Testul de bilirubina masoara cantitatea de bilirubina din sange. In general, testul pentru stabilirea nivelului de bilirubina din sange este efectuat pentru a se monitoriza activitatea ficatului sau pentru depistarea unor boli precum icter, anemie si boli hepatice.
Bilirubina este o substanta de culoare galben-maronie, produsa de catre bila. Bilirubina este formata prin distrugerea celulelor rosii (hematiile) imbatranite la nivelul ficatului, fiind eliminata din organism prin defecatie.
Daca nivelul bilirubinei este mai mare decat normal, este un semn fie ca celulele rosii ale sangelui se descompun intr-un ritm neobisnuit, fie ca ficatul nu o poate metaboliza sau nu se poate elimina in mod corespunzator in intestin.
De ce se face acest test
La copii si adulti, testul de bilirubina se face pentru a evalua functiile ficatului si a monitoriza afectiuni ale ficatului precum ciroza, hepatita si calculi biliari. De asemenea, se foloseste in diagnosticarea cauzelor ce duc la o distrugere masiva a hematiilor (celulele rosii), cum ar fi in cazul anemiei hemolitice. Aceasta este o afectiune care presupune distrugerea celulelelor rosii din sange mai rapid decat sunt produse de organism.
Nivelul ridicat de bilirubina poate provoca o ingalbenire a pielii si a ochilor, afectiune cunoscuta sub numele de icter. Excesul de bilirubina este frecvent la nou-nascuti. Icterul neonatal necesita tratament cum ar fi fototerapia, care trateaza icterul cu ajutorul unei lumini speciale. In cazuri rare poate fi nevoie si de o transfuzie sangvina.
Cum se face testul
Proba pentru testul de determinare a nivelului bilirubinei este asemanatoare oricarei alte analize de sange. Asistenta medicala va lega un garou in jurul bratului, pentru evidentierea venei din care se va lua proba de sange. Zona in care va fi introdus acul va fi stearsa in prealabil cu alcool sanitar pentru a evita riscul unei infectii. Dupa ce acul a fost corect introdus in vena, se ataseaza de acesta un recipient si sangele va fi colectat in acest tub. Dupa ce se va colecta destul sange pentru analiza, asistenta va dezlega garoul si va pansa zona. La nou-nascuti, sangele este de obicei prelevat de la nivelul calcaiului.
Este necesar sa informati medicul inainte de test despre cat de activ ati fost, despre ce alimente ati consumat si ce medicamente ati luat. Dieta, medicamentele si exercitiile fizice pot influenta rezultatele. Dupa test, va veti putea relua activitatile normale imediat.
Scopul testului de bilirubina
Acest test poate fi recomandat de medic daca dati semne de icter (ingalbenirea pielii si a albului ochilor), aveti anemie sau un nivel scazut de celule rosii, aveti reactie toxica la medicamente, in cazul pacientilor aloolici, celor care au fost expusi virusilor hepatici, au urina inchisa, au greata si varsaturi, au dureri abdominale sau umflaturi abdominale, scaun de culoarea argilei, celor care dau semne de oboseala nejustificat.
Interpretarea rezultatelor
Testul de bilirubina masoara bilirubina totala. Aceasta exista in sange sub doua forme:
bilirubina indirecta (sau neconjugata) si
bilirubina directa (sau conjugata).
Bilirubina indirecta (sau neconjugata): rezulta din distrugerea excesiva a hematiilor (celulelor rosii in sange). Ea traverseaza fluxul sangvin pana la ficat.
Bilirubina directa (conjugata) rezulta din bilirubina indirecta datorita transformarii ce are loc la nivelul ficatului. Ea trece prin intestine si este eliminata prin scaun.
Bilirubina totala masoara toata bilirubina din sange (directa si indirecta). In timp ce bilirubina totala si bilirubina directa sunt masurate direct din sange, bilirubina indirecta este derivata din masuratorile celorlalte doua.
Pentru adultii cu varsta de peste 18 ani, bilirubina totala normala poate fi de pana la 1,2 miligrame pe decilitru (mg / dL) de sange. Pentru cei sub 18 ani, nivelul normal va fi de 1 mg/dL. Rezultatele normale pentru bilirubina directa (conjugata) trebuie sa fie mai mici de 0,3 mg / dL.
Barbatii au tendinta de a avea niveluri de bilirubina putin mai ridicate decat femeile. Afro-americanii tind sa aiba niveluri mai mici de bilirubina decat cei din alte rase.
Bilirubina totala ridicata, care este in cea mai mare parte bilirubina indirecta (neconjugata) poate fi cauzata de:
Anemie
Ciroza
O reactie la transfuzia de sange
Sindromul Gilbert – o afectiune ereditara comuna,in care exista o deficienta a unei enzime care ajuta la descompunerea bilirubinei.
Hepatita virala
O reactie la medicamente
Boala hepatica cauzata de alcool
Calculi biliari
Exercitiile fizice sustinute pot creste nivelul de bilirubina, in vreme ce cofeina, penicilina, barbituricele si medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) numite salicilate reduc nivelul de bilirubina.
In cazul in care aveti un nivel al bilirubinei mai scazut decat cel normal nu trebuie sa va ingrijorati: acesta nu reprezinta o problema.
La nou-nascuti, nivelurile ridicate de bilirubina care nu se ajusteaza in maxim 2 saptamani pot fi un semn al:
incompatibilitatii tipului de sange intre mama si copil,
Hemoleucograma completa este un test de sange indicat pentru evaluarea starii generale de sanatate si pentru detectarea unor boli, printre care anemia, infectiile si leucemia.
Hemoleucograma completa ofera informatii despre tipul si numarul celulelor din sange: globule rosii, globule albe si trombocite.
Sangele nostru este format din diferite tipuri de celule vii care asigura hranirea tesuturilor, asigura oxigenul, vitaminele, anticorpii necesari vietii. Sunt trei tipuri de celule care circula in plasma: globulele rosii (hematiile sau eritrocitele), globulele albe (leucocitele) si trombocitele (plachetele sangvine), fiecare dintre acestea avand roluri bine stabilite. Globulele rosii contin hemoglobina, o proteina care asigura transportul oxigenului catre toate tesuturile organismului. Globulele albe intervin in apararea organismului fata de bacterii, virusuri si ciuperci si ajuta sistemul imunitar. Trombocitele au rol in coagularea sangelui, intervenind atunci cand se produce o sangerare datorata unui traumatism al vaselor de sange.
Principalele componente ale sangelui care sunt masurate in cadrul acestei analize:
Numarul de globulele rosii (eritrocite, RBC)
Numarul de globule albe (leucocite, WBC). Exista 5 tipuri de globule albe: neutrofilele, eozinofilele, limfocitele, monocitele si bazofilele – fiecare dintre aceste avand o functie in protejarea fata de infectii.
Formula leucocitara, care masoara in ce proportie sunt prezente diferitele tipuri de globule albe.
Cantitatea de hemoglobina (HGB), proteina care transporta oxigenul in sange
Hematocritul (HCT), care masoara procentul de globule rosii din sange
Indicii eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina eritrocitara medie (HEM), concentratia medie de hemoglobina (CHEM) si largimea distributiei eritrocitare (RDW);
Trombocitele sau plachetele sangvine, esentiale in procesul de coagulare a sangelui; numar de trombocite si indici trombocitari: volumul trombocitar mediu (VTM) si largimea distributiei trombocitare (PDW);
Cresterile sau scaderile anormale ale valorilor acestora arata ca exista conditii medicale care necesita analize suplimentare.
Poliana va propune – ca prim pas in prevenirea unei afectiuni – efectuarea periodica a unui set de 10 analize medicale, Pachetul Screening Anual Adulti, care ofera informatii despre starea generala de sanatate a organelor interne si poate semnala aparitia anumitor afectiuni.
Hemoleucograma completa este recomandata din mai multe motive:
Evaluarea starii generale de sanatate. Medicul iti poate recomanda hemoleucograma completa pentru a monitoriza starea generala a sanatatii sau pentru a depista boli precum anemia sau leucemia.
Diagnosticarea unei conditii medicale. Medicul iti poate indica hemoleucograma completa daca ai slabiciune, oboseala, febra, inflamatie, vanatai sau sangerare. Hemoleucograma completa ajuta la depistarea cauzelor acestor semne sau simptome. Daca medicul suspecteaza ca ai putea avea o infectie, acest test ajuta la confirmarea diagnosticului.
Monitorizarea unei conditii medicale. Daca ai fost diagnosticat cu o boala de sange, medicul iti poate recomanda hemoleucograma completa.
Monitorizarea unui tratament medical. O hemoleucograma completa poate fi indicata pentru monitorizarea sanatatii daca iei medicamente care pot afecta componentele sangelui.
Cum se face
Hemoleucograma completa este o analiza de sange – presupune recoltarea de sange venos (din brat). Recoltarea se face in eprubeta cu substanta anticoagulanta.
Cum te pregatesti
Se recomanda ca hemoleucograma completa sa se faca pe nemancate (à jeun). Daca se face postprandial trebuie evitate mesele bogate in grasimi, pentru ca interfereaza cu anumiti parametri. Nu este nevoie de o pregatire speciala.
Valorile normale
Valorile normale pot sa difere in functie de varsta si in functie de sex.
Componentii sangelui
Valori normale
Eritrocite (RBC)
Barbati: 4,3 – 6,1 milioane celule/microlitru Femei: 4,0 – 5,4 milioane celule/microlitru
Hemoglobina (HGB)
Barbati: 13,8 – 17,5 g/dl Femei: 12,3 – 15,3 g/dl
Hematocrit (HCT)
Barbati: 40,7 – 50,3% Femei: 36,1 – 44,3%
Numarul globule albe (WBC)
3.500 – 10.500 celule/mcL
Numar trombocite
150.000 – 450.000/mcL
Interpretarea unei hemoleucograme
Cand creste nivelul
Numarul globule albe (WBC) crescut peste limite poate arata prezenta unei infectii bacteriene sau virale, o inflamatie, leucemie, neoplasme mieloproliferative, alergii, astm, distrugerea unui tesut (trauma, infarct), exercitiu fizic intens sau stres intens.
Un nivel prea mare al eritrocitelor (RBC) poate sa arate o concentratie scazuta de oxigen, care este asociata cu bolile cardiace, insuficienta cardiaca, altitudini mari, BPOC (boala pulmonara obstructiva cronica), fibroza pulmonara, alte boli de plamani, sindromul de apnee de somn, fumatul. Un RBC crescut poate arata si deshidratarea organismului.
Un nivel prea mare al hemoglobinei apare in eritrocitoza.
Valorile hematocritului (HCT) crescute peste limita normala arata deshidratarea, prezenta bolilor de inima sau pulmonare si afectiuni precum policitemia vera.
Un nivel prea mare al trombocitelor este intalnit dupa sangerari, in inflamatie, infectii, interventii chirurgicale in boli osoase.
Cand scade nivelul
Eritrocitele (RBC) scazute pot arata prezenta anemiei, a bolilor osoase, a bolilor cronice inflamatorii sau a bolii cronice de rinichi.
Un nivel prea mic al hemoglobinei (HGB) este intalnit in anemie, ciroza, hipotiroidism, leucemie, intoxicatie cu plumb, limfom. Alte cauze: sangerarile (ciclu menstrual abundent, sangerare la nivelul sistemului digestiv – ulcer, cancer, hemoroizi).
Hematocritul (HCT) scazut este asociat cu anemia, cu unele tipuri de cancer, cu chimioterapia, cu insuficienta renala.
Numarul scazut de globule albe (WBC) poate fi intalnit in infectii virale care afecteaza activitatea maduvei osoase, unele boli congenitale, unele cancere care afecteaza maduva, boli autoimune, infectii (HIV), adminstrare de medicamente (antibiotice), sarcoidoza, anemia aplastica, chimioterapia, leucemie, malnutritie, radioterapie, tuberculoza.
Numarul scazut de trombocite (trombocitopenia) este asociat cu tulburari de sange, cu boli ale maduvei osoase, cu bolile autoimune, hepatice, splina marita.
In cat timp se da rezultatul
In functie de laborator, rezultatele sunt gata in cateva zile lucratoare.
Descoperita relativ recent de catre cercetatorii din domeniul medical, Helicobacter pylori, o bacterie gram-negativa, s-a dovedit a fi deosebit de raspandita in randul populatiei, avand efecte nocive asupra sistemului digestiv superior. In cele ce urmeaza, vei afla cum apare infectia cu Helicobacter pylori, care sunt afectiunile pe care aceasta le poate provoca si care sunt cele mai eficiente metode de diagnostic si tratament.
Ce este Helicobacter pylori
Care sunt cauzele infectiei cu Helicobacter pylori
Persoane predispuse la infectia cu Helicobacter pylori
Helicobacter pylori – principalele simptome
Complicatii cauzate de infectia cu Helicobacter pylori
Cum putem diagnostica infectia cu Helicobacter pylori
Helicobacter pylori – tratament
Cum prevenim infectia cu Helicobacter pylori
Ce este Helicobacter pylori
Helicobacter pylori este o bacterie localizata la nivelul mucoasei stomacului si al duodenului. Dupa o evolutie cronica de mai multi ani, poate cauza ulceratii ale mucoasei gastrice sau ale celei duodenale. In unele cazuri, infectia cu Helicobacter pylori poate conduce chiar la cancer de stomac.
Infectia cu Helicobacter pylori este una dintre cele mai raspandite afectiuni (aproape doua treimi din populatia lumii este afectata). Ea este, de cele mai multe ori, asimptomatica si nu provoaca ulcere. Odata fixata in stomac, ea continua sa se raspandeasca pe toata durata vietii, uneori fara sa fie observata si fara sa determine consecinte negative asupra sanatatii persoanei infectate. Totusi, pe masura ce din ce in ce mai multa lume primeste acces la apa curata si salubrizare, riscul de contaminare cu bacteria scade si el.
Care sunt cauzele infectiei cu Helicobacter pylori
Multa vreme, medicii au crezut ca principalii vinovati pentru aparitia ulcerului sunt alimentele condimentate, fumatul, stresul cotidian, consumul de alcool sau alte obiceiuri nesanatoase. In 1982, oamenii de stiinta au descoperit Helicobacter pylori si au constatat ca germenii sunt cauza celor mai multe tipuri de ulcer.
Infectia cu bacteria Helicobacter pylori se transmite pe cale orala, prin intermediul hranei contaminate, apei si al salivei. Helicobacter pylori este mai frecvent intalnita in tarile sau comunitatile care nu dispun de surse de apa potabila corespunzator tratate sau de sisteme bune de canalizare. Infectia este dobandita, cel mai frecvent, in copilarie.
Persoane predispuse la infectia cu Helicobacter pylori
Intrucat este un agent patogen care se transmite pe calea aerului, prin saliva si prin fecale, contractarea bacteriei Helicobacter pylori poate avea loc in numeroase conditii. Cu toate acestea, categoriile de pacienti care sunt cele mai expuse in fata unei infectii cu Helicobacter pylori sunt:
persoanele care traiesc in conditii de viata insalubre, fara acces sau cu acces limitat la apa curenta, canalizare si produse de igiena;
cei care provin din familii numeroase, care locuiesc in aceeasi casa;
pacientii cu o imunitate scazuta;
Helicobacter pylori – principalele simptome
Principalul rol al mucoasei gastrice este acela de a proteja stomacul de acidul produs in timpul digestiei. Dupa ce Helicobacter pylori patrunde in organism, ataca mucoasa stomacului. Odata ce bacteria a afectat stratul de mucus protector, acidul trece prin mucoasa, ducand, astfel, la ulcer. Din aceasta cauza pot aparea hemoragii digestive sau dureri, iar tractul digestiv nu isi mai indeplineste functiile in mod corespunzator. Durerea nu este una constanta, ea poate aparea sau disparea, fiind accentuata in momentele in care stomacul este gol, cum ar fi intre mese sau in timpul somnului. Durerea poate dura cateva minute sau chiar ore. Simptomele pot fi ameliorate rapid dupa consumul de lactate, alimente, sau dupa administrarea de medicatie antiacida.
Alte simptome ale ulcerului includ:
balonarea;
flatulenta;
lipsa poftei de mancare;
greata insotita de stari de voma;
scaderea nejustificata in greutate.
Complicatii cauzate de infectia cu Helicobacter pylori
Ulcerul format in urma infectiei cu Helicobacter pylori poate provoca sangerari ale mucoasei gastrice si intestinale. Daca prezinti urmatoarele simptome, consulta de urgenta medicul:
scaun cu urme de sange, de culoare rosu inchis sau negru;
probleme de respiratie;
ameteli sau stari de lesin;
oboseala nejustificata;
voma cu sange;
dureri abdominale intense.
Chiar daca nu este considerata o cauza principala, Helicobacter pylori poate cauza cancer gastric, simptomele acestuia fiind urmatoarele:
senzatie de satietate dupa consumul unei cantitati mici de alimente;
scaderea nejustificata in greutate.
Cum putem diagnostica infectia cu Helicobacter pylori
Daca prezinti sau ai avut in trecut simptome specifice infectiei cu Helicobacter pylori, este indicat sa faci un test pentru depistarea acestei bacterii. Unele medicamentele, cum ar fi antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), pot afecta mucoasa gastrica. De aceea, este important sa afli care este cauza simptomelor prezentate, pentru a putea beneficia de un tratament corespunzator.
Examinare fizica
Pentru inceput, specialistul va analiza istoricul tau medical, simptomele pe care le prezinti si tratamentele pe care le urmezi. Urmeaza o examinare fizica generala, care include verificarea abdomenului prin palpare, pentru a verifica daca exista umflaturi, sensibilitate sau durere. De asemenea, medicul iti va recomanda efectuarea unui set de analize de laborator, precum si a unei serii de investigatii suplimentare.
Analize de sange
Testul pentru anticorpi anti-Helicobacter pylori IgG are ca obiectiv identificarea unei infectii cronice cu Helicobacter pylori, fara a determina, insa, daca respectiva infectie este sau nu activa. Acest tip de investigatie este recomandat, de regula, atunci cand in familia pacientului exista cazuri de infectie cu Helicobacter pylori, iar acesta nu manifesta simptome.
Test respirator
Testul respirator cu uree pentru depistarea infectiei cu Helicobacter pylori este efectuat relativ rar, pe fondul costului ridicat. Procedura este una simpla: pacientul ingereaza o solutie pe baza de uree, urmand ca apoi sa sufle intr-un dispozitiv care poate detecta prezenta bacteriei Helicobacter pylori in aerul expirat.
Probe de scaun
Testul antigen Helicobacter pylori din materii fecale este efectuat in vederea diagnosticarii unei infectii active. De asemenea, este util pentru monitorizarea starii pacientului, ulterior administrarii tratamentului specific infectiei cu Helicobacter pylori.
Pentru ca analiza sa fie una elocventa, este important sa se efectueze dupa minimum patru saptamani de la finalizarea tratamentului, astfel incat sa nu mai existe in organism antibiotice sau medicamente antisecretoare, ce pot influenta rezultatul testului antigen. Daca bacteria este identificata in urma acestei analize, este necesara efectuarea unei antibiograme, pentru a determina cu exactitate care sunt antibioticele la care acest agent patogen este sensibil.
Endoscopie
Endoscopia digestiva superioara presupune introducerea unui tub flexibil dotat cu o camera de luat vederi de-a lungul esofagului pana in stomac si duoden. Cu ajutorul acestui instrument, medicul preleveaza mostre de tesut care vor fi examinate pentru a depista prezenta bacteriilor.
Computer tomograf (CT)
Computerul tomograf (CT) este o investigatie imagistica prin intermediul careia se pot obtine fotografii detaliate ale interiorului corpului. Medicul specialist apeleaza la aceasta investigatie pentru a putea vizualiza in amanunt eventualele leziuni provocate de catre infectia cu Helicobacter pylori la nivelul mucoasei gastrice si al celei duodenale.
Daca primesti diagnosticul de infectie cu Helicobacter Pylori, medicul poate considera necesara efectuarea unor teste suplimentare, care vizeaza cancerul de stomac. Acestea includ:
teste de sange pentru a verifica anemia, cand organismul nu are suficiente globule rosii. Acest lucru se poate intampla daca ai o tumoare care sangereaza;
biopsia – medicul preleveaza o bucata mica de tesut din stomac pentru a cauta modificari specifice cancerului. Biopsia se poate face simultan cu endoscopia;
imagistica prin rezonanta magnetica (RMN).
Helicobacter pylori – tratament
In prezent, metodele de tratament disponibile pentru pacientii cu Helicobacter pylori sunt suficient de avansate, incat sa ofere un prognostic favorabil, atata vreme cat sunt administrate in mod corespunzator.
Durata tratamentului poate varia intre una si trei saptamani, iar medicamentele recomandate depind intr-o mare masura de stadiul afectiunii, de simptomele manifestate, dar si de rezultatele analizelor.
Cand este necesar tratamentul infectiei cu Helicobacter pylori
Multi dintre pacientii cu Helicobacter pylori pot trai ani la rand fara sa stie ca au aceasta infectie, intrucat sunt asimptomatici. Cu toate acestea, exista situatii cand infectia devine activa si ajunge sa provoace neplaceri.
Daca experimentezi in mod frecvent simptome specifice infectiei cu Helicobacter pylori (dureri abdominale, arsuri gastrice, stari de greata sau voma etc.), este indicat sa te adresezi cat mai curand medicului gastroenterolog, pentru a identifica exact cauzele care au condus la aparitia respectivelor manifestari, urmand ca specialistul sa-ti recomande o schema de tratament adecvata.
Helicobacter pylori tratament medicamentos si combinatii de medicamente
Daca prezinti ulceratii cauzate de Helicobacter pylori, vei avea nevoie de tratament pentru a distruge germenii, pentru a sprijini vindecarea mucoasei gastrice si pentru a preveni reaparitia ulceratiilor. Tratamentul dureaza, de obicei, 1-2 saptamani si include medicamente precum:
Antibiotice sau medicamente antimicrobiene pentru a distruge bacteriile din organism, cum ar fi amoxicilina, claritromicina, metronidazol, tetraciclina sau tinidazol. Cel mai frecvent, tratamentul cu antibiotice pentru Helicobacter pylori presupune administrarea unei combinatii de cel putin doua antibiotice care sa distruga bacteria, pentru a eradica infectia;
Medicamente antiacide, pe baza de saruri minerale (carbonat de sodiu, carbonat acid de sodiu, carbonat de calciu, alginat de sodiu etc.), care reduc cantitatea de acid clorhidric din stomac;
Saruri de bismut, cu rol absorbant, care pot ajuta la tratarea infectiei cu Helicobacter pylori, daca sunt administrate in combinatie cu antibioticele;
Inhibitorii pompei de protoni (omeprazol, esomeprazol, pantoprazol etc.), responsabili de reglarea secretiei de acid gastric si mentinerea concentratiei acestuia in limite optime;
Medicamente antihistaminice H2 (antagonisti ai receptorilor H2), care blocheaza actiunea histaminei asupra receptorilor de tip H2 prezenti la nivelul mucoasei gastrice. Astfel, administrarea medicamentelor din aceasta clasa inhiba secretia excesiva de acid clorhidric in stomac.
Tratamentul poate insemna administrarea mai multor pastile pe zi, timp de cateva saptamani. Este foarte important sa urmezi intocmai schema de tratament prescrisa de medic deoarece, daca nu administrezi antibioticele in mod corect, bacteriile din organism pot deveni rezistente la antibiotic, ceea ce face ca infectiile sa fie mai greu de tratat.
Tratamentul infectiei cu Helicobacter pylori este urmat, la majoritatea pacientilor, de o testare a eficientei eradicarii, fie prin test respirator, fie prin testarea materiilor fecale efectuata la 3-4 saptamani de la terminarea tratamentului.
Factori care pot incetini evolutia infectiei cu Helicobacter pylori
Odata diagnosticata infectia cu Helicobacter pylori, este necesar sa acorzi o atentie deosebita atat tratamentului recomandat de catre medicul gastroenterolog, cat si stilului de viata. In orice problema de sanatate, un stil de viata echilibrat joaca un rol esential in procesul de vindecare, conditie valabila si in privinta afectiunilor provocate de catre Helicobacter pylori.
Asadar, pentru a incetini evolutia infectiei cu aceasta bacterie, este bine sa iei in considerare urmatoarele aspecte:
regimul alimentar – o dieta care contine un aport echilibrat de nutrienti va sprijini imunitatea organismului si il va ajuta sa lupte impotriva infectiei cu Helicobacter pylori. De asemenea, este deosebit de util sa consumi rar sau cu moderatie anumite alimente si bauturi care pot irita mucoasa stomacului (alimente prajite sau picante, bauturi dulci sau acidulate etc.);
renuntarea la obiceiurile vicioase – fumatul si consumul de alcool pot deveni o reala piedica in calea vindecarii unei infectii, asa cum este cea provocata de Helicobacter pylori. Renuntarea sau diminuarea unor astfel de vicii se poate dovedi a fi utila pentru persoanele care se confrunta cu aceasta problema de sanatate;
protejarea mucoasei gastrice – fie ca apelezi la medicamente, la suplimente alimentare sau la ceaiuri pentru a obtine acest efect, protejarea mucoasei gastrice este un ajutor de nadejde pentru o recuperare mai rapida si pentru a preveni agravarea infectiei cu Helicobacter pylori. Este important, insa, sa te consulti cu medicul specialist inainte de a incepe orice fel de tratament.
Cum prevenim infectia cu Helicobacter pylori
Pentru prevenirea infectarii cu Helicobacter Pylori, este recomandat sa se adopte masurile generale aplicate in cazul infectiilor digestive:
spala-te des pe maini cu apa si cu sapun;
bea apa numai din surse sigure;
mentine o buna igiena in bucatarie;
prepara hrana in conditii sigure, conform indicatiilor;
evita sa consumi alimente servite de persoane care nu au o igiena corespunzatoare a mainilor.
Desi stresul, alimentele condimentate, alcoolul si fumatul nu provoaca ulcere, ele pot ingreuna o vindecare rapida sau pot intensifica durerea. Consulta specialistul pentru a afla modalitati de a gestiona stresul, de a-ti imbunatati dieta si, daca esti fumator, modalitati de a renunta la fumat.
Testul Babes – Papanicolau (PAP) se face cu scopul identificării modificărilor celulare anormale de la nivelul colului uterin. În timpul acestuia se va recolta un eșantion mic de celule de pe suprafața colului uterin. Proba este apoi transferată pe o lamelă sau amestecată cu o substanță lichidă (citologie pe bază de lichid) și trimisă la laborator pentru a fi analizată la microscop. Celulele sunt examinate pentru a fi identificate schimbările anormale la nivelul celulelor care pot indica displazie cervicală sau cancer de col uterin.
Recomandarea efectuării testului Papanicolau se bazează pe vârsta pacientei şi pe prezenţa sau absenţa factorilor care cresc riscul apariţiei afecţiunilor ginecologice. Consultaţi-vă medicul pentru a afla cât de des este necesar să efectuaţi acest test.
De cele mai multe ori, modificările anormale ale celulelor de pe colul uterin sunt cauzate de anumite tipuri de papilomavirus uman sau HPV. În cele mai multe cazuri, HPV este cauza principală de cancer de col uterin. La femeile cu vârstă de peste 30 de ani, testul HPV poate fi facut în același timp ca testul Papanicolau. În cazul în care pacienta are până în 26 de ani, este recomandată administrarea vaccinului HPV pentru a preveni infecţia cu HPV care poate provoca, de cele mai multe ori, cancer de col uterin.
De ce este indicat sa faceti testul Babes – Papanicolau
Rolul testului Papanicolau este de a depista eventualele modificări anormale ale celulelor din colul uterin. Depistarea timpurie a acestor modificări și tratarea lor, dacă este necesar, reduc considerabil probabilitatea de a face cancer de col uterin.
Cum vă pregatiti pentru testul Babes – Papanicolau
Inainte de test:
Faceți-vă programare atunci când nu sunteți la menstruație deoarece sângele poate interfera cu rezultatul testului.
Evitați spălăturile vaginale, utilizarea tampoanelor interne, a ovulelor, spermicidelor etc. cu cel puțin 24 de ore înainte de efectuarea testului.
Evitați contactul sexual cu 24 – 48 ore înainte de efectuarea testului.
Este indicat să precizați medicului ginecolog și următoarele aspecte:
dacă sunteți însărcinată.
dacă aveți în zona genitală dureri, mâncărimi, roșeață, răni, umflături sau secreție vaginală vâscoasă sau urât mirositoare.
dacă luați pilule contraceptive.
dacă este primul test Papanicolau pe care îl faceți.
care a fost prima și ultima zi de menstruație și cât a durat ciclul menstrual.
dacă ați suferit intervenții chirurgicale sau alte proceduri cum ar fi radioterapia la nivelul vaginului, colului uterin, uterului sau vulvei.
dacă ați efectuat în trecut un test Papanicolau care a avut rezultate anormale
Pentru confortul dumneavoastră este indicat să urinați înainte de efectuarea testului.
Cum se face un test Babes – Papanicolau
Odată ajunsă în cabinetul ginecologic vi se va cere să vă dezbrăcați de la talie în jos și să vă întindeți pe spate pe masa ginecologică, cu picioarele ridicate și așezate pe niste suporturi speciale. Acest lucru permite medicului ginecolog să examineze zona genitală, vaginul și colul uterin.
Medicul folosește un instrument numit specul, care ține vaginul deschis, iar cu o spatulă sau o perie fină, recoltează celule din colul uterin. Proba este apoi transferată pe o lamelă sau amestecată cu o substanță lichidă și trimisă la laborator pentru a fi analizată la microscop.
Ce simtiti în timpul testului Babes – Papanicolau
Cu siguranță vă veți simți mai confortabil în timpul testului dacă sunteți relaxată. Evitați să vă țineți respirația sau să încordați mușchii pentru a nu vă spori disconfortul.
Este posibil să aveți o senzație de disconfort atunci când este introdus speculul, mai ales dacă vaginul este iritat, sensibil sau îngust. De asemenea, este posibil să simțiți o anumită presiune atunci când se recoltează proba.
Riscuri
Sunt foarte puține șanse să aveți probleme în urma efectuării testului Babes – Papanicolau. Foarte rar, poate apărea o mică sângerare, de aceea este indicat să folosiți un tampon zilnic după efectuarea testului.
Rezultate
Testul Babes – Papanicolau se face pentru a detecta apariția unor modificări anormale în celulele colului uterin. Rezultatele sunt de obicei disponibile în o săptămână sau două. Adresați-vă medicului pentru a ști cu exactitate în cât timp veți primi rezultatele.
Clasificare
Rezultat test Papanicolau normal – proba recoltată conține suficiente celule și nu au fost detectate celule anormale.
Rezultat test Papanicolau anormal – proba recoltată nu conține suficiente celule sau au fost detectate celule anormale.
Cateva elemente care pot afecta rezultatul testului Babes – Papanicolau:
sânge menstrual pe lamelă: acest lucru poate îngreuna examinarea celulelor cervicale.
existența unei infecții vaginale.
spălăturile vaginale sau folosirea de creme sau preparate pentru uz ginecologic cu 24 de ore înainte de efectuarea testului.
insuficiente celule recoltate.
Cateva sfaturi
Un rezultat normal al testului Babes – Papanicolau nu exclude complet prezența celulelor anormale (displazia cervicală) sau a cancerului de col uterin. Uneori, testul nu depistează celulele anormale chiar dacă acestea sunt prezente (rezultat fals negativ). Dacă totuși ați avut 3 rezultate normale consecutive, se reduce șansa de rezultate fals negative. Există și cazuri în care testul poate indica celule anormale atunci când acestea nu sunt prezente (rezultat fals-pozitiv). Consultați-vă medicul pentru interpretarea rezultatelor testului Papanicolau.
Pacientele cu rezultate ale testului Papanicolau anormale sau cele cu vârsta de peste 30 de ani pot fi testate pentru papilomavirus uman (HPV), o infecție cu transmitere sexuală, care provoacă veruci genitale. Unele tipuri de HPV pot provoca cancer de col uterin. Testul HPV poate sau nu poate fi efectuat în același timp cu testul Babes – Papanicolau. Rezultatele testului HPV poate ajuta medicul să decidă dacă se impun teste sau tratamente suplimentare.
În cazul examenului Papanicolau în mediu lichid, proba este introdusă într-un flacon care conține un mediu special și trimisă la laborator pentru procesare. În plus, testul Babes – Papanicolau în mediu lichid permite testarea concomitenta, din aceeași probă, a prezentei tipurilor HPV (virusul papilloma uman) cu grad ridicat de risc. Totuși, studiile arata ca testele Papanicolau în mediu lichid pot indica mai multe rezultate fals – pozitive față de testul convențional.
Nu este suficientă doar efectuarea unui test Babes – Papanicolau pentru diagnosticarea displaziei cervicale sau a cancerului de col uterin. De cele mai multe ori sunt necesare teste suplimentare, cum ar fi colposcopia sau biopsia cervicală.
Testul Babes – Papanicolau nu este folosit pentru a determina infecțiile cu transmitere sexuală sau alte tipuri de cancer, altele decât cel de col uterin. Dacă se suspectează infecții cu transmitere sexuală, sunt necesare alte teste de specialitate pentru a confirma un diagnostic și anume:
Teste pentru vaginita bacteriană
Teste pentru herpes genital
Teste de sifilis
Teste de Chlamydia
Teste de gonoree
auto-examinarea vaginală vă poate ajuta să vă cunoașteți mai bine corpul, să știți ce este normal pentru dumneavoastră și să descoperiți simptome precoce de infecții sau alte afecțiuni, dar aceasta nu poate să înlocuiască un examen pelvian regulat și testul Babes – Papanicolau făcut de un medic. Apelați așadar la un specialist ori de câte ori este nevoie!
Majoritatea femeilor au, cel puțin o dată în viață ciclu menstrual neregulat sau candidoză. De obicei, acestea se vindecă cu trecerea timpului sau cu tratamente simple.
Totuși unele simptome ale bolilor ginecologice sunt complicate. Dintre acestea amintim sângerările vaginale după contact sexual, umflăturile sau rănile neobișnuite.
Dar ce este normal și când este nevoie să apelăm la un medic?
Deseori, durerile pelvine, micile sângerări, mâncărimea sau alte simptome care se manifestă în zona genitală nu sunt atât de grave. Chiar și un proces normal, ca ovulația, poate provoca dureri. Atunci când se produce ovulația, unele femei simt o durere ascuțită sau crampe, într-o parte a abdomenului inferior. Durerea poate să se schimbe de pe o parte pe alta, de la o lună la alta. De fapt, durerea pelvină declanșată la mijlocul ciclului menstrual, care ține două trei zile și apoi dispare, nu este, în general, anormală.
De asemenea, scurgerile vaginale anormale ar putea fi semnul unei boli cu transmitere sexuală, deși, de cele mai multe ori, ele sunt cauzate de infecții care pot fi tratate ușor.
Cu toate acestea, unele simptome pot indica probleme medicale grave. Nu este nevoie să intrăm în panică, dar trebuie sa ne adresăm cât mai repede medicului.
Dintre aceste simptome amintim:
1.Durerile pelviene
Durerea specifică ovulației dispare după ovulație, dar dacă acestea persistă sau nu dispar cu ajutorul unui simplu tratament la domiciliu, trebuie contactat medicul. Atunci când o femeie are dureri cronice pelviene, ginecologul va face investigații pentru a verifica dacă este prezent vreun fibrom uterin benign sau endometrioză. De asemenea, medicul va cauta semne ale unei posibile boli inflamatorii pelviene: durere pelviană, secreții vaginale și febră.
În unele cazuri, durerile pelveine sau abdominale puternice se instalează brusc – în această situație trebuie să vă prezentați imediat la medic. Ruptura sau sângerarea unui chist ovarian poate declanșa acest tip de durere.
De obicei, dacă veți lua analgezice sau calmante, simptomele dispar. Dacă durerile pelviene se declanșează brusc și sunt mai severe, este posibil ca ovarul să fie răsucit, blocând alimentarea cu sânge. Unele femei prezintă greață sau vomită.
În plus, durerile abdominale și sângerările vaginale pot semnala o sarcină extrauterină în care un ovul fertilizat este implantat în afara uterului. În oricare dintre cele două situații mergeți de urgență la medic sau la camera de gardă. Din fericire, cele mai multe cauze de disconfort pelvian nu sunt legate de cancerul ovarian dar este indicat ca femeile să cunoscă numărul mare de simptome ale acestei boli. Dacă balonarea persistentă mai mult de două săptămâni, simțiți presiune pelviană și urinați frecvent acestea pot fi semne că trebuie să vă faceți un control ginecologic amănunțit pentru a preîntâmpina cancerul ovarian.
2. Sangerarile neregulate
Deși anticoncepționalele pot provoca sângerări reduse cantitativ care nu sunt grave, în caz ca acestea persistă, este indicat să consultați un specialist.
Totuși, dacă nu luați pilule contraceptive dar aveți sângerări neregulate care durează mai mult de o lună sau două, sunt necesare investigații amănunțite. Sângerările neregulate pot avea diverse cauze: menstruații care durează mai mult decât normal, sângerari în perioada de ovulație, două cicluri menstruale într-o lună, sângerare după contactul sexual, etc. Sângerările anormale pot proveni din diverse cauze care nu sunt grave, printre care și perimenopauza, fibroamele sau polipii uterini. Și bolile tiroidei pot afecta ciclul menstrual.
Mamele care alăptează și femeile aflate la menopauză pot sângera după contact sexual din cauza uscăciunii vaginale. Dacă sângerarea apare de fiecare dată dupa contactul sexual este un semn că cervixul ar putea fi iritat sau ca ar putea exista o infecție a colului uterin. Bolile cu transmitere sexuală cum ar fi gonoreea sau chlamydia provoacă leziuni cervicale care pot sângera în timpul contactului sexual.
Dacă o femeie se află la menopauză trebuie sa fie foarte precaută cu orice sângerare vaginală deoarece acestea pot indica un potențial semn de cancer uterin. Cancerul uterin, comparativ cu cel ovarian, este tratabil, mai ales dacă este descoperit într-un stadiu incipient, iar semnul timpuriu de avertizare este sângerarea post-menopauză. De asemenea orice sângerare vaginală înainte de pubertate sau în timpul sarcinii trebuie semnalată medicului specialist.
3. Scurgerile vaginale anormale
În cazul scurgerilor vaginale anormale, fiecare femeie ar trebui să decidă ce este anormal în cazul ei, întrucât fiecare femeie ar trebui să-și cunoască destul de bine organismul. Simptomele care indică prezența unei afecțiuni includ: miros puternic, secreție abundentă, mâncărime, arsură, iritație, culoare neobișnuită a secreției vaginale sau sânge. Cele mai multe cauze ale scurgerilor vaginale sunt minore. Acestea pot fi provocate de orice infecție cum ar fi candidoză, vaginită bacteriană sau trichomonas. Totuși, întrucât există și boli mai grave cu transmitere sexuală care pot provoca scurgeri anormale, ar trebui consultat medicul pentru a se exclude posibilitatea prezenței lor. Scurgerile vaginale persistente și foarte apoase sunt simptome clasice de cancer de trompă uterină – o formă destul de rară de cancer.
4. Mâncarimea
Femeile pot avea mâncărimi fără scurgeri vaginale, mai ales după ce utilizează săpunuri parfumate sau produse de igienă intimă parfumate. Chiar dacă mâncărimile în zona genitală nu sunt neapărat un simptom al unei afecțiuni grave, dacă totuși sunt persistente ar trebui consultat medicul ginecolog. Dacă sunt însoțite și de modificări ale pielii, pot deveni îngrijorătoare. De exemplu, o afecțiune a pielii, numită lichen sclerosis poate provoca mâncărime și pete mici, albe la nivelul vulvei. Petele se vor mări și se vor descuama.
De exemplu, lichenul sclerosis este o boală destul de rar întâlnită care afectează mai ales femeile în vârstă și care necesita tratament. Netratate, leziunile se pot cicatriza și ar putea crea dificultăți în timpul activității sexuale sau al urinării. Există, de asemenea, situații destul de rar întâlnite în care acestea pot favoriza apariția cancerului de piele. Oricum, în cazul oricărei leziuni care provoacă mâncărime localizată la nivelul vulvei sau vaginului poate fi necesară biopsia pentru a exclude cancerul.
5. Uscaciunea vaginala
Uscăciunea vaginală la mamele care alăptează sau femeile aflate la postmenopauză poate provoca sângerări după actul sexual. După ce procesul ovulației reîncepe la femeile care alăptează, uscăciunea se va ameliora. Atrofia vaginală este o situație delicată în cazul femeilor mai în vârstă, determinată de cantitățile mai scăzute de estrogen ce cauzează subțierea, atrofierea, uscarea și iritarea țesutului vaginal.
Femeile care suferă de uscăciune vaginală sunt mai predispuse la infecții, iar contactul sexual este dureros. Femeile nu ar trebui să se jeneze să menționeze uscăciunea vaginală atunci cand consultă medicul ginecolog. Această prolemă se poate rezolva prin administrarea de creme pe bază de estrogen sau ovule care sunt aplicate sau introduse direct în vagin.
6. Leziuni sau umflaturi
Unele femei dezvoltă chisturi sebacee în zona inghinală. Femeile însărcinate pot avea vene varicoase care se simt ca un nodul în zona vulvei. Toate acestea, sunt de cele mai multe ori, benigne. Totuși, unii noduli sau răni pot fi serioase, de aceea trebuie examinate de medic.
Rănile sau leziunile din zona genitală pot indica herpes sau cancer. Simptomele cancerului vulvei includ: umflături neobișnuite și leziuni roșii care nu se vindecă. Uneori, rănile se descuamează și devin decolorate. De asemenea, pe vulvă poate să apară o formă de cancer de piele, melanom: alunițe de culoare neagră sau maro, proeminente, în zona genitală, inclusiv în porțiunea în care se deschide vaginul. Pacientele sunt deseori surprinse de acest diagnostic întrucât majoritatea consideră că melanomul apare doar în urma expunerii la soare.
Programarea pentru o consultatie de obstetrica – ginecologie si pentru analize medicale trebuie facuta la aparitia oricaruia dintre aceste simptome.
Testul pentru sodiu seric este efectuat pentru stabilirea nivelului de sodiu (natriu, NA) din sânge. Sodiul este atât un electrolit cât și un mineral, care joacă un rol foarte important în păstrarea echilibrului electroliților și a apei (cantitatea de lichid din interiorul și exteriorul celulelor) din sânge. Sodiul este important și pentru modul în care funcționează nervii și mușchii.
Cea mai mare parte din cantitatea de sodiu din organism (aproximativ 85%) se găsește în sânge și în lichidul limfatic, fiind partial controlată de hormonul numit aldosteron, produs la nivelul glandelor suprarenale. Nivelul aldosteronului din organism acționează ca un indice pentru rinichi în ceea ce privește cantitatea de sodiu eliminată prin urină. De asemenea, cantități mici de sodiu sunt eliminate prin piele atunci când transpirați.
În natură sodiul este regăsit în majoritatea alimentelor sau ca ingredient al mâncărurilor gătite, sub forma sării de masă sau a bicarbonatului de sodiu. Sodiul poate fi întâlnit și în industria farmaceutică, intrând în componența unor medicamente precum laxativele, aspirina, apa de gură sau pasta de dinți.
În general nivelul scăzut de sodiu în organism este întâlnit doar la persoanele care suferă de insuficiență cardiacă, malnutriție și diaree.
Pentru a stabili nivelul sodiului din sânge se efectează un test de sânge. Alți electroliți, cum ar fi potasiu, calciu, clor, magneziu și fosfat, pot fi verificați într-o probă de sânge în același timp cu testul de sânge pentru sodiu.
De ce se face testul
Testul de sânge pentru a verifica nivel de sodiu din organism este efectuat pentru:
a verifica echilibrului electroliților și al apei din organism.
a determina cauzele care duc la simptomelor variațiilor nivelurilor scăzute sau ridicate de sodiu.
a monitoriza evoluția bolilor rinichilor sau a glandelor suprarenale
Rezultate
Parametrii normali ai nivelului de sodiu din sânge au fost stabiliți după cum urmează:
Adulti: 136-145 mEq/L (miliechivalenti per litru);
Copii: 138-145 mEq/L.
Dacă rezultatele testului indică valori mai mari decât media normală (hipernatremie), acest lucru se poate datora unei diete bogate în sodiu sau deshidratării organismului. Deshidratarea poate fi cauzată și de unele afecțiuni medicale precum: diaree sau stări de vomă severe, sindromul Cushing, boli sau leziuni ale rinichilor, cetoacidoza diabetică sau diabetului insipid.
Dacă, dimpotrivă, rezultatele testului indică valori mai mici ale nivelului de sodiu (hiponatremie) acest lucru poate fi cauzat de: transpirație în exces, arsuri, diaree sau stări de vomă severe, exces de lichide (cu precădere apă), alimentația săracă, activitatea scazută a glandelor suprarenale sau a glandei tiroide, insuficiență cardiacă, boli ale rinichilor, ciroza, fibroza chistica sau sindromul secreției inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH).
Ce poate afecta testul?
Rezultatele testului pot fi influențate de:
administarea unor medicamente precum: anticoncepționale orale, corticosteroizi, antibiotice, estrogen, antidepresive triciclice, heparină, medicamente noninflamatorii nesteroidiene, diuretice, litium și multe medicamente menite să trateze presiunea arterială crescută.
nivelul crescut de glucoză, trigliceride sau proteine;
administrarea intravenoasă de lichide (IV) în urma unei spitalizări sau intervenții chirurgicale recente.
Important!
Cereți medicului să vă interpreteze rezultatele testului. Chiar dacă testul indică un nivel ridicat sau scăzut de sodiu seric, acest fapt nu înseamnă că sunteți în mod automat bolnav. Medicul va decide dacă sunt necesare teste adiționale pentru depistarea vreunei afecțiuni medicale de care puteti fi suspect.
Creatinina este o substanță reziduală generată de metabolismul muscular. Creatinina este transportată la rinichi prin sânge de unde este filtrată și eliminată din organism prin urină. Este important să verificăm nivelul de creatinină din sânge pentru că s-a dovedit că aceasta este un indicator fiabil pentru a stabili dacă rinichii functionează bine. Capacitatea rinichilor de a gestiona creatinina este numită clearance-ul creatininei. Testul pentru clearance-ul creatininei reflectă rata la care rinichii filtrează sângele, numită de medici rata de filtrare glomerulară (RFG). Acest test este folosit pentru a ajuta la detectarea şi diagnosticarea disfuncţiei renale şi/sau la detectarea scăderii fluxului de sânge la rinichi.
Funcția renală normală si rata de filtrare glomerulară (RFG)
Sângele din corp se filtează prin rinichi de sute de ori în fiecare zi prin niște filtre mici numite nefroni. Substanțele reziduale rezultate din acest proces nu se reabsorb în sânge ci se excretă prin urină. Rata fluxului sanguin care trece prin rinichi este cunoscută sub numele de rată de filtrare glomerulară, sau RFG. Glomerul reprezintă o structură anatomică microscopică a vaselor de sânge din interiorul nefronilor și este o parte esențială a sistemului de filtrare. Rata de filtrare glomerulară nu poate fi măsurată direct de aceea se recurge la măsurarea creatininei și clearance-ul creatininei.
Ce este creatinina si clearance-ul creatininei?
Creatinina este o moleculă generată de metabolismul muscular prezentă în serul din sânge. Creatinina este un produs rezidual, care este produs în mod continuu în timpul defalcării musculare normale. Rinichii filtrează creatinina din sânge în urină. Clearance-ul creatininei se efectuează pentru a evalua funcția renală și excreția creatininei. De asemenea, clearance-ul creatininei este folosit pentru a monitoriza evoluția bolilor renale. Clearance-ul creatininei exprimă cantitatea de plasma epurată de rinichi într-un minut. La o persoană tânără și sănătoasă, acesta este de aproximativ 125 mililitri pe minut – ceea ce înseamnă că în fiecare minut, rinichii epurează 125 ml de sânge. Rata de filtrare glomerulară (RFG) poate varia în funcție de vârstă, sex și greutate.
Măsurarea clearance-ul creatininei si a funcției renale
Clearance-ul creatininei este, după cum am mai precizat, efectuat pentru a putea compara nivelul de creatinină din urină cu cel din sânge, iar ca metodă se folosește recoltarea unei probe de 24 de ore de urină sau prelevarea unei mostre de sânge.
Probă de urină: urina este colectată într-un interval de 24 de ore. Colectarea începe la ora 8 dimineața. Prima urină, de la ora 8, se aruncă. Întreaga cantitate de urină evacuată în decursul următoarelor 24 ore (inclusiv urina evacuată la ora 8 dimineața în ziua următoare) va fi recoltată într-un recipient, care va fi ținut la rece. Proba trebuie transportată apoi cât mai repede la laborator.
Proba de sânge: Procedura pentru stabilirea nivelului clearance-ului creatininei în organism urmează pașii unei analize simple a sângelui și prin urmare nu necesită pregătiri speciale. Este foarte important însă să vă informați medicul specialist cu privire la orice tip de tratament pe care îl urmați. Clearance-ul creatininei se calculează pe baza concentrației creatininei serice și a unor coordonate ale pacientului precum sex, vârstă și greutate. Cu cât este mai mare nivelul creatininei din sânge, cu atât mai mică este rata de filtrare glomerulară și clearance-ul creatininei.
În general, din motive practice, metoda de recoltare a unei probe de sânge este folosită mult mai des decât testul de colectare a urinei.
Interpretare rezultate
O rată de filtrare glomerulară sau un clearance al creatininei scăzut indică afecțiuni ale rinichilor. Tinerii cu o musculatură dezvoltată sau persoanele de vârstă medie pot avea un nivel de creatinină mai mare decât persoanele în vârstă. Persoanele în vârstă au adeseori nivelul de creatinină din sânge mai mic decât cel normal indicat. Medicii stabilesc severitatea bolii renale cronice, cu un sistem care utilizează rata de filtrare glomerulară (RFG):
Stadiul 1: RFG 90 sau mai mare (funcție renală normală)
Stadiul 2: RFG 60-90 (scădere ușoară a funcției renale)
Stadiul 3: RFG 30-59 (scădere moderată a funcției renale)
Stadiul 4: RFG 15-29 (scădere severă a funcției renale)
Stadiul 5: RFG mai mică de 15 (insuficiență renală care necesită, de obicei, dializă)
Ce se poate face dacă aveți clearance-ul creatininei scăzut
Dacă aveți RFG sau clearance-ul creatininei scăzut, medicul va concepe un plan de tratament. Principalele cauze ale bolilor renale cronice sunt hipertensiunea arterială și diabetul zaharat. Dacă suferiți de aceste afecțiuni, primul pas este de a le ține sub control cu o dietă adecvată, exerciții fizice și medicamente. În cazul în care aceste afecțiuni nu sunt prezente, pot fi necesare teste suplimentare pentru a identifica cauza bolii renale.
Verificarea periodică a RFG sau a clearance-ul creatininei permit depistarea, diagnosticarea și eventual administrarea unei medicații adecvate afecțiunii renale de care suferiți. Aceste teste pot fi, de asemenea, utilizate pentru a determina dacă şi când este necesară introducerea dializei renale. Totuși, cei mai mulți oameni nu au nevoie de dializă, până când RFG și clearance-ul creatininei nu sunt foarte scăzute.
Așadar, atunci când ne facem analize medicale este recomandabil să fim atenți și la rezultatele privind creatinina. Putem fi aparent sănătoși dar e posibil totuși să avem probleme cu funcția renală iar boala cronică de rinichi să fie într-un stadiu inițial. Dacă boala cronică de rinchi este tratată din timp, rata de deteriorare a funcției renale rămâne foarte mică și evoluează foarte lent. Tratamentul afecțiunii va fi stabilit de medicul specialist în funcție de circumstanțe și de particularitățile individuale.
O parte din glucoza din sange se leaga de hemoglobina (proteina care transporta oxigenul in globulele rosii). Aceasta combinatie de glucoza si hemoglobina se numeste hemoglobina glicata (glicozilata) sau HbA1C. Cantitatea de HbA1C este determinata direct de concentratia de glucoza din sange. Pentru ca globulele rosii au o viata de 2-3 luni, HbA1C reflecta nivelul mediu de glucoza din sange pe parcursul acestei durate de viata a celulelor rosii. Daca diabetul zaharat nu este tinut sub control, acest lucru va duce la cresterea nivelului hemoglobinei glicate.
Cu cat nivelul procentajului HbA1C este mai mare, cu atat exista un risc crescut de a face diabet sau complicatii ale diabetului.
Poliana va propune Pachetul Analize Diabet care contine cinci analize medicale pentru monitorizarea nivelului de glucoza si pentru depistarea diabetului zaharat in stadiul incipient. Programeaza-te aici.
Cand este indicata analiza?
Hemoglobina glicata este unul dintre testele recomandate pentru diagnosticarea prediabetului (stare care reprezinta un nivel al glicemiei mai ridicat decat normal, dar nu atat de mare incat sa fie considerat diabet de tip 2) si a diabetului zaharat.
Hemoglobina glicozilata este o analiza de rutina recomandata persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat. Potrivit recomandarilor Asociatiei Americane de Diabet, testul HbA1C este indicat la fiecare 6 luni pacientilor care au un control glicemic optim si la 3 luni celor care incearca sa isi stabilizeze glicemia.
Analiza HbA1C este indicata si cu rol predictiv in ceea ce priveste evaluarea riscului de complicatii ale diabetului (retinopatie diabetica, nefropatie etc.)
Cum se face analiza
Hemoglobina glicata este o analiza de sange. De obicei, se recolteaza sange dintr-o vena a bratului.
Cum te pregatesti
Nu este nevoie de o pregatire anume inainte de a face testul HbA1C. Analiza nu necesita repaus alimentar.
Care sunt valorile normale?
Rezultatele hemoglobinei glicate sunt exprimate sub forma de procentaj.
Nivelul normal al hemoglobinei glicate este sub 5,7%.
Nivelul HbA1C cuprins intre 5,7% si 6,4% corespunde prediabetului, conditie medicala premergatoare diabetului si care este reversibila daca se iau masuri de dieta si miscare.
Valorile HbA1C de 6,5% si peste determinate in doua momente separate arata existenta diabetului zaharat.
Un rezultat HbA1C mai mare de 8% arata un diabet necontrolat, care implica riscuri mai mari de aparitie a complicatiilor bolii.
Pentru pacientii cu diabet, tinta terapeutica a HbA1C este sub 7%.
Interpretare analiza: cand creste nivelul?
Un nivel prea mare al HbA1C arata: hiperglicemie in ultimele 2-3 luni, existenta diabetului zaharat, un control ineficient al glicemiei, anemie feripriva sau policitemie.
Interpretare analiza: cand scade nivelul?
Nivelul HbA1C mai mic decat normal poate sa apara in: sarcina, dupa transfuzie, cand exista pierderi de sange, hemodializa, anemii hemolitice.
In cat timp este disponibil rezultatul?
Rezultatul testului HbA1C este disponibil in cateva zile lucratoare, in functie de laborator.
Metabolismul glucidic este procesul prin care organismul nostru transforma carbohidratii in glucoza, urmand ca aceasta sa fie folosita ca sursa de energie.
Grupa de sânge este o caracteristică moștenită de la părinți, care determină compatibilitatea cu alte persoane în situația unei transfuzii de sânge. Grupele de sânge se împart în patru mari categorii: A, B, AB și 0, – împreună reprezentând cele patru grupe de antigeni găsite pe suprafețele celulelor roșii din sânge.
Principalele elemente ale sângelui
În organismul unui adult circulă aproximativ 4-6 litri de sânge. Sângele este format din mai multe tipuri de celule care plutesc într-un fluid numit plasmă. Celulele roșii din sânge transportă oxigenul către țesuturile organismului și elimină dioxidul de carbon din acestea. Celulele albe din sânge sau leucocitele au rol de apărare a organismului. Trombocitele contribuie la coagularea sângelui. Plasma este un lichid format din diferite tipuri de proteine și săruri.
Diferența dintre tipurile de sânge se explică prin combinația unică de molecule de proteine numite antigeni și anticorpi. Antigenii se găsesc pe suprafața celulelor roșii din sânge, iar anticorpii în plasma sanguină. Există diferite tipuri și combinații ale acestor antigeni și anticorpi din sânge, acest lucru fiind de fapt baza stabilirii tipului de sânge.
Tipurile de sânge
Există patru grupe majore de sânge: A, B, AB și 0 (zero). Doctorii numesc acest sistem Sistemul AB0 al grupelor sanguine. Sistemul AB0 se bazează pe existența sau lipsa a doi antigeni specifici notați A și B.
Grupa de sânge A are antigenul A și anticorpul B
Grupa de sânge B are antigenul B și anticorpul A.
Grupa de sânge AB – are antigeni A și B și nu sunt prezenți anticorpii A sau B în plasmă
Grupa de sânge 0 – nu are antigeni A sau B dar sunt prezenți anticorpi A sau B în plasmă
O altă particularitate a sângelui este existența factorului Rh. Proteina specială Rh poate fi prezentă sau absentă din sânge de unde și specificația Rh pozitiv (prezentă) sau Rh negativ (absentă). Factorul Rh este alăturat grupei de sânge deci putem spune că avem așadar de-a face cu 8 grupe de sânge: 0 pozitiv, 0 negativ, A pozitiv, A negativ, B pozitiv, B negativ și AB pozitiv și AB negativ. Factorul Rh prezintă o importanță deosebită în cazul unei sarcini.
De ce este importantă grupa de sânge?
Grupele de sânge au fost descoperite în 1901 de un om de știință austriac numit Karl Landsteiner. Înainte de această descoperire, doctorii credeau că sângele este la fel la toți indivizii și mulți pacienti decedau în urma transfuziilor de sânge.
Amestecarea sângelui de la o persoană la alta poate declanșa reacții de aglutinare din cauza incompatibilității grupelor de sânge – acest lucru se datorează faptului că persoana care primește transfuzia are anticorpi care vor lupta cu celulele sângelui primit de la donator, provocând o reacție toxică. Acest lucru poate avea consecințe fatale.
Pentru ca transfuzia de sânge să fie sigură și eficientă, este important ca donatorul și persoana care urmează să primească sângele să aibă grupe de sânge compatibile.
Vom sintetiza mai jos compatibilitatea grupelor de sânge:
grupa de sânge 0 este compatibilă cu grupele A, B, AB și 0
grupa de sânge A este compatibilă cu grupele sanguine A și AB
grupa de sânge B este compatibilă cu grupele B și AB
grupa de sânge AB poate primi/dona sânge doar de la grupa AB
Așadar, indivizii care au grupa de sânge 0 sunt numiți donatori universali, iar cei care au grupa de sânge AB sunt receptori universali. Sângele cu Rh pozitiv nu poate fi donat unei persoane cu Rh negativ, dar cei cu Rh negativ pot dona atât celor cu Rh pozitiv cât și celor cu Rh negativ.
Dieta în funcție de grupa de sânge – mit sau realitate?
În ultimii zece ani au existat numeroase persoane care au susținut că așa-numita “dietă în funcție de grupa de sânge” este foarte eficientă. Această dietă presupune consumarea de anumite alimente în funcție de grupa de sânge, pentru a scădea riscul de apariție a anumitor boli și pentru a vă menține sănătatea. Un studiu științific din 2013 a concluzionat totuși că nu există dovezi clare că ar exista o legătură directă între alimentație și grupa de sânge. Adoptarea unui stil de viață sănătos și a unei alimentații echilibrate însă cu siguranță ne vor ajuta să fim sănătoși cât mai mult timp!
0319108 
