Scopul testului
Analiza acidului oxalic din urina este utilizata pentru a evalua daca organismul elimina o cantitate prea mare sau prea mica din acest compus. Acidul oxalic este un produs rezultat din metabolizarea unor alimente si poate influenta formarea calculilor renali (pietrelor la rinichi), in special a celor cu oxalat de calciu.
Aceasta investigatie este recomandata in special persoanelor care:
- sufera frecvent de colici renale sau pietre la rinichi;
- au antecedente familiale de litiaza renala;
- sunt suspectate de hiperoxalurie (excretie excesiva de oxalati in urina);
- urmeaza tratamente care pot afecta metabolismul oxalatului.
Prin aceasta analiza, medicul poate identifica un dezechilibru care favorizeaza formarea calculilor. In plus, rezultatul analizei orienteaza medicul spre a face recomandari personalizate in alimentatie sau in schema de tratament, pentru a preveni complicatiile.
Ce masoara
Analiza acidului oxalic masoara cantitatea de oxalat eliminata prin urina, intr-un interval de 24 de ore. Oxalatul este o substanta chimica produsa in mod natural in corp. Insa, poate proveni din alimente, precum: spanacul, ciocolata, nucile sau ceaiul negru.
In conditii normale, oxalatul este eliminat prin rinichi. Insa, cand sunt atinse concentratii foarte ridicate, excretia renala nu mai este eficienta, iar surplusul de acid oxalic poate forma cristale, care contribuie la aparitia pietrelor la rinichi. Prin aceasta analiza, medicul poate evalua daca organismul tau metabolizeaza si elimina corect oxalatul si daca exista un risc crescut de formare a calculilor urinari.
Aceasta investigatie este importanta atat pentru diagnostic, cat si pentru monitorizarea tratamentului in cazul persoanelor care au avut sau au predispozitie la litiaza renala.
In laborator, determinarea acidului oxalic din urina se face folosind metode chimice sau spectrofotometrice. Unele laboratoare pot folosi si cromatografia lichida pentru rezultate mai precise.
Cand se face
Analiza pentru dozarea acidului oxalic din urina este recomandata cand medicul suspecteaza perturbari ale eliminarii acidului oxalic. Investigatia este indicata in special persoanelor care au simptome sau antecedente legate de formarea pietrelor la rinichi. Astfel, dozarea acidului oxalic este utila atat pentru stabilirea diagnosticului, cat si pentru monitorizarea eficientei tratamentului sau a schimbarilor din alimentatie.
Poti avea nevoie de aceasta analiza daca ai urmatoarele manifestari:
- durere lombara;
- durere abdominala;
- hematurie (sange in urina);
- disurie (disconfort la urinare);
- polakiurie (urinari frecvente).
Analiza pentru determinarea nivelului de acid oxalic din urina este indicata si in alte situatii, cum sunt:
- istoric de litiaza renala recidivanta;
- afectiuni metabolice rare (hiperoxaluria primara);
- afectiuni intestinale cronice (boala Crohn, rezectii intestinale);
- evaluarea riscului de recidiva dupa o interventie pentru eliminarea calculilor urinari.
Investigatia poate fi solicitata si ca parte a unui set de analize in cazul unor tulburari metabolice sau in contextul evaluarii nutritionale. Medicul indica aceasta analiza mai ales daca urmezi o dieta bogata in alimente ce contin oxalati.
Pregatirea pentru analiza
Un rezultat cat mai precis pentru aceasta analiza, necesita o pregatire adecvata inainte de colectarea probei de urina. In cele mai multe dintre situatii, investigatia se face din urina colectata pe 24 de ore.
Cu 48 de ore inainte de inceperea colectarii, este recomandat:
- sa eviti alimentele bogate in oxalati (spanacul, rubarba, sfecla rosie, ciocolata, nucile, ceaiul negru, soia);
- sa nu consumi suplimente alimentare care contin vitamina C in doze mari, deoarece aceasta poate creste nivelul de oxalat in urina;
- sa mentii o hidratare normala, fara consum excesiv de apa;
- sa eviti efortul fizic intens;
- sa anunti medicul daca urmezi tratamente, deoarece unele medicamente pot influenta rezultatul (diuretice, antibiotice sau corticosteroizi).
Indicatii recoltare
Colectarea urinii pe o perioada de 24 de ore ofera o imagine completa a cantitatii de oxalat eliminata de organism intr-o zi. Dimineata, la ora stabilita, mergi la baie si urineaza ca de obicei, dar nu pastra aceasta urina. Noteaza ora de inceput a colectarii urinei. Din acel moment si pana a doua zi la aceeasi ora, colecteaza toate mictiunile, inclusiv cele din timpul noptii. Stocheaza urina intr-un recipient curat, la frigider. A doua zi, la aceeasi ora, urineaza ultima data si adauga urina in recipient.
Evita contaminarea probei cu hartie igienica, fecale sau alte substante. Daca proba este contaminata sau colectarea este incompleta, analiza poate deveni neconcludenta si va trebui repetata.
Dupa incheierea colectarii, omogenizeaza intreaga cantitate de urina si selecteaza aproximativ 20 mililitri de urina, pe care ii adaugi intr-un urocultor steril. Acest recipient il vei transporta la laboratorul de analize medicale. Mentioneaza personalului medical si cantitatea totala de urina colectata.
Interpretare rezultate
Rezultatul este exprimat de obicei in miligrame per 24 de ore (mg / 24h). Poti primi buletinul de analize, cu valorile obtinute atat in format electronic, cat si fizic.
Limitele normale ale acidului oxalic se regasesc in urmatoarele intervale de referinta:
Pacient | Valoare normala acid oxalic urinar |
Copii | 4 – 31 mg / 24h |
Adulti | < 10 mg / 24h |
Valori crescute
Un nivel crescut de acid oxalic in urina poate indica o eliminare excesiva de oxalati, cunoscuta si sub numele de hiperoxalurie. Aceasta poate fi o cauza importanta a formarii pietrelor la rinichi, in special cele cu oxalat de calciu, cel mai frecvent tip de calcul urinar.
Exista doua tipuri principale de hiperoxalurie:
- Hiperoxaluria primara – Este o afectiune genetica rara, cauzata de o deficienta enzimatica care face ca organismul sa produca prea mult oxalat chiar si fara aport extern. Acumularea excesiva poate duce in timp la afectarea rinichilor si la formarea de calculi renali.
- Hiperoxaluria secundara – Apare mai frecvent si este legata de factori externi. Poate fi provocata de afectiuni digestive (boala Crohn, tulburari de malabsorbtie) sau de o alimentatie bogata in oxalati, suplimentarea in exces a dietei cu vitamina C. Aceste conditii favorizeaza absorbtia excesiva de oxalat in intestin si implicit eliminarea sa crescuta prin urina.
Daca rezultatul este peste limita normala, medicul poate recomanda investigatii suplimentare sau schimbari in alimentatie. In unele cazuri, este nevoie de tratament medicamentos sau de monitorizare pe termen lung pentru a preveni formarea calculilor si eventualele complicatii renale.
Valori scazute
Un rezultat care indica un nivel scazut de acid oxalic in urina este considerat normal si nu ridica semne de ingrijorare. Aceasta inseamna fie ca organismul produce o cantitate mica de oxalat, fie ca dieta este saraca in alimente care contin acest compus. De asemenea, un rezultat scazut poate reflecta si o hidratare excesiva inainte de recoltare, care a diluat urina.
Ce sa intrebi medicul
Interpretarea rezultatelor de la analize nu este intotdeauna evidenta. Daca valorile nu sunt in limitele asteptate sau daca ai anumite simptome, o discutie cu medicul te poate lamuri si te ajuta sa iei decizii informate. Nu ezita sa pui intrebari, deoarece iti pot aduce claritate. Exemple de intrebari pe care le poti adresa medicului pot fi:
- Ce semnifica nivelul obtinut de acid oxalic?
- Exista riscul sa dezvolt pietre la rinichi?
- Ce modificari ar trebui sa fac in dieta mea?
- Este nevoie sa repet analiza dupa o perioada?
- Ar trebui sa fac si alte investigatii pentru a evalua functia rinichilor?
- Valorile pot fi influentate de anumite alimente sau suplimente?
Analiza pentru dozarea acidului oxalic in urina este o investigatie simpla, dar extrem de importanta cand vine vorba de prevenirea si depistarea problemelor renale. Daca ai simptome neobisnuite sau un istoric de pietre la rinichi, aceasta analiza te poate ajuta sa previi complicatii grave. Nu ignora semnalele pe care ti le trimite corpul si nu amana investigatiile importante. Mergi periodic la medic si afla de la acesta ce investigatii sunt utile pentru tine.