Creator: Poliana
Published: 2025-11-07

Encefalita reprezintă inflamația țesutului cerebral ce impactează funcționarea normală a acestuia și ce generează simptome importante, având consecințe serioase asupra sănătății și calității vieții celor afectați. Această patologie de natură neurologică poate apărea la orice vârstă, iar cauzele sale pot varia de la infecții virale comune și până la reacții autoimune complexe.

În cele ce urmează, află tot ce trebuie să știi despre encefalită, de la principalele manifestări și metode de diagnostic și până la opțiunile terapeutice și măsurile de prevenție.

Ce este encefalita? Tipuri și cauze

Encefalita este o afecțiune neurologică gravă, determinată de inflamația parenchimului cerebral. Pentru a preveni complicațiile asociate sau chiar decesul, necesită un diagnostic exact și un tratament prompt.

În funcție de etiologia encefalitei, aceasta se poate împărți în:

Encefalita infecțioasă

Encefalita infecțioasă este cea mai comună formă și este cauzată, de obicei, de infecții virale precum virusul herpes simplex tip 1 și 2 (HSV-1, HSV-2), virusul varicelo-zosterian (VZV) și enterovirusurile.
Alte exemple de virusuri sunt și rujeola, oreionul și rubeola, precum și arbovirusuri (virusul West Nile, La Crosse, St. Louis, Zika și Chikungunya. Vaccinurile pentru rujeolă, oreion, rubeolă și varicelă au redus semnificativ rata encefalitei cauzate de aceste boli, însă alte virusuri continuă să constituie o amenințare.

Nu în ultimul rând, în cazuri de persoane imunocompromise, pot apărea și encefalite cauzate de bacterii, fungi și paraziți.

Encefalita autoimună

Encefalita autoimună apare atunci când țesutul cerebral este atacat de anticorpi sau celule imune proprii organismului și se manifestă prin simptome diferite, în funcție de proteina sau receptorul cerebral în cauză.

Exemple de astfel de encefalite includ:

Encefalita anti-receptor NMDA;
Ancefalita cu anticorpi VGKC (cu subtipurile LGI-1 și CASPR2);
Encefalita cu rreceptori GABA-A și GABA-B;
Sindroame paraneoplazice;
Encefalomielita acută diseminată (ADEM).

Cazuri idiopatice

În unele cazuri, encefalita nu se poate clasifica nici ca fiind de cauză infecțioasă, nici autoimună, caz în care rămâne idiopatică. Distribuția etiologiilor variază în funcție de vârstă, geografie, statut imunitar și vaccinări, astfel că diagnosticul poate fi unul complex.

👉 Vrei să afli mai multe informații despre problemele de sănătate precum encefalita? Intră în sectiunea de noutati Poliana și fii mereu informat!

Semne și simptome în encefalită

Simptome generale în encefalită

Episoadele de encefalită acută se prezintă cu un debut de simptome care se agravează gradual și includ:

Status mental alterat (encefalopatie) – manifestată prin confuzie, pierderea cunoștinței sau dezorientare;
Febră;
Cefalee;
Convulsii (focale, generalizate);
Deficite neurologice focale (afazie, hemipareză, disfuncție a nervilor cranieni);
Iritabilitate;
Letargie;
Modificări de personalitate sau comportament;
Tulburări de mișcare;
Greață și vărsături;
Rigiditatea nucală – poate fi prezentă, dar este mai puțin proeminentă decât în meningită;
Comă (în cazurile severe).

Prezentări ale bolii

Modul în care se prezintă encefalita poate varia semnificativ în funcție de etiologia subiacentă, precum:

Encefalita cauzată de virusul herpes simplex – simptome ale lobului temporal, precum halucinații olfactive, afazie și senzația de déjà vu;
Encefalita cauzată de virusul varicelo-zosterian, Epstein-Barr, citomegalovirus, virusul rujeolei sau oreionului – erupții cutanate, limfadenopatie, hepatosplenomegalie și mărirea în volum a parotidei;
Encefalita autoimună anti-NMDAR – debut cu un cadru gripal, ce evoluează spre modificări comportamentale și tulburării motorii la nivelul feței, declin cognitiv și tulburări ale sistemului nervos autonom;
Encefalita autoimună (LGI1) – convulsii și tulburării motorii la nivel de față și membre superioare;
Encefalita West Nile – letargie extremă, paralizie flască;
Encefalita St. Louis – disurie și piurie.

👉 Ești îngrijorat de simptomele tale și crezi că ar putea fi asemănătoare unei encefalite? Accesează specialitatile noastre medicale și un medic te va putea ajuta!

Encefalita la nou-născuți

Simptomele de encefalită la nou-născuți (luând ca exemplu encefalita cu HSV) includ convulsii, iritabilitate, tulburări de atenție și bombarea fontanelei. Niciun simptom în sine nu este patognomonic, astfel că diagnosticul se bazează pe totalitatea constatărilor clinice, analizelor de laborator și imagisticii de susținere.

Diagnosticul de encefalită

Evaluare clinică

Diagnosticul encefalitei se bazează pe evaluarea simptomelor clinice și coroborarea acestora cu investigații de laborator și imagistice. Identificarea rapidă este esențială pentru a reduce riscul de complicații severe sau deces.

Medicul va prelua istoricul pacientului, cu un focus asupra vaccinărilor, episoadelor recente de infecții respiratorii sau gastrointestinale, precum și călătoriilor recente.

Analize de laborator

Analiza lichidului cefalorahidian (LCR) este esențială în suspiciunea de encefalită virală. Parametrii evaluați sunt presiunea, numărul de celule, glucoza, proteinele și identificarea microorganismelor. În suspiciunea de encefalită autoimună, se recomandă testarea anticorpilor specifici.

Alte investigații utile sunt:

Culturi de HSV din leziuni suspecte;
Culturi virale ale LCR;
Hemoculturi;
Anticorpi de fixare a complementului;
Anticorpi heterofili;
Aglutinine la rece;
Serologie pentru Toxoplasma.

👉 De multe ori, analizele de laborator sunt cheia diagnosticului pentru infecții virale, bacteriane sau parazitare. Sună și programează-te!

Imagistică

Neuroimagistica este crucială pentru a evidenția modificările inflamatorii, elecție fiind RMN, cu CT fiind utilizat ca alternativă în situații specifice. Alte probe includ:

EEG – poate arăta anomalii difuze/focale sau crize epileptice;
Monitorizarea presiunii intracraniene (PIC) – utilă pentru detectarea edemului cerebral;
Biopsia cerebrală (foarte rar).

Criterii diagnostice și reevaluare

Diagnosticul de encefalită este confirmat prin:

Pleocitoză în LCR;
Semne neurologice focale de apariție recentă;
Convulsii;
Modificări tipice la RMN/EEG.

Confirmarea etiologică prin metode microbiologice sau serologice este ideală, dar posibilă doar în aproximativ jumătate din cazuri. Astfel, diagnosticul rămâne adesea clinic, susținut de excluderea altor cauze.

Opțiuni de tratament în encefalită

Stabilizare inițială și suport

Primul pas în tratarea encefalitei acute este stabilizarea căilor respiratorii, circulației și glicemiei. Pacienții necesită monitorizare atentă pentru edem cerebral, creșterea presiunii intracraniene, convulsii și instabilitate. Totodată, se gestionează febra, aritmiile cardiace și alte complicații sistemice.

Mulți pacienți pot avea nevoie de internare în terapie intensivă pentru supraveghere continuă a convulsiilor, edemului cerebral, insuficienței respiratorii sau modificărilor ritmului cardiac.

Terapie antivirală

Administrarea intravenoasă de aciclovir trebuie inițiată imediat la orice pacient cu suspiciune de encefalită, deoarece encefalita herpetică este frecventă și severă, iar etiologia nu poate fi diferențiată clinic la debut.

Pentru VZV se pot folosi doze mai mari de aciclovir. Dacă se confirmă etiologia virală (HSV, VZV, CMV, HHV-6), se continuă antiviralele specifice (aciclovir, ganciclovir, foscarnet). În encefalita arbovirală (WNV, encefalita japoneză) nu există tratament antiviral dovedit, iar îngrijirea este de suport.

În etiologiile bacteriene, micobacteriene sau în cazul altor infecții, antibioticele și antifungicele se aleg în funcție de contextul clinic.

Tratamentul encefalitei autoimune

Dacă testele virale sunt negative sau suspiciunea clinică indică o etiologie autoimună, se inițiază corticosteroizi în doze mari, cu imunoglobulină intravenoasă (IVIG) și schimb plasmatic în funcție de caz.

Pentru cazurile refractare, se iau în considerare terapii biologice cu rituximab sau ciclofosfamidă. Este importantă evaluarea riscurilor imunosupresiei dacă etiologia infecțioasă nu a fost exclusă complet. Se recomandă screening pentru malignități în sindroamele paraneoplazice.

Terapii adiționale

Controlul convulsiilor este esențial. În caz de epilepsie refractară sau în encefalita autoimună anti-NMDA, dieta ketogenică poate fi benefică.

În cazuri severe, poate fi necesară intubație, cu inserarea unei sonde nazo-gastrice. Se monitorizează și se tratează complicațiile pe măsură ce apar (hidrocefalia, hiponatremia, hipotensiunea, șocul sau hipoxemia).

Prognostic în encefalită

Rezultate și recuperare

Encefalita este o patologie extrem de severă, iar atât stadiul acut, cât și ca urmare a complicațiilor, ce pot fi copleșitoare. În timpul episodului acut de encefalită, țesutul cerebral inflamat poate suferi leziuni importante.

În ciuda îmbunătățirilor în diagnostic și tratament, encefalita duce la deces la aproximativ 10% dintre pacienți. Supraviețuitorii cazurilor severe de encefalită pot rămâne cu probleme permanente precum oboseală, iritabilitate, tulburări de concentrare, convulsii, pierderea auzului, pierderea memoriei și orbire.

Pe de altă parte, atunci când apar, cazurile ușoare de encefalită sunt, de obicei, scurte și duc la o recuperare completă.

Recuperare

Recuperarea intensivă post-encefalită presupune implicarea de specialiști în neurologie, recuperare medicală, terapie a vorbirii și limbajului, nutriție și neuropsihologie. Această abordare multidisciplinară poate ajuta pacienții să obțină cea mai bună refacere posibilă. Implicarea timpurie în recuperare este recomandată pentru sechelele neurologice pe termen lung.

Prevenția encefalitei

Există anumite măsuri care pot ajuta la prevenirea anumitor tipuri de encefalită infecțioasă, precum:

Vaccinarea la zi – în special în cazul călătoriilor în zone cunoscute pentru virusuri care cauzează encefalită; vaccinurile pentru rujeolă, oreion, rubeolă și varicelă au redus rata encefalitei cauzate de aceste boli;
Adoptarea unei igiene adecvate – ajută la prevenirea răspândirii virusurilor și bacteriilor;
Evitarea expunerii la țânțari și căpușe – în special în zonele în care arbovirusurile sunt endemice;
În caz de expunere accidentală la encefalită bacteriană – se contactează medicul.

În concluzie, encefalita reprezintă o urgență neurologică ce necesită un diagnostic rapid și eficient și inițierea terapiei adecvate pentru a îmbunătăți prognosticul și a reduce mortalitatea. Abordarea multidisciplinară, care include neurologi, infecționiști, intensiviși și specialiști în reabilitare este esențială pentru gestionarea pacienților cu encefalită.

Surse foto: Shutterstock

Bibliografie:

https://emedicine.medscape.com/article/791896-overview
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/encephalitis
https://www.ninds.nih.gov/health-information/disorders/encephalitis
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37490360/
https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMra1708714
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39725074/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32047620/