistic. Aceasta afectiune comuna este caracterizata prin cicluri menstruale neregulate, cresterea excesiva a parului si obezitate. Boala creste riscul de a dezvolta diabet zaharat tip 2.

Diagnostic

Daca prezinti simptome de sete crescuta, urinare frecventa, pierdere inexplicabila in greutate, foame exagerata, furnicaturi ale mainilor sau picioarelor este necesar sa iti testezi glicemia.

O glicemia normala a jeun (pe nemancate) este cuprinsa intre 70 si 100 de miligrame pe decilitru sau mg/dL. Diagnosticul standard al diabetului zaharat se face atunci cand doua teste de sange separate arata ca nivelul glicemiei a jeun este mai mare sau egal cu 126 mg/dL.

Complicatii

Lasat netratat, diabetul de tip 2 afecteaza organe majore, inclusiv inima, vasele de sange, nervii, ochii si rinichii. De asemenea, factorii ce cresc riscul de diabet zaharat de tip 2 sunt factori de risc pentru alte boli cronice grave. Gestionarea diabetului zaharat si controlul glicemiei pot reduce riscul de a dezvolta complicatii sau afectiuni coexistente – comorbiditati.

Complicatiile potentiale ale diabetului zaharat si comorbiditatile frecvente includ:

• Boli ale inimii si ale vaselor de sange: diabetul zaharat de tip 2 este asociat cu un risc crescut de boli de inima, accident vascular cerebral, hipertensiune arteriala si ingustarea vaselor de sange -ateroscleroza.
• Leziuni ale nervilor (neuropatie) la nivelul membrelor: nivelul ridicat de zahar din sange poate deteriora sau distruge nervii, in timp, ducand la furnicaturi, amorteala, arsuri, durere sau eventual pierderea sensibilitatii tactile care incepe de obicei la varful degetelor de la picioare sau de la maini si se extinde treptat.
• Alte leziuni ale nervilor: de exemplu, deteriorarea nervilor inimii poate contribui la ritmuri neregulate ale acesteia. Leziunile nervoase ale sistemului digestiv pot cauza tulburari precum greata, varsaturi, diaree sau constipatie. Pentru barbati, afectarea nervilor poate provoca disfunctie erectila.
• Boala de rinichi: diabetul poate duce la boli renale cronice sau boli renale ireversibile in stadiu terminal, care pot necesita dializa sau transplant de rinichi.
• Leziuni oculare: prezenta diabetului creste riscul afectiunilor oculare grave, cum ar fi cataracta si glaucom si poate deteriora vasele de sange ale retinei, ceea ce poate duce la orbire.
• Afectiuni ale pielii: diabetul va poate expune la infectii bacteriene si fungice.
• Afectarea auzului.
• Apnee de somn: apneea in somn este frecventa la persoanele care au diabet zaharat de tip 2. Obezitatea poate fi principalul factor care contribuie la manifestarea afectiunii.
• Dementa: studiile arata ca diabetul de tip 2 pare sa creasca riscul de aparitie a bolii Alzheimer si a altor tulburari care cauzeaza dementa. Controlul slab al glicemiei este legat de scaderea mai rapida a memoriei si a altor abilitati de gandire.

Tratament

Pentru tinerea sub control a glicemiei si gestionarea diabetului zaharat de tip 2 exista mai multe solutii. Alimentatia, exerciile fizice si medicamentele pot lucra impreuna pentru a tine glicemia sub control.

Medicul curant va prescrie reteta, impreuna cu indicatiile de administrare a tratamentului. Modul de gestionarea diabetului se schimba pe parcursul vietii, in special o data cu inainterea in varsta.  Asta face ca in unele cazuri medicamentele sa nu mai functioneze si sa necesite sa fie inlocuite.

Preventie

Un stil de viata sanatos pot ajuta la prevenirea diabetului de tip 2. Si asta chiar si in cazul in care exista rude biologice care traiesc cu diabet. Un stil de viata sanatos include:

• alimentatie sanatoasa: consuma alimente sarace in grasimi si calorii si mai bogate in fibre. Consuma fructe, legume si cereale integrale.
• activitatea fizica: stabileste o tinta de peste 150 de minute pe saptamana pentru activitate fizica moderata, de la plimbari rapide, la alergat sau inot.
• pierderea in greutate. Slabitul si mentinerea greutatii pot intarzia evolutia de la prediabet la diabet de tip 2. Daca aveti prediabet, pierderea a 7% pana la 10% din greutatea corporala poate reduce riscul de diabet.

Surse de informatie:

www.nhs.uk

https://www.mayoclinic.org/

https://www.webmd.com/

Ce sunt bolile cardiovasculare

Bolile cardiovasculare sunt principala cauza de deces la nivel global. Anual, aproximativ 17,9 milioane de persoane isi pierd viata din cauza acestor boli, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).

Ele sunt un grup de tulburari ale functionarii inimii si ale vaselor de sange si includ:

• bolile coronariene,
• bolile cerebrovasculare,
• bolile reumatice ale inimii si alte afectiuni.

Datele OMS arata ca mai mult de patru din cinci decese cauzate de bolile cardiovasculare sunt provocate de infarctul acut de miocard si de accidentele vasculare cerebrale. O treime dintre aceste decese apar prematur la persoanele sub 70 de ani.

Principalii factori de risc comportamentali ai bolilor de inima si accidentului vascular cerebral sunt dieta nesanatoasa, lipsa miscarii fizice, consumul de tutun si alcool. Efectele acestor factori de risc comportamentali pot duce la:

• cresterea tensiunii arteriale,
• cresterea glicemiei,
• cresterea lipidelor din sange
• excesul de greutate si obezitatea.

Tipurile de boli cardiovasculare

Bolile cardiovasculare cuprind multe tipuri diferite de afectiuni. Unele dintre acestea se pot dezvolta in acelasi timp sau pot duce la alte afectiuni sau boli in cadrul grupului.

Bolile care afecteaza inima includ:

Angina pectorala

Angina pectorala este o afectiune ischemica in cadrul bolii coronariene care se manifesta printr-un tip de durere in piept cauzata de fluxul sanguin redus catre inima. Durerea se manifesta adesea ca strangere, presiune, greutate sau durere in piept sau in zona retrosternala. Angina care se manifesta pentru prima data se numeste angina de novo, insa frecvent este recurenta, se manifesta atunci cand fluxul de sange catre inima este insuficient (initial la efort, dupa emotii intense, iar ulterior poate aparea inclusiv in repaus, pe masura ce diametrul arterelor coronare se ingusteaza). Durerea de tip anginos are o durata de cateva minute, maxim 10-15, si dispare odata cu oprirea efortului sau tratament cu coronarodilatatoare, de exemplu nitroglicerina administrata sublingual. Desi angina este relativ frecventa, poate fi totusi greu de diferentiat de alte tipuri de durere in piept, cum ar fi cea data de indigestie. Simptomele anginei includ durere in piept si disconfort. De asemenea, durerea poate iradia si in brate, gat, maxilar, umar sau spate. Alte simptome ale anginei includ ameteala, oboseala, greata, dificultati de respiratie, transpiratie.

Aritmie sau batai neregulate ale inimii

O aritmie cardiaca se manifesta prin batai anormale sau neregulate ale inimii. Problemele de ritm cardiac (aritmii cardiace) apar atunci cand semnalele electrice care coordoneaza bataile inimii nu functioneaza corect.

Semnalizarea defectuoasa face ca inima sa bata prea repede (tahicardie), prea incet (bradicardie) sau neregulat. Aritmiile inimii pot fi resimtite ca o inima care se zbate sau ca palpitatii. Afectiunea poate fi inofensiva, dar sunt si unele aritmii care pot provoca semne si simptome care pot pune viata in pericol.

Medicii spun ca, uneori, este normal ca o persoana sa aiba un ritm cardiac rapid sau lent. De exemplu, ritmul cardiac poate creste odata cu exercitiile fizice sau poate incetini in timpul somnului. Pentru diagnosticarea oricarei aritmii este necesara efectuarea EKG si, in anumite situatii, monitorizarea activitatii electrice a inimii timp de mai multe zile (EKG Holter). Tratamentul aritmiei cardiace poate include medicamente, proceduri cu cateter, dispozitive implantate sau interventii chirurgicale pentru a controla sau elimina bataile inimii rapide, lente sau neregulate.

Un stil de viata sanatos pentru inima poate ajuta la prevenirea leziunilor cardiace care pot declansa anumite aritmii ale inimii.

Tipuri de aritmii

In general, aritmiile cardiace sunt grupate dupa frecventa ritmului cardiac, astfel:

• tahicardia – o bataie rapida a inimii, cand ritmul cardiac in repaus este mai mare de 100 de batai pe minut.
• bradicardia – este o bataie lenta a inimii, cand ritmul cardiac in repaus este mai mic de 60 de batai pe minut.

Cu toate acestea pot fi mai multe tipuri de aritmii care sunt cauzate de modificari ale producerii impulsurilor electrice sau de transmitere a acestora, incluzand extrasistole, fibrilatia atriala, flutter atrial, blocuri atrioventriculare sau de ram, tahicardii paroxistice ventriculare, etc.

Fibrilatie atriala

Fibrilatia atriala este un ritm cardiac neregulat si adesea foarte rapid (aritmie) care poate duce la cheaguri de sange in inima. Afectiunea creste riscul de accident vascular cerebral, insuficienta cardiaca si alte complicatii legate de inima.

In timpul fibrilatiei atriale, camerele superioare ale inimii (atrii) bat neregulat – desincronizat cu camerele inferioare (ventriculii) ale inimii. Afectiunea poate provoca batai rapide si puternice ale inimii (palpitatii), dificultati de respiratie sau slabiciune. Episoadele de fibrilatie atriala pot aparea si disparea sau pot fi persistente. Desi fibrilatia arteriala, de obicei, nu pune viata in pericol, este o afectiune medicala grava care necesita un tratament adecvat pentru a preveni accidentul vascular cerebral. Tratamentul pentru fibrilatia atriala poate include medicamente, anticoagulante, terapie pentru a reseta ritmul cardiac si proceduri cu cateter pentru a bloca semnalele cardiace defecte.

Boala cardiaca congenitala

Afectiunile cardiace congenitale sunt determinate de malformatii ale structurii inimii, existand inca de la nastere. Bolile cardiace congenitale la adulti si copii pot schimba modul in care sangele curge prin inima. Unele tipuri de boli cardiace congenitale pot fi usoare, dar defectele complexe pot induce complicatii care pun viata in pericol. Cu toate acestea, progresele in diagnostic si tratament continua sa imbunatateasca supravietuirea celor cu boli cardiace congenitale.

Persoanele cu boli cardiace congenitale au nevoie, frecvent, de ingrijire medicala pe tot parcursul vietii daca defectele nu sunt corijate chirurgical in copilarie si la timp. Tratamentul poate include controale regulate, medicamente sau interventii chirurgicale.

Printre bolile cardiace congenitale se numara:

• defect septal atrial (ASD)
• defect de canal atrioventricular
• valva aortica bicuspidiana
• coarctatia aortei
• malformatii cardiace congenitale la copii
• anomalii congenitale ale valvei mitrale
• ventriculul drept cu dubla evacuare
• anomalie Ebstein
• sindromul Eisenmenger
• sindromul hipoplazic al inimii stangi

Boala coronariana

Boala coronariana este o afectiune frecventa a inimii. Vasele de sange majore care alimenteaza inima -arterele coronare- se lupta sa trimita suficient sange, oxigen si substante nutritive catre muschiul inimii. Depozitele de colesterol (placi) in arterele inimii si inflamatia sunt, de obicei, cauza bolii coronariene. Semnele si simptomele bolii coronariene apar atunci cand inima nu primeste suficient sange bogat in oxigen. Fluxul sanguin redus catre inima poate provoca dureri in piept (angina) si dificultati de respiratie. O blocare completa a fluxului sanguin poate provoca un atac de cord (infarct de miocard).

Atac de cord sau infarctul de miocard acut

Un atac de cord apare atunci cand fluxul de sange catre inima este sever redus sau blocat. Blocajul este cauzat, de obicei, de o acumulare de grasime, colesterol, un cheag de sange si alte substante in arterele inimii. Depozitele care contin colesterol se numesc placi. Procesul de formare a placii se numeste ateroscleroza. Uneori, o placa se poate rupe si poate forma un cheag care blocheaza fluxul de sange. Lipsa fluxului sanguin poate deteriora sau distruge o parte a muschiului inimii. Un atac de cord se mai numeste si infarct miocardic.

Insuficienta cardiaca

Insuficienta cardiaca apare atunci cand muschiul inimii nu pompeaza sangele asa cum ar trebui. Atunci cand se intampla acest lucru, sangele deseori revine si lichidul se poate acumula in plamani, provocand dificultati de respiratie. Anumite afectiuni ale inimii, cum ar fi arterele ingustate ale inimii (boala arterelor coronare) sau hipertensiunea arteriala, lasa treptat inima prea slaba sau rigida pentru a umple si pompa sange in mod corespunzator. Tratamentul adecvat poate imbunatati semnele si simptomele insuficientei cardiace si ii poate ajuta pe unii oameni sa traiasca mai mult. Schimbarile stilului de viata, cum ar fi pierderea in greutate, exercitiile fizice, reducerea cantitatii de grasimi si sare din dieta, precum si gestionarea stresului, pot imbunatati calitatea vietii. Cu toate acestea, insuficienta cardiaca poate pune viata in pericol. Persoanele cu insuficienta cardiaca pot avea simptome severe, iar unele pot avea nevoie de un transplant de inima sau de un dispozitiv de asistenta ventriculara. O modalitate de a preveni insuficienta cardiaca este prevenirea si controlul afectiunilor care o pot provoca, cum ar fi boala coronariana, hipertensiunea arteriala, diabetul si obezitatea.

Cardiomiopatie dilatativa

Cardiomiopatia dilatativa este un tip de boala a muschiului inimii care face ca ventriculii (camerele inimii) sa se subtieze si sa se intinda, largindu-se. De obicei, incepe in camera principala de pompare a inimii (ventriculul stang).

Cardiomiopatia dilatativa impiedica inima sa pompeze sange in restul corpului. Simptomele bolii- cum ar fi oboseala si dificultatile de respiratie – pot semana cu cele din alte afectiuni. O persoana cu cardiomiopatie dilatativa ar putea sa nu observe niciun simptom la inceput. Dar cardiomiopatia dilatativa poate pune viata in pericol. Este o cauza comuna a insuficientei cardiace si este mai frecventa la barbati decat la femei. Tratamentul cardiomiopatiei dilatative poate include medicamente sau interventii chirurgicale pentru implantarea unui dispozitiv medical care controleaza bataile inimii sau ajuta inima sa pompeze sange. Uneori, este necesar un transplant de inima.

Cardiomiopatie hipertrofica

Cardiomiopatia hipertrofica este o boala in care muschiul inimii devine ingrosat (hipertrofiat). Ingrosarea muschiului inimii poate ingreuna inima sa pompeze sange. Cardiomiopatia hipertrofica ramane adesea nediagnosticata, deoarece multe persoane cu aceasta boala au putine simptome. Cu toate acestea, la un numar mic de persoane cu cardiomiopatie hipertrofica, muschiul inimii ingrosat poate provoca dificultati de respiratie, dureri in piept sau modificari ale conducerii electrice a inimii, ducand la ritmuri neregulate cardiace care pun viata in pericol (aritmii) sau moarte subita.

Regurgitare mitrala si prolapsul valvei mitrale

Regurgitarea valvei mitrale este un tip de boala in care valva cardiaca dintre camerele stangi ale inimii nu se inchide complet, permitand sangelui sa reflueze inapoi prin valva. Este cel mai frecvent tip de boala valvulara a inimii (boala cardiaca valvulara). Daca refluarea este severa, debitul sanguin pompat de inima in restul corpului, este redus. Ca urmare, regurgitarea valvei mitrale va face ca persoana afectata sa se simta foarte obosita. Tratamentul insuficientei valvei mitrale poate include monitorizare regulata, medicamente sau interventii chirurgicale. Unele persoane cu insuficienta mitrala nu au nevoie de tratament, mai ales cand regurgitarea este usoara. Regurgitarea severa a valvei mitrale necesita adesea o procedura de cateter sau o interventie chirurgicala pe inima pentru a repara sau inlocui valva mitrala. Fara un tratament adecvat, regurgitarea severa a valvei mitrale poate provoca probleme de ritm cardiac (aritmii) sau insuficienta cardiaca.

Stenoza aortica

Stenoza aortica apare atunci cand valva aortica a inimii se ingroasa si ingusteaza pasajul de trecere al sangelui spre aorta. Supapa nu se deschide complet, ceea ce reduce sau blocheaza fluxul de sange de la inima in artera principala (aorta) pentru a ajunge catre restul corpului. Tratamentul  depinde de severitatea starii pacientului. Sunt cazuri cand este nevoie de o interventie chirurgicala pentru a repara sau inlocui supapa. Fara tratament, stenoza severa a valvei aortice poate duce la deces.

Boala reumatica a inimii

Boala de inima reumatica este afectarea valvei cardiace care rezulta din febra reumatica. Infectiile bacteriene numite infectii cu streptococ de grup A pot provoca febra reumatica. O infectie, cum ar fi streptococul sau scarlatina, declanseaza raspunsul imun al organismului. Provoaca inflamatie in intregul corp, inclusiv in inima. Daca nu este tratata, inflamatia poate duce la deteriorarea permanenta a valvelor cardiace si la probleme grave de sanatate. Tratamentul episoadelor infectioase cu streptococ de grup A, medicatie antiinflamatoare, uneori cortizonica si urmarirea titrului ASLO pot preveni complicatiile bolilor de inima reumatismale.

Odata instituita boala valvulara, tratamentul poate ajuta la gestionarea simptomelor si poate intarzia progresul bolii.

Tratamentele includ:

• medicatie: anticoagulantele pot reduce riscul de accident vascular cerebral sau formarea de cheaguri de sange;
• chirurgie: boala cardiaca reumatica severa poate necesita o interventie chirurgicala a valvei cardiace, pentru inlocuirea valvelor cardiace deteriorate.

Bolile vasculare

Pe langa bolile inimii, se pot manifesta si o serie de afectiuni ale sistemului circulator. Astfel, bolile vasculare afecteaza arterele, venele sau capilarele din tot corpul si din jurul inimii. Acestea includ:

• boala arterelor periferice: o afectiune frecventa in care arterele ingustate reduc fluxul de sange catre brate sau picioare. In boala arterelor periferice, picioarele sau bratele nu primesc suficient flux de sange pentru a tine pasul cu cererea. Acest lucru poate provoca dureri de picioare la mers (claudicatie intermitenta) si alte simptome. Boala arterelor periferice este de obicei un semn al acumularii de depozite grase in artere (ateroscleroza), dar este produsa si prin procesul de inflamatie a peretilor arteriali (arterita). Ateroscleroza determina ingustarea arterelor care poate reduce fluxul de sange in picioare si, uneori, in brate. Tratamentul bolii arterelor periferice include medicatie specifica, exercitii fizice, o dieta sanatoasa si renuntarea la fumat sau consumul de tutun.
• anevrism: o deteriorare severa a peretelui elastic al unei artere care determina o dilatatie anormala ca un balon in peretele vasului de sange. Un anevrism se poate rupe, provocand sangerare interna si adesea ducand la deces. De obicei, anevrismele nu provoaca simptome. Anevrismele se pot dezvolta in mai multe parti ale corpului, respectiv aorta (anevrism de aorta abdominala, anevrism de aorta toracica), artere care furnizeaza sange la creier (anevrism cerebral), vase de sange din alte parti ale corpului, cum ar fi picioarele, zona inghinala sau gatul (anevrism periferic). Medicul va lua in considerare riscurile pentru a decide daca sa monitorizeze sau sa repare chirurgical anevrismul.
• Ateroscleroza; Arterioscleroza si ateroscleroza sunt uneori folosite pentru a indica acelasi lucru, dar exista o diferenta intre cei doi termeni. Arterioscleroza apare atunci cand vasele de sange care transporta oxigen si nutrienti de la inima catre restul corpului (arterele) devin groase si rigide – uneori restrictionand fluxul de sange catre organe si tesuturi. Arterele sanatoase sunt flexibile si elastice, dar in timp, peretii arterelor tale se pot intari, o afectiune numita in mod obisnuit intarirea arterelor.

Ateroscleroza este un tip specific de arterioscleroza. Ateroscleroza este acumularea de grasimi, colesterol si alte substante in si pe peretii arterelor. Aceasta acumulare se numeste placa. Placa poate determina ingustarea arterelor, blocand fluxul sanguin. De asemenea, placa se poate sparge, ducand la un cheag de sange.

Desi ateroscleroza este adesea considerata o problema a inimii, poate afecta arterele oriunde in corp. Ateroscleroza poate fi tratata, iar un stil de viata sanatos poate ajuta la prevenirea aparitiei afectiunii.

Alte boli vasculare sunt si:

• boala arterelor renale: afecteaza fluxul de sange catre si dinspre rinichi si poate duce la hipertensiune arteriala;
• boala Raynaud: provoaca spasme ale arterelor si restrictioneaza temporar fluxul sanguin;
• boala venoasa periferica sau leziuni generale ale venelor care transporta sangele de la picioare si brate inapoi la inima, ceea ce provoaca umflarea picioarelor si vene varicoase;
• accident vascular cerebral ischemic: in care un cheag de sange se deplaseaza la creier si provoaca leziuni;
• cheaguri de sange venos, care se pot desprinde si deveni periculoase daca se deplaseaza catre artera pulmonara;
• tulburari de coagulare a sangelui, in care cheaguri de sange se formeaza prea repede sau nu suficient de repede si conduc la sangerare sau coagulare excesiva;
• Boala Buerger, care duce la cheaguri de sange si inflamatie, adesea la nivelul picioarelor, si care poate duce la cangrena.

Simptome

De cele mai multe ori nu exista simptome de baza ale bolilor cardiovasculare. Primul semn poate fi un atac de cord sau un accident vascular cerebral. Simptomele bolilor cardiovasculare variaza in functie de afectiunea pe care o are pacientul si pot include:

• dureri in piept, senzatie de apasare in piept, presiune in piept si disconfort in piept;
• durere, slabiciune sau amorteala in picioare si/sau brate;
• durere sau disconfort la nivelul bratelor, gatului, umarului, maxilarului si spatelui;
• dificultati de respiratie;
• oboseala in timpul exercitiilor sau activitatii fizice usoare;
• modificari ale ritmului cardiac;
• batai foarte rapide sau foarte lente ale inimii, palpitatii;
• ameteli sau lesin;
• slabiciune sau oboseala;
• umflarea mainilor, picioarelor, gleznelor sau picioarelor;
• febra;
• eruptii cutanate sau pete neobisnuite;
• tuse uscata sau persistenta;

In caz de atac de cord, barbatii pot resimti dureri intense in piept, dureri in bratul stang sau maxilar si dificultati de respiratie. Pe de alta parte, femeile pot avea unele dintre aceleasi simptome, dar durerea lor poate fi mai difuza, raspandindu-se la umeri, gat, brate, abdomen si spate. Femeile pot resimti simptomele mai mult ca indigestie, iar durerea poate sa nu fie semnificativa. De asemenea, poate sa nu existe durere, ci anxietate inexplicabila, greata, ameteli, palpitatii si transpiratie rece. Atacurile de cord la femei pot fi precedate de oboseala inexplicabila.

Bolile cardiovasculare, inclusiv bolile de inima, sunt mai usor de tratat atunci cand sunt depistate din timp.

Diagnostic

Pentru stabilirea diagnosticului, un specialist va examina istoricul medical si familial, factorii de risc si va efectua un examen fizic. Ulterior, va recomanda efectuarea mai multor analize de laborator si investigatii imagistice. Acestea pot fi:

• analize de sange;
• test de stres;
• electrocardiograma (ECG/EKG) de repaus sau efort;
• ecocardiograma (Ecou);
• ecografie Doppler
• oscilometrie
• examen Holter
• tomografie computerizata (CT);
• scanare prin rezonanta magnetica (RMN);
• tomografia computerizata cu fascicul de electroni (EBCT);
• cateterism cardiac;
• angiografie coronariana.

Preventie

Exista multi factori de risc asociati cu bolile de inima si cu accidentul vascular cerebral. Unii factori de risc, cum ar fi istoricul familial, nu pot fi modificati, in timp ce alti factori de risc, cum ar fi hipertensiunea arteriala, hipercolesterolemia, ateroscleroza, pot fi tinuti sub control,  prin tratament si stil de viata.

Mentinerea sanatatii inimii este esentiala pentru o viata lunga si sanatoasa. La Poliana am creat un Pachet Analize Inima de preventie ce include  9 analize utile in monitorizarea starii de sanatate a inimii. Un set complet de analize medicale va poate oferi informatiile necesare pentru a preveni problemele de risc cardiovascular inainte de a deveni urgente. Ganditi preventiv si luati masuri pentru sanatatea inimii dumneavoastra acum!

Asa cum spuneam, cei mai importanti factori de risc comportamentali ai bolilor de inima si accidentului vascular cerebral sunt dieta nesanatoasa, sedentarismul, consumul de tutun si alcool. Aceste comportamente pot duce la cresterea tensiunii arteriale, diabet, colesterol ridicat, exces de greutate si obezitate.

Tratament

In functie de diagnostic si tipul de boala cardiovasculara, tratamentul ar putea consta in:

• medicamente: precum cele pentru reducerea colesterolului, pentru imbunatatirea fluxului sanguin sau reglarea ritmului cardiac;
• interventii chirurgicale, cum ar fi bypass-ul coronarian sau interventia chirurgicala de reparare sau inlocuire a valvei;
• reabilitare cardiaca, inclusiv prescriptii de exercitii fizice si consiliere privind stilul de viata;

Tratamentul are ca scop:

• ameliorarea simptomelor;
• reducerea riscului ca afectiunea sau boala sa reapara sau sa se agraveze;
• prevenirea complicatiilor, cum ar fi internarea in spital, insuficienta cardiaca, accidentul vascular cerebral, atacul de cord sau decesul;

Factori de risc

Studiile arata ca riscul ca o persoana sa dezvolte boli cardiovasculare pe parcursul vietii este de peste 50%, atat in cazul femeilor cat si al barbatilor.

Factorii de risc pentru bolile cardiovasculare includ:

• hipertensiune arteriala;
• ateroscleroza sau blocajele arterelor;
• terapie cu radiatii;
• fumat;
• igiena slaba a somnului;
• colesterol din sange crescut sau hiperlipidemie;
• diabet;
• dieta bogata in grasimi si carbohidrati;
• inactivitate fizica;
• obezitatea;
• apnee de somn;
• consumul excesiv de alcool;
• stres;
• poluarea aerului;
• tulburare pulmonara obstructiva cronica sau alte forme de functie pulmonara redusa.

Surse de informatie:

https://www.who.int/

world-heart-federation.org

medicalnewstoday.com

mayoclinic.org