Bronșita este o afecțiune respiratorie caracterizată prin inflamarea bronhiilor (căile aeriene ce asigură transportul aerului către plămâni). Principalele simptome ale bronşitei sunt: tusea, flegma şi starea de oboseală.
Exista două tipuri de bronșită:
Bronșita acută (forma cea mai comună a bronșitei) – simptomele durează câteva săptămâni și, de obicei, nu cauzează complicații.
Bronșita cronică, care este recurentă și are manifestari de lungă durată. Bronșita cronică este o formă de boală pulmonară obstructivă.
Cauzele apariție bronșitei
Cel mai adesea bronșita este cauzată de același virus care provoacă răceala sau gripa. În unele cazuri însă, bronșită este cauzată de bacterii. În ambele cazuri, în timp ce organismul luptă împotriva germenilor, tuburile bronhiale se umflă și se produce mai mult mucus care se poate acumula în plămâni, ceea ce duce în cele din urmă la bronșită.
Dintre factorii care favorizează bronșita menționăm:
sistemul imunitar slăbit în special în cazul persoanelor în vârstă, sugarilor și copiilor mici;
fumatul activ sau pasiv;
refluxul gastroesofagian (acizii din stomac ajung înapoi în esofag;
praful, chimicalele, substanțele toxice (inhalarea de factori iritanți scade capacitatea căilor respiratorii de a se curăța de germeni).
Simptomele bronșitei
Cel mai adesea simptomele coincid cu probleme de respirație, cum ar fi:
tusea seacă (uscată, fără spută), care mai apoi devine productivă (elimină sputa). Sputa poate fi de culoare galbenă, verde sau poate fi transparentă;
dificultăți de respirație sau respirație șuierătoare;
frisoane sau febră moderată;
nas înfundat și dureri în gât.
Când să apelăm la un specialist
Este recomandat să apelați la un medic specialist în cazul în care apar firișoare de sânge în spută, dacă încercați o senzație generală de astenie, aveți febră ușoară, simptomele asemănătoare cu cele ale răcelii durează mai mult de trei săptămâni, pierdeți în greutate sau aveți senzație de lipsă de aer. Bronșita poate duce la pneumonie, deși acest lucru este rar. De obicei, nu cauzează alte probleme.
Diagnosticul și tratamentul bronșitei
Dacă medicul suspectează faptul că aveți bronșită, vă va examina și vă va asculta pulmonar cu un stetoscop încercând să identifice semne de congestie pulmonară. În plus, vă poate solicita istoricul medical, familial dar și eventuala medicație curentă, prezența alergiilor și, nu în ultimul rand, va verifica dacă fumați. De obicei, nu sunt necesare analize de sânge. Vi se poate recomanda și efectuarea unei radiografii pentru a exclude afecțiuni cum ar fi pneumonia dar și pentru a verifica gradul de afectare pulmonară (mai ales daca fumați) și uneori un test respirator (spirometrie) pentru a exclude astmul/emfizemul și a evalua funcționarea plămânilor. De asemenea poate fi verificat și nivelul de oxigen din sânge cu un mic senzor prins de deget sau poate fi analizată sputa pentru a exclude tusea convulsivă și eventuale alergii. Medicul specialist la care apelați în această situație este în măsură să vă recomande investigații specifice la medicul pneumolog.
Tratamentul bronșitei
În cea mai mare parte a cazurilor, bronșita dispare de la sine în câteva săptămâni. În cazul în care bronșita este cauzată de bacterii (ceea ce se întâmplă destul de rar), medicul poate prescrie antibiotice.
Pacienților care suferă de astm sau sunt alergici li se poate prescrie un inhalator. Acesta ajută la deblocarea căilor respiratorii și face respirația mai ușoară.
Uneori medicul poate recomanda medicamente suprimante pentru tuse sub formă de sirop sau comprimate Acestea se prescriu, în general, doar daca tusea vă afectează somnul deoarece suprimantele de tuse pot opri cercul vicios al tusei cauzând iritație suplimentară la nivelul bronhiilor. Copiilor de până în 4 ani li se vor administra suprimante pentru tuse doar dacă medicul le recomandă.
Tratamentul la domiciliu include:
ameliorarea tusei prin administrarea de lichide (8 – 12 pahare pe zi);
repaus, odihnă pentru a permite organismului să elimine infecția;
administrarea de ibuprofen sau aspirina pentru a diminua simptomele (nu este indicat să se administreze aspirină copiilor);
umidifierea atmosferei din cameră (căldura și umiditatea fluidizează mucusul și îl fac mai ușor de eliminat).
Profilaxie
Poate fi prevenită apariția bronșitei prin:
evitarea fumului de țigară;
vaccinarea împotriva gripei;
vaccinarea împotriva pneumoniei – în special la persoanele peste 60 de ani;
spălarea frecventă a mâinilor;
purtarea unei măști de protecție în cazul lucrului în atmosferă cu substanțe iritante, chiar și praf.
Dacă aţi început să consumați mai multe calorii decât de obicei sau să reduceţi timpul petrecut făcând exerciții fizice, este de așteptat ca numărul de kilograme afișat pe cântar să crească. Care este însă explicaţia atunci când vă îngrășați deși nu v-ați schimbat stilul de viață? În acest caz, este necesar să faceți o căutare mai amănunțită asupra cauzelor posibile.
Lipsa somnului
Există legături directe între somn și cresterea in greutate. În primul rând, dacă vă culcați târziu, cresc şansele să luaţi o gustare noaptea. În mod cert, această gustare aduce calorii în plus. În al doilea rând, la persoanele care nu dorm îndeajuns apar dereglări hormonale care accentuează senzația de foame și pofta de mâncare, iar mesele devin din ce în ce mai nesatisfăcătoare.
Stresul
Atunci când aveți un ritm de viață foarte alert și intens, organismul intră într-un modul de autoconservare. Organismul secretă cortizol, numit și ”hormonul stresului”, fapt care duce la creșterea poftei de mâncare. În perioada când suntem stresați vom opta pentru alimente bogate în calorii, extrem de nesănătoase doar pentru că ne fac să ne simţim mai bine. Acest apetit crescut în combinație cu alegerea unor mâncăruri nesănătoase sporesc considerabil posibilitatea de a vă îngrăşa.
Medicamentele antidepresive
Un efect secundar nedorit al unor antidepresive este cresterea in greutate. Discutaţi cu medicul dumneavoastră despre modificarea tratamentului dacă observaţi că luaţi în greutate după utilizarea unui anumit tip de antidepresiv. Nu întrerupeţi şi nu schimbați tratamentul fără îndrumarea medicului. Nu treceți cu vederea faptul că unele persoane pot lua în greutate după începerea unui astfel de tratament din simplul motiv că se simt mai bine, ceea ce le crește pofta de mâncare. De asemenea, depresia în sine poate duce la modificări în greutatea corporală.
Steroizii
Medicamentele antiinflamatorii pe bază de steroizi, cum ar fi prednisonul, sunt o cauză cunoscută a luării în greutate. Retenția de lichide și creşterea apetitului sunt principalele motive. Unele persoane pot observa o schimbare temporară a corpului lor în timp ce iau steroizi: pot apărea depuneri de grăsime în locuri cum ar fi fața, stomacul sau ceafa. Nu este recomandat să întrerupeți brusc tratamentul cu steroizi dacă l-ați urmat mai mult de o săptămână, întrucât pot apărea probleme grave: consultați mai întâi medicul.
Medicamente care ar putea cauza luarea în greutate
Mai multe medicamente prescrise de medic au fost asociate cu acumularea de kilograme. Lista include medicamente antipsihotice (folosite în tratamentul schizofreniei sau a tulburării bipolare), precum și medicamentele pentru tratarea migrenelor, convulsiilor, hipertensiunii arteriale ridicate și diabetului zaharat. Consultați medicul pentru a găsi o medicație care tratează simptomele și diminuează efectele secundare.
Nu dați vina pe pastilele anticoncepționale
Contrar credinţei populare, nu există dovezi că pastilele anticoncepționale (pe bază de estrogen și progesteron) cauzează cresterea in greutate pe o perioadă îndelungată. Este posibil ca unele femei care iau anticoncepționale să se îngraşe din cauza retenției de lichide, dar acest lucru este, de obicei, pe termen scurt. Dacă vă îngrijorează o posibilă creştere în greutate atunci când luaţi contraceptive, discutaţi cu farmacistul sau medicul legat de această problemă.
Hipotiroidismul
Dacă tiroida nu secretă o cantiate suficientă de hormoni tiroidieni, este posibil să vă simțiți obosit, slăbit, să vă fie frig și să luați în greutate. Fără suficienţi hormoni tiroidieni, metabolismul încetineşte, ceea ce va duce mult mai probabil la îngrăşare. Chiar și o glandă tiroidă care funcționează la limita inferioară a valorii normale, poate cauza luarea în greutate. Tratarea hipotiroidismul cu medicație mai poate anula din cresterea in greutate.
Poliana va propune efectuarea unui set de analize medicale, Pachetul evaluare hormonala, care ofera informatii despre nivelurile hormonale din organism.
Deși majoritatea femeilor iau în greutate la menopauză, schimbările hormonale nu sunt singurul motiv. Procesul de îmbătrânire încetinește metabolismul, iar caloriile încep să se depună. De asemenea, schimbări ale stilului de viață (cum ar fi mai puține exerciții fizice) joacă un rol important. În general, menopauza nu se identifică neaparat cu îngrăşarea, dar grăsimea tinde să se depună mai mult în jurul taliei în această perioadă decât în alte părţi ale corpului cum ar fi pe șolduri și coapse.
Sindromul Cushing
Cresterea in greutate este un simptom frecvent al sindromului Cushing, o afecţiune ce implică expunerea organismului o perioadă îndelungată la concentrații prea mari de cortizol (hormonul stresului) care cauzează anomalii la nivelul organismului. Sindromul Cushing poate apărea dacă urmați un tratament cu steroizi pentru astm, artrită sau lupus. De asemenea, acesta poate avea loc dacă glandele suprarenale secretă prea mult cortizol sau ar putea fi legate de o tumoare. În acest caz, grăsimea se depune şi este mai vizibilă în jurul feței, gâtului, taliei sau părții superioare a spatelui.
Sindromul ovarelor polichistice (SOP)
Sindromul ovarelor polichistice este o problemă hormonală la femeile ce ajung la fertilitate. Majoritatea femeilor afectate de SOP prezintă numeroase chisturi mici la nivelul ovarelor. Acest sindrom duce la dezechilibre hormonale care afectează ciclul menstrual și provoacă alte schimbări în corp cum ar fi creșterea anormală a părului și apariţia acneei. Femeile cu acest sindrom dezvoltă rezistență la insulină (hormonul care controlează metabolismul glucidelor) și poate duce la luarea în greutate. Greutatea tinde să se depună în jurul abdomenului în acest caz, iar doamnele care suferă de sindromul ovarului polichistic au un risc mai mare de a dezvolta afecțiuni cardiace.
Renunțarea la fumat
Renunțarea la fumat este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le puteți face pentru sănătatea dumneavoastră. În general, persoanele care se lasă de fumat se îngrașă maxim 5 kilograme. Senzația de foame ar trebui să dispară după câteva săptămâni, ceea ce vă poate ajuta să dați jos mai ușor kilogramele în plus.
Câteva reguli în cazul în care luați în greutate
Regula 1:
Nu este recomandat să întrerupeţi tratamentul pe care îl urmaţi fără a consulta în prealabil medicul. Nu scăpați din vedere importanța medicamentelor pe care le luați, deoarece se pot dovedi indispensabile sănătății dumneavoastră. De asemenea, există posibilitatea ca altceva să vă provoace cresterea in greutate. Medicul dumneavoastră vă poate ajuta să descoperiți cauza.
Regula 2:
Nu vă comparați situația cu cea a altor persoane care iau aceleași medicamente, deoarece efectele secundare pot diferi de la persoană la persoană. Chiar dacă un medicament pentru o altă persoană a avut ca efect scăderea în greutate, asta nu înseamnă că același lucru vi se va întâmpla și dumneavoastră.
Regula 3:
Nu uitați că dacă surplusul de kilograme este cauzat doar de retenția de apă, aceasta nu este permanentă și nici nu înseamnă grăsimi depuse. Odată ce ați încetat tratamentul iar starea dumneavoastră de sănătate este sub control, umflăturile de la retenția de apă se pot ameliora. Între timp, este recomandat să aveți o dietă săracă în sodiu.
Regula 4:
Consultați-vă medicul în legătură cu ce alte medicamente puteți lua. De cele mai multe ori, medicul dumneavoastră vă poate schimba tratamentul şi recomanda o medicație care să nu aibă aceleași efecte secundare.
Regula 5:
Puteți afla dacă cresterea in greutate este cauzată de încetiniriea metabolismului, provocată de o anumită afecțiune medicală sau de medicație. Dacă este cazul, participați la activități care accelerează metabolismul. Este timpul să faceți exerciții fizice!
Test uzual de sange, ureea serica ofera informatii importante despre cat de bine functioneaza rinichii si ficatul. Ureea este produsul final de metabolism al aminoacizilor care se gasesc in proteine. Proteinele din alimente sunt scindate in aminoacizi in stomac si intestin, aminoacizii se absorb si ajung la nivelul ficatului, unde sunt metabolizati, rezultand amoniacul. Azotul din amoniac se combina cu alte elemente, cum sunt carbonul, hidrogenul si oxigenul – pentru a forma ureea, care este un produs chimic rezidual.
Ureea ajunge de la ficat la rinichi prin circuitul sangvin. Rinichii sanatosi filtreaza ureea si o indeparteaza (in proportie de 90%), impreuna cu alte produse reziduale din sange. Produsii reziduali filtrati sunt eliminati prin urina.
Majoritatea bolilor care afectează rinichii sau ficatul pot influenta cantitatea de uree prezentă in sange. Atunci cand la nivelul ficatului se produce o cantitate mai mare de uree, iar rinichiul nu reuseste sa elimine reziduurile, atunci concentratia ureei in sange va creste. Daca ficatul este afectat, atunci se reduce productia de uree, iar concetratia sangvina poate sa scada. In laborator se poate analiza atat ureea serica, dar si doar azotul din uree (ureea nitrogen sau BUN).
Cand este indicata analiza
Medicul poate sa indice testul de uree serica, alaturi de alte teste de sange, pentru a putea diagnostica diverse boli – afectarea hepatica, obstructia de tract urinar, insuficienta cardiaca congestiva sau sangerarea gastrontestinala.
De asemenea, efectuarea acestui test poate fi recomandata in urmatoarele situatii:
daca este suspicionata afectarea renala,
daca este nevoie de evaluarea functiei renale,
pentru monitorizarea eficienta dializei.
Daca problemele renale sunt principala preocupare, ti se va recomanda si evaluarea nivelului creatininei serice alaturi de ureea serica. Creatinina este un alt produs rezidual filtrat de rinichi. Un nivel prea mare al creatininei in sange poate fi un semn de afectare renala.
Printre semnele si simptomele disfunctiei renale pentru care medicul poate sa indice necesitatea efectuarii testului se numara:
Oboseala, lipsa puterii de concentrare, scaderea poftei de mancare scazuta, probleme de somn,
Edemele (umflaturile) la nivelul ochilor sau gleznelor,
Urina cu spuma, cu firisoare de sange sau de culoarea cafelei,
Scadere a cantitatii de urina,
Probleme la urinare precum arsurile, disconfort abdominal in timpul urinarii sau urinarea in special pe timpul noptii,
Dureri de spate in zona unde se afla rinichii,
Prezenta hipertensiunii arteriale.
Cum se face
Ureea serica este un test de sange obisnuit si presupune recoltarea de sange dintr-o vena, de obicei de la nivelul bratului. Analiza se face pe nemancate (à jeun) si nu este nevoie de nicio pregatire speciala.
Valorile normale
Valoarea normala a ureei serice la adulti este sub 49 mg/dL.
Valorile normale sunt diferite in functie de varsta pacientului si pot varia de la laborator la laborator.
Valoarea normala a ureei nitrogen (BUN) la adulti este sub 20 mg/dL
Interpretare analiza
cand creste nivelul
Valorile ureei cresc atunci cand rinichii nu functioneaza corespunzator. Poate fi vorba de o boala renala acuta sau o boala renala cronica precum glomerolonefrita sau pielonefrita. De asemenea, poate sa indice:
Existenta unei obstructii de tract urinar,
Insuficienta cardiaca congestiva sau un infarct recent,
Sangerarea la nivelul stomacului sau intestinelor (hemoragie gastrointestinala),
Deshidratarea, care rezulta fie din consumul insuficient de lichide, fie din alte motive,
Diabet zaharat agravat.
Nivelul ridicat al ureei se poate constata in cazul traumatismelor, arsurilor severe, cand se administreaza anumite medicamente (anumite antibiotice).
cand scade nivelul
Un nivel scazut al ureei nu este intalnit frecvent si nu este, de obicei, un motiv de ingrijorare. Totusi, nivelul scazut fata de cel normal al ureei poate fi intalnit in boli hepatice severe, analiza fiind indicata si in monitorizarea acestor afectiuni. Niveluri scazute ale ureei pot fi, de asemenea, observate si in sarcina.
Rezultatul ureei serice este disponibil, in medie, in cateva zile lucratoare.
Pietrele la rinichi sau calculii renali sunt formatiuni minerale ce apar la nivelul rinichilor, dar care pot migra si la nivelul altor zone ale aparatului urinar.
Afectiunile renale pot influenta capacitatea organismului de a curata sangele, de a filtra lichidele, a elimina substantele reziduale si de a controla tensiunea arteriala.
În cazul in care rinichii nu functioneaza optim, substantele reziduale si lichidele raman in organism si pot provoca umflaturi la nivelul gleznelor, varsaturi, slabiciune, somn agitat sau dificultati de respiratie. Daca afectiunea renala nu este tratata la timp se poate instala blocajul renal sau insuficienta renala, situatie care poate duce chiar la decesul pacientului.
Rolul rinichilor
Rinichii sanatosi:
Mentin echilibrul apei in organism, dar si a mineralelor cum ar fi sodiu, potasiu si fosfor din sange,
Îndeparteaza substantele reziduale din sange dupa digestie, activitate musculara sau dupa expunerea la substante chimice sau medicamente,
Produc renina, enzima care contribuie la reglarea tensiunii arteriale,
Produc o substanta chimica numita eritropoietina care stimuleaza producerea de celule rosii din sange,
Produc o forma activa de vitamina D, necesara pentru sanatatea oaselor .
Afectiunile renale acute
Întreruperea brusca a activitatii renale se numeste insuficienta renala acuta. Dintre cele mai frecvente cauze amintim:
scaderea fluxului de sange la nivelul rinichilor,
leziuni ale rinichilor,
deshidratare a tesutul muscular care implica eliberarea de prea multa proteina in sange,
infectie severa (sepsis),
afectiuni ale prostatei (prostata marita care blocheaza fluxul de urina),
complicatii aparute in timpul sarcinii, cum ar fi eclampsia si preeclampsia,
afectiunile autoimune.
Afectiunile renale cronice
Întreruperea functiei rinichilor pentru o perioada mai lunga de 3 luni se numeste boala renala cronica. Este posibil sa nu aveti simptome in stadiile incipiente. Diabetul (tipurile 1 si 2) si tensiunea arteriala ridicata sunt cei mai comuni factori responsabili de afectiunile renale. De asemenea, pot conduce la deteriorarea a functiei renale afectiuni ca:
Afectiuni ale sistemului imunitar precum lupus
Bolile virale cronice (HIV/SIDA, hepatita B si C)
Din cauza infectiilor severe precum Pielonefrita, rinichii prezinta cicatrici dupa procesul de vindecare. Repetarea acestor episoade conduce la deteriorarea grava a functiei renale.
Inflamatia glomerulilor are drept rezultat glomerulonefrita. Acest fenomen se poate intampla brusc dupa o infectie streptococica.
Boala de rinichi polichistic este cea mai frecventa boala renala ereditara, care se manifesta prin aparitia de chisturi la nivelul rinichiului.
Malformatiile congenitale sunt deseori cauzele ocluziei de tract urinar sau a altor malformatii care afecteaza rinichii. Una dintre cele mai comune malformatii este un fel de supapa intre vezica si uretra. Unele defecte congenitale se pot trata prin interventie chirurgicala.
Drogurile, substantele toxice, utilizarea pe termen lung a unor medicamente (medicamente antiinflamatoare nesteroidiene precum ibuprofenul) pot afecta permanent rinichii.
Ce sunt infectiile renale?
Rinichii au un rol vital in mentinerea unui organism sanatos. Principala lor functie este aceea de filtrare a sangelui de toxinele acumulate din degradarea proteinelor din alimente sau din diferite procese interne. Toxinele impreuna cu excesul de apa din organism sunt eliminate de rinichi prin urina.
Tractul urinar este alcatuit din:
Rinichi
Uretere – sunt doua organe tubulare subtiri, cate unul pentru fiecare rinichi, care au rolul de a transporta urina de la rinichi catre vezica vezica urinara
Vezica urinara – este un organ care acumuleaza urina
Uretra – este deschiderea care permite urinei sa paraseasca vezica urinara
Infectiile urinare sunt declansate de actiunea unei bacterii asupra tractului urinar. Cele mai multe infectii ale tractului urinar implica doar vezica urinara. Atunci cand infectiile se agraveaza si este implicat si tractul urinar superior, apare pielonefrita. Orice infectie a rinichilor trebuie tratata imediat deoarece riscurile sunt foarte mari.
Cele mai frecvente cauze ale infectiilor urinare sunt reprezentete de bacterii aerobe-negative, dintre cele mai frecvente Escherichia coli. Femeile fac mai des infectii urinare decat barbatii. Explicatia este data de anatomia aparatului urinar, identic la ambele sexe cu exceptia uretei. Acest organ care inchide aparatul renal are dimensiuni mai mici in cazul femeilor si se afla mai aproape de vagin si anus si astfel devine permisiv in fata germenilor.
Femeile insarcintate sunt mai predispuse la infectii ale vezicii urinare, deoarece copilul poate exercita presiune asupra ureterei femeii si poate incetini fluxul de urina.
Simptomele infectiei urinare
Semnele acestei afectiuni pot fi reprezentate de:
Urina urat mirositoare, tulbure, inchisa la culoare sau cu urme de sange;
Urina in cantitati reduse la fiecare mictiune;
Senzatia continua de nevoie de urinare sau tendinta de urinare la intervale scurte de timp;
Durere in abdomenul inferior, durere lombara sau laterala;
Senzatia de vezica urinara plina, chiar si dupa mictiune;
Lipsa poftei de mancare
Stare de rau, cu ameteli si febra.
Diagnosticul de infectie urinara este stabilit de medicul urolog, de ginecolog sau medicul de familie, in functie de situatie. Dupa efectuarea unor investigatii specifice si a evaluarii istoricului medical al pacientului, medicul va stabili tratamentul adecvat si va face recomandari de igiena si alimentatie. Este bine sa reveniti la control, pentru a va asigura ca v-ati vindecat. Daca in timpul tratamentului simptomele se inrautatesc, mergeti de urgenta la medic.
Pentru a stabili un diagnostic corect si un tratament optim este obligatoriu efectuarea urmatoarelor investigatii:
examen de urina – care determina prezenta leucocitelor, hematiilor, proteinelor
urocultura – precizeaza tipul microbului
teste de sange – pentru a controla functia rinichiului (uree, creatinina, acid uric) si sindromul infectios (VSH -fibrinogen)
ecografie de tract urinar (care poate evidentia precoce prezenta unor factori favorizanti, anomalii ale rinichiului, cailor urinare, prezenta refluxului vezico-ureteral).
La aceste investigatii se pot adauga si altele recomandate de medicul specialist in functie de simptomatologia pacientului si eventuale boli asociate.
Tratamentul infectiilor urinare
Tratamentul specific infectiilor urinare este cu antibiotic, de obicei timp de o saptamana sau doua. Chiar daca simptomele vor trece in scurt timp, tratamentul trebuie urmat pe intreaga perioada recomandata de medic sau farmacist, deoarece exista riscul ca nu toate bacteriile sa fie eliminate si ca boala sa recidiveze.
În cazul femeilor insarcinate urina trebuie monitorizata in vederea depistarii din timp a infectiilor urinare, inainte ca aceasta sa ajung la rinichi si sa apara riscul de avort.
Infectiile urinare severe pot necesita spitalizare si tratament antibiotic injectabil.
Cum putem preveni aparitia unei infectii urinare?
Consumati o cantitate mare de lichide, mai ales apa plata.
Urinati imediat ce apare senzatia (nu amanati) sau dupa contact sexual.
Ştergeti-va dinspre anterior spre posterior dupa evacuarea vezicii urinare, evitand astfel contaminarea regiunii uretrale cu bacterii din regiunea anala.
Mentineti o igiena intima exemplara.
Goliti vezica urinara cat mai repede posibil dupa un contact sexual.
Evitati produsele igienice si cosmetice potential iritante. Uzul deodorantelor, a pudrei de talc si a gelurilor de dus in regiunea genitala pot irita uretra. De asemenea, alimentele picante si cafeaua sunt iritante uretrale.
Daca aveti dureri, luati calmantele recomandate de medic. Pentru ameliorarea durerilor, puteti pune in zona abdominala sau lombara o sursa de caldura sau o sticla cu apa calda (nu fierbinte!) infasurata intr-un prosop.
Cu ajutorul medicului și făcând șase schimbări cheie în viața de zi cu zi, puteți să țineți sub control diabetul zaharat.
1. Mâncați sănătos.
Este foarte important să aveți o dietă variată și echilibrată atunci când suferiți de diabet zaharat, întrucât ceea ce mâncați influențează glicemia. Contrar părerii generale, niciun aliment nu este strict interzis dar este recomandat să nu consumați cantități de alimente mai mari decât are nevoie organismul. Nu uitați să mâncați legume, fructe și cereale integrale din belșug. Optați pentru lactate fără grăsimi și carne slabă. Limitați pe cât de mult posibil alimentele bogate în zahăr și grăsimi. Carbohidrații se transformă în zahăr, așa că acordați o grijă deosebită consumului de produse ce conțin carbohidrați și încercați să mențineți un echilibru al acestora de la o masă la alta. Acest lucru este esențial dacă faceți tratament cu insulină sau luați medicamente pentru controlul glicemiei.
2. Faceți mișcare!
Dacă sunteți o persoană sedentară, este timpul să începeți să faceți mișcare. Nu este neapărat nevoie să mergeți la sală sau să alergați. Este suficient să faceți plimbări lungi și să duceți o viață activă pentru a începe să vă scadă cantitatea de zahăr din sânge.
Alte avantaje ar fi scăderea incidenței afecțiunilor cardiace, scăderea în greutate, eliberarea de stres, etc. Specialiștii susțin că sunt suficiente 30 de minute de efort moderat zilnic.
3. Faceți-vă controale periodice!
Este recomandabil să consultați un medic de cel puțin două ori pe an. Diabetul zaharat crește riscul de afecțiuni cardiace așa că este preferabil să vă cunoașteți limitele colesterolului, tensiunii arteriale și media de zahăr din sânge la 3 luni. Faceți-vă un examen oftalmologic în fiecare an și consultați un specialist pentru a verifica dacă aveți probleme cum ar fi ulcerații ale membrelor și leziuni ale nervilor.
4. Gestionați-vă stresul!
Nivelul de zahăr din sânge crește când sunteți stresat sau anxios. Încercați să găsiți modalități de a vă elibera de stres – prin respirație profundă, yoga sau hobby-uri care vă ajută să vă relaxați.
5. Renunțați la fumat!
Diabetul zaharat crește șansele de a avea probleme de sănătate cum ar fi bolile de inimă, afecțiunile oculare, accident vascular cerebral, boli de rinichi, boli cardiovasculare, leziuni ale nervilor și probleme ale picioarelor. Dacă sunteți fumător, șansa de a suferi de complicații din cauza acestor probleme este și mai mare. De asemenea, fumatul îngreunează capacitatea de a face exerciții fizice. Discutați cu medicul despre modalități de a renunța la fumat.
6. Evitați excesul de alcool!
Un consum moderat de alcool vă va ajuta să controlați concentrația de zahăr din sânge. Specialiștii recomandă ca femeile să consume maxim un pahar de alcool pe zi, iar barbații maxim două. Consumul de alcool poate face ca glicemia să crească sau să scadă prea mult. În cazul în care urmați un tratament cu insulină sau luați medicamente pentru diabet, mâncați atunci când consumați băuturi alcoolice. Unele băuturi, cum ar fi vinul, spre exemplu, pot avea un conținut mai mare de carbohidrati, așa încât este necesar să luați acet lucru în considerare atunci când vă calculați cantitatea de carbohidrați consumată.
Timpul de protrombina este o analiza de sange care masoara capacitatea de coagulare a sangelui. Timpul de protrombina este utilizat pentru a depista sau diagnostica o afectare a procesului de coagulare.
Protrombina este o proteina produsa de ficat si este unul dintre numerosii factori implicati in coagulare.
Cand este indicata analiza
Medicul poate recomanda timpul de protrombina pentru:
Verificarea capacitatii de coagulare a sangelui inainte de o interventie chirurgicala.
Timpul de protrombina este indicat si persoanelor care asteapta un transplant de ficat.
Medicul iti poate recomanda acest test si daca sangerezi usor, daca ai vanatai, in cazul menstruatiilor abundente sau a sangerarilor gingivale.
Cand iti este recomandat testul de protrombina, medicul iti poate indica si alte analize:
Teste suplimentare pentru verificarea starii ficatului, daca medicul suspecteaza ca ai o boala de ficat
Teste de coagulare suplimentare, daca medicul suspecteaza ca ai putea avea boli de coagulare a sangelui.
Cum se face
Timpul de protrombina este un test de sange obisnuit, care dureaza cateva minute. Sangele se recolteaza, de obicei, din brat.
Cum te pregatesti
Unele alimente si medicamente pe care le iei pot afecta rezultatele, mai ales daca iei warfarina, heparina sau alte anticoagulante ori daca iei vitamina K. Ti se poate cere sa nu consumi inainte alimente care au un nivel mare de vitamina K sau sa iei suplimente care o contin.
Este foarte important sa urmezi recomandarile medicului inainte de a face acest test.
Care sunt valorile normale
Rezultatele timpului de protrombina sunt prezentate in 2 moduri:
In secunde. Timpul mediu de coagularea a sangelui este de 10-14 secunde. Un numar mai mare arata ca sangele are nevoie de mai mult timp pentru a se coagula. Un numar mai mic arata ca sangele se coaguleaza mai repede decat ar trebui.
Ca INR – ca procent, fiind utilizat in cazul administrarii de anticoagulante. La persoanele sanatoase, un INR de 1,1 sau mai mic este considerat normal. Un INR de 2,0 – 3,0 este, in general, o tinta terapeutica eficienta la persoanele care iau warfarina pentru tulburari precum fibrilatia atriala sau au un cheag de sange la picior sau la plamani. In anumite situatii, precum prezenta valvei cardiace mecanice, este nevoie de un INR putin mai crescut.
Interpretare analiza: cand creste nivelul
Cand INR este mai mare decat nivelul normal inseamna ca sangele se coaguleaza mai incet decat ar trebui.
Un timp de coagulare mai lung este cauzat de:
Medicamentele anticoagulante,
Afectiunile ficatului,
Un nivel inadecvat de proteine implicate in coagularea sangelui,
Deficitul de vitamina K,
Alte substante din sange care impiedica activitatea factorilor de coagulare.
Interpretare analiza: cand scade nivelul?
Un INR mai mic decat nivelul normal arata ca sangele se coaguleaza mai repede decat ar fi optim.
Un timp de coagulare prea acurt este cauzat de:
Un aport prea mare de vitamina K (alimente – ficat, ceai verde, soia- si suplimente),
Administrarea de medicamente care contin estrogen (anticonceptionale, tratamentul de substitutie hormonala).
Hepatita este o boala infectioasa virala. Virusul hepatic ataca si distruge, mai mult sau mai putin, celulele hepatice, ceea ce poate duce la o functionare deficitara a ficatului. La nivel global, exista peste 500 de milioane de cazuri de hepatita B si C, 20 de milioane de cazuri de hepatita E, 12 milioane de cazuri de hepatita D si 1,4 milioane de cazuri de hepatita A. Citind in continuare, poti afla mai multe despre simptomele, factorii de risc, modul de tratare si de prevenire a hepatitei.
Tipuri de hepatita
Forme ale hepatitei
Hepatita A
Hepatita B
Hepatita C
Hepatita D
Hepatita E
Tipuri de hepatita
Cele mai raspandite forme de hepatita sunt hepatita A, B si C, insa mai exista si hepatita D, hepatita E si hepatita G. Poti afla cateva informatii despre fiecare mai jos.
Hepatita A – este cauzata de consumul de apa sau alimente contaminate cu virusul hepatic A (numit si HAC). De asemenea, poate fi produsa de contactul sexual anal sau oral. Poate duce la inflamatia sau umflarea ficatului, insa rareori se ajunge la forme cronice;
Hepatita B – este cauzata de virusul hepatic B sau HBV. Se transmite prin contactul cu sangele, sperma sau alte fluide corporale ale unei persoane bolnave. Mai mult, se transmite si prin contact sexual;
Hepatita C – este cauzata de virusul hepatic C sau HCV. Se transmite prin contactul cu persoana bolnava, mai ales prin sange, sperma sau alte fluide corporale;
Hepatita D – este cauzata de virusul hepatic D sau HDV. Poti lua virusul doar daca esti deja infectat cu hepatita B. Se transmite prin contactul cu sangele persoanei bolnave, cu acele folosite de o persoana infectata sau prin sex neprotejat cu un bolnav;
Hepatita E – este cauzata de virusul HEV. In general, se transmite prin consumul de apa contaminata cu virusul hepatic E. Apare mai ales in zone din Africa, Asia sau America de Sud, unde nu exista acces la apa potabila;
Hepatita G – este cauzata de virusul hepatic G, numit si GBV-C. Majoritatea persoanelor infectate sunt asimptomatice. Poate cauza infectii cronice si complicatii ale unor afectiuni ale ficatului. Prezenta virusului hepatic G, alaturi de hepatita B, nu pare a agrava severitatea bolii. Se transmite prin sange, contact sexual neprotejat si, foarte rar, prin placenta. Au risc de imbolnavire persoanele care primesc transfuzii sau organe, cele care isi administreaza droguri injectabile, pacientii de hemodializa, barbatii homosexuali. Poate aparea concomitent cu hepatita B sau C, in 10-20% dintre cazuri.
Forme ale hepatitei
Cele mai intalnite forme de hepatita sunt hepatita acuta si hepatita cronica. Hepatita acuta se manifesta clinic dupa 21 de zile de la infectare si poate dura pana la sase luni. Hepatita cronica dureaza mai mult de sase luni.
Hepatita virala acuta vs hepatita cronica
Hepatita virala este un grup de afectiuni caracterizate prin modificarea functiei hepatice, ca urmare a multiplicarii virusurilor in celulele sale.
Afectarea hepatica este initial acuta, in primele sase luni de la infectare, majoritatea virusurilor hepatice persistand in organism si modificand progresiv arhitectura si functionalitatea ficatului, pana la stadii ireversibile.
Afectiunile hepatice ce evolueaza peste sase luni din momentul infectarii poarta numele de hepatita cronica, iar virusurile ce determina aceasta forma a bolii sunt virusul hepatic B, in asociere sau nu cu virusul hepatic delta (D), si virusul hepatic C.
Hepatita A
Hepatita A mai este cunoscuta si sub numele de „boala mainilor murdare” si se transmite mai ales prin contact personal si consum de apa sau alimente contaminate.
Este o infectie contagioasa a ficatului si poate varia de la o imbolnavire usoara, ce dureaza cateva saptamani, la cazuri severe, ce pot dura cateva luni.
Categorii de risc
In general, oricine se poate infecta cu virusul hepatic A, insa unele persoane au un risc crescut:
Persoanele care au contact direct cu o persoana bolnava;
Persoanele care calatoresc in tari (majoritatea tarilor din America de Sud, Africa, exceptie facand Africa de Sud, Asia si Mexic) unde hepatita A este epidemica;
Barbatii care au raporturi sexuale cu alti barbati;
Persoanele care consuma droguri injectabile sau neinjectabile;
Membrii familiei sau cei care au grija de copiii adoptati din tari unde hepatita A este des intalnita;
Persoanele care au tulburari de coagulare, asa cum este cazul celor cu hemofilie;
Persoanele care lucreaza cu primate.
Simptome
Simptomele dureaza, in general, mai putin de doua luni, insa, in 10-15% dintre cazuri, pot persista pana la sase luni. Acestea includ:
Febra;
Oboseala;
Scaderea apetitului alimentar;
Greata si/sau varsaturi;
Dureri abdominale;
Urina inchisa la culoare;
Diaree si scaune deschise la culoare;
Dureri articulare;
Icter (ingalbenirea mucoaselor pielii si ochilor).
Majoritatea copiilor sub sase ani nu au simptome, iar atunci cand apar, copiii mici nu prezinta icter. Virusul se poate transmite chiar si de catre persoanele asimptomatice, cu pana la doua saptamani inainte de aparitia simptomelor.
Diagnostic si tratament
Diagnosticul este stabilit pe baza simptomelor si a analizelor de sange. De regula, se recomanda odihna, alimentatie usoara si lichide.
Cazurile severe pot necesita spitalizarea. Pentru a preveni aparitia complicatiilor, se poate realiza o injectie cu imunoglobulina.
Preventie
Cea mai simpla modalitate de prevenire a hepatitei A este vaccinarea. Pentru a beneficia de eficienta completa a vaccinului, va fi nevoie de mai mult de o doza, in general, doua, administrate la distanta de sase luni. Cu toate acestea, numarul si intervalul dozelor se stabilesc in functie de vaccinul administrat.
O alta forma a vaccinului vine in combinatie cu vaccinul anti-hepatita B si poate fi administrat doar persoanelor peste 18 ani. Acest tip de vaccin este administrat in trei doze, pe parcursul a sase luni.
Persoanele care au prezentat reactii alergice la vaccinuri nu ar trebui sa primeasca vaccinul anti-hepatita A, la fel si in cazul celor alergice la orice componenta a vaccinului. De asemenea, vaccinul nu este recomandat copiilor sub un an.
Pe langa vaccin, este recomandata igiena mainilor dupa toaleta, dupa schimbarea scutecelor si inainte de pregatirea si luarea mesei.
Hepatita B
Se transmite prin schimbul de fluide corporale, prin contactul mucoaselor sau al tegumentelor lezate ale persoanei infectate sau de la mama la fat.
Daca mama se infecteaza in primul trimestru de sarcina, exista un risc de transmitere la fat apropiat de 100%.
Categorii de risc
Desi, in teorie, orice persoana poate fi infectata cu virusul hepatic B, unele persoane au un risc mai mare de imbolnavire:
Nou-nascutii din mame infectate;
Persoanele care folosesc la comun droguri injectabile, ace, seringi sau alte echipamente;
Persoanele care au contact sexual cu persoane infectate cu hepatita B;
Barbatii care au contact sexual cu alti barbati;
Persoanele care locuiesc cu cineva care are hepatita B;
Persoanele care calatoresc in zone unde rata de infectare este ridicata, asa cum este cazul tarilor din Asia, Africa, estul Europei, insulele din Oceanul Pacific;
Personalul medical expus la sange, la locul de munca;
Pacientii care necesita hemodializa.
Simptome
Hepatita B se manifesta prin urmatoarele simptome:
Febra;
Dureri articulare;
Oboseala;
Greata si varsaturi;
Dureri abdominale;
Scaun deschis la culoare;
Urina inchisa la culoare;
Pierderea apetitului alimentar;
Icter (ingalbenirea mucoasei pielii sau a ochilor).
Tratament
Nu exista medicamente pentru tratarea hepatitei B. In cazul infectiilor usoare, se recomanda odihna, alimentatie adecvata si lichide.
Cazurile severe pot necesita medicamente antivirale, injectii cu interferon sau transplant de ficat, pentru cazurile grave.
Preventie
Principala modalitate de prevenire a infectiei cu virusul hepatic este vaccinarea. Administrarea vaccinului stimuleaza sistemul imunitar sa te protejeze impotriva hepatitei B. Alte modalitati de a preveni infectia cu virusul hepatic B sunt:
Folosirea corecta a prezervativului;
Administrarea de imunoglobulina antihepatica B nou-nascutilor din mame infectate si vaccinarea la 12 ore de la nastere;
Folosirea seringilor de unica folosinta;
Evitarea folosirii in comun a unor obiecte ce ar putea avea sange pe ele, asa cum sunt aparatele de ras, periuta de dinti, forfecuta pentru manichiura etc.;
Evitarea locurilor neigienice si care nu prezinta incredere pentru realizarea de tatuaje sau piercing.
Hepatita C
Hepatita C variaza de la imbolnavire usoara (hepatita C acuta) la cazuri severe, ce pot dura intreaga viata (hepatita cronica). In cazurile grave, poate evolua in ciroza hepatica si cancer hepatic. In aproximativ 80% dintre cazuri, persoanele sunt asimptomatice, dar pot transmite virusul hepatic C.
Categorii de risc
Anumite categorii de persoane au un risc ridicat de hepatita C:
Fostii si actualii utilizatori de droguri injectabile, inclusiv cei care le-au folosit doar o data, in trecut;
Persoanele nascute intre 1945 si 1965, in anumite parti ale lumii, in care exista un risc mai mare de droguri injectabile in anii ’70 si ’80;
Persoanele care folosesc droguri inhalante;
Pacientii cu hemodializa;
Angajatii medicali care sufera intepaturi accidentale de ac, ce implica intrarea in contact cu sangele unui bolnav de hepatita C;
Primitorii de sange sau organe de la un donator testat pozitiv pentru virusul hepatitei C;
Persoanele infectate cu HIV;
Nou-nascutii din mame infectate cu virusul hepatitei C;
Persoanele care au piercing sau tatuaje efectuate cu instrumente nesterile.
Simptome
In multe cazuri, persoanele infectate sunt asimptomatice. Atunci cand simptomele apar, pot include:
Greata si varsaturi;
Febra;
Durere abdominala;
Scaun deschis la culoare;
Urina inchisa la culoare;
Dureri articulare;
Oboseala;
Scaderea poftei de mancare;
Icter (ingalbenirea mucoaselor pielii si/sau a ochilor).
In cazul persoanelor care au simptome, acestea debuteaza la 2-12 saptamani de la expunerea la virus.
Tratament
Nu exista un tratament pentru formele acute de hepatita C. Daca infectia persista si devine cronica, este posibil sa fie necesara interventia medicului. Tratamentele disponibile se administreaza timp de 8-12 saptamani si vindeca 90% dintre cazuri.
Preventie
In prezent, nu exista un vaccin impotriva hepatitei C, insa cercetarile sunt in derulare. Prevenirea hepatitei C consta in adoptarea unor masuri de igiena personala si de sanatate:
Folosirea corecta a prezervativului;
Folosirea seringilor de unica folosinta;
Evitarea folosirii in comun a unor instrumente ce pot avea sange pe ele, precum aparatul de ras, periuta de dinti etc.;
Evitarea tatuarii sau a piercingului in spatii neamenajate.
Hepatita D
Hepatita D sau hepatita Delta este cauzata de o infectie cu virusul hepatic D si apare doar in contextul contaminarii cu virusul hepatic B.
Reprezinta o forma mai grava de hepatita si afecteaza aproximativ 5% dintre persoanele cu hepatita B; de asemenea, dubla infectie explica si riscul mai mare de boli hepatice sau cancer de ficat, in cazul celor infectati – aproximativ 20% dintre bolnavi dezvolta alte afectiuni hepatice.
Hepatita D predomina in anumite zone ale globului, precum Mongolia, tari din vestul sau centrul Africii, America de Sud, Rusia, Republica Moldova, Asia Centrala, zona mediteraneana.
Categorii de risc
Unele persoane au un risc mai mare de imbolnavire decat altele. Mai jos sunt principalele categorii de persoane care au o probabilitate mai mare de infectare cu virusul hepatitei D:
Persoanele care au hepatita B;
Persoanele care au hepatita C;
Persoanele care sunt infectate cu virusul HIV;
Persoanele care folosesc droguri injectabile;
Pacientii care necesita hemodializa;
Barbatii care au contact sexual cu alti barbati;
Persoanele care fac sex neprotejat cu un bolnav de hepatita D;
Persoanele care necesita transfuzii de sange.
Simptome
Hepatita D se manifesta prin urmatoarele simptome:
Dureri articulare;
Dureri abdominale;
Varsaturi;
Lipsa apetitului;
Urina inchisa la culoare;
Oboseala.
Aparitia infectiei cu virusul hepatic D, alaturi de hepatita B, accelereaza progresul bolii, in 70-90% dintre cazuri. Ciroza poate surveni cu 10 ani mai devreme, in situatia celor care au ambele forme de hepatita.
Tratament
Nu exista o forma de tratament general folosita, pentru a trata hepatita D. Potrivit unor studii publicate in 2013, un medicament numit alfa-interferon poate fi utilizat pentru a trata hepatita D, insa administrarea acestuia s-a demonstrat eficienta in 25-30% dintre bolnavi.
Persoanele care au ciroza hepatica sau forme severe de hepatita D pot necesita transplant de ficat. In cazurile unde este necesara aceasta operatie, 70% dintre persoane ajung sa supravietuiasca cel putin cinci ani dupa interventie.
Preventie
Prevenirea hepatitei D se poate realiza prin vaccinarea impotriva virusului hepatitei B, deoarece, in absenta acestuia, nu se poate dezvolta hepatita D.
Pe de alta parte, vaccinarea impotriva hepatitei B nu te protejeaza impotriva hepatitei D, daca esti deja infectat cu virusul hepatitei B. Nou-nascutii din grupele de risc ar trebui sa fie vaccinati imediat dupa nastere.
Hepatita E
Hepatita E se aseamana cu hepatita A, insa este declansata de virusul hepatic E. Se poate transmite printr-o igiena deficitara si prin contact cu obiecte si alimente contaminate, dar si cu fecale.
Virusul se gaseste mai ales in regiuni cu acces limitat la apa potabila, igiena si servicii medicale, asa cum sunt zonele de razboi sau taberele pentru refugiati.
Categorii de risc
Anumite persoane au un risc mai mare de infectare cu virusul hepatic E. Acestea includ:
Gravidele din Asia si Africa – pe fondul factorilor de mediu sau al deficitului nutritiv, care slabeste sistemul imunitar, creste riscul de infectare;
Copiii din Egipt si nordul Africii, din cauza expunerii timpurii la virus;
Nou-nascutii din mame purtatoare ale virusului;
Persoanele care iau medicamente ce blocheaza functiile sistemului imunitar;
Barbatii cu varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani;
Persoanele cu sistemul imunitar slabit, in special cele infectate cu virusul HIV sau care au primit un organ;
Persoanele care necesita transfuzii de sange.
Simptome
Perioada de incubatie, dupa expunerea la virusul hepatic E, este cuprinsa intre 2 si 10 saptamani, iar persoanele infectate pot transmite virusul mai departe la 3-4 saptamani dupa instalarea bolii.
In zonele cu un numar mare de cazuri, simptomele infectiei afecteaza mai ales persoanele cu varsta cuprinsa intre 15 si 40 de ani. Desi infectia poate aparea si la copii, acestia sunt frecvent asimptomatici sau au simptome usoare.
Simptomele hepatitei E includ:
Febra usoara;
Absenta poftei de mancare;
Greata si varsaturi ce pot dura cateva zile;
Dureri abdominale;
Mancarimi fara leziuni cutanate;
Iritatii ale pielii;
Dureri articulare;
Icter (ingalbenirea pielii si a portiunii albe a ochilor);
Urina inchisa la culoare;
Fecale deschise la culoare;
Durere in zona ficatului.
Astfel de simptome pot dura intre una si sase saptamani. In cazuri rare, hepatita E poate evolua in insuficienta hepatica acuta si exista riscul de deces.
Gravidele care se infecteaza in al doilea sau al treilea trimestru au un risc mai mare de insuficienta hepatica, pierderea sarcinii si mortalitate. Aproximativ 20-25% dintre gravidele care se infecteaza cu virusul hepatic E in trimestrul al treilea decedeaza.
Tratament
Momentan, nu exista un tratament general valabil pentru a trata hepatita E. In formele acute ale bolii, infectia trece de la sine, daca persoana se odihneste, consuma alimente usoare si bea multe lichide. Gravidele infectate necesita monitorizarea medicului. Persoanele cu sistemul imunitar slabit au fost tratate cu succes cu ribofavin, un medicament antiviral, iar in unele cazuri, s-a folosit interferon. Nu este indicata administrarea de medicamente fara consultul medicului.
Preventie
Preventia poate fi realizata prin consumul de apa din surse sigure si stabilirea unor sisteme sanitare de eliminare a fecalelor umane.
La nivel individual, sunt necesare mentinerea igienei mainilor dupa toaleta, inainte de pregatirea si luarea mesei, si evitarea consumului de apa din surse incerte. In vacanta, este indicat sa eviti consumul de lapte nepasteurizat, carne si fructe de mare crude, fructe cu coaja si legume negatite/nespalate.
In prezent, exista un vaccin cu o eficienta de aproximativ 95% in prevenirea hepatitei E, insa este disponibil, momentan, doar in China.
Hepatita este una dintre cele mai raspandite afectiuni. De multe ori, bolnavii nu stiu ca sunt infectati, iar in aproximativ 50% dintre cazuri, infectia trece de la sine. In formele sale cronice, evolutia hepatitei depinde de starea generala de sanatate, de cat de afectat este ficatul, de tratamentul administrat si de raspunsul organismului la acesta. Cele mai comune forme de hepatita sunt prevenite prin vaccin, iar in restul cazurilor, tratamentul medicamentos ajuta la reducerea simptomelor si la prevenirea aparitiei complicatiilor.
PSA (antigenul specific prostatic) este o proteina produsa de celulele prostatei si poate fi un indicator al cancerului de prostata. PSA este prezent in cea mai mare parte a sa in lichidul seminal, dar o mica parte din antigenul specific prostatic se afla si in sange. Testul PSA masoara nivelul in sange al acestui antigen. Cand exista unele boli, cum este prostata marita sau inflamata, in circuitul sangvin ajunge mai mult PSA. Nivelul PSA se masoara si pentru a monitoriza raspunsul la tratament al persoanelor care au fost diagnosticate cu cancer de prostata.
Cand si de ce este indicat efectuarea testului PSA
Medicii pot sa indice efectuarea de controale preventive la barbatii care se afla in categoria de risc (tatal sau frati care au avut cancer de prostata) incepand de la varsta de 40-45 de ani, iar la barbatii care nu au risc crescut incepand de la 50 de ani. Decizia de a efectua testul ca modalitate de depistare precoce a cancerului de prostata trebuie sa o ia fiecare pacient discutand in prealabil cu medicul despre beneficiile si riscurile analizei.
Testul PSA este indicat si barbatilor care au simptome sugestive pentru prezenta bolilor prostatei. Printre acestea, se numara dificultatea de a elimina urina sau mictiunea greoaie, debitul urinar slab si urinarile frecvente mai ales noaptea.
Analiza PSA este recomandata si pentru monitorizarea pacientilor cu istoric de cancer de prostata, pentru a se urmari daca boala a recidivat.
Cum se face testul PSA
Testul PSA este o analiza de sange; se recolteaza o proba din sangele venos. Rezultatele sunt prezentate ca nanograme ale PSA per mililitru (ng/ml) de sange.
Pregatirea pacientului pentru efectuarea testului PSA
Se recomanda evitarea ejacularii cu 48 de ore inainte de testare, deoarece aceasta este asociata cu cresterea nivelului PSA. De asemenea, testarea trebuie sa se faca inainte de efectuarea unui tuseu rectal, deoarece presiunea care este exercitata asupra glandei prostatice in timpul tuseului rectal poate sa duca la cresterea nivelului antigenului prostatic in sange. De asemenea, examinarea trebuie sa se efectueze inainte de efectuarea unei biopsii de prostata, sau dupa ce au trecut cel putin 6 saptamani de la efectuarea biopsiei.
Care sunt valorile normale
Valorile normale ale PSA variaza cu varsta persoanei. In general pentru barbatii cu varsta intre 50-60 de ani se considera drept normale valorile mai mici de 3,1,ng/ml.Totusi, valorile trebuie interpretate de catre medic, cu precautie, deoarece pot varia la aceeasi persoana in timp.
Interpretare rezultatului testului PSA
Cand creste nivelul?
Un nivel crescut al PSA in sange este asociat cu prezenta unor boli sau conditii medicale benigne sau maligne, precum cancerul de prostata. Printre cauzele benigne se numara hiperplazia benigna de prostata (hipertrofia benigna de prostata sau adenom de prostata), prostatita si infectiile de tract urinar. Un nivel crescut al PSA poate sa fie asociat cu ejacularea sau cu diverse explorari medicale (tuseu rectal, cistoscopie, biopsie de prostata). Unii medici recomanda repetarea testului PSA pentru a vedea daca un nivel crescut al acestei analize este sau nu asociat cu cauzele necanceroase, deoarece nivelul PSA poate sa varieze destul de mult in functie de marimea prostatei, de efectuarea unor explorari anterioare ale prostatei, de varsta, prezenta altor boli, istoricul medical al pacientului sau de administrarea anumitor medicamente.
Un nivel PSA ridicat dupa tratamentul cancerului de prostata poate arata recidiva bolii.
Nivelul PSA poate sa se mentina ridicat la cateva luni dupa o infectie de tract urinar si la 48 de ore dupa efectuarea exercitiilor fizice intense.
Cand scade nivelul?
Medicamentele recomandate frecvent in hiperplazia benigna de prostata pot sa scada nivelul PSA cu 50% dupa 6 – 12 luni de la administrarea lor. Un alt medicament care poate sa scada nivelul PSA este ketoconazolul, un antifungic. Acelasi efect il poate avea si consumul de plante care contin fitoestrogeni (soia), compusi care mimeaza actiunea estrogenului.
Sumarul de urina este una din analizele pe care ar trebui sa le facem periodic, chiar daca nu avem probleme de sanatate. Este o analiza simpla care ne poate ajuta sa descoperim din timp boli grave precum afectiunile renale, hepatice si diabetul.
Analiza urinei este un test cu rezultate relativ rapide si care se obtin usor, insa cu o incarcatura informationala deosebita pentru medicul curant. Poate fi recomandata la internarea in spital, ca analiza de rutina, ca parte a unei evaluari de sarcina sau parte a setului de analize necesare inainte de realizarea unei interventii chirurgicale. De asemenea, examenul de urina este efectuat atunci cand o persoana prezinta simptome ale unei afectiuni renale sau probleme la nivelul tractului urinar.
Examenul de urina este recomandat cand o persoana prezinta:
Dureri abdominale
Dureri de spate
Dureri la urinare sau urinari frecvente
Sange in urina
Daca ati fost diagnosticat deja ca suferind de o afectiune renala, aceasta analiza poate fi recomandata la intervale regulate de timp ca o metoda de monitorizare a functiei organelor, starii de sanatate si a raspunsului la tratament.
Cum functioneaza
Exista trei modalitati diferite de a analiza urina, iar un sumar de urina poate cuprinde toate aceste trei etape si anume: un examen vizual, unul microscopic si un test dipstick.
Examenul vizual
– este evaluata culoarea, claritatea, nebulozitatea si concentratia urinei. Urina este de obicei clara. Nebulozitatea sau mirosul neobisnuit pot indica o problema. Prezenta sangelui in urina ii confera un aspect rosu sau maro. Un aspect tulbure poate indica o infectie.
Examenul microscopic
– elementele si formatiunile solide din urina cum sunt celulele rosii, celulele albe, bacteriile sau cristalele se pot observa numai la microscop. Cand aceste elemente sunt putine, nu au importanta pentru sanatate, dar cand depasesc o anumita cantitate, pot indica anumite afectiuni sau infectii.
Testul dipstick
– pentru a face acest test, se foloseste un betisor subtire din plastic tratat cu substante chimice. Acesta este cufundat in urina, iar substantele chimice de pe betisor reactioneaza si isi schimba culoarea daca anumite substante sunt prezente sau daca nivelurile lor sunt peste limitele normale.
Testul dipstick verifica urmatoarele:
Aciditatea (sau pH-ul) – un nivel ridicat al acidului din urina poate indica pietre la rinichi, o infectie a tractului urinar sau o alta afectiune.
Proteinele – daca sunt in cantitati mai mari pot indica o afectiune renala
Glucoza – un continut ridicat de zahar (glucoza) in urina poate fi un marker pentru diabet zaharat
Celulele albe – prezenta lor in urina sunt un semn de infectie
Bilirubina – in mod normal, bilirubina este transportata in sange si eliminata de ficat. Prezenta bilirubinei in urina poate indica o afectiune a ficatului.
Sangele – poate fi un semn de infectii sau anumite boli. Prezenta sangelui in urina necesita teste suplimentare.
Cum ne pregatim pentru analiza de urina
Pentru a ne asigura ca testul ofera rezultate concludente, pacientul trebuie sa aduca la cunostinta medicului daca ia medicamente si ce fel de tratamente urmeaza, intrucat acestea pot influenta parametrii unei analize corecte a urinii. Pacientul nu trebuie sa consume alimente care pot colora urina, cum ar fi, de exemplu, sfecla rosie. Se va evita recoltarea urinei la femei in timpul menstruatiei.
Recoltarea urinei pentru test poate fi facuta fie acasa, fie la cabinetul medical, dimineata, dupa efectuarea unei toalete riguroase. Urina este recoltata in recipiente speciale pentru a fi evitate eventualele erori.
Iata pasii care trebuie urmati pentru a fi siguri ca rezultatele vor fi concludente:
Pacientul trebuie sa se spele pe maini si sa spele zona genitala.
Pacientul va incepe sa urineze in toaleta.
Dupa ce urina a curs timp de cateva secunde, recipientul colector se aseaza sub fluxul urinar si se colecteaza aproximativ 60 ml de urina din ”jetul mijlociu”.
La sfarsit recipientul este transportat la laborator.
Colectarea unei probe de urina de la un copil mic, un sugar sau de la pacientii care nu pot preleva proba singuri poate implica folosirea unui cateter inserat prin uretra in vezica urinara.
Ce ne indica rezultatele
Un test obisnuit de urina poate depista cauzele unor simptome. Investigatia poate oferi informatii despre starea de sanatate sau eventualele probleme ale pacientului precum si necesitatea de a face si eventuale alte analize mai amanuntite.
0319108 
