Ce este diabetul zaharat de tip 2
19 iulie 2022
Echipa Editoriala Poliana
Diabetul de tip 2 este o boala ce afecteaza atat adultii, cat si copiii si adolescentii, dar cele mai expuse riscului sunt persoanele de varsta mijlocie.
Boala cronica se manifesta prin afectarea modului in care organismul regleaza si utilizeaza zaharul, avand ca rezultat circulatia intr-o cantitate prea mare a glucozei in sange. In cele din urma, nivelurile ridicate ale zaharului din sange pot duce la tulburari ale sistemului circulator, nervos si imunitar.
Concret, in diabetul de tip 2, exista doua probleme:
- pancreasul nu produce suficienta insulina – hormonul ce regleaza intrarea zaharului in celule;
- celulele raspund slab la insulina si absorb mai putin zahar.
Desi diabetul de tip 2 era cunoscut ca fiind o boala a adultilor, atat diabetul de tip 1, cat si cel de tip 2 pot debuta in timpul copilariei. Acest lucru se intampla din cauza numarului in crestere de copii cu obezitate, ceea ce a dus la mai multe cazuri de diabet de tip 2 la persoanele mai tinere.
Nu exista vindecare pentru diabetul de tip 2. Boala poate fi insa gestionata prin pierderea in greutate, alimentatie sanatoasa si exercitii fizice. Daca toate acestea nu dau rezultat in gestionarea nivelului glicemiei, atunci este posibil sa fie nevoie si de medicamente pentru diabet sau de terapie cu insulina.
Semne si simptome
Simptomele diabetului de tip 2 pot fi atat de usoare incat sa nu fie observate. Acestea includ:
- sete intensa
- urinarea frecventa
- vedere incetosata
- stare de irascibilitate
- furnicaturi sau amorteli la nivelul mainilor sau picioarelor
- oboseala
- rani care nu se vindeca
- infectii recurente
- senzatie de foame
- pierdere in greutate
Cauze
Excesul de greutate si lipsa activitatii fizice contribuie la gestionarea anormala a nivelului zaharului din sange. In diabetul zaharat de tip 2, celulele corpului, in special din muschi, tesutul adipos si ficat devin rezistente la actiunea insulinei si nu mai pot prelua suficienta glucoza din sange pentru nevoile lor energetice, desi pancreasul produce in prima faza, compensator, insulina in exces pentru a gestiona nivelul glicemiei. Abia in etape mai avansate ale diabetului zaharat de tip 2, celulele pancreatice care secreta insulina devin epuizate si nivelul de insulina scade in sange.
Insulina este un hormon care provine din glanda situata sub si in spatele stomacului, numita pancreas. Insulina regleaza modul in care organismul foloseste zaharul, mai precis glucoza, astfel:
- zaharul din sange stimuleaza pancreasul sa secrete insulina.
- insulina circula in sange, permitand zaharului sa intre in celule.
- cantitatea de zahar din sange scade.
- ca raspuns la aceasta scadere, pancreasul elibereaza mai putina insulina.
Rolul glucozei
Glucoza este sursa principala de energie pentru celulele care alcatuiesc organismul. Glucoza provine din doua surse majore, respectiv alimente si ficat. Ea este absorbita in sange, unde intra in celule cu ajutorul insulinei. Ficatul stocheaza si produce glucoza.
Cand nivelul de glucoza este scazut, ficatul descompune glicogenul stocat in glucoza pentru a mentine nivelul de glucoza din sange (glicemia), intr-un interval normal.
In diabetul de tip 2, acest proces nu functioneaza bine. In loc sa intre in celule, zaharul se acumuleaza in sange. Pe masura ce nivelul zaharului din sange creste, celulele beta producatoare de insulina din pancreas elibereaza mai multa insulina. In cele din urma, aceste celule devin afectate si nu pot produce suficienta insulina pentru a satisface cerintele organismului.
In diabetul de tip 1, sistemul imunitar distruge „din greseala” celulele beta, de regula in cadrul unei boli autoimune sau dupa o infectie virala, lasand organismul cu putina sau fara insulina.
Factori de risc
Exista o serie de factori ce pot creste riscul de a dezvolta diabet de tip 2. Acestia includ:
- Greutatea: excesul de greutate sau obezitatea reprezinta riscul principal de a dezvolta diabet de tip 2.
- Distributia grasimilor: depozitarea grasimii in principal in abdomen – mai degraba decat pe solduri si coapse – creste riscul de a face diabet zaharat de tip 2.
- Inactivitate: cu cat o persoana este mai putin activa, cu atat riscul este mai mare. Miscarea si activitatea fizica ajuta la controlarea greutatii, consuma glucoza ca sursa de energie si face celulele mai sensibile la insulina.
- Diabet in familie: riscul de diabet de tip 2 creste daca parintele sau fratele unei persoane are diabet de tip 2.
- Nivelurile lipidelor din sange: un risc crescut este asociat cu niveluri scazute de colesterol HDL -colesterolul „bun”- si niveluri ridicate de trigliceride.
- Varsta. Riscul de diabet de tip 2 creste pe masura inaintarii in varsta, mai ales dupa 45 de ani.
- Prediabet. Este o afectiune in care nivelul zaharului din sange este mai mare decat in mod normal, dar nu suficient de ridicat pentru a fi clasificat drept diabet. Lasat netratat, prediabetul evolueaza adesea spre diabet de tip 2.
- Riscuri legate de sarcina. Riscul de a dezvolta diabet de tip 2 creste daca femeia gravida a dezvoltat diabet gestational cand era insarcinata sau daca a nascut un copil cu o greutate mai mare 4 kilograme.
- Sindromul ovarului polichistic. Aceasta afectiune comuna este caracterizata prin cicluri menstruale neregulate, cresterea excesiva a parului si obezitate. Boala creste riscul de a dezvolta diabet zaharat tip 2.
Diagnostic
Daca prezinti simptome de sete crescuta, urinare frecventa, pierdere inexplicabila in greutate, foame exagerata, furnicaturi ale mainilor sau picioarelor este necesar sa iti testezi glicemia.
O glicemia normala a jeun (pe nemancate) este cuprinsa intre 70 si 100 de miligrame pe decilitru sau mg/dL. Diagnosticul standard al diabetului zaharat se face atunci cand doua teste de sange separate arata ca nivelul glicemiei a jeun este mai mare sau egal cu 126 mg/dL.
Complicatii
Lasat netratat, diabetul de tip 2 afecteaza organe majore, inclusiv inima, vasele de sange, nervii, ochii si rinichii. De asemenea, factorii ce cresc riscul de diabet zaharat de tip 2 sunt factori de risc pentru alte boli cronice grave. Gestionarea diabetului zaharat si controlul glicemiei pot reduce riscul de a dezvolta complicatii sau afectiuni coexistente – comorbiditati.
Complicatiile potentiale ale diabetului zaharat si comorbiditatile frecvente includ:
- Boli ale inimii si ale vaselor de sange: diabetul zaharat de tip 2 este asociat cu un risc crescut de boli de inima, accident vascular cerebral, hipertensiune arteriala si ingustarea vaselor de sange -ateroscleroza.
- Leziuni ale nervilor (neuropatie) la nivelul membrelor: nivelul ridicat de zahar din sange poate deteriora sau distruge nervii, in timp, ducand la furnicaturi, amorteala, arsuri, durere sau eventual pierderea sensibilitatii tactile care incepe de obicei la varful degetelor de la picioare sau de la maini si se extinde treptat.
- Alte leziuni ale nervilor: de exemplu, deteriorarea nervilor inimii poate contribui la ritmuri neregulate ale acesteia. Leziunile nervoase ale sistemului digestiv pot cauza tulburari precum greata, varsaturi, diaree sau constipatie. Pentru barbati, afectarea nervilor poate provoca disfunctie erectila.
- Boala de rinichi: diabetul poate duce la boli renale cronice sau boli renale ireversibile in stadiu terminal, care pot necesita dializa sau transplant de rinichi.
- Leziuni oculare: prezenta diabetului creste riscul afectiunilor oculare grave, cum ar fi cataracta si glaucom si poate deteriora vasele de sange ale retinei, ceea ce poate duce la orbire.
- Afectiuni ale pielii: diabetul va poate expune la infectii bacteriene si fungice.
- Afectarea auzului.
- Apnee de somn: apneea in somn este frecventa la persoanele care au diabet zaharat de tip 2. Obezitatea poate fi principalul factor care contribuie la manifestarea afectiunii.
- Dementa: studiile arata ca diabetul de tip 2 pare sa creasca riscul de aparitie a bolii Alzheimer si a altor tulburari care cauzeaza dementa. Controlul slab al glicemiei este legat de scaderea mai rapida a memoriei si a altor abilitati de gandire.
Tratament
Pentru tinerea sub control a glicemiei si gestionarea diabetului zaharat de tip 2 exista mai multe solutii. Alimentatia, exerciile fizice si medicamentele pot lucra impreuna pentru a tine glicemia sub control.
Medicul curant va prescrie reteta, impreuna cu indicatiile de administrare a tratamentului. Modul de gestionarea diabetului se schimba pe parcursul vietii, in special o data cu inainterea in varsta. Asta face ca in unele cazuri medicamentele sa nu mai functioneze si sa necesite sa fie inlocuite.
Preventie
Un stil de viata sanatos pot ajuta la prevenirea diabetului de tip 2. Si asta chiar si in cazul in care exista rude biologice care traiesc cu diabet. Un stil de viata sanatos include:
- alimentatie sanatoasa: consuma alimente sarace in grasimi si calorii si mai bogate in fibre. Consuma fructe, legume si cereale integrale.
- activitatea fizica: stabileste o tinta de peste 150 de minute pe saptamana pentru activitate fizica moderata, de la plimbari rapide, la alergat sau inot.
- pierderea in greutate. Slabitul si mentinerea greutatii pot intarzia evolutia de la prediabet la diabet de tip 2. Daca aveti prediabet, pierderea a 7% pana la 10% din greutatea corporala poate reduce riscul de diabet.
Surse de informatie:
www.nhs.uk
https://www.mayoclinic.org/
https://www.webmd.com/