Categories
Articol medical

Endometrioza reprezinta o afectiune din sfera genitala feminina, predominant dureroasa, ce apare ca urmare a prezentei tesutului endometrial in zone anatomice extrauterine. Adesea, acest tesut endometrial extrauterin se regaseste in limitele pelvisului, insa in cazuri rare se poate extinde in alte locuri ale corpului. Principalele probleme asociate edometriozei variaza de la menstruatii dureroase pana la instalarea infertilitatii.

Afla, in cele ce urmeaza, ce este endometrioza, din ce cauze apare, care sunt potentialii factori de risc, prin ce tablou clinic poate fi recunoscuta, precum si care sunt etapele de diagnostic si tratament ale unei astfel de afectiuni.

Anatomia si fiziologia uterului. Ce inseamna endometru

Uterul este un organ cavitar, musculos, in forma de para ce indeplineste o multitudine de functii ale sistemului reproducator feminin (ciclul menstrual, fertilitatea, sarcina).

Din punct de vedere anatomic, acesta este impartit in patru regiuni principale:

  1. fund;
  2. corp;
  3. istm;
  4. cervix.

In plus, uterul este format din pereti tristratificati ce delimiteaza cavitatea uterina. Din exterior spre interior, straturile peretilor uterini sunt:

  1. perimetrul – stratul extern, protector;
  2. miometrul – stratul muscular, ce permite expansiunea in volum;
  3. endometrul – stratul intern activ din punct de vedere hormonal (ce este endometrul uterin).

In timpul unui ciclu menstrual, endometrul se modifica din punct de vedere al structurii si al functiei. Astfel, el trece prin etape de proliferare celulara, secretorie si de eliminare  in cursul menstruatiei (ce este endometru ingrosat/endometru marit si subtiat).

Ce este endometrioza. Tipuri de endometrioza

Endometrioza este o stare patologica reprezentata prin prezenta tesutului endometrial, fiziologic intalnit doar la nivelul stratului intern al uterului, in zone anatomice distincte (ce inseamna endometrioza).

Intrucat endometrul este un strat cu functii bine delimitate ce se desfasoara in mod normal doar la nivel uterin, prezenta tesutului endometrial in mediul extrauterin determina trecerea prin etapele sale de evolutie in locuri in care organismul nu poate sustine astfel de modificari.

Prin urmare, tesutul endometrial, indiferent unde este localizat, parcurge aceleasi faze evolutive ciclice, sub influenta estrogenului si progesteronului: se ingroasa, se vascularizeaza, se elimina si se subtiaza (trece, progresiv, de la un endometru ingrosat la un endometru subtire). Intrucat doar uterul are o comunicare eficienta cu exteriorul si poate elimina endometrul, tesuturile din vecinatatea endometrului extrauterin sunt invadate de sange menstrual.

Efectele includ inflamatia tesuturilor vecine cu iritatie si durere asociate si cu diferite consecinte pe termen lung, precum fibroza si aderentele intre tesuturi diferite (ce este endometrioza la femei/ce este un endometru disfunctional).

Tipuri de endometrioza

In functie atat de procesul fiziopatologic implicat, cat si de localizarea endometrului ectopic (aflat in alta zona anatomica), se pot distinge patru tipuri principale de endometrioza:

  1. endometrioza peritoneala (endometrioza intestinala/endometrioza abdominala);
  2. endometrioza ovariana (chist endometriozic, endometrioza pelvina/endometrioza ovariana);
  3. endometrioza profund infiltrativa tip I;
  4. endometrioza profund infiltrativa tip II.

Cauze endometrioza. Factori de risc

Aparitia endometriozei poate aparea ca urmare a uneia sau mai multor cauze identificate in practica medicala pana la momentul actual (cauze endometru ingrosat ectopic). Printre aceste cauze, se pot enumera:

  • menstruatia retrograda (cu flux invers) – in cazul unor fete/femei, eliminarea sangelui menstrual ce contine celule endometriale se poate realiza pe cale inversa, refluand in trompele uterine si ajungand in cavitatea pelvina (pereti si/sau organe pelvine);
  • transformarea celulelor embrionare – activitatea estrogenilor poate transforma anumite celule aflate in stadii incipiente de dezvoltare in celule endometriale;
  • transformarea celulelor peritoneale – precum in cazul transformarii celulelor embrionare, celulele peritoneale timpurii pot primi informatii incorecte referitor la evolutia lor fiziologica si se pot transforma in celule endometriale situate la nivel peritoneal;
  • transportarea celulelor endometriale pe cale sangvina sau limfatica – intrucat endometrul este un tesut bogat vascularizat, un numar de celule endometriale pot patrunde in vasul sangvin sau limfatic, ajungand in alte zone ale corpului;
  • postchirurgical (cicatricial) – in urma operatiilor la nivel pelvin (de exemplu, histerectomie, endometrioza dupa cezariana), celulele endometriale pot fi accidental atasate cicatricii formate in urma inciziei chirurgicale;
  • raspuns imunitar absent sau insuficient – in situatia unui sistem imunitar ce nu functioneaza optim, tesutul endometrial ectopic nu poate fi recunoscut de catre celulele specifice si, astfel, nu este stopat din a se dezvolta.

Factori de risc si agravanti

Anumiti factori pot creste probabilitatea femeilor de a dezvolta endometrioza la un moment dat in timpul vietii.

Este important de retinut faptul ca absenta lor nu atrage dupa sine un risc inexistent de a suferi de endometrioza si, in acelasi timp, prezenta lor nu determina o relatie directa cauza-efect, ei fiind prezenti in unele cazuri si la persoane sanatoase.

Cateva exemple bine cunoscute de factori de risc includ:

  • istoricul familial de endometrioza (mama, bunica, sora);
  • varsta mica la momentul experimentarii primei menstruatii;
  • varsta inaintata a instalarii menopauzei (endometrioza la menopauza/endometru ingrosat la menopauza);
  • tulburari ale ciclului menstrual (de exemplu, un ciclu menstrual scurt, o perioada de sangerare menstruala prelungita);
  • lipsa a cel putin o nastere in timpul vietii (endometrioza si sarcina);
  • afectiuni la nivelul sistemului reproducator (boli ale uterului si/sau ovarelor);
  • nivelul crescut de estrogeni.

Semne si simptome endometrioza

uter2Tabloul clinic intalnit in endometrioza este centrat in jurul durerii intense, adesea asociata cu perioadele de sangerare menstruala.

Acestea pot fi de intensitatea crampelor abdominale obisnuite unei astfel de etape a ciclului menstrual sau, de cele mai multe ori, au o intensitate mult crescuta greu de suportat de catre paciente.

Pe langa durerile specifice intalnite in acest interval de timp, se pot adauga si urmatoarele manifestari (simptome endometrioza):

  • dureri abdominale in timpul sau ulterior actului sexual – unul dintre cele mai comune si sugestive simptome;
  • durere in timpul urinarii si/sau defecatiei – resimtite in timpul intervalului corespunzator sangerarilor menstruale;
  • sangerari menstruale abundente si/sau in perioade in care nu ar trebui sa se petreaca;
  • simptome generale – oboseala, greata, balonare, diaree sau constipatie;
  • complicatii – infertilitatea.

Severitatea simptomatologiei poate diferi de la o femeie la alta, la fel si varietatea tabloului clinic. In plus, multe dintre manifestarile clinice sunt nespecifice, fapt ce poate genera o dificultate suplimentara a procesului diagnostic.

Diagnostic afectiuni endometriale

uter3Diagnosticul de endometrioza presupune efectuarea unor pasi progresivi, incepand cu metode uzuale, neinvazive si ajungand pana la explorare de tip invaziv in unele situatii (de exemplu, in caz de incertitudine).

Pentru inceput, medicul ginecolog va prelua istoricul medical al pacientei si va incerca sa identifice posibile cauze si factori de risc. Ulterior, acesta va efectua un examen al regiunii pelvine pentru a putea observa si palpa structurile pelvisului.

In cadrul examenului pelvin, se pot cauta leziunile chistice ovariene (chist ovarian endometriozic, endometriom ovarian) sau semne specifice la nivel uterin (observare mucoasa uterina).

Pentru a putea completa aceasta etapa cu o investigatie imagistica, se foloseste de prima intentie examenul ecografic (endometrioza ecografie). In situatia in care ecografia nu poate reda imaginile necesare, se poate recurge la solicitarea unui examen de rezonanta magnetica nucleara (RMN) pentru o mai buna precizie (acuitate test endometrioza).

Laparoscopia exploratorie este metoda diagnostica de ultima intentie, insa, de multe ori, este cea care aduce majoritatea informatiilor. In cadrul laparoscopiei, se pot prelua probe de biopsie ce vor fi trimise catre laboratorul de histopatologie cu scopul obtinerii unei certitudini diagnostice.

Stadiile endometriozei

In functie de loc, grad de dezvoltare, profunzime si numarul celulelor endometriale, endometrioza se poate imparti in patru stadii evolutive:

  • endometrioza grad 1 (stadiul 1) – invazie minima cu celule endometriale superficiale;
  • endometrioza grad 2 (stadiul 2) – invazie redusa cu cresteri celulare mai in profunzime si mici adeziuni intre tesuturi;
  • endometrioza grad 3 (stadiul 3) – invazie moderata cu cresteri profunde in tesut, chisturi ovariene si adeziuni bine reprezentate;
  • endometrioza grad 4 (stadiul 4) – invazie severa cu adeziuni extinse, organe pelvine lipite si chisturi ovariene voluminoase.

Tratament endometrioza

Tratamentul din endometrioza poate fi atat simptomatic, cat si etiologic. De asemenea, se poate vorbi despre tratament medicamentos sau tratament chirurgical.

  1. Tratament medicamentos endometrioza – optiunile terapeutice medicamentoase includ tratamentul simptomatic (analgezic, antiinflamator), precum si pe cel etiologic (anticonceptionale administrate continuu, fara pauza sau alte preparate hormonale cu rolul de a inhiba ciclul estroprogestativ care produce sangerarea  menstruala);
  2. Tratament chirurgical endometrioza – fie ca este vorba de tratament pentru a mentine fertilitatea constand in  proceduri laparoscopice de indepartare a implanturilor endometriale si a tesutului cicatricial (incercare de vindecare endometrioza), fie de  interventie de inlaturare a organelor sistemului reproducator (histerectomie cu anexectomie).

Nu in ultimul rand, exista tot mai multe referinte catre tratamentele naturiste (tratament naturist endometrioza, tratament naturist uter ingrosat sau subtiat). Cu toate ca pot exista astfel de terapii alternative, cele mai bune terapii adjuvante sunt cele legate de stilul de viata (exercitii fizice, somn odihnitor, dieta endometrioza/regim dupa operatia de endometrioza).

In concluzie, endometrioza este o afectiune relativ comuna a sistemului reproducator feminin, preponderent dureroasa si ce presupune un tablou clinic variat, insa nu intotdeauna sugestiv. Totusi, optiunile terapeutice disponibile la momentul actual sunt eficiente si pot obtine o calitate mai buna a vietii.

 

 

Bibliografie:

Anatomia si fiziologia uterului https://my.clevelandclinic.org/health/body/22467-uterus

Despre endometru https://www.verywellhealth.com/what-is-the-endometrium-2721857

Endometrioza https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/endometriosis/symptoms-causes/syc-20354656

Despre endometrioza https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/endometriosis#:~:text=Endometriosis%20is%20a%20disease%20in,period%20and%20last%20until%20menopause.

Diagnostic si tratament https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/endometriosis/diagnosis-treatment/drc-20354661

Stadii endometrioza https://maidenlanemedical.com/endometriosis/types-and-stages-of-endometriosis/

Tablou clinic https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/10857-endometriosis

Cauze si factori de risc https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/endometriosis

Categories
Articol medical

Dermatita seboreica este o afectiune de natura inflamatorie, cronica si larg raspandita a pielii. Aceasta afecteaza predominant regiunea scalpului, insa poate fi regasita si in alte zone ale corpului abundente in glande sebacee (fata, piept, spate). Simptomatologia poate diferi de la o persoana la alta, iar optiunile terapeutice sunt diverse si pot mentine afectiunea sub control.

Citeste mai departe mai multe despre dermatita seboreica: din ce cauze apare, care sunt semnele si simptomele sugestive, prin ce etape se diagnosticheaza, precum si care sunt tratamentele de electie in cazul unei astfel de patologii dermatologice.

Ce este dermatita seboreica

dermatita1In dermatita seboreica, un proces inflamator cronic, regasit la nivelul scalpului, al fetei sau al trunchiului, se asociaza cu o functionare defectuoasa a glandelor sebacee corespunzatoare acestor zone.

Pana la momentul actual, s-au identificat mai multe posibile mecanisme de aparitie a acestei afectiuni (de la influenta genetica pana la mecanisme imunologice si de mediu), insa niciunul nu a putut fi confirmat cu exactitate.

Aceasta patologie dermatologica se poate intalni atat la adulti, cat si la copii si difera din punctul de vedere al tabloului clinic, al evolutiei si al necesitatii tratamentului, in cadrul mai multor persoane.

Tipuri dermatita seboreica (dermatita scalp, par, corp)

In functie de manifestarile clinice intalnite, de localizarea pe corp a leziunilor, precum si de varsta debutului, dermatita seboreica se poate imparti in cinci tipuri principale:

  1. Dermatita seboreica a scalpului (dermatita par/dermatita capilara) – cunoscuta pentru manifestari precum scalp pruriginos (cu mancarime), coji pe scalp, pete rosii pe scalp sau, mai simplu, scalp uscat cu coji alb-galbui;
  2. Dermatita seboreica a fetei sau dermatita faciala (scuame pe fata/iritatie pe frunte) – identificabila prin cojite pe fata, scuame pe piele, pete rosii pe frunte, eczema seboreica bilaterala (ambele parti ale fetei) si eczema pe nas;
  3. Dermatita seboreica a trunchiului (dermatita seboreica pe corp) – se poate recunoaste prin zone de roseata pe piept, piele scuamoasa in aceste regiuni si, uneori, iritatie pe ceafa;
  4. Dermatita seboreica a ochilor si urechilor (dermatita ochi/dermatita ureche) – seboree si scuame in aceste zone; eczema dupa ureche sau pe ureche;
  5. Dermatita seboreica a bebelusului (dermatita sugarului, dermatita seboreica la copii sau dermatita seboreica infantila) – reprezinta un tip particular de dermatita seboreica a nou-nascutului sau a copilului mic, asemanatoare celei intalnite la adult, insa cu un prognostic mai bun si o vindecare, in general, de la sine (fara tratament).

Unele dintre aceste tipuri de dermatita seboreica se pot regasi simultan (diferite tipuri de dermatita la adulti), fie cu un debut simultan, fie aparute progresiv.

Cauze dermatita seboreica (dermatita stres)

dermatita2Pana la momentul actual, mai multe teorii legate de cauzele aparitiei dermatitei seboreice au fost formulate si cercetate. Cu toate ca nu s-a putut obtine o certitudine cu privire la o sursa sau un mecanism categoric, urmatoarele cauze sunt acceptate in prezent:

  • Infectie micotica prin Malassezia (ciuperca scalpului, micoza scalp/corp) – acest microorganism colonizeaza in mod normal pielea noastra, insa, in cazul unei cresteri abundente, poate determina aparitia semnelor clinice clasice din dermatita seboreica;
  • Exces de sebum (seboree) – un tegument ce se asociaza cu o productie de sebum in exces poate fi predispus la dezvoltarea unei dermatite;
  • Factori genetici – in cazul unor cazuri deja documentate in familie, riscul de a dezvolta dermatita seboreica se poate propaga la descendenti;
  • Factori interni – statusul sistemului imunitar poate influenta activitatea glandelor sebacee; de asemenea, stresul psihic si/sau fizic a fost recunoscut ca factor agravant al severitatii episoadelor acute (dermatita pe baza de stres);
  • Factori de mediu – pielea este un organ ce comunica permanent cu exteriorul, astfel ca activitatea ei depinde intr-o mare masura de acesta (ex: dermatita de la frig).

Nu in ultimul rand, unele boli cronice au fost identificate ca fiind coexistente cu dermatita seboreica:

  • Boli neurologice – boala Parkinson, tulburarile de tip epileptic, paralizia de nerv facial, afectiuni ale coloanei vertebrale;
  • Boli psihiatrice – depresia;
  • Boli imunosupresoare – limfoame, infectia HIV/boala SIDA, posttransplant de organ;
  • Boli congenitale – sindromul Down;
  • Alte afectiuni/boli ale scalpului si pielii.

Semne si simptome in dermatita seboreica

dermatita3Tabloul clinic intalnit in dermatita seboreica este extrem de sugestiv si, astfel, orienteaza diagnosticul catre o certitudine. Principalele manifestari clinice specifice dermatitei seboreice includ:

  • Eritem (roseata) si inflamatie – zonele afectate se pot recunoaste dupa roseata specifica: inflamatia scalpului (usturime pielea capului), pielea capului rosie, iritatie scalp (aspect de scalp rosu), pete rosii in cap/pe scalp (si mancarime), pete rosii pe pleoape, scalp iritat si coji asociate (scalp uscat cu coji si mancarimi);
  • Scuame seboreice (coji) de culoare alb-galbuie – caracteristice acestui tip de dermatita si asociate zonelor de inflamatie si eritem: piele cu scuame, scalp cu coji alb-galbui (scuame), descuamare scalp, seboree scalp, coji in sprancene si pe pleoape (dermatita sprancene si pleoape), coji in par si barba (dermatita seboreica barba);
  • Prurit (mancarime la nivelul scalpului si al corpului) si disconfort la nivelul leziunilor – matreata si mancarimi ale scalpului, rani pe scalp (de la scarpinat);
  • Placi dure, ingrosate, eritematoase pe ambele parti ale fetei si/sau pe trunchi – eczema cap/pe scalp, pielea capului indurata, pielea capului uscata, pete albe in cap/pe scalp;
  • Iritatie si eritem in plicile axilare (subrat) si/sau inghinale (dermatita zona inghinala);
  • Inflamarea foliculilor de par pe fata si trunchi , respectiv bubite rosii in cap, la copii.

Etape de diagnostic

De cele mai multe ori, diagnosticul dermatitei seboreice se axeaza pe istoricul pacientului si pe examenul clinic al zonelor afectate. In unele cazuri, insa, pot fi necesare teste suplimentare, pentru a putea obtine o certitudine.

Prin urmare, etapele diagnostice includ:

  • Preluarea istoricului personal si familial – istoricul pacientului poate evidentia atat debutul bolii, precum si alte aspecte importante (manifestari asociate, severitatea simptomelor, metode de ameliorare folosite pana in prezent); de asemenea, istoricul familial poate sugera o predispozitie genetica;
  • Efectuarea examenului clinic – examenul leziunilor de la nivelul pielii scalpului, al fetei si al trunchiului este cea mai eficienta metoda diagnostica, intrucat pot fi recunoscute semnele specifice bolii (zone eritematoase, inflamatie, scuame alb-galbui);
  • Efectuarea diagnosticului diferential – in cazul unui aspect al pielii diferit de cel clasic, insa suficient de sugestiv pentru dermatita seboreica, se va efectua diagnosticul diferential cu alte leziuni asemanatoare ale pielii;
  • Prelevarea unor probe de tesut (biopsie tisulara) – in situatia persistentei unei incertitudini si/sau in cazuri deosebit de severe, se pot preleva probe de la nivelul leziunilor, cu scopul trimiterii lor catre laboratorul de anatomie patologica; astfel, se va obtine un diagnostic de certitudine.

Tratament dermatita seboreica

Pentru a putea trata dermatita seboreica, este necesara o asociere intre administrarea produselor active si aplicarea masurilor de preventie (igiena corespunzatoare, grija suplimentara).

Masurile terapeutice eficiente in dermatita seboreica includ:

  1. Sampon antifungic (Malassezia tratament/sampon dermatita seboreica scalp) – se poate achizitiona simplu, fara prescriptie medicala; ajuta la reducerea raspandirii infectiei fungice si la ameliorarea simptomatologiei neplacute;
  2. Corticosteroizi topici (locali) – solutie si/sau crema dermatita seboreica (crema cu hidrocortizon pentru dermatita seboreica);
  3. Inhibitori de calcineurina (ex: tacrolimus) – sub forma de solutii sau creme;
  4. Antifungice topice – sub forma de creme.

Alaturi de aceste masuri terapeutice, se incurajeaza folosirea unor produse de curatare blande, ce mentin bariera de protectie a pielii si nu o compromit.

In acelasi timp, urmatoarele masuri profilactice pot fi eficiente:

  • Implementarea si mentinerea unei rutine adecvate de ingrijire a pielii;
  • Folosirea zilnica a protectiei solare, cu scopul protejarii leziunilor existente de agresiunea solara, dar si pentru preventia aparitiei unor noi leziuni;
  • Evitarea, pe cat de mult posibil, a scarpinatului – gratajul (scarpinatul) unor leziuni existente poate compromite bariera pielii si poate agrava tegumentul inflamat, cu scuame;
  • Gestionarea stresului si a factorilor agravanti – identificarea potentialilor factori declansatori si agravanti si reducerea probabilitatii de aparitie a acestora reprezinta, probabil, cea mai eficienta metoda profilactica; stresul este unul dintre cei mai cunoscuti factori „trigger”, astfel ca este esentiala scaderea nivelului de stres.

In concluzie, dermatita seboreica este o afectiune dermatologica de natura inflamatorie, cronica, ce se poate recunoaste prin tabloul clinic specific. Identificarea timpurie a semnelor specifice poate grabi procesul diagnostic si, astfel, poate facilita accesul la masurile terapeutice disponibile, in scopul ameliorarii simptomatologiei si al imbunatatirii calitatii vietii.

 

 

Bibliografie:

Dermatita seboreica https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/seborrheic-dermatitis/symptoms-causes/syc-20352710#:~:text=Seborrheic%20(seb%2Do%2DREE,%2C%20ears%2C%20eyelids%20and%20chest.

Despre dermatita seboreica https://nationaleczema.org/eczema/types-of-eczema/seborrheic-dermatitis/

Tablou clinic https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/14403-seborrheic-dermatitis

Generalitati https://www.aad.org/public/diseases/a-z/seborrheic-dermatitis-overview

Tipuri https://dermnetnz.org/topics/seborrhoeic-dermatitis

Totul despre dermatita seboreica https://www.healthline.com/health/skin/seborrheic-dermatitis

Informatii dermatita seboreica https://emedicine.medscape.com/article/1108312-overview

Categories
Articol medical

Distrofia musculara este un grup de boli care provoaca slabiciune progresiva si pierderea masei musculare. Ea este cauzata de mutatii genetice. Genele anormale interfereaza cu productia de proteine necesare formarii muschilor sanatosi. In timp, slabiciunea musculara scade mobilitatea si ingreuneaza sarcinile de zi cu zi.

Distrofia musculara poate fi o boala mostenita genetic sau se poate manifesta fara ca cineva din familie sa sufere de aceasta afectiune.

Exista mai multe tipuri de distrofie, fiecare afectand anumite grupe de muschi, cu semne si simptome care apar la varste diferite si variaza ca severitate. De asemenea, persoanele cu acelasi tip de distrofie musculara pot prezenta simptome diferite.

De obicei, semnele celui mai frecvent tip de boala incep sa se manifeste in copilarie, mai ales la baieti. Alte tipuri de distrofie nu dau semne pana la varsta adulta.

De precizat este faptul ca nu exista vindecare pentru distrofia musculara, dar medicamentele si terapia pot ajuta la gestionarea simptomelor si la incetinirea cursului bolii.

Simptomele distrofiei musculare

Principalul semn al distrofiei musculare este slabiciunea musculara progresiva. Simptomele specifice incep la diferite varste si in diferite grupe musculare, in functie de tipul de distrofie musculara.

Distrofia musculara de tip Duchenne

Aceasta este cea mai comuna forma a bolii. Este mult mai frecventa in randul baietilor, desi si fetele pot fi afectate. Semnele si simptomele, care apar de obicei in copilaria timpurie, pot include:

  • caderi frecvente;
  • dificultate de ridicare dintr-o pozitie culcat sau asezat;
  • probleme la alergare si sarituri;
  • mersul pe varfuri, in degete;
  • muschi mari ai gambei;
  • dureri musculare si rigiditate;
  • dificultati de invatare;
  • crestere intarziata.

Distrofia musculara Becker

Semnele si simptomele sunt similare cu cele ale distrofiei musculare Duchenne, dar tind sa fie mai usoare si sa progreseze mai lent. Simptomele incep in general la adolescenti, dar ar putea sa nu apara pana la mijlocul varstei de 20 de ani sau mai tarziu.

Alte tipuri de distrofie musculara

Unele tipuri de distrofie musculara sunt definite de o caracteristica specifica sau de locul in care incep simptomele din corp, respectiv:

Miotonic: aceasta forma se caracterizeaza prin incapacitatea de a relaxa muschii in urma contractiilor. Muschii fetei si gatului sunt primii afectati. Persoanele afectate au de obicei fete lungi si subtiri, pleoapele cazute si gatul lung.

Facio-scapulo-humerala: slabiciunea musculara incepe de obicei la fata, sold si umeri. Omoplatii pot iesi ca niste aripi atunci cand bratele sunt ridicate. Debutul are loc de obicei in anii adolescentei, dar poate incepe in copilarie sau pana la varsta de 50 de ani.

Congenital: acest tip de boala afecteaza baietii si fetele si este evident la nastere sau inainte de varsta de 2 ani. Unele forme progreseaza lent si provoaca doar dizabilitati usoare, in timp ce altele progreseaza rapid si provoaca afectare severa.

Braul membrelor: muschii soldului si ai umerilor sunt, de obicei, primii afectati. Persoanele cu acest tip de distrofie musculara ar putea avea dificultati in ridicarea partii din fata a piciorului si, prin urmare, s-ar putea impiedica frecvent. Debutul incepe de obicei in copilarie sau adolescenta.

In cele mai multe cazuri, distrofia musculara este o boala de familie. De obicei, se dezvolta dupa mostenirea unei gene defectuoase de la unul sau ambii parinti.

Ea este cauzata de mutatii ale genelor responsabile de structura si functia musculara sanatoasa. Mutatiile inseamna ca celulele care ar trebui sa-ti mentina muschii nu mai pot indeplini acest rol, ceea ce duce la slabiciune musculara si dizabilitate progresiva.

Mostenirea distrofiei musculare

Exista doua copii ale fiecarei gene, cu exceptia cromozomilor sexuali. Mostenesti o copie de la un parinte, iar cealalta copie de la celalalt parinte. Daca unul sau ambii parinti au o gena mutanta, ce cauzeaza distrofie musculara, exista riscul ca ea sa iti fie transmisa.

In functie de tipul specific de distrofie musculara, afectiunea poate fi de tipul:

  • tulburare ereditara recesiva;
  • tulburare ereditara dominanta;
  • tulburare legata de sex (X-linked).

Exista si cazuri cand mutatia genetica care provoaca distrofie musculara se poate dezvolta de la sine. Aceasta este cunoscuta ca o mutatie spontana.

O tulburare mostenita recesiva

Daca ai o tulburare mostenita recesiva, inseamna ca ai mostenit o versiune modificata a genei care cauzeaza afectiunea, de la ambii parinti, astfel ca ambele copii ale genei sunt modificate.

Daca un copil mosteneste doar o versiune modificata a genei de la un parinte, va deveni purtator al bolii. Aceasta inseamna ca nu sunt afectati, dar exista riscul ca toti copiii pe care ii va avea sa aiba distrofie, daca si partenerul lor este purtator.

Daca ambii parinti sunt purtatori ai unei versiuni modificate a genei care cauzeaza afectiunea, exista:

  • 1 din 4 sanse ca copilul lor sa aiba distrofie musculara;
  • 1 din 4 sanse ca copilul lor sa fie sanatos, dar sa poarte gena defectuoasa a mamei;
  • 1 din 4 sanse ca copilul lor sa fie sanatos, dar sa poarte gena defectuoasa a tatalui;
  • 1 din 4 sanse ca copilul lor sa fie sanatos, nu va mosteni nicio gena mutanta.

O tulburare ereditara dominanta

O tulburare mostenita dominanta inseamna ca pentru a fi afectat de boala, gena mostenita provine de la un singur parinte. Aceasta inseamna ca, daca concepi un copil cu un partener sanatos, exista 50% sanse ca al tau copil  sa dezvolte aceasta afectiune. Tipurile de distrofie musculara mostenite in acest fel includ distrofia miotonica,  facio-scapulo-humerala, oculofaringiana si unele tipuri de distrofii de centura ale membrelor.

O tulburare legata de sex, respectiv cromozomul X

Cromozomii sunt structuri lungi, filiforme ale ADN-ului. Un barbat are un cromozom sexual X si unul Y, iar o femeie are doi cromozomi X.

O tulburare legata de sex este cauzata de o mutatie a unei gene de pe cromozomul X. Deoarece barbatii au doar o copie a fiecarei gene de pe cromozomul X, ei vor fi afectati daca una dintre acele gene prezinta mutatii.

Deoarece femeile au doua copii ale cromozomului X, este mai putin probabil sa dezvolte o afectiune legata de X, deoarece copia normala a cromozomului poate acoperi (masca) versiunea modificata.

Femeile pot fi inca afectate de tulburari legate de cromozomul X, dar afectiunea este de obicei mai putin severa decat atunci cand alterarea genei este prezenta la un barbat afectat.

Tipurile de distrofie musculara mostenite in acest fel sunt Duchenne si Becker, motiv pentru care aceste afectiuni sunt mai frecvente si mai severe la barbati.

Mutatii spontane ale genelor

Mutatiile spontane ale genelor pot provoca ocazional distrofie musculara. In acest caz, genele produc mutatii fara niciun motiv aparent, schimband modul in care functioneaza celulele. Mutatiile spontane ale genelor pot determina dezvoltarea bolii la persoanele care nu au un istoric familial al afectiunii.

Un alt mod in care un copil fara antecedente familiale poate fi afectat este atunci cand afectiunea este recesiva. Este posibil ca mutatiile genice sa fi fost prezente la ambele familii de multe generatii, dar sa nu fi afectat pe nimeni pana cand un copil a mostenit o copie a genei modificate de la ambii parinti.

Genele sunt unitati ale ADN-ului care determina multe dintre caracteristicile corpului, cum ar fi culoarea parului si a ochilor. Genele se gasesc pe fire numite cromozomi. Fiecare celula din organism contine 23 de perechi de cromozomi, care poarta genele pe care le mosteniti de la parinti. Un cromozom din fiecare pereche este mostenit de la mama si unul de la tata.

Complicatii ale distrofiei musculare

Desi nu exista o modalitate unica de a diferentia intre complicatiile si simptomele unei afectiuni, complicatiile sunt in general intelese ca fiind consecinte indirecte, sau uneori pe termen lung, ale unei afectiuni. Ele se pot suprapune si cu simptomele in unele cazuri. Iata cateva dintre complicatiile asociate cu distrofia musculara:

Contracturi: acestea sunt scurtarea muschilor sau tendoanelor din jurul articulatiilor. Ele pot limita si mai mult mobilitatea. Exercitiile regulate de intindere si de miscare pot intarzia contracturile, dar daca acestea devin severe, medicul poate recomanda o interventie chirurgicala, care poate restabili anumite functii articulare si poate reduce disconfortul.

Dificultati de respiratie: pe masura ce progreseaza, distrofia musculara poate afecta muschii asociati cu respiratia. Ca urmare, o persoana cu distrofie musculara poate avea nevoie sa foloseasca un dispozitiv de respiratie, respectiv un ventilator. Initial, ar putea avea nevoie de el doar noaptea, dar posibil si in timpul zilei.

Apneea in somn: apare atunci cand o persoana se opreste in mod repetat din respiratie in timpul somnului. Este o problema respiratorie frecventa la persoanele cu distrofie musculara.

Dificultati in a tusi: muschii respiratori slabiti interfereaza cu capacitatea unei persoane de a tusi, iar tusea inadecvata duce la acumularea secretiilor de mucus in plamani, crescand riscul de infectie. Unele persoane cu distrofie musculara trebuie sa foloseasca un dispozitiv de asistenta pentru tuse.

Dificultati la inghitire: slabiciunea musculara progresiva poate afecta capacitatea de a inghiti atunci cand mananci sau bei. Unele consecintele potentiale ale dificultatilor de inghitire includ deficiente de nutrienti si o afectiune numita pneumonie de aspiratie, in care alimentele pot ramane prinse in plamani, ducand la pneumonie. In unele cazuri, un medic te poate ajuta sa reinveti sa inghiti. In mod alternativ, medicul ar putea recomanda utilizarea unui tub de hranire pentru a asigura o nutritie adecvata.

Boli de inima: muschii inimii pot fi afectati de distrofie musculara pe masura ce boala progreseaza. Cardiomiopatia este o complicatie frecventa a inimii la persoanele cu distrofie musculara. Dupa cum indica si numele, cardiomiopatia este o boala a muschiului inimii si poate provoca insuficienta cardiaca. Aproape toate persoanele cu distrofie musculara Duchenne (DMD) dezvolta cardiomiopatie intr-o anumita masura. Medicul va prescrie medicamente pentru tensiunea arteriala, dar si alte pentru a te ajuta sa iti mentii functia inimii. Femeile purtatoare ale unei mutatii genetice care provoaca DMD au un risc mai mare decat in mod normal de a dezvolta fibroza sau cicatrizare a muschilor inimii la o varsta relativ frageda. Afectiunea duce la deteriorarea functiei cardiace.

Scolioza: deformarile coloanei vertebrale sunt frecvente in unele forme de distrofie musculara. Cea mai frecventa complicatie a coloanei vertebrale asociata cu aceasta afectiune este scolioza sau curbura coloanei vertebrale. Scolioza poate aparea atunci cand muschii spatelui si ai trunchiului nu mai pot mentine coloana dreapta.

Osteoporoza: o alta complicatie legata de distrofia musculara este osteoporoza, o afectiune in care oasele devin fragile din cauza pierderii de masa sau a deteriorarii. Persoanele cu osteoporoza prezinta un risc crescut de fracturi osoase, un aspect important al bolii, avand in vedere ca slabiciunea picioarelor din cauza distrofiei musculare poate face o persoana mai predispusa la cadere. In distrofia musculara, osteoporoza se poate dezvolta ca urmare a tratamentului cu corticosteroizi, in special la cei cu distrofie musculara Duchenne. Medicul poate recomanda tratamente medicamentoase sau suplimente nutritive, precum si modificari ale dietei pentru a maximiza sanatatea oaselor.

Diagnostic si tratament

Distrofia musculara este diagnosticata printr-un examen fizic, un istoric medical familial si investigatii ce implica teste si analize. Acestea pot include:

  • biopsie musculara (prelevarea si examinarea unei mici mostre de tesut muscular);
  • testarea ADN (genetica);
  • electromiografie sau teste de conducere nervoasa, care folosesc electrozi pentru a testa functia musculara si/sau nervoasa;
  • teste cu enzime din sange, pentru a cauta prezenta creatinkinazei, care indica inflamatia si moartea fibrelor musculare.

Pentru distrofiile musculare Duchenne si Becker, biopsia musculara poate arata daca distrofina, o proteina musculara, lipseste sau este anormala, iar testarea ADN este utilizata pentru a analiza starea genei inrudite.

Tratamente pentru distrofia musculara

Nu exista un remediu pentru nicio forma de distrofie musculara, dar medicamentele si terapia pot incetini cursul bolii. In prezent, exista studii in desfasurare pentru terapie genetica cu gena distrofinei. De asemenea, exista mai multe terapii genetice noi, care au toate ca scop cresterea nivelurilor de proteina distrofina. Unele sunt acum aprobate in SUA. Alte doua tratamente sunt Eteplirsen, care creste proteina distrofina in muschi si Ataluren.

Cercetatorii investigheaza potentialul anumitor medicamente pentru cresterea muschilor de a incetini sau inversa progresia distrofiei musculare. Alte studii analizeaza efectele suplimentelor alimentare cu creatina si glutamina asupra productiei si stocarii de energie musculara.

Simptomele pot fi adesea ameliorate prin exercitii fizice, terapie fizica, dispozitive de recuperare, ingrijire respiratorie si interventii chirurgicale.

Exercitiile fizice si terapia fizica pot minimiza pozitionarea anormala sau dureroasa a articulatiilor si pot preveni sau intarzia curbura coloanei vertebrale. Ingrijirea cailor respiratorii, respiratia profunda si exercitiile de tuse sunt adesea recomandate.

Totodata, bastoanele, scaunele cu rotile electrice si alte dispozitive de recuperare ii pot ajuta cei cu distrofie musculara sa isi mentina mobilitatea si independenta.

Chirurgia poate ameliora uneori scurtarea musculara. In formele distrofiei Emery-Dreifuss si distrofia musculara miotonica, este adesea necesara implantarea chirurgicala a unui stimulator cardiac.

In unele cazuri, progresia bolii poate fi incetinita sau simptomele pot fi ameliorate cu medicamente.  In distrofia Duchenne, corticosteroizii pot incetini distrugerea musculara. In distrofia musculara miotonica, fenitoina si mexiletina (Mexitil) pot trata relaxarea musculara intarziata.

 

 

Surse:

cdc.gov

mayoclinic.org

nhs.uk

everydayhealth.com

webmd.com

Categories
Articol medical

Boala arteriala coronariana sau cardiopatia ischemica afecteaza arterele care furnizeaza sange catre inima, numite coronare, din cauza acumularii placilor de aterom. Aceasta ingusteaza sau blocheaza una sau mai multe dintre arterele coronare. Cel mai frecvent simptom este disconfortul, respectiv durerea  precordiala, respectiv angina. Afectiunea poate duce la un atac de cord sau alte complicatii cum ar fi aritmia sau insuficienta cardiaca.

Arterele tale coronare furnizeaza sange bogat in oxigen catre inima. Acumularea de placi in aceste artere limiteaza cantitatea de sange care ajunge la inima. Imagineaza-ti doua benzi de circulatie care se unesc intr-una, din cauza unor lucrari de constructie. Traficul continua sa mearga, doar ca mai incet. In cardiopatia ischemica, posibil sa nu observi nimic in neregula pana in momentul in care placa genereaza un cheag de sange. Cheagul de sange este ca o bariera de beton in mijlocul drumului, care   opreste traficul. In mod similar, sangele nu poate ajunge la inima ta si acest lucru provoaca un atac de cord (infarct de miocard).

Este posibil sa suferi de cardiopatie ischemica de multi ani si sa nu ai niciun simptom, pana cand se produce un atac de cord. De aceea, cardiopatia ischemica este un “ucigas tacut”.  La asta se refera majoritatea oamenilor cand folosesc termenul general „boala de inima”.

Forme de cardiopatie ischemica

Exista doua forme ale cardiopatiei ischemice, respectiv:

Cardiopatie ischemica stabila: aceasta este forma cronica. Arterele tale coronare se ingusteaza treptat de-a lungul multor ani. In timp, inima primeste mai putin sange bogat in oxigen. Este posibil sa simti unele simptome, dar poti trai cu aceasta afectiune zi de zi.

Sindromul coronarian acut: este forma brusca a bolii, care reprezinta o urgenta medicala. Placa din artera coronariana se rupe brusc si formeaza un cheag de sange care blocheaza fluxul de sange catre inima. Acest blocaj brusc provoaca un atac de cord.

Simptome ale cardiopatiei ischemice

Cele mai frecvente simptome ale cardiopatiei ischemice sunt durerea toracica (angina pectorala) si lipsa de aer. Este insa posibil ca unii oameni sa nu aiba niciun simptom inainte de a fi diagnosticati.

Angina pectorala

Daca arterele coronare devin partial blocate, pot aparea dureri in piept (angina). Aceasta poate fi o senzatie usoara, inconfortabila. Cu toate acestea, un atac sever de angina pectorala poate provoca o senzatie dureroasa de greutate sau strangere, de obicei, in centrul pieptului, care se poate extinde la brate, gat, maxilar, spate sau stomac. Angina este adesea declansata de activitatea fizica sau de situatii stresante. Simptomele trec de obicei in mai putin de 10 minute si pot fi ameliorate prin odihna.

Atacuri de cord

Daca arterele tale devin complet blocate, se poate produce un atac de cord, respectiv infarct miocardic. Atacurile de cord pot afecta permanent muschiul inimii si, daca nu sunt tratate imediat, pot fi fatale. Desi simptomele pot varia, disconfortul sau durerea cauzata de un atac de cord este de obicei similara cu cea a anginei. Cu toate acestea, este adesea mai grav si se poate intampla atunci cand te odihnesti. In timpul unui atac de cord, este posibil sa ai si urmatoarele simptome:

  • durere in alte parti ale corpului : se poate simti ca si cum durerea se deplaseaza de la piept la brate, maxilar, gat, spate sau stomac;
  • ameteli;
  • transpiratie;
  • greata;

Simptomele unui atac de cord pot fi, de asemenea, similare cu indigestia. De exemplu, acestea pot include o senzatie de greutate in piept, o durere de stomac sau arsuri la stomac. Daca durerile de inima dureaza mai mult de 15 minute, poate fi inceputul unui atac de cord.

Un atac de cord se poate intampla uneori fara niciun simptom. Acesta este cunoscut sub numele de infarct miocardic tacut (silentios) si este mai frecvent la persoanele in varsta si la persoanele cu diabet.

Insuficienta cardiaca

Insuficienta cardiaca poate aparea si la persoanele cu cardiopatie ischemica. Inima devine prea slaba pentru a pompa sange in jurul corpului, ceea ce poate cauza acumularea de lichid in plamani. Acest lucru face respiratia din ce in ce mai dificila. Insuficienta cardiaca poate aparea brusc (insuficienta cardiaca acuta) sau treptat, in timp (insuficienta cardiaca cronica).

Cauze ale cardiopatiei ischemice

Ateroscleroza provoaca cardiopatia ischemica. Ateroscleroza este acumularea treptata a placii  de aterom in peretii arterelor din corp. Cand placa afecteaza fluxul de sange in arterele coronare, exista boala coronariana.

Placa este formata din colesterol, deseuri, calciu si fibrina (o substanta care ajuta la coagularea sangelui). Pe masura ce placa se acumuleaza de-a lungul peretilor arterelor, acestea devin inguste si rigide.

Placa poate infunda sau deteriora arterele, ceea ce limiteaza sau opreste fluxul de sange catre o anumita parte a corpului. Cand placa se acumuleaza in arterele coronare, muschiul inimii nu poate primi suficient sange. Deci, inima ta nu poate obtine oxigenul si nutrientii de care are nevoie pentru a functiona corect. Aceasta afectiune se numeste ischemie miocardica. Ea provoaca disconfort toracic (angina pectorala) si te expune riscului unui atac de cord.

Persoanele care au acumulare de placa in arterele coronare au adesea acumulare si in alta parte a corpului lor. Acest lucru poate duce la afectiuni precum boala arterei carotide si boala arterelor periferice.

Cardiopatia ischemica este de obicei cauzata de acumularea de depozite grase (aterom) pe peretii arterelor din jurul inimii (arterele coronare).

Acumularea de aterom face arterele mai inguste, limitand fluxul de sange catre organele irigate, de exemplu catre muschiul inimii care are nevoie de cantitati masive de oxigen si nutrienti pentru a functiona fara repaus. Acest proces se numeste ateroscleroza. Riscul de a dezvolta ateroscleroza este semnificativ crescut daca:

  • fumezi;
  • ai tensiune arteriala mare (hipertensiune arteriala);
  • ai colesterolul mare;
  • ai niveluri ridicate de lipoproteine (a);
  • nu faci miscare;
  • ai diabet;
  • esti obez sau supraponderal:
  • antecedente familiale;
  • suferi de tromboza.

Factori de risc

Exista multi factori de risc pentru boala coronariana. Pe unii nu ii poti controla, in timp ce altii pot fi tinuti sub control prin schimbari aduse  stilului de viata sau urmand un tratament. Discuta cu medicul tau curant despre factorii de risc enumerati mai jos si despre cum ii poti gestiona.

Factori de risc pe care nu ii poti controla:

Varsta: pe masura ce imbatranesti, riscul de cardiopatie ischemica creste. Barbatii se confrunta cu un risc mai mare de a face boala dupa varsta de 45 de ani. Femeile se confrunta cu un risc mai mare dupa varsta de 55 de ani.

Istoric familial: ai un risc mai mare daca membrii familiei tale biologice au boli de inima. Este deosebit de important sa afli daca au boli de inima premature. Aceasta inseamna ca au fost diagnosticati la o varsta scazuta (tata sau frate inainte de 55 de ani, mama sau sora inainte de 65 de ani).

Si factori ai stilului de viata pot creste riscul de a dezvolta cardiopatie ischemica. Printre acestia se numara:

  • dieta bogata in grasimi saturate sau carbohidrati rafinati;
  • lipsa activitatii fizice;
  • privarea de somn;
  • fumatul, vapatul sau consumul de tutun sub alta forma;

Afectiuni cardiovasculare care cresc riscul de cardiopatie ischemica:

  • ateroscleroza;
  • tensiune arteriala crescuta;
  • colesterol LDL („rau”) ridicat;
  • trigliceride mari (hipertrigliceridemie);

Alte afectiuni medicale care cresc riscul unei cardiopatii ischemice:

  • anemie;
  • boli autoimune, inclusiv lupusul si artrita reumatoida;
  • boala cronica de rinichi;
  • diabet;
  • HIV/SIDA;
  • sindromul metabolic;
  • tulburari de somn precum apneea in somn.

Exista o serie de factori specifici care afecteaza doar femeile. Acestia sunt:

  • menopauza precoce (inainte de 40 de ani);
  • endometrioza;
  • antecedente de diabet gestational, eclampsie sau preeclampsia;
  • utilizarea contraceptivelor hormonale.

Diagnosticarea cardiopatiei ischemice

Medicii diagnosticheaza boala coronariana cu ajutorul unui examen fizic si a investigatiilor. In timpul examenului fizic, medicul va:

  • masura tensiunea arteriala;
  • asculta inima cu un stetoscop;
  • te va intreba ce simptome ai si de cat timp le ai, despre istoricul tau medical, stilul de viata.

Investigatii care ajuta la diagnosticarea cardiopatiei ischemice

Medicul poate recomanda una sau mai multe investigatii pentru a evalua functia inimii si pentru a pune diagnosticul. Acestea includ:

Analize de sange: cu ajutorul lor, medicul verifica daca exista substante care dauneaza arterelor sau cresc riscul de producere a cardiopatiei ischemice.
Vezi oferta Poliana la Pachet Analize Inima – un set de analize de preventie utile pentru monitorizarea sanatatii inimii.

Cateterismul cardiac: consta in introducerea de tuburi foarte subtiri in arterele coronare pentru a evalua sau confirma boala. Acest test este standardul de aur pentru diagnosticarea cardiopatiei ischemice.

Angiografia coronariana tomografie computerizata (CT): utilizeaza CT si colorant de contrast pentru a vizualiza imagini 3D ale inimii. Detecteaza astfel blocajele arterelor coronare.

Calcularea scorului de calciu coronarian: Masoara cantitatea de calciu din peretii arterelor coronare (un semn de ateroscleroza). Acest lucru nu determina daca ai blocaje semnificative, dar ajuta la determinarea riscului de aparitie a bolii.

Ecocardiograma: foloseste undele sonore pentru a evalua structura si functia inimii.

Electrocardiograma (EKG/ECG): Inregistreaza activitatea electrica a inimii. Poate detecta atacurile de cord vechi sau actuale, ischemia si problemele de ritm cardiac.

Test de stres pentru efort: verifica modul in care inima ta raspunde atunci cand este supusa efortului fizic intens. Poate detecta angina si blocajele arterelor coronare.

Tratamentul cardiopatiei ischemice

Tratamentul pentru cardiopatia ischemica include adesea modificari ale stilului de viata, managementul factorilor de risc si tratament medicamentos. Unii oameni pot beneficia, de asemenea, de o procedura sau o interventie chirurgicala.

Medicul va discuta cu tine despre cel mai bun plan de tratament. Este important sa il urmezi, astfel incat sa iti reduci riscul de complicatii grave.

Schimbari ale stilului de viata

Schimbarile stilului de viata joaca un rol important in gestionarea afectiunii, astfel:

  • renunta la tutun;
  • adopta o dieta sanatoasa pentru inima, saraca in sodiu, grasimi saturate, grasimi trans si zahar. S-a dovedit ca dieta mediteraneana reduce riscul unui atac de cord sau a unui accident vascular cerebral;
  • miscare: aloca 30 de minute de mers pe jos, cinci zile pe saptamana sau gaseste activitati care iti plac;
  • limiteaza consumul de alcool.

Medicamentele ajuta la gestionarea factorilor de risc si la tratarea simptomelor bolii coronariene. Medicul iti poate prescrie unul sau mai multe dintre medicamentele enumerate mai jos:

  • medicamente pentru scaderea tensiunii arteriale;
  • medicamente pentru scaderea colesterolului;
  • medicamente pentru tratarea anginei stabile. Acestea pot include, intre altele, nitroglicerina si ranolazina;
  • medicamente pentru a reduce riscul de formare a cheagurilor de sange.

Proceduri si interventii chirurgicale

Unii oameni au nevoie de o procedura sau o interventie chirurgicala pentru a gestiona boala coronariana, inclusiv:

Interventie coronariana percutanata sau angioplastia coronariana: este minim invaziva. Medicul foloseste un mic balon pentru a redeschide artera blocata si pentru a ajuta sangele sa circule mai bine prin ea. Medicul poate introduce, de asemenea, un stent pentru a ajuta artera sa ramana deschisa.

Grefa de bypass coronarian: Aceasta interventie chirurgicala creeaza o noua cale prin care sangele sa curga in jurul blocajelor. Acest „ocol” restabileste fluxul de sange catre inima ta. Interventia ajuta persoanele care au blocaje severe in mai multe artere coronare.

 

 

Surse:

cdc.gov

clevelandclinic.org

nhs.uk

Categories
Articol medical

Cancerul de san apare atunci cand celulele cresc si se divid intr-un mod necontrolat, formand o masa de tesut numita tumoare. El poate aparea atat la barbati, cat si la femei, dar este mult mai frecvent la femei. Printre semnele bolii se numara prezenta unui nodul, o schimbare in dimensiuni a sanului sau aparitia unor modificari la nivelul pielii acestuia.

Sprijinul pentru constientizarea cancerului de san si finantarea cercetarii au contribuit la crearea unor progrese semnificative in diagnosticarea si tratamentul cancerului de san. Azi, rata de supravietuire a pacientilor a crescut, iar numarul deceselor asociate cu aceasta boala este in scadere constanta. Acest lucru a fost posibil, in mare parte, datorita unor factori precum screeningul, detectarea precoce, o noua abordare personalizata a tratamentului si o mai buna intelegere a bolii.

Simptomele cancerului de san

Simptomele cancerului de san pot varia de la o persoana la alta. Posibilele semne ale maladiei pot include:

  • o modificare a marimii, formei sau conturului sanului;
  • formatiune care se poate simti asemanator unui bob de mazare;
  • un nodul sau o ingrosare in sau in apropierea sanului ori la subrat, care persista pe parcursul ciclului menstrual;
  • schimbare a aspectului pielii de pe san sau a mamelonului (gropite, incretire sau inflamare);
  • inrosire a pielii de pe san sau mamelon;
  • zona care se simte diferit de orice alta parte de pe san;
  • scurgere de lichid din mamelon;
  • exfolierea, descuamarea, formarea de cruste sau descuamarea zonei pigmentate a pielii care inconjoara mamelonul (areola) sau pielea sanilor.

Unele persoane nu observa niciun astfel de semn, de aceea este atat de important screeningul de rutina.

Daca descoperiti un nodul sau o alta modificare a sanului, chiar daca o mamografie recenta a fost normala,  programeaza-te la medic pentru  consult.

Tipuri de cancer mamar

Exista mai multe tipuri diferite de cancer de san, respectiv:

Carcinom ductal infiltrant (invaziv)

Incepand din canalele de lapte ale sanului, acest cancer sparge peretele canalului si se raspandeste la tesutul mamar din jur. Reprezentand aproximativ 80% din toate cazurile, acesta este cel mai frecvent tip de cancer de san.

Carcinom ductal in situ

Denumit si cancer de san in stadiul 0, carcinomul ductal in situ este considerat de unii specialisti ca fiind precanceros, deoarece celulele nu s-au raspandit dincolo de canalele de lapte. Aceasta afectiune se trateaza relativ usor.  Cu toate acestea, este necesara ingrijirea prompta pentru a preveni ca boala sa devina invaziva si sa se raspandeasca in alte tesuturi.

Carcinom lobular infiltrant (invaziv)

Acest cancer se formeaza in lobulii sanului, respectiv acolo unde are loc productia de lapte matern si se raspandeste in tesutul mamar din jur. Reprezinta 10  pana la 15% dintre cancerele de san.

Carcinomul lobular in situ

Este o afectiune precanceroasa in care exista celule anormale in lobulii sanului. Nu este un cancer propriu-zis, dar acest marker poate indica potentialul de a dezvolta cancer de san mai tarziu. Prin urmare, este important ca femeile cu carcinom lobular in situ sa efectueze periodic un examen clinic al sanilor si mamografii.

Cancer mamar triplu negativ

Reprezentand aproximativ 15% dintre  toate cazurile, cancerul de san triplu negativ este unul dintre cele mai dificile tipuri de cancer de san de tratat. Se numeste triplu negativ deoarece nu are trei dintre markerii asociati cu alte tipuri de cancer de san. Acest lucru face prognosticul si tratamentul dificile.

Cancerul de san inflamator

Rar si agresiv, acest tip de cancer seamana cu o infectie. Persoanele cu cancer de san inflamator observa de obicei roseata, umflaturi si gropite pe pielea sanilor. Acestea sunt cauzate de celulele canceroase obstructive din vasele limfatice ale pielii.

Boala Paget a sanului

Acest cancer afecteaza pielea mamelonului si areola, respectiv pielea din jurul mamelonului.

Cauze ale cancerului de san

Un cancer de san apare atunci cand unele celule mamare incep sa creasca anormal. Aceste celule se divid mai rapid decat celulele sanatoase si continua sa se acumuleze, formand o masa. Celulele se pot raspandi (metastaza) prin san la ganglionii limfatici sau in alte parti ale corpului.

Cancerul de san incepe cel mai adesea cu celulele din canalele producatoare de lapte (carcinom ductal invaziv). Cancerul de san poate incepe, de asemenea, in tesutul glandular numit lobuli (carcinom lobular invaziv) sau in alte celule sau tesuturi din san.

Cercetatorii au identificat ca factori hormonali, de stil de viata si de mediu pot creste riscul de cancer de san. Nu este insa clar de ce unele persoane care nu au factori de risc dezvolta cancer, iar alte persoane cu factori de risc nu o fac niciodata. Este probabil ca un cancer de san sa fie cauzat de o interactiune complexa a structurii genetice si a mediului inconjurator.

Cancer mamar mostenit

Se estimeaza ca aproximativ 5 pana la 10%  dintre cancerele de san sunt legate de mutatii genetice transmise timp de generatii, intr-o familie.

Au fost identificate un numar de gene mutante mostenite care pot creste probabilitatea cancerului de san. Cele mai cunoscute sunt gena 1 a cancerului de san (BRCA1) si gena 2 a cancerului de san (BRCA2), ambele crescand semnificativ riscul atat de cancer de san, cat si de cancer ovarian.

Daca ai un istoric familial de cancer de san sau alte tipuri de cancer, medicul iti poate recomanda un test de sange pentru a ajuta la identificarea mutatiilor specifice ale BRCA sau ale altor gene care sunt transmise in familia ta.

Solicita medicului o trimitere catre un consilier genetic, care poate revizui istoricul de sanatate al familiei. Un consilier genetic poate, de asemenea, discuta despre beneficiile, riscurile si limitarile testarii genetice pentru a te ajuta cu luarea deciziilor

Factori de risc

Cercetarile arata ca exista mai multi factori care pot creste riscul de a dezvolta cancer de san. Acestia includ:

  • varsta: persoanele de peste 55 de ani au un risc crescut de a dezvolta cancer de san;
  • sex: femeile sunt mult mai predispuse sa dezvolte cancer de san, comparative cu barbatii;
  • istoricul familiei si genetica: daca ai parinti, frati, copii sau alte rude apropiate care au fost diagnosticati cu cancer de san, atunci esti mult mai expusa riscului de a dezvolta si tu maladia. Aproximativ 5 pana la 10% dintre cancerele de san sunt cauzate de gene anormale care sunt transmise de la parinti la copii si care pot fi descoperite prin teste genetice;
  • fumat: consumul de tutun a fost legat de multe tipuri diferite de cancer, inclusiv cancerul de san;
  • consumul de alcool: cercetarile indica faptul ca un consum constant de alcool poate creste riscul pentru anumite tipuri de cancer de san;
  • obezitatea: poate creste riscul de cancer de san si de recidiva a acestuia;
  • expunerea la radiatii: daca ai facut radioterapie, in special la nivelul capului, gatului sau pieptului, esti expusa unui risc mai mare sa dezvolti cancer de san;
  • terapie de substitutie hormonala: persoanele care apeleaza la o astfel de terapie au un risc mai mare de a fi diagnosticate cu cancer mamar;
  • menstruatie de la o varsta frageda: inceperea menstruatiei inainte de varsta de 12 ani creste riscul de cancer de san;
  • inceperea menopauzei la o varsta mai inaintata: creste riscul de a dezvolta cancer de san;
  • sarcina si nasterea primului copil la o varsta inaintata: femeile care nasc primul lor copil dupa varsta de 30 de ani pot avea un risc crescut de cancer de san;
  • lipsa sarcinii: femeile care nu au fost niciodata insarcinate au un risc mai mare de cancer de san decat femeile care au avut una sau mai multe sarcini;
  • terapia hormonala postmenopauza: femeile care iau medicamente de terapie hormonala care combina estrogenul si progesteronul pentru a trata semnele si simptomele menopauzei au un risc crescut de cancer de san. Riscul scade atunci cand femeile opresc tratamentul cu aceste medicamente.

Reducerea riscului de cancer de san

Iti poti reduce riscul de cancer de san printr-o examinare atenta si prin vizite periodice la medic. Astfel, apeleaza la:

  • autoexaminarea sanilor: daca exista o schimbare, umflaturi sau alte semne neobisnuite , programeaza-te la medic.
  • intreaba medicul despre screening-ul cancerului de san si urmeaza teste de depistare, cum ar fi examenele clinice ale sanilor si mamografiile; discuta cu medicul despre beneficiile si riscurile screening-ului, astfel ca impreuna, puteti decide ce strategii de depistare a cancerului de san sunt potrivite pentru tine;
  • evita sau consuma alcool cu moderatie;
  • fa cat mai multa miscare: se recomanda cel putin 30 de minute de exercitii fizice in fiecare zi;
  • limiteaza terapia hormonala postmenopauza.

De asemenea, incearca sa mentii o greutate optima. In acest scop, redu numarul de calorii pe care le consumi in fiecare zi si creste intensitatea exercitiilor fizice.

Totodata, un rol esential o are alimentatia. Alege o dieta sanatoasa. De exemplu, femeile care urmeaza o dieta mediteraneana suplimentata cu ulei de masline si nuci pot avea un risc redus de cancer de san. Dieta mediteraneana se concentreaza in principal pe fructe si legume, cerealele integrale, leguminoase si nuci. Persoanele care urmeaza dieta mediteraneana consuma grasimi sanatoase, cum ar fi uleiul de masline, peste, in loc de carne rosie.

Reducerea riscului de cancer de san pentru femeile cu risc ridicat

Daca medicul ti-a evaluat istoricul familial si a stabilit ca ai alti factori, cum ar fi o afectiune precanceroasa a sanului, care iti creste riscul de cancer de san, pentru reducerea riscului, ti-ar putea recomanda:

Tratament preventiv (chimiopreventie)

Acesta consta in medicamente care blocheaza estrogenul, cum ar fi modulatorii selectivi ai receptorilor de estrogeni si inhibitorii de aromataza, ce reduc riscul de cancer de san.

Atentie, insa ca aceste medicamente prezinta risc de reactii adverse, Aceste medicamente se recomanda doar pentru femeile care au un risc foarte mare de cancer de san.

Chirurgie preventiva

Femeile cu un risc foarte mare de cancer de san pot alege sa li se indeparteze chirurgical sanii sanatosi, interventie ce poarta numele de mastectomie profilactica. De asemenea, pot alege sa li se indeparteze ovarele sanatoase (ooforectomie profilactica) pentru a reduce riscul atat de cancer de san, cat si de cancer ovarian.

Diagnosticarea cancerului mamar

Investigatiile si procedurile utilizate pentru a diagnostica cancerul de san includ:

Examenul sanilor

Medicul va verifica atat sanii, cat si ganglionii limfatici de la axila, simtind orice noduli sau alte anomalii. De asemenea, va recomanda o serie de analize de sange, printre care si hemoleucograma completa.

De asemenea, medicul te va intreba despre istoricul familial, istoricul medical si orice simptome existente. In cazul in care depisteaza anumite anomalii, poate prescrie urmatoarele investigatii:

Mamografie

Cu ajutorul mamografiei, se obtin imagini speciale cu raze X, prin care se pot detecta modificari sau cresteri anormale la nivelul sanului. De obicei, mamografia este folosita in prevenirea cancerului de san.

Ultrasonografia

Acest test foloseste unde sonore pentru a fotografia tesuturile din interiorul sanului. Este folosit pentru a ajuta la diagnosticarea nodulilor sau a anomaliilor la san.

Tomografie cu emisie de pozitroni (PET)

O scanare PET foloseste coloranti speciali pentru a evidentia zonele suspecte. In timpul acestui test, medicul va injecteaza un colorant special in vene si va capta imagini cu scanerul.

Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM)

Acest test foloseste magneti si unde radio pentru a produce imagini clare si detaliate ale structurilor din interiorul sanului.

Daca medicul specialist observa modificari la testele imagistice, poate recomanda o biopsie a tesutului mamar. Astfel, o proba de tesut din san va fi recoltata si trimisa la un laborator de patologie pentru analiza.

Nu toate femeile vor avea nevoie de toate aceste teste si proceduri. Medicul prescrie testele adecvate in functie de circumstantele specifice si luand in considerare simptomele.

Stadiile cancerului de san

Stadializarea descrie in amanunt cat de extins este cancerul. Stadializarea arata inclusiv dimensiunea si localizarea tumorii si daca tumora maligna  s-a raspandit in alte zone ale corpului.

Stadiile de baza ale cancerului de san sunt:

Stadiul 0: boala este neinvaziva, ceea ce inseamna ca nu s-au rupt canalele mamare.

Stadiul I: celulele canceroase s-au raspandit in tesutul mamar din apropiere.

Stadiul II: tumora este fie mai mica de 2 centimetri si s-a raspandit la ganglionii limfatici de la subrat, fie mai mare de 5 centimetri, dar nu s-a raspandit la ganglionii de la subrat. Tumorile in acest stadiu pot masura oricat intre 2 si 5 centimetri diametru si pot afecta sau nu ganglionii limfatici din apropiere.

Stadiul III: in acest stadiu, cancerul s-a raspandit dincolo de punctul de origine. Este posibil sa fi invadat tesuturile si ganglionii limfatici din apropiere, dar nu a ajuns la organe indepartate. Stadiul III este de obicei denumit cancer mamar local avansat.

Stadiul IV: cancerul s-a raspandit in zone indepartate ale corpului, cum ar fi oase, ficat, plamani sau creier. Cancerul de san in stadiul IV se mai numeste si cancer de san metastatic.

Odata ce medicul a diagnosticat cancerul de san, ii va stabili apoi gradul, respectiv stadiul cancerului. Stadiul ajuta la determinarea prognosticul, dar si pentru stabilirea celor mai bune optiuni de tratament.

Stadializarea cancerului de san ia in considerare si gradul cancerului, prezenta markerilor tumorali, cum ar fi receptorii pentru estrogen, progesteron si factori de proliferare.

 

 

Surse:

www.mayoclinic.org;

www.cdc.gov;

www.my.clevelandclinic.org

Categories
Articol medical

Analizele medicale inainte si in timpul sarcinii permit identificarea  unor afectiuni care pot avea un impact negativ asupra sanatatii femeii sau a fatului. Ele sunt o componenta fundamentala, deoarece multe boli pot fi tratate sau gestionate pentru a reduce riscurile, daca sunt identificate din timp.

O gravida aparent sanatoasa poate avea boli care nu provoaca simptome, dar care pot avea consecinte grave daca nu sunt tratate.

Grupa si Rh-ul

Astfel, daca te pregatesti sa concepi un copil sau ai ramas deja insarcinata, va trebui ca atat tu, cat si partenerul sa faceti analizele care verifica grupa de sange si Rh-ul. Daca tu si partenerul tau aveti Rh-uri diferite, respectiv pozitiv si negativ, acesta este un risc major pentru viitorul bebelus.  Copiii conceputi de femei cu Rh negativ si barbati cu Rh pozitiv pot dezvolta boala hemolitica a nou-nascutului, o afectiune grava, care poate provoca leziuni cerebrale si moartea sugarului. Aceasta boala apare dupa ce o femeie cu Rh negativ este expusa la sangele fatului cu Rh pozitiv, mostenit de la tata. Organismul gravidei incepe sa produca anticorpi, pentru a respinge sangele cu Rh pozitiv al copilului. Acesti anticorpi sunt transmisi fatului in timpul sarcinii si pot face ca un nou-nascut cu sange Rh pozitiv sa respinga propriul sange dupa nastere. Aceasta boala poate fi prevenita prin tratarea gravidei si a nou-nascutului cu imunoglobuline, care impiedica formarea de anticorpi impotriva sangelui cu Rh pozitiv.

Pe langa grupa si Rh,  toate femeile ar trebui sa fie testate pentru anticorpii pentru anumite boli. Si asta chiar daca anterior au mai facut un test pentru anticorpi, deoarece concentratiile se modifica in timp. De exemplu, o femeie care a fost vaccinata anterior si a dobandit anticorpi pentru rujeola, oreion si rubeola poate necesita o vaccinare de rapel daca nu a fost vaccinata de mult timp, deoarece nivelurile de anticorpi scad in timp. In mod ideal, screening-ul de anticorpi ar trebui efectuat inainte ca femeia sa ramana insarcinata, pentru a putea fi vaccinata. Ulterior, in sarcina, sunt unele vaccinuri care nu sunt recomandate .

Anticorpi pentru rubeola

Se recomanda ca inainte de sarcina, sa fii testata pentru a vedea daca ai sau nu anticorpi pentru rubeola. In cazul in care ai ramas deja insarcinata, aceasta analiza iti va fi prescrisa la prima vizita la medic.

Este necesar sa faci aceasta analiza de fiecare data cand ramai insarcinata. Si asta chiar daca analizele anterioare aratau ca ai suficienti anticorpi impotriva rubeolei.  De retinut este faptul ca imunitatea impotriva rubeolei poate scadea in timp, in special in situatiile in care femeile sunt imune datorita vaccinarii mai degraba decat a imbolnavirii. Vaccinurile impotriva rubeolei nu sunt recomandate in timpul sarcinii. Prin urmare, este important ca boala sa se depisteze si, dupa caz, sa te vaccinezi, inainte de a ramane insarcinata.

Serologia sifilisului

Testul de sange pentru infectia cu sifilis trebuie efectuat la prima vizita prenatala. Sifilisul este o infectie cu transmitere sexuala care este adesea asimptomatica, ceea ce inseamna ca multe femei purtatoare ale bolii nu prezinta niciun simptom si nu stiu ca sunt infectate. Sifilisul poate avea efecte negative grave in timpul sarcinii. Odata depistat, se trateaza usor, cu ajutorul antibioticelor.

Infectii virale

Medicii recomanda ca toate femeile sa se testeze pentru infectia cu hepatita B, hepatita C si virusul imunodeficientei umane (HIV) inainte de a ramane insarcinate sau imediat ce sarcina a fost confirmata. Si asta deoarece acestea sunt boli cu implicatii grave, atat pentru femeia insarcinata, cat si pentru fat.

Hepatita B

Deoarece hepatita B este foarte infectioasa si poate fi transmisa cu usurinta unui nou-nascut, se recomanda ca toate femeile insarcinate sa fie testate in primul trimestru, pentru hepatita B.

Hepatita C

De asemenea, se recomanda ca toate femeile insarcinate sa fie testate pentru anticorpi impotriva hepatitei C. Persoanele depistate pozitiv vor avea nevoie de o alta analiza, pentru a vedea daca sunt purtatoare infectioase sau cronice (neinfectioase) ale bolii.  Atentie! Nasterea chirurgicala nu reduce riscul transmiterii hepatitei C la nou-nascut.

HIV

Femeile trebuie testate pentru HIV in timpul primei vizite prenatale. Probabilitatea ca o femeie sa transmita HIV copilului ei este intre 25-30% daca nu sunt luate masuri de precautie. Cu toate acestea, riscul de infectare a bebelusului poate fi redus substantial, la aproximativ 2%, daca sunt luate masuri adecvate de prevenire, in timpul sarcinii, nasterii si alaptarii.

Toate femeile HIV pozitive  care planifica  o sarcina, dar si cele care sunt deja insarcinate, ar trebui sa fie indrumate catre un specialist in boli infectioase. Acesta va planifica o serie de masuri pentru a reduce riscul femeii de a transmite copilului infectia cu HIV.

Varicela

Screening-ul pentru anticorpii varicelei poate fi efectuat in cazul femeilor care nu au avut boala sau nu au fost niciodata vaccinate impotriva varicelei. De asemenea, se recomandat si celor care nu sunt sigure daca au fost vreodata infectate sau vaccinate pentru aceasta boala. Cu toate acestea, deoarece vaccinul impotriva varicelei nu este recomandat pentru administrare in timpul sarcinii, se recomanda ca screening-ul pentru anticorpii varicelei sa fie efectuat inainte ca femeia sa ramana gravida

Citomegalovirus (CMV)

Infectia cu citomegalovirus este una dintre cele mai intalnite infectii congenitale. Se poate transmite fatului prin placenta, existand riscul de:

  • stagnarea a cresterii intrauterine;
  • microcefalie;
  • hidrocefalie;
  • surditate;
  • ficat si splina marite;
  • intarzieri in dezvoltare.

Toxoplasma

Infectia cu toxoplasma a mamei si transmiterea ei catre fat reprezinta o problema semnificativa in sarcina. Majoritatea femeilor insarcinate care au toxoplasmoza  nu manifesta niciun simptom.  In ceea ce priveste riscul transmiterii la fat, acesta este mult mai crescut daca te infectezi in ultimul trimestru, fata de primul trimestru de sarcina. In acelasi timp, infectia cu toxoplasma produce complicatii mai severe, cu cat apare mai devreme in sarcina, existand riscul de avort spontan sau probleme ale copilului, dupa nastere, precum epilepsie, icter, infectii ale ochilor, ficat si splina marite.

Hemoleucograma

Analiza de sange verifica nivelul hemoglobinei (Hg) si se recomanda pentru depistarea anemiei, cauzata de lipsa fierului. De asemenea, hemoleucograma poate depista daca suferi de o boala de sange precum talasemie sau siclemie.

Glicemia

Verificarea glicemiei in preconceptie sau in timpul sarcinii are un rol deosebit de important in depistarea diabetului, in special al diabetului gestational, care se poate declansa in sarcina. In functie de valori, glicemia poate fi tinuta sub control cu ajutorul alimentatiei si a activitatii fizice.

Hormonul de stimulare tiroidiana (TSH)

Este important ca verificarea hormonului de stimulare tiroidiana (TSH) sa aiba loc inainte de sarcina. Si asta deoarece o probleme minora, dar nedepistata se poate agrava in sarcina. De asemenea, in sarcina, organismul femeii are nevoie de o cantitate suficienta de TSH, pentru a sustine nevoile de dezvoltare a fatului, astfel ca productia acestui hormon este suplimentata.

Sumarul de urina

Analiza sumarului de urina ofera informatii importante referitoare la starea de sanatate generala a femeii insarcinate, verificand daca exista

glucoza sau proteine in urina. Ele pot semnala prezenta diabetului zaharat sau a unei infectii urinare.

Surse:

www.myvmc.com

www.webmd.com

Categories
Articol medical

Analize utile pentru evaluarea riscurilor de boli cardiovasculare

Medicul tau curant iti poate recomanda efectuarea periodica a unor analize de sange, atat daca ai colesterolul sau trigliceridele marite, suferi de boli de inima, ai un istoric in familie, sau esti sanatos, pentru prevenirea aparitiei diferitelor afectiuni. Ulterior, medicul va  folosi aceste informatii pentru a afla cat de ridicat este riscul tau de a suferi un atac de cord, un accident vascular cerebral sau alte probleme cardiovasculare.

Pentru verificarea starii inimii, analiza pentru colesterol este recomandata tuturor, dar medicul cardiolog iti poate prescrie unele analize specifice, daca prezinti mai multi factori de risc pentru boli cardiovasculare.

Sangele poate oferi multe indicii despre sanatatea inimii tale. De exemplu, nivelurile ridicate de colesterol „rau” din sange pot fi un semn ca prezinti un risc crescut de a avea un atac de cord. Si alte substante din sange il pot ajuta pe medic sa vada daca suferi de insuficienta cardiaca sau daca esti expus riscului de a dezvolta depozite de grasime (placi) in artere (ateroscleroza). De retinut este ca un singur test de sange nu poate indica riscul de boli de inima. Cei mai importanti factori de risc pentru bolile de inima sunt fumatul, hipertensiunea arteriala, colesterolul crescut si diabetul.

Vezi aici oferta pentru pachet analize inima ce include 9 analize la un pret special. Programeaza-te pentru recoltare!

Iata cate sunt analizele de sange utilizate pentru a diagnostica si gestiona bolile de inima.

Colesterolul

Un test de colesterol, numit si panou (panel) lipidic sau profil lipidic, masoara grasimile din sange. Masuratorile pot ajuta la determinarea riscului de a avea un atac de cord sau alte boli de inima. Testul include de obicei masuratori ale:

  • Colesterolui total

Reprezinta cantitatea de colesterol din sange. Un nivel ridicat poate creste riscul de boli de inima. In mod ideal, nivelul de colesterol total ar trebui sa fie sub 200 miligrame pe decilitru (mg/dL) sau 5,2 milimoli pe litru (mmol/L).

  • Colesterol de lipoproteine cu densitate joasa (LDL)

Acesta este uneori numit colesterol „rau”. Prea mult colesterol LDL in sange determina acumularea placii in artere, ceea ce reduce fluxul sanguin. Aceste depozite de placa se rup uneori si duc la probleme majore ale inimii si vaselor de sange. Nivelul colesterolului LDL trebuie sa fie mai mic de 130 mg/dL (3,4 mmol/L). Nivelurile de dorit sunt sub 100 mg/dL (2,6 mmol/L), mai ales daca ai diabet sau antecedente de atac de cord, un stent cardiac, o interventie chirurgicala de bypass cardiac sau alta afectiune cardiaca sau vasculara. La persoanele cu cel mai mare risc de atac de cord, nivelul recomandat de LDL este sub 70 mg/dL (1,8 mmol/L).

  • Colesterol cu lipoproteine de inalta densitate (HDL)

Acesta este uneori numit colesterol „bun”, deoarece ajuta la eliminarea colesterolului LDL („rau”), mentinand arterele deschise si sangele sa curga liber.

Barbatii ar trebui sa urmareasca un nivel de colesterol HDL peste 40 mg/dL (1,0 mmol/L). Femeile ar trebui sa urmareasca un HDL de peste 50 mg/dL (1,3 mmol/L).

  • Trigliceride

Trigliceridele sunt un alt tip de grasime din sange. Nivelurile ridicate ale trigliceridelor inseamna ca mananci in mod regulat mai multe calorii decat arzi. Nivelurile ridicate pot creste riscul de boli de inima. Nivelul recomandat de trigliceride este mai mic de 150 mg/dL (1,7 mmol/L).

  • Colesterol non-HDL

Colesterolul non-high density lipoprotein (non-HDL-C) este diferenta dintre colesterolul total si colesterolul HDL. Non-HDL-C include colesterolul in particulele de lipoproteine care sunt implicate in intarirea arterelor. Fractia non-HDL-C poate fi un marker de risc mai bun decat colesterolul total sau colesterolul LDL.

Analize menționate mai sus fac parte din profilul lipidic. La Poliana profilul lipidic este format din 5 analize si il gasesti la pret promotional.

Proteina C reactiva de inalta sensibilitate

Proteina C reactiva (CRP) este o proteina produsa de ficat, ca parte a raspunsului organismului la leziuni sau infectii, care provoaca inflamatie in interiorul corpului.

Inflamatia joaca un rol major in procesul de ateroscleroza. Testele CRP de inalta sensibilitate (hs-CRP) ajuta la determinarea riscului de boli de inima inainte de aparitia simptomelor. Nivelurile mai mari de hs-CRP sunt asociate cu un risc mai mare de atac de cord, accident vascular cerebral si boli cardiovasculare.

Deoarece nivelurile CRP pot fi crescute temporar de multe situatii, cum ar fi o raceala, testul trebuie facut de doua ori, respectiv repetat la doua saptamani. Un nivel hs-CRP peste 2,0 miligrame pe litru (mg/L) indica un risc mai mare de boli de inima.

Combinarea testului hs-CRP si a altor rezultate ale analizelor de sange cu factorii de risc pentru bolile de inima ofera medicului o imagine a sanatatii generale a inimii. El va decide daca masurarea CRP-ului il va ajuta pentru a estima mai bine riscul de atac de cord sau accident vascular cerebral.

Medicamentele cu statine care scad colesterolul pot reduce nivelul CRP si pot reduce riscul de boli de inima.

Lipoproteine (a)

Lipoproteina (a) sau Lp(a) este un tip de colesterol LDL. Nivelul de Lp(a) este determinat de genele tale si, in general, nu este afectat de stilul de viata.

Nivelurile ridicate de Lp(a) pot fi un semn al riscului crescut de boli de inima, desi nu este clar in ce masura. Medicul tau curant iti poate recomanda un test Lp(a) daca ai deja ateroscleroza sau boli de inima, dar pare sa ai un nivel de colesterol altfel sanatos, sau daca ai antecedente in familie de boli de inima cu debut precoce, moarte subita sau accident vascular cerebral.

In prezent, sunt in curs de dezvoltare medicamente pentru a scadea Lp(a), dar nu este inca clar ce efect va avea scaderea Lp(a) asupra riscului de boli de inima.

Ceramide plasmatice

Acest test de sange masoara nivelurile de ceramide din sange. Ceramidele sunt produse de toate celulele si joaca un rol semnificativ in cresterea, functionarea, si, in cele din urma, moartea multor tipuri de tesut. Ceramidele sunt transportate prin sange de lipoproteine si sunt asociate cu ateroscleroza. Trei ceramide specifice au fost legate de acumularea placii in artere si rezistenta la insulina, ceea ce poate duce la diabet de tip 2. Nivelurile ridicate ale acestor ceramide in sange sunt un semn al unui risc mai mare de boli cardiovasculare in decurs de unu pana la cinci ani.

Peptide natriuretice

Peptida natriuretica a creierului, numita si peptida natriuretica de tip B (BNP), este o proteina pe care o produc inima si vasele de sange. BNP ajuta organismul sa elimine fluidele, relaxeaza vasele de sange si favorizeaza excretia sodiului in urina.

Cand inima este deteriorata, organismul secreta niveluri ridicate de BNP in fluxul sanguin pentru a incerca sa usureze tensiunea asupra inimii. Una dintre cele mai importante utilizari ale BNP este incercarea de a determina daca respiratia scurta, dificila (dispneea) se datoreaza insuficientei cardiace.

Nivelurile BNP variaza in functie de varsta, sex si greutate. Pentru persoanele care au insuficienta cardiaca, stabilirea unui BNP de baza poate fi utila, iar testele viitoare pot fi utilizate pentru a ajuta la masurarea modului de functionare a tratamentului.

O variatie a BNP numita BNP N-terminal este, de asemenea, utila pentru diagnosticarea insuficientei cardiace si pentru evaluarea riscului de atac de cord si alte probleme la cei cu boli de inima existente.

Un nivel ridicat de BNP singur nu este suficient pentru a diagnostica o problema cardiaca. Medicul va lua in considerare, de asemenea, factorii tai de risc si alte rezultate ale analizelor de sange.

Troponina T

Troponina T este o proteina gasita in muschiul inimii. Masurarea troponinei T folosind un test de inalta sensibilitate ajuta medicii sa diagnosticheze un atac de cord si sa determine riscul de boli de inima. Un nivel crescut de troponina T a fost asociat cu un risc mai mare de boli de inima la persoanele care nu au simptome.

Glucoza serica

O analiza a glucozei serice sau glicemiei masoara nivelul de zahar din sange. Scaderea nivelului de zahar din sange ar putea reduce riscul de boala coronariana atat la diabetici, cat si la cei fara diabet. De asemenea, studiile au aratat ca hemoglobina A1c (HbA1c) – un indicator al nivelului de glucoza din sange pe termen lung – prezice riscul de boli de inima atat la diabetici, cat si la cei non-diabetici.

Un nivel crescut de glucoza din sange este caracteristica definitorie a diabetului, dar poate contribui independent la cresterea riscului de boli de inima.

 

 

Surse de informare:

https://publichealth.jhu.edu/

https://www.webmd.com/

https://www.mayoclinic.org/

Categories
Articol medical

Osteoporoza este o afectiune care slabeste oasele, facandu-le fragile si mai expuse riscului de a se rupe. Boala se dezvolta lent, pe parcursul mai multor ani, si este adesea diagnosticata doar atunci cand are loc o fractura brusca a unui os.

Cele mai frecvente leziuni suferite de persoanele cu osteoporoza sunt la:

  • incheietura mainii;
  • sold (fractura de sold);

De obicei, osteoporoza nu este dureroasa pana cand un os nu se rupe. Fracturarea vertebrelor este o cauza frecventa a durerii pe termen lung.

Desi un os rupt este adesea primul semn al osteoporozei, unele persoane in varsta dezvolta postura caracteristica aplecata. Acest lucru se intampla atunci cand oasele coloanei vertebrale s-au rupt, ceea ce face dificila sustinerea greutatii corpului.

Osteopenia, pierderea osoasa inainte de osteoporoza

Stadiul dinaintea osteoporozei se numeste osteopenie. Acesta este momentul in care o scanare a densitatii osoase poate arata o densitate osoasa mai mica decat media pentru varsta la care te afli, dar nu suficient de mica pentru a fi clasificata drept osteoporoza.

Osteopenia nu duce intotdeauna la osteoporoza, avansarea bolii depinzand de multi factori. De asemenea, exista masuri de prevenire pentru a reduce riscul de a dezvolta osteoporoza. Medicul poate prescrie un tratament de intarire a oaselor.

Cauze ale osteoporozei  

Oasele tale sunt alcatuite din tesut viu, in crestere. Oasele sustin corpul si protejeaza organele vitale. Oasele stocheaza, de asemenea, calciu si alte minerale care sunt eliberate sub influenta hormonului paratiroidian atunci cand calcemia ( nivelul de calciu) scade in sange.In acelasi timp, oasele sunt  “reconstruite” cand concentratia de calciu este suficienta  in organism, calciul fiind  fixat in oase sub influenta calcitoninei, un hormon produs de glanda tiroida. Acest proces, numit remodelare osoasa, furnizeaza organismului calciul necesar, mentinand in acelasi timp oasele puternice.

Pana la varsta de 30 de ani, in mod normal, se acumuleaza mai mult os decat se pierde. Dupa varsta de 35 de ani, degradarea osului are loc mai rapid decat acumularea osoasa, ceea ce determina o pierdere treptata a masei osoase. Daca ai osteoporoza, pierzi masa osoasa intr-un ritm mai rapid. Dupa menopauza, rata deteriorarii osoase apare si mai rapid.

Pierderea masei osoase este o parte normala a imbatranirii, dar unii oameni o pierd mult mai repede decat in mod normal. Acest lucru poate duce la osteoporoza si la un risc crescut de oase rupte (fracturi).

De asemenea, femeile pierd masa osoasa rapid in primii cativa ani dupa menopauza. Ele sunt mai expuse riscului de osteoporoza decat barbatii, mai ales daca menopauza incepe devreme, inainte de 45 de ani, sau li s-au indepartat ovarele.

Cu toate acestea, osteoporoza poate afecta si barbatii, femeile mai tinere si copiii.

Factori care cresc riscul de osteoporoza

Multi alti factori pot creste, de asemenea, riscul de a dezvolta osteoporoza. Printre acestia se numara:

  • administrarea unor doze mari de steroizi, pe o perioda mai mare de 3 luni;
  • afectiuni medicale precum afectiuni inflamatorii, afectiuni legate de hormoni sau probleme de malabsorbtie;
  • un istoric familial de osteoporoza, in special o fractura de sold la un parinte;
  • utilizarea pe termen lung a anumitor medicamente care pot afecta rezistenta oaselor sau nivelul hormonilor, cum ar fi comprimatele anti-estrogen pe care multe femei le iau dupa cancerul de san;
  • existenta unei tulburari de alimentatie, cum ar fi anorexia sau bulimia;
  • indice de masa corporala scazut;
  • lipsa activitatii fizice;
  • consumul de alcool si tutun.

Simptomele osteoporozei

De obicei, nu exista simptome de osteoporoza, de aceea se numeste, uneori, o boala tacuta. Cu toate acestea, ar trebui sa fii atent la urmatoarele lucruri:

  • pierderea din inaltime;
  • schimbarea posturii, respectiv aplecarea inainte;
  • dificultati de respiratie, cauzate de capacitate pulmonara mai mica din cauza discurilor comprimate;
  • fracturi osoase;
  • durere în partea inferioară a spatelui.

Factori de risc

O serie de factori pot creste probabilitatea de a dezvolta osteoporoza, inclusive  varsta, stilul de viata si conditiile si tratamentele medicale.

Unii factori de risc pentru osteoporoza sunt in afara controlului. Printre acestia se numara:

  • sexul: femeile sunt mult mai predispuse sa dezvolte osteoporoza decat barbatii;
  • varsta: cu cat imbatranesti, cu atat riscul de osteoporoza este mai mare;
  • istoric in familie: daca ai un parinte sau un frate cu osteoporoza, vei fi expus unui risc mai mare, mai ales daca mama sau tatal a suferit de fractura de soldul;
  • dimensiunea corpului: barbatii si femeile care sunt mici de statura tind sa aiba un risc mai mare de osteoporoza, deoarece ar putea avea mai putina masa osoasa care sa scada pe masura ce imbatranesc.

Nivelurile hormonale

Osteoporoza este mai frecventa la persoanele care au prea multi sau prea putini din anumiti hormoni precum:

Hormonii sexuali: nivelurile scazute de hormoni sexuali tind sa slabeasca oasele. Scaderea nivelului de estrogen la femeile aflate la menopauza este unul dintre cei mai puternici factori de risc pentru dezvoltarea osteoporozei. Tratamentele pentru cancerul de prostata care reduc nivelul de testosteron la barbati si tratamentele pentru cancerul de san care reduc nivelul de estrogen la femei, expun persoanele respective  riscului de accelerare a  pierderii osoase.

Probleme cu tiroida: prea mult hormon tiroidian poate provoca pierderi osoase. Acest lucru poate aparea daca tiroida este hiperactiva sau daca iei prea multe medicamente cu hormoni tiroidieni pentru a trata o tiroida subactiva.

Alte glande: osteoporoza a fost, de asemenea, asociata cu paratiroida si glandele suprarenale hiperactive.

Factori alimentari

Este mai probabil ca osteoporoza sa apara la persoanele care au:

aport scazut de calciu: un nivel redus de calciu pe tot parcursul vietii joaca un rol in dezvoltarea osteoporozei. Aportul scazut de calciu contribuie la scaderea densitatii osoase, la pierderea osoasa precoce si la un risc crescut de fracturi.

tulburari de alimentatie: restrictionarea severa a aportului de alimente si subponderalitatea slabeste oasele atat la barbati, cat si la femei.

chirurgie gastrointestinala: interventia chirurgicala pentru a reduce dimensiunea stomacului sau pentru a indeparta o parte a intestinului limiteaza cantitatea de suprafata disponibila pentru absorbtia nutrientilor, inclusiv calciul. Aceste interventii chirurgicale sunt cele care ajuta la pierderea in greutate si pentru alte tulburari gastro-intestinale.

Steroizi si alte medicamente

Utilizarea pe termen lung a corticosteroizilor orali sau injectati, cum ar fi prednisonul si cortizonul, interfereaza cu procesul de reconstructie osoasa. Osteoporoza a fost, de asemenea, asociata cu medicamente utilizate pentru combaterea sau prevenirea:

  • convulsiilor;
  • refluxului gastric;
  • cancerului;
  • respingerii transplantului.

Conditii medicale

Riscul de osteoporoza este mai mare la persoanele care au anumite probleme medicale, inclusiv:

  • boala celiaca;
  • boala inflamatorie intestinala;
  • boli de rinichi sau de ficat;
  • cancer;
  • mielom multiplu;
  • artrita reumatoida.

Stilul de viata

Unele obiceiuri nesanatoase pot creste riscul de osteoporoza. Printre acestea se numara:

  • stil de viata sedentar: persoanele care petrec mult timp stand au un risc mai mare de osteoporoza decat cele care sunt mai active;
  • consumul excesiv de alcool: consumul regulat a mai mult de doua bauturi alcoolice pe zi creste riscul de osteoporoza;
  • consumul de tutun: s-a demonstrat ca inclusiv consumul de tutun contribuie la slabirea oaselor;

Diagnosticul osteoporozei si osteopeniei

Daca medicul tau curant suspecteaza ca ai osteoporoza, poate determina riscul viitor de rupere a unui os folosind o aplicatie online.

De asemenea, iti poate recomanda o scanare a densitatii osoase pentru a iti masura rezistenta osoasa. Aceasta este o procedura scurta, nedureroasa, care dureaza 10 pana la 20 de minute, in functie de partea corpului scanata. Densitatea ta osoasa va fi apoi comparata cu cea a unui adult tanar sanatos.

Diferenta este calculata ca abaterere standard (SD) si se numeste scor T.

Abaterea standard este o masura a variabilitatii bazata pe o valoare medie sau asteptata. Scorul T de:

  • peste -1 SD este normal;
  • intre -1 si -2,5 SD prezinta pierdere osoasa si este definita ca osteopenia;
  • sub -2,5 arata pierderea osoasa si este definita ca osteoporoza.

Tratarea osteoporozei

Tratamentul pentru osteoporoza se bazeaza pe tratarea si prevenirea fracturilor oaselor si administrarea de medicamente pentru intarirea oaselor. Decizia de administrare a unui tratament depinde de riscul pe care il prezinti de a-ti rupe un os in viitor. Acest lucru se va baza pe o serie de factori, cum ar fi varsta, sexul si rezultatele scanarii densitatii osoase.

Daca ai nevoie de tratament, medicul iti poate recomanda cel mai sigur si mai eficient plan de tratament.

Complicatii ale osteoporozei

Fracturile osoase, in special la nivelul coloanei vertebrale sau soldului, sunt cele mai grave complicatii ale osteoporozei. Fracturile de sold sunt adesea cauzate de o cadere si pot duce la dizabilitati si chiar la un risc crescut de deces in primul an dupa accidentare.

In unele cazuri, pot aparea fracturi ale coloanei vertebrale chiar daca nu ai cazut. Oasele care alcatuiesc coloana vertebrala (vertebrele) se pot slabi pana la punctul de a se prabusi, ceea ce poate duce la dureri de spate, pierderea inaltimii si o postura cocosata inainte.

Medicamente folosite pentru a trata osteoporoza

Exista mai multe clase de medicamente utilizate pentru a trata osteoporoza. Medicul va gasi formula de tratament care ti se potriveste cel mai bine. Astfel, ti-ar putea recomanda:

Terapie hormonala

Aceasta clasa include estrogenul, testosteronul si modulatorul selectiv al receptorilor de estrogeni raloxifen. Din cauza riscului de aparitie a cheagurilor de sange, a anumitor tipuri de cancer si boli de inima, terapia cu estrogeni este probabil sa fie utilizata la femeile care trebuie sa trateze simptomele menopauzei si la femeile mai tinere.

Testosteronul poate fi prescris pentru a creste densitatea osoasa daca esti un barbat cu niveluri scazute ale acestui hormon.

Raloxifenul actioneaza ca estrogenul la nivelul oaselor. Medicamentul este disponibil sub forma de tablete si este luat in fiecare zi. In plus fata de tratarea osteoporozei, raloxifenul poate fi utilizat pentru a reduce riscul de cancer de san la unele femei. Pentru osteoporoza, raloxifenul este utilizat in general timp de cinci ani.

Calcitonina de somon este un hormon sintetic. Reduce riscul de fracturi ale coloanei vertebrale, dar nu neaparat fracturi de sold sau alte tipuri de fracturi. Poate fi injectat sau poate fi inhalat pe nas. Efectele secundare includ curgerea nasului sau sangerarea nazala si durerile de cap, pentru forma inhalata. Efectele secundare includ eruptii cutanate si inrosirea fetei pentru forma injectata. Nu este recomandat ca prima alegere. Exista posibile efecte secundare mai grave, inclusiv o legatura slaba cu aparitia cancerului.

Bifosfonati

Tratamentele pentru osteoporoza cu bifosfonati sunt considerate medicamente antiresorbtive. Ele impiedica organismul sa resoarba tesutul osos. Exista mai multe formule cu diferite scheme de dozare (lunar, zilnic, saptamanal si chiar anual).

Este posibil sa iei bifosfonati pentru o perioada de trei pana la cinci ani.

Posibilele efecte secundare ale bifosfonatilor includ simptome asemanatoare gripei (febra, cefalee), arsuri la stomac si afectarea functiei renale. Exista, de asemenea, reactii adverse potential grave, cum ar fi aparitia rara a leziunilor osoase a maxilarului (osteonecroza a maxilarului) sau fracturi atipice de femur (fracturi traumatice joase ale coapsei). Riscul acestor evenimente rare creste odata cu utilizarea prelungita a medicamentului, pentru o perioada mai mare de 5 ani.

Agenti anabolizanti

Aceste produse reconstruiesc oasele la persoanele care sufera de osteoporoza.

Cand ar trebui tratata osteoporoza cu medicamente

Femeile al caror test de densitate osoasa arata scoruri T de -2,5 sau mai mici, cum ar fi -3,3 sau -3,8, ar trebui sa inceapa terapia pentru a-si reduce riscul de fractura. Multe femei au nevoie de tratament daca au osteopenie. Medicul tau ar putea folosi instrumentul de evaluare a riscului de fractura al Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru a vedea, pe baza factorilor de risc, daca ai nevoie pentru tratament. Persoanele care au avut o fractura tipica de osteoporoza, cum ar fi cea a incheieturii mainii, coloanei vertebrale sau soldului, ar trebui, de asemenea, sa fie tratate, chiar daca rezultatele densitatii osoase sunt normale.

Prevenirea osteoporozei

O alimentatie sanatoasa si exercitiile fizice regulate sunt esentiale pentru a iti mentine oasele sanatoase pe tot parcursul vietii.

Calciu

Barbatii si femeile cu varste cuprinse intre 18 si 50 de ani au nevoie de 1.000 de miligrame de calciu pe zi. Aceasta cantitate zilnica creste la 1.200 de miligrame cand femeile implinesc 50 de ani, iar barbatii 70 de ani. Sursele importante de calciu includ:

  • produse lactate cu continut scazut de grasimi;
  • legume cu frunze de culoare verde inchis;
  • somon sau conserve de sardine cu oase;
  • produse din soia, cum ar fi tofu;
  • cereale imbogatite cu calciu si suc de portocale.

Daca nu reusesti sa obtii suficient calciu din dieta, medicul ti-ar putea recomanda suplimente de calciu. Cu toate acestea, prea mult calciu a fost asociat cu aparitia pietrelor la rinichi.

Vitamina D

Vitamina D imbunatateste capacitatea organismului de a absorbi calciul si imbunatateste sanatatea oaselor in alte moduri. Oamenii isi pot obtine o parte din vitamina D din lumina soarelui.

Sursele alimentare de vitamina D includ uleiul de ficat de cod, pastravul si somonul. Multe tipuri de lapte si cereale au fost imbogatite cu vitamina D.

Majoritatea oamenilor au nevoie de cel putin 600 de unitati internationale (UI) de vitamina D pe zi. Aceasta recomandare creste la 800 UI pe zi dupa varsta de 70 de ani.

Persoanele fara alte surse de vitamina D si in special cu expunere limitata la soare ar putea avea nevoie de un supliment. Majoritatea produselor multivitamine contin intre 600 si 800 UI de vitamina D. Un consum de pana la 4.000 UI de vitamina D pe zi este sigur pentru majoritatea oamenilor.

 

 

Surse:

https://www.nhs.uk/

mayoclinic.org

my.clevelandclinic.org

Categories
Articol medical

Preinfarctul se produce atunci cand fluxul de sange catre inima a fost partial blocat de ingustarea importanta a uneia dintre arterele coronare. Din cauza acestui lucru, se limiteaza temporar aportul de sange oxigenat la inima. De obicei, in caz de preinfarct, inima nu sufera prea multe leziuni si inca pompeaza normal, dar simptomele sunt asemanatoare cu cele ale producerii unui infarct. Spre deosebire de preinfarct, in timpul unui infarct, arterele coronariene se blocheaza in totalitate, astfel ca sangele oxigenat nu mai ajunge la muschiul inimii. Se produc astfel leziuni ireversibile ale segmentului miocardic irigat de artera blocata care in timp se cicatrizeaza, dar exista si situatii cand infarctul se poate complica, survenind  stopul cardiac si chiar la decesul.

Programeaza-te acum la o consultatie, pentru a discuta cu un specialist despre problemele tale medicale!

Cauze ale preinfarctului

Preinfarctul poate avea loc din cauza unui cheag de sange aparut in una sau mai multe artere coronare care alimenteaza inima sau atunci cand arterele se ingusteaza din cauza depunerilor pe peretii vaselor de sange a  placilor de aterom. Placa este formata din grasimi,  colesterol si depuneri de calciu.

Cand placa se aduna in interiorul arterelor si impiedica sangele sa curga normal, apare ateroscleroza, care duce la boala coronariana, ce favorizeaza aparitia preinfarctului si a infarctului.

Reducerea fluxului de sange oxigenat catre inima provoaca aparitia durerii in piept, alaturi de alte simptome specifice ale preinfarctului.

Factori de risc

Exista o serie de factori de risc care predispun la preinfarct, respectiv:

  • valori ridicate ale colesterolului rau (LDL) si valori scazute ale colesterolului bun (HDL);
  • lipsa miscarii;
  • hipertensiune arteriala;
  • istoric de boli de inima in familie;
  • diabet;
  • obezitate;
  • fumatul;
  • varsta;
  • spasme ale arterelor coronare – angina instabila varianta (vasospastica) denumita si angina Prinzmetal.

De asemenea, barbatii sunt mai predispusi la preinfart spre deosebire de femei, un risc mai mare avandu-l cei de peste 45 de ani, dar si femeile cu varsta de peste 55 de ani.

Manifestari: semne si simptome ale preinfarctului

Preinfarctul si infarctul au simptome asemanatoare, astfel ca ele pot fi diferentiate doar cu ajutorul investigatiilor.

Medicul specialist este cel care poate spune cu precizie daca a fost vorba despre producerea unui preinfarct sau un infarct propriu-zis.

Totodata, sunt persoane care au trecut peste un episod traumatic, fara a-i constientiza gravitatea si afla ce li s-a intamplat abia cand ajung la cardiolog. Astfel de cazuri sunt insa rare, pentru ca, de obicei, preinfarctul genereaza anumite simptome majore, respectiv:

  • durere adanca in piept sau disconfort: majoritatea preinfarctelor genereaza durere in centrul sau partea stanga a toracelui. Ea dureaza mai mult de cateva minute sau dispare si apoi revine. Disconfortul se poate simti ca o presiune sau strangere;
  • senzatie de slabiciune, ameteala sau lesin;
  • transpiratie rece;
  • durere sau stare neobisnuita la nivelul maxilarului, gatului sau spatelui;
  • durere sau disconfort la unul sau ambele brate sau umeri;
  • dificultati de respiratie: acest lucru vine adesea impreuna cu durerea toracica, dar scurtarea respiratiei poate aparea si inaintea durerii.

Alte simptome ale unui atac de cord pot include oboseala neobisnuita sau inexplicabila si greata sau varsaturi.

Medicii atentioneaza ca recuperarea sau chiar ramanerea in viata dupa producerea unui preinfarct sau infarct depind de cat de repede primesti ingrijiri medicale. Astfel, cu cat mai repede primesti ingrijiri de urgenta, cu atat ai sanse mai mari sa suferi mai putine leziuni permanente ale inimii.

Chiar daca inima ta va trece nevatamata peste un preinfarct, evenimentul trebuie privit ca un semnal de alarma. Si asta pentru ca esti expus unui risc crescut de a se produce un alt atac de cord sau un accident vascular cerebral.

De aceea, medicul va prescrie un tratament pentru prevenirea unui alt eveniment. Totodata, va trebui sa iti gestionezi factorii de risc si sa faci schimbari in viata ta care sa iti imbunatateasca starea de sanatate.

Atentie, insa ca un preinfarct poate aparea in orice moment al zilei, chiar si in somn. El se poate manifesta atat in timpul unei activitati fizice intense, in perioadele stresante, dar si atunci cand esti relaxat, in stare de repaus, primul semnal fiind durerea resimtita in piept.

In ceea ce priveste durata unui preinfarct, aceasta poate depinde de la caz la caz, plecand de la o manifestare de 15 minute. De asemenea, nu poti sti niciodata cum se va incheia sau cat de sever va fi. De aceea, simptomele nu trebuie ignorate si necesita asistenta medicala de urgenta.

Analize si masuri de prim ajutor

Daca observi simptomele unui atac de cord la tine sau la altcineva, suna imediat la numarul de urgenta 112. De asemenea, daca ai deja un diagnostic de boala de inima, poti avea acasa nitroglicerina. Ti-o poti administra sublingual indata ce observi aparitia durerilor in piept sau cat timp astepti ambulanta.

Cu cat ajungi mai devreme la spital, cu atat mai devreme poti primi un tratament care sa iti reduca afectarea muschiului inimii. La spital, medicii vor efectua investigatii pentru a afla daca a avut loc un preinfarct sau un infarct si pentru a prescrie cel mai bun tratament.

In unele cazuri severe, infarctul necesita resuscitare cardiopulmonara sau un soc electric (defibrilatie) la inima pentru ca inima sa pompeze din nou.

Daca mergi la urgenta cu simptome de preinfarct sau infarct, vei fi tratat imediat. Ti se va recolta sange pentru analize. Vei fi examinat pentru a fi identificate orice enzime care sa indice faptul ca au existat leziuni ale muschiului inimii.

De asemenea, ti se va efectua o electrocardiograma care va revela modificarile electrice cardiace inalt sugestive pentru suferinta miocardului neirigat corespunzator su o ecocardiograma pentru ca medicul sa vada cat de bine iti pompeaza inima.

Totodata, medicul iti va face un examen fizic si iti va masura tensiunea arteriala.

In plus, el iti va prescrie, in functie de situatie  si efectuarea unor teste de stres, a angiografiei ( coronarografie)  si radiografiei. Dupa ce va avea rezultatele tuturor acestor investigatii, iti va spune cu certitudine daca ai suferit de un preinfarct sau infarct.

Recuperarea

Daca ai avut suferit un preinfarct, inima ta poate fi deteriorata. Acest lucru ar putea afecta ritmul inimii si capacitatea acesteia de a pompa sange in restul corpului. De asemenea, ai putea fi expus riscului de a suferi un alt preinfarct sau de afectiuni precum accident vascular cerebral, tulburari de rinichi si boala arteriala periferica.

Iti poti reduce riscul de a dezvolta probleme viitoare de sanatate in urma unui preinfarct, urmand cativa pasi, respectiv:

  • activitate fizica: este posibil ca medicul sa iti recomande sa limitezi pentru o perioada munca, deplasarile, activitatea fizica sau chiar cea sexuala;
  • schimbari ale stilului de viata: o dieta mai sanatoasea, renuntarea la fumat si gestionarea stresului, pe langa administrarea medicamentelor prescrise, pot ajuta la imbunatatirea sanatatii inimii si a calitatii vietii.
  • Reabilitare cardiaca: este un program important pentru oricine care se recupereaza dupa un atac de cord, insuficienta cardiaca sau alta problema cardiaca ce a necesitat o interventie chirurgicala sau ingrijire medicala.

Reabilitarea cardiaca este un program supravegheat care include:

  • activitate fizica;
  • educatie despre viata sanatoasa, inclusiv alimentatia sanatoasa, luarea medicamentelor asa cum este prescris si modalitati de a va ajuta sa renuntati la fumat;
  • consiliere pentru a gasi modalitati de a scapa de stres si de a imbunatati sanatatea mintala.

 

 

Surse:

health.clevelandclinic.org

cdc.gov

healthline.com

Categories
Articol medical

Obezitatea este o boala complexa, ce implica acumularea unei cantitati excesive de grasime corporala. Obezitatea la femei nu este doar o preocupare estetica, ci o problema medicala ce creste riscul de aparitie a altor boli si probleme de sanatate, cum ar fi boli cardiovasculare, diabet, hipertensiune arteriala si anumite tipuri de cancer.

Studiile arata ca de obicei, obezitatea rezulta din factori mosteniti, fiziologici si de mediu, combinati cu dieta si tipuri de activitatea fizica.

Pentru a diagnostica obezitatea, specialistii folosesc indicele de masa corporala (IMC), calculat pe baza inaltimii si a greutatii. Rezultatele obtinute pot arata astfel:

  • IMC sub 18,5: greutatea este una subponderala;
  • IMC intre 18,5 si 24,9: greutatea este normala;
  • IMC intre 25,0 si 29,9: exces de greutate;
  • IMC egal sau mai mare de 30: obezitate.

In diagnosticarea obezitatii, multi medici masoara si circumferinta taliei. Problemele de sanatate legate de greutate sunt mai frecvente la femeile cu o dimensiune a taliei de peste 89 centimetri.

Cauze ale obezitatii la femei

Desi greutatea corporala poate fi influentata de cauza genetice, comportamentale, metabolice si hormonale, obezitatea apare atunci cand consumi mai multe calorii decat arzi prin activitatile zilnice normale si exercitii fizice. Corpul tau stocheaza aceste calorii in exces sub forma de grasime.

De asemenea, exista mai multi factori de risc care pot duce la obezitate la femei, printre care:

  • mostenirea genetica si influentele familiale;
  • stil de viata;
  • lipsa activitatii fizice;
  • anumite boli si medicamente;
  • inaintarea in varsta;
  • sarcina;
  • renuntarea la fumat;
  • lipsa somnului;
  • stres;

Complicatii ale obezitatii

Persoanele cu obezitate au mai multe riscuri de a dezvolta o serie de probleme de sanatate grave, printre care:

Boli de inima si accidente vasculare cerebrale: obezitatea creste riscul tensiunii arteriale si a unor niveluri anormale de colesterol, care sunt factori de risc pentru bolile cardiovasculare.

Diabet de tip 2: obezitatea poate afecta modul in care organismul foloseste insulina pentru a controla nivelul zaharului din sange. Acest lucru creste riscul de rezistenta la insulina si diabet.

Anumite tipuri de cancer precum cel de uter, col uterin, endometru, ovare, san, colon, rect, esofag, ficat, vezica biliara, pancreas sau rinichi.

Boli hepatice.

In aceste conditii, pentru femeile care iau in greutate un numar crescut de kilograme, sunt necesare o serie de analize medicale. Daca si tu te afli in aceasta situatie, medicul ti-ar putea recomanda efectuarea analizelor pentru:

Colesterol

Analiza colesterolului, numita si panel lipidic sau profil lipidic, este un test de sange care masura cantitatea de grasime si trigliceride din sange.

Analiza colesterolului il va ajuta pe medic sa determine riscul de acumulare de depozite grase (placi) in arterele tale, care pot duce la ingustarea sau blocarea lor in tot corpul, afectiune care poarta numele de ateroscleroza.

De asemenea, nivelurile ridicate de colesterol sunt adesea un factor de risc semnificativ pentru boala coronariana.  Analiza colesterolului estimeaza riscul de atacuri de cord si alte forme de boli de inima si boli ale vaselor de sange.

Un test complet de colesterol include calculul a patru tipuri de grasimi din sange, respectiv:

  • colesterol total: suma continutului de grasime din sange;
  • colesterol de lipoproteine cu densitate joasa (LDL), numit si colesterolul „rau”. Prea multa cantitate in sange determina acumularea de depozite grase (placi) in artere (ateroscleroza), ceea ce reduce fluxul de sange. Aceste placi se rup uneori si pot duce la un atac de cord sau un accident vascular cerebral;
  • colesterol cu lipoproteine de inalta densitate (HDL). Acesta se numeste colesterol „bun”, deoarece ajuta la eliminarea colesterolului LDL, mentinand astfel arterele deschise si ajutand sangele sa curga mai liber;
  • trigliceride: sunt un tip de grasime din sange. Cand mananci, corpul tau transforma caloriile de care nu are nevoie in trigliceride, care sunt stocate in celulele adipoase. Nivelurile ridicate ale trigliceridelor sunt asociate cu mai multi factori, inclusiv excesul de greutate, consumul de prea multe dulciuri sau consumul de prea mult alcool, fumatul, sedentarismul sau diabetul cu niveluri crescute de zahar din sange.

Glicemie

Obezitatea te face mai expusa riscului de a dezvolta diabet. Si asta din cauza existentei a prea multa glucoza care circula in sange. De asemenea, obezitatea contribuie la agravarea diabetului.

In aceste conditii, este necesara masurarea perioadica a glicemiei si tinerea ei sub control.

Valorile glicemiei variaza pe timpul zilei, de aceea, se recomanda ca analizele pentru glicemie se fie recoltate dimineata, pe nemancate. Valorile obtinute in urma analizelor de laborator pot fi:

  • Intre 60 si 99 mg/dl, la persoanele sanatoase, acestea fiind considerate valori normale ale glicemiei.
  • Intre 100 si 125 mg/dl: glicemie modificata sau prediabet.
  • Peste 126 mg/dl: valoarea indica prezenta diabetului zaharat.

Hemoglobina glicata

In cazul in care glicemia ta are o valoare de peste 126 mg/dl, medicul iti poate recomanda si efectuarea hemoglobinei glicate (HbA1c).  Aceasta estimeaza cantitatea de glucoza existenta in sangele tau in ultimele trei luni. Analiza hemoglobinei glicate ajuta la diagnosticarea diabetului sau la controlarea lui.

TSH

In caz de obezitate, medicul va prescrie in lista de analize medicale si efectuarea celei care masoara hormonal de stimulare a tiroidei (TSH).

Studiile au aratat ca persoanele obeze au niveluri sanguine usor mai mari de TSH, in comparatie cu persoanele cu greutate normala. In plus, obezitatea influenteaza si nivelul sangvin al tiroxinei (T4) si triiodotironinei (T3), principalii hormoni eliberati de glanda tiroida.

Astfel, nivelurile de T3 pot fi crescute, dar nivelurile de T4 sunt neschimbate. Dupa pierderea in greutate, nivelurile de T3 revin la normal. Aceste concluzii ale studiilor sugereaza ca o cresterea in greutate si obezitatea au ca rezultat modificari ale functiei tiroidiene, ceea ce provoaca obezitate.

Enzimele hepatice

Cand ficatul este suprasolicitat si nu poate procesa in mod corespunzator nutrientii si grasimile, metabolismul organismului incetineste. Ca urmare, grasimea incepe sa se acumuleze in alte parti ale corpului, ceea ce duce la cresterea in greutate.

De aceea, atunci cand iei in greutate, medicul iti va recomanda efectuarea urmatoarelor analize, pentru a vedea care este starea de sanatate a ficatului tau:

TGP (ALT-alaninaminotransferaza): aceasta este o enzima prezenta in ficat, care contribuie la transformarea proteinelor in energie. Valori anormale ale acesteia ar putea indica ciroza, steatoza (boala ficatului gras) sau chiar hepatita.

TGO (AST-aspartataminotransferaza): si aceasta este o enzima prezenta in ficat si in muschi. Valori anormale ale acestei analize ar putea insemna existenta unor afectiuni precum ciroza, hepatita, tumora hepatica sau alte boli hepatice.

Alte analize recomandate pentru a vedea starea de sabatate a ficatului sunt:

  • ALP (fosfataza alcalina);
  • GGT (gama-glutamiltranspeptidaza);
  • globulinele;

Ce analize fac daca scad in greutate

La fel cum se pot confrunta cu obezitatea din diferite cauze, la polul opus, exista femei care scad semnificativ in greutate. Acesta scadere in greutate ar putea fi semnalul de alarma pentru existenta unor boli precum diabetul, hipertiroidismul, hipotiroidismul, boala celiaca sau afectiuni gastrointestinale.  Iata ce analize ar trebui sa efectueze in aceasta situatie:

TSH (hormonul de stimulare tiroidiana),  FT4 (tiroxina libera) T3 (hormonul triiodotironina)

Aceste analize ar putea indica daca scaderea in greutate este cauzata de hipertiroidismul sau tiroida hiperactiva. Afectiunea se dezvolta atunci cand glanda tiroida produce prea mult hormon tiroidian. Acesti hormoni controleaza multe functii din organism, inclusiv metabolismul.

Daca tiroida ta este hiperactiva, vei arde rapid calorii chiar daca ai un apetit bun. Rezultatul poate fi o pierdere neintentionata in greutate.

Glicemia

O alta cauza a pierderii nedorite in greutate este diabetul de tip 1. Daca suferi de diabet de tip 1, sistemul tau imunitar ataca celulele din pancreas care produc insulina. Fara insulina, corpul tau nu poate folosi glucoza pentru energie. Acest lucru determina cresterea glicemiei. Rinichii tai elimina glucoza neutilizata prin urina. Asa cum zaharul paraseste corpul tau, la fel fac si caloriile. Astfel, in caz de hipoglicemie, valoarea analizei glucozei din sange va fi de sub 70 mg / dL.

Fier seric (sideremie)

Pierderea semnificativa in greutate ar putea fi cauzata de anemie. Anemia este verificata cu ajutorul analizelor de sange pentru sideremie. In caz de anemie, valoarea acesteia va indica un semn al deficientei de fier.  De asemenea, pierderea in greutate ar putea fi insotita de oboseala cronica, ameteala,  dureri de cap, slabiciune musculara. Fierul seric se masoara in micrograme de fier per decilitru de sange (mcg/dL). Intervale normale pentru o analiza de fier seric sunt cuprinse intre  60 si 170 mcg/dL.

Hemoleucograma completa

In cazul pierderii in greutate, medicul iti va prescrie efectuarea hemoleucogramei complete pentru a depista anemia, precum si pentru evaluarea starii generale de sanatate. Cu ajutorul acestei analize sunt masurate:

  • numarul de globulele rosii, respectiv eritrocite, RBC;
  • numarul de globule albe, respectictiv leucocite, WBC (neutrofilele, eozinofilele, limfocitele, monocitele si bazofilele);
  • hemoglobina (HGB), proteina care transporta oxigenul in sange;
  • hematocritul (HCT), ce masoara globule rosii din sange;
  • indicii eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina eritrocitara medie (HEM), concentratia medie de hemoglobina (CHEM) si largimea distributiei eritrocitare (RDW);
  • trombocitele sau plachetele sangvine, esentiale in procesul de coagulare a sangelui, cu volumul trombocitar mediu (VTM) si largimea distributiei trombocitare (PDW).

Folati si vitamina B12

Pe langa fier, pentru a produce suficiente globule rosii (eritrocite)  organismul are nevoie si de folati si vitamina B12. In cazul in care exista o carenta a acestora, dar si a altor vitamine, poate aparea scaderea productiei de hematii. Astfel, in caz de scadere in greutate nejustificata, medicul iti va recomanda si efectuarea acestor analize.

Examen coproparazitologic

Examenul coproparazitologic este o alta analiza care ti-ar putea fi recomandata in cazul in care slabesti brusc. Acesta consta in examinarea materiilor fecale, pentru a cauta existenta parazitilor intestinali la nivelul organismului sau prezenta sangelui. Prezenta parazitilor ar putea determina pierderea in greutate.

O cauza importanta a scaderii neintentionate in greutate poate fi reprezentata de o afectiune cronica, consumptiva, cum ar fi TBC sau de o afectiune oncologica.

De aceea, scaderea brusca in greutate ( mai mult de 5-7 kg pe luna)  in conditiile in care nu ti-ai modificat regimul de viata ar trebui sa te faca sa te adresezi de urgenta medicului pentru un control complet care va putea identifica motivul acestei pierderi ponderale.

 

Surse:

www.mayoclinic.org

www.health.clevelandclinic.org

www.thyroid.org