Categories
Articol medical

Tulburarea hiperactiva cu deficit de atentie sau tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie (ADHD) este o boala cronica, ce afecteaza milioane de copii si continua, adesea, pana la maturitate. ADHD include o combinatie de probleme, cum ar fi dificultatea de a mentine atentia, hiperactivitatea si comportamentul impulsiv.

Copiii cu ADHD se pot confrunta, de asemenea, cu stima de sine scazuta, probleme relationale si performante slabe la scoala. Uneori, simptomele se diminueaza odata cu varsta. Cu toate acestea, unii oameni nu isi depasesc niciodata complet simptomele de ADHD.

Desi tratamentul nu va vindeca ADHD, poate ajuta foarte mult in reducerea simptomelor. De obicei, tratamentul consta in medicamente si terapie comportamentala. Diagnosticul si tratamentul precoce pot face o mare diferenta in ceea ce priveste rezultatul.

Ce este ADHD

ADHD este o afectiune cronica a creierului, pe termen lung, care provoaca disfunctie executiva, ceea ce inseamna ca perturba capacitatea unei persoane de a-si gestiona propriile emotii, ganduri si actiuni. ADHD face dificil pentru pentru cei afectati sa:

  • isi gestioneze comportamentul;
  • fie atenti;
  • isi controleze supraactivitatea;
  • isi regleze starea de spirit;
  • se concentreze;
  • urmeze indicatiile;
  • stea nemiscati.

De obicei, persoanele afectate sunt diagnosticate in timpul copilariei, iar afectiunea dureaza, adesea, pana la varsta adulta. Lasat netratat, ADHD poate provoca complicatii grave, pe tot parcursul vietii.

Caracteristicile primare ale ADHD includ neatentia si comportamentul hiperactiv-impulsiv. Simptomele ADHD incep inainte de varsta de 12 ani, iar la unii copii, ele sunt vizibile inca de la varsta de 3 ani. Simptomele ADHD pot fi usoare, moderate sau severe.

ADHD apare mai des la barbati decat la femei, iar comportamentele pot fi diferite la baieti si fete. De exemplu, baietii pot fi mai hiperactivi, iar fetele pot avea tendinta de a fi linistite, dar neatente.

Subtipuri de ADHD

Exista trei subtipuri de ADHD, respectiv:

Predominant neatent: majoritatea simptomelor sunt legate de neatentie.

Predominant hiperactiv/impulsiv: majoritatea simptomelor sunt hiperactivitatea si impulsivitatea.

Combinate: acesta este un amestec de simptome de neatentie si simptome de hiperactivitate/impulsivitate.

Comportamente ale celor afectati de neatentie

Un copil afectat de neatentie poate adesea sa:

  • nu reuseasca sa acorde atentie detaliilor sau face greseli neglijente la temele scolare;
  • intampina probleme in a se concentra asupra sarcinilor sau a jocului;
  • pare ca nu asculta, chiar si atunci cand i se vorbeste direct;
  • intampina dificultati in a respecta instructiunile si nu reuseste sa termine temele;
  • are dificultati in organizarea sarcinilor si a activitatilor;
  • evita sau nu ii plac sarcinile care necesita un efort mental concentrat, cum ar fi temele pentru acasa;
  • pierde obiectele necesare pentru sarcini sau activitati, de exemplu, jucarii, caiete, creioane;
  • este usor distras.

Comportamente ale celor afectati de hiperactivitate si impulsivitate

Un copil afectat de simptome hiperactive si impulsive:

  • se agita, bate din maini sau din picioare, se misca pe scaun;
  • intampina dificultati in a ramane asezat in clasa sau in alte situatii;
  • este in continua miscare;
  • alearga in situatii nepotrivite;
  • are dificultati in a se juca sau a desfasura o activitate in liniste;
  • vorbeste prea mult;
  • intampina dificultati in a-si astepta randul;
  • intrerupe sau intra in conversatiile, jocurile sau activitatile altora.

Simptome ale celor care au dificultati de concentrare

  • fac greseli frecvente sau pierd detalii cand studiaza sau lucreaza;
  • le este greu sa isi mentina concentrarea atunci cand asculta, citesc sau poarta o conversatie;
  • au probleme in organizarea sarcinilor zilnice;
  • pierd frecvent obiecte;
  • sunt usor distrasi de lucrurile mici care se intampla in jurul lor.

O persoana cu ADHD poate avea una sau toate aceste simptome. Simptomele depind de tipul de ADHD.

Cauze

Cauza exacta a ADHD nu este una clara, dar cercetarea este in continua dezvoltare. Factorii care pot fi implicati in dezvoltarea ADHD includ genetica, mediul sau problemele cu sistemul nervos central in momentele cheie ale dezvoltarii.

Factori de risc

Factorii de risc pentru ADHD pot include:

  • Rudele de sange, cum ar fi un parinte sau un frate cu ADHD sau alta tulburare de sanatate mintala.
  • Expunerea la toxine din mediu, cum ar fi plumbul, care se gaseste in principal in vopsea si tevile din cladirile mai vechi.
  • Consumul de droguri, consumul de alcool sau fumatul in timpul sarcinii.
  • Nastere prematura.

Complicatii

ADHD poate face viata dificila copiilor. Copiii cu ADHD:

  • se bat, adesea, in sala de clasa, ceea ce poate duce la esec scolar si judecata de catre alti copii si adulti;
  • tind sa aiba mai multe accidente si rani de toate felurile decat copiii care nu au ADHD;
  • tind sa aiba o stima de sine scazuta;
  • sunt mai predispusi sa aiba probleme in a interactiona si a fi acceptati de semeni si adulti;
  • sunt expusi unui risc crescut de abuz de alcool si droguri si alte comportamente delincvente.

Diagnosticul si testarea ADHD

Nu exista un singur test care sa poata spune daca tu sau copilul tau aveti ADHD. Multi clinicieni cred ca un diagnostic ADHD nu poate fi pus pe baza unui singur test. Pentru a pune un diagnostic, un medic va evalua orice simptome pe care tu sau copilul tau le-ati avut in ultimele 6 luni.

Medicul va aduna, probabil, informatii de la profesori sau de la membrii familiei si poate utiliza liste de verificare si scale de evaluare pentru a analiza simptomele. De asemenea, va face un examen fizic, pentru a verifica alte probleme de sanatate.

Tratamentul ADHD

Tratamentul pentru ADHD include de obicei terapii comportamentale, medicamente sau ambele.

Tipurile de terapie includ psihoterapia si terapia comportamentala. Aceasta terapie ajuta la monitorizarea si gestionarea comportamentului.

De asemenea, medicamentele pot fi foarte utile. Medicamentele pentru ADHD sunt concepute pentru a actiona asupra substantelor chimice din creier, intr-un mod care permita o mai buna gestionare a impulsurilor si a actiunilor.

Medicamente pentru ADHD

Cele doua tipuri principale de medicamente utilizate pentru a trata ADHD sunt stimulente si nonstimulante.

Stimulentele pentru sistemul nervos central (SNC) sunt cele mai frecvent prescrise medicamente pentru ADHD. Aceste medicamente functioneaza prin cresterea cantitatii de substante chimice din creier, dopamina si norepinefrina.

Exemple de astfel de medicamente includ metilfenidatul (Ritalin) si stimulentele pe baza de amfetamine (Adderall).

Daca stimulentele nu functioneaza bine sau provoaca reactii adverse suparatoare, medicul iti poate prescrie un medicament nestimulant. Anumite medicamente nestimulante actioneaza prin cresterea nivelului de norepinefrina in creier.

Aceste medicamente includ atomoxetina (Strattera) si unele antidepresive precum bupropionul (Wellbutrin).

Atentie: medicamentele pentru ADHD pot avea multe beneficii, dar si efecte secundare.

Alte remedii pentru ADHD

Pe langa medicamente, se recomanda mai multe remedii pentru a ajuta la imbunatatirea simptomelor ADHD.

Pentru inceput, schimbarea stilului de viata poate ajuta la gestionarea simptomele ADHD. Astfel, medicii recomanda:

  • dieta nutritiva, echilibrata;
  • 60 de minute de activitate fizica pe zi;
  • mai mult somn;
  • limitarea timpului zilnic pe ecranele de telefoane, computere si televizor;
  • petrecerea timpului in aer liber.

Evitarea anumitor alergeni si aditivi alimentari sunt, de asemenea, modalitati potentiale de a ajuta la reducerea simptomelor ADHD.

Prevenirea

Iata cateva sfaturi care pot ajuta la reducerea riscului de ADHD al copilului:

  • in timpul sarcinii, evita orice ar putea afecta dezvoltarea fatului. De exemplu, nu bea alcool, nu folosi droguri recreative si nu fuma.
  • Protejeaza-ti copilul de expunerea la poluanti si toxine, inclusiv fumul de tigara si vopseaua cu plumb.
  • Limiteaza timpul de utilizare excesiva de catre copil a televizorului si a jocurilor video in primii cinci ani de viata.

Conditii coexistente

Persoanele cu ADHD au uneori si alte afectiuni de sanatate mintala, cum ar fi depresia si anxietatea. Unele dintre aceste conditii rezulta din provocarile de a trai cu ADHD.

Anxietate

Persoanelor cu ADHD le este greu sa tina pasul cu sarcinile zilnice sau sa-si mentina relatiile. Acest lucru poate creste riscul de anxietate.

De asemenea, studiile arata ca persoanele cu ADHD prezinta un risc mai mare de a experimenta o tulburare de anxietate, comparative cu cei fara ADHD.

Tulburarile de anxietate includ:

  • anxietatea de separare, cand iti este frica sa nu fii departe de cei dragi;
  • anxietate sociala, care te poate face sa iti fie frica de a merge la scoala sau in alte locuri in care oamenii socializeaza;
  • anxietate generalizata, cand ti-e frica de lucruri rele, de viitor si asa mai departe.

Depresia

Daca tu sau copilul tau aveti ADHD, este mai probabil sa aveti si depresie. Intr-un studiu din 2020, aproximativ 50% dintre adolescentii cu ADHD au avut depresie majora sau o tulburare de anxietate, comparativ cu 35% dintre cei care nu aveau ADHD. Alte cercetari sugereaza ca pana la 53,3% dintre adultii cu ADHD pot avea si depresie.

Psihoterapia poate ajuta la tratarea ambelor afectiuni. De asemenea, anumite antidepresive, cum ar fi bupropionul, pot ajuta uneori la ameliorarea simptomelor ADHD.

Daca ai ADHD nu este obligatoriu sa ai si depresie, dar este important sa stii ca exista acest risc.

Tulburari de conduita si comportament

Problemele de comportament si conduita sunt mai frecvente printre copiii cu ADHD decat cei fara aceasta afectiune. Aceste tulburari pot aparea atunci cand o persoana nu se simte inteleasa de cei din jur.

Cineva care nu se simte inteles poate sa se certe mult, sa-si piarda cumpatul sau sa-i enerveze intentionat pe altii. Acestea pot fi semne ale tulburarii opozitionale sfidatoare.

Unii oameni descopera ca nu pot sa nu incalce regulile sau sa se comporte agresiv fata de ceilalti, poate luptandu-se, agresand sau poate luand lucruri care nu le apartin. Aceasta se numeste tulburare de conduita.

Exista tratament disponibil pentru persoanele care se confrunta cu aceste provocari. Medicii recomanda sa incepi tratamentul din timp si sa te asiguri ca tratamentul se potriveste nevoilor tale si ale familiei tale.

Tulburare de invatare cauzata de ADHD

Unii copii cu ADHD prezinta tulburare de invatare care poate ingreuna in plus indeplinirea sarcinilor lor de studiu. Exemplele includ dislexia, care ingreuneaza lectura sau prezinta dificultati cu numerele sau scrierea.

Aceste provocari pot face dificil pentru un copil sa faca fata la scoala. De asemenea, pot agrava sentimentele de anxietate si depresie. Obtinerea de ajutor din timp este esentiala pentru a incerca sa minimizeze efectul acestor provocari.

Sfaturi pentru a face fata ADHD

Daca tu sau copilul tau aveti ADHD, un program structurat consecvent si asteptari regulate pot fi de ajutor. Pentru adulti, organizarea poate fi de ajutor. Iata cateva modalitati care te pot ajuta sa te organizezi:

  • realizarea listelor;
  • pastrarea unui calendar;
  • setarea mementourilor.

Pentru copii, poate fi util sa se concentreze asupra notarii temelor si a pastrarii obiectelor de zi cu zi, cum ar fi jucariile si rucsacuri, in locurile amenajate in acest sens.

Complicatiile ADHD

Fara tratament, ADHD poate duce la o serie de complicatii pe termen lung. Aceste complicatii pot include:

  • stima de sine scazuta;
  • depresie si anxietate;
  • tulburari de alimentatie;
  • probleme de somn;
  • comportamente riscante, impulsive;
  • accidente de conducere si raniri frecvente;
  • probleme cu relatiile si alte interactiuni sociale;
  • performante academice insuficiente;
  • instabilitatea locului de munca.

Exista avantaje in a avea ADHD?

Persoanele cu ADHD au multe abilitati comparative cu cei care au creier neurotipic. Unele companii angajeaza in mod deliberat oameni care sunt neurodivergenti, datorita acestor avantaje. Aceste abilitati pot include:

  • hiperfocalizare;
  • gandire neliniara si rezolvare de probleme;
  • rezilienta;
  • creativitate;
  • abilitati de conversatie;
  • spontaneitate;
  • nivel crescut de energie.

 

 

Surse:

www.my.clevelandclinic.org

www.mayoclinic.org

www.healthline.com

Categories
Articol medical

Atunci cand anumite bacterii (Salmonella, Listeria, E.coli etc.) isi fac loc in meniul tau, anumite alimente, poate chiar cele preferate, vor fi dificil de digerat. Ce anume cauzeaza toxiinfectia alimentara (intoxicatia alimentara)? Cum o poti evita? Cum o poti deosebi de gastroenterita? Cum afecteaza o toxiinfectie copiii? Despre toate acestea si multe altele poti afla in continuare.

  • Ce este toxiinfectia alimentara
  • Care sunt cauzele toxiinfectiei alimentare
  • Factori de risc in toxiinfectia alimentara
  • Ce alimente pot cauza toxiinfectie alimentara
  • Toxiinfectie alimentara vs. gastroenterita
  • Indigestie vs. toxiinfectie alimentare
  • Ce simptome are toxiinfectia alimentara
  • Toxiinfectia alimentara la copii
  • Toxiinfectia alimentara in sarcina
  • Cum este diagnosticata toxiinfectia alimentara
  • Tratament toxiinfectie alimentara
  • Primul ajutor in caz de intoxicatie alimentara
  • Cum se poate preveni toxiinfectia alimentara

Ce este toxiinfectia alimentara (intoxicatia alimentara)

Toxiinfectia alimentara este o afectarea organismului, manifestata mai ales prin simptome digestive, care apare ca urmare a consumului de alimente alterate, care contin anumite microorganisme patogene si toxine sau prin consumul de apa contaminata.

O toxiinfectie alimentara poate fi cauzata de aproape orice agent patogen. Indiferent de microorganismul responsabil, cauza poate fi o problema in lantul de aprovizionare a unor magazine, nerespectarea regulilor de igiena sau consumul de alimente dupa data de expirare.

Infectia poate afecta orice persoana, de orice varsta si in orice perioada a anului, desi putem spune ca exista un varf in lunile de vara. Este foarte posibil ca toxiinfectia alimentara sa afecteze mai multi oameni in acelasi timp, care au consumat mancare stricata (contaminata). Un astfel de caz poarta numele de toxiinfectie alimentara colectiva.

Indiferent ca vorbim de intoxicatie cu oua sau cu fructe de mare, cele mai multe cazuri sunt usoare. Totusi, exista si exceptii care pot duce la complicatii grave care necesita interventia medicului.

Care sunt cauzele toxiinfectiei alimentare

Multi agenti patogeni se pot afla in spatele unei toxiinfectii alimentare. Iata cateva dintre cauzele toxiinfectiei alimentare.

Salmoneloza

  • Are o perioada de incubatie de 8-48 de ore;
  • Simptome ale toxiinfectiei alimentare cu Salmonella: diaree, greata, varsaturi, durere de cap, crampe abdominale, febra;
  • Cauza: alimente contaminate precum carne de pui, oua si produse pe baza de oua, produse lactate, peste si fructe de mare. Apare mai ales in cazul carnii negatite sau preparate termicinsuficient;
  • Durata simptome: 6 ore – 6 zile.

Campylobacter

  • Are o perioada de incubatie de 2-5 zile;
  • Simptome ale toxiinfectiei alimentare cu Campylobacter jejuni: diaree, dureri abdominale, varsaturi, febra si complicatii in cazuri rare;
  • Cauza: carne de pui sau porc contaminata, gatita insuficient, apa contaminata, lapte. Poate fi transmisa la contactul cu animale;
  • Durata simptome: 2-5 zile.

Listerioza

  • Perioada de incubatie variaza de la cateva zile la 2-3 saptamani sau chiar si 90 de zile;
  • Simptome ale toxiinfectiei alimentare cu Listeria monocytogenes: diaree, oboseala, dezechilibru, convulsii, dureri de cap;
  • Cauza: alimente contaminate precum branza din lapte crud, peste afumat, unele tipuri de pateu sau produse cu gelatina (de exemplu, piftie de porc);
  • Durata simptome: 1-4 saptamani.

Botulism

  • Are o perioada de incubatie de 12-36 de ore;
  • Simptome ale toxiinfectiei alimentare cu bacteria Clostridium botulinum: probleme de vedere, gura uscata, paralizie, constipatie sau diaree, varsaturi;
  • Cauza: carne sau peste gatit insuficient, conserve de casa contaminate cu pamant;
  • Durata simptome: 18-36 ore.

Bruceloza

  • Are o perioada de incubatie variabila, de la cateva zile la cateva luni;
  • Simptome ale toxiinfectiei alimentare cu bacteria din familia Brucella: febra, dureri de cap, oboseala, transpiratie excesiva;
  • Cauza: lactate contaminate precum branza proaspata, lapte de oaie sau capra, atingerea unor animale contaminate;
  • Durata simptome: 2-3 saptamani – cateva luni.

Infectia cu Enterotoxina E.coli (ETEC)

  • Perioada de incubatie este de 3 zile;
  • Simptome ale toxiinfectiei alimentare cu bacteria E.coli: diaree, varsaturi, dureri abdominale, colita hemoragica care poate fi periculoasa pentru copii si varstnici;
  • Cauza: alimente contaminate cu fecalele animalelor ( E coli traieste in intestinul animalelor) precum carne de vita, mai ales carne tocata dar si carne de caprioara, oaie, capra, cabalina, lapte nepasteurizat, suc de fructe sau legume crude;
  • Durata simptome: 3-4 zile.

Infectia cu Stafilococ auriu

  • Perioada de incubatie este de 2-4 ore;
  • Simptome ale toxiinfectiei alimentare cu Staphylococcus aureus: greata, varsaturi, arsuri stomacale, diaree;
  • Cauza: mancare contaminata de o persoana bolnava (de exemplu, care sufera de rinofaringita) prin atingere, tuse, stranut. Cu alte cuvinte, toxiinfectia alimentara se transmite in cazul infectiei cu stafilococ auriu. Mai mult, mancarea contaminata necesita cateva ore la temperatura camerei pentru multiplicarea toxinei. Acest lucru se aplica unor salate, sandvisuri, carne feliata, produse de patiserie etc. De asemenea, branza sau laptele proaspat pot fi contaminate cu stafilococ auriu;
  • Durata simptome: 30 minute – 8 ore.

Paraziti

Adesea, parazitii constituie cauza unor manifestări digestive din spectrul toxiinfectiei alimentare.

Teniaza

  • Are o perioada de incubare de 2-3 luni si paraziteaza tractul digestiv;
  • Simptome ale toxiinfectiei alimentare cu tenie: deseori nu exista simptome. Uneori pot aparea simptome digestive (greata, diaree etc.). Unele persoane slabesc inexplicabil iar viermii rotunzi apar in scaun;
  • Cauza: carne contaminata de vita, cruda sau gatita insuficient;
  • Durata simptome: 2-3 ani dar pot trece si mai devreme.

Toxoplasmoza

toxinfectie3

  • Are o perioada de incubatie de 4-23 de zile;
  • Simptome ale toxiinfectiei alimentare cu protozoarul Toxoplasma gondii: durere de gat, iritatie a pielii, febra moderata. Poate cauza complicatii pentru gravide si persoane cu sistemul imunitar compromis;
  • Cauza: ingestia de oua care au luat contact cu asternutul pasarilor, consumul de carne contaminata, mai ales de berbec;
  • Durata simptome: 2-4 saptamani.

Factori de risc in toxiinfectia alimentara

Anumiti factori de risc pot creste probabilitatea de toxiinfectie alimentara:

 

  • Ignorarea termenului de valabilitate a unor produse;
  • Nerespectarea recomandarilor de temperatura de depozitare a unor alimente;
  • Tinerea la cald a unor alimente care ar fi trebuit congelate;
  • Consumul de alimente care au fost tinute prea mult timp la temperatura camerei;
  • Gatirea insuficienta a unor alimente: carne, peste si fructe de mare;
  • Omiterea de a spala fructele si legumele inainte de consum;
  • O igiena defectuoasa, mai ales a mainilor, in special dupa toaleta si inainte de masa;
  • Consumul de apa nepotabila;
  • Petrecerea vacantelor in zone cu risc mai mare de toxiinfectii alimentare: Spania, Portugalia, Turcia, America de Sud, India, Vietnam, Africa.

 

Cine are un risc mai mare de infectie:

 

  • Varstnicii;
  • Persoane cu un sistem imunitar slabit;
  • Gravidele;

Ce alimente pot cauza toxiinfectie alimentara

Pregatirea, gatirea si consumul anumitor alimente necesita un plus de atentie pentru a evita toxiinfectia alimentara. Este indicata prudenta daca mananci urmatoarele alimente:

 

  • Carne tocata;
  • Carne de curcan;
  • Produse de pui congelate;
  • Ficat si alte organe;
  • Sushi, biftec tartar si alte preparate consumate crude;
  • Stridii crude;
  • Carne de vanat;
  • Carne de strut;
  • Ciuperci salbatice;
  • Conservele pregatite in casa.

Toxiinfectie alimentara vs. gastroenterita

Multi oameni confunda toxiinfectia alimentara cu gastroenterita, ambele avand simptome asemanatoare. Deci, cum stim care este o toxiinfectie alimentara si care este o gastroenterita? Depinde foarte mult de momentul in care au aparut simptomele si ce durata au avut.

De regula, toxiinfectia alimentara are simptome care dureaza de la cateva ore, la 2-3 zile si apare ca urmare a consumului de mancare contaminata. Daca mai multe persoane au aceleasi simptome (in special, greata, varsaturi, diaree) la cateva ore dupa aceeasi masa, cel mai probabil vorbim despre o toxiinfectie alimentara.

Prin comparatie, simptomele asociate gastroenteritei, care este, de regula, atribuita anumitor virusuri,  dureaza mai mult, iar boala apare ca urmare a unei infectii virale si nu a consumului unor alimente. Daca simptomele persista mai mult de 1-2 zile dupa consumul unor alimente banuite a fi contaminate, probabil ca discutam despre o gastroenterita (virala). In acest caz, apare si febra.

👉 Reteaua de laboratoare Poliana este alaturi de tine pentru a te ajuta sa depistezi cazurile de toxiinfectie alimentara si alte probleme ce tin de gastroenterologie. La Poliana ai parte de o oferta vasta de servicii medicale cu peste 800 de tipuri de teste si investigatii clinice si paraclinice.

Indigestie vs. toxiinfectie alimentara

toxinfectie2

Prin comparatie cu toxiinfectia alimentara, in cazul de indigestie alimentara apar simptome diferite: arsuri gastrice, senzatia de preaplin, balonare, ragait, flatulenta, reflux gastric. Indigestia apare mai ales ca urmare a consumului excesiv de lichide sau alimente.

Toxiinfectia alimentara se manifesta prin crampe stomacale sau abdominale, varsaturi si diaree. Daca ai un usor disconfort stomacal, balonare si gaze, dar fara varsaturi sau diaree, probabil ca este vorba despre indigestie si nu de o intoxicatie alimentara.

Ce simptome are toxiinfectia alimentara

Iata care sunt simptomele asociate toxiinfectiei alimentare:

  • Greata si/sau varsaturi;
  • Crampe abdominale;
  • Diaree;
  • Deshidratare;
  • Oboseala profunda;
  • Uneori, febra.

Aceste simptome apar la cateva minute, ore sau chiar zile (1-3 zile) de la ingerarea alimentelor contaminate. Mai mult, in unele cazuri, simptome intoxicatie alimentara pot fi absente in primele ore sau zile insa acest lucru depinde de agentul patogen care a provocat infectia. Unii patogeni nu cauzeaza probleme digestive insa pot avea simptome grave. De exemplu, Listeria poate cauza meningita, iar Brucella sau toxoplasmoza pot duce la febra, durere generala si deteriorarea starii de sanatate.

Toxiinfectia alimentara se remarca insa, in principal, prin varsaturi si diaree. Primul simptom, de cele mai multe ori, varsaturile, se manifesta pentru ca organismul incearca sa elimine agentul patogen. Acest simptom trece dupa cateva ore.

Al doilea simptom major, diareea, dureaza intre cateva ore si 2-3 zile. In caz de infectie cu Salmonella poate fi nevoie de o saptamana pentru recuperare iar cazurile severe pot necesita spitalizare. Este important de mentionat ca toxiinfectia alimentara nu cauzeaza bube, pete rosii pe corp sau alte eruptii pe piele. Daca te confrunti cu aceste simptome, cel mai probabil este vorba despre o alergie alimentara.

👉 Vrei sa afli mai multe despre alergia alimentara? Citeste si articolul despre ce este si cum se trateaza aceasta, pentru a descoperi tot ce trebuie sa stii.

Ce complicatii poate avea toxiinfectia alimentara

De cele mai multe ori, toxiinfectia alimentara este trecatoare. Totusi, in unele cazuri pot aparea complicatii care sa necesite interventia medicului. Iata cele mai intalnite complicatii asociate toxiinfectiei alimentare:

  • Deshidratare;
  • Sepsis;
  • Sindromul ocluziv;
  • Simptome neurologice (mai ales, probleme de vorbire, dar si convulsii).

Este recomandata o atentie deosebita pentru urmatoarele categorii de persoane:

  • Copii sub 3 luni;
  • Persoane cu boli cronice;
  • Persoane cu varsaturi constante care impiedica rehidratarea orala;
  • Persoane care au diaree dupa ce s-au intors din zone cu malarie.

Toxiinfectia alimentara la copii

Toxiinfectia alimentara la copii apare atunci cand cei mici au mancat alimente sau au baut apa contaminata. Deoarece au un sistem imunitar slabit, copiii sub 5 ani au un risc mai mare de toxiinfectie alimentara fata de alte categorii de persoane.

Daca este vorba despre toxiinfectie alimentara, simptomele vor aparea, cel mai probabil in 2-48 de ore de la ingerarea alimentului contaminat. De regula, simptomele dureaza 1-2 zile insa in cazuri severe pot dura chiar si o saptamana.

La copii toxiinfectia alimentara are urmatoarele simptome:

  • Varsaturi;
  • Diaree;
  • Crampe abdominale;
  • Febra;
  • Frisoane;
  • Durere generala a corpului.

Intoxicatia alimentara severa la copii se manifesta prin:

  • Varsaturi mai mult de 3 zile;
  • Dureri de cap severe;
  • Sange in varsaturi sau in scaun;
  • Umflarea abdomenului;
  • Deshidratare;

In caz de simptome grave, medicul poate recomanda spitalizarea si administrare intravenoasa de lichide. Odata ce varsaturile si diareea se amelioreaza, se poate reveni la alimentatia obisnuita. In prima faza sunt indicate alimente precum cerealele integrale, painea si orezul.

Toxiinfectie alimentara la bebelusi

Bebelusii au un risc ridicat de toxiinfectie alimentara. Daca un bebelus are intoxicatie alimentara sunt sanse mari sa dezvolte o forma severa a bolii, cu risc de complicatii. La aceasta varsta sistemul imunitar este inca insuficient dezvoltat pentru a lupta cu agentii patogeni. Pe masura ce cresc, bebelusii vor intra in contact cu germeni, iar alimentatia sanatoasa si echilibrata va contribui si ea la dezvoltarea imunitatii.

In general, la bebelusi cele mai comune forme de toxiinfectie alimentara includ Salmonella, E. coli si Campylobacter.

Cum apare intoxicatia alimentara la bebelusi? Ei bine, infectia apare daca cel mic a mancat un aliment contaminat, a baut apa infectata, a atins un obiect (de exemplu, o jucarie) atinsa de un alt bebelus bolnav sau a intrat in contact cu fecale de la un animal infectat.

In general, hidratarea copilului si odihna ajuta cel mai mult la recuperare. Da-i bebelusului medicamente doar daca medicul iti recomanda acest lucru. Odata ce simptomele se amelioreaza, ii poti reintroduce laptele si alte alimente moi.

Toxiinfectie alimentara in sarcina

Toxiinfectia alimentara poate pune probleme gravidelor, mai ales Listerioza si Salmoneloza. In sarcina mama poate transmite fatului Listeria, iar acest lucru poate cauza probleme grave precum:

  • Pierderea sarcinii inainte de 20 de saptamani;
  • Decesul fetal;
  • Nastere prematura – un copil nascut inainte de saptamana a 37-a poate avea probleme de sanatate in copilarie sau mai tarziu, la maturitate;
  • O greutate mica la nastere;
  • Infectii care pun viata in pericol – atunci cand bacteria ajunge in sange sau cauzeaza meningita. Copiii cu o astfel de infectie se pot confrunta dupa nastere cu orbire, convulsii, anomalii ale inimii, rinichilor sau creierului.

Listeria se gaseste in sol, apa si in fecalele unor animale. Cel mai adesea insa este prezenta in unele alimente. Iata cateva dintre sursele alimentare la care sa fie atente gravidele:

  • Consumul de lapte nepasteurizat si alimente care contin lapte de acest fel. Daca laptele este pasteurizat se omoara germenii;
  • Consumul de branza feta, camembert, brie si branza in stil mexican (queso fresco, queso blanco);
  • Consumul de hamburger sau carne gatite insuficient, sosuri, alte produse stradale;
  • Consumul de carnati sau carne tinuta mult timp la temperatura camerei. Carnea trebuie consumata la cateva minute dupa ce a fost scoasa de la frigider sau pregatita termic;
  • Consumul de fructe si legume nespalate;
  • Tinerea fructelor de mare la frigider mai multe zile, inainte de consum. Astfel de alimente rezista bine 1-2 zile insa dupa aceea exista riscul de contaminare.

Salmoneloza este o alta forma de toxiinfectie alimentara care poate pune probleme in sarcina. Boala poate cauza urmatoarele simptome in sarcina:

  • Deshidratare profunda – se manifesta prin ameteli, palpitatii, urina inchisa la culoare, buze si gura uscate;
  • Meningita;
  • Un risc mai mare de a transmite bacteria la fat (bacteriemie).

Ca gravida poti transmite Salmonella fatului. Daca se naste cu Salmoneloza, poate avea diaree, febra sau poate dezvolta meningita.

Salmoneloza poate fi luata in doua moduri:

  • Prin consumul de alimente contaminate;
  • Prin atingerea unui animal infectat – Salmonella poate fi prezenta in fecale, sol, apa (chiar si apa de la pesti), mancare pentru animale, asternut (de exemplu, pentru pisici). Cel mai adesea, Salmonella este purtata de serpi, broaste testoase, soparle, dar si pui, rate sau gaste.

Tratamentul pentru toxiinfectie alimentara la gravide depinde de starea de sanatate. Uneori nu este nevoie de tratament iar alteori medicul poate recomanda antibiotice pentru a proteja mama si fatul. Daca ai toxiinfectie alimentara bea multa apa pentru a evita deshidratarea, iar daca suferi de o forma grava de deshidratare mergi la spital pentru tratament.

Cum este diagnosticata toxiinfectia alimentara

toxinfectie1

De multe ori medicul poate pune diagnosticul pe baza examenului clinic. Uneori, pot fi necesare investigatii suplimentare precum:

  • Coprocultura – daca se suspecteaza o infectie bacteriana precum Salmonella, Campylobacter sau altele. Necesita 2-3 zile pentru analiza si nu sunt indicate antibiotice inainte de acest test;
  • Examinarea parazitologica a scaunului;
  • Examinari pentru a evalua impactul asupra sanatatii in general: testarea sangelui, nivelul creatininei, functiile ficatului;
  • Examinare endoscopica (recto-sigmoidoscopie, mai rar colonoscopie) – nu se realizeaza de regula, ci doar daca nu se poate determina cauza diareei si in cazul persoanelor cu sistemul imunitar slabit.

👉 Analizele medicale ajuta la diagnosticarea toxiinfectiei alimentare si a altor afectiuni gastroenterologice. Apeleaza cu incredere la laboratoarele Poliana pentru cele mai noi metode de investigatie pentru un diagnostic corect.

Tratament toxiinfectie alimentara

Desi nu exista un remediu rapid pentru toxiinfectia alimentara, ai la indemana cateva modalitati pentru a reduce din disconfort. Mai jos, poti citi despre tratamentul naturist si medicamentos pentru toxiinfectia alimentara (intoxicatia alimentara).

Tratament naturist pentru toxiinfectie alimentara

Daca suferi de toxiinfectie alimentara este esential sa ai grija ce lichide si ce alimente consumi. Iata cateva indicatii in acest sens:

Alimentatie si hidratare

Varsaturile si diareea duc la deshidratare, motiv pentru care este indicat sa bei multe lichide cu guri mici: apa, supa limpede, ceai neindulcit. Imediat ce poti manca alimente solide, este indicat sa o faci deoarece nutrientii contribuie la vindecare.

Alimente de consumat in caz de toxiinfectie alimentara

In functie de toleranta si de preferinte este indicat sa consumi urmatoarele categorii de alimente:

  • Carne slaba;
  • Peste bine gatit;
  • Orez alb simplu;
  • Supa de legume sau pui;
  • Compot;
  • Banane;
  • Cartofi;

Pe masura ce incepi sa te simti mai bine poti diversifica mai mult alimentatia si poti creste portiile. Adauga treptat legume gatite, apoi crude si ulterior fructe acide. Este indicat sa iei un supliment naturist cu probiotice pentru a echilibra efectele antibioticelor (daca medicul ti le-a recomandat).

Alimente de evitat in caz de toxiinfectie alimentara

Pana nu iti revii complet este indicat sa eviti urmatoarele:

  • Dulciurile;
  • Bauturile dulci (ciocolata calda, sucuri carbogazoase, energizante etc.);
  • Alimente grase (carne, unt);
  • Alimente picante;
  • Cafeina (cafea, ceai negru etc.);
  • Lactatele;

Medicamente pentru toxiinfectie alimentara

In functie de simptome si de cauza toxiinfectiei alimentare medicul poate recomanda:

  • Medicatie anti-vomitiva;
  • Medicamente care echilibreaza digestia pe baza de diosmectita (ajuta la calmarea diareei);
  • Antispasmodice pentru crampe abdominale;
  • Medicament pentru rehidratare pe baza de saruri si minerale;
  • Antibiotice – atunci cand cauza este de natura bacteriana.

Primul ajutor in caz de intoxicatie alimentara

Daca ti se pare ca o persoana apropiata are intoxicatie alimentara recomanda-i sa se intinda in pat si sa se odihneasca. In cazul in care prezinta varsaturi, ofera-i putina apa pentru a preveni deshidratarea. Dupa trecerea starilor de greata ii poti oferi mancare usoara pentru stomac precum paine prajita, banane sau orez. Daca greata revine este indicata incetarea alimentarii.

Cum se poate preveni toxiinfectia alimentara

Poti lua cateva masuri pentru a preveni toxiinfectia alimentara:

  • Citeste cu atentie etichetele pentru a te asigura ca produsele alese nu sunt expirate;
  • Evita sa consumi alimente expirate;
  • Pune produsele cu o data de expirare apropiata cat mai aproape de marginea frigiderului;
  • Evita sa decongelezi, apoi sa recongelezi mancarea;
  • Nu lasa alimentele de la frigider prea mult timp la temperatura camerei;
  • Foloseste o geanta frigorifica atunci cand mergi la picnic;
  • Citeste temperaturile recomandate pe anumite alimente si respecta-le;
  • Pune carnea cruda sau gatita in caserole, separat de fructe, legume sau alte alimente;
  • Resturile de carne, branza si alte alimente pune-le intr-o caserola la frigider, imediat dupa masa;
  • Taie legumele, carnea si fructele de mare pe tocatoare separate;
  • Spala-te pe maini cu apa si sapun dupa toaleta;
  • Spala-te pe maini inainte de a gati si inainte de a servi masa;
  • Spala-te pe maini dupa ce ai schimbat scutecul copilului;
  • Spala-te pe maini dupa ce ai curatat dupa animalul de companie;
  • Incearca sa consumi carne gatita in loc de cruda sau afumata;
  • Spala bine fructele si legumele crude;
  • Arunca acele conserve umflate sau care au un miros neobisnuit;
  • Evita sa consumi apa nepotabila si evita sa bei apa de la robinet in vacanta, daca in zonele respective exista un risc ridicat de toxiinfectie alimentara;
  • Acopera zonele ranite ale mainii sau poarta manusi de unica folosinta daca pregatesti mancarea, mai ales carne;
  • Pregateste preparatele rapide (de exemplu, salatele) inainte de alimente crude (precum carnea).
  • Nu manca alimente care si-au schimbat culoarea sau au un miros diferit;
  • Evita laptele nepasteurizat, ouale crude si carnea gatita insuficient;
  • Evita ca sucurile de la carne sa vina in contact cu alte alimente;
  • Tine animalele de companie departe de zona de gatit.

Toxiinfectia alimentara este o problema de sanatate, de multe ori trecatoare, specifica mai ales perioadelor caniculare sau in situatiile in care mancarea este gatita insuficient. Deseori, simptomele trec de la sine cu odihna si hidratare. Daca simptomele persista mai mult de 2-3 zile este recomandat sa mergi la medic pentru investigatii suplimentare si tratament. Acest lucru este cu atat mai important pentru persoanele cu risc ridicat de complicatii: copii, varstnici si persoane cu sistemul imunitar slabit.

 

 

Surse:

nhs.uk

healthdirect.gov.au

cdc.gov

Niddk.nih.gov

Categories
Articol medical

Giardioza este o infectie a tractului intestinal cauzata de parazitul Giardia lamblia si manifestata sub forma de boala diareica asociata cu o multitudine de alte simptome digestive. Desi nu este o infectie extrem de des raspandita, atunci cand este contractata, poate genera un grad ridicat de disconfort si poate perturba echilibrul organismului.

Citeste mai departe mai multe despre ce este giardoza, din ce cauze apare, cum se transmite, care este simptomatologia specifica, dar si care sunt etapele de diagnostic si de tratament necesare in cazul acestei infectii microbiene.

  • Ce este giardia (giardioza)
  • Mod de transmitere
  • Simptome
  • Diagnostic
  • Tratament
  • Preventie

Ce este giardia (giardioza)

Giardia este un microorganism parazitar unicelular si, totodata, patogenul responsabil pentru infectia intestinala numita giardioza. Acest protozoar, regasit sub denumirea stiintifica de Giardia lamblia, Giardia duodenalis sau Giardia intestinalis, se gaseste in intestinul subtire al oamenilor, dar si al altor mamifere.

Pentru a putea infecta omul, parazitul supravietuieste in mediul extern sub forma unor chisturi. Aceste chisturi pot ajunge in contact cu mucoasa intestinala prin mai multe moduri de transmitere.

Dupa ce ajung in intestinul uman, chisturile se deschid, iar forma protozoarului devine activa, numita trofozoit.

Prezenta parazitului in organismul uman conduce la aparitia giardiozei, o afectiune caracterizata prin simptomele digestive neplacute aparute ca urmare a activitatii giardiei in mucoasa intestinala. In timp ce unele persoane pot fi asimptomatice, altele pot experimenta o simptomatologie diversa.

Este important faptul ca infectia cu giardia poate fi tratata, insa cea mai buna masura de a evita tot tabloul clinic generat de acest parazit este preventia.

Mod de transmitere

giardia2

Infectia cu giardia se poate produce ca urmare a mai multor modalitati de transmitere. Este esential sa se cunoasca aceste cai de transmitere pentru a putea facilita procesul diagnostic si a lua masurile terapeutice cat mai repede posibil. De asemenea, cunoasterea modului de transmitere poate incuraja aplicarea masurilor de preventie.

Astfel, principalele modalitati de transmitere a parazitului giardia sunt:

  • Transmitere pe cale fecal-orala – chisturile de Giardia sunt prezente in fecalele persoanelor sau ale animalelor infectate; daca aceste fecale contaminate ajung in apa de consum, dar si in alimente crude sau negatite suficient, ele pot patrunde la nivelul mucoasei intestinale, zona de electie a cantonarii si activitatii microorganismului.
  • Contactul direct cu persoane sau animale infectate – giardia poate fi transmisa prin contactul direct cu persoane sau animale infectate; acest fenomen se produce ca urmare a atingerii gurii cu mainile neigienizate in urma contactului cu persoanele/obiectele contaminate.

Riscul de transmitere creste odata cu expunerea la situatii ce pot favoriza ingerarea de chisturi ale microorganismului. Exemplele includ:

  • Transmitere intracomunitara – giardia poate fi raspandita in special in comunitati, precum aziluri de batrani, gradinite, crese sau scoli.
  • Transmitere prin activitati in aer liber – unele activitati in aer liber (de exemplu: drumetii, pescuit) pot implica expunerea la surse de apa nepotabila (care pot fi contaminate cu chisturi de giardia), dar si la consumul de peste crud (in cazul pescuitului).

Pentru a preveni transmiterea giardiozei, este important ca toate sursele de apa sa fie sigure (apa imbuteliata, apa filtrata), mancarea sa fie gatita corespunzator, iar igiena mainilor sa fie realizata intr-un mod riguros.

Prin constientizarea modului de transmitere si luarea masurilor preventive potrivite, se poate reduce semnificativ riscul de infectare.

Simptomatologie

Infectia cu giardia poate provoca o varietate de simptome neplacute. Desi unele persoane pot fi asimptomatice, infectia trecand neobservata, altele pot prezenta manifestari mai mult sau mai putin severe.

Printre manifestarile clinice intalnite in giardioza, se regasesc:

  • Diaree – diareea este unul dintre cele mai des intalnite simptome ale infectiei cu giardia; scaunele sunt apoase, frecvente, uneori precedate de senzatia imperioasa de a evacua scaunul.
  • Durere abdominala – sub forma de crampe.
  • Greata si varsaturi – giardia poate declansa senzatia de greata si, in unele cazuri, poate provoca si varsaturi; aceste simptome pot fi prezente in asociere cu diareea sau pot aparea separat ca manifestari unice.
  • Balonare – multi pacienti cu giardioza resimt disconfort abdominal si balonare; aceste manifestari sunt cauzate atat de prezenta parazitului in intestin, cat si de activitatea sa la nivelul mucoasei intestinale.
  • Pierdere in greutate – in cazurile severe de giardioza, cu diaree pronuntata si deshidratare severa, cu varsaturi si stare de greata, pierderea in greutate incepe sa devina o problema.
  • Stare de oboseala generalizata – din cauza consumului energetic resimtit de organism ca urmare a activitatii parazitului, se poate instala o stare de slabiciune.

Este important de mentionat ca simptomele pot varia in functie de severitatea infectiei, dar si de starea de sanatate a persoanei implicate. De asemenea, simptomele giardiozei pot fi nespecifice si, astfel, confundate cu alte afectiuni digestive, motiv pentru care diagnosticul diferential este esential.

Diagnostic

giardia4

Orice diagnostic debuteaza cu preluarea istoricului medical personal si familial din partea pacientului si se completeaza cu un examen fizic, pastrand atentia asupra zonei abdominale. Intrucat simptomatologia este adesea nespecifica, este nevoie de adaugarea, la acesti primi pasi,a investigatiilor paraclinice (de sange, imagistice, invazive).

Printre principalele modalitati de diagnosticare a infectiei cu giardia, se numara:

  • Analiza de scaun (coprocultura, examenul coproparazitologic) – aceasta este una dintre cele mai comune si accesibile metode de diagnostic; medicul poate solicita o analiza de scaun pentru a identifica potentialele chisturi sau trofozoizi de Giardia; pacientul trebuie sa colecteze o proba de scaun pe care o va pune intr-un coprocultor si care, ulterior, va fi analizata in cadrul unui laborator. Testele moderne, cum ar fi imunotestul enzimatic pentru antigen sau testul molecular pentru ADN-ul parazitului în scaun pot transa cu acuratete diagnosticul.

giardia5

  • Teste de sange (anticorpi) – data fiind simptomatologia comuna mai multor afectiuni digestive, uneori, medicul poate recomanda efectuarea unor teste de sange pentru a identifica prezenta anticorpilor specifici impotriva Giardia lamblia; acesti anticorpi pot fi detectati in sange atat in cazul unei infectii active, cat si recente (IgM/IgG); testele de sange pot fi utile in special in cazurile in care analiza de scaun nu este suficient de concludenta sau in cazurile de infectie cronica.
  • Biopsie de mucoasa intestinala – in cazurile severe de giardioza, medicul poate recomanda efectuarea unei biopsii intestinale pentru a obtine o certitudine diagnostica si a evalua invazia intestinala; aceasta metoda invaziva implica prelevarea unei mostre de tesut din mucoasa intestinala in scopul examinarii la microscop.

Diagnosticul corect al giardiozei trebuie sa fie intotdeauna stabilit de catre un medic gastroenterolog sau infectionist. Pe baza rezultatelor testelor si a evaluarii simptomelor, medicul va putea pune un diagnostic precis si va recomanda schema terapeutica potrivita.

Daca exista simptome digestive sugestive unei infectii cu giardia, este esential sa fie consultat un medic pentru evaluare si diagnosticare. Detectarea precoce si tratamentul adecvat pot ajuta la gestionarea infectiei si la prevenirea complicatiilor ulterioare.

Tratament

giardia1

Vindecarea giardiozei implica administrarea unor tratamente medicamentoase antiparazitare pentru a inlatura microorganismul Giardia lamblia de la nivel intestinal si a ameliora simptomatologia asociata.

Masurile terapeutice aplicate in infectia cu giardia sunt:

  • Medicamente antiparazitare – cel mai frecvent utilizat chimioterapic antiparazitar prescris pentru tratarea giardiozei este metronidazolul; acesta actioneaza asupra parazitului, distrugandu-l si eliminandu-l din organism; alte antiparazitare utilizate includ tinidazolul si nitazoxanida; durata tratamentului si doza recomandata vor fi stabilite de catre medicul curant in functie de raspandirea infectiei si gravitatea simptomatologiei, dar si de caracteristicile pacientului.
  • Tratament simptomatic – pe langa tratamentul antiparazitar, medicul poate recomanda si un tratament simptomatic pentru a ameliora manifestarile asociate giardiozei; acesta poate include administrarea de antiemetice (pentru a controla greata si varsaturile), antisecretorii, precum si recomandari igieno-dietetice privind hidratarea corecta (pentru a compensa pierderile de lichide).

Atat pe toata durata tratamentului, cat si dupa terminarea acestuia, este important sa se adopte masuri de igiena riguroasa pentru a preveni recidivele si raspandirea infectiei.

Spalarea regulata a mainilor cu apa si sapun, evitarea consumului de apa sau alimente contaminate si curatarea si dezinfectarea adecvata a suprafetelor sunt elemente-cheie in prevenirea reinfectiei si a transmiterii parazitului.

Preventie

giardia3

Pentru a preveni atat contractarea infectiei cu giardia, cat si raspandirea acesteia in comunitate, este important sa se adopte anumite profilactice corespunzatoare. Printre cele mai recomandate, se numara:

  • Consumul de apa sigura – apa consumata trebuie sa fie intotdeauna potabila, din surse sigure; in cazul in care apa imbuteliata nu este disponibila, se pot utiliza filtre de apa sau metode de purificare adecvate pentru a elimina posibilele contaminari cu microorganisme; trebuie intotdeauna evitate apele din surse nesigure (de exemplu: din izvoare si paraie).
  • Igiena personala – mainile trebuie spalate in mod regulat cu apa si sapun, in special inainte de mese, dupa folosirea toaletei si dupa contactul cu animalele de companie.
  • Copiii aflati la crese si la gradinite trebuie invatati despre regulile de igiena, iar batranii din azile trebuie monitorizati pentru a le oferi conditiile de igiena adecvate.
  • Prepararea corespunzatoare a alimentelor – alimentele trebuie intotdeauna preparate corect; legumele si fructele trebuie spalate si curatate inainte de consum, iar carnea trebuie gatita la temperaturi suficient de ridicate pentru a distruge posibilele bacterii sau paraziti.
  • Evitarea contactului cu persoane sau animale infectate – daca se cunoaste faptul ca o persoana sau un animal este infectat cu giardia, trebuie evitat contactul direct cu acestia.
  • Evitarea inotului in ape nesigure – inotul in ape necunoscute (de exemplu: lacuri) trebuie evitat pentru a evita posibilitatea contaminarii cu giardia.
  • Igienizarea suprafetelor si a obiectelor – curatarea si dezinfectarea in mod regulat a suprafetelor si a obiectelor care pot fi contaminate (de exemplu: cada de dus, toaletele, obiectele sanitare si ustensilele de bucatarie).

Astfel, infectia cu giardia este o patologie intestinala de tip parazitar, asimptomatica sau cu o simptomatologie diversa ce poate afecta calitatea vietii persoanelor afectate. Tratamentul antiparazitar adecvat vindeca infectia si restabileste starea de bine. Respectarea masurilor de preventie poate reduce riscul de infectare cu giardia si contribuie la protejarea sanatatii personale si a comunitatii.

 

 

Bibliografie:

Infectia cu giardia https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15238-giardiasis

Giardioza https://www.healthline.com/health/giardiasis#diagnosis

Generalitati https://medlineplus.gov/giardiainfections.html

Transmitere https://www.cdc.gov/parasites/giardia/general-info.html#:~:text=Giardiasis%20is%20a%20diarrheal%20disease,for%20weeks%20or%20even%20months.

Simptome https://www.nhs.uk/conditions/giardiasis/

Diagnostic si tratament https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/giardia-infection/symptoms-causes/syc-20372786

Categories
Articol medical

Ochiul inrosit este cauzat de o inflamatie a membranei transparente ce captuseste pleoapa si globul ocular. Aceasta membrana se numeste conjunctiva. Cand vasele mici de sange din conjunctiva devin umflate si iritate, ele sunt mai vizibile. Acest lucru este ceea ce face ca albul ochilor sa para rosu sau roz.

De obicei, conjunctivita este cauzata de o infectie virala, dar poate fi provocata si de o infectie bacteriana, o reactie alergica sau – la bebelusi – de un canal lacrimal incomplet deschis.

Desi poate fi iritanta, conjunctivita rar afecteaza vederea. Tratamentele pot ajuta la ameliorarea disconfortului. Deoarece conjunctivita poate fi contagioasa, obtinerea unui diagnostic precoce si luarea anumitor masuri de precautie poate ajuta la limitarea raspandirii ei.

Simptomele conjunctivitei

  • Roseata in albul ochiului sau a pleoapei interioare.
  • Lacrimare crescuta.
  • Secretii de culoare galbena, care se lipesc de gene, mai ales dupa somn.
  • Secretii verzi sau albe la coltul ochilor.
  • Senzatie de mizerie sau nisip in unul sau ambii ochi.
  • Mancarimi la ochi (in special la conjunctivita cauzata de alergii).
  • Senzatia de arsura in ochi (in special la conjunctivita cauzata de substante chimice si iritanti).
  • Vedere neclara.
  • Sensibilitate crescuta la lumina.
  • Pleoapele umflate.

Cauze ale conjunctivitei

Conjunctivita apare atunci cand vasele de sange din membrana care acopera ochiul (conjunctiva) se inflameaza, facandu-le mai vizibile.

Cauzele inflamatiei includ:

  • Virusi: sunt cea mai frecventa cauza a conjunctivitei. Raceala, gripa sau COVID-19, se numara printre virusurile care pot provoca conjunctivita.
  • Bacterii: tipurile comune de bacterii ce cauzeaza conjunctivita bacteriana includ Staphylococcus aureus, Haemophilus influenzae, Streptococcus pneumonia si Pseudomonas aeruginosa.
  • Alergeni: mucegaiuri, polen sau alte substante care provoaca alergii.
  • Substante iritante: sampoane, produse cosmetice, lentile de contact, murdarie, fum si clor din piscina.
  • Infectii cu transmitere sexuala (ITS): un virus (herpes simplex) sau bacterii (gonoree sau chlamydia) pot provoca infectii cu transmitere sexuala, cauza a conjunctivitei.
  • Un obiect strain in ochi.
  • Canale lacrimale blocate sau incomplet deschise la bebelusi.
  • Conditii autoimune: bolile care determina propriul tau sistem imunitar sa reactioneze excesiv impotriva propriilor celule sunt o cauza rara a conjunctivitei.

Conjunctivita contagioasa

Conjunctivita cauzata de bacterii sau virusi poate fi contagioasa. Acest lucru este cauzat de faptul ca poti raspandi conjunctivita inainte de a sti ca o ai. De asemenea, cu totii ne atingem fetele si ochii mult mai mult decat credem. In schimb, conjunctivita cauzata de alergii nu este contagioasa.

Factori de risc

  • Contactul cu o persoana infectata, cu forma virala sau bacteriana a conjunctivitei.
  • Expunerea la ceva la care esti alergic, pentru conjunctivita alergica.
  • Utilizarea lentilelor de contact, in special a lentilelor cu purtare prelungita.

Complicatii

Atat la copii, cat si la adulti, conjunctivita poate provoca inflamatii la nivelul corneei care pot afecta vederea. Evaluarea si tratamentul prompt de catre medic pot reduce riscul de complicatii. Programeza-te la medic daca ai:

  • Durere oculara.
  • Senzatia ca ai ceva in ochi.
  • Vedere neclara.
  • Sensibilitate la lumina.

Prevenirea

Asigura-te ca ai o igiena buna pentru a controla raspandirea conjunctivitei. De exemplu:

  • Nu iti atinge ochii cu mainile.
  • Spala-te des pe maini.
  • Foloseste un prosop curat, personal, pe care sa il schimbi zilnic.
  • Schimba des fetele de perna.
  • Arunca cosmeticele vechi, cum ar fi rimelul.
  • Nu imprumutati produse cosmetice pentru ochi sau articole personale de ingrijire a ochilor.

Diagnosticare

Oftalmologul va examina ochii, punand diagnosticul pe baza simptomelor si a istoricului de sanatate. El poate sa iti faca un test de acuitate (testul diagramei oculare) pentru a-ti verifica vederea.

Tratament

Tratamentul conjunctivitei depinde daca este cauzata de bacterii, un virus, un alergen sau altceva.

  • Tratament pentru conjunctivita cauzat de bacterii: medicul iti va prescrie o reteta cu antibiotic (picaturi pentru ochi, unguente sau pastile).
  • Tratament pentru conjunctivita cauzat de virusi: nu are nevoie de tratament decat daca este cauzat de virusul herpes simplex, virusul varicela-zoster sau o infectie cu transmitere sexuala. Acestea sunt infectii grave care necesita medicamente antivirale. Daca nu sunt tratate, acestea iti pot lasa cicatrici ale ochiul sau pot cauza pierderea vederii. Antibioticele nu pot trata conjunctivita cauzata de un virus.
  • Tratament pentru conjunctivita cauzata de substante iritante: daca iti intra ceva in ochi si ii irita, clateste cu un jet usor de apa calda, timp de cinci minute. Evita expunerea ulterioara la substante iritante. Roseata ar trebui sa inceapa sa dispara in decurs de patru ore dupa clatirea ochilor. Daca nu se intampla asta, anunta medicul. De asemenea, mergi la medic daca substanta care a patruns in ochi este o substanta chimica acida sau alcalina puternica.
  • Tratament pentru conjunctivita cauzata de alergii: conjunctivita alergica se trateaza cu picaturi pentru ochi pe baza de reteta sau fara prescriptie medicala. Acestea contin fie antihistaminice pentru controlul reactiilor alergice, fie medicamente antiinflamatoare precum steroizii sau decongestionantele. Poti ameliora temporar simptomele aplicand o compresa rece pe ochii inchisi. De asemenea, poti preveni acest tip de conjunctivita evitand alergenii care iti cauzeaza simptomele sau luand medicamente antialergice fara prescriptie medicala.
  • Tratament pentru conjunctivita cauzata de infectii cu transmitere sexuala (ITS): acest tip de conjunctivita este mai putin frecventa, dar poate fi grava. Ca si alte cauze ale conjunctivitei bacteriene, este tratata cu antibiotice, iar conjunctivita cauzata de virus este tratata cu medicamente antivirale.
  • Tratament pentru conjunctivita cauzata de boli autoimune: tratarea bolii de baza va duce si la disparitia conjunctivitei.

Dispare conjunctivita de la sine?

De obicei, cazurile usoare dispar de la sine in decurs de cateva zile pana la cateva saptamani. Majoritatea cauzelor de conjunctivita virala nu necesita tratament. Pe de alta parta, antibioticele pentru conjunctivita bacteriana reduc durata simptomelor si perioada de timp in care esti contagios.

Cat dureaza conjunctivita

Daca ai conjunctivita bacteriana, aceasta ar trebui sa se amelioreze in decurs de o saptamana.

Conjunctivita virala dureaza de obicei de la patru pana la sapte zile. Poate dura pana la 14 zile pana la disparitia ei completa.

Cand sa mergi la medic

Nu trebuie neaparat sa mergi la medic pentru conjunctivita. De cele mai multe ori, poti trata simptomele acasa, pana cand dispar de la sine. Unele simptome de conjunctivita pot fi semnul unei probleme grave, cum ar fi un ulcior, care poate duce, in cazuri netratate corespunzator,  la pierderea permanenta a vederii. Contacteaza medicul sau solicita asistenta medicala daca ai:

  • Crestere a sensibilitatii la lumina, mai ales daca este severa.
  • Vedere incetosata sau scaderea vederii.
  • Durere oculara.
  • Simti ca ai ceva in ochi.
  • Cantitate mare de secretii din ochi.
  • Agravarea simptomelor.

 

Surse:

www.mayoclinic.org

www.my.clevelandclinic.org

www.cdc.gov

Categories
Articol medical

Cancerul de piele este o boala care implica cresterea celulelor anormale in tesuturile pielii. In mod normal, pe masura ce celulele pielii imbatranesc si mor, se formeaza celule noi pentru a le inlocui. Cand acest proces nu functioneaza asa cum ar trebui – ca dupa expunerea la lumina ultravioleta (UV) de la soare – celulele cresc mai repede. Aceste celule pot fi necanceroase (benigne), care nu se raspandesc si nu fac rau, sau pot fi canceroase (maligne).

Daca nu este depistat si tratat din timp, cancerul de piele se poate raspandi la tesuturile din apropiere sau in alte zone ale corpului. Daca este identificat si tratat in stadii incipiente, majoritatea persoanelor bolnave se vindeca.

Cancerul de piele apare atunci cand celulele pielii sunt deteriorate de razele ultraviolete (UV) din cauza expunerii repetate la soare si a arsurilor solare. De asemenea, expunerea la radiatiile UV de la aparatele de bronzat si lampile solare poate creste riscul de cancer de piele.

Cele mai frecvente doua tipuri de cancer de piele sunt:

  • carcinomul bazocelular;
  • carcinomul cu celule scuamoase.

Acestea au o crestere lenta si se raspandesc rar in alte parti ale corpului. Ambele pot fi tratate, dar pot fi desfigurante.

Melanomul, cel mai periculos cancer de piele

Melanomul este cel mai periculos cancer de piele. Desi mai putin frecvent – reprezentand aproximativ 1% din cancerele de piele – melanomul este responsabil pentru majoritatea deceselor cauzate de cancerul de piele. Melanomul se dezvolta rapid si este mai probabil sa se raspandeasca decat carcinomul bazocelular si carcinomul cu celule scuamoase.

Cancerul de piele se dezvolta in principal pe zonele de piele expuse la soare, cum ar fi scalpul, fata, urechile, gatul, buzele, pieptul, bratele, mainile si picioarele. Dar se poate forma si in alte zone, cum ar fi palmele, sub unghiile mainilor si picioarelor si organele genitale.

Factori care cresc riscul de cancer de piele

Pe langa supraexpunerea la razele UV, alti factori care cresc riscul de cancer de piele includ:

  • pielea deschisa;
  • par blond sau roscat;
  • ochi albastri, verzi sau gri;
  • piele care se arde usor;
  • antecedente familiale de cancer de piele;
  • tendinta de a dezvolta alunite sau aparitie anormala sau alunite mari;
  • arsuri solare anterioare;
  • varsta mai inaintata.

Cel mai bun mod de a-ti reduce riscul de cancer de piele este sa iti protejezi pielea de lumina UV. Foloseste tot timpul protectie solara pe pielea expusa cand stai afara si poarta imbracaminte de protectie, inclusiv ochelari de soare si o palarie cu boruri largi.

Aspectul cancerului de piele

Cancerul de piele arata diferit in functie de tipul lui, existand cateva semne care ridica unele suspiciuni, respectiv:

  • Asimetrie: formatiune neregulata si neobisnuita pe piele;
  • Chenar: margini neclare sau neregulate;
  • Culoare: alunita cu mai mult de o culoare;
  • Diametru: mai mare decat o radiera de creion (6 milimetri);
  • Evolutie: marire, schimbare in forma, culoare sau dimensiune, acesta fiind cel mai important semn;

Daca te ingrijoreaza o alunita sau o alta leziune a pielii, programeaza-te la medic. Acesta iti va verifica pielea si te va trimite catre un  dermatolog care sa iti evalueze leziunea.

Simptome

Cancerul de piele se dezvolta in principal pe zonele de piele expuse la soare, inclusiv scalp, fata, buze, urechi, gat, piept, brate si maini si pe picioare, dar se poate forma si pe zone care rar vad lumina zilei, precum palme, sub unghii si zona genitala.

Cancerul de piele afecteaza oamenii cu toate nuantele de piele, inclusiv pe cei cu tenul mai inchis. Cand melanomul apare la persoanele cu tonuri inchise ale pielii, este mai probabil sa apara in zonele care nu sunt expuse in mod normal la soare, cum ar fi palme si talpi.

Semne si simptome ale carcinomului bazocelular

Carcinomul bazocelular apare de obicei in zonele corpului expuse la soare, cum ar fi gatul sau fata.

Carcinomul bazocelular poate aparea ca:

  • umflatura sidefata sau cu aspect de ceara;
  • leziune plata, de culoarea pielii sau maro, asemanatoare unei cicatrici;
  • rani cu sange sau crusta care se vindeca si revine;

Semne si simptome ale carcinomului cu celule scuamoase

Cel mai adesea, carcinomul cu celule scuamoase apare pe zonele corpului expuse la soare, cum ar fi fata, urechile si mainile. Persoanele cu pielea mai inchisa la culoare sunt mai expuse riscului de a dezvolta carcinom cu celule scuamoase in zonele care nu sunt adesea expuse la soare.

Carcinomul cu celule scuamoase poate aparea ca:

  • un nodul ferm, rosu;
  • leziune plata cu o suprafata solzoasa, cu crusta;

Semne si simptome ale melanomului

Melanomul se poate dezvolta oriunde pe corp, in pielea normala sau intr-o alunita existenta, care devine canceroasa. Melanomul apare cel mai adesea pe fata sau pe corpul barbatilor afectati. La femei, acest tip de cancer se dezvolta cel mai adesea pe zona inferioara a picioarelor. Atat la barbati, cat si la femei, melanomul poate aparea pe pielea care nu a fost expusa la soare.

Melanomul poate afecta persoanele de orice nuanta a pielii.

Semnele melanomului includ:

  • pata mare maronie cu puncte mai inchise;
  • alunita care isi schimba culoarea, dimensiunea sau textura sau care sangereaza;
  • leziune mica, cu margine neregulata si portiuni de culoare rosie, roz, alb, albastra sau negru;
  • leziune dureroasa cu mancarime;
  • leziuni intunecate pe palmele, talpi, varfurile degetelor sau degetele de la picioare sau pe membranele mucoase care captusesc gura, nasul, vaginul sau anus.

Semne si simptome ale cancerelor de piele mai putin frecvente

Alte tipuri mai putin frecvente de cancer de piele includ:

Sarcomul Kaposi: aceasta forma rara de cancer de piele se dezvolta in vasele de sange ale pielii si provoaca pete rosii sau violete pe piele sau pe membranele mucoase.

Sarcomul Kaposi apare in principal la persoanele cu un sistem imunitar slabit, cum ar fi persoanele cu SIDA, si la persoanele care iau medicamente care le suprima imunitatea, cum ar fi persoanele care au suferit transplant de organe.

Alte persoane cu un risc crescut de sarcom Kaposi includ barbati tineri care traiesc in Africa sau barbati mai in varsta de provenienta evreiasca, italiana sau est-europeana.

Carcinom cu celule Merkel: provoaca noduli fermi, care apar pe sau chiar sub piele si in foliculii de par. Carcinomul cu celule Merkel se gaseste cel mai adesea pe cap, gat si corp.

Carcinom al glandei sebacee. Acest cancer neobisnuit si agresiv isi are originea in glandele uleioase din piele. Carcinoamele glandelor sebacee – care apar de obicei ca noduli duri, nedurerosi – se pot dezvolta oriunde, dar cele mai multe apar pe pleoapa, unde sunt adesea confundate cu alte probleme ale pleoapelor.

Daca observi modificari ale pielii care te ingrijoreaza, programeaza-te la medic. Nu toate modificarile pielii sunt cauzate de cancerul de piele, dar este importanta investigarea cauzei.

Tipuri de cancer de piele

Cele mai frecvente tipuri de cancer de piele sunt carcinomul bazocelularsi carcinomul cu celule scuamoase. Mai putin frecvente sunt melanomul si, si mai rar, carcinomul cu celule Merkel, cele doua cauze principale de deces din cancer de piele.

Majoritatea cancerelor de piele incep in stratul superior al pielii, numit epiderma. Principala diferenta dintre cancerele de piele este tipul de celula din care provine fiecare.

Carcinom bazocelular

Este cel mai frecvent tip de cancer de piele, reprezentand aproximativ 80% din cazuri. Incepe in celulele bazale situate adanc in epiderma. El tinde sa creasca lent si este rar sa se raspandeasca in alte parti ale corpului. Dar daca nu sunt tratate, carcinoamele bazocelulare pot creste in zonele apropiate, adanc in piele si pot distruge oasele si tesuturile. Daca nu sunt complet eradicate in timpul tratamentului, pot recidiva. De asemenea, persoanele cu o astfel de forma de cancer de piele au un risc mai mare de recidiva in alta parte.

Carcinom cu celule scuamoase (SCC)

Aproximativ 20% dintre cancerele de piele sunt SCC. Ele incep in celulele scuamoase din partile mijlocii si exterioare ale epidermei. SCC se dezvolta uneori dintr-o crestere precanceroasa a pielii numita keratoza actinica, o zona aspra si solzoasa pe piele care afecteaza de obicei adultii in varsta dupa ani de expunere la soare. SCC-urile au, de asemenea, o crestere lenta, desi este mai probabil ca BCC-urile sa creasca in straturi mai profunde ale pielii si sa se raspandeasca in alte parti ale corpului.

Melanomul

Acest tip de cancer de piele se formeaza din melanocite, celule ale pielii din stratul inferior al epidermei. Melanomul reprezinta doar aproximativ 1% din cancerele de piele, dar este cel mai letal, deoarece melanocitele afectate se pot multiplica si raspandi rapid.

Melanomul (cunoscut si ca melanom malign) este forma de cancer de piele care provoaca cel mai des deces. Apare atunci cand melanocitele (celulele care dau culoarea pielii) incep sa se reproduca necontrolat. Melanomul poate creste rapid si se poate raspandi in alte parti ale corpului.

Melanomul este de obicei vizibil ca o singura pata intunecata pe piele, adesea mai mare de 6 milimetri (mm) in diametru (aproximativ de dimensiunea unei radiere de creion), dar uneori mai mica. Melanomul se poate forma dintr-o alunita existenta sau se poate dezvolta pe piele cu aspect normal. Printre caracteristicile alunitelor care pot creste riscul de melanoma se numara:

  • alunita noua, care apare dupa varsta de 30 de ani;
  • alunita noua la orice varsta daca se afla intr-o zona rar expusa la soare;
  • modificare a unei alunite existente;
  • una sau mai multe alunite atipice: alunite care seamana cu un ou prajit, care sunt mai inchise la culoare decat altele sau au o forma neregulata;
  • existenta a 20 sau mai multe alunite pe corp cu o lungime mai mare de 2 mm;
  • cinci sau mai multe alunite, fiecare mai mare de 5 mm diametru.

Cele mai frecvente locuri pentru melanom sunt:

  • fata (in special la persoanele in varsta);
  • partea superioara a corpului (in primul rand la barbati);
  • picioare (mai ales la femei).

Melanomul poate aparea si in alte parti ale corpului, cum ar fi sub unghiile de la maini sau de la picioare, organele genitale si in interiorul ochiului.

Melanomul este adesea usor de detectat din timp. Verificati-va in mod regulat pielea pentru a depista noi alunite si pentru modificari ale celor existente.

Persoanele cu risc crescut de melanom au nevoie de controale regulate la  dermatolog. Deoarece unele melanoame pot aparea din alunite existente, un medic sau dermatolog poate elimina alunitele atipice, deoarece acestea pot deveni canceroase.

Etape ale dezvoltarii melanomului

Exista cinci etape ale melanomului, de la zero la patru, fiecare fiind definita de grosimea melanomului, cat de adanc a patruns in piele si daca s-a raspandit. Cu cat numarul este mai mare, cu atat boala este mai extinsa si, in general, cu atat prognosticul este mai rau.

Tumorile de pe suprafata pielii pot fi de obicei vindecate, dar cancerele mai profunde sunt mai dificile si uneori imposibil de tratat.

Daca tratamentul incepe atunci cand tumora are o adancime mai mica de 0,75 mm, sansa de vindecare este excelenta. Pentru melanoamele mai profunde, rata de supravietuire este scazuta.

Cauze ale cancerului de piele

Cancerul de piele apare atunci cand au loc mutatii in ADN-ul celulelor pielii. Mutatiile fac ca celulele sa creasca necontrolat si sa formeze o masa de celule canceroase.

Celulele implicate in cancerul de piele

Cancerul de piele incepe in stratul superior al pielii – epiderma. Epiderma este un strat subtire care ofera o acoperire protectoare a celulelor pielii pe care corpul tau le elimina continuu. Epiderma contine trei tipuri principale de celule:

  • Celulele scuamoase se afla chiar sub suprafata exterioara si functioneaza ca captuseala interioara a pielii.
  • Celulele bazale, care produc celule noi ale pielii, stau sub celulele scuamoase.
  • Melanocitele – care produc melanina, pigmentul care confera pielii culoarea sa normala – sunt situate in partea inferioara a epidermei. Melanocitele produc mai multa melanina atunci cand esti la soare pentru a ajuta la protejarea straturilor mai profunde ale pielii.

Celulele unde incepe cancerul de piele determina tipul acestuia si optiunile de tratament. 

Lumina ultravioleta si alte posibile cauze

O mare parte din deteriorarea ADN-ului din celulele pielii rezulta din radiatiile ultraviolete (UV) gasite in lumina soarelui si in luminile folosite la solar. Dar expunerea la soare nu explica cancerele de piele care se dezvolta pe pielea care nu este expusa in mod obisnuit la lumina soarelui. Acest lucru indica faptul ca alti factori pot contribui la riscul de cancer de piele, cum ar fi expunerea la substante toxice sau afectiuni care slabesc sistemul imunitar.

Factori de risc

Factorii care va pot creste riscul de cancer de piele includ:

Piele deschisa. Oricine, indiferent de culoarea pielii, poate face cancer de piele. Cu toate acestea, avand mai putin pigment (melanina) in piele ofera mai putina protectie impotriva radiatiilor UV daunatoare. Daca ai parul blond sau rosu si ochii deschisi la culoare si faci cu usurinta pistrui sau arsuri, ai un risc mai mare sa faci cancer de piele decat o persoana cu pielea mai inchisa la culoare.

Arsuri solare repetate. A avea una sau mai multe arsuri solare cu vezicule in copilarie sau adolescenta creste riscul de a dezvolta cancer de piele ca adult. Arsurile solare la varsta adulta sunt, de asemenea, un factor de risc.

Expunerea excesiva la soare. Oricine petrece mult timp la soare poate dezvolta cancer de piele, mai ales daca pielea nu este protejata de protectie solara sau de imbracaminte. Bronzarea, inclusiv expunerea la lampi si paturi de bronzat, te pune, de asemenea, in pericol. Bronzul este raspunsul la ranirea pielii la radiatiile UV excesive.

Zone insorite sau de mare altitudine: Oamenii care traiesc in clima insorita si calda sunt expusi la mai multa lumina solara decat oamenii care traiesc in clima mai rece. A trai la altitudini mai inalte, unde lumina soarelui este cea mai puternica, te expune si la mai multe radiatii.

Alunite. Persoanele care au multe alunite sau alunite anormale numite nevi displazici prezinta un risc crescut de cancer de piele. Aceste alunite anormale – care arata neregulat si sunt, in general, mai mari decat alunitele normale – prezinta mai multe riscuri decat altele sa devina canceroase. Daca ai antecedente de alunite anormale, urmareste-le in mod regulat pentru modificari.

Leziuni cutanate precanceroase. A avea leziuni ale pielii cunoscute sub numele de keratoze actinice poate creste riscul de a dezvolta cancer de piele. Aceste cresteri precanceroase ale pielii apar de obicei ca pete aspre, solzoase, care variaza in culoare de la maro pana la roz inchis. Sunt cele mai frecvente pe fata, capul si mainile persoanelor cu pielea deschisa a caror piele a fost afectata de soare.

Un istoric familial de cancer de piele. Daca unul dintre parintii sau un frate a avut cancer de piele, este posibil sa ai un risc crescut de a dezvolta boala.

Un istoric personal de cancer de piele. Daca ai dezvoltat cancer de piele o data, risti sa il dezvolti din nou.

Un sistem imunitar slabit. Persoanele cu sistemul imunitar slabit au un risc mai mare de a dezvolta cancer de piele. Acestea includ persoanele care traiesc cu HIV/SIDA si cei care iau medicamente imunosupresoare dupa un transplant de organ.

Expunerea la radiatii. Persoanele care au primit tratament cu radiatii pentru afectiuni ale pielii, cum ar fi eczema si acneea, pot avea un risc crescut de cancer de piele, in special de carcinom bazocelular.

Expunerea la anumite substante. Expunerea la anumite substante, cum ar fi arsenul, poate creste riscul de cancer de piele. 

Diagnosticarea cancerului de piele

Un dermatolog te va intreba daca ai observat modificari ale alunitelor, pistruilor sau altor pete existente pe piele sau daca ati observat cresterea de noi formatiuni pe piele . Medicul iti va examina toata pielea, inclusiv scalpul, urechile, palmele, talpile picioarelor, intre degetele de la picioare, in jurul organelor genitale si intre fese.

Daca medicul suspecteaza existenta cancerului de piele, acesta poate efectua o biopsie. Intr-o biopsie, o proba de tesut este prelevata si trimisa la un laborator unde un patolog o examineaza la microscop. Dermatologul iti va spune daca leziunea este cauzata de cancer de piele, ce tip ai si va discuta despre optiunile de tratament.

Stadiile cancerului de piele

Stadiile cancerului iti spun cat de mult cancer este in corpul tau. Stadiile cancerului de piele variaza de la stadiul 0 la stadiul IV. In general, cu cat numarul este mai mare, cu atat cancerul s-a raspandit mai mult si cu atat este mai greu de tratat. Dar stadializarea melanomului este diferita de cancerele de piele non-melanom care incep in celulele bazale sau scuamoase.

Stadializarea melanomului

  • Stadiul 0 (melanomul in situ): melanomul se afla doar in stratul superior al pielii.
  • Stadiul I: Melanomul are un risc scazut si nu exista dovezi ca s-a raspandit. In general, este vindecabil prin interventie chirurgicala.
  • Stadiul II: Are unele caracteristici care indica faptul ca este probabil sa recidiveze, dar nu exista dovezi de raspandire.
  • Stadiul III: Melanomul s-a raspandit la ganglionii limfatici din apropiere sau la pielea din apropiere.
  • Stadiul IV: Melanomul s-a raspandit la ganglionii limfatici mai indepartati sau la piele sau s-a raspandit la organele interne.

Stadializarea non-melanomului

  • Stadiul 0: Cancerul este doar in stratul superior al pielii.
  • Stadiul I: Cancerul se afla in straturile superioare si mijlocii ale pielii.
  • Stadiul II: Cancerul se afla in straturile superioare si mijlocii ale pielii si evolueaza afectand nervii sau straturile mai profunde ale pielii.
  • Stadiul III: Cancerul s-a raspandit dincolo de piele pana la ganglionii limfatici.
  • Stadiul IV: Cancerul s-a raspandit in alte parti ale corpului si in organe precum ficatul, plamanii sau creierul.

Tratarea cancerului de piele

Tratamentul depinde de stadiul cancerului. Uneori, o singura biopsie poate indeparta tot tesutul canceros daca este mic si limitat la suprafata pielii. Alte tratamente comune pentru cancerul de piele, utilizate singure sau in combinatie, includ:

Crioterapia: dermatologul foloseste azot lichid pentru a ingheta cancerul de piele. Celulele moarte se desprind dupa tratament.

Chirurgie prin excizie: dermatologul indeparteaza tumora si pielea sanatoasa din jur pentru a fi sigur ca tot cancerul a disparut.

Chirurgie Mohs: dermatologul indeparteaza numai tesutul bolnav, salvand cat mai mult tesut normal din jur. Medicii folosesc aceasta modalitate de tratament pentru a trata cancerele bazocelulare si scuamoase si, uneori, alte tipuri de cancer de piele care se dezvolta in apropierea zonelor sensibile sau importante din punct de vedere cosmetic, cum ar fi pleoapele, urechile, buzele, fruntea, scalpul, degetele sau zona genitala.

Chiuretaj si electrodesicare: dermatologul foloseste un instrument cu o margine ascutita, bucla pentru a indeparta celulele canceroase pe masura ce se zgarie tumora. Apoi, folosesc un ac electric pentru a distruge orice celule canceroase ramase. Medicii folosesc adesea aceasta metoda pentru a trata cancerele bazocelulare si scuamoase si tumorile precanceroase ale pielii.

Chimioterapia: dermatologul sau oncologul utilizeaza medicamente pentru a distruge celulele canceroase. Medicamentele anticancer pot fi aplicate direct pe piele (chimioterapia topica) daca sunt limitate la stratul superior al pielii sau sunt furnizate prin pastile sau intravenos, daca procesul canceros s-a raspandit in alte parti ale corpului.

Imunoterapie: oncologul va realiza un plan de tratament medicamentos pentru a iti antrena sistemul imunitar sa ucida celulele canceroase.

Terapie cu radiatii: medicul radiolog  foloseste radiatiile pentru a ucide celulele canceroase sau pentru a le impiedica sa creasca si sa se divizeze.

Terapie fotodinamica: dermatologul iti aplica medicamente pe piele, pe care le activeaza cu o lumina fluorescenta albastra sau rosie. Aceasta terapie distruge celulele precanceroase.

Complicatii si efecte secundare ale tratamentului

Efectele secundare ale tratamentului pentru cancerul de piele depind de ce tratamente considera medicul ca vor functiona cel mai bine. Chimioterapia pentru cancerul de piele poate duce la greata, varsaturi, diaree si caderea parului. Alte efecte secundare sau complicatii ale tratamentului cancerului de piele includ:

  • sangerare;
  • durere si umflare;
  • cicatrici;
  • leziuni ale nervilor;
  • infectia pielii;
  • recidiva tumorii dupa ce a fost indepartata.

Prevenirea cancerului de piele

Pentru a ajuta la prevenirea cancerului de piele, respecta regulile standard de protectie solara, respectiv:

Foloseste crema de protectie solara: aplicati protectie solara cu 15 pana la 20 de minute inainte de a iesi afara, apoi reaplica la fiecare doua ore. Foloseste din plin pentru a acoperi zonele expuse ale fetei si corpului.

Atunci cand alegi o protectie solara, orienteaza-te dupa acoperirea cu spectru larg, numarul factorului de protective soalara si rezistenta la apa.

Acoperire cu spectru larg. Aceasta inseamna ca crema de protectie solara protejeaza impotriva razelor solare UVB – principala cauza a arsurilor solare – si a UVA, care patrunde mai adanc in piele si contribuie la imbatranirea pielii si la ridurile. Ambele tipuri de raze UV pot deteriora ADN-ul, crescand riscul de cancer de piele.

SPF. Aceasta reprezinta factorul de protectie solara. Cu cat este mai mare numarul SPF, cu atat este mai mare protectia. De exemplu, SPF 30 blocheaza 97% din razele UVB, iar SPF 50 blocheaza 98%. Orice mai mare de 70 SPF nu ofera multa protectie suplimentara. Ramai cu protectie solara cu un SPF de 30 pana la 50.

Rezistenta la apa. Nicio crema de protectie solara nu este rezistenta la apa, dar crema de protectie solara rezistenta la apa rezista la apa si transpiratie pentru o perioada limitata de timp. Cel mai bine este sa aplici din nou protectie solara dupa ce ai iesit din apa sau daca ai transpirat mult.

Tinuta. Poarta o palarie cu boruri largi si ochelari de soare care blocheaza lumina soarelui din lateral. In ceea ce priveste imbracamintea, opteaza pentru fibre sintetice, precum poliester, lycra, nailon si acril. Acestea au fire elastice care strang fibrele, ceea ce reduce spatiile dintre ele si astfel blocheaza mai mult din razele UV ale soarelui. Culoarea conteaza, de asemenea. Culorile mai inchise protejeaza mai bine pielea impotriva razelor UV decat culorile mai deschise.

Unele marci de imbracaminte ofera imbracaminte special conceputa pentru protectie solara, care este marcata cu o eticheta si un numar UPF (factor de protectie impotriva ultravioletelor). Numarul indica ce fractie din razele UV ale soarelui poate patrunde in tesatura si poate ajunge la piele. De exemplu, o camasa cu un UPF de 50 permite doar o cincizecime din razele soarelui sa treaca, conform Skin Cancer Foundation.

Timp. Evita soarele intre ora 10.00 si 14.00, cand expunerea la radiatii ultraviolete (UV) este la apogeu.

Verifica-ti pielea. Mergi la control la dermatolog o data la doi ani. Cei cu cancer de piele anterior sau istoric familial puternic ar trebui verificati mai des. De asemenea, fii cu ochii pe pielea ta. Verifica-ti periodic corpul in oglinda pentru pete neobisnuite, excrescente sau alunite suspecte. Consulta medicul sau dermatologul daca observi pete, excrescente sau alunite suspecte care devin mai mari, devin mai intunecate sau isi schimba forma.

 

Surse:

my.clevelandclinic.org

mayoclinic.org

health.harvard.edu

Categories
Articol medical

Ce este tiroidita Hashimoto

Tiroidita Hashimoto este un tip de boala autoimuna. Apare atunci cand sistemul imunitar nu recunoaste tiroida ca facand parte din organism. Concret, ea apare atunci cand corpul tau produce anticorpi care ataca celulele tiroidei. Tiroida nu poate produce suficient hormoni tiroidieni care controleaza, practic, toate functiile metabolice ale corpului, respectiv modul in care organismul transforma alimentele in energie si il face sa functioneze normal.  Multi oameni cu aceasta problema de sanatate au o glanda tiroida subactiva. Acest lucru este cunoscut si sub numele de hipotiroidism. Ei trebuie sa ia medicamente pentru a-si mentine nivelul normal de hormoni tiroidieni. 

Simptome

Simptomele tiroiditei Hashimoto pot varia de la o persoana la alta.  Ele pot include:

Gusa

Gusa este generata de cresterea glandei tiroide. Ea provoaca aparitia unei umflaturi pe gat. Nu este maligna, dar poate fi dureroasa sau poate provoca probleme la inghitire, respiratie sau vorbire.

Tiroida subactiva

Cand tiroida nu produce suficient hormon tiroidian, poate provoca urmatoarele simptome:

  • Oboseala
  • Slabiciune musculara
  • Crestere in greutate
  • Depresie
  • Modificari la nivelul pielii si al parului.

Cand tiroida este atacata de anticorpi, la inceput poate produce mai multi hormoni tiroidieni. Aceasta se numeste hashitoxicoza. Nu se intampla in toate cazurile. Dar poate provoca urmatoarele simptome:

  • Ritm cardiac crescut
  • Transpiratii abundente
  • Pierdere in greutate
  • Tremur
  • Anxietate

Semnele si simptomele tiroiditei Hashimoto variaza foarte mult si nu sunt unele specifice. De aceea, este important sa iti consulti medicul cat mai repede, pentru a avea un diagnostic clar.

Cauze

Tiroidita Hashimoto este o tulburare autoimuna, in care sistemul imunitar creeaza anticorpi care ataca celulele tiroidiene ca si cum ar fi bacterii, virusi sau alt corp strain. Nu este clar, insa, ce determina sistemul imunitar sa atace celulele tiroidiene. Debutul bolii poate fi legat de:

  • Factori genetici
  • Declansatoare de mediu, cum ar fi o infectie, stresul sau expunerea la radiatii
  • Interactiuni intre factorii de mediu si cei genetici.

Factori de risc

Urmatorii factori sunt asociati cu un risc crescut de aparitie a bolii Hashimoto:

  • Sex: femeile sunt mult mai susceptibile de a face boala Hashimoto. Cifrele arata ca ele au un risc de aproximativ 7 ori mai mare de a face boala.
  • Varsta: tiroidita Hashimoto poate aparea la orice varsta, dar este mai frecventa la varsta mijlocie. Majoritatea cazurilor apar intre 40 si 60 de ani, dar este intalnita si la tineri.
  • Alte boli autoimune: daca ai o alta boala autoimuna, cum ar fi artrita reumatoida, diabetul de tip 1 sau lupusul, creste riscul de a dezvolta tiroidita Hashimoto.
  • Genetica si istoria familiei: prezinti un risc mai mare de a dezvolta tiroidita Hashimoto daca alti membri ai familiei au tulburari tiroidiene sau alte boli autoimune.
  • Sarcina: schimbarile tipice ale functiei imunitare in timpul graviditatii pot fi un factor in declansarea bolii care incepe sa se manifeste dupa sarcina.
  • Aport excesiv de iod: prea mult iod in dieta poate functiona ca un factor declansator in randul persoanelor deja expuse riscului de boala Hashimoto.
  • Expunerea la radiatii: persoanele expuse la niveluri excesive de radiatii ambientale sunt mai predispuse sa dezvolte tiroidita Hashimoto.

Complicatii

Hormonii tiroidieni sunt esentiali pentru functionarea sanatoasa a multor sisteme ale corpului. Prin urmare, atunci cand boala Hashimoto si hipotiroidismul sunt lasate netratate, pot aparea multe complicatii. Acestea includ:

Gusa: pe masura ce productia de hormoni tiroidieni scade din cauza bolii Hashimoto, tiroida primeste semnale de la glanda pituitara pentru a produce mai mult. Acest ciclu poate duce la gusa. In general, nu este grav, dar o gusa mare afecteaza aspectul fizic.

Probleme cu inima: hipotiroidismul poate duce la o functionare slaba a inimii, o inima marita si batai neregulate ale inimii. De asemenea, poate duce la niveluri ridicate de colesterol din lipoproteine ​​cu densitate joasa (LDL) – colesterolul „rauâ€. El  este un factor de risc pentru boli cardiovasculare si insuficienta cardiaca.

Probleme de sanatate mintala: depresia sau alte tulburari de sanatate mintala pot aparea la inceputul bolii Hashimoto si pot deveni mai severe in timp.

Disfunctie sexuala si reproductiva: la femei, hipotiroidismul poate duce la o dorinta sexuala redusa, o incapacitate de a ovula si sangerare menstruala neregulata si excesiva. Barbatii cu hipotiroidism pot avea un libido redus, disfunctie erectila si un numar scazut de spermatozoizi.

Sarcina cu risc: hipotiroidismul in timpul sarcinii poate creste riscul de avort spontan sau de nastere prematura. Bebelusii nascuti de femei cu hipotiroidism netratat sunt expusi riscului de a avea abilitati intelectuale scazute, autism, intarzieri de vorbire si alte tulburari de dezvoltare.

Diagnosticare

Pentru diagnosticare, medicul efectueaza un control fizic amanuntit, face anamneza si pune intrebari despre simptomele pe care le ai.

Pentru a stabili daca simptomele sunt cauzare de hipotiroidism, medicul va prescrie analize de sange. Acestea pot include:

Testul TSH: Hormonul de stimulare a tiroidei (TSH) este produs de glanda pituitara. Cand pituitara detecteaza hormoni tiroidieni scazuti in sange, trimite TSH la tiroida pentru a determina o crestere a productiei de hormoni tiroidieni. Nivelurile ridicate de TSH in sange indica hipotiroidism.

Teste T4. Principalul hormon tiroidian este tiroxina (T4). Un nivel scazut de T4 in sange confirma rezultatele unui test TSH si sugereaza ca problema se afla in tiroida.

Teste de anticorpi

Pentru a vedea daca tiroidita Hashimoto este cauza hipotiroidismului, medicul va recomanda efectuarea unui test de anticorpi. Intr-o boala autoimuna, sistemul imunitar produce anticorpi care vizeaza celulele sanatoase sau proteinele din organism.

De obicei, in tiroidita  Hashimoto, sistemul imunitar produce un anticorp care are ca tinta peroxidaza tiroidiana (TPO), o proteina care joaca un rol important in productia de hormoni tiroidieni. Majoritatea persoanelor cu tiroidita Hashimoto vor avea anticorpi TPO in sange.

Tratament

Cele mai  multe persoane diagnosticate cu tiroidita Hashimoto iau medicamente pentru a trata hipotiroidismul. Daca ai hipotiroidism usor, este posibil sa nu ai nevoie de tratament. Ti se va recomanda sa faci analize regulate de TSH pentru a monitoriza nivelul hormonilor tiroidieni.

Terapia de substitutie hormonala T-4

Hipotiroidismul asociat cu boala Hashimoto este tratat cu un hormon sintetic numit levotiroxina. Hormonul sintetic functioneaza ca hormonul T-4 produs in mod natural de tiroida. Scopul tratamentului este de a restabili si mentine nivelurile adecvate ale hormonului T-4 si de a imbunatati simptomele hipotiroidismului. Tratamentul va fi urmat pentru tot restul vietii.

Terapia de substitutie hormonala T-3

T-4 produs in mod natural este transformat intr-un alt hormon tiroidian numit triiodotironina (T-3). Hormonul de inlocuire T-4 este, de asemenea, transformat in T-3, iar pentru majoritatea oamenilor terapia de inlocuire T-4 are ca rezultat o aprovizionare adecvata cu T-3 pentru organism.

Pentru persoanele care au nevoie de un control mai bun al simptomelor, un medic le poate prescrie si un hormon sintetic T-3 (Cytomel) sau o combinatie sintetica T-4 si T-3. Efectele secundare ale substitutiei hormonale T-3 pot includ bataile rapide ale inimii, insomnia si anxietatea. Aceste tratamente pot fi testate cu o perioada de proba de 3 pana la 6 luni.

 

Surse:

org

org

clevelandclinic.org

Categories
Articol medical

Socul anafilactic sau anafilaxia este o reactie alergica severa, care poate pune viata in pericol. Poate aparea in cateva secunde sau minute de la expunerea la ceva la care esti alergic, cum ar fi arahidele sau intepatura de albine.

Anafilaxia determina sistemul imunitar sa elibereze un val de substante chimice care te pot face sa intri in stare de soc: tensiunea arteriala scade brusc si caile respiratorii se ingusteaza, blocand respiratia. Semnele si simptomele includ un puls rapid si slab, o eruptie cutanata, greata si varsaturi. Declansatorii obisnuiti includ anumite alimente, unele medicamente, veninul de insecte si latexul.

Anafilaxia necesita o injectie de epinefrina si ajutor medical de urgenta. Daca nu ai epinefrina la indemana, trebuie sa mergi imediat la urgenta. Daca anafilaxia nu este tratata imediat, poate fi fatala.

Simptomele socului anafilactic

De obicei, simptomele incep in decurs de cinci pana la 30 de minute de la intrarea in contact cu alergenul, dar uneori se pot declansa la mai mult de o ora. Printre simptomele socului anafilactic se regasesc:

  • reactii ale pielii, cum ar fi urticarie, piele inrosita sau paloare;
  • valuri de caldura;
  • senzatie de nod in gat sau dificultati la inghitire;
  • greata, varsaturi sau diaree;
  • durere abdominala;
  • un puls slab sau rapid;
  • curgerea nasului si stranutul;
  • limba sau buzele umflate;
  • respiratie suieratoare sau dificultati de respiratie;
  • un sentiment ca ceva este in neregula cu corpul tau;
  • furnicaturi la maini, picioare, gura sau scalp;
  • ameteala;
  • confuzie;
  • senzatie brusca de slabiciune;
  • pierderea constientei.

Anafilaxia bifazica

Anafilaxia bifazica este atunci cand ai un al doilea val de simptome dupa ce primele simptome dispar. Acest al doilea val poate fi la ore sau chiar zile dupa primul val. Aproximativ 20% dintre persoanele care sufera de anafilaxie sufera de anafilaxie bifazica.

Daca tu, copilul tau sau altcineva din apropiere are o reactie alergica severa, solicita ajutor medical de urgenta. Nu astepta ca simptomele sa dispara.

Daca ai la indemana un autoinjector de epinefrina, administreaza imediat. Chiar daca simptomele se amelioreaza dupa injectare, trebuie totusi sa mergi la o camera de garda pentru a te asigura ca simptomele nu reapar.

Diagnosticul si managementul pe termen lung al anafilaxiei sunt complicate, asa ca probabil va trebui sa consulti un medic specializat in alergii si imunologie.

Cauze ale anafilaxiei

Sistemul imunitar produce anticorpi care te apara impotriva substantelor straine. Acest lucru este benefic atunci cand o substanta straina este daunatoare, cum ar fi anumite bacterii sau virusi. Sistemul imunitar poate reactiona insa exagerat la substante care in mod normal nu provoaca o reactie alergica.

Simptomele alergiei nu pun de obicei viata in pericol, dar o reactie alergica severa poate duce la soc anafilactic.

Cei mai frecventi factori declansatori de anafilaxie sunt alergiile alimentare, cum ar fi arahide si nuci, peste, crustacee, grau, soia, susan si lapte. Pe langa alergia la alune, nuci, peste, susan si crustacee, factorii declansatori de anafilaxie la adulti includ:

  • Anumite medicamente, inclusiv antibiotice, aspirina si alte analgezice disponibile fara prescriptie medicala si contrastul intravenos (IV) utilizat in unele teste imagistice.
  • Intepaturi de la albine, viespi, furnici.
  • Latex, intalnit in articole precum manusi de unica folosinta si banda adeziva.

Alergiile alimentare sunt una dintre principalele cauze ale anafilaxiei. Alimentele care pot provoca aceasta reactie anafilactica severa includ:

  • laptele de vaca;
  • oua;
  • arahide;
  • scoici, creveti, homar;
  • nuci;

Polenul si alti alergeni pe care ii respiri cauzeaza rareori anafilaxie.

Factori de risc

Nu exista multi factori de risc cunoscuti pentru anafilaxie, dar unele lucruri care ar putea creste riscul de soc anafilactic includ:

  • Anafilaxia anterioara: daca ai avut o data anafilaxie, riscul de a avea aceasta reactie grava este unul crescut. Reactiile viitoare ar putea fi mai severe decat prima reactie.
  • Alergii sau astm: persoanele care au oricare dintre aceste afectiuni au un risc crescut de a face anafilaxie.
  • Anumite afectiuni: acestea includ boli de inima si o acumulare neregulata a unui anumit tip de globule albe (mastocitoza).

Complicatii

Un soc anafilactic poate pune viata in pericol. El poate opri respiratia sau bataile inimii.

Prevenire

Cel mai bun mod de a preveni anafilaxia este sa stai departe de alergenii care iti provoaca aceasta reactie severa. De asemenea, ai putea sa:

  • Ai la indemana o trusa de urgenta cu medicamentele prescrise, pentru a fi disponibile in orice moment. Daca ai un autoinjector de epinefrina, verifica periodic data de expirare si asigura-te ca ai o reteta inainte de a expira.
  • Asigura-te ca in cazul prescrierii unui tratament, anunti medicul de reactiile alergice la medicamente pe care le-ai avut.
  • Daca esti alergic la insecte, ai grija atunci cand stai in aer liber. Poarta camasi si pantaloni cu maneci lungi si nu merge descult prin iarba. Nu purta haine in culori vii. Nu folosi parfumuri sau lotiuni parfumate si nu consuma bauturi din doze deschise, in aer liber. Ramai calm cand in preajma ta se afla o insecta si indeparteaza-te incet.
  • Daca ai alergii alimentare, citeste cu atentie etichetele tuturor alimentelor pe care le cumperi si le consumi. Procesele de fabricatie se pot schimba, asa ca este important sa verifici periodic etichetele alimentelor pe care le consumi in mod obisnuit.
  • Cand servesti masa in oras, intreba cum este pregatit fiecare fel de mancare si afla ce ingrediente contine. Chiar si cantitatile mici de alimente la care esti alergic pot provoca o reactie grava.

Desensibilizarea la medicamente

Uneori, este posibil sa trebuiasca sa iei un medicament la care esti alergic. De exemplu, anumite medicamente pentru chimioterapie, pentru tratarea cancerului ovarian pot provoca o reactie alergica.

In acest caz, un alergolog sau un imunolog, poate face desensibilizarea la medicament. Acest lucru va ajuta organismul sa accepte temporar medicamentul. Medicul iti ofera o doza foarte mica de medicament. In cateva ore, creste treptat doza pana cand ai primit intreaga cantitate. Vei continua apoi sa iei medicamentul in mod regulat. Procedand astfel, iti mentii stare temporara non-alergica. Odata ce incetezi sa iei medicamentul, vei fi din nou alergic la acesta.

Imunoterapia cu venin

Aceasta terapie te ajuta sa devii mai putin alergic la muscaturile de insecte. Un alergolog iti injecteaza doze mici de venin sub piele. Primesti o serie de aceste injectii, care iti scad sensibilitatea la alergen.

Imunoterapia orala pentru alergiile alimentare

Aceasta terapie incearca sa te desensibilizeze la un alergen alimentar, prin reducerea reactiei alergice. Fa acest lucru sub monitorizarea unui medic, de obicei un alergolog. Furnizorul incepe prin a-ti oferi o doza mica de alergen, apoi o creste incet in timp. Scopul este sa iti cresti toleranta. Persoanele care urmeaza imunoterapie orala trebuie sa poarte cu ei injectorul de epinefrina.

Chiar daca esti atent, la un moment dat, probabil ca vei fi expus la ceea ce esti alergic. Din fericire, poti raspunde rapid si eficient la o urgenta alergica, cunoscand semnele si simptomele unei reactii anafilactice si avand un plan pentru a trata rapid simptomele.

Complicatiile socului anafilactic

Socul anafilactic este extrem de grav. Iti poate bloca caile respiratorii si te poate impiedica sa respiri. De asemenea, iti poate opri inima. Acest lucru este cauzat de scaderea tensiunii arteriale, care impiedica inima sa primeasca suficient oxigen.

In aceste conditii, socul anafilactic poate contribui la potentiale complicatii, cum ar fi:

  • leziuni ale creierului;
  • insuficienta renala;
  • soc cardiogen, o afectiune care face ca inima sa nu pompeze suficient sange in corp;
  • aritmii, batai ale inimii care sunt fie prea rapide, fie prea lente;
  • infarct de miocard;

In unele cazuri, vei experimenta o agravare a afectiunilor medicale preexistente.

Acest lucru este valabil mai ales pentru afectiunile sistemului respirator. De asemenea, socul anafilactic poate agrava permanent simptomele la persoanele cu scleroza multipla.

Cu cat primesti mai devreme un tratament pentru soc anafilactic, cu atat este posibil sa suferi mai putine complicatii

Cum este diagnosticata anafilaxia

Daca ai avut o reactie alergica la alimente sau intepaturi de insecte, chiar si una usoara, discuta cu medicul tau. El poate diagnostica adesea anafilaxia pe baza simptomelor pe care le-ai avut. Acest pas important iti poate proteja sanatatea si chiar iti poate salva viata.

Stabilirea unui diagnostic este necesara pentru a obtine tratamentul de care ai nevoie.

Un alergolog iti va recomanda testarea facuta pe piele, dar si analize de sange. Aceste teste pot confirma substantele care provoaca reactii severe. Un test cutanat plaseaza o cantitate mica de alergen pe piele pentru a vedea daca provoaca o reactie. Un test de sange masoara triptaza, care este o enzima, si poate fi util daca este facut in decurs de una pana la trei ore de la reactia alergica.

Tratament

Daca ai avut reactii alergice la mancare sau intepaturi de insecte, medicul iti va prescrie o injectie de epinefrina (adrenalina). Adrenalina trateaza simptomele cauzate de reactie.

Poarta injectorul cu tine oriunde mergi. Acesta este cam de dimensiunea unui marker mai mare. Daca ai o reactie anafilactica, iti injectezi medicamentul, de obicei in coapsa. Aceste injectii functioneaza rapid pentru a inversa simptomele.

Daca simptomele nu se amelioreaza dupa cinci pana la 15 minute, fa-ti o a doua injectie. Dupa ce ti-ai administrat-o, mergi de urgenta la medic sau suna la 112. Dupa reactia anafilactica, ai nevoie de evaluare medicala.

 

 

Surse:

  • mayoclinic.org
  • healthline.com
  • my.clevelandclinic.org