Totul despre boala Meniere: ce este, cum se manifestă, ce tratamente există?

Boala Meniere (sindrom Meniere) este o afecțiune cronică a urechii interne care impactează atât componenta auditivă (auzul), cât și cea vestibulară (echilibrul). Această patologie, deși nu este cunoscută ca având o prevalență ridicată, reprezintă, în continuare, o problemă importantă de sănătate, întrucât poate influența în mod semnificativ calitatea vieții prin severitatea simptomatologiei. Poate apărea la orice vârstă, dar este caracteristic la femei cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani.

Citește, în cele ce urmează, mai multe informații despre boala Meniere și află prin ce semne și simptome se poate recunoaște, din ce cauze apare, cum se poate diagnostica, precum și care sunt metodele terapeutice utilizate în prezent.

Anatomia urechii interne și particularitățile bolii Meniere (hidrops)

Urechea internă, elementul implicat în boala Meniere, este formată dintr-o structură labirintică complexă, împărțită în componente osoase și membranoase.

Labirintul osos, pe de-o parte, este alcătuit dintr-o serie de canale împărțite în trei secțiuni principale: cohleea (responsabilă de auz), vestibulul (responsabil de echilibru) și canalele semicirculare (responsabile de echilibru).

În interiorul acestei structuri osoase complexe se află labirintul membranos, ce îi respectă forma celui anterior, dar la o scală mai mică. Astfel, între cele două componente suprapuse, rămâne un spațiu plin cu lichid, similar ca și compoziție cu cel cefalorahidian și denumit perilimfă.

În interiorul labirintului membranos, se regăsește încă un lichid, diferit de cel anterior, denumit endolimfă. Compoziția sa, spre deosebire de perilimfă, este bogată în potasiu și săracă în sodiu, raport esențial pentru funcționarea corectă a celulelor senzoriale.

În boala Meniere, principala modificare patologică este disfuncția sistemului endolimfatic, generând un dezechilibru între producția și absorbția endolimfei. Prin urmare, se produce o acumulare excesivă de endolimfă în labirintul membranos, impactând negativ celulele senzoriale.

Există mai multe structuri cheie afectate de boala Meniere:

  • Canalul cohlear – adăposteÈ™te organul Corti (unde se află celulele senzoriale responsabile de auz);
  • Sacula È™i utricula – conÈ›in organe otolitice (otoliÈ›ii urechii interne) pentru detectarea acceleraÈ›iei liniare (părÈ›i din aparatul vestibular È™i responsabile de echilibru);
  • Canalele semicirculare cu ampulele lor – conÈ›in creste pentru detectarea miÈ™cărilor de rotaÈ›ie (responsabile de echilibru).

Atunci când endolimfa crește în volum, crește și presiunea în labirintul membranos (hidrops), deteriorând toate structurile delicate menționate anterior. Acest fenomen explică simptomele caracteristice ale bolii Meniere.

👉 Vrei să afli mai multe informații medicale interesante? Citește secțiunea noastră de noutati și fii mereu informat!

Simptomele caracteristice bolii Meniere (endolimfa în exces)

Boala Meniere este caracterizată printr-un tablou clinic specific, cu simptome care apar sub formă de atacuri episodice. Aceste atacuri încep și se opresc spontan, cu durate de la 20 de minute la 24 de ore.

Vertijul

Vertijul periferic (sau vertijul urechii interne), diferit de vertijul central, este simptomul definitoriu al bolii Meniere și este reprezentat de o senzație puternică și bruscă de rotație. Clinica urechii cu vertij, denumită și sindrom vertiginos, include:

  • Debut brusc;
  • Durată scurtă (cât durează un vertij) – de la 20 de minute È™i până la maximum 12 ore;
  • Poate declanÈ™a greață È™i vărsături severe (date de ameÈ›elile din vertij/din urechea internă);
  • Poate provoca o pierdere severă a echilibrului, asociată de cădere;
  • Se însoÈ›eÈ™te de transpiraÈ›ii.

Pierderea auzului

Pierderea auzului corespunde disfuncției auditive din boala Meniere și se recunoaște prin următoarele particularități:

  • Este iniÈ›ial fluctuantă;
  • ÃŽn stadiile incipiente, afectează predominant frecvenÈ›ele joase; ulterior, le poate afecta È™i pe cele înalte;
  • Este, de obicei, unilaterală;
  • FrecvenÈ›ele medii pot fi percepute normal în continuare;
  • Progresia normală a bolii este către pierdere completă a auzului la 10 ani de la debut.

Tinitusul

Tinitusul este un alt simptom auditiv, ce se manifestă ca senzații auditive nespecifice, caracterizate de:

  • Sunete tip sonerie, bâzâit, È™uierat sau vuiet;
  • Intensitatea fluctuantă a sunetelor;
  • Frecvență intermitentă a sunetelor;
  • De obicei, este afectată aceeaÈ™i ureche unde se resimt È™i restul simptomelor.

Presiunea auriculară

De obicei, boala Meniere se asociază și cu o senzație inconfortabilă în urechea afectată, cu următoarele caracteristici:

  • O senzaÈ›ie de presiune sau de ureche plină;
  • Pacientul o poate descrie ca o congestie;
  • De obicei, apare în aceeaÈ™i ureche ca restul simptomelor.

În pauzele dintre episoade, majoritatea pacienților revin la starea normală, lipsită de simptome. Uneori, se pot experimenta și urme reziduale de lipsă de echilibru, dar fără simptome auditive asociate.

Dat fiind gradul de imprevizibilitate a acestor simptome, persoanele ce suferă de boala Ménière pot simți o anxietate semnificativă și pot avea o calitate a vieții scăzută. Astfel, recunoașterea simptomelor și semnelor cheie de avertizare timpurie și adoptarea strategiilor de gestionare corecte devin priorități pentru acești pacienți.

👉 Nu ești sigur de simptomele tale sau dacă este necesar să apelezi la medic? Contacteaza-ne și te vom îndruma!

Factori declanșatori și de risc

În timp ce cauza exactă a bolii Meniere (cauza de vertij si pierdere auz inexplicabile) nu a putut fi pe deplin cunoscută până la momentul actual, mai mulți factori au fost identificați drept potențiali responsabili:

  • PredispoziÈ›ie genetică (7-10% din cazuri);
  • ReacÈ›ii de autoimunitate (artrita reumatoidă, lupus);
  • ReacÈ›ii de hipersensibilitate (alergice);
  • CirculaÈ›ie limfatică neadecvată (ex: din cauză de obstrucÈ›ii);
  • Patologii din zona ORL;
  • InfecÈ›ii virale recurente;
  • Migrene frecvente.

Diagnosticul bolii Meniere

Pentru a putea obține un diagnostic de certitudine al bolii Meniere, medicii trebuie să confirme câteva criterii specifice:

  • PrezenÈ›a a două sau mai multe episoade de vertij, fiecare cu o durată de 20 min-12 ore;
  • Pierderea auzului (confirmată obiectiv, prin teste suplimentare);
  • PrezenÈ›a fie a tinitusului, fie a presiunii auriculare.

Procesul de diagnostic pornește cu medicul specialist ORL și se desfășoară în colaborare cu medici neurologi, specialiști audiologi și, uneori, medici de familie (pentru monitorizare).

Evaluarea auzului

Audiometria este instrumentul cheie de examinare a auzului. Aceasta evaluează răspunsul la diferite tonuri și volume, testează capacitatea de a distinge între cuvinte cu sunete similare și relevă tiparele caracteristice pierderii de auz (probleme cu frecvențele joase, frecvențele înalte și joase combinate și prezența auzului normal în frecvențele medii).

Evaluarea echilibrului (test vertij)

Dat fiind faptul că sistemul vestibular este complex și nu există un singur test de vertij universal valabil, sunt necesare și probe suplimentare. Iată câteva exemple:

  • Electronistagmografia (ENG) sau Videonistagmografia (VNG) – măsoară echilibrul prin urmărirea miÈ™cărilor oculare;
  • Testul scaunului rotativ – se foloseÈ™te un scaun controlat de un computer, cu miÈ™cări prestabilite È™i se măsoară funcÈ›ia urechii interne prin răspunsurile miÈ™cărilor oculare;
  • PotenÈ›iale evocate vestibulare miogenice (VEMP) – se foloseÈ™te sunetul pentru a activa părÈ›i cheie ale urechii interne È™i se înregistrează răspunsurile musculare la sunet;
  • Posturografia dinamică computerizată (CDP) – se testează cea mai folosită parte a sistemului vestibular, evaluând vederea, funcÈ›ia urechii interne È™i răspunsuri senzoriale;
  • Testul video de impuls al capului (vHIT) – examinează coordonarea ochi-ureche internă în timpul miÈ™cărilor bruÈ™te È™i, astfel, identifică probleme la nivel de reflexe.

Imagistică și teste suplimentare

  • Electrocochleografia (ECoG) – test specific bolii Meniere, măsoară răspunsurile urechii interne la sunete; poate ajuta la detectarea acumulării de lichid în urechea internă;
  • Imagistica cerebrală (CT, RMN) – pentru excluderea altor afecÈ›iuni, precum cele din sfera neurologică (ex: tumori cerebrale) È™i sfera ORL.

👉 Medicul este cel care te va ajuta să îți înțelegi mai bine simptomele și să le încadrezi într-un diagnostic. Apelează la specialistii nostri și vei primi cea mai bună îngrijire!

Strategii de tratament în boala Meniere

Deși nu există un remediu sau un tratament precis pentru boala Meniere, au fost descoperite diferite abordări terapeutice care pot ajuta în ameliorarea problemelor urechii interne din boala Meniere.

Tratament conservator în boala Meniere

Tratamentul conservator constă în ameliorarea simptomatologiei, îmbunătățirea calității vieții și a sănătății generale prin modificări alimentare (ex: restricție de sodiu, reducerea consumului de cofeină și alcool etc.).

De asemenea, sunt recomandate și diferite tehnici de gestionare a stresului, introducerea unui program de exerciții fizice potrivite fiecărei persoane în parte (exerciții pentru vertij/urechea internă) și terapie de reabilitare vestibulară.

Tratament medicamentos pentru boala Meniere

  • Medicamente pentru rău de miÈ™care È™i greață (tratament cu pastile/medicamente vertij);
  • Tratament diuretic – cu scopul reducerii surplusului de lichide;
  • Betahistină – substanță activă ce îmbunătățeÈ™te fluxul de sânge în urechea internă;
  • Tratament antibiotic È™i antiinflamator – în funcÈ›ie de caz È™i doar sub îndrumarea medicului.

Tratament chirurgical în boala Meniere

Pentru cazurile severe, care nu răspund la tratamentele conservatoare și medicamentoase, se poate opta pentru tratamentul chirurgical, ce are ca scop intervenția asupra sacului endolimfatic, secționarea nervului vestibular sau labirintectomie.

Viața cu boala Meniere

Boala Meniere este o afecțiune cronică, fără un tratament curativ, astfel că este necesară adaptarea vieții la noile condiții. Se recomandă următoarele:

  • Tratamentele medicamentoase (în special cele pentru episoadele acute) trebuie È›inute mereu la îndemână;
  • Factorii declanÈ™atori trebuie identificaÈ›i È™i evitaÈ›i (pe cât de mult posibil);
  • AlimentaÈ›ia trebuie monitorizată È™i ajustată la nevoie;
  • Somnul trebuie să fie suficient È™i de calitate;
  • Episoadele simptomatice trebuie înÈ›elese È™i acceptate, pe cât de mult posibil, pentru a evita stările de anxietate; medicii È™i psihologii pot ajuta în acest sens.

Prin urmare, cu toate că poate părea dificil de trăit cu boala Meniere, printr-o combinație de tratamente medicale și modificări ale stilului de viață, această patologie poate fi gestionată cu succes. De asemenea, deși tratamentele actuale nu pot vindeca boala, acestea pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții și pot ajuta la minimizarea sau prevenirea complicațiilor nedorite. Pe măsură ce studiile în acest domeniu continuă, cu siguranță vor fi identificate noi soluții terapeutice mai eficiente în viitor.

Bibliografie:
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/menieres-disease/symptoms-causes/syc-20374910
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/menieres-disease/diagnosis-treatment/drc-20374916
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/menieres-disease
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15167-menieres-disease

Întrebări frecvente despre boala Meniere