Categories
Articol medical

Ce poate provoca cresterea in greutate?

Dacă aţi început să consumați mai multe calorii decât de obicei sau să reduceţi timpul petrecut făcând exerciții fizice, este de așteptat ca numărul de kilograme afișat pe cântar să crească. Care este însă explicaţia atunci când vă îngrășați deși nu v-ați schimbat stilul de viață? În acest caz, este necesar să faceți o căutare mai amănunțită asupra cauzelor posibile.

Lipsa somnului

Există legături directe între somn și cresterea in greutate. În primul rând, dacă vă culcați târziu, cresc şansele să luaţi o gustare noaptea. În mod cert, această gustare aduce calorii în plus. În al doilea rând, la persoanele care nu dorm îndeajuns apar dereglări hormonale care accentuează senzația de foame și pofta de mâncare, iar mesele devin din ce în ce mai nesatisfăcătoare.

Stresul

Atunci când aveți un ritm de viață foarte alert și intens, organismul intră într-un modul de autoconservare. Organismul secretă cortizol, numit și ”hormonul stresului”, fapt care duce la creșterea poftei de mâncare. În perioada când suntem stresați vom opta pentru alimente bogate în calorii, extrem de nesănătoase doar pentru că ne fac să ne simţim mai bine. Acest apetit crescut în combinație cu alegerea unor mâncăruri nesănătoase sporesc considerabil posibilitatea de a vă îngrăşa.

Medicamentele antidepresive

Un efect secundar nedorit al unor antidepresive este cresterea in greutate. Discutaţi cu medicul dumneavoastră despre modificarea tratamentului dacă observaţi că luaţi în greutate după utilizarea unui anumit tip de antidepresiv. Nu întrerupeţi şi nu schimbați tratamentul fără îndrumarea medicului. Nu treceți cu vederea faptul că unele persoane pot lua în greutate după începerea unui astfel de tratament din simplul motiv că se simt mai bine, ceea ce le crește pofta de mâncare. De asemenea, depresia în sine poate duce la modificări în greutatea corporală.

Steroizii

Medicamentele antiinflamatorii pe bază de steroizi, cum ar fi prednisonul, sunt o cauză cunoscută a luării în greutate. Retenția de lichide și creşterea apetitului sunt principalele motive. Unele persoane pot observa o schimbare temporară a corpului lor în timp ce iau steroizi: pot apărea depuneri de grăsime în locuri cum ar fi fața, stomacul sau ceafa. Nu este recomandat să întrerupeți brusc tratamentul cu steroizi dacă l-ați urmat mai mult de o săptămână, întrucât pot apărea probleme grave: consultați mai întâi medicul.

Medicamente care ar putea cauza luarea în greutate

Mai multe medicamente prescrise de medic au fost asociate cu acumularea de kilograme. Lista include medicamente antipsihotice (folosite în tratamentul schizofreniei sau a tulburării bipolare), precum și medicamentele pentru tratarea migrenelor, convulsiilor, hipertensiunii arteriale ridicate și diabetului zaharat. Consultați medicul pentru a găsi o medicație care tratează simptomele și diminuează efectele secundare.

Nu dați vina pe pastilele anticoncepționale

Contrar credinţei populare, nu există dovezi că pastilele anticoncepționale (pe bază de estrogen și progesteron) cauzează cresterea in greutate pe o perioadă îndelungată. Este posibil ca unele femei care iau anticoncepționale să se îngraşe din cauza retenției de lichide, dar acest lucru este, de obicei, pe termen scurt. Dacă vă îngrijorează o posibilă creştere în greutate atunci când luaţi contraceptive, discutaţi cu farmacistul sau medicul legat de această problemă.

Hipotiroidismul

Dacă tiroida nu secretă o cantiate suficientă de hormoni tiroidieni, este posibil să vă simțiți obosit, slăbit, să vă fie frig și să luați în greutate. Fără suficienţi hormoni tiroidieni, metabolismul încetineşte, ceea ce va duce mult mai probabil la îngrăşare. Chiar și o glandă tiroidă care funcționează la limita inferioară a valorii normale, poate cauza luarea în greutate. Tratarea hipotiroidismul cu medicație mai poate anula din cresterea in greutate.

Poliana va propune efectuarea unui set de analize medicale, Pachetul evaluare hormonala, care ofera informatii despre nivelurile hormonale din organism.

Cere aici o programare.

Nu dați vina pe menopauză

Deși majoritatea femeilor iau în greutate la menopauză, schimbările hormonale nu sunt singurul motiv. Procesul de îmbătrânire încetinește metabolismul, iar caloriile încep să se depună. De asemenea, schimbări ale stilului de viață (cum ar fi mai puține exerciții fizice) joacă un rol important. În general, menopauza nu se identifică neaparat cu îngrăşarea, dar grăsimea tinde să se depună mai mult în jurul taliei în această perioadă decât în alte părţi ale corpului cum ar fi pe șolduri și coapse.

Sindromul Cushing

Cresterea in greutate este un simptom frecvent al sindromului Cushing, o afecţiune ce implică expunerea organismului o perioadă îndelungată la concentrații prea mari de cortizol (hormonul stresului) care cauzează anomalii la nivelul organismului. Sindromul Cushing poate apărea dacă urmați un tratament cu steroizi pentru astm, artrită sau lupus. De asemenea, acesta poate avea loc dacă glandele suprarenale secretă prea mult cortizol sau ar putea fi legate de o tumoare. În acest caz, grăsimea se depune şi este mai vizibilă în jurul feței, gâtului, taliei sau părții superioare a spatelui.

Sindromul ovarelor polichistice (SOP)

Sindromul ovarelor polichistice este o problemă hormonală la femeile ce ajung la fertilitate. Majoritatea femeilor afectate de SOP prezintă numeroase chisturi mici la nivelul ovarelor. Acest sindrom duce la dezechilibre hormonale care afectează ciclul menstrual și provoacă alte schimbări în corp cum ar fi creșterea anormală a părului și apariţia acneei. Femeile cu acest sindrom dezvoltă rezistență la insulină (hormonul care controlează metabolismul glucidelor) și poate duce la luarea în greutate. Greutatea tinde să se depună în jurul abdomenului în acest caz, iar doamnele care suferă de sindromul ovarului polichistic au un risc mai mare de a dezvolta afecțiuni cardiace.

Renunțarea la fumat

Renunțarea la fumat este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le puteți face pentru sănătatea dumneavoastră. În general, persoanele care se lasă de fumat se îngrașă maxim 5 kilograme. Senzația de foame ar trebui să dispară după câteva săptămâni, ceea ce vă poate ajuta să dați jos mai ușor kilogramele în plus.

Câteva reguli în cazul în care luați în greutate

Regula 1:

Nu este recomandat să întrerupeţi tratamentul pe care îl urmaţi fără a consulta în prealabil medicul. Nu scăpați din vedere importanța medicamentelor pe care le luați, deoarece se pot dovedi indispensabile sănătății dumneavoastră. De asemenea, există posibilitatea ca altceva să vă provoace cresterea in greutate. Medicul dumneavoastră vă poate ajuta să descoperiți cauza.

Regula 2:

Nu vă comparați situația cu cea a altor persoane care iau aceleași medicamente, deoarece efectele secundare pot diferi de la persoană la persoană. Chiar dacă un medicament pentru o altă persoană a avut ca efect scăderea în greutate, asta nu înseamnă că același lucru vi se va întâmpla și dumneavoastră.

Regula 3:

Nu uitați că dacă surplusul de kilograme este cauzat doar de retenția de apă, aceasta nu este permanentă și nici nu înseamnă grăsimi depuse. Odată ce ați încetat tratamentul iar starea dumneavoastră de sănătate este sub control, umflăturile de la retenția de apă se pot ameliora. Între timp, este recomandat să aveți o dietă săracă în sodiu.

Regula 4:

Consultați-vă medicul în legătură cu ce alte medicamente puteți lua. De cele mai multe ori, medicul dumneavoastră vă poate schimba tratamentul şi recomanda o medicație care să nu aibă aceleași efecte secundare.

Regula 5:

Puteți afla dacă cresterea in greutate este cauzată de încetiniriea metabolismului, provocată de o anumită afecțiune medicală sau de medicație. Dacă este cazul, participați la activități care accelerează metabolismul. Este timpul să faceți exerciții fizice!

Sursa:  WebMD