Dictionar de analize

Inapoi la index

Vitamina A

Pret:

150 lei

Informatii generale despre testarea vitaminei A

Analiza pentru dozarea vitaminei A este o investigatie extrem de utila pentru determinarea concentratiei acestui micronutrient. Desi exista mai multe forma ale acestei vitamine, prin intermediul acestei analize este masurat nivelul de retinol, forma activa a vitaminei A.

 

Vitamina A este una dintre cele 4 vitamine liposolubile. Aceasta are multiple beneficii in organismul uman, de aceea un nivel mai mic sau mai mare conduc la efecte nedorite. Printre principalele functii pe care le are aceasta vitamina se afla:

  • adaptarea vederii la intuneric;
  • dezvoltarea embrionara;
  • cresterea oaselor si a intregului organism;
  • intarirea sistemului imunitar;
  • diviziunea celulara;
  • combaterea imbatranirii premature si mentinerea sanatatii pielii;
  • efectul antioxidant.

Valori de referinta pentru vitamina A in organism

Este important a cunoaste faptul ca valoare normala a vitaminei A este situata in intervalul 20-60 μg/dl (micrograme pe decilitru). Aceste valori de referinta pot diferi usor in functie de aparatul utilizat de laboratorul de analize medicale.

 

De asemenea, ia in considerare ca rezultatele acestei analize le primesti intr-o perioada de 2-3 zile. Pentru a beneficia de o interpretare corecta, fa o programare la medic si discuta cu acesta implicatiile valorilor obtinute asupra starii tale de sanatate.

Scopul masurarii nivelului de vitamina A

Analiza pentru dozarea vitaminei A este utilizata cu scopul de a evalua nivelul acestei vitamine in sange. Este recomandata pentru:

  • a stabilit diagnosticului unui deficit;
  • a identifica excesul de vitamina;
  • a evalua eficienta tratamentului cu vitamina A in cazul unui deficit.

Dozarea vitaminei A poate fi indicata si persoanelor care sunt suspectate de malnutritie sau care prezinta tulburari de absorbtie. In aceste situatii, este efectuata impreuna cu alte investigatii medicale.

Ce indica o carenta sau un exces de vitamina A

Carenta sau excesul de vitamina A pot afecta serios sanatatea organismului, iar semnele si simptomele pot varia in functie de fiecare situatie.

Semne carenta vitamina A

Obtinerea unei concentratii reduse a vitaminei A in sange semnifica existenta unui deficit. In functie de severitatea acestuia, medicul poate recomanda adaptarea dietei conform nevoilor organismului. In anumite situatii, este indicat a urma un tratament cu suplimente de vitamina A, conform dozelor recomandate de medic. Medicul poate indica suplimente alimente cu mai multe tipuri de vitamine, precum sunt cele vitamina A si E sau cele cu complexul B.

 

Printre manifestarile specifice unei carente a vitaminei A se afla:

  • imunitatea scazuta;
  • tulburarile de vedere;
  • uscarea pielii (poti aplica vitamina A uleioasa direct pe fata sau o crema cu vitamina A pentru stimularea regenerarii pielii, dar asigura-te ca folosesti si produse cu factor de protectie solara crescut).

Excesul de vitamina A (hipervitaminoza A)

Un rezultat care evidentiaza un nivel peste limitele normale ale vitaminei A este sugestiv pentru un aport excesiv al acesteia. Pentru normalizarea concentratiei de vitamina A, este necesara intreruperea tratamentului cu aceasta vitamina si respectarea indicatiilor personalizate oferite de catre medic.

 

Un exces poate aparea si in cazul in care sunt consumate cantitati foarte mari de alimente bogate in vitamina A sau precursori ai acesteia. Semnele unui exces includ:

  • oboseala;
  • cefalee (durere de cap);
  • manifestari gastrointestinale;
  • manifestari hepatice.

Cand este indicata testarea pentru vitamina A

Cel mai adesea, aceasta analiza se efectueaza cand este suspectat un deficit. Semnele si simptomele care pot aparea ca urmare a instalarii unei carente de vitamina A sunt:

  • tulburari de vedere (in special, noaptea);
  • leziuni tegumentare;
  • ingrosarea pielii;
  • uscarea pielii sau a parului;
  • alopecie (caderea parului);
  • ulceratii la nivelul corneei;
  • scaderea apetitului (a poftei de mancare);
  • infectii repetate.

Dozarea vitaminei A este recomandata si persoanelor care au un risc crescut de a dezvolta un deficit. Printre persoanele aflate la risc se afla copii, femeile insarcinate, varstnicii sau persoanele cu imunosupresie, precum sunt cele diagnosticate cu HIV (infectia cu virusul imunodeficientei umane).

 

Printre patologiile care se pot asocia cu un nivel scazut al vitaminei A se afla:

  • afectiunile vezicii biliare
  • tulburarile de absorbtie;
  • boala celiaca;
  • malnutritia;
  • diareea cronica;
  • fibroza chistica;
  • bolile hepatice;
  • pancreatita cronica;
  • alcoolismul cronic.

Analiza poate fi utilizata si pentru monitorizarea tratamentului cu vitamina A in cazul unui deficit. In cazuri rare, daca dozele nu sunt respectate, se poate instala un exces al vitaminei, care se manifesta prin:

  • stare de greata;
  • varsaturi;
  • slabiciune musculara;
  • stare de ameteala.
  • vedere incetosata;
  • iritabilitate.

Pregatirea pacientului pentru analiza vitaminei A

Obtinerea unor rezultate concludente la aceasta analiza depinde foarte mult de respectarea unor indicatii inainte de recoltarea probei de sange. Astfel, cu cel putin 2 zile inainte de recoltare este recomandat a nu consuma alimente bogate in vitamina A si a nu lua suplimente care contin acest micronutrient (vitamina A lichida sub forma de picaturi sau capsule, pastile, comprimate). De asemenea, este indicat a nu consuma alimente sau lichide cu cel putin 8 ore inainte de a te prezenta la centrul de recoltare.

 

Pentru a avea un confort cat mai crescut in timpul recoltarii, opteaza pentru imbracaminte lejera, care sa permita accesul facil la zona de punctie de la nivelul plicii cotului.

Surse naturale de vitamina A si importanta in dieta

Vitamina A poate fi regasita sub doua forme principale:

  • retinol – forma activa;
  • caroteni – precursori ai vitaminei A.

Un top top alimente bogate in vitamina A, care sunt o sursa importanta de retinol cuprinde urmatoarele produse de origine animala:

  • lactatele;
  • oualele (preponderent galbenusul);
  • pestele gras (somon, ton, sardine);
  • ficatul (de vita).

In ceea ce priveste carotenii, acestia sunt intalniti in alimentele de origine vegetala. Astfel, printre surse de vitamina A se afla urmatoarele alimente bogate in betacaroten:

  • morcovii;
  • ardeii rosii;
  • dovleacul;
  • cartofii dulci;
  • spanacul;
  • caisele.

Este important de cunoscut faptul ca doza zilnica recomandata de vitamina A variaza in functie de gen si varsta:

PersoanaVitamina A doza zilnica recomandata (μg – micrograme)
Femeie 700 μg
Barbat900 μg
Copii 1-3 ani300 μg
Copii 4-10 ani400 μg

Vitamina A in sarcina este esentiala, dar este important sa fii atenta la doza consumata, deoarece un exces poate fi periculos pentru dezvoltarea fatului. In timpul sarcinii, doza recomandata de vitamina A este de aproximativ 770 μg pe zi. Totusi, este important sa nu depasesti aceasta doza prin administrarea unor suplimente alimentare in plus fata de alimentatie, deoarece dozele mari pot duce la malformatii ale fatului sau alte complicatii ale sarcinii.

 

Analiza vitaminei A este importanta pentru determinarea concentratiei acestei vitamine in sange. Ca urmare a faptului ca este o vitamina cu multiple roluri in organism, este esential a mentine un nivel optim al acesteia in sange. De aceea, daca te confrunti cu simptome specifice deficitului sau excesului, mergi la medic si efectueaza analizele indicate de acesta. De asemenea, nu uita nici de o alimentatie echilibrata. Intreaba medicul de familie sau medicul nutritionist si afla ce alimente sunt potrivite pentru dieta ta.

Intrebari frecvente despre vitamina A

Suna acum Cere programare